Mihail Romniceanu (n. 17 februarie 1891, Bucureşti – d. 13 februarie 1960, Râmnicu-Sărat) a fost licenţiat în drept, cu studii la Paris, avocat, profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti, politician.
Ca om politic, a fost membru al Partidului Naţional-Liberal, Membru în Comitetul executiv al P.N.L. din anul 1932. În 1933 a fost ales senator de Hunedoara.
A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.
A fost ministru de finanţe al României în guvernele Sănătescu (4 noiembrie 1944 – 6 decembrie 1944) şi Rădescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945).
În calitatea sa de administrator al Băncii Naţionale, după venirea lui Groza la putere şi în complicitate cu el, Mihail Romniceanu a procedat în 1945 la o emisiune nespus de mare de monede de aur (“cocoşei”), ca subterfugiu ca să nu ne ia ruşii tot aurul.
Ca urmare a mult disputatelor alegeri generale la 7 ianuarie 1946, Mihail Romniceanu (PNL) a fost cooptat în guvernul Petru Groza (7 ianuarie 1946 – 29 noiembrie 1946), ca ministru de stat fără portofoliu, ca şi Emil Haţieganu (PNŢ), fapt care, deşi nu a produs nici o modificare în modul de guvernare, a liniştit puterile occidentale, astfel că, la 6 februarie 1946, ca urmare a acestui “surogat de înţelegere” cu partidele istorice, SUA şi Marea Britanie au recunoscut Guvernul României. Ca rezultat, regele Mihai a încetat greva regală.
În timpul campaniei electorale a fost agresat de comunişti. Nu a putut face nimic pentru împiedicarea abuzurilor şi falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946.
În cursul procesului mareşalului Ion Antonescu, din 1946, Mihail Romniceanu – de profesie avocat, fost administrator al Băncii Naţionale – a declarat în faţa instanţei de judecată, între altele, că acordul economic cu Germania conţinea „maximum ce se putea obţine în acele timpuri de presiune germană“. Mai declară că, în urma acestui acord, s-au adus din Germania trei vagoane de aur, iar în urma unui nou acord din decembrie 1943 s-au mai adus 14.000 kg aur. De asemenea, s-a mai adus o altă cantitate de aur, echivalentul a circa 25 milioane franci elveţieni. Mai precizează că Mareşalul a dat ordin să se limiteze penetrarea capitalului străin în industrie şi viaţa economică, iar dacă limitele stabilite s-au depăşit, să fie restituite.
Mihail Romniceanu a fost scos din învăţământul universitar. Pe 28 aprilie 1948 a fost arestat. Conform fişelor matricole, a fost internat la penitenciarul Jilava cu ordinul nr. 3856/950, venind de la penitenciarul Craiova. Patru ani mai târziu (1.10.1954) este înregistrat cu mandatul de arestare 33/C emis de către Direcţia a II-a a Procuraturii Generale pentru acţiune contra clasei muncitoare (art. 193 CP), desfăşurată „în timpul burgheziei”. Pentru acest fapt a fost condamnat de către Tribunalul Regiunii a II-a Militare, prin hotărârea nr. 9/1957, la 12 ani temniţă grea, fiind încadrat la înaltă trădare. Ca deţinut politic a trecut prin penitenciarele Craiova, Jilava, Gherla, Piteşti, Dej, Sighet, Văcăreşti şi a murit în detenţie, în penitenciarul Râmnicu-Sărat, la 13 februarie 1960.
Scrieri
Zece luni în guvernarea lui Groza (Documente, memorii, note), editura Jurnalul Literar, 2003, ISBN 973-9365-66-3
Sfântul Teodor a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş de seamă în armata romană în legiunea Tironilor formată din ostaşi tineri (de aici şi numele de Teodor Tiron ce-l poartă) sub conducerea generalului Vringa.
La ceva timp după aşezarea în Amasia, legiunea a primit ordin ca toţi ostaşii să aducă jertfă zeiţei Cibela. Ritualul păgân era totodată și un mod prin care se verifica credinţa ostaşilor, împăraţii voind să cunoască în ce măsură pătrunsese creştinismul în rândurile armatei.
La o mare sărbătoare a păgânismului legiunea s-a îndreptat spre templul din mijlocul cetăţii. Sfântul Tiron a mărturisit că este creştin în faţa comandantului Vringa. Acesta l-a sfătuit să renunţe la credinţa în Hristos şi să jertfească idolilor. Pentru a lua o decizie, sfântului i s-a dat un timp de gândire. În acea noapte Sfântul Teodor a incendiat templul zeiţei Cibele, a fost descoperit şi dus înaintea guvernatorului Puplie.
A rămas statornic în credinţă şi de aceea a fost ars. După trecerea sa la Domnul a fost cinstit din ce în ce mai mult prin numeroasele minuni care au avut loc la mormântul lui şi prin bisericile construite în numele lui.
Ilustra Evsevia, o credincioasă creştină din Evhaita a cumpărat moaştele Sfântului şi le-a dus în patria ei. În secolul al XII-lea, moaştele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron au fost mutate din Evhaita la Brindisi, în Italia.
Imnografie
Tropar, glasul al II-lea:
Mari sunt faptele credinței! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul arzându-se, ca o pâine plăcută Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește sufletele noastre.
Condac, glasul al IV-lea:
Credința lui Hristos ca pe o pavăză, înlăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule, și cu cunună cerească ai fost încununat, în veci, Teodore, ca un nebiruit.
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine (ed. Sophia, București, 2000, pp. 154, 197) arată că Sf. Teodor Tiron trebuie reprezentat ca militar, cu barba neagră și stufoasă, cu părul până mai sus de urechi.
După Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ.
Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de Sfântul Vartolomeu şi de Sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci Sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat Sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt.
Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.
Sfinţii Împăraţi Marcian şi Pulheria
Sfântul Împărat Marcian (17 februarie) – foto preluat de pe doxologia.ro
Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie fiind de opt ani, şi pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia şi Marina. Şi era Pulheria cu cinci ani mai mare decât fratele său, foarte înţeleaptă şi curată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dăruit-o ca pe un dar împărăţiei greceşti, spre ajutor tinărului Teodosie şi spre apărarea Ortodoxiei care, în acea vreme, era tulburată de eretici.
Sfânta Împărăteasă Pulheria (17 februarie, 10 septembrie) – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceasta, având o înţelegere care covârşea anii ei, a fost primită la împărăţie împreună cu fratele său şi a fost rânduita Augustă. Şi era atunci de şaisprezece ani când, luând puterea cea împărătească, nu cu cunoştinţă femeiască, ci cu înţelepciune bărbătească, a început a aşeza împărăţia grecească; de la înţelepciunea şi cunoştinţa ei toată lumea se minuna, pentru că de la Dumnezeu avea această dăruire pentru curăţia vieţii sale.
Troparul Sfintei Împărătese Pulheria, Glasul al 4-lea:
Sfântă Împărăteasă Pulheria, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre.
Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.
Viața
Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins.
Minunea colivei, săvârșită de Sf. Teodor Tiron
La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor Tiron, apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere: coliva.
Sărbătorire și posteritate
În amintirea minunii săvârșite de el, Biserica Ortodoxă sărbătorește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de sfântul Ioan Damaschin.
După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).
În Chișinău, numele său îl poartă Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cunoscută colocvial ca Mănăstirea Ciuflea.
Teodor Tiron (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro
Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Sf. Teodor Tiron, martir († secolul al IV-lea)
(BRC) Ss. Întemeietori ai Societății “Slujitorii Sf. Fecioare Maria”
SFINŢII ÎNTEMEIETORI AI SOCIETĂŢII “SLUJITORII SFINTEI FECIOARE MARIA” (1245-1310) – foto preluat de pe www.calendarcatolic.ro
“Tu i-ai chemat în mod minunat pe ei în serviciul glorioasei mame a lui DumnezeuY Tu, Părinte, prin caritatea sublimă care-i unea, i-ai şi trimis apostoli ai unităţii şi ai păcii în mijlocul poporului creştin, pentru ca, dizolvată fiind orice neînţelegere, să reunească sufletele în înţelegere fraternă”.
Suntem în Florenţa secolului al XIII-lea, bogată în cultură şi în bani, loc de intersectare a ideilor şi a luptelor dintre cele două mari autorităţi ale evului mediu: papa şi împăratul. Guelfii şi ghibelinii luptau pentru supremaţia politică şi economică, lucru care făcea ca uneori să curgă sângele până şi în biserici.
Dar pe lângă înfometaţii de putere şi de bani, nu lipseau bărbaţi şi femei care practicau o viaţă evanghelică după modelul primilor creştini de la Ierusalim. Nu întâmplător, în oraşe şi în împrejurimi, în afara conventelor ordinelor mendicante, se găsesc numeroase grupuri ale Umiliţilor şi Penitenţilor, fideli Bisericii, în timp ce se face simţită tot mai vie şi prezenţa catarilor şi a albigenzilor, care nu sunt prea blânzi cu ierarhia bisericească compromisă cu bogăţiile acestei lumi.
cititi mai mult pe www.calendarcatolic.ro
Astăzi în istorie pentru 17 februarie
Evenimentele Zilei de 17 februarie în Istorie:
- 17 februarie 1850 – Ofisul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească;
- 17 februarie 1866 – Banca României;
- 17 februarie 1987 – Revolta spontană a studenţilor din Iaşi;
- 17 februarie 2011 – Primăvara Arabă în Libia
17 februarie 364 – A murit in împrejurari suspecte împaratul roman Jovian.
Solidus of emperor Jovian – foto preluat de pe en.wikipedia.org
S-a născut în anul 331 la Singidunum, azi Belgrad. In anul 363, in timpul campaniei impotriva partilor, imparatul Iulian Apostatul a fost rănit mortal de o sulita care l-a lovit în abdomen. Există controverse cu privire la alegerea lui Iovian ca împărat. Unele surse susțin că, pe patul său de moarte, însuși Iulian l-ar fi desemnat succesor.
Alte surse susțin că ar fi fost ales de soldați, unele afirmând că alegerea s-ar datora soldaților creștini. Crestin convins, Jovian a promulgat un nou edict de toleranta religioasa, bine primit de populatia imperiului. A murit in urma unui accident, in drum spre Constantinopol, la Dadastana (Asia Mica), la varsta de 33 de ani, dupa opt luni de domnie.
17 februarie 440 - A murit Mesrob Maștoț, doctor al Bisericii Armene (n. 362)
Mesrob Maștoț (362 – February 17, 440 AD) – Painting by Stepanos Nersisian (1815–84), kept at the Pontifical Residence at the Mother See of Holy Etchmiadzin – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Mesrob Maștoț sau Mesrop Mașdoț (n. 362 — d. 17 februarie 440) a fost primul doctor al Bisericii Armene, teolog, lingvist, inventatorul alfabetelor armean, probabil de asemenea al alfabetelor etiopian și albanez caucazian, traducător al Bibliei în limba armeană, fondator monahal. Este considerat părintele literaturii armene. În afară de Biblie, a tradus, împreună cu discipolii săi și opere importante ale scriitorilor religioși greci și sirieni, activitate prin care a inaugurat limba literară clasică.
17 februarie 1370 –Cruciada Nordului: Armata Marelui Ducat al Lituaniei si Cavalerii Teutoni se ciocnesc in Batalia de la Rudau.Cronicarul teuton Wigand din Marburg și Cronica Livoniana a lui Hermann de Wartberge relateaza ca lituanienii au suferit o grea înfrângere.
17 februarie 1371 – A decedat Țarul bulgar Ioan Alexandru ( Ivan Alexandru).
Ioan Alexandru, cunoscut şi ca Ivan Alexandru, a domnit ca Împărat (Ţar) al Bulgariei între 1331 şi 1371, în timpul celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Data naşterii sale este necunoscută. A murit pe 17 februarie 1371. Lunga domnie a lui Ioan Alexandru este considerată o perioadă de tranziţie în istoria medievală bulgară. Ioan Alexandru şi-a început domnia confruntându-se cu probleme interne, dar şi cu ameninţări externe venite din partea vecinilor Bulgariei, Imperiul Bizantin şi Serbia, dar şi-a condus imperiul spre o perioadă de revenire economică şi de renaştere culturală şi religioasă. Totuşi, împăratul nu a putut mai târziu să reziste incursiunilor succesive ale otomanilor, invaziilor maghiare dinspre nord-vest şi Morţii Negre. Într-o tentativă sortită eşecului de a lupta cu aceste probleme, şi-a împărţit ţara între cei doi fii ai săi, astfel obligând-o să facă faţă slăbită şi fărâmiţată iminentei cuceriri otomane.
17 februarie 1411 – Musa Celebi, unul din fiii sultanului Baiazid devine cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân, sultan al Imperiului Otoman. Mircea il ajuta pe Musa cu o armata condusa de nepotul sau Dan, gratie careia acesta il bate in 1411 pe rivalul sau Soleiman si se proclama sultan.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Musa Çelebi (died July 5, 1413) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
17 februarie 1519 - S-a născut François de Guise, militar și om de stat francez (d. 1563)
François de Lorena, Prinț de Joinville, Duce de Guise, Duce de Aumale (17 februarie 1519 – 24 februarie 1563), a fost militar și om de stat francez. Născut la Bar-le-Duc, Lorena, Guise a fost fiul lui Claude, Duce de Guise (numit Duce de Guise în 1527), și a soției acestuia, Antoinette de Bourbon.
Sora lui, Mary de Guise, a fost soția regelui Iacob al V-lea al Scoției și mama Mariei, regină a Scoției. Fratele lui mai mic a fost Charles, Cardinal de Lorena. A fost vărul mai tânăr al regelui Henric al II-lea al Franței, cu care a crescut, deși detractorii lui au subliniat originea lui “străină” și anume Ducatul de Lorena.
În 1545, a fost rănit grav în Al Doilea Asediu de la Boulogne, însă s-a recuperat. În 1548 s-a căsătorit cu Anna d’Este, fiica ducelui de Ferrara, Ercole II d’Este și a prințesei franceze, Renée, fiica regelui Ludovic al XII-lea.
17 februarie 1591 - S-a născut Jose de Ribera, pictor și gravor spaniol (d. 1652)
17 februarie 1600 – Filosoful italian Giordano Bruno, cunoscut susținător al heliocentrismului și al ideii de infinitate a universului, condamnat de Inchiziția Romană pentru erezie, a fost ars pe rug. (n. 1548)
Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania – d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității lumii, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.
Nascut Filippo Bruno, la Nola, in 1548, viitorul savant si astronom si-a petrecut copilaria in sudul Italiei, intrand, la varsta de 17 ani, in Ordinul Dominicanilor la manastirea San Domenico Maggiore din Napoli, unde-si va lua si prenumele Giordano.
A devenit preot in 1572, la varsta de 24 de ani, uluindu-i pe toti cu memoria lui sclipitoare si fiind invitat chiar in fata papei Pius al V-lea, spre a demonstra sistemul mnemonic pus la punct de el. Dar apetenta lui pentru gandirea liberala si pentru cartile puse la index de Biserica Catolica ii va aduce in curand necazuri. Cand in chilia lui s-a gasit o carte a lui Erasmus, adnotata de calugar, Bruno a fost nevoit sa fuga din Napoli, spre a evita sa fie judecat.
Dupa numeroase peregrinari, s-a stabilit in cele din urma la Venetia, unde, sustin unii biografi, ar fi devenit protestant, desi nu este nimic cert in aceasta privinta. Sigur este faptul ca noi scrieri si conflictele in care a intrat cu profesorii reputati ai universitatilor din nordul Italiei au intarit faima sa de „eretic” si acuzatiile se vor inmulti, obligandu-l pe calugar sa se refugieze in Franta.
The trial of Giordano Bruno by the Roman Inquisition. Bronze relief by Ettore Ferrari, Campo de’ Fiori, Rome – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Aici, la Toulouse, isi va lua doctoratul in Teologie si va fi ales de studenti lector la catedra de Filosofie. Tot memoria lui prodigioasa va atrage atentia regelui Henric al III-lea, care-l cheama la curte, spre a-l testa. Va fi o perioada fasta in viata lui Bruno, el publicand acum o serie de lucrari despre mnemonica si filosofie.
Pretutindeni, teza sa similara cu cea a lui Copernic despre rotatia Pamantului in jurul Soarelui, declanseaza critici si controverse si este din nou fortat sa plece, de asta data in Germania. Convins ca Inchizitia incetase sa-l mai urmareasca, revine in Italia, dar este arestat la Venetia, in 1592 si tinut in temnita sapte ani, inainte de a fi condamnat la moarte pentru erezie si ars pe rug la Roma, in Campo de Fiori, dupa ce refuzase categoric sa renunte la opiniile sale privind pluralitatea lumilor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 februarie 1653 – S-a născut Arcangelo Corelli, compozitor, violonist, pedagog și dirijor italian; (d. 1713).
Arcangelo Corelli (n. 17 februarie 1653 – d. 8 ianuarie 1713) a fost un compozitor şi violonist italian. Corelli a murit la Roma si este îngropat în Panteonul de la Roma. Compozițiile sale ocupă un loc important în dezvoltarea muzicii de cameră, iar influențele sale nu se limitează doar în Italia; Johann Sebastian Bach a studiat lucrările lui Corelli iar fuga sa pentru orgă (BWV 579) a fost inspirată după lucrarea Opus 3 a lui Corelli din 1689.
Stilul de interpretare introdus de Corelli și păstrat de elevii săi, printre care Francesco Geminiani, Pietro Locatelli, Pietro Castrucci și Francesco Gasparini, printre alții, a avut o importanță vitală pentru interpretarea la vioară. Concerto Grosso Op. 6 a lui Händel este inspirată după propria colecție Concerto Grosso Op. 6 a lui Corelli. De asemenea, se spune că toți violoniștii italieni importanți din secolul XVIII-lea l-au avut pe Corelli ca model.
17 februarie 1673 – A murit Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez, autor a numeroase piese în versuri sau proză, în care a ridiculizat tarele societăţii contemporane lui (“Avarul”, “Mizantropul”, ”Burghezul gentilom”) (n. 15 ianuarie 1622).
Portrait of Molière by Pierre Mignard (ca. 1658)- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XVI-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală.
În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri.
Louis XIV invites Molière to share his supper—an unfounded Romantic anecdote, illustrated in 1863 painting by Jean-Léon Gérôme – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce declama, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta in casa sa, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor. Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte. În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise, Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.
17 februarie 1753 – In Suedia s-a trecut de la calendarul iulian, la calendarul gregorian, 17 februarie devenind 1 martie.
17 februarie 1788 – A murit pictorul francez Maurice Quentin de la Tour ; (n. 5 septembrie 1704).
A fost un portretist francez rococo care a lucrat în primul rând pasteluri. Printre subiectele sale faimoase au fost portretele lui Voltaire, Rousseau, Louis XV și Madame de Pompadour.
17 februarie 1803 – S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filozof francez profund atasat de poporul roman (m.27 martie 1875).
Edgar Quinet by Louis Bochard, 1870 – foto: en.wikipedia.org
În perioada 1842-1846 a fost profesor la College de France, unde i-a avut ca studenți pe mulți dintre „pașoptiștii” români. În 1852, după moartea primei sale soții, s-a căsătorit cu Hermione Asachi, fiica scriitorului român Gheorghe Asachi. A rămas cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat generației de la 1848 din Țările Române. Ediția completă a scrierilor lui Edgar Quinet a fost publicată de către soția sa, Hermione Asachi, în 30 de volume (în perioada 1877 – 1882).
17 februarie 1821 - S-a născut Lola Montez, dansatoare irlandeză, metresa regelui Ludwig I al Bavariei (d. 1861)
Elizabeth Rosanna Gilbert (n. 17 februarie 1821 – d. 17 ianuarie 1861), cunoscută sub numele de Lola Montez, a fost o dansatoare și actriță irlandeză care a devenit cunoscută ca o dansatoare exotică, curtezană și metresă a regelui Ludwig I al Bavariei.
17 februarie 1825 – Împăratul rus aprobă concepția Consiliului de Stat privind regulile de realizare a comerțului cu Basarabia țaristă.
17 februarie 1827 – A murit pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi ; (n. 1746).
Johann Heinrich Pestalozzi (n. 12 ianuarie 1746 – d. 17 februarie 1827) a fost un pedagog elvețian și reformator al educației. A îmbogățit și reînnoit conținutul și metodele învățământului primar, fiind considerat întemeietorul școlii populare. În spațiul românesc, ideile lui Pestalozzi au pătruns mai întâi în Transilvania prin intermediul lui Stephan Ludwig Roth, care i-a fost discipol și colaborator la Yverdon. Aceste idei au influențat regulamentele școlare din Țara Românească (1832) și din Moldova (1835).
Grob, Konrad (1879), “detail”, Pestalozzi with the orphans in Stans (oil on canvas painting) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
17 februarie 1836 – S-a născut Iosif Goldiș, episcop român, membru corespondent al Academiei Române; (d. 1902).
Iosif Goldiş – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iosif (Ioan) Goldiş (n. 17 februarie 1836, Socodor, Arad – d. 23 martie 1902, Arad) a fost un episcop român, membru corespondent (1882) al Academiei Române Studii la gimnaziile din Szarvas (Ungaria) şi Arad, Institutul teologic la Arad, Academia de Drept din Debreţin, Facultatea de Filosofie a Universită‘ii din Pesta.
Funcţionar în administraţia de stat (1864 – 1869), călugărit în 1869 la Hodoş-Bodrog sub numele losif, hirotonit ierodiacon şi ieromonah (1875), apoi protosinghelş devine profesor la Institutul teologic din Arad (1869- 1873), profesor de Limba şi literatura română la Liceul de Stat din Arad (1873 – 1892), administrator protopopesc la Arad (1878-1880), director al Institutului teologic-pedagogic (1885-1886), preşedinte vicar (şi arhimandrit) al Consistoriului ortodox român din Oradea (1892-1899), episcop al Aradului (ales 2/14 mai 1899, instalat 20 iul. 1899) până la moarte.
- Articole în foile bisericeşti de la Arad: “Speranţa”, “Lumina” (redactor în 1873 – 1874),
- “Biserica şi Scoala“, altele în ziarul “Arad es Videk” din Arad, despre Latinitatea limbii române 1880 – 1881 (traduse în broşură în româneşte), pe baza cărora a fost ales membru corespondent al Academiei Române (22 mart. 1982); alte articole în ziarul:
- ”Alfold” – Arad, traduceri din limba română în maghiară (de ex. piesa La Plevna a lui George Sion); o lucrare cu titlul:
- Schiţă istorică despre participarea României la războiul ruso-turc din anul 1877-1878. în Iimba germană, în ziarul “Neue Arader Zeitung” (1882 – 1883), o Gramatică a limbii maghiare (1884).
sursa biserica.org
17 februarie 1845 - S-a născut Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și mama regelui Ferdinand al României (d. 1913)
Infanta Antónia a Portugaliei (Antónia Maria Fernanda Micaela Gabriela Rafaela Francisca de Assis Ana Gonzaga Silvéria Júlia Augusta de Saxe-Coburgo-Gotha e Bragança; n. 17 februarie 1845 – 27 decembrie 1913), a fost infantă a Portugaliei, prințesă a casei de Braganza-Saxa-Coburg-Gotha, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și a soțului ei, regele consort Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
Infanta Antónia a Portugaliei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Antónia s-a născut în 1845 la Palatul Necessidades din Lisabona. S-a căsătorit cu Leopold, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen la 12 septembrie 1861. Au avut trei băieți:
- Wilhelm (1864–1927), care a succedat ca Prinț de Hohenzollern; căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Teresa a Celor Două Sicilii și a doua oară cu Prințesa Adelgunde de Bavaria
- Ferdinand (1865–1927), mai târziu Rege al României; căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh
- Karl Anton (1868–1919), căsătorit cu Prințesa Josephine Caroline a Belgiei
Antónia de Braganza a murit în Germania în 1913.
17 februarie 1850 – Domnitorul Barbu Ştirbei a dat ofisul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848 si a îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.
Barbu Știrbei (portret de Ion Negulici) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.
Pe tron s-a dovedit a fi un conducător prudent, activ și bun organizator. Greutățile pe care le-a avut de înfruntat, erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Convenția de la Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii extraordinari.
Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a putut să obțină retragerea ocupanților. Știrbei, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități constructive.
A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
17 februarie 1856 – A murit Heinrich Heine, poet, ultimul reprezentant al romantismului german(n. 1797).
Heinrich Heine, pictat de Moritz Daniel Oppenheim – foto: ro.wikipedia.org
Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris) a fost un poet și prozator german. A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.
17 februarie 1864 – Prima nava de suprafata scufundata de un submarin.In timpul Razboiului Civil american, cuirasatul nordist USS Housatonic a fost scufundat în afara portului Charleston din Carolina de Sud de către un submarin al Confederatiei sudiste CSS HL Hunley.
17 februarie 1866 - Și-a început activitatea la București, ca bancă de scont şi emisiune – Banca României, constituita prin transformarea filialei din București a Banque Imperiale Ottomane.
Banca Imperială Otomană (Banque Imperiale Ottomane), preluat obarsiv.com – foto preluat de pe www.istoria.md
La 17 februarie 1866 și-a început activitatea la București, ca bancă de scont şi emisiune – Banca României, constituita prin transformarea filialei din București a Banque Imperiale Ottomane. Activitatea băncii a fost posibilă în umra unei concesii acordate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 19 octombrie 1865.
Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez și francez, avîndu-i ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale.
Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv din care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul. Trebuie remarcat că filiala București a Băncii Imperiale Otomane activa încă din 1861. Primul preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii României a fost Ion Ghica.
În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit: “Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor“, căci “fără…institute de credit, un stat nu poate prospera“;
între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale: de către un grup de bancheri bucureşteni (1873), de către ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de către un grup de deputaţi liberali (1876).
Concesiunea acordată de Cuza Băncii României era valabilă pînă în 1903, dar, din raţiuni de stat, după obţinerea independenţei României (1877), conducerea țării a decis crearea unei alternative pentru Banca României, prin crearea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. După retragerea privilegiului de emisiune, Banca României a continuat operaţiile bancare ca o bancă de scont sub numele de Bank of Roumania.
Crearea unei bănci naționale românești în baza capitalului inten s-a realizat totuși, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor srăini pentru aplicare și în continuare a capitalului străin preponderent sau în toatlitate pentru Banca Națională a României.
Banca Națională a României a fost înființată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanțelor, Ioan Cîmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naționale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.
cititi mai mult despreBanca Naţională a Românieipe www.unitischimbam.ro
Austro-Ungaria în 1887 : Cisleithania în roz, Transleithania în galben, Bosnia (otomană, administrată de Austro-Ungaria) în portocaliu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană nu s-a numit niciodată oficial „Imperiul Austro-Ungar”, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică „Imperiul austriac și regatul maghiar”. Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparținând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 și Marele Principat al Transilvaniei).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
17 februarie 1877 – S-a născut André Maginot, politician francez (d. 1932)
André Maginot, om politic francez, ministru de război. La 11.12.1929, propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de “Linia Maginot”
17 februarie 1881 – S-a născut actorul roman Ion Manolescu; (m.27.12.1959).
A fost un actor român de teatru și film care a debutat în 1905. A jucat la Teatrul Național din București, în Compania Davila, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Municipal din București etc. În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România. A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Ion Manolescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. În 1962 i-a apărut volumul de „Amintiri”.
17 februarie 1890 – A murit americanul Christopher Sholes inventatorul masinii de scris.
Mihail Romniceanu (n. 17 februarie 1891, Bucureşti – d. 13 februarie 1960, Râmnicu-Sărat) a fost licenţiat în drept, cu studii la Paris, avocat, profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti, politician. (…) a fost condamnat de către Tribunalul Regiunii a II-a Militare, prin hotărârea nr. 9/1957, la 12 ani temniţă grea, fiind încadrat la înaltă trădare. Ca deţinut politic a trecut prin penitenciarele Craiova, Jilava, Gherla, Piteşti, Dej, Sighet, Văcăreşti şi a murit în detenţie, în penitenciarul Râmnicu-Sărat, la 13 februarie 1960.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
17 februarie 1904 – A avut loc, la Scala din Milano, premiera mondială a operei “Madame Butterfly” de Puccini.
Madama Butterfly – Opera by Giacomo Puccini – Original 1904 poster by Adolfo Hohenstein – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Madama Butterfly este o operă compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Scala din Milano, pe data de 17 februarie 1904. Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
17 februarie 1909 – A murit Marele Sef amerindian Geronimo.
Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași Seful apas Geronimo a murit la vârsta de 80 de ani.
Odata cu el a disparut unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenţei bastinasilor indieni in fata invadatorilor albi. In 1905, Geronimo si-a dictat memoriile jurnalistului SM Barrett care le-a publicat cu titlul: ”Geronimo, propria sa istorie.”
17 februarie 1911 - La Tighina, Gubernia Basarabia, este dată în exploatare clădirea în două niveluri a zemstvei județene. La 17 februarie 1911 la Tighina, Gubernia Basarabia, este dată în exploatare clădirea în două niveluri a zemstvei județene. În perioada 1918-1940 în această clădire s-a aflat prefectura județului Tighina, România.
17 februarie 1916 – S–a născut Raf Vallone, actor italian (d. 2002)
Raf Vallone in Riso amaro (1949)- foto preluat de pe en.wikipedia.org
Raf Vallone (n. 17 februarie 1916, Tropea – d. 31 octombrie 2002, Roma) a fost un actor italian de film. In 1961 a primit Premiul Oscar pentru rolul interpretat în filmul „Vedere de pe pod”, regizat de Sidney Lumet; (m.31.10.2002).
17 februarie 1917 – S-a născut Ioana Radu, pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, renumita cântăreață româncă de romanțe și muzică populară; (d. 19 septembrie 1990).
Ioana Radu în Studioul T3 de înregistrări al Societății Române de Radiodifuziune, în anii ’50 – foto: ro.wikipedia.org
Ioana Radu (n. 17 februarie 1917, București — d. 19 septembrie 1990, București) a fost o cântăreață română de muzică populară și romanțe. A fost sora cântăreței Mia Braia și a doua femeie motociclist din România. Într-un turneu, în anul 1961, pe șoseaua Orșova-Caransebeș, autobuzul care transporta artiștii a fost implicat într-un accident de circulație, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viață.
Spectacolele de adio, de retragere din viața muzicală, le-a dat în 1967 în Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulțimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă.
Pe 8 februarie 1987, la Sala Radio, a avut loc spectacolul aniversar Omagiu romanței, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viață ai artistei. Printre invitații care au cântat pe scenă s-au numărat Cleopatra Melidoneanu, Elvira Cârje, Dorin Teodorescu, Petre Gusti, Alla Baianova, Nicolae Nițescu, Angela Similea, Corina Chiriac, Marius Țeicu, Ștefania Rareș, Daniela Condurache ș.a.
Se stinge din viață pe 19 septembrie 1990, într-o cumplită singurătate. Este înmormântată în cimitirul Bellu din București.
A fost distinsă cu titlurile Artist emerit (1957) și Artist al poporului (1964). Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistei lirice Ioana Radu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. În anul 1968 i se acordă medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, pentru bogata sa activitate de solistă de muzică populară și romanțe.
17 februarie 1923 – A murit Teodor T. Burada, folclorist, etnograf și muzicolog,cel care a descoperit si a studiat bocetul popular; (n. 1839).
Teodor T. Burada (n. 3 octombrie 1839, Iași – d. 17 februarie 1923, Iași) a fost un folclorist, etnograf și muzicolog român, membru corespondent al Academiei Române. În anul 1884, el a descoperit fragmente de ceramică și figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni din județul Iași, fapt care a dus la descoperirea culturii Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr.
17 februarie 1934 – A murit intr-un accident de alpinism Albert I, regele Belgiei; (n. 1875).
Albert I (8 aprilie 1875 – 17 februarie 1934) a fost rege al Belgiei din 1909 până în 1934. După decesul unchiului său, Leopold al II-lea, Albert îi succede la tron în decembrie 1909. Regii anterior depuseseră jurământul numai în limba franceză; Albert a depus jurământul şi în olandeză. El şi soţia lui, regina Elisabeta, erau populari în Belgia datorită stilului lor simplu de viaţă, modest şi a familiei armonioase, care se afla în contrast cu modul autocratic şi viaţa privată tulbure a lui Leopold al II-lea.
În primii ani de domnie, Albert s-a cantonat strict în rolul său constituţional. S-a înconjurat cu personalităţi liberale ca Jules Ingenbleek, secretarul său, şi Harry Jungbluth, şeful casei sale militare. De asemenea, a încearcat să apropie monarhia de popor, inclusiv prin eliminarea escortei armate care îl despărţea de mulţime şi a permis jurnaliştilor să-l însoţească în călătoriile sale.
Albert și soția sa, Elisabeta – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 8 noiembrie 1910, regele reînvie tradiţia discursul tronului, abandonat de Leopold al II-lea. Cu această ocazie, regele călare şi familia regală au trecut prin Bruxelles, în aplauzele mulţimii. În drumul său, socialiştii au distribuit pliante în sprijinul votului universal. Discursul regelui s-a axat pe încurajarea artelor, dezvoltarea învăţământului, pensii pentru mineri şi pentru limită de vârstă, reforme contractului de muncă.
În preajma Primului Război Mondial, atunci când tensiunea a crescut, ţările au început să formeze alianţe. În 1913, regele Albert s-a dus în Franţa (în aprilie) şi în Germania (noiembrie) pentru a sublinia neutralitatea Belgiei şi pentru a avertiza că, în cazul încălcării teritoriul belgian, ţara se va apăra. “Eu sunt Saxa-Coburg“, a spus regele împăratului german; “Eu sunt, de asemenea, Orléans dar nu pot uita că sunt belgian!”
Regele Albert (stânga) și regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei (dreapta) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La începutul Primului Război Mondial, Albert a rezistat cererii germane pentru a muta trupele prin Belgia neutră, în scopul de a ataca Franţa. Refuzul de a permite trecerea trupelor a fost bazat pe respectul pentru legile internaţionale şi preocuparea pentru balanţa puterii în Europa, care, la momentul respectiv, cerea ca Belgia să fie o zonă tampon între Germania, Franţa şi Marea Britanie.
De asemenea, regele Albert a protejat interesele belgienilor deoarece o naţiune mică ar fi putut cădea pradă cu uşurinţă unei mari puteri. Când Germania a invadat Belgia (4 august ora 8 dimineaţa), regele Albert, conform constituţiei Belgiei, a preluat comanda armatei şi i-a ţinut pe germani suficient cât Marea Britanie şi Franţa să pregătească Prima bătălie de pe Marna (6–9 septembrie 1914).
17 februarie 1941 – În timpul celui de-al doilea război mondial preotul catolic polonez Maximillian Kolbe a fost arestat de Gestapo pentru scrierile sale anti-naziste și ajutorul dat unor refugiați din estul Poloniei (evrei și ucraineni). Kolbe și-a dat viața în schimbul eliberării altui prizonier, tatăl unor copii, la Auschwitz.
După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiților”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”. Este sărbătorit în data de 14 august.
Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia – d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
17 februarie 1947 – A murit la Paris, scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu, cea pe care Nicolae Iorga a numit-o “ambasadoarea sufletului românesc”.
1936, Hélène Vacaresco, secretar general al Asociației Române, de pe lângă Societatea Națiunilor – foto: ro.wikipedia.org
Elena Văcărescu (n. 21 septembrie 1864 București – d. 17 februarie 1947 Paris) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de regele Carol I și guvern. În 1959, a fost reînhumată la cimitirul Bellu, în cavoul familiei Văcărescu, alături de Iancu şi Ienăchiţă Văcărescu (S-a nascut la 21 septembrie 1866).
17 februarie 1947 – În Austria, intră in vigoare “A doua lege privind național-socialismul”, lege care excludea foștii naziști din viața publică.
17 februarie 1950 – Prin decret al Consiliului de Miniștri, a fost modificat statutul de organizare și funcționare a Academiei Române, care devine Academia Republicii Populare Române.
17 februarie 1951 - S-a nascut Octavian Belu, antrenor de gimnastică artistică.
Octavian Bellu – foto preluat de pe www.facebook.com
Octavian Ioan Atanase Bellu (n. 17 februarie 1951, Ploiești) este un antrenor român de gimnastică, care coordonează activitatea lotului olimpic de gimnastică feminină, pe care l-a mai antrenat în perioada 1981 – 2005.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com
17 februarie 1952 - S-a nascut Stelian Tănase, jurnalist și scriitor român.
Stelian Tănase – foto preluat de pe www.facebook.com
Stelian Tănase (n. 17 februarie, 1952, București) este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român. Stelian Tănase este Președintele Societății Române de Radio și Televiziune.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.facebook.com
17 februarie 1954 - S-a nascut Rene Russo, actriță de film americană.
Rene Russo (1996) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
17 februarie 1955 - S-a nascut Mo Yan, scriitor chinez, laureat Nobel.
Mo Yan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Mo Yan (n. 17 februarie 1955) este pseudonimul sub care scrie Guan Muoye, un scriitor chinez. A fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 2012, fiind considerat autorul, care cu realism halucinant îmbină povești populare, istorie și contemporaneitate”. Mo Yan este membru al Partidului Comunist Chinez și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din China.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 februarie 1961 - S-a nascut Andrei Korotaev, antropolog, istoric și economist rus.
Andrey Korotayev over the Rift Valley, North Tanzania, November 2008 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Andrei Korotaev (n. 17 februarie 1961) este un antropolog, istoric și economist rus. El este directorul Centrului pentru Orientul Apropiat de la Moscova. Opera sa explorează teme filozofice, speculații asupra tehnologiei, natura inteligenței, locul omenirii în Univers.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 februarie 1963 - S-a nascut Michael Jordan, jucător de baschet american.
Michael Jordan (1998) – foto preluat de pe www.nba.com
Michael Jeffrey Jordan (n. 17 februarie 1963, Brooklyn, New York, SUA) a fost un jucător profesionist american de baschet, actualmente om de afaceri și proprietar majoritar la clubul de baschet Charlotte Hornets. Biografia sa de pe site-ul NBA spune, “Michael Jordan este recunoscut ca cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor“. Jordan a fost unul dintre sportivii cei mai comercializați ai generației sale și a fost cel mai important instrument în popularizarea NBA în jurul lumii în anii 1980 și 1990.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.nba.com
17 februarie 1965 – Colonia africana britanica Gambia a devenit stat independent.
17 februarie 1971 – A murit Miron Radu Paraschivescu, poet, publicist și traducător român; (n. 1911).
Miron Radu Paraschivescu (n. 2 octombrie 1911, Zimnicea — d. 17 februarie 1971, București) a fost un poet, eseist și publicist român, personalitate a orașului Vălenii de Munte. După studii medii și superioare de artă plastică la Cluj-Napoca și București și după studii de filologie la Facultatea de Litere din București, Miron Radu Paraschivescu desfășoară o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc.
Criticul/istoricul literar Eugen Simion ne mai încredințează că Miron Radu Paraschivescu, „a debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești” (SSra, I, 14). După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri:
La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar al revistei „Ramuri” din Craiova, „Povestea vorbii”, unde a publicat pe unii scriitori de avangardă (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii. A fost căsătorit de cinci ori.
17 februarie 1975 – A murit Chivu Stoica, politician comunist , președinte al Consiliului de Stat al RPR în perioada 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967.
Chivu Stoica (n. 8 august 1908, Smeeni, județul Buzău – d.16 februarie 1975) a fost un comunist român, prim-ministru al României în perioada 1955-1961, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967; a fost înlocuit în această funcție de către Nicolae Ceaușescu.
În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În anul 1933 a fost condamnat la închisoare pentru participare la greva de la Atelierele CFR Grivița. În timpul războiului civil din Spania a fost membru în Brigada Internațională. S-a sinucis împuşcându-se cu o armă de vânătoare (deși au existat numeroase voci care au afirmat că a fost „ajutat” să facă acest gest).
17 februarie 1979 – Se declanșeaza războiul de graniță chino-vietnamez. În urma interventiei armate vietnameze din Cambodgia, 250.000 militari chinezi invadeaza Vietnamul. In prima faza chinezii înregistreaza câştiguri importante, dar in cele din urma au fost forţati să se retragă cu mari pierderi.
17 februarie 1981 - S-a nascut Paris Hilton, actriță americană.
Paris Hilton (2009) foto preluat de pe en.wikipedia.org
Paris Whitney Hilton (n. 17 februarie 1981) este o celebritate din Statele Unite ale Americii și o moștenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, precum și a celorlalte proprietăți imobiliare ale tatălui său. Pe lângă faptul că este o persoană foarte mediatizată, ea este fotomodel și actriță. Ea a fost descrisă drept o “celebutantă”, un amestec inedit de “celebritate” și “debutantă”.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.facebook.com; www.instagram.com; www.youtube.com
17 februarie 1987- Pe fondul nemulțumirii generale cauzată de restricțiile economice, pe teritoriul României au avut loc mai multe manifestații de protest; la Iași, studenții au manifestat împotriva condițiilor inumane din cămine, scandând “Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm” – a fost sloganul care a mobilizat şi a scos în stradă sute de studenţi din centrul universitar Iaşi, sătui de mizeria din cămine. Revolta spontană a băgat în sperieţi autorităţile comuniste ale vremii.
Iaşiul şi-a dovedit în două rânduri potenţialul revoluţionar spre sfârşitul anilor ’80, cei mai grei şi mai întunecaţi ai epocii comuniste. În afară de evenimentelor din 14 decembrie 1989, o mişcare puţin mediatizată după răsturnarea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu este cea a studenţilor ieşeni, petrecută pe 17 februarie 1987.
Sute de studenţi ieşeni au ieşit în stradă spre orele serii pentru a protesta faţă de condiţiile mizere din căminele studenţeşti. Revolta a fost iniţiată de fetele din campusul studenţesc Puşkin, astăzi „Titu Maiorescu“. Studentele tocmai se întorseseră la studii, după o minivacanţă de iarnă, şi au decis că nu mai pot suporta lipsurile: pene de curent, camere neîncălzite şi fără apă caldă.
Trei dintre cele patru cămine s-au golit de locatare, care au plecat pe bulevard înspre campusul studenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Târguşor, în Dealul Copoului.
Sute de tineri s-au unit în demonstraţie, au plecat pe străzile Iaşiului şi şi-au strigat nemulţumirile până în faţa Casei Pătrate, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iaşi.
În timpul celor câteva ore de protest, manifestanţii s-au îngrijit în permanenţă ca oricine nu era cunoscut drept student să fie alungat din coloană. Grija lor principală era să nu se inflitreze provocatori care să scandeze mesaje fără echivoc împotriva regimului comunist.
Singura lor scandare, oficială, a fost «Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm», ceea ce în final era tot un «Jos comunismul!», dar într-o formulă mult mai rafinată, împotriva căreia nu se putea interveni brutal.
cititi mai mult pe adevarul.ro
17 februarie 1993 –Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu “â” în interiorul cuvântului și a formei “sunt” în loc de “sînt“.
17 februarie 1993 - Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, la sediul NATO din Bruxelles.
17 februarie 1996 – A murit Hervé Bazin, poet, romancier, eseist, președinte al Academiei Goncourt din Franta (1973 – 1996); (n. 1911). Scriitorul Hervé Bazin, preşedintele Academiei Goncourt din 1973, a murit la scurt timp înainte să împlinească varsta de 85 de ani, ca urmare a unui accident vascular cerebral.
17 februarie 1997 - Constituirea Asociației Camerelor de Comerț din zona Mării Negre, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Centrul Român de Afaceri “Marea Neagră”, de la Mangalia.
17 februarie 1999 - NATO a aprobat un “plan de operare” pentru o eventuală forță internațională de menținere a păcii în Kosovo (KFOR), care să cuprindă 26.000 de oameni.
17 februarie 1999 –Mineriada din ianuarie 1999 (a cincea mineriadă) – Au avut loc, în localitatea Stoenești, județul Olt, confruntări violente între forțele de ordine și grupuri de mineri porniți înspre Capitală..
Grupurile de mineri conduse spre Bucuresti de Miron Cozma, după ce au reusit să dea peste cap câteva baraje şi filtre de circulaţie, au fost oprite de forţele de ordine la Stoeneşti, în apropiere de Caracal. Miron Cozma a fost arestat, împreună cu Romeo Beja şi Dorin Loiş.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
17 februarie 2001 - A fost efectuat, în SUA, cel de-al doilea transplant de mână reușit.
17 februarie 2001 – A murit Richard Wurmbrand, misionar creștin, deținut politic în timpul regimului comunist din Romania. (n. 1909)
Richard Wurmbrand foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie 2001, Torrance, statul California) a fost un predicator creștin luteran. Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada copilariei, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă, s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atît în închisoare, cît și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptînd, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. A publicat și sub pseudonimul Nicolai Ionescu.
17 februarie 2008 – Kosovo și-a autoproclamat independența față de Serbia
Kosovo în Europa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pe 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo a aprobat declaraţia de independenţă a acestui teritoriu fost iugoslav. În zilele următoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franţa, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud şi altele) au anunţat recunoaşterea independenţei, în ciuda protestelor din partea Rusiei şi a altor ţări din cadrul Organţizaţiei Naţiunilor Unite.
În prezent, 98 dintre cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independenţa regiunii Kosovo. Kosovo este membru al FMI şi al Băncii Mondiale cu numele de Republica Kosovo. Cinci state membre ale Uniunii Europene, Cipru, Republica Elenă, Slovacia, Spania şi România au refuzat recunoaşterea independenţei statului. Albanezii din Kosovo au vazut implinit visul mai multor generaţii, odata cu proclamarea independenţei.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
17 februarie 2009 – Manifestatie de protest a imblanzitorilor de serpi din India. Aproape 1000 de imblanzitori şerpi au demonstrat în Calcuta, în estul Indiei,in sunete de flaut cerand dreptul de a aparea în public cu reptile vii. Aparitiile publice ale imblanzitorilor de serpi sunt interzise în India din anul 1991, dar rămân vizibile în ţară, fiind tolerate inclusiv în zonele turistice şi la sate.
17 februarie 2011 -Primăvara Arabă – Încep protestele de revoltă la scară largă în Libia. Libia a fost următoarea țară unde au început manifestațiile împotriva celui mai longeviv dictator din lumea arabă, Muammar Gaddafi, aflat la putere de 42 de ani.Sfârșitul lui Gaddafi s-a produs la 20 octombrie, după o lungă serie de revolte și lupte dintre susținătorii dictatorului și forțe antiguvernamentale. Primul element comun al revoluțiilor a fost răsturnarea de la putere a patru șefi de stat (Tunisia, Egipt, Libia, Yemen) indiferent de durata și modul în care aceste revoluții s-au produs.
A few hundred anti-Gaddafi protesters in Benghazi, February 2011- foto preluat de pe en.wikipedia.org
După ce mișcările populare au răsturnat conducătorii Egiptului și Tunisiei, vecinii săi de vest și est, Libia a experimentat un început de revoltă la scară largă pe 17 februarie 2011. Până la 20 februarie, neliniștea s-a răspândit până la Tripoli. Pe 21 februarie 2011, Saif al-Islam, fiul cel mai mare a lui Gaddafi, a vorbit la televiziune libiană de temerile sale că țara ar fragmentat și se înlocuiește cu “15 emirate islamic fundamentalist”, în cazul în care revolta a cuprins intregul stat.
El a admis că “greșelile au fost făcute” reprimând recentele proteste și a anunțat planurile pentru o convenție constituțională, dar a avertizat că bogăția și prosperitatea economică a țării a fost recent la risc și au amenințat “râuri de sânge”, în cazul în care protestele continuă.
La 27 februarie 2011, Consiliul Național de Tranziție a fost stabilit. A fost condus de Mustafa Abdul Jalil, fostul ministru de justiție a lui Gaddafi. Rolul lui a fost de a administra zonele aflate sub control rebelilor. Aceasta a marcat primul efort serios de a organiza opoziția largă bazată pe regimului Gaddafi.
În timp ce Consiliul s-a stabilt în Benghazi, a susținut Tripoli drept capitală. Hafiz Ghoga, un avocat al drepturilor omului, mai târziu a asumat rolul de purtător de cuvânt al Consiliului. La 10 martie 2011, Franța a devenit primul stat care a recunoscut oficial consiliul în calitate de reprezentant legitim al poporului libian.
La 19 martie 2011 a fost aprobată rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, cu zece voturi pentru și cinci abțineri, fiind prevăzută o zonă de excludere aeriană asupra Libiei. China și Rusia s-au abținut de la vot, dar nu și-au folosit dreptul de veto pentru blocarea rezoluției.
După încheierea summit-ului de la Paris, aproximativ 20 de aeronave militare franceze au fost implicate în operațiunea declanșată de armata franceză în Libia, De asemenea, nave americane au lansat primele rachete asupra Libiei, iar un submarin britanic a lansat mai multe rachete Tomahawk spre artileria antiaeriană a Libiei.
Rusia și China și-au exprimat regretul față de bombardamentele coaliției internaționale din Libia.[5]. După câteva operațiuni militare împotriva orașelor controlate de guvernul socialist, ele sunt capturate și Gaddafi este ucis, marcând victoria revoluționarilor libieni, susținuți de NATO.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
17 februarie 2013 – A 63-a ediție a Festivalului International de Film Ursul de aur de la Berlin. Marele premiu i-a fost acordat lui Călin Peter Netzer pentru filmul „Poziția copilului”. Acest film dramatic românesc regizat de Călin Peter Netzer și produs de Ada Solomon a câștigat și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul cinematografic de la de la Namur, pe 4 octombrie 2013.
