Arhiva tag-ul pentru: 15 iulie

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

 Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei (958 – 1015)

Sfântul și drept-credinciosul Vladimir (Sviatoslavici), Botezătorul Rusiei Kievene (958-1015) a fost Mare Cneaz al Kievului când ortodoxia a fost introdusă în teritoriile care astăzi formează Rusia și Ucraina.

În plus, el este nepotul Sfintei Olga, și tatăl Sfinților Boris și Gleb Purtătorii de chinuri (și primii sfinți ai ținuturilor rusești).

El este prăznuit de Biserică în 15 iulie.

Sfântul Vladimir – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Viața

Sfântul Vladimir a fost un păgân devotat în primii ani ai vieții sale.

El a fost un mare cuceritor care avea multe neveste și a ridicat multe statui păgâne pe teritoriul pe care îl guverna.

După ce a aflat că există și alte credințe în afara păgânismului său, el s-a hotărât să trimită soli în lume care să-i spună care este credința cea adevărată.

Trimișii săi s-au întâlnit cu musulmanii, dar au simțit că printre ei nu este nici o bucurie și că credința lor este foarte mecanică.

De asemenea, trimișii săi s-au întâlnit cu evreii și catolicii dar, totuși, nu au fost impresionați.

Însă, lucrurile s-au schimbat când au ajuns la Constantinopol.

După ce au participat la Sfânta Liturghie în Hagia Sofia, trimișii au spus: “Nu mai știam dacă suntem în rai sau pe pământ.”

Ţinând cont de spusele trimișilor săi, Sfântul Vladimir însuși și supușii săi s-au botezat în Biserica Ortodoxă.

Sfântul Vladimir s-a schimbat complet după botez.

El a distrus toate statuile păgâne din Rusia Kieveană și le-a înlocuit cu biserici.

De asemenea, el a încercat să trăiască în pace cât mai mult posibil cu vecinii săi și a rămas doar cu o singură nevastă.

Vladimir I al Kievului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Viața Sfântului și întocmai cu Apostolii, Vladimir, Marele Cneaz al Kievului

Vladimir, Marele Cneaz al Kievului și singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor și al Sfintei Olga și strănepotul lui Ruric, cel chemat la domnia Rusiei, care își trăgea seminția sa de la August, Cezarul Romei.

Ruric avea scaunul domniei în Marele Novgorod; iar Igor Ruricovici, după moartea tatălui său, a mutat scaunul la Kiev și a născut din Sfînta Olga un fiu, anume Sviatoslav.

Sviatoslav Igorovici avea trei fii: Iaropolc, Oleg și Vladimir, nu însă dintr-o singură femeie.

Sviatoslav, împărțind marea domnie a Rusiei la cei trei fii ai săi, a dat celui mai mare fiu, Iaropolc, Kievul; celui mijlociu, Oleg, Dreblenul; iar celui mai mic, Vladimir, Marele Novgorod.

După moartea marelui domn Sviatoslav, Iaropolc, luând scaunul Kievului, s-a sculat cu război asupra fratelui său, Oleg, voievodul dreblenilor, și l-a ucis; iar domnia aceluia a luat-o pentru el.

Acest lucru auzindu-l Vladimir, voievodul Novgorodului, s-a temut de Iaropolc, fratele său cel mai mare, ca nu cumva să-i facă și lui asemenea.

Deci, a fugit peste mare la germani. Iaropolc, aflînd aceasta, a luat întru a sa stăpînire și domnia marelui Novgorod, ca și pe a dreblenilor.

Vladimir, nu după multă vreme, adunînd multă putere de oaste, atît de la nemți, cât și din alte părți ale pămîntului Rusiei, a mers împotriva lui Iaropolc, domnul Kievului, și l-a ucis.

Deci, luînd domnia Kievului, și pe femeia fratelui său, cea de neam grecesc, s-a făcut stăpân peste tot pămîntul Rusiei.

El a pus în Kiev idoli la locuri înalte și s-a închinat lor cu jertfe, îndemnând poporul la închinarea lor. Pe cei ce nu voiau să se închine idolilor, poruncea să-i dea morții.

Atunci a fost ucis fericitul Teodor creștinul și fiul său, Ioan, căci n-au voit să fie părtași închinătorilor la idoli, nici să-și dea pe fiul său la drăceasca jertfă.

Ceilalți creștini, care erau luminați de Sfînta Olga și cărora le-a zidit biserică la movila Tecoldova, ce se aflau acolo, de frică se făcuseră neștiuți.

Pentru că unii fugeau, alții păzeau în taină sfînta credință, iar alții se întorceau la păgânătate; și de era undeva vreo biserică creștinească, pe aceea o risipea cu mîna închinătorului de idoli.

Matchmakers Vladimir Svyatoslavich in Rogvolod (left side); Rogvolod talks with Rogneda (right side) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vladimir pusese în Kiev idolii cei mai aleși, mai întîi Perun, începătorul idolilor, pe care îl credea a fi zeul tunetului, al fulgerelor și al norilor de ploaie; al doilea, Volos, zeul dobitoacelor; al treilea, Pozvizd sau Vihor, zeul văzduhului; al patrulea, Lado, zeul veseliei; al cincilea, Cupalo, zeul rodurilor pămîntului; al șaselea, Coleida, zeul prăznuirii ce se face iarna, și alții ce li se păreau a fi zei.

El i-a pus nu numai în Kiev, ci și prin toate părțile stăpînirii rusești, și pe toți îi cinsteau prin închinăciune păgînească. O închinăciune de idoli ca aceea se făcea și în marele Novgorod. Căci, Vladimir trimisese acolo să fie mai mare pe unchiul Dobrin voievodul, fratele maicii sale.

Acela, ceea ce a văzut pe Vladimir făcînd în Kiev, tot asemenea a făcut și el acolo, punînd de asemenea idoli și numindu-i cu același nume.

Vladimir, pe lîngă închinarea de idoli, avea și altă răutate, adică trăia fără de înfrînare în poftele trupești.

Căci era foarte mult iubitor de femei, ca și Solomon cel de demult, și nesățios în trupeștile patimi.

El avea multe femei, dar și mai multe țiitoare petreceau cu el, fiind în rătăcirea închinării de idoli.

Despre viața lui Vladimir, cît a fost în neștiință de Dumnezeu și în păgînătate, despre uciderea de frate, despre vărsările de sînge, despre vitejie și multele războaie, despre diavoleștile slujiri, despre aprinderile spre femei, despre toate se scrie pe larg în istoricul Sfîntului Nestor al Pecerscăi și în alte istorii rusești scrise cu mîna.

Se mai află și în Sinopsisul Pecerscăi cel tipărit și cine voiește să afle mai multe, să citească acolo.

Dar noi nu voim să descriem viața lui cea necurată și păcătoasă, ci pe cea dreaptă și sfîntă. Aceasta o facem ca să nu ne zăbovim mult cu lucrurile sale cele rele, care le făcuse mai înainte de primirea sfintei credințe.

Deci, ajunge că le-am pomenit pe acelea pe scurt, pe de o parte, ca nu de prisos să se lungească istoria, iar pe de alta, ca auzul cel întreg înțelept, să nu se îngreuieze. Se cade, deci, să mergem la luminarea lui prin botez și la lucrurile cele plăcute lui Dumnezeu, din care s-a făcut folos de suflet mîntuitor la toate neamurile Rusiei.

Cînd Preabunul Dumnezeu, Cel ce nu voiește moartea păcătoșilor, ci întoarcerea lor la mântuire, din negrăita Sa milostivire, a binevoit ca părțile Rusiei cele întunecate cu întunericul închinării de idoli, să nu piară pînă la sfîrșit, ci cu lumina sfintei credințe să fie luminate și să se povățuiască la calea mîntuirii, le-au ales lor spre acestea, pe acest mare domn Vladimir, precum de demult a ales romanilor și grecilor pe marele Împărat Constantin cel Mare, iar la începutul tuturor neamurilor, pe Sfîntul Apostol Pavel.

Pentru că Cel ce a zis ca din întuneric să răsară lumină, a făcut și aceea de a răsărit în inima lui Vladimir raza luminii celei de taină, și a deșteptat într-însul dorirea de cunoștința adevărului. Astfel, l-a prefăcut pe el din păgîn și închinător de idoli, în creștin drept-credincios; din prigonitor, precum oarecînd pe Saul, în apostol și învățător al rușilor.

El a scăpat multe popoare ale Rusiei de înghițirea iadului și din veșnica moarte și le-a adus prin Sfîntul Botez la a doua naștere, în viața cea veșnică.

Deci, este de cuviință ca aici să pomenim pe scurt și de asta. Rușii, mai înainte de Vladimir cu cîtăva vreme, s-au botezat, deși nu toți, însă o parte din ei.

Întîi s-a botezat poporul Rusiei cel slavon, de către Sfîntul Apostol Andrei, cel dintîi chemat, care a creștinat pe sciți.

Căci, ajungînd în munții Kievului, i-a binecuvîntat și, înfigînd o cruce pe un deal înalt, a proorocit despre zidirea cetății și de darul lui Dumnezeu ce avea să răsară în acele locuri.

Iar pe câți oameni a aflat atunci acolo, i-a învățat sfînta credință și i-a botezat.

După aceea, a mers în alte părți ale Rusiei, unde este acum marele Novgorod și unde sînt alte cetăți vestite, și pretutindenea pe cîți a putut să-i întoarcă la Hristos, i-a luminat cu Sfîntul Botez.

O parte din ruși s-au mai botezat pe vremea împăratului grec Vasile Macedoneanul, și pe vremea patriarhiei Preasfințitului Fotie, fiind trimis de dînșii arhiereul Mihail.

Dar în acea vreme, fiind încă mic de vîrstă Igor Ruricovici, domnul Rusiei, ocârmuia domnia Oleg, rudenia și povățuitorul voievodului.

Astfel, arhiereul grec, mergînd din Constantinopol pe pămîntul Rusiei ca să învețe sfînta credință pe poporul cel necredincios, toate popoarele doreau să vadă vreo minune de la dânsul.

Deci, i-a întrebat arhiereul:

“Ce fel de minune vă trebuie?”

Iar ei au zis:

“Cartea aceea care învață credința voastră cea creștinească să se arunce în foc și, de nu va arde, vom cunoaște din aceasta căci credința voastră este bună și adevărată și Dumnezeul cel propovăduit de tine este mare”.

Arhiereul, nădăjduind în Dumnezeu, a poruncit ca, înaintea tuturor, să aprindă un foc mare și, ridicîndu-și mîinile spre cer, s-a rugat, zicînd:

“Preamărește numele Tău, Hristoase Dumnezeule!”

Aceasta zicînd, arhiereul a pus cartea Sfintei Evanghelii în foc, dar n-a ars.

Căci, toate lemnele arzînd și focul potolindu-se, s-a găsit Evanghelia întreagă, nemistuită de foc.

Văzînd această minune popoarele, foarte mulți dintre ei au crezut în Hristos și s-au botezat.

Sfânta și dreapta prințesă Olga din Kiev (890 – † 969) a fost bunica prințului Vladimir din Kiev. Ea a fost prima între conducătorii poporului rus care s-a convertit la creștinismul ortodox, la Constantinopol în anul 957; sub influența ei nepotul Vladimir s-a convertit și el la creștinism și a adus Ortodoxia în Rusia. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 11 iulie (Saint Olga by Mikhail Nesterov) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Poporul Rusiei s-a mai botezat și în zilele marii doamne Olga, soția marelui domn al Rusiei, Igor Ruricovici, maica lui Sviatoslav și bunica lui Vladimir.

Dînsa, după cum se scrie în viața sa, ducîndu-se la Constantinopol, a primit sfînta și dreapta credință și s-a numit Elena din Sfîntul Botez.

Apoi, întorcîndu-se de acolo, pe mulți din Kiev și din celelalte cetăți ale Rusiei, i-a adus la sfînta credință și la Sfîntul Botez.

Dar n-a putut pe toți să-i lumineze. Nici chiar pe fiul său, Sviatoslav, n-a putut să-l plece la creștinătate. Fiind aceste botezuri mai înainte de Vladimir, sfînta credință nu s-a putut lărgi și întări.

Pe de o parte, pentru războaiele cele dese, iar pe de alta, pentru domnii care se dăduseră la păgîneasca închinare de idoli. Rusia s-a luminat desăvîrșit în zilele marelui domn Vladimir.

Căci el, luminîndu-se mai întîi singur și cunoscînd calea cea adevărată a mîntuirii, a povățuit pe toți la aceasta, îndemnîndu-i să-i urmeze, și chiar poruncind. Creștinarea rușilor s-a făcut astfel:

Vladimir preamărindu-se cu vitejia, cu singură stăpînirea și cu mîntuirea împărăției sale, mai mult decît alți împărați și domni în toată partea de sub soare, au început a veni la dînsul diferite popoare, lăudîndu-se către dînsul cu credința lor.

La început au venit mahomedanii, pe care Vladimir i-a întrebat:

“Ce fel este credința voastră?” Ei au răspuns: “Credem în Dumnezeul care este în ceruri și avem pe proorocul lui Dumnezeu, Mahomed. Acela ne dă voie să avem mai multe femei, cîte voiește cineva și să ne desfătăm din toate dulcețile trupești; numai ne poruncește să ne tăiem împrejur, să nu mîncăm carne de porc și să nu bem vin”.

Apoi mai spuneau și alte multe lucruri de necinste și de rușine, pe care nu se cuvine a le scrie aici. Iar Vladimir, fiind iubitor de femei, îl asculta cu plăcere, dar tăierea împrejur și înfrînarea de la vin, n-a iubit-o.

Deci, a zis către dînșii: “Noi nu putem să trăim fără vin, deoarece în Rusia toată veselia și beția se face cu băutură”.

După aceea, au venit de la nemți, de la papa Romei, de la Cezarul Apusului și de la ceilalți domni, fiecare spunînd că credința lor este mai bună, dar nici una din acelea n-a iubit.

Încă și evreii au venit, spunîndu-i despre credința lor că este mai bună decît toate credințele. Atunci Vladimir i-a întrebat:

“Unde este pămîntul și împărăția voastră?” Ei au răspuns: “Pămîntul nostru este Ierusalimul, Palestina și cele de primprejurul ei; dar de vreme ce am mîniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, l-a dat creștinilor”. Vladimir le-a zis: “Cum învățați voi pe alții la credința voastră, cînd voi înșivă sînteți lepădați de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi răspîndit prin pămînturi străine. Oare și nouă ne doriți o risipire ca aceea?”

Acestea zicîndu-le, i-a izgonit din fața sa.

După toți aceștia, a venit un sol trimis cu daruri de la Vasile și Constantin, împărații bizantini, și de la Nicolae Hrisoverghie, Patriarhul Constantinopolului.

Acel sol era bărbat ales, cuvântăreț și insuflat de Dumnezeu, numit Chiril filosoful (Notă – Mai este un filosof cu numele de Chiril, care împreună cu fratele său, Metodie, au propovăduit pe Hristos; mai întîi la Cozari (cazari) și apoi în Moravia, tălmăcind Evanghelia din limba grecească în cea slavonească.

Şi acel filosof, Chiril, a fost înaintea acestuia cu o sută de ani și mai mult, iar acesta de pe urmă se numește de alți istorici și Chir).

Acest filosof, Chir, a vorbit mult cu Vladimir despre credința creștină, începînd de la zidirea lumii, explicîndu-i toate proorociile de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pînă la pătimirea care a suferit-o de bună voie, pînă la moartea pe cruce, pentru mîntuirea omenească, și pînă la Învierea cea de a treia zi din morți și Înălțarea Lui la ceruri, precum despre aceasta scrie pe larg Cuviosul Nestorie al Pecerscăi.

Mai pe urmă adăugă cuvîntul despre a doua venire a lui Hristos, despre învierea morților, despre înfricoșata judecată, despre munca cea fără de sfîrșit pregătită păcătoșilor și despre răsplătirea drepților întru împărăția cerurilor.

Apoi i-a dat lui în dar o pînză mare țesută cu aur, pe care era închipuită înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și despărțirea păcătoșilor de drepți. Drepții stăteau în dreapta Judecătorului.

De aceeași parte dreaptă era și Raiul; iar păcătoșii stăteau de-a stînga, unde se vedea gheena focului, iadul, înfricoșatele chipuri ale diavolilor și se mai vedeau și diferite munci.

Vladimir, privind spre toate acestea cu dinadinsul, întreba pe Chir despre fiecare lucru, iar filosoful, spunîndu-i toate cu de-amănuntul, a zis:

“Cînd va veni Hristos Dumnezeu din cer pe pămînt întru slava Sa, să judece vii și morții și să răsplătească fiecăruia după faptele lui, atunci pe cîți va afla drepți, îi va pune de-a dreapta Sa, și-i va trimite în împărăția Sa cea cerească, la veșnica veselie. Iar pe cîți îi va afla păcătoși, îi va pune de-a stînga și-i va trimite în focul gheenei cel nestins, în muncile cele nesfîrșite”.

Vladimir, auzind acestea, a suspinat și a zis: “Fericiți cei ce vor sta de-a dreapta și amar celor ce vor sta de-a stînga!” Atunci Chir filosoful i-a zis: “Împărate, de vei înceta de la lucruri rele și de vei primi Sfîntul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămîne în necurăție, locul tău va fi la stînga”. Atunci Vladimir, luînd aminte la cele grăite de filosof și socotindu-le, a zis: “Voi mai aștepta încă puțin pînă ce mai cu dovedire voi cerceta toate credințele”. Apoi, dăruind daruri filosofului și celor dimpreună cu dînsul, i-a trimis cu cinste la Constantinopol.

Plecînd Chir, filosoful grec, Vladimir a chemat la dînsul pe toți boierii și dregătorii săi, și le-a zis:

“Iată, au venit la mine înțelepți din diferite țări, de la mahomedani, de la nemți, de la romani, de la jidovi și de la celelalte neamuri, lăudîndu-și fiecare din ei credința lor. Iar la urma tuturor au venit creștinii. Aceștia îmi spuneau despre credința lor lucruri multe și minunate, mai mult decît alții, povestindu-mi faptele ce s-au făcut sub cer de la începutul lumii și pînă acum. Ei au mai spus că are să fie un alt veac și o altă viață și cum, după moarte, toți vor învia, iar de a făcut cineva bine în veacul acesta, acela se va bucura în veacul cel ce va să fie, viețuind cu viață fără de moarte, iar păcătoșii se vor munci în veci”.

Atunci boierii și dregătorii au zis către dînsul:

“Nimeni nu hulește ceva al său vreodată, ci mai ales îl laudă; iar tu, mare domn ce ești, de voiești să cunoști mai cu încredințare adevărul, ai mulți oameni înțelepți, trimite dintre dînșii pe cei mai aleși pe la diferite popoare, ca să vadă și să știe felul de credință, adică, cum slujește cineva Dumnezeul său. După aceea, întorcîndu-se, îți vor spune ție și nouă toate faptele cu de-amănuntul”.

Vladimir a ascultat un sfat ca acesta, a trimis bărbați pricepuți și înțelepți în diferite țări, ca să cerceteze credințele și slujbele fiecărui popor.

Ei, străbătînd multe țări și împărății, s-au dus la urmă și la Constantinopol și au scris împăraților grecești, Vasile și Constantin, pricina venirii lor. Împărații s-au bucurat și îndată au spus despre dînșii Preasfințitului Patriarh.

Patriarhul a poruncit să împodobească biserica, a făcut praznic, s-a îmbrăcat în cele mai scumpe veșminte arhierești și au săvîrșit dumnezeiasca Liturghie cu mulți episcopi și preoți.

Deci s-au dus la Sfînta Liturghie împărații cu trimișii lui Vladimir și, ducîndu-i în biserică, i-au pus într-un loc unde le era cu înlesnire să vadă și să audă toate.

Văzînd ei frumusețea cea negrăită a laudei lui Dumnezeu, precum nu văzuseră în nici o parte, și auzind glasurile cele dulci ale cîntărilor de laudă pe care nu le mai auziseră niciodată, se mirau foarte mult și li se părea că nu mai stau pe pămînt, ci în cer.

Pentru că în acea vreme i-a strălucit lumina cerească, încît se făcuseră de bucurie duhovnicească, ca și cum ar fi afară de sine, bucurie de care se umpluse inima lor atunci.

După săvîrșirea dumnezeieștii Liturghii, împărații și patriarhii au făcut cinste și ospăț mare solilor din Rusia și, dăruindu-le daruri multe, i-au lăsat să plece.

Cînd s-au întors la Vladimir, el a chemat pe toți boierii și bătrînii săi și a poruncit ca trimișii care s-au întors, să spună înaintea tuturor ceea ce au văzut și auzit.

Ei, începînd, au spus toate pe rînd despre credința fiecărui popor și de-spre slujba lor, dar tuturor celor ce auzeau acele credințe, le erau neplăcute.

Apoi au început a spune cele văzute la creștini, cînd s-au dus în Constantinopol.

Ei le-au spus cum i-au dus în biserica lor, unde slujesc Dumnezeului lor, și cum au văzut acolo o frumusețe și o slavă pe care nu poate să o spună limba; minunatele veșminte ale preoților, rînduiala slujirii foarte cinstită și cucernica stare înainte a tuturor oamenilor, cîntările atît de dulci, precum nu auziseră niciodată, cum i-a cuprins o bucurie mare, încît nu se mai simțeau, nici nu cunoșteau dacă mai erau pe pămînt sau în cer.

Ei le-au spus că nu este în toată lumea o podoabă și o preaslăvită laudă de Dumnezeu ca aceea, pe care ei au văzut-o la creștinii din Constantinopol. “Pentru aceea, au zis ei, credem că adevărată este credința lor și numai cu acei oameni locuiește Dumnezeul cel adevărat”.

Boierii au zis către Vladimir:

“Dacă credința creștinească n-ar fi bună și adevărată, atunci bunica ta, Olga, n-ar fi primit acea credință, pentru că era femeie foarte înțeleaptă”.

Atunci Vladimir, lucrînd într-însul darul Sfîntului Duh, a început a se lumina cîte puțin în mintea sa, a cunoaște dreapta credință creștinească și a o dori.

Dar, de vreme ce nimeni nu era lîngă dînsul care să-l aducă degrabă spre săvîrșirea lucrului ce gîndise, pentru că toți boierii și sfetnicii fiind întunecați cu întunericul păgînătății, s-a prelungit încredințarea și botezul lui pînă la o vreme, pînă ce a aflat un sfat, adică să se ducă cu război împotriva împăraților grecești, să ia cetățile lor și să cîștige dascăli creștinești care să-i învețe credința.

Adunând Vladimir oaste multă, s-a dus la Herson și a luat întîi cetatea grecească Cafa.

Apoi s-a dus sub Herson, cetatea de scaun a pămîntului acela, stînd lîngă malul Mării Negre, unde era liman ales de corăbii. Deci, a înconjurat cetatea aceea și, luptîndu-se împotriva ei multă vreme, nu a putut să o ia că era tare, și oastea grecească dintr-însa se lupta împotrivă cu bărbăție.

Vladimir le zicea hersonenilor ca să i se plece lui de voie, dacă voiesc să cîștige milă de la dînsul. Iar de nu, va sta multă vreme sub cetatea lor, pînă o va lua și în ceasul acela nu va avea nici o milă.

Dar, hersonenii nu băgau în seamă cuvintele lui, deși sufereau strîmtoare în cetate.

Căci de șase luni erau înconjurați și aveau lipsă de cele de nevoie. Dar dumnezeiasca purtare de grijă, căutînd prin judecățile cele neștiute, ceea ce era mai de folos, nu numai grecilor, ci și la tot poporul Rusiei, a rînduit ca cetatea Hersonului să se plece lui Vladimir, lucru care s-a și întîmplat.

Atunci, un protopop al Hersonului, anume Anastasie, a scris lui Vladimir pe o să-geată, astfel:

“Împărate Vladimir, dacă voiești să iei cetatea, caută în pămînt spre părțile Răsăritului, urloaiele prin care curge în cetate apa cea dulce. Acelea dacă le vei tăia și vei lua apa cetății, poporul ți se va pleca cu înlesnire, fiind silit de sete”.

Protopopul, scriind astfel pe săgeată, a încordat arcul și i-a dat drumul către cortul lui Vladimir. Săgeata a căzut înaintea cortului și cei ce au văzut-o au luat-o îndată și, văzînd pe dînsa acea scrisoare, au dus-o lui Vladimir.

El a chemat tălmaci ai limbii grecești, care, citindu-i scrisoarea, a poruncit să caute în pămînt, spre părțile Răsăritului, acele urloaie prin care venea apa.

Căutînd și aflîndu-le, le-au tăiat și, nemaifiind apă în cetate, poporul a slăbit de sete și, nevrînd, s-a supus lui Vladimir.

Acesta, luînd cetatea Hersonului, a intrat într-însa cu dănțuire, nefăcînd oame-nilor nici un rău, nici strîmbătate.

După luarea Hersonului și a toată Tavrichia, Vladimir a trimis la împărații grecești, zicînd:

“V-am luat Hersonul, cetatea voastră slăvită, și tot pămîntul Tavrichiei: Acum aud că aveți o soră fecioară frumoasă; deci să mi-o dați mie spre însoțire. Iar de nu veți voi, voi face cetății voastre împărătești ceea ce am făcut Hersonului”.

Împărații grecești primind scrisoarea aceea de la Vladimir, s-au mîniat foarte mult, pentru că sora lor, cu numele Ana, nu voia să se însoțească cu un păgîn.

Dar ei, temîndu-se de multa putere a oștilor Rusiei și de vitejia lui Vladimir, au scris înapoi către dînsul, astfel:

“Nouă, creștinilor, nu ni se cade să dăm pe sora noastră după cel ce petrece în credință păgînească, dar dacă voiești s-o iei, leapădă-te de legea ta și crede, ca și noi, în Hristos, adevăratul Dumnezeu, și primește Sfîntul Botez, că atunci fără oprire vei lua în însoțire pe sora noastră și vei petrece cu noi în dragoste, ca cel de o credință cu noi, moștenind încă și cereasca împărăție”.

Rusia kieveană (1) în secolul al 11-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vladimir, primind un răspuns ca acesta de la împărații grecești, a trimis la dînșii, zicîndu-le:

“Eu am iubit credința voastră din vremea aceea, cînd cei trimiși de mine să cerceteze diferitele credințe au fost și la voi și cînd s-au întors și ne-au spus cu amănuntul, că credința voastră este mai bună decît toate credințele și slujirea cu care slujiți Dumnezeului vostru este mai aleasă decît a tuturor popoarelor. Eu de atunci doresc a primi credința voastră, însă voi trimiteți un episcop la mine, ca să mă boteze. Voi înșivă, dacă voiți, veniți cu sora voastră, sau trimiteți-mi pe sora voastră spre însoțire. Iar eu vă voi înapoia Hersonul și toată Tavrichia”.

Împărații grecești, primind această bună înștiințare, s-au bucurat foarte mult și au îndemnat cu rugăminte pe sora lor, să meargă la Vladimir, zicîndu-i:

“Milostivește-te de împărăția creștinească, căci, de nu vei merge după el, apoi el nu va înceta a supune pămîntul nostru și frică ne este, ca să nu facă și cetății împărătești ceea ce a făcut Hersonului. Iar dacă Vladimir se va boteza, pentru tine și prin tine, Domnul va întoarce spre Sine pămîntul Rusiei și pe cel grecesc îl va elibera de războaiele cele grele și de năvălirile rușilor. Deci, de la toți vei avea slavă veșnică și fericire nemuritoare”.

Ana, sora împăraților, deși nu voia, însă socotind mîntuirea Rusiei, care voia să se întoarcă la Dumnezeu, încă și patriei sale, împărăției grecești, dorindu-i pace, s-a învoit cu sfatul și cu rugămintea fraților săi și a zis cu lacrimi:

“Fie voia Domnului!”

Împărații au trimis-o pe ea în corăbii, pe mare, cu arhiereul Mihail, cu preoți și cu cinstiți boieri. Ajungînd ea la Herson, a întîmpinat-o cu slavă și a dus-o în palatul împărătesc.

În acea vreme, nu cu multe zile înaintea venirii fiicei împărătești, Vladimir s-a îmbolnăvit la ochi și a orbit. Deci, începuse a se îndoi de sfînta credință și de Sfîntul Botez și, tulburîndu-se în sine, zicea:

“Zeii Rusiei s-au mîniat împotriva mea, auzind că voiesc să-i las și să primesc altă credință; de aceea, au trimis asupra mea pedeapsa orbirii”.

Atunci, sora împăraților grecești a trimis la el, zicîndu-i:

“De voiești să fii sănătos și să vezi cu ochii, primește Sfîntul Botez degrabă, căci în alt mod nu te vei izbăvi de orbirea ta. Iar de te vei boteza, te vei mîntui nu numai de orbirea trupească, ci și de cea sufletească!”

Vladimir, auzind, a răspuns:

“De va fi adevărat graiul acesta, apoi voi cunoaște din aceasta că Dumnezeul creștinilor este mare!”

Chemînd el îndată pe episcop, a cerut Sfîntul Botez; iar episcopul mai întîi l-a luat și l-a învățat bine dreapta credință, apoi l-a botezat în biserica Sfinta Sofia, care este în mijlocul cetății Herson (Crimeea), dîndu-i numele Vasilie.

La botezul lui s-a făcut o minune, asemenea aceleia ce s-a făcut cu Sfîntul Apostol Pavel pe calea către Damasc, cînd prigonea Biserica lui Dumnezeu și care, din lumina cerească ce l-a strălucit pe el în cale, devenise orb.

Căci Vladimir, care era orb la ochi, cînd a intrat în sfînta scăldătoare și episcopul a pus mîna pe el, după rînduiala Sfîntului Botez, îndată a căzut orbirea de pe ochii lui ca niște solzi.

De atunci a văzut și a preamărit pe Dumnezeu, căci l-a adus la adevărata credință, mulțumind Domnului Hristos, bucurîndu-se și veselindu-se.

Botezarea Sfântului Vladimir, Mare Cneaz al Kievului – The Baptism of Saint Prince Vladimir, by Viktor Vasnetsov (1890) foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Boierii și oastea lui, văzînd acea minune, cu toții s-au botezat și s-a făcut bucurie mare rușilor și grecilor, dar mai ales sfinților îngeri din cer.

Pentru că, dacă îngerii se bucură de un păcătos care se pocăiește, cu atît mai vîrtos s-au bucurat de atîtea suflete, care au cunoscut pe Dumnezeu și au cîntat slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și celelalte.

Botezul lui Vladimir, a boierilor lui și a oștirilor s-a săvîrșit în Herson, în anul facerii lumii 6485, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, în anul 977.

După Botez, împărații greci au adus la Vladimir pe sora lor pentru cununie și nu după multe zile s-a cununat cu dînsa în legiuită nuntă.

Vladimir a înapoiat grecilor Hersonul cu toată Tavrichia și, întărind pacea cu ei, s-a întors în pămîntul său, luînd cu sine pe arhiereul Mihail, care venise în Constantinopol cu sora împăraților.

Acel arhiereu a fost întîiul mitropolit al Rusiei, însă nu acel Mihail care s-a pomenit mai sus, care, punînd Evanghelia în foc, a luat-o nearsă, încredințînd prin această minune pe mulți din popor.

Ci acesta este altul cu același nume și mai în urmă cu anii, căci de la Mihail cel dintîi, pînă la acesta, au trecut o sută de ani și mai mulți.

Vladimir a luat din Herson împreună cu arhiereul și mulți preoți, clerici și monahi.

El a mai luat de acolo și moaștele Sfîntului Sfințit Mucenic Clement, întîiul episcop al Romei și ale ucenicului său, Fiva. A luat icoane sfinte, cărți și multe podoabe bisericești.

A mai luat încă și pe protopopul Anastasie, care l-a învățat pe el cum să ia cetatea Herson.

Deci, Vladimir a mers în Kiev cu bucurie mare, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Cum a ajuns, îndată a început a pune sîrguință pentru creștinarea locuitorilor Kievului, cetatea sa de scaun, cum și toată stăpînirea sa cea rusească.

Vladimir a poruncit la început să boteze pe fiii săi, în număr de 12, pe care i-a avut cu mai multe femei: Iziaslav, Mitislav, Iaroslav, Vsevolod cu Rohmida, doamnă leșească; Sviatopolc cu femeia fratelui său, de neam grec; Vișeslav cu doamna Cehina; Sviatoslav și Stanislav cu altă doamnă Cehina; Boris și Gleb cu o femeie de neam bulgar; Vriacislav și Sudislav cu o altă femeie.

Pe aceștia toți i-a botezat mitropolitul Mihail într-un izvor, nefiind încă biserică în Kiev, după dărîmarea celor de mai înainte. Acel izvor din munte de lîngă rîul Nipru, se numește din vremea aceea și pînă acum, Creștatic.

Apoi a trimis propovăduitori prin toată cetatea, poruncindu-le, ca a doua zi să se adune cu toții la râul Poceiniu, care curge din Nipru și se varsă iarăși în Nipru, toți bătrîni și tineri, mari și mici, bogați și săraci, bărbați și femei.

Iar de nu s-ar găsi cineva în acea vreme la rîu, acela se va arăta potrivnic lui Dumnezeu și marelui voievod.

Făcându-se ziuă, însuși voievodul cu boierii au mers la rîu, și cu dînsul, arhiereul și toți preoții. Deci, s-a adunat toată cetatea la rîu, de toată rînduiala și vîrsta, mulțime foarte mare din amîndouă părțile, în acel loc unde este acum biserica Sfinților răbdători de chinuri Boris și Gleb.

Acelora li s-a poruncit ca, dezbrăcându-se de haine, să intre în apă, deosebindu-se partea bărbătească de cea femeiască.

Cei mai mari în locuri mai adînci, iar cei mai mici aproape de mal. Astfel să stea toți în apă, unii pînă la grumaji, alții pînă la brîu, despărțindu-se în cete.

Preoții, îmbrăcați în veșminte preoțești, stăteau lîngă mal, pe scîndurile ce erau pregătite înadins pentru aceea și citeau asupra poporului rugăciunile ce se cuvin la Sfîntul Botez.

Ei le puneau nume la fiecare ceată cîte un nume deosebit și le porunceau să se afunde de trei ori în apă; apoi strigau spre dînșii, chemînd după rînduiala Botezului, numele Sfintei Treimi.

Astfel, s-a botezat tot poporul Kievului, în anul de la facerea lumii 6487, iar de la întruparea lui Dumnezeu în anul 979 și după botezul lui Vladimir în anul al doilea.

Sfîntul Vladimir, privind la botezul unei mulțimi de atîta popor, se bucura cu duhul și, ridicînd ochii și mîinile spre cer, a zis:

“Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai făcut cerul și pămîntul, caută spre poporul Tău cel nou botezat și le dă ca să Te cunoască pe Tine. Întărește-i în dreapta credință și ajută-mi mie asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași, ca să preamăresc numele Tău cel sfînt în părțile Rusiei”.

Botezul kievenilor (2), pictură de Klavdiî Lebedev – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După botezul poporului, Vladimir a poruncit ca îndată să sfărîme idolii și capiștile lor să le risipească pînă în temelie.

Pe Perun, idolul cel mai întîi, a poruncit să-l lege de coada calului și să-l târască din deal la vale spre râul Nipru, punînd 12 oameni să-l bată cu bețe.

Aceasta o făcea nu pentru că idolul simțea vreo durere, fiind de lemn neînsuflețit și nesimțitor, ci pentru ca să facă mai multă necinste diavolului.

Deci, târîndu-l la mal, l-a aruncat în râul Nipru.

El a poruncit ca nicăieri să nu lase pe idoli la mal, pînă ce nu vor trece pragurile ce sânt în josul Niprului, iar vântul și valurile, l-au aruncat sub un munte mare, care și acum se cheamă al Perunului.

Se mai povestește și aceasta printre cei vechi, că pe un alt idol, legîndu-l credincioșii cu funii, l-au tîrît la rîul Nipru ca să-l înece, iar alții îl băteau cu bețe fără de milă și diavolul răcnea în idol ca și cum suferea durere.

Aruncîndu-l în rîul Nipru, pe cînd se scufunda, poporul, care era întunecat cu credința, mergea pe mal, plîngînd și strigînd:

“Vidibal gospodarul nostru, boje vidibal”, adică: “Înoată și ieși la mal”.

Diavolul, mișcînd pe idol, a ieșit la mal acolo unde este mînăstirea Viduvițca.

Însă, cînd necredincioșii au vrut să-l ia, au alergat credincioșii și au legat o piatră de el, aruncîndu-l iarăși în rîu, unde l-au înecat.

Locul la care a ieșit idolul Vidibal, din vremea aceea s-a numit Vidibal.

Pe toți ceilalți idoli i-au sfărîmat din porunca marelui domn, pe unii i-au aruncat în apă, iar pe alții în foc.

Văzînd kievenii cei necredincioși sfărîmarea și pierzarea idolilor celor vechi, plîngeau și se tînguiau după ei, iar cei pricepuți ziceau:

“Înțelept este voievodul și boierii lui. Ei știu care Dumnezeu este mai bun; căci dacă acești zei ar fi fost mai buni, n-ar fi poruncit a-i sfărîma și nici nu ar fi ales altă credință mai bună, lepădînd pe cea proastă”.

După sfărîmarea idolilor și după risipirea capiștilor idolești, Vladimir a poruncit ca în locurile acelea să zidească sfinte biserici. Întîi a zidit biserica Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, pe locul unde era idolul Perun.

Apoi a zidit o biserică în numele Sfîntului Marelui Vasile, de vreme ce și Vladimir, din Sfîntul Botez, s-a numit Vasile, întemeind și alte biserici pretutindeni.

El mai ales s-a sîrguit a zidi o biserică din piatră, în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care, mai pe urmă s-a numit Desiatina.

La acea biserică, după risipirea ce s-a făcut de Batie, se vedea numai o parte, în care se săvîrșeau slujbele de toate zilele. Biserica aceea era cea mai mare dintre toate bisericile zidite în Kiev, în zilele lui Vladimir.

Ea era lucrată în piatră de înțelepți zidari greci și înfrumusețată cu toate podoabele.

Deci, săvîrșindu-se, a intrat Vladimir în vremea sfințirii și, precum Solomon cel de demult a intrat în biserica Ierusalimului cea zidită de el, s-a rugat la Dumnezeu, zicînd:

“Doamne, Dumnezeule, caută din cer și vezi, cercetează via aceasta și o desăvîrșește pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta! Caută spre popoarele Tale acestea noi, cărora li s-a întors inima în înțelegere, ca să te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu. Caută și spre biserica aceasta pe care am zidit-o, eu, nevrednicul robul Tău, în numele Preanevinovatei Maicii Tale, care Te-a născut, Pururea Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Dacă se va ruga cineva cu credință și osîrdie în această biserică, ascultă-i rugăciunea, iartă-i toate păcatele și dăruiește-i toate cererile folositoare cu rugăciunile Preacuratei Tale Maici”.

Vladimir, rugîndu-se din destul, a zis:

“Iată, din toată averea mea și din toate cetățile mele, dau a zecea parte acestei biserici a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu”.

Zicînd aceasta, a întărit-o cu un înscris și blestem a pus asupra celor de pe urmă, dacă ar îndrăzni cineva, să ia ceva ce el a dat acestei sfinte biserici.

Din vremea aceea s-a numit acea biserică Desiatina. Vladimir a încredințat biserica protopopului Anastasie cel mai sus pomenit, pe care l-a adus din Herson.

El a adus într-însa moaștele Sfîntului Clement, primul episcop al Romei, și toată podoaba bisericească cea de mare preț, ce o adusese din Herson, a dat-o acolo.

El a mai făcut o școală pentru învățătura cărții, căci pe fiii săi și pe mulți copii de boieri a poruncit să-i învețe Sfînta Scriptură, punîndu-le dascăli iscusiți.

Asemenea a poruncit ca și pe copiii oamenilor cei proști, să-i ia la învățătura cărții. Dar maicile cele nebune plîngeau după copii ca după niște morți.

Sfantul Vladimir, luminatorul Rusiei  - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nu numai Kievul, dar toată stăpînirea sa a voit s-o lumineze cu lumina sfintei credințe. Deci a trimis în toate cetățile Rusiei, ca să boteze popoarele.

Iar celor ce nu voiau să se boteze, le punea dăjdii mari. Vladimir viețuia cu plăcere de Dumnezeu și cu dreptate, schimbîndu-și în bine obiceiurile cele vechi, ce le avea pe cînd era în păgînătate.

El era povățuit la toată fapta bună de soția sa, Ana, sora împăraților grecești, cu care viețuia după legea creștinească.

Pe celelalte femei ale sale, pe care le avusese mai înainte de primirea botezului, le-a eliberat, îndestulîndu-le cu bogății și dîndu-le voie, ca fiecare, dacă voiește, să poată să se mărite cu alt bărbat.

La cea dintîi femeie a sa, Rohmida, fiica lui Rogvold, voievodul Poltiniei, care îi era mai iubită decît altele, a trimis la începutul întoarcerii sale de la Herson, zicîndu-i:

“Eu am primit credința și legea creștinească, iar tu să-ți alegi dintre boierii mei pe care vei voi și cu el te vei însoți”.

Dar ea a răspuns:

“Oare numai ție îți trebuie împărăție cerească, iar mie nu? Şi către acesta, fiind eu doamnă, cum voi putea suferi ca să fiu roabă la sluga ta? Deci, nu voiesc să mă mărit după alt bărbat. Dar, mă rog ca să mă faci mireasa lui Hristos”.

Zicînd ea acestea, ședea lîngă dînsa în vremea aceea, fiul său, Iaroslav, care era șchiop din naștere.

Cînd acela a auzit de la maica sa niște cuvinte ca acelea, a mulțumit lui Dumnezeu de înțelegerea și de voința ei cea bună și îndată s-a însănătoșit și a început a umbla, el care pînă atunci nu umblase.

De această minune, Vladimir s-a bucurat îndoit, întîi de Rohmida, că are osîrdie spre Hristos și apoi de fiul său, Iaroslav, că s-a tămăduit la picioare.

După primirea Sfîntului Botez, Rohmida s-a tuns în sfîntul chip îngeresc al călugăriei, luînd numele de Anastasia.

“Vladimir înaintea Rognedei”(3) - Pictură de A.P. Losienko: (1770) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După aceasta, Vladimir a trimis la Constantinopol la Preasfințitul Patriarh Serghie, rugîndu-l ca să mai trimită la dînsul arhierei și preoți, deoarece are seceriș mult, iar lucrătorii sînt puțini, pentru că la multe cetăți ale Rusiei trebuie lumină.

Oamenii din Rusia nu erau din destul lesnicioși la duhovniceasca rînduială, pentru că nu demult se începuse între dînșii învățătura cărții.

De aceea, Preasfințitul Patriarh Serghie a trimis pe Ioachim, episcopul Hersonului, împreună cu alți episcopi și preoți. Vladimir, luînd pe episcopii care veniseră la dînsul, s-a dus cu ei în pămîntul slavon, în părțile Zaliscului, în stăpînirea Rostovului și a Suzdalului, și acolo, lîngă rîul Cleazmul, a făcut o cetate pe care a numit-o Vladimir, după numele său, zidind într-însa o biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

El a poruncit ca pretutindeni să boteze pe oameni și să zidească biserici, și le-a pus lor episcop. De acolo mergînd în Rostov, a zidit o biserică din lemn, punîndu-le și episcop.

Apoi a mers în marele Novgorod și a pus într-însul arhiepiscop pe Ioachim Hersoneanul. Acest arhiepiscop a stricat acolo pe idolul Perun, care era asemenea cu cel din Kiev, și a poruncit să-l arunce în rîul Volhov.

Şi, punînd oameni să bată pe idol cu bețe spre batjocură, diavolul, care locuia într-însul, a început a striga cu glas mare, ca și cum l-ar fi durut:

“Vai, Vai! Amar mie, că am căzut în mîinile acestor oameni nemilostivi, care aseară ca pe un dumnezeu mă cinsteau, iar acum îmi fac multe răutăți! Vai mie!”

Oamenii, tîrîndu-l la pod, l-au aruncat în rîul Volhov și îndată s-a afundat în adîncime. Dar, după puțină vreme, înotînd împotriva rîului, s-a arătat iarăși afară din apă.

Atunci un om din popor a aruncat în el cu un băț, pe care idolul, apucîndu-l, l-a aruncat pe pod și a lovit pe unul din cei ce-l dorea pe el și iarăși, strigînd, s-a afundat și a pierit cu sunet.

Sfântul Vladimir, străbătînd și prin celelalte cetăți ale stăpînirii sale și pretutindeni botezînd popoarele, le zidea biserici și le punea episcopi și preoți.

După aceea s-a întors în Kiev, cetatea de scaun, și a împărțit pămîntul Rusiei în 12 domnii, după numărul celor 12 fii ai săi.

Pe Vișeslav, fiul său cel mai mare, l-a pus în marele Novgorod; pe Iziaslav, în Poloțca; pe Sviatoslav, în Turova; pe Iaroslav, în Rostov.

După moartea lui Vișeslav din marele Novgorod, a mutat din Rostov în locul lui pe Iaroslav, iar în Rostov a pus pe Boris; pe Gleb, în Muron; pe Sviatoslav, în Dreblen; pe Vsevolod, în Vladimir; pe Mitislav, în Tmutorocan; pe Stanislav, în Smolensca; pe Vriacislav, la Volina în Luțca și pe Sudislav, în Iscova.

Şi le-a poruncit cu tărie să petreacă în dragoste și în unire și să nu facă strîmbătate unul altuia, nici să treacă hotarele hotărîte fiecăruia; ci toți să se îndestuleze cu hotarul domniei lor.

El le-a mai poruncit și aceasta: ca fiecare în domnia sa să înmulțească slava lui Hristos Dumnezeu și să caute mîntuirea sufletelor omenești, aducînd pe cei necredincioși la credință, zidind biserici.

Iar pentru aceasta le-a dat fiecăruia episcop și preoți.

Astfel, rînduindu-i pe ei și trimițîndu-i la domniile lor, petrecea singur în Kiev.

El acum ajunsese la adînci bătrîneți.

Deci, nevoindu-se la lucruri bune, împodobea și întemeia biserici și mînăstiri, dînd tuturor milostenie nelipsită și adeseori punea în curtea sa mese îndestulate pentru săraci; iar celor ce erau neputincioși, care nu puteau să meargă în curtea domnească, le trimitea acasă toată hrana și băutura.

El avea pace și dragoste cu domniile de primprejur, cu leșii, cu ungurii și cu cehii, nemaiavînd războaie. Numai cu pecenegii avea război, pe care îi biruia, ca și Constantin cel de demult, cu puterea lui Iisus Hristos.

Sfântul Vladimir atît era de milostiv și îndurat, încît și pe oamenii cei răi și vrednici de pedeapsă, nu se grăbea a-i pierde, oricît de mare vină ar fi avut. Pentru aceea, se înmulțiseră tîlharii, hoții și toți ceilalți făcători de rele. Atunci mitropolitul și bătrînii au zis către Vladimir:

“Domnule, pentru ce nu pedepsești pe cei răi?” Iar el a zis: “Mă tem de păcat”. Mitropolitul și bătrînii au zis: “Tu ești pus de Dumnezeu stăpînitor spre pedepsirea celor răi și spre miluirea celor buni. Deci, ți se cuvine să pedepsești pe cei răi cu certare, că de nu vei pedepsi pe cei răi, apoi să știi că faci rău celor buni. Așadar, pierde pe cei răi, ca cei buni să petreacă în pace”.

Pe timpul acestui mare voievod, a venit din Muntele Atonului în Kiev, Cuviosul părintele nostru Antonie și s-a sălășluit în peștera nemțească lîngă Nipru, aproape de locul care se cheamă Verestova.

Efigia lui Vladimir pe una dintre monedele sale. El este încoronat în stil bizantin, ținând într-o mână un toiag montat în cruce și un trident inspirat de khazar în cealaltă. – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ea, cu trei ani înaintea sfîrșitului lui, s-a mutat la Domnul.

Nu după multă vreme, înaintea ducerii sale către Domnul, Sfîntul Vladimir a chemat la dînsul pe fiul său Boris, căci îi era lui mai iubit decît toți ceilalți.

În același timp, s-a întîmplat că Sviatoslav venise în Kiev, iar Vladimir se înștiințase că pecenegii vin împotriva Rusiei.

Şi, deoarece Vladimir nu mai putea să se împotrivească pecenegilor, pentru că era bolnav, a trimis pe fiul său Boris cu toată oastea sa, iar el a început din zi în zi a slăbi cu trupul. Dar, Sviatoslav nu ieșea din Kiev, ci aștepta sau, mai ales, dorea sfîrșitul tatălui său.

Deci, Vladimir, zăcînd multe zile și săvîrșind toate cele cuviincioase sfîrșitului său, în bună mărturisire și-a dat dreptul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, în 15 zile ale lunii iulie, în anul facerii lumii 6513 după numărul scrierii de ani a Sfîntului Nestor al Pecerscăi, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, 1005.

Astfel s-a sfîrșit Marele Cneaz Vladimir, care s-a numit din Sfîntul Botez, Vasile.

El a petrecut la marea domnie a Kievului, mutându-se de la marele Novgorod, 35 de ani, adică înaintea botezului 8 ani și după botez 27 de ani și cîteva luni, iar în anul al 28-lea s-a săvîrșit. Sviatoslav, iubitorul de stăpînire, s-a bucurat de sfîrșitul tatălui său, vrînd să răpească scaunul marii domnii.

Întâi tăinuia moartea lui; apoi, neputînd să o mai tăinuiască, l-a dus în biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, Desiatina.

Acolo s-au adunat la cinstitul lui trup, toți kievenii și mărginașii duhovnicești și mirenești, plîngînd și tînguindu-se ca după tatăl lor.

Ei, făcîndu-i îngropare slăvită, l-au pus în mormînt de marmură și l-au așezat în biserica zidită de dînsul. Ei au mai rînduit a prăznui și pomenirea lui, ca a unui sfînt și întocmai cu apostolii, pentru că luminase cu Sfîntul Botez tot pămîntul Rusiei.

Deci, dacă cineva întoarce din rătăcire pe un păcătos și face din om nevrednic, unul cinstit, cu atît mai mult cel ce a întors la Dumnezeu din pierzătoarea înșelăciune idolească atîtea popoare de păcătoși, care nu știau pe Dumnezeu.

Astfel, din cei nevrednici, i-a făcut vrednici lui Dumnezeu și s-a rînduit cu sfinții în împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea, slava, mulțumirea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Imnografie

Troparul Sfântului Vladimir, Luminătorul Rusiei

Glas 4:

Asemănatu-te-ai neguțătorului care caută piatra cea scumpă, mărite puternice Vladimir, șezând pe scaun înalt în maica cetăților, de Dumnezeu păzitul Kiev, ispitind și trimițând către Ţarigrad, ca să știe pentru dreptmăritoarea credință, și ai aflat pe Hristos, piatra cea fără de preț, care te-a ales ca pe al doilea Pavel, și ai scuturat în sfânta scăldătoare orbirea cea sufletească, împreună și cea trupească. Pentru aceea serbăm adormirea ta, poporul tău fiind. Roagă-te să se mântuiască începătoriile Rusiei a stăpânirii tale, iubitorul de Hristos împărat și mulțimea celor ce se stăpânesc.

Condacul Sfântului Vladimir, Luminătorul Rusiei

Glas 8:

Asemănatu-te-ai marelui Apostol Pavel întru căruntețe, întru tot mărite Vladimire, că toată osârdia cea pentru idoli ca pe o jucărie copilărească lăsând, ca un bărbat desăvârșit te-ai împodobit cu porfira dumnezeiescului botez; și acum stând cu veselie înaintea Stăpânului Hristos, roagă-te să se mântuiască începătorii stăpânirii Rusiei și mulțimea celor stăpâniți.

cititi mai mult despre Vladimir I al Kievului (958 – 1015) si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Note

(1) Rusia kieveană - Înființarea primelor state ale slavilor răsăriteni în secolul al IX-lea a coincis cu sosirea varegilor, negustori, războinici și coloniști din regiunea Mării Baltice. Ei erau în primul rând vikingi de origine scandinavă, care s-au aventurat de-a lungul căilor navigabile de pe țărmul estic al Mării Baltice până la Mările Neagră⁠ și Caspică⁠. Potrivit Cronicii vremurilor trecute, un vareg dintre rusi, pe nume Rurik, a fost ales domn al Novgorodului în 862. În 882, succesorul lui, Oleg, s-a extins spre sud și a cucerit Kievul, care până atunci plătea tribut hazarilor, întemeind Rusia Kieveană. Oleg, Igor⁠ (fiul lui Rurik) și Sviatoslav (fiul lui Igor) au supus apoi triurile locale est-slave dominației kievene, au distrus haganatul hazar și au lansat mai multe expediții militare în Bizanț⁠ și Persia⁠.

În secolele al X-lea și al XI-lea, Rusia Kieveană a devenit unul dintre cele mai mari și mai prospere state din Europa. Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a fiului lui, Iaroslav cel Înțelept (1019-1054), constituie Epoca de Aur a Kievului, în care s-a acceptat creștinismul ortodox de la Bizanț și a apărut primul cod de legi al slavilor răsăriteni, Russkaia Pravda.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(2) Creştinarea Rusiei Kievene a avut loc în mai multe etape. La începutul anului 988, Patriarhul Fotie al Constantinopolului i-a anunţat pe ceilalţi patriarhi ortodocşi că poporul Rus a fost botezat de către episcopul său, primind creştinismul cu mare entuziasm. Încercările lui Fotie de a creştina Rusia Kieveană par să fi nu fi avut consecinţe de durată, deoarece Cronica Primară şi alte surse slave descriu poporul rus din secolul al X-lea ca fiind bine înrădăcinat în păgânism.

Creştinarea definitivă a Kievului datează de la sfârşitul anilor 980 (anul exact este disputat), atunci când Vladimir cel Mare a fost botezat la Chersonesos, ceremonie prin care au fost botezaţi membrii familiei sale dar şi toţi oamenii din Kiev. Locul botezului lui Vladimir este marcat de Catedrala Sf. Vladimir.

Ziua Botezului Rus este o zi de sărbătoare legală în Federaţia Rusă, începând cu 31 mai 2010, în memoria botezului Rusiei Kievene cu referire la anul 988. Ziua a fost sărbătorită prima dată la 28 iulie. În Ucraina există o sărbătoare similară începând cu 2008.

Întâlnire pe ascuns a creştinilor din Kiev-ul păgân, pictură de Vasili Perov – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(3) Rogneda de Poloţk (n. 960/962 e.n. – d. 1000/1002, Zaslavl, Principatul de Poloţk) este numele slav pentru Ragnhild, prinţesă, soţie a cneazului Vladimir I al Kievului. Ea a fost fiica lui Rogvolod⁠, primul prinţ de Poloţk menţionat, venit din Scandinavia şi stabilit în Poloţk la mijlocul secolului al X-lea.

S-a speculat că Rogneda a aparţinut familiei regale Ynglingar⁠ din Norvegia. Către anul 980, Vladimir a aflat că Rogneda s-a logodit cu fratele său vitreg, Iaropolk I al Kievului⁠, a cucerit Poloţk şi forţat-o pe Rogneda să se căsătorească cu el. A violat-o pe Rogneda în prezenţa părinţilor ei, apoi a ordonat ca ei să fie ucişi, împreună cu doi dintre fraţii Rognedei.

Rogneda i-a dat mai mulţi copii. Cei patru fii ai săi au fost Iaroslav cel Înţelept, Vsevolod, Mstislav de Cernigov⁠ şi Iziaslav de Poloţk⁠. Ea a născut şi două fiice, dintre care una este numită de Nestor Cronicarul⁠ ca Predslava (luată concubină de Boleslav I al Poloniei, potrivit lui Gallus). Un an mai târziu, cronica spune o poveste, cel mai probabil luată dintr-o saga nordică, despre complotul Rognedei împotriva lui Vladimir şi cum aceasta a cerut fiului ei mai mare, Iziaslav, să-l omoare. Cum a fost obiceiul regal nordic, a fost trimisă cu fiul ei mai mare să guverneze ţara părinţilor ei, adică Poloţk. Urmaşii lui Iziaslav au continuat să conducă Poloţk şi sunt menţionaţi în noul oraş Iziaslavl⁠ până la invazia mongolă.

Mai târziu Vladimir s-a convertit la creştinism şi a luat-o ca soţie pe Anna Porfirogeneta⁠. El a trebuit să divorţeze de toate soţiile sale anterioare, inclusiv de Rogneda. După divorţ, ea a intrat în mănăstire şi a luat numele de Anastasia.