Articole

Calendar Ortodox 15 decembrie 2023

Calendar Ortodox 15 decembrie 2023
Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei;
† Sf. Mc. Antia și Suzana;
Sf. Cuv. Pavel din Latro

 

Sfântul Elefterie

Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie al Iliriei a fost un episcop al Bisericii creștine din provincia romană Iliria (în latină: Illlyricum) care a primit mucenicia în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138).

Este prăznuit împreună cu mama sa, Antia (sau Evantia) pe 15 decembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Suzana din Palestina

Sfânta Cuvioasa Muceniță Suzana din Palestina a trăit în secolele III-IV, în vremea împăratului Maximian (286-305) și a primit mucenicia la Elefteropolis (un oraș din Palestina, la cca. 50 de kilometri de Ierusalim).

Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe 15 decembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sf. Cuv. Pavel din Latro

Sf. Cuv. Pavel din Latro - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Pavel din Latro – foto preluat de pe doxologia.ro

Viața Sfântului Cuvios Pavel din muntele Latro

Aproape de cetatea Pergamului, ce se află în Asia, este o eparhie ce se numește Elea. În această a răsărit sadul cel dumnezeiesc și vrednicul de minune. Avea încă și un alt frate după trup, mai mare, iar după faptă bună mai mic, cu numele Vasile. Tatăl lui se numea Antioh, care a fost căpitan în armata Constantinopolului. Fiind război aproape de Hiu, cu agarenii Critului, a fost ucis, iar femeia lui, cu numele Evdochia, a luat copiii săi și s-a dus în Frigia. Acolo s-a așezat într-un sat ce se numea Marocatul, din care era și dumnezeiescul Ioanichie cel Mare, cu care se și înrudeau. Și a dat pe copiii săi, adică pe Pavel și pe Vasile, în mănăstirea Sfântului Ștefan ca să învețe carte. După puțină vreme, mama lor a însurat pe Vasile, fără voia lui. Vasile, după ce a săvârșit nunta, lepădându-se de toate cele trupești, s-a dus în lavra sfântului, ce era în muntele Olimpului. Acolo, tăindu-și împreună cu părul toate grijile cele lumești, s-a făcut bun monah

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Elefterie al Iliriei (†126)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Elefterie al Iliriei

Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie al Iliriei a fost un episcop al Bisericii creștine din provincia romană Iliria (în latină: Illlyricum) care a primit mucenicia în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138). Este prăznuit împreună cu mama sa, Antia (sau Evantia) pe 15 decembrie.

Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, Episcopul Iliriei (†126) şi Sf. Mc. Antia, mama sa - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, Episcopul Iliriei (†126) şi Sf. Mc. Antia, mama sa – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Elefterie s-a născut la Roma, în ultima decadă a secolului I. Tatăl său, funcționar imperial, a murit pe când Elefterie era încă mic ca vârstă. Mama lui, Antia, care primise credința creștină de la însuși Sfântul Apostol Pavel, l-a încredințat pe fiul ei episcopului de atunci al Romei, Anicet, pentru a primi o educație creștină.

Episcopul Anicet l-a rânduit atunci încă din adolescență în rândul clericilor. L-a hirotonit diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani și episcop de Illyricum la doar 20 de ani. Ca urmare a propovăduirii episcopului Elefterie, mulți au primit credința creștină.

Pentru că vestea propovăduirii lui se răspândise, a fost chemat la judecată înaintea împăratului Hadrian și a prefectului imperial Coremon. Comandantul trupei trimise să îl aresteze, pe nume Felix, ascultând însă propovăduirea sfântului, a primit și el credința în Hristos, și s-a botezat pe drum.

Înfățișându-se la judecată, Sfântul Elefterie a mărturisit înaintea împăratului că era creștin. Pentru că a refuzat să se lepede de Hristos, a fost supus la chinuri. Mai întâi, a fost întins pe un pat de aramă în sub care erau așezați cărbuni aprinși; a fost ars cu ulei încins și cu smoală, însă Dumnezeu l-a păstrat nevătămat. A fost aruncat într-un cuptor aprins, împrejmuit cu țepușe. Mai înainte de a fi aruncat însă sfântul în foc, la rugăciunea acestuia, prefectul Coremon, care cunoștea credința creștină, a crezut atunci în Hristos și s-a aruncat el însuși în focul pregătit pentru episcopul Elefterie. Rămânând și el neatins, la rugăciunea primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos. Elefterie însă, fiind aruncat în foc, a rămas neatins.

A fost aruncat în închisoare și înfometat multe zile la rând, însă fiind hrănit cu hrană îngerească, a răbdat și aceasta. Mai apoi, a fost legat de un car la care fuseseră înhămați cai sălbatici. Legăturile însă i s-au dezlegat, și, potrivit tradiției, a fost purtat de îngeri pe un munte din apropiere, unde a stat o vreme, și unde cuvintele lui îmblânzeau chiar și fiarele sălbatice.

Fiind descoperit după o vreme, a fost arestat din nou și chemat la judecată. Ostașii trimiși să îl aresteze au fost însă convinși, pe drum, de sfântul episcop să îmbrățișeze credința creștină și s-au botezat. Mulți dintre cei care au văzut acestea au primit și ei credința în Hristos. Ajuns înaintea împăratului, sfântul Elefterie a fost condamnat la moarte, punând să fie sfâșiat de lei. Fiarele însă nu s-au atins de el, astfel că în cele din urmă a fost ucis cu sabia de doi ostași, în anul 120 d.Hr. Aceștia au ucis-o și pe mama sfântului, Antia, care, fiind de față la execuția fiului ei, se apropiase ca să îmbrățișeze trupul fiului ei mort. Credincioșii care au asistat la moartea sfântului și a mamei sale au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste.

 

Cinstirea și Sfintele Moaște

Potrivit tradiției apusene, moaștele Sf. Elefterie și Antia ar fi fost o vreme adăpostite la Roma, în biserica Sfânta Sabina, în altarul Sf. Laurențiu, apoi mutate în biserica San Giovanni della Pigna, împreună cu moaștele Sf. Genesius al Romei. Este posibil ca acestea să fi fost însă moaștele Sf. Elefterie, episcopul Romei (175-189). Aceste moaște au fost mutate într-o biserică din apropierea orașului Rieti. Cultul Sf. Elefterie, cinstit uneori și sub numele de Sf. Liberalis sau Liberator (traducerea latină a numelui grecesc Eleutherios, care înseamnă „cel liber”) s-a dezvoltat considerabil în Italia. I-au fost închinate mai multe biserici la Roma, Rieti, Chieti, Nepi, Porec, Vasto, Arce, Benevento, Salerno ș.a.

Potrivit tradiției românești, moaștele Sf. Elefterie au fost adăpostite o vreme la Mănăstirea Țigănești, fiind apoi dăruite Bisericii Sf. Elefterie din București (în anul 2009).

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Cu haină de preot fiind împodobit și cu sângele curgând șiroaie fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, înțelepte Elefterie, nimicitorul satanei. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credință cinstesc fericitele tale nevoințe.

Condac, glasul al 2-lea:

Ca pe o podoabă a preoților, cuvioase, și îndemn al purtătorilor de biruință, toți te lăudăm, cuvioase, și te rugăm, sfințite mucenice Elefterie; pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta liberează-i din multe feluri de nevoi, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

 

cititi mai mult despre Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, Episcopul Iliriei si pe: basilica.rodoxologia.ro; pravila.ro

 

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei

Când împărățea în Roma Elie Adrian, slujind cu sârguință idolilor, în acea vreme minunatul Elefterie s-a cunoscut ca o stea strălucită, a cărei patrie era marea cetate a Romei. Părinții lui erau de bun neam, străluciți și bogați, iar maica lui s-a învrednicit de mai mare cinste și slavă pentru credința în Hristos, învățată fiind de Sfântul Apostol Pavel, care a botezat-o și numele ei era Antia. Dânsa, născând pe acest sfânt, i-a pus numele de Elefterie și l-a crescut bine întru bună credință.

Deci, ajungând el în vârstă, l-au dat lui Dumnezeu, prin mâinile arhiepiscopului Romei, Anichit, ca un dar cu adevărat vrednic lui Dumnezeu. Iar arhiepiscopul, văzând pe copil cu deprinderi bune, l-a pus în rânduiala clericilor și, în al cincisprezecelea an al vârstei lui, l-a făcut diacon, iar în al optsprezecelea an, l-a hirotonit preot și în al douăzecilea an al vieții lui, l-a ales episcop al Iliricului.

Dar să nu se mire cineva că l-a făcut episcop așa de tânăr, căci arhiepiscopul a văzut în acest tânăr mari fapte bune, fiind atât de înțelept și de cuvântător, încât atrăgea către dreapta-credință, cu învățătura lui, pe cei ce se întâmplau a vorbi cu dânsul. Pentru ca să se pună făclia în sfeșnic și să nu se ascundă sub obroc – după cum zice Sfânta Evanghelie –, ca să lumineze multe suflete și să întoarcă pe cei întunecați către cinstirea de Dumnezeu, pentru aceasta l-a suit în scaunul episcopiei, știind că mulți se vor lumina printr-însul, precum s-a și făcut. Căci s-au întors mulți elini și s-au botezat, fiindcă dulceața și înțelepciunea cuvintelor lui îndemna pe toți ascultătorii să cunoască adevărul.

Diavolul care zavistuiește totdeauna mântuirea omului, turba asupra lui și scrâșnea cu dinții săi, necuratul. Însă, neputând să-l omoare pe dânsul, a invitat pe răucredinciosul împărat Adrian a se ridica asupra adevărului și a prigoni pe creștini. Dar mai întâi se silea a lua dintre creștini pe Elefterie, voind a pierde pe învățătorii cei mai aleși ai dreptei-credințe și a-i smulge ca pe niște spice mai alese din holda lui Hristos. Împăratul a trimis cu cumplită poruncă pe un voievod Felix, ca să aducă cu sila pe Elefterie la judecata împărătească. Acela, ajungând la Iliric, a nimerit în acea vreme când bunul păstor hrănea, în biserica Domnului, oile sale cele cuvântătoare cu pășunea duhovniceștilor cuvinte.

Deci, înconjurând biserica cu ostași, a intrat singur înăuntru, căutând cu sălbăticie și cu chipul arătând cruzimea celui ce-l trimisese. Dar, văzându-l pe Elefterie cu atâta bună podoabă și auzind dulcea limbă și preaînțeleapta învățătură, s-a minunat foarte mult că ieșea din gura sa un dulce izvor de învățătură, învățându-i pe cei ce-l ascultau bunăcredința. De aceea a stat și el și a ascultat cu luare-aminte cele ce se spuneau despre Hristos și despre puterea Lui. Apoi, schimbând iuțimea în blândețe, căci avea holda inimii lesnicioasă către primirea cuvântului lui Dumnezeu, din lup s-a făcut oaie și din prigonitor, ucenic, uitând cele dintâi; din tâlhar s-a făcut slugă bună și credincioasă lui Hristos, pe care-L prigonea.

Trecând cu vederea porunca cea împărătească, a căzut la picioarele sfântului și din acel ceas nu se depărta de învățătorul său, luminându-se cu cuvintele lui și întărindu-se în buna-credință. Astfel, Felix, schimbându-se din păgânătate în dreapta-credință, nu se mai gândea să se întoarcă la cel care-l trimisese; iar Sfântul Elefterie, dorind să rabde până la sânge pentru credința în Hristos, se sârgui să meargă împreună cu Felix la împărat. Acesta, nu ca un voievod ducea pe cel legat, ci ca pe un mielușel urmând păstorului. După ce au ajuns la o apă, Felix – ca și famenul Candachiei, care a primit botezul de la apostolul Filip – s-a botezat și el de dumnezeiescul Elefterie și s-a dezbrăcat de întunericul închinării idolești ca de o haină putredă.

Venind ei în Roma, Felix n-a fost cunoscut de credincioși cum că s-a unit cu Biserica lui Hristos și le-a povestit toate cele despre Elefterie. Iar acesta, fiind adus după porunca împăratului înaintea judecății, a stat fără frică și cu mărime de suflet.

Căutând spre el împăratul și văzându-l tânăr, frumos la față, cu ochii luminoși și împodobit cu toate darurile firești, a zis: „Pentru ce o! Elefterie, ai lăsat credința părintească și, socotind întru nimic cinstirea zeilor, cinstești un Dumnezeu nou, care nu numai că a murit, ci și cu o moarte preacumplită a murit”. Dar Elefterie nu voia să răspundă celui ce vorbea fără-de-minte, urmând lui Hristos, care tăcea în patima Să înaintea lui Pilat și chiar înaintea lui Irod nimic nu răspundea. Împăratul iarăși a zis: „Răspunde, pentru ce te-ai făcut așa fără-de-minte, amestecându-te cu credința creștinească? Pleacă-te mie și jertfește zeilor. Dacă te vei întoarce, cu mare cinste te voi cinsti; iar de nu, grele munci voi aduce asupra ta”.

Elefterie, chemând pe Domnul Care a zis: „Nu vă îngrijiți cum, sau ce veți grăi, că Eu vă voi da vouă înțelepciune, căreia nu vor putea să se împotrivească”, a răspuns: „Cum pot să slujesc unor zei nesimțitori ca aceștia și unor idoli fără suflet sau să mă unesc cu voi, care le slujiți lor. Eu vă și plâng pe voi, care vă închinați lor; căci Dumnezeul cel adevărat cinstindu-vă pe voi cu cuvântarea, voi v-ați făcut mai necuvântători și mai necinstiți decât lemnele și pietrele, încât pe acelea le socotiți a vă fi vouă zei, lăsând pe adevăratul Dumnezeu, care cu înțelepciune ne-a făcut pe toți și toată lumea a zidit-o. Pentru că cerul și pământul sunt zidirile Lui, iar noi suntem, dintr-acele lucruri care le-a creat, lucrul cel mai frumos și mai cinstit, măcar că ne rătăcim, umblând în neștiință ca într-o noapte și necunoscând ce este de folos și ce nu este, ridicăm război împotriva Dumnezeului nostru. Iar pe aceia care sunt cu adevărat vrăjmașii și potrivnicii noștri, adică diavolii, o! nebunie! îi socotiți a fi domni și zei și îi slăviți cu daruri și cu jertfe! Eu mă lipesc de Domnul meu și sunt unit pururea cu El și Stăpânului meu Hristos îi slujesc. Iar cinstirile și darurile tale pe care mi le făgăduiești, cum și muncile și caznele cele înfricoșate și cumplite cu care ne îngrozești, le socotesc că pe niște jucării și săgeți de copii; căci eu m-am lepădat de lume și m-am răstignit, ca învățătorul meu Pavel și moartea pentru Hristos o socotesc desfătare, slavă și veselie”.

Auzind împăratul, s-a umplut de mânie și a poruncit să aducă un pat de aramă și dedesubt să pună mulțime de jăratec; iar deasupra să-l întindă gol pe mucenic și să aprindă neîncetat cărbuni dedesubt, până când va muri. Fiind pregătit patul, s-a suit sfântul mucenic și s-a întins cu tot trupul. Poporul care se adunase ocăra pe împărat pentru acea tiranie, zicând: „Pentru ce piere rău, ca unul din făcătorii de rele, acest bărbat cinstit și slăvit, de bun neam și preaînțelept?”. Dar Dumnezeu din înălțime ușura durerile mucenicului care sta, parcă ar fi stropit de rouă și așezat pe trandafiri, pe acel pat. Îmblânzindu-se, împăratul a poruncit să-l ia de pe acel pat, parându-i că ar fi de acum mort. Dar acesta s-a sculat de pe pat viu și sănătos, nevătămat de foc, vesel și plin de bucurie, cântând: Înălța-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu și bine voi cuvânta numele Tău în veci; lăuda-voi pe Dumnezeul care veselește tinerețile mele; toate neamurile vor lăuda lucrurile Tale, Doamne, puterea și minunile Tale vor povesti.

Sfântul Elefterie, lăudând pe Dumnezeu, stătea cu îndrăzneală înaintea tiranului, zicând: „Caută, o! împărate, asupra mea, care socotești că sunt mistuit de foc și cunoaște pe Hristos cel propovăduit de mine, cunoaște și neputința zeilor tăi”. Împăratul, socotindu-se luat în râs și aducîndu-i-se acea ocară, se gândea cum să-l pedepsească mai cumplit. S-a adus din nou un grătar de fier încins în foc, iar deasupra turnau untdelemn încins; dar nici de astă dată n-a lăsat Dumnezeu pe mucenicul său, pentru că, fiind pus pe grătar, îndată s-a stins focul, grătarul s-a răcit și nu mai ardea untdelemnul pe el, iar mucenicul era nevătămat. Dar împăratul nu s-a liniștit, ci mai aprig s-a pornit asupra sfântului. Căci ca un orb numai această avea înaintea sa, ca, muncind pe sfântul, să facă spre plăcerea zeilor săi, care sunt diavoli ucigători de oameni.

A poruncit apoi să aducă o tigaie și s-o umple cu ceară, smoală și cu seu, s-o pună pe foc și să-l bage pe sfânt într-însa. Elefterie de-abia aștepta, dar împăratul l-a oprit, zicându-i: „Nu zăbovi, o! Elefterie, stând în pragul morții, ci, alege-ți cele ce-ți sunt de folos. Pentru că eu foarte mult mă îngrijesc de tine ca să nu pieri și te iubesc ca pe fiul meu și nu voiesc, pe zeii mei mă jur, să se dea singur la pierzare un bărbat așa de bun și de neam, dulce vorbitor și cu fața frumoasă și nu pentru altceva, decât numai pentru neplăcerea cea deșartă a grumazului său celui împietrit”.

Mucenicul însă îi răspundea cu bărbăție, îl defăima, numindu-l lup care pândește oile lui Hristos. Apoi a zis: „Orice vei face nu mă vei putea pleca de la dreapta credință”. Atunci, mâniindu-se Adrian, a poruncit să-l întindă în tigaie. Acestea făcându-se, iarăși dumnezeiasca pronie a făcut ceea ce a făcut întâi, adică focul l-a prefăcut în rouă și un vânt răcoros bătea peste acest bărbat. Adrian, neștiind ce să mai facă, văzând că tot ce face i se întoarce împotrivă, se minună, nedumerindu-se. Atunci era eparh al cetății Coremon, bărbat ales care era maestru și știa multe feluri de munci. Văzând pe împărat foarte tulburat că nu știe ce să-i mai facă mucenicului ca să-l îndoaie, a zis: „Eu, împărate, voiesc să te scot din grijă și osteneală pentru Elefterie și să-l fac ori să împlinească voia ta, ori să moară”.

Acestea zicând, a poruncit să facă un cuptor de aramă cu fiare ascuțite și să-l bage pe Elefterie într-însul. Eparhul știa credința în Hristos, învățat fiind de Felix, dar fiind prieten al împăratului, pentru slavă cea vremelnică, nu s-a lepădat de credința idolească. Pregătind el acea cumplită caznă pentru mucenic, sfântul și-a ridicat ochii săi sufletești și trupești și toată mintea și-a îndreptat-o spre Dumnezeu, umplându-se de o bucurie fără seamăn și zicând: „Mulțumescu-ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit de atâtea bunătăți; căci cu mâna Ta cea tare m-ai învrednicit a răbda toate, pentru numele Tău cel sfânt. Deci, acum caută din cer și vezi ce au făptuit asupra mea cei ce mă urăsc, izbăvește sufletul meu de înțepăturile lor și de bărbații sângelui mă păzește, ca un bun, ca să Te cunoască toți pe Tine unul Dumnezeu, până la toate marginile pământului”.

Apoi, rugându-se pentru cei ce-l munceau, ca și Sfântul Ștefan pentru cei ce-l ucideau cu pietre, a zis: „Atinge-te de inimile lor o! Stăpâne, cela ce ești bogat întru milă, iar numele Tău cel sfânt fă-L lor cunoscut și adu-i către voia Ta cea sfântă, ca să Te cunoască pe Tine, unul adevăratul Dumnezeu și să lase închinăciunea idolească cea pierzătoare, că bine ești cuvântat în veci. Amin”.

Rugându-se astfel mucenicul, Coremon, eparhul asculta cu luare-aminte cuvintele grăite de cel în rugăciune și îndată s-a aprins în el dreapta credință, cea mai dinainte primită și schimbându-l deodată, ca și cum n-ar fi fost acela care dorea moartea mucenicului, apropiindu-se de împărat a zis: „Pentru ce se dă Elefterie cel fără de vină spre niște munci ca acestea? Pentru care pricină se osândește spre o moarte cumplită ca aceasta?”.

Împăratul, mirându-se de cuvintele lui, s-a tulburat și căutând cu iuțime asupra lui, l-a întrebat de ce și-a schimbat gândul așa degrabă? Apoi îi zicea: „Eu pe tine te-am cinstit mai mult decât pe oricare alt boier al palatului meu, ți-am dat bogăție multă, te-am făcut eparh. Oare ești iubitor de argint și ai luat de la mama lui Elefterie aur și acela te-a schimbat deodată? Dar nu-ți ajung darurile mele, bogăția, slava, averea, cinstea cu care te-am făcut cunoscut în toată Roma? Iar de poftești ceva mai mult de la mine, iată, toate visteriile mele sunt deschise înaintea ta; ia cu amândouă mâinile precum îți place și nu te lăsa cumpărat de o femeie pe ascuns, pentru puțin aur”.

Coremon, umplându-se cu totul de Duhul Sfânt și cu rugăciunile cele mucenicești având mintea luminată, a strigat: „Cinstea ta să fie cu tine spre pierzare și aurul tău să-l ardă focul care te așteaptă în muncă; căci te-ai făcut orb de voia ta, față de adevăr și nu cunoști neputința zeilor tăi, care nu pot izbăvi de focul acesta pe nici unul din voi; iar Dumnezeul acela, pe care îl cinstește Elefterie, l-a făcut pe el mai tare decât focul și mai presus decât orice fel de munci”.

Cu acele cuvinte s-a pornit împăratul spre negrăită mânie, căci așa este obișnuit ca prieteniile mari să nască vrăjmășii mari. Deci a poruncit să arunce pe eparh în cuptorul acela pe care l-a pregătit mucenicului Elefterie și când s-a apropiat Coremon de cuptor și a văzut înfricoșata văpaie a strigat către Sfântul Elefterie: „Roagă-te pentru mine și mă înarmează și pe mine cu aceeași armă a lui Hristos, cu care ai înarmat pe voievodul Felix”. Și fiind înarmat de mucenic cu semnul Sfinte Cruci, s-a aruncat în cuptor și nevătămat s-a aflat acolo; iar după un ceas a ieșit sănătos, mulțumind și lăudând pe Domnul.

Adrian, ostenind cu muncile, a poruncit să-i taie capul lui Coremon; și astfel au luat sfârșit pătimirile sale și în puțină vreme a luat comoara cea veșnică și bucuria cea negrăită. După această a aruncat pe Sfântul Elefterie în acel cuptor, iar focul s-a stins îndată, fiarele s-au răcit și s-au rupt cele ascuțite ca și cum s-au sfiit de trupul mucenicului, mustrând orbirea cea sufletească a aceluia ce-l muncea și atrăgând pe cei ce stăteau împrejur, spre cunoștința lui Dumnezeu, Celui ce făcea acele minuni preaslăvite. Atunci au strigat cei ce erau împrejur: „Mare este Dumnezeul creștinilor, cel mărturisit de Elefterie”. Dar muncitorul rămase în nepricepere și a hotărât să-l bage în temniță și apoi a adunat pe slujitori să se sfătuiască cum să-l omoare pe Elefterie.

Sfântul mucenic Elefterie a fost chinuit cu foame în temniță multe zile; iar cel ce a trimis altădată hrană lui Daniil prin Avacum și lui Ilie prin corb, Acela n-a trecut cu vederea nici pe Elefterie, care se topea de foame, ci îl hrănea cu hrană îngerească. După această a poruncit tiranul să aducă niște cai sălbatici și să-l lege de ei, ca fiind târât de dânșii și rupându-se, să moară. Dar în zadar își pierdea vremea și se muncea, căci pe când el, neînțeleptul, nepriceputul, necuratul nu înceta cele rele a cugeta asupra sfântului, Domnul cel Atotputernic nu întârzia a trimite din înalt ajutor. Și a venit îngerul Domnului și a dezlegat pe Elefterie și, răpindu-l din mâinile celor ce-l munceau, l-a suit într-un munte, aproape de cetate, la loc pustiu unde sălășluiau fiarele sălbatice. Acolo sfântul mucenic, înălțând laude lui Dumnezeu, viețuia împreună cu fiarele, blânde ca niște oi, fără frică, pentru că leii și urșii îl înconjurau și se gudurau auzind glasul său și, că robii, urmau domnului său, slujindu-l și păzindu-l.

După câtăva vreme, au aflat de dânsul și vânătorii care umblau după vânat prin pustie și au spus împăratului Adrian, care a trimis ostași îndată că să-l prindă pe Elefterie. Mergând și năvălind asupra lui ostașii, au năvălit fiarele asupra lor și i-ar fi sfâșiat pe dânșii, de nu le-ar fi oprit sfântul și de nu le-ar fi trimis în pustie; iar el a purces cu ostașii spre împărat, bucurându-se de parcă ar fi mers la ospăț, vorbind cu dânșii pe drum despre Împărăția lui Dumnezeu și despre focul gheenei, care era pregătit închinătorilor de idoli, încât i-a făcut creștini și i-a botezat pe cei ce erau cu dânsul, fiind aproape cinci sute și au venit la împăratul Adrian, la Roma. Iar acesta l-a osândit spre mâncarea fiarelor – trimițând asupra sa o leoaică foarte sălbatecă și neîmblânzită, care mai întâi s-a pornit cu iuțeală asupra sfântului, dar pe urmă s-a domolit și și-a plecat botul la picioarele lui și i-a lins talpele, de parcă ar fi avut glas și a înțeles de sfânt, smerindu-se înaintea lui.

Nici aceste minuni nu le-a crezut tiranul împărat, ci a crezut că leoaica era parte femeiască, care nu are atâta putere și de aceea n-a vătămat pe sfânt. Deci a poruncit să aducă un leu de parte bărbătească, dar și acesta, văzând pe sfânt, s-a arătat mai blând ca leoaica; și acesta îi lingea și-i săruta picioarele, se juca și se gudura pe lângă el bucurându-se, arătând înțelegere și dragoste către sfânt. Cei din jur, care aveau ochii sufletești deschiși, văzând și aceste minuni, au strigat: „Mare este Dumnezeul creștinilor”.

Cei orbi ziceau că este vrăjitor și fermecător; pe aceștia i-a pedepsit Dumnezeu după dreptate, ca să se astupe – după cum zice dumnezeiescul părinte David – buzele cele viclene, care grăiesc asupra dreptului fărădelege și defăimare. Căci îndată ce au zis cuvintele cele de hulă, nevăzut rănindu-se, au murit.

Tiranul, nepricepând ce să mai facă, văzând pe sfânt că biruiește toate muncile, a poruncit să-i taie capul cu sabia; și aceasta făcându-se și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar maica sfântului, fericită Antia, care privea cu bucurie spre nevoința sfântului, cuprinzând trupul lui cel mort, îl săruta, veselindu-se cu duhul și mulțumind că sângele fiului său cel luat dintr-însa, s-a vărsat pentru Hristos; apoi a căzut moartă lângă el, ucisă fiind cu sabia de cei necredincioși. Iar credincioșii ce erau din Iliric și cei din Avlona, adică din episcopia mucenicului, luând sfintele lor trupuri și cu miresme ungându-le, le-au îngropat cu cinste, lăudând pe Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava în veci. Amin.

Suzana din Palestina (Secolele III-IV)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
foto preluat de pe ortodox.md

 

Suzana din Palestina

Sfânta Cuvioasa Muceniță Suzana din Palestina a trăit în secolele III-IV, în vremea împăratului Maximian (286-305) și a primit mucenicia la Elefteropolis (un oraș din Palestina, la cca. 50 de kilometri de Ierusalim).

Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe 15 decembrie.

Sf. Mc. Suzana (Secolele III-IV) - foto preluat de pe www.buzaumedia.ro

Sf. Mc. Suzana (Secolele III-IV) – foto preluat de pe www.buzaumedia.ro

 

Viața și mucenicia

Sfânta Suzana s-a născut și a trăit în Palestina în secolele III-IV, primind mucenicia în vremea împăratului roman Maximian (286-305).

Mama ei era evreică, iar tatăl ei păgân.

Crezând în Hristos, a primit botezul din mâinile episcopului Silvan.

Iată ce a răspuns fericita fecioară Susana, tatălui şi unchiului său, aceștia punând la cale fără voia ei să o căsătorească cu fiul împăratului Diocleţian pe nume Maximian:

Unde este acum înţelepciunea voastră? Cu adevărat n-o văd în voi! De n-aş fi fost creştină, precum m-aţi învăţat, ar fi putut cineva să grăiască despre aceea cu mine. Dar acum, pentru ce vă întinaţi gura şi urechile, ascultând păgâneştile cuvinte şi zicându-mi mie să mă însoţesc cu tiranul cel păgân, de care voi v-aţi lepădat cu îndrăzneală, pentru necurăţia lui şi pentru sfânta voastră credinţă în Hristos, ca să nu fie rudenia voastră? Dau slavă atotputernicului Dumnezeu, Care m-a făcut rudenie cu sfinţii Săi; pentru că aşa cred în Domnul nostru Iisus Hristos, că, defăimând însoţirea cea spurcată cu acel om necurat, mă voi învrednici de cununa mucenicească. (ortodox.md)

La moartea părinților ei, și-a eliberat toți robii și roabele și și-a împărțit averea săracilor.

După aceea și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și, luându-și numele de Ioan, a intrat într-o mănăstire de călugări din eparhia de Elefteropolis.

S-a nevoit acolo vreme de douăzeci de ani, cu stăruință.

Venind într-o zi la mănăstire o schimnică, crezând că era bărbat, a îndemnat-o la desfrânare, și pentru că „Ioan” nu a primit, l-a pârât mai-marilor mănăstirii că ar fi încercat s-o necinstească.

Chemată la judecată, Suzana nu s-a împotrivit clevetirii, ci a cerut să i se dea canon de pocăință pentru păcatul de care era învinuită.

Aflând însă episcopul de Elefteropolis despre acest scandal, ducându-se la fața locului, l-a certat pe starețul mănăstirii pentru cele întâmplate, iar starețul a hotărât atunci să o scoată din călugărie și să o alunge din mănăstire pe Suzana.

Auzind acestea, a cerut să fie chemate două fecioare și două diaconițe și, fiind lăsată singură cu ele, le-a descoperit acestora că era femeie, și nu bărbat.

Acestea au dat mărturie episcopului, care, aflând acestea, a hirotesit-o diaconiță și a așezat-o stareță la o mănăstire de femei.

Când a venit în Elefteropolis un nou guvernator pe nume Alexandru și a hotărât să aducă jerfe idolilor, Sfânta Suzana s-a dus la locul hotărât pentru jertfă și, rugându-se, a dărâmat idolii păgâni.

A fost denunțată guvernatorului și, în timpul procesului, a fost supusă la multe chinuri, pe care le-a răbdat cu curaj.

În cele din urmă a primit cununa muceniciei fiind arsă de vie.

Viața Sfântului Cuvios Pavel din muntele Latro

foto si articol preluate de pe doxologia.ro

 

Viața Sfântului Cuvios Pavel din muntele Latro

Aproape de cetatea Pergamului, ce se află în Asia, este o eparhie ce se numește Elea. În această a răsărit sadul cel dumnezeiesc și vrednicul de minune. Avea încă și un alt frate după trup, mai mare, iar după faptă bună mai mic, cu numele Vasile. Tatăl lui se numea Antioh, care a fost căpitan în armata Constantinopolului. Fiind război aproape de Hiu, cu agarenii Critului, a fost ucis, iar femeia lui, cu numele Evdochia, a luat copiii săi și s-a dus în Frigia. Acolo s-a așezat într-un sat ce se numea Marocatul, din care era și dumnezeiescul Ioanichie cel Mare, cu care se și înrudeau. Și a dat pe copiii săi, adică pe Pavel și pe Vasile, în mănăstirea Sfântului Ștefan ca să învețe carte. După puțină vreme, mama lor a însurat pe Vasile, fără voia lui. Vasile, după ce a săvârșit nunta, lepădându-se de toate cele trupești, s-a dus în lavra sfântului, ce era în muntele Olimpului. Acolo, tăindu-și împreună cu părul toate grijile cele lumești, s-a făcut bun monah.

Sf. Cuv. Pavel din Latro - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Pavel din Latro – foto preluat de pe doxologia.ro

Din cauza supărării rudeniilor și a cunoscuților, s-a dus în părțile cele mai liniștite ale muntelui. Apoi a pus în gândul său să aducă și pe fratele său Pavel, pentru care preabunul Dumnezeu în trei rânduri i-a poruncit în vis să-l aducă și pe dânsul, ca să se nevoiască împreună. Căci, ca un cunoscător al celor ce vor să fie mai pe urmă, cunoștea mai înainte cele ce aveau să urmeze. Deci, s-a sârguit împreună cu un alt monah, pe care l-a trimis în trei rânduri în satul unde se afla Pavel, fratele lui, ca să-l aducă la dânsul. Mergând monahul acolo, l-a aflat pe Pavel luminat, îndemnat de Dumnezeu și dorind acum să vadă și pe fratele său; căci murise mamă-sa și rămăsese sărman. Monahul l-a adus la Vasile, fratele lui cel mai mare, care s-a bucurat foarte mult de dânsul.

Petrecând acolo puține zile, s-au dus amândoi la muntele Latru, unde era o mănăstire ce se numea Caria și avea ca egumen un om îmbunătățit cu numele Petru, care strălucea cu faptele cele bune, ca o stea luminoasă. Pe acesta cunoscându-l Vasile și știindu-i viața și sfințenia lui, a adus la el pe Pavel, fratele său și l-a dat lui, ca să-l povățuiască spre petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu.

Deci, văzând Pavel pe Petru egumenul, a căzut cu fața la pământ înaintea lui, ca și cum ar fi fost lovit de un fulger în fața sa și a rămas încremenit, zăcând la pământ, iar minunatul Petru l-a ridicat și l-a întrebat ce a pătimit. Sfântul Pavel a răspuns că este păcătos și își cere iertare. Dar Petru a zis către dânsul: „Măcar de aș avea și eu păcate, numai câte ai tu”. Și cunoscând marele Petru, cu ochii sufletești, că tânărul îl va covârși în faptă cea bună și că se va face pretutindeni slăvit și vestit, l-a luat ca ascultător al său și l-a primit cu bucurie. Pentru că, precum ne-a spus însuși acela, când l-a văzut prima dată i s-a arătat un stâlp de foc și pentru aceasta a căzut la pământ.

Vasile s-a întors iarăși în Olimp, după ce a dat pe fratele său Pavel, sfântului mai sus pomenit. Apoi a petrecut în mănăstirea Sfântului Ilie, în care s-a făcut și egumen, unde viețuind bine și cu viață îmbunătățită, s-a odihnit întru Domnul.

Dumnezeiescul Pavel se străduia totdeauna să urmeze pe sfântul său bătrân întru toate faptele sale cele bune. Și avea starețul lui două rase de păr și purta numai câte una câteva zile, apoi se schimba și se îmbrăca cu cealaltă. Iar Pavel se îmbrăca cu aceea pe care o lepăda sfântul și o purta așa întinată și nespălată. Bătrânul îi arăta în față că nu i-a zis el să facă aceasta, însă nu-l oprea, ci mai mult se bucura, văzând la dânsul mai înainte bune vestiri și nădăjduind să vadă cu vremea minunate fapte, precum s-au și făcut cu dumnezeiescul ajutor.

În mănăstirea aceea a Cariei erau adunați mulți monahi, de care îngrijea cu sârguință marele Petru, ca un povățuitor și nu lăsa pe nici unul să petreacă în lenevie, ci voia să stea la slujbă toți cu sârguința. Odată, văzând pe Pavel că a adormit în biserică, l-a ocărit; iar acela, cerându-și iertare cu smerenie, a dobândit-o. Dar, văzându-l în altă noapte dormitând, i-a dat o palmă peste obraz și de atunci n-a mai adormit niciodată în timpul slujbei, fiindcă palma aceea s-a făcut vindecare lui Pavel, sîrguindu-se și el, după cum se vede.

Înțeleptul Pavel și-a ales altă pedepsire ca să-și împileze trupul și să și-l supună duhului. Aceasta se va părea celor nevoiași mai presus de credință; cu toate acestea, acei care au văzut, au mărturisit și pe aceia i-am crezut și noi, căci i-am cunoscut că erau iubitori de adevăr și îmbunătățiți și pentru aceasta am scris, spre pildă. Mai ales că și minunatul Gavriil, despre care vom vorbi mai jos, ne-a adeverit că a văzut cu ochii săi că a legat cu o funie două pietre mari și, atârnându-le în spate, înconjura toată noaptea prin mănăstire, până când lovea în toacă. Aceasta o făcea ca să biruiască somnul și pe sine, pentru a putea priveghea fără frică și încă să-și smerească trupul și să biruiască patimile ca un ostaș nebiruit. Aceste pietre le-au păzit monahii cei mai sârguitori mulți ani după adormirea cuviosului și le arătau închinătorilor celor cucernici, care veneau să se închine sfintelor moaște.

Însă nu numai această, ci și într-altele era foarte nevoitor. Atât de mult își muncea trupul împotriva somnului și se ostenea, încât când dormita din osteneala cea fără de măsură, nu dormea pe așternut sau pe o rogojină sau să se culce jos cândva. Ci, ori de un copac, ori de o piatră, sau de altceva se rezemă drept și așa ațipea puțin, numai cât să nu-și vatăme mintea din prea multă priveghere și nevoință. Niciodată n-a râs, nici cuvânt deșert n-a spus în toată viața sa. Și pe lângă celelalte osteneli ale lui l-a rânduit și bucătar, unde se străduia mult. Fierbea bucate cu mare grijă, ca să nu supere pe frați, iar când frigea ceva pe cărbuni, văzând focul cel vremelnic, își aducea aminte de cel veșnic și se uda cu lacrimi fierbinți ca un râu, socotindu-se pe sine ca pe un osândit și muncit.

Când ceilalți frați se culcau pe patul lor să se odihnească, el ieșea din mănăstire, se ducea la fântână și, rezemându-se de un castan, se ascundea sub el minunatul și se ruga. Copacul acela era des și mare și se păstrează până astăzi mărturisind nevoințele și dumnezeieștile isprăvi ale Sfântului Pavel. Căci acolo s-a făcut o minune, asemenea cu a lui Moise. Într-o noapte, rugându-se Pavel, s-a arătat tot copacul arzând de sus până jos și vedeau monahii pe cuvios că era și el tot foc, iar mantia care o purta se vedea toată numai foc. Degetele se arătau ca niște făclii când își înălța mâinile și se ruga.

După ce a încetat acea înfricoșată și minunată vedere, cuviosul plângea din toată inima și înseta a se izbăvi de viața aceasta vremelnică și stricăcioasă și a se duce la cea veșnică și nestricăcioasă. Căci, cu adevărat, foc nematerial ardea de tot inima lui, pentru dragostea lui Hristos și nu avea odihnă. Pentru aceasta de multe ori ruga pe egumen să-l ierte și să-l binecuvânteze a se duce la loc liniștit, ca să petreacă viața fără tulburare. Însă Cuviosul Petru nu-l lăsa, căci era încă tânăr și se temea să nu-l amăgească diavolul și să-l biruiască ca pe un nelucrător.

Deci, Pavel a îngăduit până ce a murit egumenul. Apoi s-a sfătuit cu un ucenic al său care se numea Dimitrie, pe care îl iubea nespus că pe fratele său, căruia i-a spus să-l ierte că el se duce la un loc liniștit. Acesta, auzind de despărțirea aceasta, s-a rugat să-l ia și pe el cu dânsul.

Văzând Pavel gândul cel bun al ucenicului, l-a luat cu el și, suindu-se în vârful muntelui aceluia al Latrului, s-au coborât apoi în partea dinspre miazăzi a lavrei, care se numește a Chelivarilor și, înconjurând toate chiliile, s-au făcut cunoscuți pustnicilor care locuiau în peșterile acelea. În acest loc au venit părinții de la Sinai, de la Răit, câți au scăpat de saracini și acolo s-au sălășluit în număr de trei sute.

După ce a ajuns în acea pustie, minunatul Pavel cu Dimitrie au înconjurat toate peșterile și, aflând una mai liniștită, ce îi zicea a Născătoarei de Dumnezeu, i-a plăcut lui Pavel și a zis să rămână aici. Celălalt a răspuns: „Cât pentru liniște locul este foarte potrivit, însă avem trebuință și de puțină hrană trupească și aici nu avem nimic din cele ce ne trebuie. Deci, să mergem în schitul Chelivarilor și, șezând cu un chiliot, să luăm cele de trebuință trupului din lavră sau de la alt sihastru”. Pavel, arătând copacii care se numeau prenari, răspunse: „Ghinda copăceilor acestora ne ajunge nouă”. Iar Dimitrie zise: „Acestea sunt atât de vătămătoare încât nici porcii nu le mănâncă de multe ori”. Cuviosul Pavel îi răspunse: „De vreme ce iubești, frate, să ai deplin voile trupului tău și nu-ți aduci aminte de dumnezeieștile cuvinte ale Evangheliei, care ne învață să nu ne îngrijim pentru hrană și îmbrăcămintea de mâine, eu rămân aici, iar tu du-te unde poftești”.

Pavel a rămas acolo, iar Dimitrie s-a dus în schitul Chelivara și s-a sălășluit deasupra lavrei, împreună cu un îmbunătățit, cu numele Matei, om mai înainte-văzător și sfânt; acesta, auzind prin Dimitrie că Pavel este în pustie, i-a trimis hrana cea de trebuință, pe care o primea fericitul ca din mâna lui Dumnezeu, mulțumind lui Dumnezeu care se îngrijește de dânsul, ca un bun și iubitor de oameni. Deci, a rămas bunul Dimitrie slujind lui Matei fără pregetare și ajutând și lui Pavel în cele de nevoie ale trupului.

Obișnuia Sfântul bătrân Matei, când scotea pâinea, să facă rugăciune mai întâi, ca astfel darul lui Dumnezeu să o înmulțească. Într-o zi a scos Dimitrie pâinea și a dus la masă ca să mănânce și, întrebându-l bătrânul dacă a făcut rugăciune și cruce peste dânsa înainte de a o lua, el a răspuns că a uitat. Pentru aceea s-a mâhnit bătrânul și a zis: „Pe semne că voiești să faci ca să se împuțineze pâinea și să ne ducem prin sate după hrană”. Acestea zicând, a întors pâinea înapoi și a făcut rugăciune. Așa făcea în fiecare zi și o! minunile Tale, Hristoase Împărate, mult dăruitorule! nu a lipsit din ceasul acela pâinea niciodată, ci scotea din coș cât trebuia și nu numai ei amândoi mâncau, ci trimiteau și Cuviosului Pavel și altora.

Deci, lăsând necazurile pe care de voia lui le răbda, privegherea, postul și metăniile, singurătatea și toate celelalte pătimiri, voiesc să povestesc ispitele pe care le-a pătimit și răbdat de la diavol, ca să fac cunoscut câtă pizmă și urâciune are demonul asupra omului. Căci nu numai cu năluciri supăra pe Cuviosul Pavel, ci și pe față, în vederea ochilor, cu multă îndrăzneală i se arăta și gălăgie făcea; apoi cu glas nedeslușit striga, scrânșnind cu dinții, îl înfricoșa, făcea cutremure și pietre mari surpa, azvârlea cu lemne și alte nenumărate rele îi făcea, ca să-l înfricoșeze și să fugă din pustia aceea, pentru că el îi necăjea mult pe diavoli cu șederea lui acolo.

Dar, el stătea cu vitejie, iar ispitele lor le socotea săgeți ale copiilor. Și au petrecut Pavel, Dimitrie și bătrânul în pustia aceea, opt luni.

Apoi a scris egumenul mănăstirii lor, poruncind lui Pavel și lui Dimitrie să se întoarcă la metania lor, iar de nu, să fie neiertați. Pentru aceea, fără voie s-au întors, dar mai întâi Pavel s-a dus la bătrânul său Dimitrie, ca la un îmbunătățit și i-a cerut binecuvântarea; iar acesta i-a proorocit câte fapte bune aveau să săvârșească amândoi. Apoi s-a dus la mănăstirea Caria.

După puține zile, dumnezeiescul Pavel, luându-și iertare, iarăși a plecat și s-a dus în muntele Latrului. Înconjurând toate peșterile ce se aflau în vârful muntelui, a aflat un monah cu numele Atanasie, care fusese proestos al unei mănăstiri patriarhicești și atunci se odihnea acolo în munte, în lavra Sotirson. Pe acesta l-a rugat ca să-i zidească acolo, aproape de lavră, un turn; dar Atanasie i-a arătat lui alt turn zidit de Dumnezeu, care era o piatră atât de înaltă, încât ajungea la nori vârful ei. Iar în vârful pietrei era o peșteră mică, nefăcută de mână, în care petrecuse mai înainte cu douăzeci de ani, un sfânt.

Deci în această peșteră s-a sălășluit minunatul Pavel, luându-și puțină hrană cu dânsul, pe care după ce a sfârșit-o a suferit mare strâmtorare, pentru că acolo locul era cu totul pustiu și cuviosul nu voia să mai coboare, lăsând toată purtarea de grijă la Domnul, Care, ca un bun și milostiv, i-a trimis ajutor în chipul acesta:

Un om oarecare, cu numele Gheorghe, păștea caprele și, pierzând două, care, după iconomia lui Dumnezeu se duseseră la turnul cuviosului de pășteau acolo. Stăpânul, pornind să le caute, a văzut pe cuvios. Întrebându-l cine este și de unde a venit acolo, cuviosul a spus adevărul și atunci Gheorghe îi aducea lui cele de trebuință pentru hrană și îmbrăcăminte, untdelemn și carte ca să-și citească pravilă să. Vara, când Gheorghe n-avea timp să meargă la cuvios să-i ducă cele de nevoie, Pavel a rămas cu totul fără purtare de grijă, petrecând multe zile nemâncat, încât putea să moară și, neputând să stea pe picioarele sale, zăcea jumătate mort, fără glas. Sculându-se cu multă trudă și osteneală a băut untdelemn și apă din candelă ca să capete puțină viață. Așa își muncea trupul său, de trei ori fericitul, ca să afle desfătare veșnică în rai.

Preabunul Dumnezeu a luminat pe Atanasie, cel mai sus pomenit, care i-a arătat lui turnul și și-a adus aminte de cuvios, aducându-i bucate. Atunci s-a înștiințat Dimitrie și mulți alții, care îi aduceau lui cele de trebuință, dar și acolo, în piatra aceea, îl supărau diavolii, că uneori i se arătau și voiau să-l arunce de acolo jos, iar alteori îi puneau foc să ardă sau aruncau cu săgeți. Dar cuviosul stătea fără frică, curajos ca un leu și nu se temea de măiestriile lor. Pentru aceea, prea vicleanul și răul s-a prefăcut într-un șarpe mare și înconjura pe dinăuntru toată peștera, fluierând. Apoi a mers înapoia cuviosului și s-a suit pe umerii lui și și-a întors capul spre gura acestuia, când se ruga. după aceea se uita în ochii cuviosului mult timp fără rușine și aceasta nu de zece ori sau o lună, ci trei ani la rând, făcându-i multă supărare, dar nici o vătămare, că Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, îl păzea și nu putea urîtorul de oameni ca să-i facă rău, ci numai îl ispitea, ca plată mai multă să aibă.

Cuviosul Pavel dorea ca vreun preot să-i slujească Liturghia acolo în peșteră și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Deci a rugat pe Atanasie de i-a făcut scară și a adus un preot, care slujind Sfânta Liturghie, l-a împărtășit cu Sfintele Taine, pe care le-a luat cu multă evlavie și umilință. Atunci s-a făcut un cutremur atât de înfricoșat, încât s-au cutremurat și cei ce erau de față, pentru că locul era foarte înalt și se clătina ca o ramură de copac. De aceea, temându-se că nu cumva prăpăstuindu-se să moară, s-au sărutat cu toții și s-au iertat plângând, dar numai aceia s-au temut care erau deasupra în turn, iar cei ce rămăseseră dedesubt ziceau că n-au văzut nimic.

Ascultați și altă minune: multă mâhnire avea cuviosul că nu avea apă și suferea osteneală neasemuită acela care o ridica la acea înălțime. De aceea, punându-și nădejdea în Dumnezeu, a ieșit din peșteră și, înconjurând turnul, privea spre pietre să vadă undeva de ar pica apă, dar n-a aflat. Văzând un loc oarecare ce i s-a părut îndemânatic pentru apă, a căzut la rugăciune, zicând acestea: „Doamne, Atotputernice, nimic nu este Ție cu neputință, căci faci câte voiești cu preasfânta Ta poruncă. Deci, precum ai poruncit de demult de a ieși apă din piatră și ai adunat pe poporul Tău în pustie, așa și acum, de este bine plăcut Împărăției Tale, poruncește să iasă apă din această piatră uscată, spre slava Ta”.

Acestea zicând, o! negrăită bunătatea Ta, Hristoase și nespusă puterea Ta! a izvorât apă dulce și s-au spăimântat toți și nu numai atunci dar și până în ziua de astăzi izvorăște apă minunată, iar la gust este foarte dulce și mirositoare; apoi lucru minunat este că nicicând nu se împuținează. Deși beau mulți dintr-însa, totdeauna este plin lacul acela, chiar de se ia acum apă dintr-însul, nu scade deloc, nici nu prisosește ca să cadă afară, să se verse, încât se face totdeauna minune. De atunci s-a făcut vestit cuviosul la toți; încă și îngerii s-au învrednicit să-l vadă pe cel ce ducea viață îngerească; vorbea și cânta împreună cu dânșii, când îi auzea lăudând pe Dumnezeu, după cum și în ceruri îl premăresc pe El. Diavolii de multe ori se închipuiau în îngeri luminați, voind să-l amăgească, însă el avea pe Dumnezeu, care îi arăta cele ascunse și nu-i asculta pe dânșii nicidecum.

Făcându-se renumit, cuviosul stălucea în turnul său ca un soare, iar cu minunata lui petrecere a atras pe mulți la sine ca magnetul, adunându-se din multe locuri; s-au sălășluit împrejurul turnului, unii zidindu-și colibe, alții își săpau peșteri și fiecare mergea cum putea să învețe de la dânsul. După aceea a zidit și o biserică în numele Sfântului Arhanghel Mihail, după porunca starețului, care i-a făcut două cete: unii să petreacă viață de obște, iar alții să fie liberi de sine, fiecare după cum își va alege. Apoi a poruncit să nu aibă cineva nici măcar un ac, fără de știrea egumenului și le-a descoperit toate rânduielile monahicești, cum să petreacă în slujba dimineții și în viața lor, în îmbrăcăminte și în toate celelalte care le cerea viața cea îmbunătățită și plăcută lui Dumnezeu. Apoi le-a dat toate cele de trebuință, să nu le lipsească nimic și să-i încerce gândul de a se întoarce înapoi; acestea le aduceau cei credincioși și milostivi. Iar cei care veneau să se liniștească, își aduceau averea lor cu ei și o dădeau proestosului, pentru chivernisirea fraților. Ba încă îi aduceau de multe ori și pâine.

Odată i-au adus puțină făină, pe care monahii au frământat-o fără să ceară binecuvântare, pentru că ei nu aveau pâine în ziua aceea și erau siliți să facă aceasta. Dar după ce au frământat-o, s-au suit degrabă și i-au spus bătrânului; însă acesta i-a canonisit foarte greu și frământătura le-a poruncit s-o arunce în râu, ca să nu mai îndrăznească cineva a face ceva fără binecuvântare. Pentru aceasta monahii s-au mâhnit foarte mult, căci nu aveau ce să mănânce. Iar bunul Dumnezeu ca să-i facă pe dânșii a cunoaște că socoteala cuviosului era plăcută Lui – iar nu fără înțelegere – a adus cineva a doua zi pâini multe, care le-au ajuns la toți cu îndestulare; atunci au cunoscut frații greșeala lor și și-au cerut iertare.

În acele zile era secetă mare în tot Miletul și nu se afla nicidecum apă. Pentru aceea s-au adunat patruzeci de bărbați din diferite locuri și au făcut rugăciune de obște către Domnul, să se milostivească spre zidirea Sa, pentru a le trimite apă ca să nu moară. Deci, s-au suit în muntele acela în care locuia Pavel și coborându-se, după ce au făcut rugăciune, au trecut înadins pe la peștera cuviosului și l-au rugat să facă și el rugăciune pentru ei. După rugăciune, văzând cuviosul pe acei bărbați osteniți de atâta cale și vrând să le facă puțină mângâiere, a întrebat pe ucenicul său dacă are timp să cinstească pe acești oameni, care erau osteniți de multă călătorie și însetați.

Iar acela a zis că este în tigvă puțin vin. Atunci sfântul a binecuvântat tigva și a poruncit să le dea câte un pahar plin, spre slava lui Dumnezeu și au băut toți. Întrebând de mai are vin, ucenicul a răspuns că mai are. Cuviosul i-a zis să le mai dea câte unul. Și au mai băut câte unul și a mai rămas să le dea și pe al treilea. Unul dintr-aceia, văzând minunea, a luat tigva în mâinile sale și a aflat-o – o! mare e puterea Ta Hristoase! – mai mult de jumătate și au povestit minunea aceea, nu numai în toată călătoria lor, ci și după ce au ajuns la casele lor.

După aceea, adunându-se mulți monahi, îi făceau supărare. Dar el iubind liniștea, după ce a petrecut acolo doisprezece ani, a fugit pe ascuns în părțile cele mai pustii ale muntelui și a rămas singur petrecându-și viața minunată, iar uneori cobora în lavră și învăța pe monahi să nu se lenevească de cele duhovnicești, ci să se îngrijească fără pregetare de faptele bune. Dar mai înainte de toate îi sfătuia să nu se socotească cineva că are o bunătate de sine, ci să se smerească totdeauna. Acestea și altele învățându-i pe dânșii, cuviosul se suia iarăși în munte. El avea în sine, pe lângă alte daruri, și înfrânarea cea cu multă osteneală și dureroasă, ca să-și biruiască trupul și să-l supună duhului. Deci, când poftea ceva din bucate și-i aducea ucenicul său, ca să nu se arate biruit de poftă, ori nu mânca nicidecum, ori punea apă într-însa și se făcea mâncare cu totul fără gust, ori lapte de ar fi fost, ori zeamă, ori altceva asemenea; și atunci o mânca așa, mulțumind lui Dumnezeu.

Cuviosul avea obicei a umbla de multe ori noaptea prin pustie și nu se temea nicidecum. Într-o noapte, plouând foarte tare, a intrat într-o peșteră și se rugă ca de obicei. Atunci a venit un pardos care s-a culcat aproape de dânsul. Cuviosul a azvârlit o piatră asupra lui și l-a gonit, iar el a ieșit fără tulburare și nu s-a mâniat să se pornească asupra lui, ci a fugit. Iar unii, întrebându-l cum de nu se teme umblând noaptea prin muntele așa de pustiu și de sălbatic, el a răspuns: „Până când mă păzește îngerul, păzitorul sufletului meu, nici de fulgerare, nici de fiare, nici de diavol nu mi-e frică. Iar după ce mă va lăsa pentru păcatele mele, atunci mă tem și de frunzele copacilor, care cad dintr-înșii”.

Având dorință să afle iarăși loc ca să nu aibă supărare, căci în locul acela se adunaseră mulți și-i tulburau liniștea, a fugit pe ascuns de toți, apoi, găsind o corabie, s-a suit într-însa și a ajuns în ostrovul Șamului. Suindu-se în muntele ce-i zicea Cherchin, a voit să intre în peștera în care a locuit Pitagora, acel mare filozof. Dar, de vreme ce era locul prăpăstios și foarte greu de urcat, a rămas într-un loc mai jos de peșteră și acolo se ruga Domnului. Cel mai mare al ostrovului, cu numele de Teofan, umbla la vânat prin locurile acelea și, apropiindu-se câinii de locul unde era ascuns cuviosul, l-au simțit și au început a lătra. Teofan, crezând că este vreo fiară sălbatică, a pus săgeata în arc și l-a întins acolo unde lătrau câinii. Dar dumnezeiescul dar a păzit pe cuvios că nu mergeau săgețile acolo unde Teofan le îndrepta; iar când a aruncat a patra oară, a căzut și arcul din mâinile lui, încât îi tremura inima.

Atunci a înțeles că lucrul ce se făcuse era cu voia lui Dumnezeu și, descălecând de pe cal, s-a apropiat de desișul acela și a văzut pe sfânt rugându-se. Pentru aceea, lepădând la pământ armele, s-a închinat cuviosului cu lacrimi, zicând: „Vai mie, ticălosul! Ce aveam să pătimesc, era să te ucid pe tine sfinte al lui Dumnezeu, căci n-ai zis nici un cuvânt ca să te cunoaștem, ci ai tăcut și te-ai primejduit”. Atunci l-a ridicat cuviosul și, felicitându-l pe el, l-a rugat ca să-i ajute să se suie în peștera lui Pitagora. Acesta, ducându-se acasă, a adus scară și s-a suit și, văzând că locul este după dorința sa, a rămas acolo liniștindu-se; și-i aducea hrană chiar acel boier și toate cele de trebuință.

După puțină vreme a străbătut și pe acolo vestea despre el, încât mulți oameni s-au adunat și s-au sălășluit împrejurul muntelui. Pentru aceea, iarăși s-a făcut lavră în Cerchin ca și mai înainte, unde au mai fost trei mănăstiri, pe care agarenii le-au pustiit și acum, prin Cuviosul Pavel, iar s-au înnoit. De aceea diavolul îi pizmuia și-i supăra cu multe feluri de năluciri și de ispite.

Odată, coborându-se din peșteră ca să cerceteze pe frații de jos, i s-a arătat scara plină de șerpi, de sus și până jos. Văzând-o, de multe ori cuviosul a cunoscut vicleșugul diavolului, al șarpelui celui dintâi care ura pe oameni și voia să împiedice folosul monahilor. Atunci a făcut cruce asupra scării și, cântând psalmul nouăzeci, a coborât fără frică, iar șerpii au pierit și niciodată nu s-au mai arătat.

Monahii care petreceau în Latru aveau mâhnire nemăsurată pentru lipsa cuviosului, căci i-a lăsat singuri și a fugit; iar ei îl căutau prin munți, prin peșteri, prin crăpăturile pietrelor, în orice loc. Apoi, înștiințându-se că se află în ostrovul Șamului, au trimis scrisori cu un ieromonah, anume Ioan, care, după ce a ajuns în Sam, umblând mult și ostenindu-se, s-a așezat pe o piatră să se odihnească. Atunci a ieșit o viperă din cuibul ei, care era în piatra aceea și l-a mușcat de un picior; apoi, strigând de durere și adunându-se mulți, l-au întrebat de unde este și ce a pătimit. Înțelegând pricina, unul dintr-înșii a alergat la Cerchin și, aflând pe sfânt în peșteră, i-a spus pricina. Iar cuviosul îndată punând puțină apă în vas și făcând semnul crucii, i-a zis lui: „Du-te degrabă, dă-i apa aceasta să o bea și se va face sănătos”. Și făcând întocmai omul acela, bolnavul cum a văzut apă, cel care era gata să moară de otrava șarpelui, s-a făcut sănătos. Apoi, sculându-se, a mers la cuvios și, dându-i scrisoarea cu lacrimi, i-a spus cita întristare și mâhnire a pricinuit fraților prin plecarea sa pe ascuns. După aceea atât de mult l-a rugat, încât, sculându-se, i-a urmat lui, căci nu avea nimic în peșteră să ducă cu sine, așa de lipsit și cu totul sărac era.

Deci, ajungând în muntele Latrului, petrecea viața mai îmbunătățită decât înainte. Apoi s-a învrednicit a avea vedenii minunate, privind bunătățile ce așteptau pe cei drepți, cum și muncile păcătoșilor pe care le povestea monahilor cu multe lacrimi, ca să se păzească și să nu pătimească și ei asemenea. De multe ori îl vedeau frații când avea vreo vedenie, stând cu totul nemișcat, căci nici nu vedea, nici nu auzea, ci sta ca un stâlp neînsuflețit. După multă vreme, trecând vedenia, vărsa multe lacrimi, aducându-și aminte de cele înfricoșate și văzute de dânsul și nu putea să se miște de frică. Întrebându-l frații să le spună ce a văzut, el a răspuns: „Nu este cu putință să vă povestească o limbă de tină, câte văd ochii minții celei netrupești. Numai această vă zic vouă: că muncile păcătoșilor sunt atât de cumplite, încât cea mai mică de acolo este mai grea și mai cumplită decât cea de aici vremelnică. Căci precum dă preabunul Dumnezeu mari faceri de bine și răsplătiri celor îmbunătățiți și le răsplătește cu înmiite și veșnice desfătări, pentru o puțină osteneală, pe care o rabdă pentru dragostea lui, așa și nemulțumitorilor păcătoși, cei ce defaimă legea Lui, le răsplătește ca un drept judecător, cu înfricoșate și veșnice munci, pentru răutățile ce le fac; pentru că fac voile lor cele trupești, ca niște dobitoace necuvântătoare, mai mult decât dumnezeieștile și mântuitoarele lui porunci”.

Cuvintele acestea le adeverea cu viețuirea sa cea aspră și minunată și cu înfricoșatele nevoințe, muncindu-și trupul aici vremelnic, ca să se izbăvească acolo de muncile cele grele și veșnice, pentru care s-a făcut pricină de mântuire a multora; căci auzind înfricoșatele povestiri ale lui și, văzând nevoințele lui cele înfricoșate, îl cinsteau și întru evlavie îl aveau. Deci a străbătut vestea cea bună despre dânsul mai în toată lumea și toți se minunau de dânsul și chiar împărații îi scriau scrisori. Așa Petru, împăratul româno-bulgar, i-a trimis scrisoare și daruri ca să se roage pentru sufletul lui Domnului. La fel și papa Romei a trimis înadins pe un monah ca să-i scrie viața și petrecerea lui. Împăratul Constantin a trimis lui scrisori ce se păstreză și astăzi în lavră.

Avea cuviosul și darul de la Dumnezeu că îi strălucea fața ca niște raze de soare, încât unii nu puteau să stea multă vreme să se uite la el, că li se întunecau ochii; aceasta nu se arăta la toți, ci numai la cei ce aveau credință și evlavie către dânsul. Avea fericitul și darul mai înaintei-vederi și orice ar fi proorocit se împlinea. Având odată preacredinciosul împărat Constantin oaste bine pregătită să dea război Critului, a trimis scrisoare cuviosului, întrebându-l ce sfârșit avea să aibă războiul; iar el a vestit să nu facă război cu Critul în anul acesta, că îi va pricinui mare pagubă. Acestea auzindu-le împăratul s-a mâhnit, căci adunase mult popor și mult aur cheltuise cu oastea; n-a ascultat pe sfânt și a trimis ostașii, care au fost biruiți de la Crit; i-a pricinuit multă căință că n-a crezut proorocirii sfântului. Multe a proorocit și mai înainte, încât îl aveau toți ca pe un sfânt prooroc.

Cuviosul avea obicei să facă praznic la duminica lui Toma și ospăta pe toți câți veneau în ziua aceea în lavră. Iar într-un an s-a întâmplat de nu avea nici făină, nici untdelemn, nici vin, nici legume, de aceea economul lavrei se mâhnea că nu avea nimic de mâncare și a trimis la cuviosul să întrebe ce să facă. Iar el mai întâi a mustrat necredința lor, apoi a poruncit să gătească biserica pentru praznic, că Domnul le va trimite de sus ajutor. Așa a zis gura cea sfântă și Domnul a întărit hotărârea robului Său. Căci a doua zi, sâmbăta, cum s-a luminat de ziuă, au venit din Meliț doi catâri încărcați cu pâine frumoasă, cu vin, cu brânză, cu ouă și cu altele, pe care le trimiseseră iubitori ai lui Hristos. După puțin timp au venit altele mai multe, de la episcopul Amazoniei și clericii au trimis alte bucate deosebite; și satele dimprejur și-au adus obolul; iar toate poverile acelea au sosit sâmbătă dimineața. Deci, gătind masă îndestulată, au mâncat toți și s-au săturat. Atunci a zis cuviosul către econom și către ceilalți frați: „Aceste bunătăți pe care le-a trimis Domnul nostru Iisus Hristos sunt mustrări ale necredinței voastre, căci vă îndoiați, iar dacă ați fi crezut în El, câte ne-ar fi trimis!”. Atunci ei au căzut la picioarele lui, cerându-i iertare.

Un boier al împăratului Constantin, protospătar, cu numele Mihail, era prieten al cuviosului foarte iubit. Pe acesta împăratul l-a osândit la moarte, căci a făcut război cu maurii și i-a ucis pe mulți fără voia lui și a fost pârât la împărat că i-a nedreptățit. Pentru aceea împăratul, ca să-i împace, a poruncit să taie capul spătarului. Văzându-se într-o primejdie că aceea, boierul a scris cuviosului să-l ajute în acel necaz. Iar cuviosul a poruncit părinților să slujească sfânta liturghie pentru prietenul său Mihail, iar el se ruga în turn; în al treilea ceas al zilei, după săvârșirea Sfintei Liturghii, s-a suit unul din ucenici în turn și a zis cuviosului: „În ceasul acesta Mihail a fost scos din temniță și iertat de împărat, pentru sfânta liturghie și pentru rugăciunea ce ați făcut-o pentru dânsul; iar acum vine către noi să ne mulțumească, ca un prieten recunoscător”. Și așa a fost precum a prorocit.

Într-o vreme oarecare, cuviosul a trimis în Bizanț pe doi frați pentru o trebuință ce avea; și când erau prin dreptul ostrovului ce se numește Calonimon s-a ridicat un vânt înfricoșător și mare furtună s-a stârnit, încât s-au rupt toate pânzele și celelalte părți ale caiacului s-au rupt, oamenii așteptându-și moartea, fiindcă se arătase înaintea lor o vâltoare înfricoșată, care sorbea marea și trăgea corabia după sine. Atunci cei doi frați, văzând acea mare primejdie, au zis: „Sfinte Pavele, ajută-ne nouă!”. Și, ca prin minune, a venit o putere dumnezeiască și a depărtat corabia de acea bulboană învâltorată și a așezat-o pe mal. Iar frații ziceau: „De te-ai fi rugat, Cuvioase Pavele pentru noi nu ajungeam într-o primejdie că aceasta”. Adormind, au văzut pe Cuviosul Pavel în vis, zicându-le: „Sculați-vă și nu vă temeți, mergeți în drumul vostru”. Și intrând în corabie s-au bucurat și au mers către Bizanț fără piedică. Asemenea s-a întâmplat și unui boier, anume Vaanis, care era cunoscut cuviosului și pe care l-a izbăvit dintr-o mare furtună.

După ce a petrecut destulă vreme în muntele Latru, după întoarcerea de la Cherchin, iarăși s-a îngreunat cu grijă fraților și a voit să se ducă în peștera lui Pitagora, aducându-și aminte de liniștea ce avea mai înainte acolo. Deci a luat doi frați și a fugit într-o noapte cu caiacul, iar când s-a apropiat de Sam și au văzut muntele Cherchin, în care era peștera unde locuise mai înainte, au suspinat de ceea ce au văzut – căci locul era cu totul pustiu și nu aveau nici un ajutor omenesc. Iar cuviosul i-a ocărit pentru puțina credință ce o aveau și, cunoscând mai înainte ce avea să vie, a zis către dânșii: „Văd un om care stă cu fața către Răsărit și se roagă; ajungând acum pe pământ, vi-l voi arăta”. Și cum au ieșit din caiac, i-a întâmpinat un om din acel ostrov, care a zis: „Bine ați venit părinți, de trei ori fericiți”. Iar ei l-au întrebat de unde este și cum i-a cunoscut? El a răspuns: „Sunt dintr-un sat al acestui ostrov și am văzut astă noapte pe cineva zicându-mi acestea: Du-te degrabă la malul mării să primești pe cuviosul Pavel și du-i și doi catâri! Deci, iată că v-am adus”. Acestea auzindu-le toți s-au mirat și înspăimântat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru fericitul Pavel. Și-au pus rasele pe dobitoacele acelea și s-au suit la peșteră; apoi au făcut Sfânta Liturghie, au mâncat și au mulțumit Domnului.

Liniștindu-se acolo multă vreme, și-a adus aminte iarăși de Latru și s-a întors acolo să mângâie pe fiii săi cei duhovnicești, ca să nu se mâhnească, rămânând iarăși în chilia sa, nevoindu-se ca și mai înainte.

Mergând odată unul din ucenicii lui cei mai de frunte ca să-l cerceteze cum se află, l-a văzut de departe stând pe o piatră și rugându-se, având sfintele sale mâini ridicate spre cer, iar picioarele îi erau ridicate de la pământ ca de un cot, iar alteori ca de doi, stând în văzduh și săruta ceva; ce săruta, nu vedea fratele. Și fiind întrebat de ucenic, a zis că vede icoana lui Hristos, tipărită în aer și, din multă dragoste ce avea către Dumnezeu, înfierbîntîndu-i-se inima, săruta chipul iubitului său, fiind aprins de focul dumnezeiesc și cu acest chip primea mângâiere.

Un oarecare nobil, cu numele Fotie, fiind om înțelept și cu bună știință, împăratul Constantin care-l iubea, l-a trimis la cuvios cu scrisoare. Iar Pavel, după ce a dat răspunsul către împărat, a rugat pe nobil să-i facă un bine, adică să pună lingă sfânta mahramă a chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cel nefăcut de mână, care se afla la Constantinopol, altă mahramă la fel cu aceea; s-o apropie de dânsa și să o lase câtăva vreme lingă chipul lui Hristos, apoi s-o ia și s-o trimită acolo la peșteră. Nobilul a făcut după rugămintea cuviosului. Primind cuviosul mahrama aceea, i se închina cu evlavie, văzând într-însa zugrăvit chipul cinstit al lui Hristos, precum era și pe sfânta mahramă; dar altcineva nu vedea această, ci numai de trei ori fericitul. Altădată, vrând Fotie să meargă la fericit, împăratul i-a poruncit să ia bine seama la chipul feței lui, ca să-l înștiințeze, ce fel de față are, la stat și la alte semne; iar el, după ce a mers, s-a uitat de multe ori la fața cuviosului, dar nu putea să vadă bine, căci ieșeau raze din fața lui și nu-l lăsau să vadă, ci îi luau vederea și n-a putut să înțeleagă chipul.

Un ucenic al cuviosului, anume Simeon, îl vedea uneori vesel la față, iar alteori mâhnit și întristat și întrebându-l care-i pricina, i-a zis: „Când nu vine nimeni să mă împiedice în liniștea cea dorită, mă aflu plin de veselie și de bucurie, căci văd împrejurul meu o lumină dulce și veselitoare. Cu aceasta desfătându-mă, îmi uit toată desfătarea trupului și deșertăciunea lumească. Iar când se întâmpla de mă împiedică cineva de la această preadulce îndeletnicire și cugetare mângâietoare, cu niscaiva cuvinte străine și nefolositoare, îndată mă lasă pustiu acea frumoasă și prea dulce lumină și de aceea mă vezi posomorât, pentru că mă mâhnesc”. Atunci iarăși a întrebat fratele: „Ești încredințat, părinte, că acea lumină este dumnezeiască și nu din vreo putere diavolească?”. Iar el a răspuns: „Lumina cea diavolească este în chipul focului și afumă, ca acest foc simțit, și când o vede vreun om smerit și curat o urăște și se îngrețoșează de dânsa. Iar lumina cea bună este preadulce și înveselitoare, umple sufletul de bucurie și de liniște nemăsurată și-l face pe dânsul smerit și iubitor de oameni, gonindu-i toate gândurile rele, tot cugetul și învoirea necuvioasă”.

Cuviosul avea foarte multă evlavie către sfânta mărturisitoare a lui Hristos, Ecaterina, mai multă decât către alte sfinte și o prăznuia. Într-un an, după Sfânta Liturghie, șezând cu toții la masă, frații și străinii care au participat la sfânta liturghie, iar masa fiind pusă afară, a venit o ploaie mare și s-au sculat toți nemâncați, fugind de frica ploii, dar cuviosul le-a poruncit să șadă fără frică. Apoi rugându-se lui Dumnezeu o! minune! ploaia a stat până ce au mâncat, apoi după mulțumirea mesei atâta ploaie s-a revărsat pe pământ, încât toți s-au înspăimântat.

Altădată a mers un cerșetor în chip monahicesc, în muntele acela pentru milostenie, cu multă obrăznicie și i-a cerut argint, sau o haină, iar cuviosul, neavând nimic să-i dea, l-a scos afară. Pentru aceea el s-a coborât ocărind pe cuvios, căci nu i-a dat milostenie. Și, mergând în casa de străini unde era un monah cu numele de Vasile, prihănea pe cuvios, zicând că este nemilostiv și altele. Iar Vasile îl sfătuia, zicând: „Taci, nu grăi de rău pe dreptul, ca să nu te pedepsească Domnul”. Dar acesta nu-l asculta și zicea mai multe rele. Pentru aceea a pedepsit Dumnezeu după dreptate pe cel nedrept. Căci, căzând la pământ cu fața în sus, s-a umflat tot trupul lui și ardea ca un foc dinăuntru; atât se umfla pielea lui, încât era gata să crape ticălosul și, nesuferind durerile cele cumplite, striga: „Miluiți-mă, pentru Domnul”. Atunci Vasile i-a zis: „Într-alt fel nu vei afla ajutor, decât numai să chemi pe însuși cuviosul pe care l-ai ocărit. Deci, să te duci la el și să-ți mărturisești păcatul, cerându-ți iertare”. Și făcând așa, l-a primit nepomenitorul de rău, l-a sărutat ca pe un iubit al său și l-a iertat.

Ducându-se odată cuviosul la Efes să se închine Sfântului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu și tămâind un diacon după obicei și pe cei ce erau de față, când a tămâiat pe dumnezeiescul Pavel, acesta a zis: „Și episcopul să ne pomenească pe noi”. Iar diaconul a răspuns: „Eu episcop? Pentru care faptă bună a mea, eu netrebnicul?”. Cuviosul a zis: „Da, să nu te îndoiești nicidecum”. Și astfel, după puțină vreme, s-a făcut diaconul mitropolit al Patrelor.

Odată cuviosul a trimis un monah tânăr într-un sat pentru o treabă. Acela mergând și, întâmplându-se noapte, a rămas peste noapte într-o casă, în care era o fată frumoasă, care a îndrăgit pe monah ca pe unul ce era tânăr. Și peste noapte el dormind, s-a dus fata și s-a culcat lângă el, iar acela, deșteptându-se și, aflând-o lângă el, s-a smintit ca un om și s-a plecat cu gândul că să facă păcat; dar, când a îmbrățișat-o, a auzit glasul dulce al cuviosului zicându-i pe nume: „Ce voiești să faci, ticălosule? Scoală degrabă și vino la mănăstire”. Monahul, auzind acelea, s-a mâhnit foarte și izgonind pe femeie cu fierbințeala duhului, s-a sculat din pat și a fugit. Și ajungând la cuvios, și-a mărturisit păcatul; iar cuviosul l-a sfătuit să se păzească cu sârguință de aici înainte.

Astfel minunatul Pavel, nu numai fiind de față, ci și departe aflându-se, ajuta pe fiii săi. Iar când s-a apropiat sfârșitul său mai bine zis mutarea sa, căci cuviosul a cunoscut și aceasta, a scris legi și canoane pentru petrecerea cea monahicească, apoi s-a pogorât din munte și, chemând pe frați, le-a dat lor, ca și Moise tablele legii; după aceea, a poruncit unui frate să le citească fraților și el s-a suit iarăși în munte. În a cincea zi a lunii decembrie, s-a pogorât să bată toaca, ca să se adune frații și le-a zis: „Să știți că de acum nu mă voi mai sui în munte, ci să meargă doi frați acolo, să aducă evanghelia, după ce vor sluji Sfânta Liturghie”. Apoi s-a culcat pe pat și a venit o fierbințeală, iar el a început a învăța pe monahi să nu se lenevească în nevoințele cele monahicești, ca să afle odihnă veșnică.

Iar în ziua sfârșitului său, a adunat pe toți frații și a zis să aleagă egumen pe care vor voi. Ei au început a plânge, văzând că se vor lipsi de păstorul lor cel bun. Au zis să lase el pe cine trebuie și pe cine va voi, fiind luminat de dumnezeiescul dar. Iar cuviosul le-a zis: „Eu altui păstor nu vă dau decât numai în mâinile preacurate ale Stăpânului Hristos, ca El să vă păzească nevătămați, într-o unire și un gând. Aveți încă și întinatul meu trup nedespărțit și vă făgăduiesc că voi fi și duhovnicește cu voi și vă voi ajuta, până când nu veți cădea în vreun păcat mare, ca să vă duceți întru pierdere. Și cel ce va putea petrece în muntele acesta râpos și prea aspru până la sfârșitul lui, eu voi da răspuns pentru păcatele lui, în ceasul judecății”. Și acestea s-au arătat adevărate, precum le-a proorocit, prin minunea care a făcut după adormirea sfântului, unui monah cu numele Lazăr, după cum se arată în cartea lavrei.

Sfătuindu-i destul și prorocindu-le, și-a dat sfârșitul său în mâinile lui Dumnezeu în luna decembrie ziua a cincisprezecea, anul de la zidirea lumii șase mii patru sute șaizeci și patru (iar de la Hristos nouă sute cincizeci și șase). El era la statură mic, cu capul pleșuv, cu barba scurtă și lată, la față galben, însă minunată prin strălucire. Iar în ceasul când a adormit cuviosul, unii din cei ce erau de față au auzit în văzduh glasurile diavolilor, ca și cum i-ar fi bătut cineva, când se suia sfântul lui suflet în cer.

Un monah oarecare, cu numele Fotinos, care locuia în Bizanț, în seara aceea în care a adormit cuviosul, a văzut cum îl suiau îngerii și, punând tămâie pe cărbuni, striga acestea: „Pomenește-mă, cuvioase părinte, acolo unde te duci, înaintea lui Dumnezeu!”. Iar episcopul Monemvasiei, fiind acolo în chilia lui Fotinos, l-a întrebat: „Ce ai văzut?”. El a răspuns: „Sfinții îngeri duc la cer sufletul Cuviosului Pavel, cel din Latru”. Asemenea vedere a avut și alt monah cu numele de Cosma, care locuia afară din cetate, fiind egumen în mănăstirea Armamentariei; acela a văzut cu ochii minții sufletul cuviosului, fiind dus la cer de sfinții îngeri și a spus tuturor monahilor mănăstirii sale.

Apoi îngropând sfântul lui trup în nartica (tindă) bisericii, era acolo un monah, cu numele Efrem, care avea un diavol rău și nu-l știa nimeni mai înainte, dar atunci foarte rău l-a tulburat la așezarea în mormânt a cuviosului; apoi a ieșit, fiind silit de dumnezeiescul dar dat sfintelor moaște ale cuviosului. Și nu numai acestea, ci și alte minuni multe a săvârșit, printr-însul Atotputernicul Dumnezeu, dintre care vom mai spune puține, ca să cunoaștem câtă îndrăzneală avea el către Stăpânul Hristos și după moarte.

Egumenul lavrei, care a fost după cuviosul, vrând să zidească într-un loc cuviincios o biserică în numele cuviosului, ca să mute acolo sfintele lui moaște, îl împiedicau două pietre mari și, neputând zidarii a le sfărâma se mâhni egumenul. Într-o noapte, un monah îmbunătățit a văzut în vis pe cuviosul ținând o trestie în mâinile sale și închipuind cinstita Cruce pe pietrele acelea.

Sculându-se din somn, monahul a spus egumenului visul; și îndată a pus pe meșteri de au tăiat pietrele cu atâta ușurință, de parcă ar fi tăiat niște lemne și cu pietrele acelea a zidit cea mai mare parte a bisericii, pe care a săvârșit-o în ziua în care adormise cuviosul. Și vrând să facă mutarea moaștelor, ca să le așeze în biserica cea nouă, s-au adunat mulțime de creștini cucernici și iubitori de Hristos, chemându-i pe dânșii sfântul, în chip luminat. Iar când s-au apropiat de mormânt cu făclii și tămâie aprinsă, cum au deschis puțin, a ieșit o bună-mireasmă, încât nu numai biserica, ci și locul dimprejur s-a umplut. Iar când au descoperit mormântul desăvârșit, au văzut că era sfântul trup plin de mir cu bună mireasmă, ca un nard de mult preț, iar câți s-au apropiat de dânsul, a rămas în mâinile lor acea mireasmă multe zile și nu se împuțina cu spălarea.

Așa proslăvește Domnul pe cei ce-l proslăvesc pe El, împlinindu-i sfintele și mântuitoarele Lui porunci. Deci cântând, precum se cădea, cântări duhovnicești, au așezat cinstitele lui moaște în biserica nouă, săvârșind praznicul cuviosului cu bucurie și nemăsurată evlavie.

Un monah al aceleiași lavre avea durere mare la un genunchi și zăcea de trei luni nemișcat, neputând să umble și a văzut și el pe cuviosul în vis făcându-i semn cu mâna să se scoale și îndată s-a făcut sănătos; toți câți l-au văzut s-au minunat.

O femeie avea o bubă foarte mare în frunte, încât îi mâncase nu numai carnea, ci și oasele capului și de acum era să moară, dar luând untdelemn din candela cuviosului, s-a uns și îndată s-a vindecat.

Acestea și multe altele, care covârșesc ca număr, putere, vremea și mintea de a le istorisi, le-a săvârșit minunatul Pavel, la cei ce alergau cu credință neîndoită la el, întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a unui Dumnezeu Căruia I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Revoluția Anticomunistă din România (1989)

Fuga lui Ceauşescu (22 decembrie 1989)

foto preluat de pe historia.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org;  www.agerpres.rowww.rador.royoutube.com

articol in curs de completare

 

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)

Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate în România, între 14 şi 25 decembrie 1989, care au dus la căderea preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie;

România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist.

 

14 decembrie

La Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze.

 

15 decembrie

La Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate.

 

16 decembrie

La Timişoara, încă de dimineaţă, cateva sute de simpatizanti ai pastorului reformat maghiar Tokes Laszlo au aprins lumanari si s-au rugat in preajma bisericii reformate. Oamenii au protestat astfel impotriva hotararii judecatoresti, in baza careia pastorul urma sa fie evacuat din Timisoara. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!

Timişoreni în faţa casei lui László Tőkés în seara zilei de 16 decembrie 1989 - foto: timpul.md

Timişoreni în faţa casei lui László Tőkés în seara zilei de 16 decembrie 1989 – foto: timpul.md

Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă. Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”

Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului. Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române. Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti. Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă. Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara.

Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului. Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri. 16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale. Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie. În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.

In zilele care au venit, au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti si mai multe persoane au fost ucise. Protestele de la Timisoara au dat startul revolutiei anticomuniste din Romania.

La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc.

 

17 decembrie 1989

În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.

Decembrie 1989 - foto-Constantin-Duma (preluat de pe: timpolis.ro)

Decembrie 1989 – foto-Constantin-Duma (preluat de pe: timpolis.ro)

In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes. Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR. La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara.

Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras. In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara. Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.

 

18 decembrie 1989

Ca urmare a protestelor izbucnite la Timisoara, Romania a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria. La Timisoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Mot anuntand acest lucru in cadrul unei sedinte cu activul de partid. In oras a fost interzisa circulatia grupurilor de peste 2 persoane, trecatorii fiind legitimati iar cei suspecti retinuti.

In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate. Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.

După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, a anunţat Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei. Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.

În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi. La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR. Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.

Fara sa tina seama de interdictii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in fata Catedralei unde a desfasurat un steag tricolor fara stema si au aprins lumanari. S-a cantat “Desteapta-te, romane”. Fortele de ordine au deschis focul in plin, cativa manifestanti reusind sa fuga, dar cei mai multi au fost ucisi sau raniti.

După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături. 59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele.

Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare. Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu. Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniti.

 

19 decembrie 1989

La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate. Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest.

De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă. La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.

S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni. Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile. Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.

Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc. In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

 

20 decembrie 1989

Revolutia romana de la Timisoara a luat proportii, manifestantii cerand demisia dictatorului Ceasusescu. Centrul orasului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori. Protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.

În balconul Operei a urcat, alaturi de liderii protestatarilor, si primarul orasului de pe Bega caruia i s-a inmanat lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendicau, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a ideilor. În foaierul Operei din Timişoara a avut loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR) organizatie care trebuia sa organizeze rezistenta si care il avea ca presedinte pe Lorin Fortuna, ca vicepresedinte pe Ioan Chis si ca secretar pe Claudiu Iordache.

În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere.

Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente). Primul ministru, Constantin Dascalescu, a facut cateva promisiuni, dar a declarat ca revendicarile majore, ca demisia lui Ceausescu si a guvernului, vor trebui sa astepte intoarcerea din Iran a presedintelui.

Negocierile s-au incheiat fara rezultat, cu putin inainte de ora 19.00. La scurt timp dupa aceea, primul ministru a plecat cu avionul la Bucuresti. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta.

Timisoara, decembrie 1989 - foto: timisoaraexpress.ro

Timisoara, decembrie 1989 – foto: timisoaraexpress.ro

Reîntors in tara dupa vizita din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. Nicolae Ceausescu a emis, in seara zilei, un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a “gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti”, care intră în vigoare de la ora 23:00.

Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În aceeasi seara, dictatorul comunist a prezentat o declaratie, transmisa in direct la radio si televiziune, in care a spus ca evenimentele de la Timisoara sunt opera unor “huligani” si a unor “grupuri fasciste si antinationaliste”.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii.

 

21 decembrie 1989

La Bucuresti, în actuala “Piață a Revoluției“, presedintele Nicolae Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara. Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune. La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime, pe lângă lozincile cunoscute, se fac auzite fluierături, huiduieli, si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta. Începutul Revoluției la București.

A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea. Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului. In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acţiunile huliganice” de la Timişoara, se arată în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”, editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES (2010).

În ziua de 21 decembrie 1989 autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau. În această zi tulburările au izbucnit şi în Capitală ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”, se arată în volumul ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).

Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio şi televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara. ”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceauşescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”, arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferenţiar la University College din Londra.

La 21 decembrie 1989 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale. În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.

La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan. S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului. Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”, lucrare editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Nicolae Ceauşescu, în timpul cuvântării la adunarea populaţiei din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, 21 decembrie 1989 - foto AP (preluat de pe: adevarul.ro)

Nicolae Ceauşescu, în timpul cuvântării la adunarea populaţiei din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, 21 decembrie 1989 – foto AP (preluat de pe: adevarul.ro)

Momentul este descris şi în cartea ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies, astfel: ”(…) Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12.31. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite. Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară.

Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”. Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat.Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, aminteşte Peter Siani-Davies în cartea sa.

După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate. Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială. Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfăşurări de trupe.

Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Se aud lozincile: ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!”, ”Jos Ceauşescu!”. La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.

Revoluția Anticomunistă din România (București decembrie 1989) - foto: ro.wikipedia.org

Revoluția Anticomunistă din România (București decembrie 1989) – foto: ro.wikipedia.org

După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale. Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii.

Piaţă şi, în egală măsură, punct de intersecţie a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradiţional mulţi dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluţiei din Bucureşti” (”Revoluţia română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).

Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”. În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi. Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles.

Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime. După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.

Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv. Muncitorii au părăsit lucrul şi s-au îndreptat spre Piaţa Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timişoara, care a difuzat o ”Declaraţie-Program”. La Braşov câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa Comitetului judeţean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, au ieşit în stradă câteva mii de manifestanţi.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

22 decembrie 1989

După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României. Revolutia Romana a dus la schimbarea regimului comunist. Dupa o noapte insangerata pe strazile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme au ocupat inca de dimineata Piata Universitatii.

Cu putin inainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat, in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx. El a anuntat ca, datorita situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei si a hotarat sa instituie starea de necesitate in intreaga tara. Despre generalul Vasile Milea, care a fost gasit impuscat cu putine minute in urma in sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un tradator de tara.

Putin dupa ora 10.00, postul de radio a anuntat introducerea starii de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu. Cetatenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane. In ciuda interdictiilor, situatia a inceput sa se precipite in toata Romania unde au izbucnit proteste anticomuniste.

În Capitala, manifestantii stransi in fata sediului C.C. al PCR au fortat usile si au patruns in cladire, determinandu-l pe Ceausescu sa fuga cu un elicopeter de pe acoperis. La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga tara. Sute de romani au iesit pe strazile marilor orase pentru a saluta caderea regimului comunist.

Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timișoara în 22 decembrie 1989 - foto: ro.wikipedia.org

Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timișoara în 22 decembrie 1989 – foto: ro.wikipedia.org

In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia facand parte 39 de persoane. Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre tara al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat. Armata a trecut de partea demonstrantilor insa acest lucru nu a impiedicat varsarea de sange si in zilele urmatoare ale revolutiei.

Revoluția Anticomunistă din România (16 - 25 decembrie 1989) - foto: blog.f64.ro

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – foto: blog.f64.ro

În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureştene şi-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Griviţa Roşie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti au părăsit locul de muncă şi s-au îndreptat spre centrul Capitalei. Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR. Zecile de mii de manifestanţi au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)

În jurul orei 10.00 are loc o şedinţă la care participă unii membri ai CPEx al PCR. Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis. La ora 10.59 postul de radio anunţă că prin decret prezidenţial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României. Anunţul a fost urmat de ştirea:

Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”. Amintind despre ”tensionatul anunţ referitor la sinuciderea generalului Milea, în care se vorbea insistent despre comportamentul trădător al acestuia”, Peter Siani-Davies menţionează faptul că, ulterior, ”circumstanţele morţii lui Milea au fost mult timp subiect de dezbatere”. (”Revoluţia română din decembrie 1989′‘).

Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat. La aflarea veştii, mii de cetăţeni au pornit spre centrul oraşului. După ora 11.00, în condiţiile fraternizării armatei cu demonstranţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Sutele de mii de manifestanţi scandează ”Armata e cu noi!” şi invadează Piaţa Palatului. O parte din manifestanţi forţează intrările şi pătrund în Comitetul Central.

La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter. Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu cuplul Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu. De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

După fuga lui Ceauşescu din Bucureşti, mulţimii care ocupa Piaţa Palatului i s-au alăturat zeci de mii de cetăţeni, care au ieşit din case şi au invadat largile bulevarde ale oraşului. Mulţimea a năvălit în clădirea Comitetului Central. Protestatarii au urcat în balconul clădirii, de unde au început să se adreseze mulţimii din Piaţa Palatului, în timp ce manifestanţii scandau ”Libertate!”, ”România!”, ”Nu plecăm!”.

În acelaşi timp, oamenii au început să se adune în jurul sediului Televiziunii. La radio se transmiteau în direct evenimentele. Postul de televiziune îşi începe emisiunea având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident. Acesta din urmă anunţă în direct populaţia că ”dictatorul a fugit”, strigând ”Victorie! Fraţi români, am învins!”. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)

Între orele 14.15 şi 16.00 unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naţionale (FSN), având drept scop ‘‘instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. La posturile de radio şi televiziune a fost transmis ”Comunicatul către ţară” al Consiliului FSN, în care se arăta:

Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

A fost făcut cunoscut, totodată, un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România. Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; sprijinirea micii producţii ţărăneşti; democratizarea învăţământului şi culturii; respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului; integrarea în procesul de construire a unei Europe unite etc. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”).

În Consiliul FSN au fost desemnaţi provizoriu ca membri Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza, Ion Iliescu şi alţii.

În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluţiei române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum şi, în ediţie specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.

Televiziunea a transmis în direct evenimentele din Piaţa Palatului din 22 decembrie 1989. Spre seară apar relatări despre focuri izolate de armă, care apoi se înmulţesc, odată cu lăsarea întunericului. Se răspândesc zvonuri alarmiste, unele făcând referire la existenţa unor terorişti. Cei aflaţi în balconul Comitetului Central lansează constant apeluri la calm.

După orele 18.00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989 elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan în mai multe puncte din Bucureşti. Se înregistrează victime în rândul armatei şi populaţiei civile. Sediul Televiziunii este atacat în forţă, şi pentru puţin timp emisia este întreruptă. Se trage şi în Piaţa Palatului, fiind vizat sediul Comitetului Central. În schimbul de focuri din Piaţa Palatului, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal (ce adăpostea Muzeul de Artă) spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.

Demonstraţii şi confruntări armate au avut loc în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 şi în celelalte oraşe mari ale ţării – Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Craiova. La Timişoara, în 22 decembrie populaţia oraşului a fost pentru a şaptea zi în stradă. Spre seară, grupuri de diversionişti au declanşat atacuri asupra locaţiilor strategice din oraş şi asupra unităţilor militare. Şi la Sibiu obiective strategice din oraş au fost atacate spre seară de grupuri de diversionişti.

Bilanţul victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost de 1.104 morţi (dintre care 160 înainte de 22 decembrie) şi 3.321 răniţi (dintre care 1.107 până la 22 decembrie), potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

23 decembrie 1989

Prima zi fara comunism a romanilor, dupa mai bine de 40 de ani. In timpul noptii au fost atacate Televiziunea, cladirea Comitetului Central al PCR, Biblioteca Centrala Universitara, care a fost grav afectata de incendii, Ministerul Apararii Nationale. Zeci de romani si-au pierdut viata in Bucuresti, la Aeroportul Otopeni, precum si in restul tarii. Peste 1.000 de persoane s-au jertfit pentru libertatea tarii, Romania fiind singura tara din fostul bloc sovietic in care schimbarea regimului s-a facut cu varsare de sange.

Dupa 22 decembrie, evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Ion Iliescu a prezentat la radio si televiziune o declaratie a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (FSN) in care a precizat ca pentru conducerea interimara a tarii prioritare au fost “actiunile coordonate de lupta impotriva teroristilor”. Tot prin intermediul presei s-au lansat o serie de zvonuri, astfel incat incertitudinea domnea pe intreg teritoriul tarii.

Revoluția Anticomunistă din România (16 - 25 decembrie 1989) - foto: Andrei Pandele (preluat de pe: blog.f64.ro

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – foto: Andrei Pandele (preluat de pe: blog.f64.ro

Consiliul FSN l-a numit in functia de ministru al apararii pe generalul-colonel Nicolae Militaru, asupra caruia existau grave acuzatii de spionaj in favoarea URSS. Granitele Romaniei au fost redeschise. Intreaga lume a putut sa urmareasca la televizor desfasurarea evenimentelor din Romania.

Revoluția Anticomunistă din România (16 - 25 decembrie 1989) - Tancurile Armatei în poziţie de apărare în faţa fostului Palat Regal din Bucureşti, 23 decembrie 1989 - foto: historia.ro

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – Tancurile Armatei în poziţie de apărare în faţa fostului Palat Regal din Bucureşti, 23 decembrie 1989 – foto: historia.ro

De asemenea, in aceeasi zi au fost eliberati din inchisori detinutii politici, printre care si cei cativa ziaristi din gruparea “Romaniei libere” (Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga) care, cu un an in urma, protestasera deschis impotriva regimului. Caderea regimului comunist a facut posibila restabilirea democratiei si redobandirea tuturor libertatilor si drepturilor de catre romani.

 

24 decembrie 1989

La Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, Piata Universitatii, Piata Palatului, Piaţa Victoriei si Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Revolutionarii au format patrule la Metrou si pe strazi, care controlau trecatorii, cei suspecti fiind retinuti. La radio si televiziune, a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se reafirma victoria Revolutiei si, totodata, erau prezentate masurile exceptionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii, încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării.

Armata a fost declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989) - La Statia de metrou Piata Victoriei - foto preluat de pe www.rador.ro

Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989) – La Statia de metrou Piata Victoriei - foto preluat de pe www.rador.ro

 

25 decembrie 1989

Dimineaţa, la radio şi televiziune au fost transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.  Tot în această zi a avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar. Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte.

Dictatorul comunist si sotia acestuia au fost acuzati de “genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, distrugerea bunurilor obstesti, subminarea economiei nationale, precum si pentru incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse in banci straine”, dupa cum s-a anuntat in cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Romana.

In comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca “pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”. De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.

Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror -Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai.

Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale. Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.

Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN. Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului.

Sentinta data de Tribunalul Militar Exceptional a fost pusa imediat in aplicare (în jurul orei 14:50), Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate.

Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Deși au trecut mulți ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap?

Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

Revoluția Anticomunistă din România (16 - 25 decembrie 1989) - Revoluţionari într-un camion al armatei (Bucuresti, decembrie 1989) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – Revoluţionari într-un camion al armatei (Bucuresti, decembrie 1989) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

26 decembrie 1989

Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.

Fotografii de la Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)

 

18 aprilie 2019 - Dosarul ‘Revoluţiei’/Iliescu a contribuit la instaurarea unei psihoze teroriste; militarii au tras 12 milioane de cartuşe

foto preluat de pe www.agerpres.ro

Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul “Revoluţiei” susţin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare – dezinformare şi diversiune – care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti.

Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de procurori că a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea acestei psihoze terorist-securiste.

Anchetatorii mai spun că instaurarea psihozei teroriste a dus la peste 1.000 de decese ca urmare a tragerilor haotice cu armament, forţele armate folosind 12.600.000 de cartuşe.

Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18,30 ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu“, se arată în rechizitoriul trimis în instanţă.

În opinia procurorilor militari, întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere în eroare.

Este elocvent a se reţine că, în timpul Revoluţiei, au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea, începând cu 22.12.1989, a două tabere aparent oponente. Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste loiale fostului preşedinte.

Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasi-unanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României.

În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale. Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu). (…) Toate deciziile importante, luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN“, susţin procurorii.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 aprilie 2019 – Dosarul Revoluţiei/Grupul condus de Iliescu a acţionat abil şi eficient şi a înţeles importanţa televiziunii şi a radioului public

Grupul din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989, componenţii acestei grupări înţelegând foarte bine importanţa televiziunii şi a radioului public în acele momente, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.

Parchetul General a dat publicităţii joi un extras din rechizitoriul întocmit în dosarul Revoluţiei, în care au fost trimişi recent în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul “Praga 1968“, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său“, spun procurorii.

Conform rechizitoriului, toate personajele din gruparea lui Iliescu s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN.

Momentul începerii acţiunii a fost dat pe 22 decembrie 1989, la orele 14,25, în direct la TVR, când cpt. de rang I Emil (Cico) Dumitrescu a transmis următorul mesaj: “Dragi colegi ai promoţiei 1958, vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (…) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”.

Şi s-au organizat. Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Ion Iliescu a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani. Generalii (…) şi Nicolae Militaru au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al Apărării. Virgil Măgureanu a fost iniţial consilier al preşedintelui Ion Iliescu, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României – SRI. Emil (Cico) Dumitrescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Ion Iliescu, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici“, se menţionează în rechizitoriu.

În urma apariţiilor televizate, grupul condus de Ion Iliescu a luat decizia deplasării la sediul MApN, după ce lui Iliescu i s-a garantat protecţia Armatei.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 aprilie 2019 – Dosarul ‘Revoluţiei’/ În represiunea armată nu au fost implicaţi străini; 1.425 de persoane reţinute pentru terorism au fost eliberate

În acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16 – 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, represiunea fiind exercitată de toate structurile militare ale României, şi anume Ministerul de Interne – Direcţia Securităţii Statului şi Ministerul Apărării Naţionale, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.

Potrivit rechizitoriului, din probele strânse de procurori rezultă că, în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 – orele 12,00, numărul total al decedaţilor a fost de 153 de persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari.

Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN). Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Nicolae Ceauşescu (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI-DSS şi MApN. Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS“, se arată în rechizitoriu.

Procurorii spun că, în represiunea exercitată de militari până pe data de 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, iar străinii reţinuţi după această dată, suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, au fost eliberaţi deoarece suspiciunile nu s-au adeverit.

În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţiile foarte bune dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie, au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate“, precizează anchetatorii.

Procurorii mai spun că, în decembrie 1989, în contextul răspândirii unei psihoze a terorismului, au fost reţinute 1.425 de persoane sub suspiciunea că erau securist-teroriste, dintre care 25 au fost cetăţeni străini.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

DOCUMENTAR RECORDER. 30 de ani de democrație

de Mihai Voinea si Cristian Delcea

21 decembrie 2019

La finalul Revoluției din decembrie 1989, Ion Caramitru a încheiat transmisia TVR spunând aceste cuvinte: „Să ne bucurăm, vin zile fericite!”. După 30 de ani, ne-am dorit să facem un film despre cum au fost, de fapt, zilele care au urmat.

Despre toate reușitele, dezamăgirile și speranțele care ne-au ajutat să mergem înainte. Despre momentele în care am fost temători și despre cele în care am fost un popor curajos. Despre cum s-a transformat România în toți acești ani.

Am citit cărți de memorii și articole din presa vremii, ne-am petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile românești până la agențiile de presă internaționale) și am încercat să vorbim cu toți politicienii care au condus România în această perioadă.

A rezultat un documentar de trei ore, dar noi sperăm că el va fi văzut și de generația Tik Tok, despre care se spune că se plictisește după 15 secunde. Ne-am încăpățânat să credem că nu e așa și că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educație și convingeri politice.

Filmul acesta nu are pretenția de a prezenta adevăruri absolute. El urmărește transformarea României așa cum au văzut-o doi jurnaliști care s-au născut la jumătatea anilor ’80 și au deschis ochii într-o țară liberă.

articol preluat de pe recorder.ro

 

 

 

 

 

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467)Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare

Bătălia de la Baia (în maghiară Moldvabányai csata, Bătălia de la Baia Moldovei) a avut loc în noapte de 14 spre 15 decembrie 1467 între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matia Corvinul.

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române (portret de Constantin Lecca) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române – cititi mai mult pe unitischimbam.ro (portret de Constantin Lecca) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Context

La 25 ianuarie 1465 Ștefan cel Mare a ocupat baza militară ungară de la Chilia, după un asediu de o zi. La conducerea cetății Ștefan l-a instalat pe pârcălabul Isaia, cumnatul său. În contextul unor tulburări interne provocate de marea nobilime din Transilvania, nemulțumită de mărirea fiscalității, Ștefan cel Mare a organizat în vara lui 1467 o acțiune militară în Secuime, acțiune menită să-i atragă pe secui de partea sa. Concomitent, tot la incitarea lui Ștefan, orașele săsești s-au ridicat împotriva regelui Matia, ceea ce l-a silit pe acesta să vină personal pentru a potoli răscoala.

În septembrie 1467, după ce a înfrânt răscoala din Transilvania și i-a pedepsit pe conducătorii rebeliunii, regele Matia a decis represalii și împotriva lui Ștefan, ca inițiator al acesteia. În noiembrie 1467 a plecat de la Brașov spre Moldova, prin pasul Oituz, în fruntea unei armate de circa 40.000 de oșteni.

Ștefan a reușit să pună pe picioare doar o armată de 12.000 de oșteni, așa încât tactica sa a fost aceea de a da lupte mai mici, pentru întârzierea înaintării armatei regale ungare. Estimarea de 40.000 de oșteni provine din letopisețul oficial al Moldovei. Este probabil ca cifra să fie exagerată. Rămâne certă superioritatea numerică a armatei ungare, estimată de cercetătorii moderni între 25.000 sau 40.000 de soldați.

Ștefan a adoptat o strategie defensivă permițând ungurilor să înainteze.

În 19 noiembrie regele Matia a cucerit Trotușul, apoi cetatea de lemn de la Bacău, după care a început înaintarea pe Valea Siretului spre Suceava.

Între 29 noiembrie și 7 decembrie a ocupat Romanul și Târgu Neamț, iar în data de 14 decembrie 1467 a ocupat Baia Moldovei, oraș locuit la acea vreme în majoritate de sași și de maghiari, sediu al unei episcopii catolice.

Matia Corvin (mai des Matei Corvin, n. 23 februarie 1443, Cluj - d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Matia Corvin (mai des Matei Corvin, n. 23 februarie 1443, Cluj – d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia

În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.

Totuși trebuie menționat că o parte din armata lui Ștefan cel Mare nu atacaseră, precum era convenit, fiind trădat, lucru ce l-ar fi putut costa pe domnitor victoria și chiar viața. Defecțiunea era expresia nemulțumirii unei părți a marii boierimi față de politica lui Ștefan. După bătălie, Ștefan cel Mare a omorât 24 mari boieri trădători printre care și pe vornicul Crasneș, alți 40 boieri de rang inferior fiind trași în țeapă.

Ștefan cel Mare l-a trimis pe cumnatul său, pârcălabul Isaia, să taie retragerea regelui, însă acesta a izbutit să scape, sub apărarea maramureșenilor și a comandantului Ștefan Báthory de Ecsed.

Armata regală în retragere, în drumul ei spre Transilvania, ar fi fost oprită de o blocadă, și a decis să îngroape cele 500 de tunuri și alte comori, pentru a nu putea fi capturate de moldoveni. Potrivit cronicarului polonez Jan Długosz, Matia Corvinul ar fi scăpat de moldoveni din cauza ezitării marelui vornic Crasnăș, comandantul unuia din cele trei corpuri de armată moldovene. Acesta ar fi fost mai apoi executat de Ștefan pentru trădare.

 

Consecințe

Campania regelui Matia Corvinul în Moldova, încheiată cu un eșec, a constituit ultima mare încercare a coroanei ungare de a reinstititui pe cale militară suzeranitatea asupra Moldovei.

Într-o diplomă emisă în 1469, Matia Corvinul recompensa cu unele drepturi pe maramureșenii din garda “sumanelor negre”, pentru vitejia dovedită în salavarea de la moarte a regelui în bătălia de la Baia. Diploma menționa pe Coroi din Oncești (Maramureș), pe fiul acestuia Ioan, precum și pe frații de arme ai acestora: Mihai de Petrova, Mihai Nan de Slatina, Petru Leucă din Valea Lupului, Ioan Miclea din Șugatag, Petru de Berbești, Simion fiul lui Pop de Uglea, Lupșa de Berbești, Steț de Biserica Albă și George Avram de Oncești.

În anul 1468 Ștefan a încercat fără succes să aplaneze conflictul cu regele Ungariei, prin intermediul regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei. În 1469 o armată moldoveană condusă de spătarul Filip Pop a pătruns și prădat în Secuime, drept represalii pentru găzduirea lui Petru Aron, rivalul lui Ștefan. Cu acea ocazie Petru Aron a fost prins și executat.

Frontul comun antiotoman, precum și privilegiul comercial acordat de Ștefan negustorilor brașoveni la 3 ianuarie 1472 a destins relațiile cu Regatul Ungariei. În anul 1473 Moldova și Regatul Ungariei și-au coordonat acțiunile pentru înlăturarea interpușilor otomani Radu cel Frumos și Laiotă Basarab din Țara Românească.

La sfârșitul anului 1474 regele Matia a trimis 5.000 de secui și 1.800 de ostași regali în sprijinul lui Ștefan, aceștia luând parte la Bătălia de la Vaslui, încheiată cu istorica victorie a aliaților creștini.

La 12 iulie 1475, în fața unui iminent atac otoman, Ștefan cel Mare a recunoscut suzeranitatea lui Matia Corvinul. Drept răspuns, printr-un act emis la Buda în data de 15 august 1475 regele Matia s-a obligat să-l sprijine pe Ștefan contra otomanilor și i-a dat drept locuri de adăpost la Cetatea Ciceu din Țara Secuilor, și Cetatea de Baltă.

 

cititi si:

- Ştefan cel Mare (1433 – 1504)

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

Bătălia de la Lipnic (20 august 1470)

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486)

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

La Ordinea Zilei – 15 Decembrie 2020

Situația din România – 15 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Sărbătorile Zilei de 15 Decembrie

Ortodoxe – Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei; Sf. Mc. Antia și Suzana

Greco-catolice – Sf. ep. m. Elefterie (sec. II)

Romano-catolice – Sf. Virginia, văduvă

 

CCR: Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu este neconstituţională (surse)

Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei, au declarat surse din CCR. Potrivit surselor citate, legea a fost declarată neconstituţională în ansamblul său. În motivarea deciziei se va preciza că CCR nu neagă dreptul Parlamentului de a stabili impozite şi taxe, însă această lege nu respectă principiile constituţionale, au mai precizat sursele din CCR. Decizia Curţii vine după mai multe luni de amânare.

Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.

Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Instanţa supremă a susţinut că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 15 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
465.050 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 13.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.12.2020 (10:00) – 15.12.2020 (10:00) au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.461.315 teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.000 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 14 decembrie 2020, au fost raportate 15.083.443 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Franţa 2.376.852(+11.533) 57.911 (+150) 183.340 (+655)
Regatul Unit 1.849.403(+18.447) 64.170 (+144) 4.048 (+35)
Italia 1.843.712 (+17.937) 64.520 (+484) 1.115.617 (+22.456)
Spania 1.730.575 – 47.624 – 150.376 -
Germania 1.337.078 (+16.362) 21.975 (+188) 1.012.077 (+21.370)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 14 DECEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

71.503.614 (+905.635) 1.612.833 (+7.238) 41.284.657

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13 – 14 decembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Franţa: Preşedintele Macron anunţă organizarea unui referendum pentru înscrierea combaterii schimbărilor climatice în Constituţie

Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis luni calea organizării unui referendum privind introducerea apărării mediului în Constituţie, informează AFP. Preşedintele Franţei s-a adresat membrilor Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC), precizând că această reformă constituţională va trebui mai întâi să fie adoptată de Adunarea Naţională şi de Senat. Camera superioară a parlamentului francez este însă controlată de dreapta, ceea ce face să planeze o anumită incertitudine în privinţa organizării unui referendum.

Foarte dură în primele sale reacţii, opoziţia a criticat propunerea ca pe o “lovitură de publicitate” politică al cărei rezultat este considerat incert. “Acest lucru nu va schimba nimic: Carta Mediului are deja o valoare constituţională”, a susţinut senatorul Les Républicains (LR, dreapta, opoziţie) Bruno Retailleau, care îl acuză pe Emmanuel Macron că urmăreşte “să îşi mascheze bilanţul ecologic subţire”.

Adoptată în 2004, Carta Mediului este, începând cu 1 martie 2005, citată în primul paragraf al preambulului Constituţiei. ONG-ul Greenpeace şi-a exprimat regretul în legătură cu acest anunţ, pe care l-a calificat ca fiind unul “esenţialmente simbolic” al unui preşedinte care “a strălucit printr-o intervenţie goală, lipsită de noutate”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Colegiul Electoral aprobă victoria democratului Joe Biden

Colegiul Electoral a aprobat luni victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, informează marţi AFP. În intervenţia sa de celebrare a rezultatului, Joe Biden urmează să îndemne America să “întoarcă pagina” în pofida refuzului încăpăţânat al lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea.

Fără a produce surprize, marii electori, care s-au întâlnit în fiecare stat al federaţiei americane, au confirmat consacrarea victoriei lui Joe Biden, care va deveni pe 20 ianuarie cel de-al 46-lea preşedinte din istoria Statelor Unite. Dacă etapa votului marilor electori reprezintă în mod tradiţional o formalitate, Donald Trump i-a conferit anul acesta o importanţă deosebită refuzând să accepte verdictul urnelor şi s-a făcut ecoul teoriilor conspiraţiei despre posibile fraude electorale.

Limita de 270 de mari electori, sinonimă cu victoria, a fost depăşită în favoarea lui Joe Biden în finalul după-amiezei de luni, când statul California, unde candidatul Partidului Democrat a câştigat detaşat, şi-a adăugat voturile la totalul celor exprimate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Rusia: 11 morţi într-un incendiu la un cămin de bătrâni

Unsprezece persoane în vârstă cu probleme de mobilitate au murit într-un incendiu la un cămin de bătrâni în primele ore ale zilei de marţi în regiunea rusă Başkortostan din munţii Urali, au anunţat autorităţile, citate de Reuters. Agenţia de presă rusă Interfax a citat autorităţile locale spunând că unul dintre supravieţuitori este un membru al personalului, în timp ce alţi trei sunt rezidenţi pe care angajata a reuşit să îi scoată din clădirea de lemn cu un etaj. Cele 11 victime erau de asemenea locatari vârstnici ai căminului cu probleme de mobilitate şi nu au putut fi evacuaţi rapid, a relatat Interfax.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Japonia: Un criminal, care a ucis şi dezmembrat nouă victime în apartamentul său, condamnat la moarte

Un tribunal japonez l-a condamnat marţi la pedeapsa cu moartea pe criminalul care a ucis şi a dezmembrat nouă persoane în 2017 în apartamentul său, unde victimele fuseseră ademenite pe reţelele de socializare după ce îşi exprimaseră gânduri de suicid, relatează EFE. Autorul care şi-a mărturisit crimele, Takahiro Shiraishi, în vârstă de 30 de ani, a fost declarat vinovat de asasinarea, dezmembrarea şi depozitarea cadavrelor la domiciliul său din localitatea Zama, în prefectura Kanagawa. Judecătorul care a instrumentat cazul a decis că niciuna dintre victime nu şi-a dat consimţământul şi că Shiraishi este mental responsabil să-şi asume vinovăţia în urma rezultatelor a cinci luni de teste psihiatrice la care a fost supus înaintea procesului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 15 decembrie 2020

Revista Presei din 15 decembrie

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 15 decembrie în Istorie