Articole

Evenimentele Zilei de 10 decembrie în Istorie

Reprezentanții Națiunilor Unite din toate regiunile lumii au adoptat oficial Declarația Universală a Drepturilor Omului la 10 decembrie 1948.

foto preluat de pe humanrights.com

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

10 decembrie este a 344-a zi a calendarului gregorian și a 345-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 21 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 10 decembrie


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf.  Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 decembrie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) -

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf  Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Ss. Menas, Ermogen și Eugraf, martiri († 235)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Melhiade, papă; Sf. Mina, ostaș, martir; Fericitul Anton Durcovici

Papa Miltiade sau Melchiade a fost al 32-lea papă al Bisericii Catolice, care îl și venerează ca sfânt. A pontificat de la 2 iulie 310 sau 311 până la 10 sau 11 ianuarie 314 - foto: ro.wikipedia.org

Papa Miltiade – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Miltiade sau Melchiade a fost al 32-lea papă al Bisericii Catolice, care îl și venerează ca sfânt. A pontificat de la 2 iulie 310 sau 311 până la 10 sau 11 ianuarie 314.

Se pare că Papa Miltiade a fost african de origine, dar nu se cunosc prea multe detalii despre persoana sa.

A fost ales după o perioadă de sede vacante, care a urmat după moartea papei Eusebiu pe data de 17 august 310 (după alte surse 309), imediat după ce Papa Eusebiu a fost exilat în Sicilia.

Miltiade devenea Papă, după ce Împăratul Roman Galerius a dat un edict de toleranță la 30 aprilie 311, care termina perioada de persecuție a creștinilor.

În timpul pontificatului său, în anul 313, Edictul din Milano a fost aprobat de tetrarhii Constantin și Licinius, care declară neutralitatea în privința creștinismului ca și cult religios și restituirea proprietăților bisericii.

Constantin i-a dăruit Papei Miltiade Palatul Lateran, care va deveni pentru o perioadă lungă de timp Reședință Papală.

În același an, 313, Papa Miltiade a prezidat Conciliul Lateran din Roma, unde Cecilian a fost achitat de acuzațiile care i se duceau, iar Donatus a fost condamnat ca eretic.

În secolul al treisprezecelea, sărbătoarea Sfântului Meltiade a inclus calificativul de „martir” în calendarul roman, după unele surse în mod eronat, pentru a fi celebrată pe 10 decembrie.

În 1969 sărbătoare a fost mutată din calendarul liturgical de celebrări obligatorii în ziua morții sale, pe 10 ianuarie, cu numele Miltiade și fără calificativul de „martir”.

 

Sărbători internaţionale ale zilei de 10 decembrie


 

Ziua internaţională a drepturilor omului

Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 - d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea - (Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului - noiembrie 1949) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului – noiembrie 1949 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Declaraţia stipulează că toţi oamenii s-au născut cu drepturi egale şi inalienabile şi cu libertăţi fundamentale.

Ulterior, Declaraţia a fost completată cu: Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenţia internaţională asupra drepturilor politice şi civile (1966), Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenţia împotriva torturii (1984), Convenţia împotriva Apartheidului (1985), Convenţia drepturilor copilului (1989) etc.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro si www.unitischimbam.ro

 

Evenimentele Zilei de 10 decembrie în Istorie:

- 10 decembrie 1898 – Războiul Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris, prin care Spania a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul, Filipinele și Porto Rico Statelor Unite ale Americii;

- 10 decembrie 1901 – S-au decernat primele Premii Nobel, la cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, inițiatorul lor;

- 10 decembrie 1948 – Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația universală a drepturilor omului;

- 10 decembrie 2018 – La Marrakech (Maroc) a fost aprobat oficial Pactul global cu privire la migraţii


 

10 decembrie 949 - A decedat Herman I de Suabia, primul membru al dinastiei Conradinilor, fiul ducelui Gerhard de Lorena si văr al regelui Conrad I al Germaniei.

În anul 926 a devenit duce de Suabia.

A întemeiat biserica Sfântului Florin din Koblenz și a fost înmormântat pe insula Reichenau din Lacul Konstanz.

La moartea sa, a fost succedat in ducatul Suabia de Liudolf, fiul lui Otto I cel Mare, dat fiind că acesta se căsătorise cu fiica acestuia, Ida.

Suabia a fost unul dintre ducatele GErmaniei medievale iar ducii care au guvernat-o au fost printre cei mai puternici magnați care au condus Germania.

Ca zonă istorică Suabia acoperea toate regiunile unde se vorbesc dialecte alemanice, inclusiv partea de sud din Baden , partea Elvetiei vorbitoare de germană precum și Vorarlberg in Austria, dar fără Alsacia (Elsass), Franța.

 

10 decembrie 1041 - A decedat imparatul bizantin Mihail al IV-lea Paflagonianul; ( n. 1010)

A condus imperiul din 11 aprilie 1034, până la moartea sa, cand pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei Zoe Porfirogenet, fiica imparatului Constantin al VIII- lea.

 

10 decembrie 1198 - A murit medicul si filosoful arab Averroes (Abu al-Walid Muhammad ibn Rushd); (n. 1126 in Cordoba, Spania).

Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd (Averroes) - foto: ro.wikipedia.org

Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd
(Averroes) – foto: ro.wikipedia.org

Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) – d. 10 decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu.

A fost, de asemeni, medic, teolog şi expert în jurisprudenţa islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.

Numele său original în arabă este Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd.

A fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu si de asemeni, medic, teolog si expert în jurisprudenta islamică.

Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.

Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180.

Sistemul filosofic al lui Averroes încearcă să reconcilieze filosofia lui Aristotel cu Islamul.

Conform lui, nu se poate vorbi despre nici un conflict între religie si filosofie, existand două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei si cea a religiei.

 

10 decembrie 1389 - Se incheie intre domnul muntean Mircea cel Batran si regele Poloniei, Wladislaw Iagello, Tratatul de la Radom.

Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani.

Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.

Tratatul a fost înnoit în 1404 si în 1410.

 

10 decembrie 1475 - A murit Paolo Dono di Pratovecchio, zis Uccello (n.15 iunie 1397 la Florenta)pictor italian din perioada timpurie a Renascerii florentine.

A fost unul dintre cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea.

 

10 decembrie 1510 - Portughezii condusi de amiralul Albuquerque cuceresc orasul indian Goa, puternic centru comercial aflat sub stapanire musulmana.

 

10 decembrie 1588 - S-a născut Isaac Beeckman, om de stiinta olandez şi filosof; (d. 1637).

 

10 decembrie 1787 - S-a născut pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet, fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi; (d. 10.09.1851).

 

10 decembrie 1799 - Franţa adopta oficial metrul ca unitate de masura a lungimii.

 

10 decembrie 1804 - S-a născut Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (d. 1851)

Carl Gustav Jacob Jacobi (n. 10 decembrie 1804 în Potsdam; d. 18 februarie 1851 în Berlin) a fost un matematician german. A fost fratele lui Hermann Jacobi - foto: ro.wikipedia.org

Carl Gustav Jacob Jacobi - foto: ro.wikipedia.org

Carl Gustav Jacob Jacobi (n. 10 decembrie 1804 în Potsdam; d. 18 februarie 1851 în Berlin) a fost un matematician german.

A fost fratele lui Hermann Jacobi.

 

10 decembrie 1815 - S-a născut Ada Byron of Lovelace, matematiciană britanică (d. 1852)

Augusta Ada King, Contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 - 27 noiembrie 1852), născută Augusta Ada Byron, iar acum cunoscută sub numele de Ada Lovelace, a fost o matematiciană engleză şi o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic. Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator din lume - in imagine, Portretul Adei Lovelace, creat de Margaret Sarah Carpenter (1836) - foto: ro.wikipedia.org

Portretul Adei Lovelace, creat de Margaret Sarah Carpenter (1836) – foto: ro.wikipedia.org

Augusta Ada King, Contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 – 27 noiembrie 1852), născută Augusta Ada Byron, iar acum cunoscută sub numele de Ada Lovelace, a fost o matematiciană engleză şi o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic.

Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator din lume.

 

10 decembrie 1817 - Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii.

Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim, este oficial dezmembrat.

 

10 decembrie 1822 - S-a născut compozitorul belgian Cesar Franck; ( d.8 noiembrie 1890, Paris).

A adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți.

Muzicianul a scris și poeme simfonice,propunand o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.

 

10 decembrie 1830 - S-a născut in Amherst, Massachusetts, Statele Unite, poeta Emily Dickinson.

Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 - d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană - foto: ro.wikipedia.org

Emily Elizabeth Dickinson - foto: ro.wikipedia.org

Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană.

Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea.

Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.

Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems (“Poezii”).

Întreaga viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o intalnire cu reverendul Charles Wadsworth.

Mentorul ei a fost insa scriitorul Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d. 15.05.1886).

Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani.

În timpul vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand postum.

Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume.

Opera sa a avut o mare influenţă asupra liricii americane, fiind precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză.

 

10 decembrie 1845 - A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.

 

10 decembrie 1848 - Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost ales presedinte al Frantei, functie pe care a detinut-o pana in 2 decembrie 1852, cand s-a proclamat imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 - d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea - (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Napoléon al III-lea – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873), a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.

A fost nepotul de frate al împăratului Napoléon I, fiul fratelui acestuia Louis Bomaparte , care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoléon, Josephine de Beauharnais.

Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție si Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost intr-adevar conceput de Louis Bonaparte și Hortense.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

10 decembrie 1865 - A murit regele Leopold I al Belgiei ; (n. 4 iunie 1790).

Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg şi Gotha (născut Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinţ de Saxa-Cobourg-Gotha (n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria - d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia), primul rege al belgienilor sub numele de Léopold I - foto: ro.wikipedia.org

Léopold I – foto: ro.wikipedia.org

Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg şi Gotha (născut Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinţ de Saxa-Cobourg-Gotha (n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria – d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia), a fost ales ca primul rege al belgienilor, sub numele de Léopold I, pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21 iulie 1831.

La vârsta de 5 ani a fost numit colonel al regimentului Imperial Izmailovski din Rusia. Șapte ani mai târziu, a devenit general-maior.

După ce, în 1806, trupele franceze au cucerit ducatul de Saxa-Coburg-Saalfeld, Leopold a plecat pentru scurt timp la curtea lui Napoleon.

Acolo refuză gradul de aghiotant oferit de împăratul Franței și se duce în Rusia unde calitate de colonel al unui regiment de cavalerie rusă participă la campania din 1813 și la bătăliile de la Lutzen, Bautzen si Leipzig, împotriva trupelor lui Napoleon.

În urma acestor bătălii, primește titlul de Mareșal al Rusiei.

Congresul Național la Belgiei, țară ce câștigase independența pe 4 octombrie 1830 fata de Tarile de Jos, i-a propus lui Léopold să devină rege al belgienilor, apreciind trecutul său militar, în luptele duse împotriva lui Napoleon.

 

10 decembrie 1868 - La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie.

Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.

 

10 decembrie 1870 - S-a născut la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român. (d. 02.03.1964, Bucuresti).

Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București), om de știință, inginer, fizician și inventator român  foto: ziarullumina.ro

Nicolae Vasilescu Karpen
foto: ziarullumina.ro

Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București), om de știință, inginer, fizician și inventator român, membru titular al Academiei Române.

A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticitatii, termodinamicii,electrochimiei si a ingineriei civile.

A realizat pilele Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant;

 

10 decembrie 1872 - S-a născut Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice; (d. 29.07.1956).

 

10 decembrie 1884 - S-a nascut Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg, eseist, şi romancie elvetian.

El s-a alăturat Societăţii Teozofice în Germania în 1910, şi Societăţii Antroposofice în 1912 şi a devenit preşedinte după moartea fondatorului său, Rudolf Steiner , în 1925; (d. 13.07.1963).

 

10 decembrie 1896 - A încetat din viaţă Alfred Nobel, savant suedez, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internațional, decernat anual din 1901 (n. 1833)

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel - foto: ro.wikipedia.org

Alfred Nobel - foto: ro.wikipedia.org

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

A inventat dinamita în 1866.

Mai tîrziu, a fondat companii şi laboratoare în peste 20 de ţări din întreaga lume.

Savantul a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la reşedinţa sa din San Remo, în Italia, nu înainte de a fi semnat cu un an în urmă un testament prin care înfiinţa Premiul Nobel.

Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobîndă va fi distribuită anual, în forma unor premii, celor care în timpul anului precedent au adus cele mai mari bineficii umanităţii “.

Savantul cerea ca dobînda să fie împărţită în cinci părţi egale, ca să fie acordate persoanelor care au avut cele mai semnificative realizări în fizică, chimie, medicină, literatură şi

persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între naţuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau promovarea congreselor pentru pace.“

Primul an în care s-a acordat Premiul Nobel a fost 1901.

Din 1969, la cele cinci premii stabilite de Nobel prin testament s-a mai adăugat unul pentru economie.

Premiul este oferit de Banca Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.

 

10 decembrie 1898 - Războiul Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris, prin care Spania a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul, Filipinele și Porto Rico, Statelor Unite ale Americii.

 

10 decembrie 1901 - La Stockholm, Suedia, au fost decernate primele premii Nobel pentru cercetarile in fizica, medicina, chimie, literatura si pace.

Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai importante descoperiri.

In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate.

Chiar si acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante ceremonii pe data de 10 decembrie.

 

10 decembrie 1903 - Savanta franceza de origine poloneza, Marie Curie, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Bequerell, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

10 decembrie 1904 - S-a născut Antonín Novotný, politician comunist şi preşedinte de stat cehoslovac; (d. 28.01.1975).

 

10 decembrie 1904 - Cercetatorul rus Ivan Pavlov a fost recompensat cu premiul Nobel pentru cercetarile sale privind sistemul digestiv, in cadrul carora a descoperit asa-numitele reflexe conditionate.

 

10 decembrie 1919 - Romania a semnat tratatele de pace cu Austria si Bulgaria, dupa incheierea Primului Razboi Mondial.

 

10 decembrie 1919 - S-a născut Sile Dinicu (Vasile Dinicu), dirijor, pianist, compozitor de muzică de estradă şi uşoară român; (d. 07.01.1993).

Vasile (Sile) Dinicu (n. 10 decembrie 1919, Bacău, România - d. 7 ianuarie 1993) a fost un compozitor, dirijor și pianist, cunoscut în special pentru colaborarea cu orchestrele de estradă ale Radioteleviziunii Române - foto preluat de pe www.discogs.com

Sile Dinicu – foto preluat de pe www.discogs.com

Vasile (Sile) Dinicu (n. 10 decembrie 1919, Bacău, România – d. 7 ianuarie 1993) a fost un compozitor, dirijor și pianist, cunoscut în special pentru colaborarea cu orchestrele de estradă ale Radioteleviziunii Române.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.rador.ro

 

10 decembrie 1922 - A avut loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti din Romania, care initiaza lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma fata de primejdia care se ridica la granita de rasarit a Romaniei, ca urmare a provocarilor sovietice.

Congresul condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti. si se fac arestari.

Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

 

10 decembrie 1924 - Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.

 

10 decembrie 1924 - S-a născut Mitzura Arghezi, fiica poetului Tudor Arghezi.

A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă.

A jucat în peste 100 de piese de teatru şi vreo 17 filme.

După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare.

 

10 decembrie 1926 - Hirohito a devenit împăratul Japoniei.

Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie) - foto: ro.wikipedia.org

Hirohito – foto: ro.wikipedia.org

Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie).

 

10 decembrie 1929 - Se inugurează, în București, Biserica studențească Sf. Anton (Curtea-Veche).

Biserica Curtea veche – Sfântul Anton din Bucureşti - foto preluat de pe basilica.ro

Biserica Curtea veche – Sfântul Anton din Bucureşti – foto preluat de pe basilica.ro

Biserica Curtea Veche este cea mai veche biserică din București, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554.

Edificiul amplasat în centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Românești.

Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton.

Edificiul de plan treflat de tip sârbesc a fost influențat de biserica mănăstirii Cozia.

Pronaosul are formă aproape pătrată, cu ferestre mari pe fațadele de N și S, fiind acoperit cu o boltă cilindrică.

Naosul susține prin arce turla așezată pe un tambur circular în interior și cu 12 laturi în exterior.

Turla e boltită cu o calotă sferică.

Trecerea dintre pronaos și naos se face pe sub un arc dublu.

Altarul are două absidiole care îl flanchează, proscomidia și diaconiconul.

Biserica nu mai are pridvor.

La construcția bisericii a fost folosit contrafortul cu rol constructiv pentru prima dată în Țara Românească, de influență moldovenească.

Fațada este realizată din cărămidă aparentă în câte 3 rânduri orizontale și două cărămizi așezate vertical pe benzile tencuite.

La partea superioară, sub cornișă un rând de ocnițe din cărămidă aparentă.

Cornișa este din cărămizi în formă de dinți de fierăstrău.

Soclul este din cărămizi cu profil concav așezate pe muchie.

Ancadramentul intrării datează din 1715.

În cadrul ansamblului bisericii este inclusă și casa parohială

cititi si Hram la Curtea Veche

 

10 decembrie 1933 - Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, guvernul național liberal scoate în afara legii “Garda de Fier“.

Corneliu Zelea Codreanu cu un grup de legionari, anii 1932-1933. La dreapta lui, Mihail Stelescu - foto preluat de pe www.miscarea-legionara.net

Corneliu Zelea Codreanu cu un grup de legionari, anii 1932-1933. La dreapta lui, Mihail Stelescu – foto preluat de pe www.miscarea-legionara.net

În pragul alegerilor parlamentare din 1933, Codreanu a întemeiat – ca expresie politică a Mișcării Legionare – partidul Totul pentru Țară (prezidat de Gheorghe Cantacuzino), „…Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”.

La 10 decembrie 1933, prim-ministrul Ion Gheorghe Duca a scos Garda de Fier în afara legii.

Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia.

Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți ulterior Nicadori: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

10 decembrie 1934 - S-a născut (la Paulesti Jud. Vrancea), renumita actriţă de teatru şi film Leopoldina Balanuță; (d.15.10 1998).

Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea - d. 15 octombrie 1998, București), actriță română de scenă, film, voce și televiziune. A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu - foto: ro.wikipedia.org

Leopoldina Bălănuță – foto: ro.wikipedia.org

Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea – d. 15 octombrie 1998, București), actriță română de scenă, film, voce și televiziune.

A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.

 

10 decembrie 1935 - Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu “cetățean de onoare”.

 

10 decembrie 1936 - A murit la varsta de 69 de ani, scriitorul italian Luigi Pirandello, unul din intemeietorii teatrului modern european.

A fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea”); (n.28.06.1867).

 

10 decembrie 1936 - Regele Marii Britanii Edward VIII-lea abdicat de pe tron pentru a se putea casatori cu americanca Wallis Simpson, o femeie divortata, fara sange albastru.

A fost singurul monarh din istoria acestei tari, care a renuntat la atributiile sale fara sa fi fost constrans.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

10 decembrie 1938 - Au început filmările la pelicula Pe aripile vântului.

Pe aripile vântului (Gone With the Wind) Afișul românesc al filmului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe aripile vântului (Gone With the Wind) Afișul românesc al filmului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe aripile vântului (Gone With the Wind) este un film american din 1939, regizat de Victor Fleming, cu Vivien Leigh și Clark Gable în rolurile principale.

Este unul din cele mai vizionate filme din istorie, deținând recordul de cele mai mari încasări.

Filmul, ecranizare a romanului omonim scris de Margaret Mitchell, prin tehnica cinematografică folosită devine primul film color de asemenea proporții, realizat prin folosirea procedeului Technicolor.

Filmările au durat 140 de zile. Premiera a avut loc la 15 decembrie 1939.

New York Herald Tribune scria, la vremea apariției filmului, că este „un spectacol cinematografic monumental”, iar New York Times l-a apreciat ca „cea mai mare înscenare cinematografică văzută până azi și cel mai ambițios film de acțiune din istoria spectaculoasă a Hollywoodului”.

A primit zece premii Oscar, un record deținut timp de douăzeci de ani, Ben-Hur doborându-l în 1960.

În lista Insitutului American de Film 100 de ani…100 de filme (1998), Pe aripile vântului a fost clasată pe locul patru, iar în lista omonimă aniversară a coborât două locuri.

În iunie 2008, AFI a publicat lista AFI 10 top 10 – o listă a celor mai bune zece filme din zece genuri.

Pe aripile vântului a fost clasat al patrulea în categoria „Epopei”.

Ajustând per inflație, suma încasărilor face ca filmul să dețină recordul celor mai mari încasări ale tuturor timpurilor.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

10 decembrie 1945 - Olanda devine membră a ONU.

 

10 decembrie 1948 - Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 - d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea - (Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului - noiembrie 1949) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 – d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea – (Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului – noiembrie 1949) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, ulterior, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor„. Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

10 decembrie 1948 - S-a născut Abu Abbas, politician palestinian, membru fondator Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei; (d. 08.03.2004).

 

10 decembrie 1950 - Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru pace.

 

10 decembrie 1959 - S-a născut Toni Grecu, membru al grupului de comedie “Divertis”.

Toni Grecu (n. 10 decembrie 1959, Iași  este fondatorul grupului umoristic Divertis - foto preluat de pe stirileprotv.ro

Toni Grecu – foto preluat de pe stirileprotv.ro

Toni Grecu (n. 10 decembrie 1959, Iași este fondatorul grupului umoristic Divertis.

 

10 decembrie 1967 - A incetat din viata, la 26 de ani, cantaretul american Otis Redding (n.9 septembrie 1941), unul dintre cei mai mari cantareti americani de muzica soul.

 

10 decembrie 1971 - A decedat marele actor roman Miluță Gheorghiu. A fost cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni); (n. 02.10.1897).

 

10 decembrie 1975 - La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.

Elena Bonner în 1989 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Elena Bonner în 1989 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Elena Gheorghievna Bonner (în rusă Елена Георгиевна Боннэр, n. 15 februarie 1923, la Merv, în URSS, azi în Turkmenistan – d. 18 iunie 2011, Boston, Statele Unite ale Americii) a fost o militantă pentru apărarea drepturilor omului în URSS, văduva Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Andrei Saharov (1975).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

10 decembrie 1976 - S-a constituit, la nivel central, Organizația Șoimii Patriei. Aceasta avea rolul de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”.

Ceremonie cu șoimi ai patriei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ceremonie cu șoimi ai patriei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Șoimii Patriei a fost o organizație comunistă din România a copiilor preșcolari și școlari, în vârstă de 4-7 ani, înființată în anul 1976 (având ca model organizația „Octombriștilor” din Uniunea Sovietică).

Avea menirea de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”.

Organizația își desfășura întreaga activitate sub conducerea PCR, iar sarcina de îndrumare a activității ei revenea Organizației Pionierilor.

A fost singura organizație de acest tip din țările blocului socialist.

Emblema de Șoimii Patriei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Emblema de Șoimii Patriei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 10 decembrie 1976 s-a constituit, la nivel central, Comisia pentru îndrumarea activității Organizației Șoimii Patriei, din care făceau parte adulți și pionieri-membri ai Consiliului Național al Organizației Pionierilor (CNOP) – precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățământului, CC al UTC, UASCR și ai altor ministere, mame eroine etc.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

10 decembrie 1979 - S-a născut Bogdan Nicula balerin de origine română (d. 2015)

Bogdan Nicula: „String Quartet" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bogdan Nicula: „String Quartet” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bogdan George Nicula (n. 10 decembrie 1979, București – d. 21 iunie 2015, Germania) a fost un balerin de origine română.

 

10 decembrie 1981 - O boala misterioasa ucide homosexuali in America, informeaza BBC. Epidemie care facea victime printre bărbaţii homosexuali, este în creştere în Statele Unite ale Americii.

Boala a provocat panică în Statele Unite, unde 4.000 de persoane au fost infectate în timp de doi ani, timp in care a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind descoperite cazuri si in randul consumatorilor de droguri şi a unor pacienţi carora li s-au facut transfuzii de sange.

Boala este declansata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) care a fost pentru prima dată decoperit în 1983., iar boala s-a numit SIDA.

 

10 decembrie 1983 - Liderul sindicatului “Solidaritatea”, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Lech Wałęsa în timpul grevei de la șantierul naval Lenin, august 1980 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lech Wałęsa în timpul grevei de la șantierul naval Lenin, august 1980 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia.

Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 1995.

 

10 decembrie 1984 - Adunarea Generala a ONU adopta “Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante” (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987).

 

10 decembrie 1984 - În Plenara CC al PCR este ales prim-secretar al UTC, Nicu Ceausescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceausecu.

Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951, București – d. 25 septembrie 1996, Viena), al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale - foto: cotidianul.ro

Nicu Ceaușescu - foto preluat de pe cotidianul.ro

Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951, București, România – d. 26 septembrie 1996, Viena, Austria) a fost al treilea copil al lui Nicolae Ceaușescu și al soției sale.

Numit în funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, a fost considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său.

A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

10 decembrie 1990 - A avut loc, la Oslo, ceremonia decernarii premiului Nobel pentru pace, presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov.

Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990 - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Gorbaciov – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991.

Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice.

A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

 

10 decembrie 1992 - La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

 

10 decembrie 1993 - A avut loc la Oslo ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, liderului Congresului National African, Nelson Mandela si presedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.

Nelson Mandela şi F.W. de Klerk, distinşi cu Premiul Nobel pentru Pace in 1993 - foto: raxanreeb.com

Nelson Mandela şi F.W. de Klerk, distinşi cu Premiul Nobel pentru Pace in 1993 – foto: raxanreeb.com

 

10 decembrie 1995 - Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.

 

10 decembrie 1999 - A murit Franjo Tudjman, președintele Croației, considerat părintele Croației independente; (n. 1922).

 

10 decembrie 2000 - Ion Iliescu câștigă al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale impunându-se în fața ultranaționalistului Corneliu Vadim Tudor.

Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, România) este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, România) este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alegerile pentru președinția României din anul 2000 s-au desfășurat în două tururi de scrutin, fiind câștigate de candidatul PDSR, Ion Iliescu.

Rezultatele primului tur de scrutin au declanșat o mobilizare în favoarea lui Ion Iliescu, acesta fiind susținut chiar de către foști oponenți ai săi, pe fundalul perspectivei ca politicianul nationalist Corneliu Vadim Tudor să ajungă șeful statului.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

10 decembrie 2008 - La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant.

În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.

Diamantul Wittelsbach, înainte de a fi tăiat de Graff – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

10 decembrie 2017 - În București precum și în multe alte orașe dim Romănia și din afara țării, au avut loc proteste împotriva modificării legilor justiției

 

10 decembrie 2018 - La Marrakech (Maroc) a fost aprobat oficial Pactul global cu privire la migraţii.

Pactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial luni, la Marrakech (Maroc), după proclamarea verbală şi tradiţionala lovitură de ciocan, în faţa reprezentanţilor celor aproximativ 150 de ţări reuniţi în conferinţă interguvernamentală, transmit AFP şi Reuters.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

10 decembrie 2020 - Autoritățile anunță că Bucureștiul va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene, prima structură a Uniunii Europene de pe teritoriul României.

Obiectivul acestui Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice (ECCC), care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre.

Bucureștiul a fost ales în urma unui vot, dintr-o listă de șapte orașe pe care se mai aflau Bruxelles, Munchen, Varșovia, Vilnius, Luxemburg și Leon.

Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf (Secolele al II – III-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.rodoxologia.ro

 

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf


 

Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314).

În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni.

Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam atenian, pe Mina, care era creştin în ascuns, să potolească aceste tulburări, lucru pe care l-a îndeplinit.

Aflându-se că este creştin, împăratul Maximin l-a trimis pe atenianul Ermoghen în Alexandria ca să îl convingă pe Mina să renunţe la credinţa creştină.

Refuzând, Mina a fost întemniţat după prima zi de judecată în timpul căreia poporul auzise cum înţelepciunea creştină copleşea filosofia greacă păgână, fiind întărită de minunile săvârşite de Mina în toată Alexandria.

A doua zi, Mina a mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu vitejie, deşi avea multe răni pe corp.

În cele din urmă, Ermoghen a poruncit să-i taie limba, să-i scoată şi ochii şi l-a trimis pentru a doua oară în temniţă.

În timpul nopţii, temniţa s-a luminat şi Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat mucenicului Mina şi l-a tămăduit.

Tot în această noapte, Ermoghen s-a hotărât să îl îngroape pe fostul său prieten, pe atenianul Mina.

Dimineaţa s-a dus la locul de judecată cu gândul de a înştiinţa poporul de hotărârea sa.

Era sigur că Mina murise în timpul nopţii.

Când ostaşii l-au adus pe Mina din temniţă şi l-a văzut tămăduit şi strălucind de bucurie, Ermoghen a strigat:

Roagă-te pentru mine, adevăratule slujitor al lui Dumnezeu. Roagă-te ca şi eu nevrednicul să mă învrednicesc a fi sluga Dumnezeului tău”.

Din acel moment, cei doi creştini atenieni, Ermoghen şi Mina, nu s-au mai despărţit.

Peste câteva zile s-au strâns în Alexandria 13 episcopi şi au botezat pe Ermoghen în faţa poporului şi l-au sfinţit şi episcop al Alexandriei.

Însă păgânul Rustic a înştiinţat pe împăratul Maximin de cele întâmplate.

Ajungând în Alexandria, Maximin i-a adus în faţa judecăţii pe cei ce fuseseră oamenii lui de încredere, Mina şi Ermoghen.

Cei doi au mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos chiar şi când au fost supuşi supliciilor, primind amândoi moarte martirică.

În faţa acestor nelegiuiri comise de împăratul Maximin, Evgraf, fostul grefier din timpul când Mina venise judecător în Alexandria, a strigat cu mult curaj împăratului:

Şi eu sunt creştin şi mă lepăd de poruncile tale. Ai intrat ca un leu în cetatea noastră şi vrei să înghiţi turma lui Hristos prin închinarea la idoli şi să pierzi sfânta credinţă. Dar noi suntem gata de moarte pentru buna credinţă şi te privim ca pe o vulpe bătrână’.

Neaşteptându-se la o astfel de înfruntare, Maximin s-a ridicat furios şi, luând o sabie, a retezat capul Sfântului Evgraf.

 

Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Glasul al 8-lea

Cu înfrânarea omorând por­nirile şi îndemnurile cele arză­toare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alun­ga urmările bolilor celor nepu­tincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămă­duiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului.

 

Condacul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi…

Ca nişte stele strălucitoare aţi împuţinat în chip desăvârşit noaptea credinţei în idoli şi aţi luminat inimile credincioşilor cu lumina cunoştinţei de Dum­nezeu şi i-aţi arătat vase cin­stite ale Duhului. Pentru aceas­ta lăudăm sfântă pomenirea voastră, mucenicilor preamăriţi.

 

Viața Sfinților Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf


 

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf (secolul al II/III-lea) - foto preluat de pe: doxologia.ro

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf (secolul al II/III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

După împărații Dioclețian și Maximian, care, neputând a birui puterea lui Hristos ce se săvârșea întru sfinții săi mucenici și mărturisitori, nici a pierde de pe pământ sfânta credință, pentru care lucru foarte mult se osteneau vărsând fără cruțare sângele creștinesc, de bunăvoie și din multă sa asprime, lăsându-și sceptrul, au luat după dânșii împărăția: Maxentie în Roma, Constantin – care, după aceea, a crezut în Hristos și toată lumea a luminat-o – în Portugalia, iar Maximin la răsărit. Dar nu înceta a se face prigoană asupra creștinilor, mai ales la Răsărit, unde pământul și marea ca și cum se mișca și se tulbura, ridicându-se asupra Bisericii lui Hristos ce se înmulțea, și cu cât se înmulțea, cu atât mai mult înflorea ca crinul în spini, roșită fiind de sângele cel mucenicesc.

Păgânul împărat Maximin, fiind prea râvnitor părinteștii sale credințe, cea cu mulți dumnezei, era mai urîtor și mare prigonitor al dreptei credințe creștinești. Acestuia i s-a vestit cum că toată Alexandria, care este cetate prea slăvită în Egipt, s-a tulburat, înmulțindu-se acolo creștinii foarte mult și făcându-se tulburare între creștini și pagini. Iar el, neputând merge acolo singur, pentru că avea nevoie a zăbovi în Vizantia, a trimis pe unul din dregătorii săi, bărbat cu bună pricepere, iscusit în înțelepciunea elinească și ritor bun, cu numele Mina, de neam atenian. Acestuia i-a încredințat să astâmpere tulburarea poporului ce se făcuse în cetate și pe cele răzvrătite să le îndrepteze și să izgonească creștinătatea din cetate. Apoi credința cea părintească, adică păgânătatea lor, să o întărească și pe cei ce au căzut dintr-însa, adică pe cei ce s-au întors de la păgânătate către Hristos, iarăși să-i întoarcă spre dânsa.

Mina se arăta pe dinafară că ține de credința împăratului și ca și cum s-ar fi învoit împreună cu cele păgânești; dar dinăuntru era creștin adevărat și păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. El a tăinuit până la o vreme credința lui cea dreaptă, așteptând chemarea cea dumnezeiască pentru nevoința și cununa muceniciei.

Deci, primind poruncă de la împărat, a ajuns degrabă în Alexandria și acolo, fără de osteneală a alinat tulburarea, cu înțelepte sfaturi împăcând amândouă părțile, adică creștinii și păgânii, poruncind ca fără de opreală să-și țină fiecare credința sa. Apoi pe toate cele stricate din așezămintele cetății și cărora le trebuia rânduiala, îndreptându-le bine, a vestit prin scrisoare împăratului. După aceea, a gândit să-și mărturisească credința sa în Hristos, pe care o ascundea și s-o aducă întru arătare tuturor, ca să se facă și altora chip de dreaptă credință și pricinuitor de mântuire, adică să iasă la nevoința mucenicească. Căci zicea întru sine: „Dacă într-altă vreme voi vrea să mă dau spre munci, apoi numai eu singur mă voi încununa, iar acum pot și pe alții să-i duc către încununare”. Deci, a început la arătare a lăuda numele lui Iisus Hristos și a învăța sfânta credință, încredințând nu numai cu cuvintele pe cei necredincioși, ci și cu lucrurile; căci i se dăduse lui darul dintru înălțime a vindeca neputințele, prin chemarea numelui lui Hristos și prin semnul Sfintei Cruci.

Astfel odinioară, mergând prin mijlocul cetății și poporul urmându-l, s-a întâmplat de a văzut pe cale mulțime de șchiopi, orbi, muți, surzi și îndrăciți. Rugându-se lui Dumnezeu ca să arate puterea Sa prin mâinile lui, pentru încredințarea poporului celui necredincios, a chemat numele lui Hristos. Apoi, și-a pus mâinile sale peste cei bolnavi, făcând peste fiecare dintr-înșii semnul Sfintei Cruci, și îndată s-a dăruit tuturor tămăduire: orbii au văzut, muții au grăit, șchiopii au sărit ca cerbii și îndrăciții au scăpat de duhurile cele necurate. Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat și mulți au crezut în Hristos, pe care Sfântul Mina, învățându-i cu cuvinte, i-a unit cu creștinii.

Dar unii din cei împietriți cu necredința și orbiți cu răutatea elinească, cărora le erau iubite praznicele cele diavolești și-i cinsteau pe aceia cu îmbuibarea, cu beția și cu lucruri necurate, care nu iubeau viața creștinească cea cinstită și înfrânata, fiind fii ai întunericului ce urau lumina, aceea, nerăbdînd a vedea batjocorirea zeilor lor și defăimarea praznicelor celor urâte, au trimis în taină la împărat, vestindu-i toate cele ce făcea Mina, că și el crede în Galileanul Cel răstignit și pe tot poporul Alexandriei l-a răzvrătit cu aceeași credință, iar acum a pustiit capiștele zeilor celor vechi.

Împăratul, auzind acestea, s-a umplut de mânie și chemând pe dregătorii și sfetnicii săi, se jeluia înaintea lor despre Mina, că a făcut cele potrivnice poruncii lui; că, în loc să piardă creștinătatea din Alexandria, el a înmulțit-o, iar pe poporul elin, cel deprins cu legile cele vechi părintești, l-a adus către credința cea nouă, creștinească. Dregătorii au sfătuit ca să trimită acolo pe cineva, care ar putea să îndrepteze cele răzvrătite de Mina, iar pe acesta să-l sfătuiască sau să-l silească, ca iarăși să se întoarcă la credința zeilor. Iar pentru acel lucru să aleagă pe unul mai cu trecere înaintea stăpânirii împărătești și slujitor credincios, care să păzească toate poruncile lui și să se sârguiască a le împlini întocmai. Căutând și întrebând ei de unul ca acela, a fost plăcut tuturor eparhul cetății cu numele Ermoghen, bărbat vestit și slăvit. Deci au voit să-l trimită pe acesta, ca unul ce putea să săvârșească toate cele poruncite lui de împărat. Împăratul a trimis îndată pe Ermoghen în Alexandria, dându-i din Vizantia putere ostășească să cheme pe Mina la judecată, iar cetatea să o curețe, precum socotea el, de rătăcirea creștinească.

Ermoghen era de neam tot atenian, născut și crescut tot în păgânătatea idolească, dar cu obiceiul bun și milostiv, deși nu cunoștea pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; însă cu faptele era ca un creștin, căci neavând lege, din fire făcea ale legii. Mergând Ermoghen împreună cu ostașii spre Egipt, într-o noapte a văzut în vis trei bărbați prea străluciți, zicând către dânsul: „Să știi, Ermoghene, că cel mai mic lucru bun nu este trecut cu vederea de Dumnezeu. De aceea și lucrurile tale, deși nu sunt desăvârșit bune, însă Dumnezeu le primește și calea ta, care era să fie spre pierderea multora, o va face ție pricinuitoare slavei și cinstei celei fără de moarte. Deci nu uita cuvintele noastre, că pe această cale vei ajunge la Împăratul cel adevărat și veșnic, iar noi vom trimite ție un așa om care te va face prieten al Împăratului celui binecuvântat și vei lua de la El o cinste din acelea, pe care împăratul tău cel de acum nu poate să ți-o dea ție”.

Deșteptându-se Ermoghen, se gândea cu spaimă și cu mirare la cele văzute și nu se pricepea ce o să se facă. Aștepta, deci, să dobândească o cinste mult mai mare, însă de la cei ce împărățeau vremelnic pe pământ, iar nu de la Împăratul cel Preaînalt, pe care încă nu-L știa, fiind neluminați ochii inimii lui. După acea îndelungată vreme a plutirii sale pe mare, a ajuns la țărmul Alexandriei și a intrat în cetate cu mare slavă, cu cântări de timpane, cu trâmbițe, întâmpinat de tot poporul, cu cinste petrecându-l în palatul luminat.

Făcându-se seară și tot poporul risipindu-se, fericitul Mina a venit către Ermoghen singur, vrând să vorbească împreună cu dânsul deosebi, despre unul Dumnezeu și despre sfânta credință, știind că mai bine se ascultă vorba și se primește sfatul mai la o parte, și chiar de s-ar fi grăit ceva potrivnic, aceasta mai cu înlesnire se rabdă deosebi, decât înaintea adunării poporului.

Intrând la Ermoghen, a zis: „Slavă marelui Dumnezeu cu a Cărui purtare de grijă ai venit aici”. Iar Ermoghen auzind de unul Dumnezeu și văzând că stau înaintea sa unii din cei ce erau din palatul împărătesc, îndată a poruncit să ia pe Mina sub strajă, temându-se să nu fie clevetit la împărat că a primit la vorbă deosebită pe vrăjmașul împărăției. Deci a zis către cei ce stăteau înainte: „Mâine va cunoaște acest tăinuitor ce fel de prieten sunt eu al vrăjmașilor împărăției și va pricepe dacă este un Dumnezeu sau mai mulți”.

A doua zi, fiind pregătit divanul pentru priveliște și adunându-se mulțime de popor, a șezut judecătorul Ermoghen, stând împrejurul lui purtătorii de arme, și a poruncit să aducă înaintea sa la judecată pe Sfântul Mina. Deci, a stat înaintea lui ostașul lui Hristos cu fața luminoasă și cu suflet netemător, arzând cu râvnă după Dumnezeu. Apoi i-a zis judecătorul: „Se cuvine, o! Mâna, fiecare om a cinsti pe împărați și pe zeii cei împărătești și a fi mulțumitor pentru facerile lor de bine; iar tu nici pe împărați, nici pe zei nu-i cinstești, uitând facerile de bine ale acelora”. Sfântul a răspuns: „Până atunci, o, judecătorule, se cuvine a arăta mulțumire către făcătorii săi de bine, până când este de folos și celui ce face bine și celui ce i se face binele. Iar când amândurora li se aduce vătămare, atunci facerea de bine este vătămătoare, iar pe făcătorul de bine se cuvine a-l lepăda.

A cinsti pe împărați este lucru sfânt, precum se cuvine stăpânirii și începătoriei; iar când împărații nu cinstesc drept și cu bună credință pe Dumnezeu, Care este întâia începătură, nici nu-I dau cinstea cuviincioasă, pe aceia nu este drept a-i cinsti. Mai ales pe zeii lor nu se cuvine a-i cinsti, de nu vom cerceta mai întâi, oare sunt așa puter-nici precum este Dumnezeu? Oare sunt fără început, fără sfârșit și fără de moarte? Iar dacă vreuna dintr-acestea nu le va împlini, apoi se cuvine a-i trece cu vederea. Căci cum pot a fi dumnezei, nefiind desăvârșiți? Deci, cu fierbinte dorire și cu inimă curată se cuvine a căuta pe Dumnezeu. Eu, după cum știi și tu, judecătorule, când eram în Atena, păzeam legile părintești, căci din tinerețe lăsând pe părinți, cu multă dorință și osârdie mă îndeletniceam cu citirea cărților și nu cu puțină osteneală am străbătut toată învățătura elinească, făcătoare de basme. Înștiințându-mă că și la creștini sunt oarecare cărți, am dorit să le citesc și citindu-le am dobândit atâta folos din ele, încât nu este cu putință a grăi.

Asemănând Scriptura creștinească cu învățătura cea elinească, am aflat că mare deosebire erau între ele, ca și cum s-ar lupta una împotriva alteia. Căci în cea creștinească am văzut putere și dreptate, iar într-aceasta, rătăcire și vicleșug. Apoi cele ce sunt în scripturile creștinești arată puterea lui Hristos Dumnezeu, iar scripturile elinești socotesc că Dumnezeu pe cel îmbrăcat cu neputințe omenești, cu patimi și cu pofte și sunt pline de minciuni, de tulburare, de neînfrânare și de nerușinare; povestind că zeii au făcut război între ei și au fost biruiți și răniți de oamenii cei muritori. Apoi sunt pline și de alte răutăți fără număr, de minciuni și de basme. Cu un cuvânt zic: Sfârșitul scripturii creștinești este mântuirea, prin cunoștința adevărului, iar a celei elinești, este adevărată pierzare și pogorâre către patimile cele necurate și urâte, cum și către rătăcire.

Însă, deși sunt în acest chip scripturile creștinești, n-am voit îndată a urma acelora, ci m-am gândit că să încerc cu fapta puterea lui Hristos și să mă învăț adevărul. Deci, când am aflat pe unul care avea toate mădularele sale slăbănogite, am chemat peste dânsul numele lui Hristos și îndată s-a însănătoșit cel bolnav. Iar eu, cunoscând pe Atotputernicul Dumnezeu, m-am lepădat de deșertăciunea elinească și, luând Sfântul Botez, m-am încredințat lui Hristos. Din acea vreme și până acum vindec bolile cele mari și patimi nevindecate, pe care numai singur Dumnezeu le-ar fi vindecat degrabă și cu înlesnire, eu le vindec, cu chemarea numelui lui Hristos. Despre cele grăite de mine martor este tot poporul, care stă împrejurul acestei priveliști și nu poate zice cineva de cuvintele mele că sunt mincinoase și deșarte; căci chiar acum este cu putință ca să se cerceteze cele ce grăiesc”.

Acestea grăind sfântul despre Hristos Dumnezeu, poporul cel ce stă împrejur l-a ascultat cu luare-aminte de la al treilea ceas până la al șaptelea și încă mai mult dorea să-l asculte. Iar la sfârșit, tot poporul cel credincios a strigat către Ermoghen: „Nu te osteni mai mult, bunule judecător, că noi toți suntem martorii facerilor de bine și al minunilor săvârșite cu puterea lui Hristos. Și nici un cuvânt nu grăiește cu minciună, nici nu este viclenie în gura lui, că de ai fi fost aici în acea vreme, ai fi cunoscut adevărul singur și ai fi priceput că nu se cuvine a cinsti alt dumnezeu, decât numai pe Dumnezeul pe care el îl propovăduiește”.

Ermoghen, văzând îndrăzneala poporului și pricepând că toți, ascultând învățătura lui Mina, se pleacă către Hristos, s-a temut a chinui pe sfânt. Deci, neputând răspunde ceva împotriva adevărului, s-a rușinat; apoi a poruncit să ducă pe sfânt în temniță, iar el sculându-se mâhnit, s-a dus la palatul său. După aceea poporul s-a risipit, lăudând pe Sfântul Mina. Iar el, fiind închis în temniță, cântă: Mîntuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat; deschis-ai în pilde gura noastră, spus-am vorbele cele din început. Ermoghen de supărare nici n-a mâncat și nici n-a dormit în acea noapte, tulburat fiind de gânduri, căci se temea și de popor și de împărat; de popor ca să nu ridice gâlceava și tulburare pentru Mina, iar de împărat, mai mult, ca să nu se mânie asupra lui, de nu va pierde pe Mina cu munci.

A doua zi, șezând în divan și punând înainte uneltele cele de muncă, a poruncit să aducă pe sfânt legat și a zis către dânsul: „Spune-mi cum ai îndrăznit a invita poporul, făcându-l să nu se supună împăratului, ci mai vârtos să hulească pe zei fără de rușine și cum ai făcut a asculta limba ta cea mincinoasă și a primi credința creștină?”. Iar sfântul a zis: „Nu eu am îndemnat poporul să nu se supună poruncii împăratului, ci râvna lui Dumnezeu. Căci creștinii râvnesc după Domnul lor, cel cunoscut prin semne și minuni. Eu am vorbit de rău înaintea lor pe zeii împăratului tău, căci fiecărui om, care are înțelegere dreaptă și judecată sănătoasă, i se cuvine nu a iubi, ci a urî ceea ce va vedea și va cunoaște că este minciună. Iar adevărul se cuvine a-l iubi și a-l cinsti, căci pentru oameni adevărul, de care nu este îndoială, este singur Hristos”.

Judecătorul a zis: „Ție ți se pare a fi așa, nebunule, cum că adevărul este Hristos; dar eu îndată îți voi arăta că nu se cuvine a vă închina Celui răstignit și că sunt mincinoase toate cele grăite de tine ieri. Când voi tăia sau voi arde unul câte unul mădularele trupului tău, atunci tu, care te închini lui Hristos, oare putea-vei să-ți faci iarăși întreg acel mădular tăiat sau ars? Și dacă nu vei putea a te face întreg, apoi cum vei putea să dai altora tămăduiri?”. Iar sfântul a zis: „Doresc, judecătorule, ca tot felul de munci să pui asupra mea pentru Hristos și nădăjduiesc că și tu, lepădând această cinste vremelnică pe care o ai acum, vei fi unul dintre aceia peste care împărățește Hristosul meu”. Iar judecătorul, umplându-se de mânie a poruncit să taie tălpile picioarelor lui și să-i despoaie fluierele și așa să stea înainte, ca, fiind ținut de durerea ranelor, să nu poată răspunde la întrebările despre zei. Iar el, fiind numai cu oasele goale, cu carnea luată de pe dânsele, sta și cântă: Picioarele mele au stătut întru îndreptare, întru adunări bine te voi cuvânta, Doamne. Deci, curgea șiroaie de sânge din picioarele lui, iar mucenicul în acea pătimire avea fața luminată și inima cu bărbăție. Apoi cu limbă slobodă vorbea, preamărind pe unul adevăratul Dumnezeu și mustrând zeii.

Acest lucru auzindu-l chinuitorul, a poruncit să-i taie limba; și când voiau să împlinească porunca, sfântul a zis către muncitor: „Nu numai limba, ci și ochii de mi-i vei scoate, nici atunci nu mă vei birui, pentru că legea lui Hristos este făclie picioarelor mele și nădăjduiesc că după tăierea limbii mele, tu singur vei grăi măririle Hristosului meu”. Deci, fiindu-i tăiată limba și sângele curgându-i din gură, sfântul nu și-a schimbat credința sa, ci arăta cu ochii că este gata, cu toate mădularele trupului său, a pătimi pentru Hristos. Apoi a poruncit judecătorul să-i scoată și ochii, iar sfântul își plecă capul arătând că dă mulțumire lui Dumnezeu, fiindcă l-a învrednicit să pătimească pentru El asemenea munci; La urmă iarăși a fost aruncat în temniță. Judecătorul s-a dus, zicând: „Mâine dimineață voi da trupul lui spre mâncarea păsărilor”.

Sfântul zăcea în temniță slăbit de rane și dureri; dar după ce a înnoptat, la al treilea ceas din noapte, a strălucit o lumină ca un fulger și s-a arătat lui Domnul Hristos, Care, apropiindu-se de locul unde era mucenicul aruncat, mai întâi a umplut inima lui de bucurie și de îndrăzneală. Apoi i-a tămăduit limba, i-a luminat ochii, i-a vindecat picioarele, l-a sculat ca din morți, l-a înviat și l-a făcut cu totul întreg și sănătos. După aceea a zis către dânsul: „Ia aminte, Mina, Eu sunt Iisus Hristos, pentru care tu pătimești. Și am venit ca să te cercetez, fiind de la început aproape de tine, privind la nevoința ta și așteptând să se cunoască de judecători și de stăpânitori dragostea ta către Mine. Și de vreme ce acum s-a cunoscut, voi fi de față împreună cu tine, sprijinindu-te. Iar pe Ermoghen cel ce vrăjmășește asupra Mea și nu iubește numele Meu, dimineață îl vei avea smerit și rugându-se ție; iar după puțin îți va fi și el tovarăș în nevoință, căci împreună cu tine va da mărturie pentru Mine, împreună cu tine va pătimi, împreună se va și încununa. Pentru că nu este drept că multele sale fapte bune să piară pentru neștiința lui”.

Mântuitorul, zicând acestea, a suflat asupra lui cu Duhul Său cel Sfânt și l-a umplut de negrăită veselie. Ermoghen, odihnindu-se pe pat, cugeta la neamul și la patria Sfântului Mina, la înțelepciunea, bărbăția și dregătoria lui cea dintâi și cum avea multă îndrăzneală la împărat și cum multora a fost mijlocitor de bunătățile împărătești. Cugetând toate acestea, se umilea pe sine, căci pe un om ca acela l-a pierdut cu muncile și judeca că de acele răni va muri și plângea pentru dânsul, gândindu-se să îngroape trupul lui cu cinste.

Făcându-se ziuă și șezând iarăși la locul de judecată, fiind de față tot poporul Alexandriei, Ermoghen a trimis pe ostașii care stăteau înainte să aducă din temniță la priveliște trupul mucenicului. Iar ei, ducându-se, au găsit temnița, care era foarte întunecoasă, plină de lumină cerească și doi bărbați, frumoși, străluciți, stând lângă sfânt, ca niște ostași gata spre apărare și spre izbândă. Iar pe Sfântul Mina, nu numai că l-au găsit viu și cu tot trupul sănătos, ci, văzând luminat, grăind limpede și cântând: De voi merge în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești, Doamne. Ostașii, spăimântându-se de ceea ce vedeau, tăceau ca muții; apoi, cunoscând bine că nu este nălucire, ci cu fapta văd puterea lui Dumnezeu, au strigat, zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor”. Apoi îndată au crezut în Hristos și nu s-au mai întors către cel ce i-a trimis. Iar judecătorul cu tot poporul așteptând îndelung pe ostași, s-a supărat și a trimis mai mulți, poruncindu-le să aducă mai degrabă pe mucenicul cel mort, precum credea el. Dar și aceștia, văzând acele minuni, ca și cei dintâi, au crezut în Hristos și nu s-au mai întors.

Sfântul, înștiințându-se de la ostași că tot poporul s-a adunat la priveliște și că judecătorul șade la judecată, s-a dus singur la judecător și la popor, împreună cu ostașii care crezuseră în Hristos. Apropiindu-se sfântul de priveliște, cântă: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. Întorcându-și toți ochii către dânsul, se mirau cu multă spaimă văzându-l viu și sănătos, umblând, văzând și vorbind, el care ieri fusese jumătate mort, orbit și fără limbă. Atunci au strigat toți într-un glas: „Mare este puterea lui Hristos, Care biruiește și moartea; fericită ești cetate a Alexandriei, care, prin omul acesta, ai cunoscut înșelăciunea diavolească și ai priceput adevărul lui Hristos. Cu adevărat a lui Dumnezeu este stăpânirea și puterea aceasta. Bucură-te ritore, nevoitorule al unui adevărat Dumnezeu și Mântuitor, bucură-te!”.

Judecătorul s-a înspăimântat foarte tare de acel lucru nou și minunat și, temându-se să nu se răscoale poporul asupra lui, voia să se ducă din priveliște. Dar poporul a strigat: „Nu te duce, cinstite judecător, nici pizmui cetatea pentru această bună norocire, pentru că astăzi are să cunoască pe unul adevărat Dumnezeu și să meargă pe calea dreaptă către lumina adevărului”.

Amenințând poporul să tacă, judecătorul a poruncit sfântului să vină la dânsul și să se apropie mai mult, căci i se părea că este înșelăciune ceea ce vedea, ca unul ce încă nu avea în sine cunoștința lui Hristos. Deci se uita la sfânt cu dinadinsul, îl pipăia cu mâinile, de este cu adevărat Mina și dacă s-a tămăduit de rane. Văzând că lucrul este adevărat, s-a înspăimântat și nu zicea nimic. Apoi, venindu-și în sine cu greu, a zis: „Spune-mi, omule, ce sunt aceste lucruri străine și neașteptate, ce s-au făcut? Oare Dumnezeul tău este puternic a face acestea, ori altul?”.

Sfântul a grăit iarăși despre Dumnezeu cel fără de început, despre crearea omului și despre călcarea de poruncă. După aceea, despre întruparea lui Hristos și răscumpărarea neamului omenesc, despre Cruce și despre pătimirea cea de bună voie. La sfârșit a adăugat și acestea: „Dumnezeu, o! judecătorule, Care este bun și milostiv și Care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea omului, nu voiește să piară nici un om și să cadă din bunătățile cele veșnice. Ci, precum maică se îngrijește de fiul său, rabdă multe, chiar de ar face fiul ceva fără rânduiala, sau ar fi dosădit-o; căci fiind biruită de dragostea cea firească către dânsul, nu se mânie asupra lui, chiar de ar fi făcut ceva necuviincios. Pentru că știe că din neștiință face și cu răbdare așteaptă vârsta și mintea lui, nădăjduind a-l vedea bărbat desăvârșit, cinstit de popor și slăvit.

Așa și Dumnezeu care ne-a creat, se îngrijește de noi și, ca un părinte, rabdă răutățile făcute de noi din neștiință, fiind biruit de multă sa îndurare, nevoind nimic mai mult de la noi, decât numai să moștenim slava Lui, crescând ca un bărbat desăvârșit, la măsura vârstei duhovnicești. Văzându-vă pe voi Ziditorul, înghițiți de diavol și cu întârziere veniți la cunoștința adevărului, apoi Îl întărâtați cu idolii voștri și-L miniați și nu vă temeți de stăpânirea și puterea Lui, fiindu-I milă de pierderea voastră și, ca de niște fii, îngrijindu-Se de voi, a venit prin mine acum și a biruit rătăcirea voastră, cum și râvna voastră cea fără înțelegere, precum mărturisesc toți cei ce privesc la mine.

Deci, să cunoască fiecare din voi puterea lui Hristos Care este în mine. Că eu, fiind om care mă apropii de bătrânețe și, ieri, fiind lipsit nu de puține părți ale trupului, ci de toată puterea cea trupească prin munci și ca pe un mort în temniță aruncându-mă, iată, acum stau înaintea voastră întreg și nevătămat, cu nimic împuținat, ca și cum a doua oară m-aș fi născut astăzi și mai sănătos aș fi venit în lumea aceasta. Și dacă voiește cineva a afla, să știe că Acesta este Dumnezeu cel adevărat, Care mi-a dat mie acum limbă, ochi, picioare și sănătate desăvârșită. Apoi să creadă în El, căci dintru început a zidit lumea aceasta și cele ce sunt într-însa și a dăruit viață făpturii. Deci, înțelege, o, judecătorule, și nu nesocoti pe Acela care se îngrijește de tine și așteaptă întoarcerea ta; căci ți se cade a te apropia de Hristos, precum mi s-a vestit de El. Bucură-te că ai să vii către Împăratul cel bun și veșnic și ai să te apropii de El împreună cu mine, prin nevoința mucenicească”.

Judecătorul, având suflet bun pentru primirea darului, pe de o parte prin cuvintele sfântului, iar pe de alta prin minunea ce se făcuse, a început a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, atingându-se dumnezeiasca lumină de ochii inimii lui. Aducându-și aminte de vedenia pe care o văzuse când plutea cu corabia, a cunoscut că Dumnezeu voiește să-l însoțească pe el, cu credincioasele sale slugi și cu prietenii săi. Deci, se bucura, ca cel ce află mare dobânda; dar se îndoia, pentru că atâta vreme viețuind în rătăcire, zicea că nu poate fi vrednic de un dar ca acesta al lui Dumnezeu.

Acestea cugetând el în sine, dumnezeiescul dar care îl chemă la cunoștință i-a descoperit mai luminat un semn al adevărului. Căci a văzut, cu oarecare din prietenii săi, doi bărbați cu arme stând lângă Sfântul Mina, strălucind ca niște fulgere și ținând o cunună deasupra capului mucenicului. Pe aceștia văzându-i, foarte mult s-a temut și se întreba cu prietenii săi, care erau lângă dânsul, dacă văd și ei ceea ce vede el; iar aceia i-au zis că și ei văd același lucru. Atunci Ermoghen, sculându-se îndată de pe scaunul său, cu mare glas a zis către popor, arătând cu mâna către sfânt: „Cu adevărat, acesta este slugă a adevăratului Dumnezeu și mare este Dumnezeul pe care ne învață el a-L cinsti; căci prin minuni dă ajutor robilor Săi, îi apără și le dă biruințe. Iar eu am fost fără de minte până acum, dându-mă diavolilor și îngrijindu-mă a vă aduce către dânșii și pe voi, care voiți a crede întru Hristos”.

Acestea zicând, a vrut să se arunce la picioarele Sfântului Mucenic Mina, dar se temea a se apropia, văzând minunea cea îngerească. Apoi făcându-se nevăzuți îngerii, a alergat Ermoghen către Sfântul Mina și, cuprinzându-i sfintele lui picioare, le săruta, zicând: „Roagă-te pentru mine, adevăratule slujitor al lui Dumnezeu; mă rog ție, pentru adevărul pe care îl mărturisești, roagă-te ca și eu nevrednicul să mă învrednicesc a fi slugă Dumnezeului tău, de al Cărui dar de mă voi încredința, mă voi căi de rătăcirea și nebunia mea cea dinainte”. Iar sfântul a zis către dânsul: „Fii cu suflet bun, o! minunate eparh, și nu te îndoi de bunătatea lui Dumnezeu, căci eu Îl știu pe El îndurat și milostiv și nădăjduiesc că și pe tine, care vii către El, nu numai că nu te va lepăda, ci și în cărțile vieții va scrie numele tău, primind credința ta întru El, cea cu osârdie și, precum mi-a descoperit mie despre tine, El voiește ca și tu, prin mucenicie, să preamărești numele Lui cel dumnezeiesc”.

Acestea zicând, sfântul a văzut că poporul a petrecut toată ziua nemâncat, pentru că toți privind cele ce se făceau și minunându-se, uitară de mâncare; încât nici unul nu voia a se duce de la priveliște, de când cu acea preaslăvită minune și de când s-a făcut acea rugăciune dulce grăitoare a mărturisitorului lui Hristos. Aceasta pricepând sfântul a ieșit singur din priveliște și a poruncit ca și poporul să se risipească, făgăduind că a doua zi dimineață va veni iarăși la priveliște și va grăi multe din cele ce sunt pentru sfânta credință, apoi îi va povățui și pe ei ce se cuvine a face. Iar Ermoghen nu s-a despărțit de Sfântul Mina, ci toată noaptea a petrecut cu dânsul, povățuindu-se pe calea cea dreaptă a cunoștinței lui Dumnezeu și învățându-se tainele credinței în Hristos.

A doua zi atâta popor din Alexandria s-a adunat la priveliște, încât nu mai încăpea locul priveliștii. Iar Sfântul Mina împreună cu Ermoghen, ieșind la priveliște și întâmpinându-i mulțimea de elini, strigau: „Noi toți credem în Dumnezeul cel propoveduit de tine, Aceluia făgăduim a-I sluji și ne lepădăm de toată rătăcirea noastră cea dinainte!”. Iar sfântul mulțumea lui Dumnezeu, Care întoarce către Sine pe cei împietriți și povățuiește pe cei rătăciți la calea cea dreaptă. Apoi lăuda întoarcerea lor cea grabnică către Dumnezeu și-i mângâia pe dânșii prin cuvinte înțelepțite de Dumnezeu, făcându-i să aibă nădejde tare în darul lui Dumnezeu, Căruia se vor învrednici prin Sfântul Botez.

Intrând ei și stând în mijlocul priveliștei, au zis către tot poporul: „Dumnezeu să vă sfințească pe voi cu semnul Său – Sfânta Cruce – și să vă facă lesnicioși către tot lucrul cel bun”. Apoi a poruncit fiecăruia dintre dânșii să întrebe cele despre Dumnezeu și să se învețe cele ce se cade. Iar judecătorul cu tot poporul a zis: „Nu este nici o îndoială în noi despre Dumnezeul tău, o! prea sfinte omule al lui Dumnezeu, căci toate aevea le-am cunoscut și credem în toate cele grăite de tine. Numai această cerem, ca să ne unim cu Dumnezeu prin Botez”. Iar un om din popor, văzând pe Ermoghen apropiindu-se către Hristos a zis: „Cu adevărat nu este fățărie la Dumnezeu, pentru că și elinului i-a dăruit cunoștința și darul Său, pentru mila Lui cea multă către cei săraci”.

După acestea, adunându-se episcopii de prin locurile cele din jur și din pustie, au venit în Alexandria, unii ca să-și cerceteze oile cele cuvântătoare, iar alții vrând ca să vadă nevoințele mucenicilor. Și erau episcopii treisprezece la număr; care, adunându-se și apa fiind pregătită, au botezat pe Ermoghen, prin trei afundări, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Astfel a fost botezat judecătorul, înaintea poporului și înălța slavă lui Hristos Dumnezeu. Tot atunci s-a botezat și o mulțime de popor și s-a făcut bucurie mare în toată cetatea, veselindu-se credincioșii de Domnul Dumnezeul lor.

Ermoghen, după puține zile a fost ales episcop al cetății Alexandria și și-a împărțit toată averea sa la săraci. Apoi s-a înarmat tare asupra diavolului, cu toată turma să cea cuvântătoare, pentru că în puțină vreme a risipit capiștile cele păgânești, a sfărâmat idolii și în locul lor a zidit biserici. Apoi, mulțime fără de număr de elini aducând către Hristos, îi boteza și tot felul de boli tămăduia prin chemarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos și prin semnul Sfintei Cruci. Apoi și duhurile cele viclene le izgonea din oameni și învăța tot poporul bună credință, îndemnând pe toți curățenie, smerenie, dragoste, blândețe și la celelalte fapte bune și singur se dădea pe sine pildă turmei sale.

Acestea făcându-se astfel, un elin împietrit, cu numele Rustic, ce era de neam mare, a mers la împărat și i-a spus toate cele ce s-au făcut în Alexandria; cum eparhul Ermoghen, ascultând învățătura lui Mina, s-a făcut creștin și cum tot poporul Alexandriei, urmând lui Mina și lui Ermoghen, a primit aceeași credință că și ei.

Împăratul Maximin, auzind acestea, s-a umplut de mânie nu numai asupra lui Ermoghen și a lui Mina, ci și asupra cetății Alexandria și fără zăbavă a mers în Alexandria, luând cu sine multă oaste înarmată, ca la zece mii și intrând în cetate a prins îndată pe Mina și pe Ermoghen și pregătindu-se loc de priveliște și poruncind să se adune toată cetatea acolo, a șezut la judecată. Fiind duși sfinții la divan după porunca lui, goi și văzându-i tiranul, a strigat: „O! zeilor, ce să fie aceasta, că aceia cărora li s-a dat de la noi cinstea cea mai înaltă, toate le-au trecut cu vederea de bunăvoia lor și, alegându-și viața cea lepădată și proastă, s-au lepădat de voi?”. Apoi a zis către Ermoghen: „Spune-mi, nenorocitule, pentru ce ți-am încredințat stăpânirea a tot pământul și a mării? Au, nu pentru aceea ca să fii credincios zeilor și nouă? Au, nu ți-am zis că pe Mina, cel căzut în rătăcire, să-l întorci către legea cea părintească? Dar tu nu numai că nu l-ai întors din rătăcire, ci încă credinței lui te-ai făcut părtaș și ți-ai tuns capul, o! nebunule, ca unul din făcătorii de râs”.

Astfel iuțindu-se împăratul cu mândrie și suflând cu îngrozire asupra lor, Împăratul ceresc Cel prea bun cu milostivire a căutat din înălțime spre robii Săi, căci îndată li s-au arătat îngerii, umplându-i pe dânșii de îndrăzneală și, întărindu-i spre nevoință, le-a poruncit a nu se teme de mânia împăratului, pentru că a lor vă va fi biruința. Atunci Ermoghen a răspuns împăratului, zicând: „De vei voi o! împărate, a mă asculta cu răbdare pentru care pricină am lepădat de voie zeii – care se socotesc de tine că aduc norociri și pentru ce am voit a fi socotit că unul fără de minte, sărac și batjocorit și a mă numi al lui Hristos, apoi a fi gata pentru El, spre foc, spre sabie și spre dinții fiarelor și a pofti pentru El moarte, mai mult decât viața – îți voi spune, numai ia aminte”.

Împăratul a zis: „De vei spune ceva adevărat, te voi asculta, numai păzește-te, că nu în loc de adevăr să spui minciuni”. Iar Ermoghen a început a povesti într-acest chip: „Eu, o! împărate, cita sârguința am avut a prigoni pe Hristos și pe creștini, a cinsti pe zeii cei vechi și a mă supune voii tale, știi bine când m-ai trimis în cetatea aceasta, ca pe Mina, pe bărbatul cel înțelept, pe de o parte cu îmbunări, pe de o parte cu îngrozire, să-l întorc la credința cea părintească. Și cu atâta putere ostășească m-ai trimis, încât nici tu însuți, n-ai venit aici cu mai multă. Martor îmi este tot poporul acestei cetăți, cum am fost de aspru din început, momind, poruncind, înfricoșând și îngrozind și cu toate chipurile sîrguindu-mă a întoarce pe bărbatul acesta de la dreapta credință creștinească. Dar eu, fiind fără minte, n-am cunoscut ce fel de om am înainte, care fiind fără temere și cu bărbăție, avea limba slobodă la răspuns și inima gata spre răbdarea muncilor și chiar cele mai cumplite munci era gata a le răbda, mai bine decât a se lepăda de Hristos.

Apoi, când l-am văzut că nu voiește a se închina zeilor, nici se teme de stăpânire, nici se înfricoșează de munci, nici ascultă sfatul și că zeii se necinstesc de dânsul și că tot poporul se învoiește cu el, cugetând la aceeași credință, pentru care eu voiam a-l munci – mai întâi am poruncit să-i taie tălpile picioarelor, până la oase, apoi să-i taie limba și să-i scoată ochii. Atunci el, slăbind de durerea ranelor și abia răsuflând, am poruncit să-l arunce în temniță. După aceasta mi s-a făcut milă de dânsul, ca să spun adevărul, ca de un concetățean și greu m-a durut inima, pentru că pierea un asemenea bărbat înțelept și bine grăitor. Iar a doua zi am poruncit să-i scoată trupul din temniță, socotindu-l a fi mort și când l-am văzut viu și venind către mine singur cu picioarele sănătoase, cu ochii văzând și cu limba grăind, atunci mi s-a părut a fi nălucire și mi-am închis ochii, nevrând a vedea nici asemănarea aceluia care este vrăjmaș zeilor.

Când m-am sculat de pe scaunul meu și împreună cu alții, am început a mă încredința de ceea ce vedeam, am pipăit cu mâinile pe cel ce se vedea și am cunoscut că este însuși Mina. Atunci îndată m-am biruit de adevăr, având știința de nemincinos martor. Iată, chiar Mina stă înaintea ta, împărate, iată și poporul care a văzut muncile lui, să-ți spună ție însuți precum voiești, fiindcă minunea este înaintea ochilor tăi. Dar spune-mi tu, – jură-te pe zeii tăi, o! împărate – dacă ar fi văzut cineva așa ceva, precum am văzut eu pe Hristos, Care pe tot omul l-a înnoit și l-a înviat și care, cu o minune ca aceea, a adeverit puterea Sa, că acele lucruri nu sunt ale altuia, ci numai ale lui Dumnezeu. Acela este însuși care a creat pe omul cel dintâi și care făgăduiește celor ce cred într-însul împărăție veșnică în ceruri. Deci, dacă ar fi văzut cineva acestea și le-ar fi cunoscut, oare ar fi trecut cu vederea pe un Dumnezeu ca acesta și oare n-ar fi voit a se face prietenul Lui? Oare, s-ar fi lepădat de un dar și putere ca aceia a lui Dumnezeu, care poate a lumina orbii, a îndrepta șchiopii, a muta munții, a învia morții și, cu un cuvânt să zic, toată materia cea zidită a o mișca numai cu singur cuvântul și încă a avea făgăduința veseliei și a împărăției celei veșnice? Cine ar fi lăsat pe un Dumnezeu ca acesta și ar fi închis ochii împotriva acestei fericiri? Apoi, cine ar fi ales a cinsti pe zeii voștri? Cum l-ai fi socotit tu pe unul ca acela? Au nu cu adevărat fără de minte și fără de socoteală, care nu vrea a cunoaște ce este bun și de folos?

Pentru aceasta eu, o, împărate, lepădându-mă de rătăcirea și de basmele voastre, de urâții zei și de toate bunătățile cele deșarte și vremelnice, m-am apropiat de Unul Dumnezeu și am voit a fi socotit de voi ca unul fără de minte, precum însuți ai zis, ca un nenorocit, mai bine decât a mă socoti între voi înțelept și ales. Iată dar ale noastre, sunt precum ai auzit. Iar ale lui Hristos, de voiești, fără de zăbavă încearcă cu lucrul, află mai degrab asupra noastră o muncă grea și de nu poți tu află, apoi eu, care nu puțină vreme am fost judecător și muncitor și sunt foarte iscusit în lucrul acela, singur voi afla o muncă asupra mea și pe celelalte le voi aduce ție aminte. Dă-ne spre mâncarea fiarelor, aruncă-ne de sus în prăpastie, aruncă-ne în mare, îngroapă-ne de vii în pământ, taie-ne cu sabia, arde-ne în foc, sau fiecărui mădular al trupului nostru adu-i durerea ce i se cuvine; pentru că tot așa și eu, când eram orbit cu păgânătatea, am făcut luminătorului meu, celui ce m-a scos la lumina adevărului, adică Sfântului Mina”.

Astfel, grăind Sfântul Ermoghen fără temere către împărat, se mira poporul de îndrăzneala și limba lui slobodă și mărturisea că înaintea tuturor se făcuse acele minuni cu Sfântul Mina. Iar împăratul, neputând răspunde nici un cuvânt împotriva celor grăite de Ermoghen, și gândind că, de se va da la mai multă vorbă cu dânsul, se va umple de mare rușine și i se vor defăima zeii, a poruncit îndată să i se taie mâinile de la coate și picioarele de la genunchi și să le arunce în foc înaintea ochilor lui, ca să-și vadă membrele lui arzând. Iar mucenicul, ridicându-și capul puțin și văzându-și mâinile și picioarele în foc, a zis: „Cât sunt eu de fericit, pentru că mâinile mele, pe care altă dată le ridicăm către zeii cei străini și picioarele cu care am umblat în rătăcire, acum le primește Dumnezeu ca pe o jertfă bine plăcută”. Apoi cu o suliță i-a spart pântecele și i-a vărsat toate măruntaiele, iar restul trupului, care încă răsufla, după porunca împăratului, l-au aruncat ostașii în râu. Iar pe Sfântul Mina, temându-se împăratul a-l întreba despre credință, că nu cumva cu îndrăzneala cuvintelor și cu minunile să-l rușineze pe el și să întoarcă de la zei rămășița poporului celui de o credință cu el – a poruncit, ca fără întrebare, să-l ducă într-o temniță întunecoasă și acolo să-l spânzure legat de mâini și să-i lege de picioare o piatră foarte mare, ca astfel, de greutatea cea mare, întinzându-se încheieturile lui, spânzurat îndelung să moară cu moarte silnică.

Sfântul Mina, răbdând acea muncă, avea în gura sa cuvântul psalmistului și grăia către Dumnezeu: Vezi smerenia și osteneala mea, precum și ceea ce grăiește Apostolul: Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava aceea ce are să se arate. Apoi, rupîndu-i-se încheieturile de la locul lor și tot trupul lui fiind întins ca o strună și durerile grele înmulțindu-se, a tăcut. Iar Dumnezeu care săvârșește puterea Sa cea minunată întru sfinții Săi, nu numai că n-a lăsat pe răbdătorii de chinuri într-acele munci, ci a făcut negrăită minune cu dânșii. Căci prin dumnezeiasca Lui purtare de grijă, când Sfântul Ermoghen a fost aruncat în râu, încă puțin răsuflând, îndată arătându-se îngerii, l-au luat din apă, l-au scos la mal și i-au tămăduit mâinile și picioarele cele tăiate; apoi l-au făcut cu totul viu, sănătos și întreg, încât era ca un nou născut. Sosind noaptea, l-au adus pe el la Sfântul Mina, care era spânzurat în temniță și era abia viu. Apoi, dezlegându-l și pe Sfântul Mina din legături și vindecându-l, îngerii îi mângâiau pe amândoi, cu răsplătirea ce avea să fie lor în ceruri, pentru că acum li s-au gătit cununile și începătorul de nevoințe îi așteaptă, până când își vor săvîrși bine alegerea nevoinței lor. Deci îngerii au petrecut împreună cu dânșii până dimineața, întărindu-i spre pătimirea ce le stătea înainte.

Făcându-se ziuă, foarte de dimineață a poruncit împăratul să se deschidă priveliștea și să se adune tot poporul. Apoi venind și el s-a așezat pe scaunul de judecată și știind că toată cetatea crede în Hristos, două lucruri cugeta în sine, zicându-și: Nu este bine a lăsa pe cetățeni fără pedeapsă, nici iarăși nu este de folos a-i munci pe toți și a-i pierde. Deci s-a prefăcut că nu știe nimic despre credința lor cea în Hristos și a început a vorbi către popor: „Știu că voi toți cinstiți pe marii noștri zei, cu jertfe și cu închinăciuni, și către împărați arătați cu frică datornică supunere întru toate. Dar de vreme ce de la început n-ați stat împotriva acelor oameni răi, care au îndrăznit a împânzi învățătura Celui răstignit și nu i-ați ucis cu pietre, mai înainte de venirea noastră la voi, pentru aceea nu puțină minie ați ridicat asupra voastră din partea zeilor. Iar eu, dorind ca nici unul din voi să nu cadă în oarecare nevoie, prin voia zeilor, nu vă voi lăsa fără oarecare pedepsire, făcând izbândă pentru minia zeilor. Deci poruncesc să se ia cinstea cea dintii de la cetatea voastră, ca să nu fie nimeni din voi cu dregătorie, nici să se ridice cineva la stăpâniri înalte. Să știți și aceasta, cum că Răstignitul pe nimeni nu izbăvește din răutăți, decât numai că aduce în toate nevoile și la moartea cea rea pe cei ce cred într-însul. Iar cum că sunt adevărate cele grăite de mine, să fie întru mărturie cei doi vrăjitori de ieri, Mina și Ermoghen, care mai înainte de munci făgăduiau a învia morții, dar fiind pierduți de mine, cu grele munci după vrednicia lor, nici lor singuri n-au putut să-și ajute. Deci unde este acum puterea acelui înșelător Hristos?”.

Astfel, bârfind împăratul și numele lui Hristos hulind, cu greu se învoia la aceasta tot poporul, care cârtea în sine, cugetând un lucru nou împotriva împăratului. Apoi, zicându-i prin dregători să tacă, iar împăratul vrând iarăși a vorbi, îndată s-au arătat sfinții mucenici Mina și Ermoghen, venind către împărat; atunci toți întorcându-și ochii spre dânșii cu multă mirare, ca și cu un glas și o gură au strigat: „Mare cu adevărat este Dumnezeul creștinilor”. Iar împăratul a rămas în mare nedumerire și spaimă. Iar unul din cei ce stă acolo în popor, cu numele Evgraf, iscusit în înțelepciunea elinească, care era oarecând unul din scriitorii vremii, când era Sfântul Mina judecător în cetate – văzând pe sfinții mucenici vii și sănătoși s-a umplut de râvna dumnezeiască și însemnându-se cu semnul Crucii, a ieșit cu îndrăzneală în mijlocul priveliștii și a zis împăratului: „Și eu, împărate, sunt creștin și lepăd poruncile tale, iată, înaintea ta sunt, necruțând trupul meu pentru Hristos și să nu nădăjduiești că mă vei birui cu îngrozirile sau cu îmbunările și nu numai pe mine, dar nici pe un creștin din noi nu vei putea birui, pentru că nouă a trăi împreună cu voi ne este moarte, iar a muri pentru Hristos, cu adevărat ne este viață. Ai intrat ca un leu în cetatea noastră, vrând a înghiți turma lui Hristos și prin închinarea de idoli a pierde sfânta credință, dar noi nu băgăm seamă iuțimea ta, gata fiind spre moarte, pentru bună credință și râdem de tine ca de o vulpe bătrână”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a aprins de mânie și sculându-se iute de pe scaun s-a pornit asupra lui; apoi, smulgând sabia de la unul din cei ce stăteau în fața lui, cu mâna sa a tăiat pe Sfântul Evgraf și, în marea lui mânie, l-a făcut bucăți. Iar sfântul fiind tăiat, ocăra cât putea necredința tiranului și mulțumea lui Dumnezeu că, mai înainte decât alții, merge către El și că nu numai printr-o rană primește sfârșitul său, ci prin multe rane, care vor mijloci lui multe cununi. Astfel și-a dat sufletul său cel mucenicesc în mâinile lui Dumnezeu, fiind tăiat în mijlocul priveliștii.

Împăratul, iarăși șezând pe scaunul său, s-a întors către sfinții Mina și Ermoghen și a zis: „Mă jur cu puterea zeilor mei că niciodată n-am văzut astfel de vrăjitori ca aceștia și nu este de mirare că-i ascultă pe dânșii poporul cel simplu; pentru că, înșelând cu meșteșugul vrăjitoriei, pe cei neînvățați îi depărtează de la zei și-i sfătuiesc să moară pentru Cel răstignit. Dar eu îndată vă voi arăta vouă, o! ticăloșilor, ce sunteți voi, adevărată înnoire a trupului, ori nălucire și întunecare a ochilor?”. Iar sfinții au răspuns: „De vreme ce mintea ta este nebună și sufletul tău urât, cum și inimă împietrită, de aceea și lucrul cel adevărat ți se pare ție a fi nălucire. Căci nu ești tu orb cu adevărat, când nu crezi lucrului celui mai luminat decât soarele? Dacă te îndoiești, apoi cearcă singur cu sârguință, dacă noi suntem cu adevărat. Și dacă cu îngrozire te iuțești, apoi iarăși cu munci și cu rane încearcă-ne și cunoaște că suntem trup, iar nu nălucire. Ori voiești cu făgăduințele bunătăților cele vremelnice a ne uni pe noi cu tine? Apoi să știi că de ne-ai fi dat nouă chiar împărăția ta, care este la voi lucrul cel prea înalt, nici atunci nu ne-ai fi înșelat pe noi. Deci dă asupra noastră răspunsul tău cel desăvârșit, știind că nu sporești nimic”.

Iar împăratul văzându-i pe ei că nu sunt năluciri, ci trupuri adevărate – pentru că mulți îi pipăiau cu mâinile și vedeau trupuri întregi și vindecate de rane -, a poruncit să le tăie capetele cu sabia. Iar el sculându-se s-a dus în palatul său, rușinîndu-se că n-a putut în nici-un fel să biruiască pe ostașii lui Hristos. Deci, sfinții fiind duși la locul cel de tăiere, tot poporul mergea după dânșii, iar ei ridicându-și ochii, s-au rugat mult către Dumnezeu ca să dea sfintelor biserici și la toată creștinătatea pace și liniște și ca nimeni din cei ce vor cere ajutor de la dânșii să nu se întoarcă în deșert. Îmbrățișându-se unul pe altul și dându-și pace, și-au întins cinstiții lor grumaji sub sabie spre a fi tăiați de ostași. Apoi, Sfântul Mina, fiind încă viu, a rugat pe împărat ca trupul său să fie dus în Vizantia, care lucru chiar când își dă sfârșitul l-a poruncit și credincioșilor ce stăteau înaintea lui.

Împăratul Maximin a poruncit însă să facă un sicriu de fier, să pună într-însul trupurile sfinților mucenici și să le arunce în mare, pentru ca să nu fie cinstite de creștini. Iar el, pricepând gâlceava poporului și cârtirea cea mare și temându-se să nu se ridice tulburare asupra lui, a ieșit degrabă din cetate și s-a întors în Vizantia. Iar sicriul de fier cu moaștele sfinților nu s-a cufundat în mare; ci cu puterea lui Dumnezeu, plutind pe deasupra apei, a întrecut pe împărat plutind spre Vizantia, zburând ca o pasăre cu aripi. Atunci, noaptea s-a arătat vedenie dumnezeiască episcopului Constantinopolului, poruncindu-i ca fără zăbavă să meargă la țărmul mării și să ia cu cinste sicriul cu moaștele sfinților.

Episcopul, în aceeași noapte, chemând clerul său și pe oarecare din cetățenii cei credincioși, bărbați cinstiți, au ieșit la mare și au văzut toți lumină, pogorându-se ca un stâlp din cer și care era deasupra unei bărci; iar doi bărbați prea străluciți, venind în acea barcă, către țărm, unde era episcopul și clerul. Apropiindu-se de țărm, au văzut că nu barcă, ci un sicriu plutește, fiind tras pe apă de doi îngeri purtători de lumină. Apoi, punând sicriul pe țărm, s-au făcut nevăzuți. Iar episcopul și cei împreună cu dânsul, primind racla cu bucurie și cunoscând că este de fier, foarte mult s-au mirat, cum greutatea fierului nu s-a scufundat în adâncul mării, ci ca un lemn ușor a plutit pe apă. Și sărutând cinstitele trupuri ale sfinților mucenici, le-au pus într-un loc ascuns, până la o vreme.

Pe împăratul Maximin, când mergea pe cale, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că s-a lipsit de ochii cei trupești, cel ce era orb demult de cei sufletești și, precum a spus el prietenilor săi de casă, a fost bătut cu mâini nevăzute și după puține zile a murit ticălosul. Atunci episcopul cu mare cinste a îngropat moaștele sfinților mucenici lângă zidul cetății, ca să fie acestea strajă și păzitori celor ce înoată pe mare, iar celor ce pătimesc în boli, să le fie doctori, întru slava marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Declarația Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948)

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului – noiembrie 1949) - Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 – d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; legislatie.resurse-pentru-democratie.org

 

Declarația Universală a Drepturilor Omului


 

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, ulterior, să fie “distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor“.

Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.

Declarația nu este un tratat internațional ce ar implica consecințe juridice în cazul încălcării acesteia, fiind concepută ca un “ideal comun atins pentru toate popoarele și națiunile“.

Aceasta a devenit cu timpul un document de referință spre care tind statele și conform căruia se verifică modul în care se respectă drepturile omului în diferite state ale lumii, prevederile acesteia fiind ulterior preluate și extinse în diferite tratate internaționale. Printre drepturile garantate de declarație sunt:

- drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;

- drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;

- drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;

- drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil;

- drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

United Nations representatives from all regions of the world formally adopted the Universal Declaration of Human Rights on December 10, 1948 - foto preluat de pe humanrights.com

United Nations representatives from all regions of the world formally adopted the Universal Declaration of Human Rights on December 10, 1948 – foto preluat de pe humanrights.com

 

Bazele drepturilor omului


 

Viziunea modernă asupra drepturilor omului a început cu adevărat odată cu formarea ONU în 1945.

Unul dintre principalele scopuri ale ONU este promovarea și incurajarea “respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie“.

Ulterior, o serie de convenții și înțelegeri au completat lista drepturilor pe care un individ trebuie sa le aibă (prin convenții privind: statutul refugiaților, discriminarea rasială sau pe bază de orientare sexuală, abolirea muncii forțate etc.).

 

Istoric


 

Textul Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost adoptat în 10 decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Declarația a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării Generale a ONU, existând mai multe țări care s-au abținut: URSS, țările din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită.

Declarația a constituit o necesitate a acelei perioade, după șase ani de război și milioane de vieți masacrate în timpul holocaustului.

Statele care au elaborat textul și l-au adoptat au considerat necesară existența unui set de “reguli” care să stabilească anumite drepturi și libertăți universal valabile și recunoscute, astfel încât să se evite cazuri continue și complexe de încălcare a acestora, așa cum se întâmplase cu patru ani înainte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Declarația a fost redactată, într-o oarecare măsură, după modelul Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului din 1789 și a Declarației de independență a Statelor Unite din 1776.

 

Declarația Universală a Drepturilor Omului


 

Preambul

Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,

Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,

Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,

Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,

Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari, 

Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,

Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament, 

ADUNEAREA GENERALA proclama

prezenta DECLARATIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avind aceasta Declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.


Articolul 1 

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari. 

In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4

Nimeni nu va fi tinut in  sclavie , nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sint interzise sub toate formele lor.

Articolul 5

Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7

Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9

Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

Articolul 10

Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

Articolul 11

Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal.

Articolul 12

Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14

In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari. 

Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15

Orice persoana are dreptul la o cetatenie. 

Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16 

Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei. 

Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viiitorilor soti. 

Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17

Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit si in asociatie cu altii. 

Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18

Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.

Articolul 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20

Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica. 

Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21

Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi. 

Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa. 

Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. 

Articolul 22
Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinindu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23

Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului. 

Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala. 

Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atit lui, cit si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala. 

Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .

Articolul 24

Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25

Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa. 

Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sint nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26

Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general. Invatamintul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamintul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemina tuturor, iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit. 

Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea pacii. 

Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.

Articolul 27

Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui. 

Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28

Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

Articolul 29

Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. 
In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica. 

Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30

Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie.

 

cititi despre Declarația Universală a Drepturilor Omului si pe en.wikipedia.org

10 decembrie – Ziua internaţională a drepturilor omului (ONU)

foto preluat de pe Centrul InfoEuropa

articole preluate de pe: www.agerpres.ro

 

10 decembrie – Ziua internaţională a drepturilor omului (ONU)


 

Ziua Drepturilor Omului este marcată anual în întreaga lume pe 10 decembrie.

Ziua aniversează unul dintre cele mai inovatoare angajamente globale din lume: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Acest document emblematic consacră drepturile inalienabile la care fiecare persoană are dreptul ca fiinţă umană – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut.

Declaraţia a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la Paris la 10 decembrie 1948 şi stabileşte, pentru prima dată, drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal.

Ca “standard comun de realizare pentru toate popoarele şi toate naţiunile”, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este un model global pentru legile şi politicile internaţionale, naţionale şi locale şi o bază a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.

Este disponibilă în 577 de limbi, de la abhază la zulu, ceea ce face ca Declaraţia să fie cel mai tradus document din lume, arată https://www.un.org/.

Tema anului 2024 este: ”Drepturile noastre, viitorul nostru, chiar acum.

Drepturile omului pot împuternici indivizii şi comunităţile să creeze un mâine mai bun.

Prin îmbrăţişarea şi încrederea în puterea deplină a drepturilor omului ca o cale către lumea pe care o dorim, putem deveni mai paşnici, egali şi sustenabili.

În această Zi a Drepturilor Omului, ne concentrăm asupra modului în care drepturile omului pot fi o cale către soluţii, jucând un rol esenţial ca forţă preventivă, protectoare şi transformatoare pentru bine.

După cum a spus secretarul general al ONU, Antonio Guterres, “Drepturile omului sunt fundamentul unor societăţi paşnice, juste şi incluzive“.

Tema din acest an reprezintă un apel pentru a recunoaşte importanţa şi relevanţa drepturilor omului în viaţa noastră de zi cu zi.

Avem oportunitatea de a schimba percepţiile vorbind împotriva discursului instigator la ură, corectând dezinformarea şi contracarând dezinformarea.

Acesta este momentul să mobilizăm acţiuni pentru a revigora o mişcare globală pentru drepturile omului, notează site-ul ONU.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

cititi si

- Declarația Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948)

Calendar Ortodox 10 decembrie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 10 decembrie 2024

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

 

Sinaxar 10 Decembrie


 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf (Secolele al II – III-lea).

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian.

Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi.

Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri.

Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri.

Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie.

Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu.

Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l.

Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf.

Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului.

Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul.

Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos.

Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale.

Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit.

Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind.

Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos.

Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis:

Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!“.

Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce.

Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu.

Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai.

Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri.

De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri.

În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească.

Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase.

Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin.

A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el.

Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi.

Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el.

Şi ce născoceşte?

A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ.

Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici.

Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru.

Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui.

Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea.

Dar sfântul a răbdat şi această ispitire.

Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului:

Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!“.

Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios.

Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune.

Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea:

Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!“.

Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes.

Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti.

Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor.

Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii.

Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat.

Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului.

Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Bătălia de la Plevna (1877)

Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

 

Bătălia de la Plevna (1877)

Bătălia de la Plevna [Bulgaria] (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în cadrul Războiului de Independenţă (1877 – 1878).

Armata română şi armata rusă
Comandant: Carol I
Forţe: Armata română: 43.000 oameni, 110 tunuri; armata rusă: 52.000 oameni, 316 tunuri

Armata turcă
Comandant: Osman Paşa
Forţe: 35.000-50.000 oameni, 100 tunuri

Gazi Osman Paşa (1832 – 5 April 1900) comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna - (Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gazi Osman Paşa (1832 – 5 April 1900) comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna – (Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Plevna (30 august/11 septembrie-28 noiembrie/10 decembrie 1877) Plevna, Bulgaria - foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Bătălia de la Plevna (30 august/11 septembrie-28 noiembrie/10 decembrie 1877) – Plevna, Bulgaria – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Iniţial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna şi puternicul sistem de fortificaţii din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor. În aceste condiţii, la 19/31 iulie, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea şi se angajează în operaţiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Ruşii aveau şi ei la Plevna 52.000 de soldaţi şi 316 guri de foc. Forţele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri.

Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I (1866 – 1914), şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.

Garnizoana otomană de la Plevna ocupa o poziţie strategică deosebită, aici încrucişându-se căile de comunicaţie care făceau legătura între Nicopole, Rusciuk, Sofia, Târnovo şi Filipopol. Terenul din jurul Plevnei era în mare parte accidentat, cu dealuri în amfiteatru, cu numeroase văi.

Trupele române ale Armatei de operaţii au trecut Dunărea la data în perioada 14/26 august-19/31 august 1877 cu mijloace improvizate şi pe podul de pontoane de la Siliştioara-Măgura, construit sub comanda directă a colonelului Eracle Arion.

Armata de operaţii, comandată de generalul Alexandru Cernat, s-a concentrat în vederea atacării Plevnei astfel: Divizia 4 infanterie, comandată de generalul Alexandru Anghelescu, a ocupat poziţii între şoseaua Bulgăreni-Plevna şi drumul Griviţa-Plevna, cu frontul spre fortificaţiile turceşti de la Griviţa. Artileria Diviziei 4 infanterie a ocupat poziţii pe Dealul Viilor, la nord-est de satul Griviţa, constituind Marea Baterie; Divizia 3 infanterie română, comandată de colonelul Gheorghe Anghelescu, ocupa poziţie între Riben şi Kalişovăţ; Divizia de rezervă, comandată de colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, s-a aşezat la sud de Verbiţa. O brigadă din Divizia de rezervă a fost dată rezervei generale a Armatei de Vest, la Pelişat. Brigada de cavalerie Roznovanu din Divizia 4 infanterie făcea siguranţa flancului drept.

Brigada de cavalerie, comandată de colonelul Formac, Brigada de roşiori, comandată de colonelul Creţeanu, şi Bateria 1 artilerie călăreaţă, comandată de căpitanul Virgiliu Hepites, din Regimentul 1 artilerie, au acţionat la vest de Vid în cadrul Detaşamentului de cavalerie româno-rus Laskarev.

Planul de atac al Plevnei prevedea o puternică pregătire de artilerie pe durata a mai multe zile, începând cu data de 26 august/7 septembrie 1877, efectuată de artileria rusă şi de Marea Baterie românească.

La 29 august/10 septembrie 1877, după patru zile de bombardamente intense, a avut loc un consiliu de război la care au participat ţarul Alexandru al II-lea (1855 – 1881), domnitorul Carol I, marele duce Nicolae şi şefii statelor majore. Consiliul a decis declanşarea unui atac general a doua zi, pentru a-i face cadou ţarului, de ziua sa (30 august este ziua Sfântului Alexandru), o frumoasă victorie.

Ziua de 30 august/11 septembrie 1877 a început cu un bombardament executat de artileria ruso-română în zorii zilei. A urmat un al doilea bombardament la ora 14.30, apoi un al treilea la ora 15.15, care a coincis cu pornirea la atac a coloanelor de infanterie română. Efectele la ţintă ale artileriei nu au putut fi observate din cauza ceţii dense.

Coloanele de atac ale Diviziei 3 infanterie română au pornit la atacul a ceea ce credeau că e reduta Griviţa 1. După ce au atacat timp de patruzeci de minute, s-au retras cu pierderi mari, după ce înfruntaseră fără succes focul unei alte redute, Griviţa 2.

Divizia 4 infanterie română a pornit şi ea la atac la ora 15.15, sprijinită de focul “Bateriei de la Movilă”. Ea a atacat reduta Griviţa 1 fără succes, timp de treizeci de minute, după care s-a retras. La ora 16.20, sprijinită de focul aceleiaşi baterii, Divizia 4 infaterie română a pornit din nou la atac, tot fără succes. Îmbărbătată de însuşi regele Carol I, Divizia 4 infanterie a pornit un al treilea atac la ora 17, de data aceasta întărită cu două batalioane ruseşti. Nici acest atac nu a avut succes, astfel că la ora 18 Divizia 4 infanterie a pornit al patrulea atac, de data aceasta reuşind să cucerească reduta Griviţa 1. Poziţia cucerită a fost rapid amenajată pentru a face faţă contraatacurilor inamice, care nu au întârziat. În noaptea care a urmat, otomanii au dat trei contraatacuri. Trupele române au dat şi ele un contraatac, condus de căpitanul Moise Groza, reduta Griviţa 1 fiind ocupată de trupe române proaspete, sprijinite de bateria 6, comandată de căpitanul Algiu, din Regimentul 2 artilerie, care a fost adusă în fortificaţie. Alte două baterii româneşti de artilerie au fost amplasate în apropiere pentru a sprijini cu foc trupele din reduta cucerită de la turci.

Asaltul general s-a soldat cu un eşec, singurul succes fiind cucerirea şi menţinerea de către trupele române a redutei Griviţa 1, dar cu mari pierderi. S-au capturat cinci tunuri turceşti, care au fost expuse la Bucureşti până în anul 1916, când au fost luate înapoi de turci în timpul ocupării Bucureştilor de către Puterile Centrale în timpul Primului Război Mondial.

După alte două consilii de război, din 1/13 septembrie şi 2/14 septembrie 1877, s-a decis aducerea de noi trupe din Rusia şi schimbarea tacticii prin instituirea unui asediu de lungă durată, însoţit de tăierea liniilor de aprovizionare. Trupele au fost redislocate, armata română păstrându-şi în general vechile poziţii. Astfel, Armata de operaţii a ocupat dispozitiv între râul Vid şi satul Griviţa, iar brigăzile române de cavalerie comandate de coloneii Formac, Creţeanu şi Roznovanu, împreună cu bateria de artilerie călăreaţă comandată de căpitanul Virgiliu Hepites, aveau să interzică legăturile Plevnei cu Sofia şi Rahova, acţionând în cadrul Corpului de cavalerie mixt româno-rus condus de generalul rus Krâlov.

În acelaşi timp, trupele române au efectuat amenajarea genistică a poziţiilor deţinute, în timp ce au fost aduse din ţară forţe noi.

La data de 6/18 septembrie trupele române, sprijinite de artileria “Bateriei de la Movilă” au încercat să cucerească reduta Griviţa 2 (numită de turci Baş Tabia), dar au fost respinse, trecându-se la executarea de lucrări genistice pentru a crea a nouă bază de atac propice pentru asaltarea redutei. Forţele române se confruntaseră cu garnizoana turcă a Plevnei, formată din 30.000 combatanţi, cu 72 tunuri. Cei 30.000 de soldaţi turci din garnizoană erau organizaţi în 3 divizii şi o unitate de rezervă. Acestea erau compuse din 46 batalioane de infanterie, 19 escadroane de cavalerie şi o companie de genişti. Tunurile erau organizate în 12 baterii de artilerie. Comandantul-şef al garnizoanei turceşti era Mushir Osman Paşa.

Pentru o perioadă ostilităţile s-au rezumat la hărţuiri reciproce cu focuri de infanterie şi de artilerie şi de lupte între patrule. La 26 septembrie/8 octombrie turcii au făcut o încercare de a recuceri reduta Griviţa 1, respinsă de către trupele române. La 8 octombrie garnizoana turcă a Plevnei se mărise la 48.000 soldaţi, cu 16 baterii de artilerie.

La 11/23 septembrie a fost constituit Detaşamentul independent, comandat de colonelul Slăniceanu. Acest detaşament a fost amplasat între râurile Vid şi Isker, pentru consolida flancul drept al trupelor române şi pentru a proteja calea de aprovizionare spre Nicopole, unde se afla un pod de pontoane peste care se realiza aprovizionarea Armatei de operaţii. Mai târziu acest detaşament va avea şi misiunea de a supraveghea mişcările inamicului din Rahova, la vest de râul Isker.

Comandamentul român a dorit să devanseze posibilele atacuri asupra redutelor otomane ale trupelor ruse proaspăt sosite din Imperiu, astfel că la 7/19 octombrie 1877, la ora 13.30, Divizia 4 infanterie română a lansat asupra redutei Griviţa 2 un atac precedat de o scurtă pregătire de artilerie. Atacul a eşuat şi artileria română, sprijinită de data aceasta de câteva baterii ruseşti, a reînceput bombardarea redutei. Divizia 4 infanterie română a plecat din nou la atac la ora 18.30, tot fără rezultat. Ca urmare a acestor eşecuri, Divizia 4 infanterie română a fost înlocuită cu Divizia de rezervă (denumită acum Divizia 2 infanterie română).

La 11/23 octombrie Consiliul de război interaliat a decis să înceapă distrugerea punctelor de rezistenţă otomane aflate la nord-vest şi vest de Plevna. Planul prevedea ca forţele turce să fie atacate concomitent în mai multe puncte.

La 12/24 octombrie au început atacurile prevăzute asupra localităţilor Gorni Dubnic, Gorni Etropol, Dolni Etropol şi Opanez, de către cavaleria ruso-română, localitatea Gorni Dubnic fiind cucerită. În acelaşi timp, reduta Griviţa 2 a fost puternic bombardată şi s-au simulat asupra ei atacuri de infanterie, pentru a imobiliza inamicul şi a nu-i permite să îşi deplaseze rezervele spre localităţile atacate de cavaleria aliată. În zilele de 13/25, 14/26 şi 15/27 octombrie au continuat atacurile ruso-române asupra localităţilor deţinute de inamic în jurul Plevnei. Au fost cucerite în aceste zile, după prealabile bombardamente, localităţile Teliş şi Dolni Dubnic şi a fost ocupată localitatea Gorni Dubnic. La 16/28 octombrie, Detaşamentul Slăniceanu a cucerit localitatea Vidin, deschizând drumul spre Rahova.

La 19/31 octombrie 1877 încercuirea Plevnei era completă.

La 29 octombrie/10 noiembrie trupele române au cucerit localitatea Susurlu, realizând astfel un front continuu între Griviţa şi Dolni Etropol. Dispozitivul trupelor române se prezenta astfel: de la Griviţa până la vest de râul Bukov se afla Divizia 2 infanterie, cu 27 tunuri şi 4 mortiere, comandată de colonelul Cerchez; de la vest de valea râului Bukov până în dreptul localităţii Susurlu se afla Divizia 3 infanterie, cu 30 piese de artilerie, comandată de colonelul George Anghelescu; de la localitatea Susurlu până la râul Vid, cu frontul spre Opanez, se aflau brigăzile de infanterie comandate de coloneii Sachelarie şi Borănescu; de la râul Vid până la Dolni Etropol se afla Divizia 4 infanterie, cu 24 tunuri, comandată de generalul Racoviţă.

La 22 noiembrie/4 decembrie armata română care opera în război a fost reorganizată în Corpul 1 de operaţii, la Plevna, comandat de generalul Alexandru Cernat, Corpul 2 de operaţii şi Corpul de rezervă.

La 28 noiembrie/10 decembrie 1877 trupele otomane din Plevna, au început ieşirea din încercuire.

Ordinea de bătaie a armatei turceşti, care vroia să iasă din încercuire, era următoarea: Divizia 1, Divizia 2, o brigadă pentru convoi, Corpul de Cavalerie, artileria de rezervă, 3 companii genişti şi escorta Cartierului General turc. Această structură a fost adoptată prin reorganizarea armatei otomane, special în vederea ieşirii din încercuire. Comandantul tuturor forţelor turce era Osman Paşa. Comandantul Diviziei 1 turce era generalul de brigadă Tahir Paşa, al Divziei 2 generalul de divizie Adil Paşa, al brigăzii convoiului colonelul Sayir Bey, al cavaleriei colonelul Bekir Bey. În total, forţele turce care vroiau să iasă din încercuire aveau 34.000 militari (din care 7.000 erau convalescenţi sau răniţi), cu 88 tunuri.

Divizia 1 turcă, a atacat de-a lungul drumului Plevna-Gorni Etropol, iar Divizia 2 turcă a început evacuarea fortificaţiilor din jumătatea estică a Plevnei. Trupele de grăniceri ruşi şi Brigada 1, condusă de colonelul Grigore Cantilli, din Divizia 4 infanterie română, au rezistat cu succes.

Bateria 2 din Regimentul 1 artilerie, comandată de căpitanul Grămăticescu, şi bateria 1 din Regimentul 3 artilerie, comandată de căpitanul Alexandrescu au deschis focul asupra flancului drept al Diviziei 1 turcă, iar în jurul orei 9.30 Divizia 2 română, comandată de colonelul Cerchez, observând retragerea Diviziei 2 turcă, a pornit în urmărirea acesteia, ocupând reduta Griviţa 2. Osman Paşa anunţă că predă cetatea necondiţionat şi se predă colonelului Cerchez. La ora 14, orice rezistenţă turcească încetase în Plevna, iar la ora 15 intra în localitatea cucerită regele Carol I, cam în acelaşi timp cu Marele Duce Nicolae, comandantul armatei ruse din Balcani.

Contribuţia trupelor române la cucerirea Plevnei a fost recunoscută de marele duce Nicolae, care, într-un ordin de zi, arăta că „rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperaţiunei bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat (domnitorul Carol I, n.n.), la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”.

Cucerirea Plevnei a deschis drumul trupelor ruse spre Istanbul, cucerirea oraşelor Filipopol şi Adrianopol determinând Turcia să capituleze (23 ianuarie/4 februarie 1878).

Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România obţinea independenţa de stat şi Dobrogea.

cititi si:

- Războiul Ruso-Turc (1877–1878)

- Războiul de Independență al României (1877 – 1878)

- Lupta de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878)

- Tratatul de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878)

- Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)

La Ordinea Zilei – 10 Decembrie 2020

Situația din România – 10 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Sărbătorile Zilei de 10 Decembrie

Ortodoxe – Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

(articol in curs de editare)

 

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului

 

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European

Combaterea schimbărilor climatice este printre cele mai importante teme pe agenda Consiliului European care începe astăzi. Îmi iau angajamentul ferm pentru următorii ani de a mă implica direct pentru a sprijini măsurile care conduc la un mediu curat în România – reducerea poluării aerului, solului și apelor țării noastre, protejarea biodiversității. Nu avem nevoie de strategii nerealiste, făcute din pix, care să zacă într-un sertar. Trebuie să ne concentrăm pe propuneri și strategii ambițioase, dar realiste, pe care să le implementăm și care să aibă ca efect creșterea calității vieții oamenilor. Împreună cu Guvernul, vom folosi fondurile europene și vom elabora politici publice în domeniul mediului, pentru că toate acestea contribuie la sănătatea noastră și constituie o mare oportunitate de creștere economică. Totodată, trebuie să devenim conștienți fiecare dintre noi și că schimbarea și adaptarea comportamentului nostru, renunțarea la unele obiceiuri care afectează mediul sunt esențiale pentru prevenirea schimbărilor climatice.”
preluat de pe www.facebook.com/klausiohannis

 

Consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare

În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) și ale art. 103 din Constituția României, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;
Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

 

CNSU propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, din 14 decembrie; restricţii pe pârtiile de schi

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus, joi, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie, păstrând măsurile existente în prezent, la care se adaugă o reglementare referitoare la transportul pe cablu pe pârtiile de schi, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Declarații susținute de prim-ministrul interimar, Nicolae-Ionel Ciucă, după participarea la evenimentul de semnare a acordurilor de cooperare dintre Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP) și Biserica Ortodoxă Română, respectiv, Primăria Municipiului București, pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane și protecția victimelor

 

Situația din România -  10 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 10 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 539.107 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
434.679 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.067 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.048 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 12.948 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.12.2020 (10:00) – 10.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 decese (71 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.251. Dintre acestea, 1.288 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.356.567 de teste. Dintre acestea, 31.437 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.359 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.946 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 9 decembrie 2020, au fost raportate 14.320.392 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*

Franţa 2.309.621(+13.713) 56.352 (+831) 178.937 (+1.379)
Italia 1.757.394 (+14.837) 61.240 (+634) 997.895 (+39.266)
Regatul Unit 1.750.241(+12.281) 62.033 (+599) 3.778 (+13)
Spania 1.702.328 – 46.646 – 150.376 -
Germania 1.218.524(+20.815) 19.932 (+590) 929.272 (+20.214)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

Coronavirus: Republica Cehă prelungeşte starea de urgenţă până pe 23 decembrie în faţa creşterii numărului de contaminări

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 9 DECEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

67.965.261 (+598.215) 1.557.616 (+12.285) 44.406.334 (+424.539)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 8 – 9 decembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 10 decembrie în Istorie

- Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf (sec. al II – III-lea)