Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite.
În unele țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.
În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică.
O parte din restul țărilor adoptă alte date.
Imagini din arhiva AGERPRES: Un grup de copii participă la un concurs de desene pe asfalt, cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Copilului, Parcul Tineretului, Bucureşti, 1989. #DescoperăARHIVA AGERPRES Foto: (c) SORIN LUPŞA AGERPRES FOTO
Istoria
Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.
Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului.
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.
Data de 1 iunie este folosită de multe ţări din fosta zonă de influenţă sovietică, “Ziua Internaţională pentru Protecţia Copilului” fiind instituită la 1 iunie 1950, în urma congresului Federaţiei Internaţionale Democratice a Femeilor de la Moscova, care a avut loc în 1949.
Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.
Una dintre teorii spune ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.
De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales in tarile comuniste.
“În concepția regimului comunist din România, anterior Revoluției Anticomuniste din 1989, copilul, tânăr vlăstar al poporului, devenea exponentul omului nou.
Prin îndoctrinare politică făcută încă de la o vârstă fragedă, copilul și ulterior viitorul adult, putea deveni un apărător al noului regim și al valorilor impuse de acesta.” (sursa: www.memorialsighet.ro)
Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului în 1989.
Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei, scrie site-ul https://www.un.org/en/observances/world-childrens-day/.
Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, de a fi protejaţi de violenţă, de a nu fi discriminaţi şi de a le face auzite opiniile.
Prin rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară la o dată pe care o consideră potrivită.
În România, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări.
Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.
In 1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat Conventia privind Drepturile Copilului , aceasta fiind ratificata si de Parlamentul Romaniei, devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in tara noastra.
În România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Astfel, în 2017, pentru prima dată ziua de 1 iunie este nelucrătoare. Camera Deputaţilor a adoptat, în luna octombrie, legea prin care Ziua Copilului devine zi liberă nelucrătoare pentru români.
Ziua copiilor în lume
Data zilei copilului variază foarte mult între țări.
Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.
- Argentina sărbătorește a doua duminică din luna august.
- Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.
- Albania sărbătorește în data de 1 iunie.
- Armenia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Austria sărbătorește în data de 20 septembrie.
- Azerbaijan sărbătorește în data de 1 iunie.
- Africa Centrală: În Republica Congo, Republica Democrată Congo, Camerun, Guineea Ecuatorială, Gabon, Ciad și Republica
- Centrafricană Ziua Copilului se sărbătorește pe 25 decembrie.
- Africa de Sud sărbătorește în prima sâmbătă a lunii noiembrie.
- Bangladeș sărbătorește în data de 17 martie.
- Bolivia sărbătorește în data de 12 aprilie.
- Bosnia și Herțegovina sărbătorește în data de 1 iunie.
- Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.
- Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.
- Columbia sărbătorește în ultima sâmbătă a lunii aprilie.
- Chile sărbătorește în prima zi de miercuri din luna octombrie.
- Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.
- Cambodia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Canada sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Costa Rica sărbătorește în data de 9 septembrie.
- Croația sărbătorește în data de 11 noiembrie.
- Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.
- Cehia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Coreea de Nord sărbătorește în data de 1 iunie.
- Coreea de Sud sărbătorește în data de 5 mai.
- Ecuador sărbătorește în data de 1 iunie.
- Elveția sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Egipt sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Eritreea sărbătorește în data de 8 decembrie.
- Filipine sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Finlanda sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea -Republicii Federale Germania.
- Grecia sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Guatemala sărbătorește în data de 1 octombrie.
- Honduras sărbătorește în data de 10 septembrie.
- Haiti sărbătorește în data de 12 iunie.
- Hong Kong sărbătorește în data de 4 aprilie.
- Indonezia sărbătorește în data de 23 iulie.
- India sărbătorește în data de 14 noiembrie.
- Irlanda sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Japonia sărbătorește în data de 5 mai.
- Kazahstan sărbătorește în data de 1 iunie.
- Laos sărbătorește în data de 1 iunie.
- Maldive sărbătorește în data de 10 mai.
- Marea Britanie sărbătorește în a doua duminică a lunii mai.
- Malaezia sărbătorește în mod tradițional pe 1 octombrie. În zilele noastre este sărbătorită și pe 20 noiembrie.
- Mongolia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Mozambic sărbătorește în data de 1 iunie.
- Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.
- Norvegia sărbătorește în data de 17 mai.
- Nigeria sărbătorește în data de 27 mai.
- Noua Zeelandă sărbătorește în prima duminică din luna martie.
- Nicaragua sărbătorește în data de 1 iunie.
- Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Pakistan sărbătorește în data de 1 iulie.
- Palestina sărbătorește în data de 5 aprilie.
- Panama sărbătorește în a treia duminică a lunii iulie.
- Paraguay sărbătorește în data de 16 august.
- Peru sărbătorește în a doua duminică a lunii aprilie.
- Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.
- România sărbătorește în data de 1 iunie.
- Rusia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Serbia sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Slovacia sărbătorește în data de 1 iunie.
- Suedia sărbătorește în prima zi de luni a lunii octombrie.
- Spania sărbătorește în a doua duminică a lunii mai.
- Sri Lanka sărbătorește în data de 1 octombrie.
- Sudan sărbătorește în data de 23 decembrie.
- Statele Unite ale Americii sărbătorește în a doua duminică a lunii iunie.
- Surinam sărbătorește în data de 5 decembrie.
- Singapore sărbătorește în prima zi de vineri a lunii octombrie.
- Sudanul de Sud sărbătorește în data de 23 decembrie.
- Thailanda sărbătorește în a doua sâmbătă a lunii ianuarie.
- Trinidad și Tobago sărbătorește în data de 20 noiembrie.
- Tunisia sărbătorește în data de 11 ianuarie.
- Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.
- Tuvalu sărbătorește în prima zi de luni a lunii august.
- Uruguay sărbătorește în a doua duminică a lunii august.
- Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.
- Ucraina sărbătorește în data de 1 iunie.
- Venezuela sărbătorește în a treia duminică a lunii iulie.
1 iunie este a 152-a zi a calendarului gregorian și ziua a 153-a în anii bisecți.
Luna iunie
Coacerea cireşelor şi mirosul de tei anunţă începutul primei luni a verii, iunie. Numită în tradiţia populară “Cireşar” sau “Cireşel”, în această lună ne bucurăm de aroma şi dulceaţa acestor fructe, care, potrivit soiurilor cultivate la noi, au două perioade de coacere, prima la începutul lunii, iar a doua după jumătatea lunii până spre sfârşitul acesteia.
Denumirea derivă din latinescul “junius”, dar se presupune că s-ar putea trage din “juniores”, care înseamnă “tineret”, această lună fiind menită să sărbătorească populaţia tânără, în epoca romană.
Poetul Ovidiu a dat şi explicaţia: zeiţa Iuno (Iunona sau Junona) a revendicat această lună. Iuno era soţia lui Jupiter, iar romanii o considerau zeiţa protectoare a femeilor. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au schimbat în timp, unele chiar la cererea Bisericii.
Sfântul Iustin Martirul sau Iustin Martirul și Filosoful a fost unul din principalii apologeți ai creștinismului timpuriu. Convertit la creștinism, sfântul Iustin a scris mai multe lucrări la mijlocul secolului al II-lea, între care și două Apologii adresate împăraților romani, în care apără și explică creștinismul ca pe adevărata filosofie. Tocmai puterea argumentației sale i-a adus martiriul. Prăznuirea sa se face la data de 1 iunie.
Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
România – Ziua Geniştilor Militari - Prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859, data la care domnitorul A.I. Cuza punea rezoluţia “Se încuviinţează” pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru “înaintarea lucrărilor publice”.
România – Ziua Rezervistului Militar - Ziua Rezervistului Militar a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr. 467 din 12 mai 2010. Prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, in condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment.
Samoa – Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1962)
Wikipedia: Ziua Brion Vibber
Astăzi în istorie pentru 1 iunie
Evenimentele Zilei de 1 iunie în Istorie:
- 1 iunie 1794 – A avut loc gloriosul 1 iunie, prima și cea mai mare bătălie navală între Regatul Marii Britanii și Prima Republică Franceză din timpul războaielor revoluționare franceze.
- 1 iunie 1831 – Exploratorul britanic James Clark Ross a condus prima expediție care a ajuns la Polul Nord Magnetic.
- 1 iunie 1924 – Ignaz Seipel, cancelarul Austriei, a fost grav rănit într-un atentat, ceea ce l-a determinat să renunțe la funcție.
- 1 iunie 1939 – Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale – care prezentase liste unice, fără contracandidați – obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat
- 1 iunie 1946 – Ion Antonescu, conducător al României în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost executat la închisoarea Jilava după ce a fost condamnat de un Tribunal al Poporului pentru trădare, crime de război și crime împotriva păcii.
*** iunie 106 - A început Bătălia de la Sarmizegetusa (iunie – iulie 106)
Soldați romani construind un pod și un drum de munte (Imagine de pe Columna lui Traian) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Sarmizegetusa a fost asediul capitalei Regatului Dac, Sarmisegetuza făcut de armata romană în anul 106.
Singura înregistrare istorică a asediului este Columna lui Traian, care este o sursă controversată, fiind în primul rând o operă edilitar-artistică.
Există și o dezbatere pentru a stabili dacă romanii au luptat de fapt pentru cucerirea Sarmizegetuzei sau dacă dacii au distrus capitala lor în timp ce se retrăgeau în fața legiunilor care avansau.
Cei mai mulți istorici sunt de acord că un asediu al Sarmizegetusei a avut totuși loc.
Primul atac a fost respins de apărători daci.
Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o platformă pentru a ușura intrarea în cetate.
Ei au încercuit orașul și cu un zid circumvallatio.
În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se predea înainte ca să dea foc la oraș.
Forțele romane au reușit să intre în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian ca împărat și apoi au nivelat (distrus) întreaga cetate.
Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetuzei.
Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, care, în conformitate cu Jérôme Carcopino (p. 73), consta din 165.000 kilograme de aur curat și 331.000 de kilograme de argint îngropate sub râul Sergetia (Cassius Dio 68. 14).
1 iunie 193 - Împaratul roman Marcus Didius Salvius Julianus moare asasinat. (n. 133)
Didius Iulianus (latină: Marcus Didius Salvius Julianus; 133 – 193) a fost împărat roman de la 28 martie la 1 iunie 193. Didius Iulianus era un senator foarte bogat, originar din Gallia.
A devenit împărat cumpărând la mezat tronul imperial de la pretorieni, care, după tulburările ce avuseseră loc la moartea împăratului Pertinax, au scos tronul imperial la vânzare, pentru cel mai bun preț.
A fost recunoscut de Senat și de pretorieni, nu însă și de legiunile de la Dunăre de sub comanda lui Septimius Severus, care, de altfel, l-au detronat și ucis.
1 iunie 195 - Moartea lui Liu Bang, primul împărat al dinastiei chineze Han.
Emperor Gao (256 or 247 – 1 June 195 BC), Liu Bang – foto – en.wikipedia.org
A murit la 52 de ani dupa ce, opt ani mai devreme, profitând de dezintegrarea imperiului a preluat puterea şi a restabilit ordinea în ţară.
Este unul dintre cei doi împăraţi din istoria chineză care provin din familii de rând, el descinzand dintr-o familie de ţărani.
A lucrat ca funcţionar de mic rang în timpul dinastiei Qin si a fost nevoit să se ascundă în munţi dupa ce a eliberărat fără permis prizonierii.
În 209 î.e.n. Liu Bang a organizat în satul său natal o oaste si trupele sale au cucerit capitala Xianyang, încheind astfel dominaţia cruntă a dinastiei Qin.
Liu Bang a abrogat legile severe elaborate în dinastia Qin , castigand asfel a câştigat sprijinul populaţiei.
Apoi Liu Bang a luptat 4 ani cu un alt conducător al ţăranilor răsculaţi, Xiang Yu.
În 202 î.e.n. acesta din urmă s-a sinucis, după ce a fost încercuit de 300.000 de militari conduşi de Liu Bang, câştigand astfel războiul şi instalandu-se pe tron în acelaşi an la Shandong.
Statul său s-a numit Han. Dinastia Han (206 BC-C – 220 AD) este cea mai lungă din istoria imperiala a Chinei.
În semn de respect, in China si Taiwan acestui imparat ii sunt inchinate cateva temple.
1 iunie 987 - Hugo Capet devine rege al Frantei, dupa ce regele Louis al V- lea din dinastia carolingiana a murit subit.
Hugo Capet (franceză Hugues Capet; c. 941 – 24 octombrie 996) a fost primul rege al francilor din Casa de Capet de la alegerea sa în 987 până la moartea sa, în 996.
El l-a succedat pe ultimul rege carolingian, Ludovic al V-lea. Este întemeietorul puternicei dinastii a Capețienilor, o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care Capețieni direcți, un număr de 15 regi).
Numele Capet era probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la latinescul caput, cu înțelesul de „cap”, sau „mare șef”.
1 iunie 1215 - Zhongdu (acum Beijing) este capturat de mongolii lui Genghiz Han
1 iunie 1431 - Domnitorul Munteniei Dan II-lea moare eroic într-o luptă cu turcii. Ulterior pe tronul Munteniei vine Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrîn, impus de boierii din ţară şi avînd sprijinul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, împotriva pretendentului Vlad Dracul.
Dan al II-lea a fost domnul Țării Românești între toamna lui 1422 – 1426; primăvara lui 1427 – 1431, fiul lui Dan I. A fost totodată duce al Amnașului și Făgărașului.
Domnia pro-otomană a lui Radu al II-lea deci, implicit, scoaterea Țării Românești din alianța statelor creștine, nu a convenit regalității maghiare, care se vedea văduvită de un important aliat mai ales în contextul în care Imperiul otoman era din nou în expansiune.
Totuși nu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg îl aduce pe tron pe Dan al II-lea ci, conform cronicii lui Ducas, acesta vine de la Constantinopol, recrutează armată de mercenari din Transilvania, după care pornește o campanie militară pe cont propriu în toamna lui 1422 ce are drept rezultat înfrângerea și alungarea vărului său.
Astfel la 22 octombrie era deja înscăunat și cerea sprijin regelui maghiar pentru menținerea domniei, în folosul țării și al creștinătății și acceptul de a bate monedă.
Ca răspuns la cererile voievodului muntean, Sigismund îi poruncește comitelui de Timiș, Pippo Spano să stea la dispoziția lui Dan, cerându-i în schimb omagiul de vasalitate și redarea vechilor privilegii brașovenilor.
Luptele ce au urmat în iarna dintre anii 1422 și 1423 au culminat cu o mare victorie la 23 februarie când se spune că ar fi rămas pe câmpul de luptă 36.000 de turci.
1 iunie 1475 - Prima mentiune documentară a orasului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean Laiotă Basarab.
Prima menţiune documentară a localităţii Craiova datează de la 1 iunie 1475. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică importantă din Ţara Românească, după domnie.
În 1492, Vlad Călugărul, domn al Ţării Româneşti, a stabilit la Craiova reşedinţa Banilor Olteniei, unde aceasta s-a menţinut până în 1761, când a fost mutată la Bucureşti (şi desfiinţată apoi în 1831), potrivit lucrării “Enciclopedia geografică a României”.
În timpul lui Mihai Viteazul (1593-1601), Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic şi militar.
În Evul Mediu, Craiova a fost un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi centru de declanşare a acţiunilor antiotomane, indică site-ul https://www.primariacraiova.ro.
Anne Boleyn (1501/1507 – 19 mai 1536), a fost a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1533, la numai patru luni după ce acesta a divorțat de Caterina de Aragon.
1 iunie 1636 - S-a Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708)
Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul (în rusă Николай Гаврилович Спафарий) (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.
1 iunie 1685 - A fost semnat tratatul de “alianţă veşnică” dintre Transilvania şi Muntenia.
1 iunie 1778 - A aparut primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia “Theatral Wochenblatt” la Sibiu, Transilvania. Ziarul a aparut la tipografia lui Martin Hochmeister.
1 iunie 1794 - A avut loc Gloriosul 1 iunie, prima și cea mai mare bătălie navală între Regatul Marii Britanii și Prima Republică Franceză din timpul războaielor revoluționare franceze.
Acțiunea lui Lord Howe, sau Gloriosul 1 iunie (1 iunie 1974), de Philip James de Loutherbourg (1795) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Gloriosul 1 iunie (sau A treia bătălie de la Ushant sau Bătălia din 13 prerial anul 2 sau Lupta din Prerial) a fost o bătălie navală între Marea Britanie și Franța revoluționară, în care navele britanice au încercat sa oprească un convoi de nave venind din SUA către Franța.
Atât Marea Britanie cât și Franța au susținut că au ieșit învingătoare: Marea Britanie prin a captura sau scufunda șapte nave franceze fără a pierde nicio navă proprie iar Franța pentru că acest convoi de nave de importanță vitală a trecut cu bine Atlanticul și a ajuns în Franța fără pierderi semnificative.
Cele două flote au fost atât lăudate cât și criticate în țările lor de baștină – critica fiind îndreptată către acei căpitani care nu prea au contribuit la bătălie.
Flota britanică ajunsă în Spithead a fost onorată cu vizita Regelui George al III-lea și a întregii familii regale.
1 iunie 1796 - Tennessee devine al 16-lea stat din componenta Statelor Unite.
1 iunie 1796 - S-a născut fizicianul francez Nicolas Léonard Sadi Carnot.
Nicolas Léonard Sadi Carnot în 1813, în vârstă de 17 ani, în uniforma tradițională a unui student de la École Polytechnique – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796, Paris, Prima Republică Franceză – d. 24 august 1832, Paris, Franța) a fost un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecții asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a termodinamicii.
Sadi Carnot, de la numele poetului persan Saadi din Shiraz, foarte admirat de tatăl său, a fost fiul mai mare al inginerului și matematicianului Lazare Carnot, cunoscut ca „Marele Carnot”, atunci în vârstă de 43 de ani și aflat la culmea carierei sale.
Mihail Ivanovici Glinka (n. 1 iunie 1804 – d. 15 februarie 1857) a fost un compozitor rus. Compozitor genial rus,numit parintele muzicii clasice ruse.El a pus baza operei nationale ruse si a muzicii simfonice.
A scris prima Opera rusa,,Ivan Susanin” si ,,Viata pentru Tara” avind un succes desosebit.Compune ,,Romanta”,Cintaretul sarac”,,Albumul de piese pentru pian”este opera fantastica,Ruslan si Ludmila”.
Face cunostinta cu Berlioz.Compune si creeaza creatii simfonice. Uvertura, Camarinskaia, Valsul-fantezie. Muzica secolului XIX trebuia sa fie una cu caracter predominant național.
Acest lucru l-a înțeles și Mihail Ivanovici Glinka, care a fost adeptul operei cu influențe folclorice, folosind melodii cu caracter modal, orchestrația fiind inspirată din sonoritățile timbrale populare, iar subiectele alese, din legendele, miturile și istoria poporului rus.
De asemenea, textul utiliza limba rusa.
1 iunie 1829 - A aparut, la Iaşi, “Albina Romaneasca” – prima gazeta in limba romana din Moldova; director, Gheorghe Asachi, o gazeta politico-literară care a apărut bisăptămânal pana la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietar și redactor, Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar Alauta Romaneasca.
După Courrier de Moldavie tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Romanesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Țara Romanească și de Gazeta de Transilvania a lui G.Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei periodice romanesti.
Curierul românesc, care a început să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu încep să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mișcarea literară din țară.
1 iunie 1831 - Exploratorul britanic James Clark Ross a condus prima expediție care a ajuns la Polul Nord Magnetic, pe Peninsula Boothia, în nordul îndepărtat al Canadei.
Sir James Clark Ross – foto – ro.wikipedia.org
Sir James Clark Ross (n. 15 aprilie 1800, Londra – d. 3 aprilie 1862 la Aylesbury) a fost un navigator și explorator englez.
James Ross, a fost fiul unui om de afaceri bogat, se prezintă deja la vârsta de 12 ani ca voluntar la marina regală engleză (Royal Navy).
Această hotărâre a lui a fost influențată de unchiul său John Ross (cercetător polar) care lua în acel timp parte ca ofițer tânăr englez la Războaiele Revoluției Franceze, din timpul lui Napoleon.
James Clark Ross, pornește în anul 1818 o expediție sub comanda lui William Edward Parry, de căutare a Pasajului de nord-vest și ulterior în călătorii de explorare a Oceanului Arctic.
Datorită priceperii și cunoștințelor sale va fi avansat ca locotenent, și se va împrieteni cu ofițerul Francis Crozier.
În anul 1834 este numit căpitan și va continua să întreprindă expediții de explorarea a celor doi poli ai pământului.
1 iunie 1836 - Primul spectacol de opera in limba romana, cu “Semiramida” de G. Rossini, sustinut de elevii “Societatii Filarmonica”.
1 iunie 1838 - S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române (d. 1909).
Gheorghe I. Lahovary – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Gheorghe I. Lahovary (n. 1 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea – d. 13 iunie 1909, București) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901). În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.
Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român, creatorul și ideologul poporanismului, fondatorul (împreună cu Garabet Ibrăileanu și Paul Bujor) a revistei literare ”Viața Românească”.
În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).
Elena Alistar (n. 1 iunie 1873, Vaisal, Odesa, Ucraina – d. 1955, Pucioasa, Dâmbovița, România) a fost un medic și om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.
1 iunie 1876 - Poetul erou national al bulgarilor Hristo Botev, este omorat in luptele cu turcii la Styara Planina ;
Hristo Botev – foto – ro.wikipedia.org
1 iunie 1878 - Intre 1 iunie – 1 iulie 1878 se desfasoara Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano incheiat de Rusia cu Turcia in urma razboiului ruso-romano-turc. Se recunoaşte independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, străvechi teritoriul românesc, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus.
1 iunie 1880 - A fost dat in folosinta, in SUA, primul telefon public. Aparatul a fost instalat intr-o cabina amplasata la intrarea in cladirea Bancii Yale din New Heaven (Connecticut).
1 iunie 1901 - A fost infiintata, la Bucureşti, de catre D. G. Kiriac, Societatea corala “Carmen”.
1 iunie 1907 - S-a nascut sir Frank Whittle, inginer britanic, inventator al motorului cu reactie britanic. A brevetat inventia sa la 16 ianuarie 1930.
Sir Frank Whittle (1 June 1907 – 9 August 1996) inginer britanic, inventator al motorului cu reactie britanic – foto – en.wikipedia.org
Motoarele lui Whittle au fost dezvoltate cu câțiva ani mai devreme decât cele din Germania ale Dr.Hans von Ohain care a fost proiectantul primului motor cu reactie operațional.
The Gloster E.28/39, the first British aircraft to fly with a turbojet engine – foto – en.wikipedia.org
1 iunie 1910 - Membrii expeditiei catre Polul Sud condusi de Robert Falcon Scott parasesc Anglia.
1 iunie 1914 - Vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța.
Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei.
A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie.
A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.
1 iunie 1918 - A început Bătălia din pădurea Belleau (1 – 26 iunie 1918)
Bătălia din pădurea Belleau (1 – 26 iunie 1918) – Puşcaşi marini americani în pădurea Belleau (1918) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia din pădurea Belleau (1–26 iunie 1918) a avut loc în timpul ofensivei de primăvară din 1918 a germanilor în Primul Război Mondial, în zona râului Marna din Franța.
Bătălia s-a dat între diviziile 2 Infanterie (condusă de general-maior Omar Bundy) și 3 Infanterie americane pe de o parte, și de cealaltă parte de mai multe unități germane compuse din porțiuni ale diviziilor 237, 10, 197, 87 și 28.
Ignaz Seipel (n. 19 iulie 1876, Viena, Austro-Ungaria – d. 2 august 1932, Pernitz, Austria Inferioară, Austria) a fost un prelat romano-catolic austriac și politician al Partidului Social Creștin (CS), care a îndeplinit de două ori funcția de cancelar federal al Austriei (1922-1924 și 1926-1929).
La 1 iunie 1924 un muncitor a săvârșit un atentat la adresa vieții lui Seipel, rănindu-l grav și forțându-l să se retragă de la putere.
Seipel a fost numit din nou în funcția de cancelar la 20 octombrie 1926 și a câștigat alegerile din aprilie 1927 cu o majoritate confortabilă.
Conducând o guvernare de coaliție de dreapta, susținută de Partidul Popular al Germaniei Mari și de Landbund (Federația Rurală), politica sa principală a fost încurajarea cooperării între industriașii bogați și unitățile paramilitare ale organizației naționaliste Heimwehr.
Acest acord politic a condus la o creștere a violenței stradale și a conflictelor armate cu organizația paramilitară social-democrată Republikanischer Schutzbund, culminând cu Revolta din iulie 1917, care a fost reprimată sever și s-a soldat cu numeroase victime. Opoziția social-democrată s-a referit ulterior la Seipel cu porecla „prelatul sângeros”.
El a demisionat din motive de sănătate de la conducerea guvernului în 1929 și a fost înlocuit de colegul său de partid Ernst Streeruwitz.
În anul următor a îndeplinit din nou, pentru o scurtă perioadă, funcția de ministru de externe în cabinetul cancelarului Carl Vaugoin.
Suferind de tuberculoză, Ignaz Seipel s-a retras la un sanatoriu din Pădurile Vienei, unde a murit la 2 august 1932. A fost îngropat într-un mormânt de onoare din cimitirul Zentralfriedhof din Viena.
1 iunie 1925 - A fost fondata compania americana producatoare de automobile “Chrysler”.
1 iunie 1926 - S-a născut Marilyn Monroe, actriță, model și cântăreață americană (d. 1962)
Marilyn Monroe (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie 1926 – d. 5 august 1962) a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea.
Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială.
Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră.
După câteva apariții minore în decurs de câțiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind și de remarcabila ei prezență scenică.
Și-a îndreptat eforturile către apariții mai consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest scop.
Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.
1 iunie 1937 - Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni care activa din 1876 ca fundație.
Universitatea săsească denumită în limba germană: „Nationsuniversität”, cu numele complet „Sächsische Nationsuniversität”(Universitatea Națiunii Săsești), iar în latină: „Universitas Saxonum”, căreia ungurii îi ziceau „Szász Nemzeti Egyetem”, a fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni (germană Siebenbürger Sachsen) constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca „administrație autonomă” iar de atunci până la desființarea sa definitivă, în 1937, ca fundație.
Universitatea săsească, îngloba cele șapte scaune ale Sibiului (Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sighișoara, Nocrich, Cincu și Rupea), Scaunul Șeica și cel al Mediașului, formate mai târziu, precum și Districtul Brașov și Districtul Bistriței.
Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.
1 iunie 1937 - S-a născut actorul si regizorul de film american Morgan Freeman laureat al premiului Oscar.
Morgan Freeman (n. 1 iunie 1937) este un actor american, regizor de film și narator, câștigător al Premiului Oscar.
A devenit cunoscut în anii 1990, după ce a a avut roluri într-o serie de filme de succes produse la Hollywood.
1 iunie 1938 - In România, a fost adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior cu scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. Consiliul economic superior a fost creat în 1936.
1 iunie 1939 - Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale – care prezentase liste unice, fără contracandidați – obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat. Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.
Nicolae Iorga în uniforma militară a partidului unic Frontul Renașterii Naționale. În fundal stânga, regele Carol al II-lea. În dreapta, din profil, Armand Călinescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat“, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți“.
Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului“.
Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri. În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui
1 iunie 1941 - Insula greceasca Creta este ocupata de Germania nazista (Al Doilea Razboi Mondial).
1 iunie 1945 - Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
1 iunie 1946 - Dupa o detentie de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (conducator al statului roman in perioada 1940-1944), a fost executat prin impuscare in incinta inchisorii Jilava impreuna cu alti trei membri ai guvernului sau, după ce a fost condamnat de un asa zis Tribunal al Poporului, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”.
După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat.
Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946, alături de foștii săi colaboratori, criminalii de război: Mihai Antonescu, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri; generalul de jandarmi degradat, Constantin Z. Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944) și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.
Tribunalul Poporului din București a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și 6 condamnați in absentia, care nu și-au mai executat pedeapsa.
Conform cu raportul oficial, întrebat despre ultima sa dorință
„Ion Antonescu a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat.
Înainte de execuție, Ion Antonescu a exclamat:
“Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea”. “[...]
După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut.
Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus:
„Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”,
la care gardianul șef s-a dus la el cu pistolul în mână și l-a împușcat în cap.
Doctorul i-a examinat și a spus că Antonescu și Vasiliu erau încă în viață.
Gardianul șef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă.
A luat o pușcă de la unul dintre gardieni și a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia pușca s-a blocat și ea.
A schimbat pușca cu alta și a mai tras alte trei focuri în diferite părți ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la I. Antonescu și i-a tras trei focuri în piept.
Doctorul i-a examinat din nou și a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viața.
Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu.
Creierii lui Vasiliu au fost împrăștiați, dar el mai mișca și mai spunea ceva ce nu putea fi înțeles.
Gardianul s-a dus din nou și i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat și pe Vasiliu mort.”
1 iunie 1946 - A fost executat prof.Gheorghe Alexianu , profesor universitar si om politic român, fost guvernator al Transnistriei.
Gheorghe (George) Alexianu (n. 1 ianuarie 1897, Străoane, județul Putna;[1] d. 1 iunie 1946, Jilava) a fost doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august 1941–1944.
În 1946, inculpat și condamnat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității; a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București (condamnare reconfirmată la recursurile din 2006 și 2008) și a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare.
1 iunie 1946 - A fost executat Mihai Antonescu, avocat si om politic român, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de maresalul Ion Antonescu;
Mihai Antonescu (n. 18 noiembrie 1904, comuna Nucet, județul Dâmbovița – d. 1 iunie 1946, Închisoarea Jilava) a fost avocat, politician român de extremă dreaptă și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de Ion Antonescu.
După război, a fost judecat, găsit vinovat de crime de război, condamnat la moarte și executat.
1 iunie 1946 - A fost executat Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani), general, comandant al Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944).
Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani – d. 1 iunie 1946) a fost un general român, comandant al Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944).
Pentru crime de război și alte capete de acuzare Constantin Vasiliu a fost judecat, degradat și condamnat de către Tribunalul Poporului de 4 ori la moarte și de 4 ori la 20 ani detenție riguroasă. A fost executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava la 1 iunie 1946.
1 iunie 1949 - S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpana”, de Lucia Demetrius.
Teatrul de Stat Resita si Casa de Cultura a Sindicatelor – foto – cinematografe.bicaz.rou.ro
1 iunie 1956 - S-a născut in Bucuresti, scriitorul roman Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București) este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti.
1 iunie 1957 - S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției.
Muzeul Literaturii Romane – foto – rezistenta.net
Muzeul Național al Literaturii Române a fost înființat la 1 iunie 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu – Perpessicius. Inițial, muzeul a funcționat într-o clădire din șoseaua Kiseleff nr. 10, iar între 1964-1966 în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Din 1967 a primit ca sediu Casa Krețulescu, pe Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1.
Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu.
1 iunie 1957 - Televiziunea Romana a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Tandarica din Bucuresti.
The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).
Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band este al optulea album de studio al trupei engleze de muzică rock The Beatles, lansat în iunie 1967. Înregistrat pe parcursul a 129 de zile începând cu decembrie 1966, Sgt. Pepper surprinde formația experimentând mai mult decât pe precedentul disc, Revolver.
Făcând uz de orchestre, muzicieni angajați și tehnici de producție inovative, albumul cuprinde elemente din genuri muzicale ca music hall, jazz, rock and roll, muzică clasică și muzică indiană tradițională. Versurile albumului se referă la teme precum copilăria, înaintarea în vârstă, rutina de zi cu zi și viața britanicilor de după război.
Sgt. Pepper este în mare parte un album conceptual în care The Beatles este grupul fictiv din titlul materialului. Coperta albumului, în care trupa este așezată în fața unui grup de celebrități, a fost foarte lăudată și ulterior imitată.
Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band a fost un succes critic și comercial în toată lumea, stând pentru un total de 27 de săptămâni pe primul loc al UK Albums Chart și pentru 15 săptămâni în topul american Billboard 200.
Un album definitoriu pentru rockul psihedelic, aflat atunci în plină dezvoltare, Sgt. Pepper a fost foarte bine primit de critici câștigând patru premii Grammy în 1968.
Recunoscut adesea de către critici și publicațiile de specialitate ca unul dintre cele mai influente albume din istoria muzicii rock, Sgt. Pepper este clasat frecvent pe sau aproape de primul loc în listele celor mai bune albume ale tuturor timpurilor.
În 2003, albumul a fost clasat pe primul loc în “Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilită de revista Rolling Stone”. Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band este unul din cele mai bine vândute albume ale tuturor timpurilor cu 32 de milioane de copii vândute.
1 iunie 1968 - S-a născut Jason Sean Donovan, actor si cantaret australian.
Jason Donovan a fost unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai anilor ’80 din istoria britanică, cu vânzări de peste 13 milioane de albume.
S-a născut la 1 iunie 1968, în Malvern, Australia şi este fiul actorului Terrance Donovan şi al crainicei de ştiri Sue McIntosh. Prima sa apariţie TV a fost într-o serie de pelicule intitulate “Skyways” (1980), fiind urmate de “I Can Jump Puddles” (1981) şi “Golden Pennies” (1985). A urmat cursurile colegiului De La Salle, în Melbourne, situată în suburbia din Malvern.
În 1985, i s-a propus să dea o probă pentru un episod din ciclul unei serii de pelicule tv denumite “Neighbours”, în scurt timp acesta devenind cel mai popular serial tv, iar Jason Donovan, băiatul din spatele scenei pe care oricine dorea să-l întâlnească. Povestea rolului său a implicat evoluţia alături de un alt personaj numit “Charlene Mitchell” interpretat de Kylie Minogue şi a dus la sporirea popularităţii peliculei atât în rândul publicului britanic, cât şi australian.
1 iunie 1971 - S-a născut cantareata de muzica uşoara si prezentatoare radio, Monica Anghel.
Monica Anghel (n. 1 iunie 1971) este o cântăreață, prezentatoare de radio și actriță din România. Ea a câștigat Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participat, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 1996 alături de formația Sincron și ediția din 2002 împreună cu Marcel Pavel). Este cunoscută după ce o perioadă îndelungată a activat în grupul de umor „Divertis”.
1 iunie 1972 - S-a deschis, la Constanta, primul delfinariu public din sud-estul Europei.
Delfinariu Constanta – foto – emadragan.ro
1 iunie 1973 - S-a născut Heidi Klum, actriță, fotomodel, prezentatoare TV, businesswoman și designer de modă german.
Heidi Klum, supermodel, prezentatoare TV, actriţă şi femeie de afaceri, s-a născut la 1 iunie 1973 în oraşul german Bergisch Gladbach, în apropiere de Koln, conform www.heidiklum.de. Provine dintr-o familie de profesionişti ai cosmeticii.
Tatăl său, Gunther Klum, a ocupat o poziţie executivă într-o companie de cosmetice, iar meseria mamei sale, Erna, era de coafeză.
În adolescenţă, Heidi şi-a dorit o carieră de dansatoare, însă la 18 ani, s-a înscris la concursul naţional de modeling “Model 92″, organizat de revista Petra.
A fost aleasă câştigătoare din peste 25.000 de tinere înscrise şi, alături de premiul în valoare de 300.000 de dolari, a obţinut primul său contract din lumea modei.
1 iunie 1974 - S-a născut interpreta canadiana de muzica ușoară Alanis Nadine Morissette.
Alanis Nadine Morissette (născută la 1 iunie 1974, Ottawa, Canada) este o compozitoare, cântăreață, producătoare de înregistrări și (ocazional) actriță maghiaro-canadiano-americană.
Morissette este deținătoarea a 12 Premii Juno și 7 Premii Grammy, vânzând peste 60 de milioane de albume în întreaga lume.
Alanis Morissette a început cariera sa în Canada, înregistrând ca adolescentă două albume realizate în stilul dance-pop, Alanis și Now Is the Time, la casa de discuri MCA Records.
Debutul său internațional s-a făcut cu albumul Jagged Little Pill, care este realizat într-o manieră influențată de muzica rock și deține onorantul loc de a fi cel mai bine vândut album în lume al unei muziciene din Statele Unite. Ulterior, Morissette a intervenit decisiv în calitate de producător al propriilor sale albume, producând Supposed Former Infatuation Junkie, Under Rug Swept, So-Called Chaos și albumul în pregătire Flavors of Entanglement.
1 iunie 1980 - Postul de televiziune american CNN, a efectuat prima transmisie. Magnatul american al audiovizualului, Ted Turner, a lansat într-un studio din Atlanta (Georgia), Cable News Network, primul canal de televiziune cu ştiri in derulare.Succesul a fost de aşa natură, încât Ted Turner a creat in 1995 CNN International. Astăzi, CNN are peste 4.000 de angajati , 37 de birouri internationale si sute de milioane de spectatori.
1 iunie 1994 - Africa de Sud adera la Commonwealth dupa primele alegeri non rasiste care au avut loc intre 26 -29 aprilie. si care au adus la putere Congresul National African si pe Nelson Mandela care a devenit primul presedinte negru al tarii.
La instaurarea Apartheidului, Africa Sud a parasit Commonwealthul; ( 31 mai 1961).
1 iunie 1998 - A fost înființată Banca Centrală Europeană.
1 iunie 2001 - Masacrarea familiei regale din Nepal Regele Birendra, regina Aishwarya şi şase alţi membri ai familiei regale din Nepal au fost masacraţi de către prinţul Dipendra, in vârstă de 29 de ani, care se va sinucide.
El era extrem de afectat de interzicerea casatoriei sale.
Printul Gyanendra, fratele regelui , care nu a fost in palatul regal din Kathmandu în timpul acestei tragedii , va fi proclamat noul rege al Nepalului de către Consiliul Regal.
Acest masacru a afectat grav Nepalul , o ţară zdruncinata de cca. 5 ani de o puternica rebeliune maoista.
1 iunie 2004 - Ghazi al-Yaouar, un sef tribal sunit si om de afaceri originar din orasul Mossoul, devine primul presedinte al Irakului, dupa caderea dictatorului Saddam Hussein.
1 iunie 2004 - Intra in vigoare legea canadiana care interzice clonarea oamenilor.
1 iunie 2004 - Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, ca An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o sută de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein.
1 iunie 2005 - Populatia Olandei respinge la Referendum Constituţia Europeană. cu peste 61% din voturi-”nu”.
1 iunie 2008 - A murit creatorul de modă francez Yves Saint Laurent, care a revoluţionat ţinutele feminine, socotit un simbol cultural al secolului al 20-lea;
Yves Henri Donat Mathieu-Saint-Laurent- foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Celebrul designer Yves Saint Laurent s-a născut la 1 august 1936, într-o familie de aristocraţi francezi, în oraşul Oran din Algeria. O legendă de familie spune că Yves şi-a descoperit gustul pentru lucruri frumoase pe când avea trei ani, după ce i-a spus unei mătuşi că pantofii cu care era încălţată nu se asortau cu rochia.
Femeia s-a supărat, dar, privindu-se mai atent în oglindă, i-a dat dreptate nepoţelului. Cam la aceeaşi vârstă, Yves a început să facă schiţe de hăinuţe pentru păpuşi, iar la 13 ani ştia că va deveni un designer celebru. Visul i s-a împlinit şi datorită încurajărilor mamei sale, care i-a fost întotdeauna alături.
1 iunie 2009 - Un avion de pasageri Airbus A 330, aparținând companiei Air France, a disparut deasupra Oceanului Atlantic ; avionul avea la bord 228 persoane. Cutia neagră a avionului a fost găsită după 23 de luni de căutări.
Aeronava implicată în accident, la Aeroportul Internațional Charles De Gaulle, în 2007 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pe data de 1 iunie 2009, un avion aparținând companiei franceze Air France, cu 228 de oameni la bord, a dispărut de pe radare și s-a prăbușit în Oceanul Atlantic la circa 600 km în largul coastelor braziliene. Nu au fost găsiți supraviețuitori. În căutarile disperate ale cutiilor negre nu s-au găsit decât 19 cadavre și niște resturi ale avionului.
1 iunie 2009 - Presedintele american Barack Obama hotaraste trecerea sub controlul statului a firmei General Motors, simbol al capitalismului american.
General Motors este al doilea producător mondial de autovehicule în anul 2007, după Toyota, deși fusese cel mai mare constructor de mașini pentru mai mult de jumătate de secol. La 1 iunie 2009, după multe încercări de recuperare economică și financiară, compania și-a declarat falimentul conform procedurilor legale din S.U.A.
În anul 2010, compania era tot pe locul doi mondial, cu 8,39 milioane de vehicule vândute, după Toyota (cu 8,41 milioane) și înaintea Volkswagen (cu 7,14 milioane)
Constantin G. Stere sau Constantin Sterea s-a nascut intr-o familie de boieri romani la 1 iunie 1865, in localitatea Ciripcău, județul Soroca in Basarabia țarista si a decedat la 26 iunie 1936, in localitatea Bucov din judetul Prahova. A fost un om politic, jurist și scriitor român care a avut o contributie importanta la infaptuirea Marii Uniri din 1918.
În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționara narodnicistă, a fost condamnat de autoritățile țariste la ani grei de închisoare și surghiun în Siberia A fost inchis mai intai la Odesa, apoi transferat la Moscova si in final a ajuns deportat politic in satul Yercinsk, pe malul fluviului Obi, in Siberia. (1886-1892).
La varsta de 27 de ani, in luna noiembrie a anului 1892, obtinand pasaport si ajutor din partea parintilor paraseste Basarabia si intra in Romania, stabilindu-se la Iasi. In toamna aceluiasi an se inscrie la facultatea de drept a universitatii iesene iar la inceputul anului urmator isi aduce familia, sotia cu cei doi copii. Dupa terminarea studiilor, in anii 1898-1899 a fost numit prim ajutor de primar la Iasi de catre Ionel Bratianu care, fiind acolo intr-o vizita, i-a descoperit marile calitati de om politic.
A debutat ca publicist în 1893, în Evenimentul literar, revistă în care şi-a afirmat concepţiile şi crezul său politic. La 14 martie 1901, Constantin Stere a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept administrativ şi constituţional a Facultăţii de Drept din Iaşi, iar în 1903 a devenit profesor titular. In 1897 isi susține teza de licență, iar la 1901 isi începe cariera de pedagog, astfel incat din profesor suplinitor ajunge ca la 1913 să fie ales rector. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă, fiind fondatorul și conducătorul revistei „Viața românească”, apărută la 1 martie 1906.
El considera ca societatea viitorului este bazata pe obstea taraneasca si a fost initiatorul miscarii poporaniste, adica taranesti, o miscare politico-ideologica si artistica, inrudita cu narodnicismul din Rusia. Desi a simpatizat cu socialistii, el nu a fost membru al acestui partid. A aderat la Partidul liberal condus de I.C. Bratianu, fiind alaturi de socialisti ca Mortun, Nadejde, alcatuind aripa stanga a Partidului liberal, convinsi fiind ca acolo isi vor putea sustine propunerile. Fruntasii partidului socialist roman care au intrat in partidul liberal erau denumiti „tinerimea generoasa” si era grupata in jurul lui Ionel Bratianu.
C. Stere prin discursurile sale si prin articolele din presa s-a pronuntat pentru Basarabia ca pamant romanesc si a cerut alipirea la patria mama. Intr-un discurs din 15-16 decembrie 1915 in Camera Deputatilor arata:
” Un popor nu poate trai fara ideal. Prin idealul care rezerva toate aspiratiile care il inalta el afirma inainte de toate chiar puterea lui vitala si dreptul la o viata mai realista si mai larga in societatea natiunilor. Basarabia a fost cedata rusilor in baza tratatului din anul 1812 de la Bucuresti. Pana in anul 1817 se mai preda in scolile din Basarabia in limba romana. Dupa aceasta data a fost interzisa limba noastra si in scolile in care se invata in romaneste. Pentru simpla intrebuintare a limbii romane erai amenintat cu inchisoare in Siberia. La revolutia din 1905 s-a revenit la limba romana si a inceput si gustul pentru literatura romana.”
Constantin Stere si-a adus o insemnata contributie la formarea si educarea tinerilor din Basarabia si Bucovina si trimiterea lor inapoi in teritoriile ocupate de Rusia tarista, pentru a avea o activitate coordonata si bine formata, de afirmare a idealurilor nationale. La 1916 își dă demisia și pleacă la București. În anii Marelui Război European, Stere s-a opus unei alianțe a României cu Imperiul țarilor și Antanta, pentru că aceasta ar fi însemnat abandonarea Basarabiei, preferând o raliere la Germania și Puterile Centrale, tocmai pentru a aduce teritoriul dintre Prut și Nistru în unitatea națională românească. Alianţa care se profila alături de Rusia ţarilor „îl înnebunea cu desăvârşire“ pe Stere, în acele zile tensionate, după mărturia lui Duca. De fapt, el nu renunţa la idealul strângerii tututror românilor laolaltă, dar nu putea accepta sacrificarea basarabenilor.
La 15 decembrie 1915 Stere a făcut o adevărată profeţie în Parlament, arătând că nădăjduia pentru copiii din acel moment ca „vor vedea România mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa“. Rămânând în teritoriul ocupat de nemti, nu a fost un colaboraționist, ulterior negăsindu-se vreo probă pentru a fi acuzat de trădare.
In primăvara anului 1918, s-a aflat la Chişinău doar pentru o luna si jumatate, dar aceasta a fost suficient pentru a schimba radical destinul Basarabiei. In acea perioada, criza politică din Basarabia se adancise, manifestandu-se prin bolşevizarea unităţilor militare rusesti si anarhizarea lor, prin destabilizarea societatii si subminarea autoritatii Sfatului Ţării şi a Consiliulului de Directori Generali pana acolo, incat aceste organisme ale puterii tanarului stat nu mai puteau controla situaţia în teritoriu. Se urmarea instaurarea unei orânduiri bolsevice de felul aceleia care deja se constituise la Petrograd si care schimbase destinul fostului Imperiu ţarist. Cele trei lozinci bolsevice care au răsturnat lumea „pământ ţăranilor, fabricile muncitorilor şi pace lumii”, au ajuns să stea si la temelia tulburărilor de la Chişinău.
Membrii Sfatului Ţării au început să fie vânaţi, pentru a fi suprimaţi ca „trădători ai intereselor poporului”, si de aceea conducerea Basarabiei si în primul rând la Blocul Moldovenesc al Sfatului Ţării, s-au vazut obligate sa ia singura decizie justă pentru rezolvarea situatiei de anarhie care se crease, anume aceea de a chema armata română pentru a instaura ordinea.
La 13 ianuarie, unităţile armatei române au intrat în Chişinău, fiind întâmpinate de populaţia băştinaşă cu mari speranţe, iar unităţile militare bolşevizate rusesti s-au retras in graba la Tighina, iar de acolo au fugit peste Nistru. În interiorul Sfatului Ţării, venirea armatelor române a fost primită cu bucurie de către o mare parte a deputaţilor, insa multi dintre reprezentantii minoritatilor nationale, erau convinşi că în Basarabia trebuiau aduse alte trupe, fie ale Antantei, fie ale Ucrainei, fie orice armată, numai nu cea românească. Românofobia era şi atunci raspandita printre minorităţilor naţionale.
În acea situaţie, se conturau clar următorii paşi pe care trebuia să-i facă Basarabia… Ucraina era independentă, România era pe cale de a-şi elibera teritoriul de sub ocupaţia germană, dar independenţa Basarabiei, nefiind susţinută economic, administrativ si mai ales fiind subminata subversiv de fortele bolsevice anarhizate, nu avea şanse să se realizeze. Singura cale raţională de urmat era doar unirea cu România.
După cum scrie în cartea sa „La răspântie” (Chişinău, 1998), martorul acelor evenimente, Dimitrie Bogos, rolul lui Constantin Stere în acea situaţie de extremă tensiune, a fost decisiv:
“Iată că se apropie ultima etapă prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea Unirii. Din nou pleacă la Iaşi delegaţia Sfatului Ţării, domnii Ciugureanu şi Inculeţ. Dar se întorc împreună cu dl Stere, sâmbătă, 24 martie. Tot în seara de 24 martie, în localul societăţii Făclia, s-a dat în onoarea marelui musafir un banchet, la care au fost invitaţi reprezentanţii fracţiunii ţărăneşti şi ai altor minorităţi. A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere. L-am văzut atunci de prima oară în viaţă. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier, explica dl Stere lui Ţiganco necesitatea actului Unirii. Cred că dl Stere niciodată în viaţa lui n-a fost aşa de tare, aşa de convingător ca în seara de 24 martie. Clipe înălţătoare, clipe măreţe, care nu se vor uita niciodată în viaţă. Au vorbit mai mulţi fruntaşi. La sfârşitul banchetului, se părea că şi deputatul rus Vladimir Ţîganko şi ceilalţi tovarăşi ai lui, sunt gata să asculte şi să urmeze pe marele profesor, care le-a dezvoltat atâtea teorii frumoase, obiective şi convingătoare. A doua zi, 25 martie, a urmat consfătuirea în Consiliul de Miniştri, asemenea în fracţiunea ţărănească şi Blocul Moldovenesc. Bineînţeles că dl Stere n-avea nevoie de a vorbi în Bloc şi toată iscusinţa o punea la consfătuire cu fracţiunea ţărănească. Aici dl Stere a putut converti la calea adevărată mai mulţi moldoveni ţărani, care până atunci erau duşi de nas de nişte proroci mincinoşi ca Vladimir Ţîganko şi alţii.”
Până în ziua de 27 martie 1918, adică numai în două zile, C. Stere a participat la 26 de consfătuiri în care a demonstrat necesitatea Unirii Basarabiei cu România. Istorica alocuţiune a lui Stere în şedinţa plenară a Sfatului Ţării a fost publicată, cu anumite decupări, în diverse ediţii, dar hârtia procesului-verbal nu poate reproduce emoţia autentică a evenimentului.
Martorul acelei evoluţii spectaculoase a distinsului om politic basarabean ţăranul Ion Codreanu peste aproape douăzeci de ani îşi amintea mărturisindu-i avocatului şi publicistului R. Marent impresiile sale. Acesta, la rândul său, le-a publicat în revista Viaţa Basarabiei:
„Erau două partide în joc: unul, „Blocul Moldovenesc”, care mergea laolaltă după cum îi era şi titulatura, activând pentru votarea Unirii, şi celălalt partid: „Fracţia Ţărănească”. Partizanii acestei organizaţii şovăiau, nu aveau o atitudine precisă, erau mai mult contra, decât pentru. Ei bine, Stere a avut marele merit că a putut să rupă majoritatea membrilor care făceau parte din „Fracţia Ţărănească” şi să-i alipească la „Blocul Moldovenesc”, reuşind ca Unirea să fie votată cu o mare majoritate, fiind doar câteva voturi contra. Unirea s-a înfăptuit graţie marelui concurs, pe care l-a dat Basarabiei, în acele momente grele, Constantin Stere. Doi factori au contribuit la îndeplinirea evenimentului de la 27 martie 1918. Unul, armata română, care a impus ordine şi a adus linişte în toată Basarabia, şi al doilea factor a fost Stere, care a adus liniştea în toate sufletele frământate şi dornice de o viaţă nouă, de o viaţă românească. În această privinţă sunt şi mărturii scrise de D-nii Bogos, doctorul Petre Cazacu şi profesorul Onisifor Ghibu de la Cluj. Unirea era în aer, însă meritul realizării ei şi votarea din Sfatul Ţării se datoresc lui Stere. (R. Marent, Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere. Amintirile lui Ion Codreanu despre Constantin Stere. // Viaţa Basarabiei, 1939.– nr. 4).
A fost momentul astral al existenţei sale, iar prezenţa sa a fost de o însemnătate decisivă pentru votul Sfatului ţării din 27 martie. Dar activitatea lui C. Stere în Sfatul Ţării nu s-a limitat numai la redactarea actului Unirii. În momentul când Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu au fost aleşi miniştri în noul Guvern al României, el a fost ales al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918),inlocuindu-l pe primul presedinte, Ion Inculeț si jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. Şi aici, printre alte realizări, este una care poate fi comparată ca semnificaţie cu cea din ziua de 27 martie. Mă refer la felul său corect de a trece biserica Basarabiei de la Patriarhia Rusă la Patriarhia Română.
La 30 martie a fost decorat de regele Ferdinand cu marea cruce a Coroanei României. Primindu-l, regina Maria îl caracteriza: „un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav“.
Relaţiile lui Constantin Stere cu biserica au fost foarte specifice. Revoluţionar prin vocaţie, ateu convins, el era tolerant faţă de biserică. El a privit biserica basarabeană şi apartenenţa ei la Patriarhia Rusă ca pe o problemă politică şi respectiv a soluţionat această problemă prin mijloace politice. Arhiepiscopul de Izmail Gavriil şi arhiepiscopul de Chişinău Atanasie, dezorientaţi de situaţia politică incertă de la Moscova, de unirea Basarabiei cu România, nu ştiau cum să procedeze în noile condiţii. Administrativ, Basarabia se subordona Regatului României, care avea biserica autocefală.
Basarabia nu putea rămâne sub oblăduirea sinodului rus din motive obiective, frontiera dintre Rusia Sovietică şi România fiind instalată pe Nistru. În această nouă situaţie, Stere recomandă arhiepiscopului de Basarabia să treacă bisericile basarabene sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Acest motiv, preşedintele Sfatului Ţării îl invocă şi în scrisoarea din 29 aprilie 1918 adresată Mitropolitului Moldovei Pimen:
„Confidenţial Î.P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei Iaşi Am avut o conversaţie cu P.S. Arhiepiscopul Atanasie, întors din Moscova. Mâine plec la Iaşi şi voi avea onoarea să raportez Î.P.S.-Voastre această conversaţie. Deocamdată Vă aduc la cunoştinţă ce mi-a afirmat că trebuie să pomenească în biserici pe Patriarhul Moscovei, până ce nu va fi dezlegat. I-am spus că socot lucrul acesta inadmisibil. Mi-a răspuns că ar trebui ca Î.P.S.–Voastră să comunicaţi Patriarhului alipirea eparhiei basarabene la biserica română. Îmi permit să-mi exprim părerea, ca-ţi putea telegrafia această comunicare la Moscova şi a aduce faptul la cunoştinţă arhiepiscopului, spre confirmare, dezlegându-l astfel Î.P.V. Primiţi omagiile mele filiale. C. Stere Preşedintele Sfatului Ţării”.
Chiar dacă n-a avut alte contribuţii la prosperarea bisericii, chiar dacă n-a pomenit în opera lui literară despre rolul bisericii ca unul pozitiv în evoluţia omenirii, prin această decizie politică, Constantin Stere va rămâne în istoria Bisericii basarabene ca un personaj care a reparat o mare nedreptate.
Constantin Stere nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvenţa democratică, tuturor acelor care îl anatemizau. Pe măsură ce se profila victoria Aliaţilor, Stere intra în perioada în care i se va reproşa poziţia pe care o adoptase din toamna anului 1916.
Sfîrşitul vieţii şi l-a petrecut retras şi izolat de frămintarile politice ale vremii la Bucov,in judeţul Prahova. Sensul retragerii lui Constantin Stere în conacul de la Bucov este sensul unei totale renunţări la mediul politic de la care nu mai putea aştepta nimic. S-a stins din viaţă la 26 iunie 1936, la Bucov. Calităţile neobişnuite pe care le dovedise Stere de-a lungul tumultoasei sale existenţe în atîtea domenii (politică, învăţămînt, ştiinţă, gazetărie etc.), nu păreau să fie şi acela ale unui viguros prozator. În 2010 a fost numit membru al Academiei Române post-mortem.
Sfântul măritul mucenic Iustin Martirul sau Iustin Martirul și Filosoful a fost unul din principalii apologeți ai creștinismului timpuriu.
Convertit la creștinism, sfântul Iustin a scris mai multe lucrări la mijlocul secolului al II-lea, între care și două Apologii adresate împăraților romani, în care apără și explică creștinismul ca pe adevărata filosofie.
Tocmai puterea argumentației sale i-a adus martiriul.
Prăznuirea sa se face la data de 1 iunie.
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Data nașterii și cea a adormirii Sf. Iustin Martirul nu se cunosc. Se crede că s-a născut cândva între anii 100 și 114 d. Hr. și că s-a săvârșit probabil în 162-168.
Cele mai multe informații care ne-au parvenit despre viața lui provin din propriile sale scrieri.
S-a născut în Palestina, în cetatea Flavia Neapolis (cunoscută sub numele Sichem în Vechiul Testament, iar în prezent ca Nablus).
Sf. Iustin afirmă despre sine că era samaritean de origine, însă tatăl său Priscus și bunicul său, Baccheios ar fi putut fi de origine greacă sau romană.
A crescut într-o familie bogată, păgână și a făcut studii de filosofie în mai multe școli, între care cele din Alexandria și Efes. Se pare că a călătorit mult, stabilindu-se în cele din urmă la Roma.
Inițial, studiile sale l-au făcut să încline spre stoicism, apoi spre doctrina pitagoreică și spre platonism, înainte de a începe să fie interesat de creștinism – în perioada petrecută la Efes.
El își povestește convertirea ca pe o experiență quasi-mistică: pe când se plimba pe malul mării, lângă el a apărut un bătrân.
A fost mișcat de cele spuse acest creștin care îi arată că prin venirea lui Iisus se împlineau făgăduințele făcute de Dumnezeu profeților din neamul evreiesc, iar credința în El era singura filosofie adevărată.
În urmă acestei discuții mărturisește:
„Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof” (Dialog cu iudeul Trifon, VIII, 1, p.130).
Plecând de la faptul că termenul de filosofie se traduce prin iubire de înțelepciune, filosoful creștin este cel iubitor de Hristos.
Iustin a fost totodată impresionat și de statornicia în credință a mucenicilor creștini.
Cu sufletul aprins de dragostea pentru profeți și pentru prietenii lui Hristos, Justin devine creștin în preajma anului 130.
Ca studios al filosofiei, el înțelegea creștinismul drept credința care desăvârșește filosofiile păgâne.
După convertire, pleacă la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon și apoi ajunge la Roma, pe timpul cârmuirii împăratului Antonin, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină.
Aici, în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, și dezvinovățitoare pentru credința în Hristos, în care pe una, adică credința creștinilor, o adeverea și o întărea, iar pe cealaltă, adică înșelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puțin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.
Sf. Iustin a fost probabil martirizat ca urmare a faptului că îl înfruntase și-l învinsese pe filosoful cinic Crescens într-o serie de dezbateri, la Roma.
În preajma anului 165, a fost acuzat, posibil de Crescens, de faptul că era adeptul unei religii interzise.
Ca urmare, prefectul Rusticus l-a condamnat pe Sf. Justin la moartea prin decapitare, împreună cu șase dintre însoțitorii lui: Hariton, fecioara Harita, Evelpist, Peon, Ierax și Liberian (sau Valerian).
Se consideră că „Actele Sf. Iustin Martirul” reproduc parcursul procesului său.
Scrieri
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sf. Iustin a fost un scriitor prolific.
În prezent cunoaștem unele dintre scrierile lui numai din extrase și citate păstrate în operele altor autori antici.
Ne-au parvenit doar trei lucrări care aparțin incontestabil lui Iustin: două versiuni ale Apologiei sale și o versiune a „Dialogului cu iudeul Trifon”.
Se crede că cea din urmă este transcrierea discuțiilor pe care Justin le-a avut cu rabinul Trifon, care ar putea fi rabinul Tarphon adesea menționat în Talmud, în încercarea de a reconcilia pozițiile creștină și iudaică.
Între celelalte lucrări care îi mai sunt atribuite amintim:
- Despre Înviere
- Un discurs către greci
- Exortație către greci
- Despre monarhie
- Mărturisirea de credință
- Scrisoare către Zenas și Serenus
- Răspunsuri pentru dreptcredincioși
- Întrebările grecilor către creștini
- Respingerea unor teze aristotelice
- Psalmistul
- Despre suflet
Dialogul cu iudeul Trifon
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100-160) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cea mai cunoscută lucrare a sa este Dialogul cu iudeul Trifon, un dialog imaginar între un evreu şi un creştin, în care Iustin relatează felul în care s-a convertit la creştinism. Căutându-l pe Dumnezeu şi mai ales simţind nevoia de a se salva, a încercat să se apropie întâi de un stoic. Acesta însă nu credea el însuşi în existenţa unui Dumnezeu, ceea ce lui Iustin i s-a părut o nebunie.
A mers apoi la un Peripatetic, adică un urmaş al lui Aristotel, care i-ar fi solicitat onorariu. L-a părăsit pentru un pitagorician, care însă îi amâna căutarea mântuirii cu teorii matematice ale armoniei, cu astronomie şi geometrie, motiv pentru care, simţind că mântuirea este înaintea acestora şi nu condiţionată de ele, a mers mai departe, întâlnind un platonician.
Acesta a fost în sfârşit pe potriva căutărilor sale: încuviinţarea că există lucrurile incorporale, aspiraţia spre contemplarea Ideilor, l-au făcut pe Iustin să creadă în scurt timp că a dat peste înţelepciune şi să aştepte viziunea lui Dumnezeu, însuşi ţelul filosofiei platonice.
Înţelegând că a găsit filosofia adevărată, s-a retras la malul mării spre a medita. Aici a întâlnit un bătrân care, fiind creştin şi căzând de acord, până la un punct, cu filosofia platonică în termenii căreia Iustin îi vorbise, l-a întrebat ce crede despre suflet. Sufletul pre-există trupului şi transmigrează, fiind etern şi trecând dintr-un corp într-altul, ar fi spus Iustin, în deplin acord cu Platon.
Dacă greşeşte, este pedepsit şi se încarnează într-o fiinţă inferioară, de exemplu o fiară. Dar, fiară fiind, neavând deci ştiinţă că a fost pedepsit, cum se mai poate sufletul salva? – l-ar fi întrebat bătrânul. „Atunci nici ele nu folosesc nimic de pe urma pedepsei, după câte se pare. Ba, aş putea spune chiar că nici măcar nu sunt pedepsite, de vreme ce ele nu pricep această pedeapsă” .
Şi iarăşi, bun fiind, dându-i-se ca recompensă vederea Formelor, de ce mai este apoi aruncat din nou în trup, unde uită tot ce a văzut? „Ce folos au sufletele care Îl văd, sau cu ce se deosebeşte sufletul care-L vede, de acela care nu-L vede, dacă nu-şi aduce aminte nici măcar de faptul că l-a văzut?”
Bătrânul îi spune că sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primeşte nemurirea conform voinţei lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinţei lui Dumnezeu. Astfel se vădeşte şi bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care lui Iustin „i se aprinde o flacără în suflet” şi, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeţi şi pentru prietenii lui Hristos.
Întrebat de unde îşi trage înţelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeţii evrei, ale căror profeţii au fost împlinite de creştinism. Iustin va rămâne încredinţat şi va scrie în Prima apologie că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise şi de la profeţi, considerând că cei care au trăit o viaţă raţională, în acord cu logos-ul, au trăit creştineşte, chiar dacă nu au fost conştienţi de aceasta, deci chiar dacă au trăit înainte de Hristos.
Din acest punct de vedere, filosofia greacă este înţeleasă ca o revelaţie prin raţiune, având aceeaşi valoare pe care a avut-o revelaţia profeţilor evrei. Între filosofie şi creştinism există deci o continuitate.
Încercând să evite dificultăţile întâmpinate de teoria platonică despre suflet (problema transmigraţiei), Iustin va ajunge să considere că sufletele nu sunt eterne prin natura lor (spre deosebire de doctrina lui Platon, unde sufletele proveneau din lumea ideilor şi deci erau de aceeaşi natură cu Ideile), ci coruptibile şi decompozabile, adică muritoare.
Ele pot supravieţui doar atât cât Dumnezeu le îngăduie. Dar, de facto, Dumnezeu vrea ca sufletele să trăiască etern şi deci, chiar dacă prin natură ele sunt muritoare, de facto ele sunt eterne. Eternitatea sufletelor nu este deci principială ci este un privilegiu pentru ele, pe care îl au prin participare.
Tendințe subordinaționiste
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (Secolul al II-lea) icoană de Teofan Criteanul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În timpul Sfântului Iustin Martirul și Filosoful problema persoanelor trinitare nu era dezbătută în sensul creștin de mai târziu, de aceea la acest sfânt apar tendințe subordinaționiste. Sfântul Justin vedea Logosul ca fiind un alt Dumnezeu sub raportul numărului, nu sub raportul cugetării sau voinței.
În acest sens avem un citat în care spune : ,,recurgând la Scriptură voi încerca să vă conving că aceasta este un alt Dumnezeu decât Dumnezeu- Creator al tuturor și când zic așa înțeleg că este un altul cu numărul; iar nu cu voința personală”(În dialogul cu iudeul Trifon, cap.56). Notă:
Apologeți de limbă greacă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997
Imnografie
Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii
Glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii
Glasul al 2-lea:
Cu înțelepciunea dumnezeieștilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumusețându-se prin strălucirea vieții luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună și înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toți
Dionisie din Furna arată că Sfântul Iustin Martirul se zugrăvește bătrân, cu barba lungă (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 206).
Sfântul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a născut în părțile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urmă s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tată de neam bun și slăvit, dar elin cu credința; și chiar Iustin era în aceeași rătăcire a închinării la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credințe. Și se îndeletnicea din tinerețe cu învățătura cărții și sporea în înțelepciunea elinească, ca unul ce avea minte isteață.
Deci, deprinzându-se bine cu buna grăire ritoricească, dorea să învețe și filosofia; și la început s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind să înțeleagă filosofia acelora, Și avea mare dorință să știe despre dumnezeire și ce este Dumnezeu. Deci, petrecând la acel filosof stoic câtăva vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu – de vreme ce nici acest filosof stoic nu știa pe Dumnezeu, nici nu socotea că este de trebuință învățătura cea pentru dumnezeiasca înțelegere –, pentru aceasta a lăsat Iustin pe dascălul acela și s-a dus la un alt filosof – bărbat, pe cât se părea înțelept – care făcea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.
Acela, după puțină vreme, a început a se sfătui cu Iustin pentru plată, nevrând să-l învețe în dar. Iar Iustin, văzând că acela este iubitor de argint, l-a lepădat ca pe un lacom și l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosofiei, de vreme ce nu știa să treacă cu vederea câștigurile cele lumești.
Pentru niște pricini ca acestea, lepădând pe filosofii stoici și pe cei peripatetici și dorind foarte mult înțelepciunea cea adevărată, prin care ar fi putut ajunge la cunoștința lui Dumnezeu, a venit la un dascăl ce făcea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin să învețe mai întâi astronomia, geografia, aritmetica, muzica, și alte învățături, sgunându-i că învățăturile acelea sunt mai de trebuință în viața aceasta. Insă Iustin socotind că va trebui să petreacă mulți ani într-acele învățături și văzând că din acele științe nimic nu este de folos sufletului său, pentru că nimic n-a auzit de la dascălul acela care să sature dorința inimii lui – care din zi în zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu –, pentru aceea l-a lăsat și pe acel dascăl și s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce învățătura acelora era de mare slavă într-acele vremuri și multă le era cinstea lor.
Acel filosof al lui Platon s-a făgăduit să-l învețe pe Iustin din asemănarea lucrurilor celor trupești pe cele netrupești, din închipuirile celor de jos pe cele de sus și din chipurile înțelegerilor cunoștința lui Dumnezeu. Pentru că acesta era sfârșitul socotelii înțelepciunii celei platonicești ca, din închipuiri, să vină întru cunoștința lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nădăjduind să ajungă la înțelepciunea dumnezeiască cea dorită, să cunoască pe Dumnezeu și se să umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lângă dascălul acela vreme îndelungată și degrab a învățat dogmele și rânduielile lui Platon, devenind filosof desăvârșit și slăvit între elini. Cu toate acestea, încă nu putea să ajungă la credința creștinească și la cunoștința cea adevărată a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamăreau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricăciosului Dumnezeu întru asemănarea chipului omului cel ștricăcios și al păsărilor, al celor cu patru picioare și al târâtoarelor. Insă Iustin se mângâia în parte cu duhul, îndeletnicindu-se întru gândirea de Dumnezeu și învățându-se întru cunoștința de Dumnezeu, pe cât mintea lui, fiind încă neluminată, putea să ajungă.
Iar odată plimbându-se singur afară din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, și pe când socotea cu mintea sa înțelegerile cele filosofești, a văzut pe un bărbat cinstit necunoscut, bătrân împodobit cu căruntețile. Și privind spre el cu de-amănuntul, bătrânul i-a zis: „Oare mă cunoști pe mine, de mă privești astfel cu dinadinsul?”. Răspuns-a Iustin: „Nu te cunosc, însă mă minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am așteptat să văd pe cineva, te văd pe tine”. Zis-a bătrânul: „Niște oameni de ai mei s-au dus în partea aceasta și, așteptând întoarcerea lor, le-am ieșit înainte ca să-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?”. Răspuns-a Iustin: „Îmi place să mă preumblu în singurătate, ca să mă învăț cu mintea fără de împiedicare la filosofie”. întrebat-a bătrânul: „Ce folos câștigi din filosofie?”. Răspuns-a Iustin: „Dar ce lucru mai de folos poate să afle cineva decât filosofia? Pentru că aceea este luminătoare a minții, povățuitoare la toată socoteala cea bună și îndreptătoare a vieții. Dacă cineva o știe bine pe aceea, acela vede ca în oglindă neștiințele și rătăcirile altora și nu este cu putință să se alcătuiască înțelepciunea fără de învățătura filosofiei și fără de uneltirea cea dreaptă a înțelegerii; deci se cade ca tot omul să o învețe pe aceea, ca să știe cele folositoare și nefolositoare, de care lucruri să se țină și pe care să le lepede”.
Zis-a bătrânul: „Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?”. Răspuns-a Iustin: „Cu adevărat îi aduce”. Bătrânul l-a întrebat: „Deci spune-mi ce este filosofia și ce fericire are ea?”. Răspuns-a Iustin: „Filosofia este aceea care este facere a înțelegerii și cunoștință a adevărului; iar fericirea ei este cinstea înțelegerii și a înțelepciunii ei”. Bătrânul a întrebat: „Dacă din filosofia care le înțelege pe toate cunoașteți adevărul, apoi ce ziceți că este Dumnezeu?”. Răspuns-a Iustin: „Acela este Dumnezeu, Care niciodată nu se schimbă, ci totdeauna este Același; Care este pricinuitorul facerii tuturor”. Iar bătrânul, îndulcindu-se de răspunsul acela, iarăși l-a întrebat: „Numele înțelegerii este la toate lucrurile de obște? Căci întru toate meșteșugurile, ori întru care cineva este iscusit, întru acela se numește că este înțelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corăbiei, sau în doctorii, și după asemănare întru celelalte lucruri și dumnezeiești și omenești, oare nu este așa? Deci spune-mi mie iarăși, este vreo înțelegere care naște cunoștința lucrurilor împreună și a celor dumnezeiești și a celor omenești?”. Zis-a Iustin: „Este cu adevărat”. Bătrânul a zis: „Deci ce? Oare tot una este a cunoaște pe Dumnezeu, precum a cunoaște muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?”. Răspuns-a Iustin: „Nicidecum; pentru că alta este înțelegerea aceea de a cunoaște pe Dumnezeu și alta este aceea de a cunoaște un meșteșug”.
Grăit-a bătrânul: „Bine ai răspuns, căci ajungem la oarecare înțelegeri; pe de-o parte din auz și din învățătură, iar pe de alta din însăși vederea lucrurilor; precum dacă ți-ar spune cineva că se află în India vreo fiară care nu se aseamănă cu nici una din fiare – într-un fel sau în alt fel, cu felurite fețe și cu multe chipuri – n-ai fi putut s-o cunoști pe aceea ne văzând-o cu ochii tăi, nici altuia să-i spui despre ea, neauzind mai întâi singur de la cel ce spune. Deci aici te întreb: Cum pot filosofii voștri elinești să înțeleagă drept pentru Dumnezeu, sau cum să grăiască ceva adevărat pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunoștință a Lui, ca cei ce nici nu L-au văzut pe El cândva, nici nu L-au auzit?”. Răspuns-a Iustin: „O, părinte, nu cu ochii trupești se vede puterea dumnezeirii, precum văd oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singură se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a cărui învățătură eu o urmez”. Zis-a bătrânul: „Oare este în mintea noastră vreo putere de acest fel și atât de multă, prin care mai degrabă decât cu simțurile cele trupești am putea înțelege sau să cunoaștem vreun lucru, și să ajungem pe cele nevăzute?”.
Răspuns-a Iustin: „Este cu adevărat. Și acea putere este numită de Platon ochi al minții, fiind dată omului chiar spre aceea – precum el învață -, ca fiind curățit și luminat prin învățătura cea iubitoare de înțelepciune, să poată vedea pe însuși Adevărul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu arătându-Se prin vopsele, nici având vreo asemănare oarecare, nici mărime de statură, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupești; ci este o Ființă mai presus de toate ființele, neajunsă, nespusă, singură bună și frumoasă, a căreia dorire a științei este sădită din început de însăși aceea în sufletele cele de bun neam, pentru că aceea iubește a fi cunoscută și văzută de acelea”.
Pe niște cuvinte ca acestea bătrânul le asculta cu dragoste, însă încă nu se îndestula cu acea înțelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, învățată de Platon, ca una care, fiind fără de creștineasca mărturisire, era nedesăvârșită. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: „Dacă Platon învață așa precum tu mărturisești, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a știut Adevărul lui Dumnezeu? Pentru că zicând că Dumnezeu este nevăzut și neajuns, el se închina apoi făpturii celei văzute: cerului, stelelor, așijderea lemnului și pietrei celei cioplite în chip de om, ca însuși lui Dumnezeu, schimbând astfel pe Adevărul lui Dumnezeu întru minciună, ținându-se de închinarea la idoli și învățând la aceea și pe alții? Deci nu socotesc că la Platon și la ceilalți filosofi elini este înțelegere dreaptă, care să se poată veni la adevărata cunoștință a lui Dumnezeu, deoarece s-au făcut deșerți întru cugetările lor și s-a întunecat inima lor cea neînțelegătoare; astfel, socotindu-se a fi deștepți, au înnebunit. Eu îți spun cu adevărat, că mintea omenească, nepovățuindu-se de Duhul Sfânt și neluminându-se prin credință, nu poate nicidecum să-L știe și să-L înțeleagă pe adevăratul Dumnezeu!”.
Acestea și multe altele grăind bătrânul despre dreapta cunoștință de Dumnezeu, despre adevărata cinstire de Dumnezeu și despre celelalte lucruri dumnezeiești, vădind astfel rătăcirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: „Deci unde și ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-l povățuiască spre adevăr, dacă în Platon și în ceilalți filosofi nu este adevărul?”.
Atunci bătrânul a început a-i spune lui despre sfinții prooroci, zicând: „In vremile cele de demult, cu mulți ani mai înainte de toți filosofii, au fost oarecare bărbați sfinți drepți și iubiți de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfânt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se săvârșesc. Acei bărbați se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevărul din început și l-au spus oamenilor. Și spunând adevărul, nu s-au rușinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dânșii ca, întru oarecare cuvinte, să se abată de la adevăr, nici nu s-au biruit de slavă deșartă; ci le-au spus drept, curat, adevărat și fără de frică pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-au făcut lor, sau le-au văzut, sau le-au auzit.
încă sunt și acum scripturile lor, care, dacă le citește cineva cu credință, îi aduc mult. folos și-i luminează mintea spre cunoștința adevărului; pentru că acei sfinți prooroci nu întăresc cele grăite de dânșii cu meșteșug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreaptă vorbire spun însuși adevărul. Căci ei înșiși, mai mult decât toate dovezile sofistice, au fost martori preacre- dincioși ai adevărului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor și mai înainte au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au arătat că sunt vrednici de credință; pe de-o parte că acum unele din graiurile lor s-au împlinit și altele de acum o să se împlinească; iar pe de alta, că cele grăite de dânșii le întăreau prin minuni; pentru că făceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinoși și neînvățați de Dumnezeu n-au putut niciodată să le facă, fără numai că au îngrozit pe oameni prin oarecare arătări și năluciri diavolești” .
Deci acel fericit bărbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfârșit i-a zis lui: „Mai înainte de toate, roagă-te cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-ți deschidă ție ușa luminii, de vreme ce nu poate cineva să știe și să înțeleagă pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel căruia însuși Dumnezeu va voi să-i descopere. Și le descoperă fiecăruia care-L caută pe El cu rugăciunea și se apropie de El cu dragoste”.
Acestea zicându-le bătrânul acela, s-a dus de la el și s-a făcut nevăzut. De atunci Iustin niciodată n-a mai putut să afle undeva sau să vadă vreun bărbat ca acela. Ce a simțit Iustin în inima sa după plecarea acelui bărbat, el însuși a spus când a vorbit odată cu Trifon, slăvitul iudeu, și a zis: „Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu și mi-a crescut dragostea spre sfinții prooroci și spre acei bărbați care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele bătrânului, doar pe aceea am cunoscut-o că este filozofie dreaptă, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cărțile proorocești și apostolicești și dintr-acelea m-am făcut filosof drept, adică creștin adevărat”. Aceasta spunând-o fericitul Iustin mai pe urmă lui Trifon, a făcut înștiințare pentru sine neamului celui mai de pe urmă, în ce fel a fost începutul întoarcerii lui către Dumnezeu și cum a fost povățuit la calea cea dreaptă de acel bărbat neștiut, ca de un trimis din cer.
După acea vorbire folositoare de suflet cu bătrânul cel insuflat de Dumnezeu, îndată s-a sârguit a căuta cărți creștinești și a început a citi dumnezeieștile Scripturi cu silință osârdnică. Și alătura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfinților prooroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioară a lui Hristos, despre pătimirea cea de voie a Lui, despre sfârșitul acestei lumi văzute și despre judecata ce va să fie. Și, văzându-le pe acestea întru toate împreună glăsuite între ele, se minuna în sine și venea încet – învățându-l pe el Sfântul Duh – spre cunoștința cea mai desăvârșită a lui Dumnezeu și a Fiului Său. Deci, râzând de nebunia elinească, se pleca spre creștineasca credință, înmulțindu-se în el din zi în zi duhovniceasca căldură spre dreapta credință.
Însă erau unele lucruri care îi împiedicau sufletul ce dorea dreapta credință creștinească de la scopul cel bun; și acestea erau: desele și cumplitele prigoane aduse de către păgâni creștinilor, și multe lucruri necinstite și de rușine, pe care păgânii le aduceau cu minciună asupra lor, prihăniri și clevetiri nemaiauzite care ziceau despre creștini că în adunările lor de noapte, stingând lumânările, sting împreună și lumina curăției, spurcându-se unul cu altul prin necurăție și mâncând carne de om, după asemănarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii și iudeii ocărau în popor pe creștinii nevinovați, și astfel se credea minciuna oamenilor necurați și nebuni ca și cum ar fi fost adevăr. Deci creștinii, oamenii cei drepți și sfinți, erau urâți, prigoniți, scuipați și batjocoriți de toți necredincioșii, ca niște mari nelegiuiți, vinovați de grele păcate, și erau dați la cumplite morți, în multe feluri.
Niște lucruri ca acestea împiedicau la început pe Iustin de la scopul său să se facă creștin; însă nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau împotriva creștinilor, știind bine că, adeseori, prin judecata poporului cea fără de socoteală, cei nevinovați se osândesc ca cei vinovați, cei curați se necinstesc ca cei spurcați și cei drepți se socotesc ca cei păcătoși. Deci, văzând pe creștini neînfricați în răspunsuri la judecăți, viteji în chinuri, defăimând toate cele văzute frumoase ale acestei lumi ca pe niște gunoaie, dându-se de bună voie la munci pentru Domnul lor și sârguindu-se la moarte ca la un ospăț, socotea în sine, zicând:
„Nu sunt drepte cele ce se spun despre creștini, ca și cum ar fi făcând niște urâciuni ca acelea; de vreme ce păcătosul cel iubitor de patimi, săvârșind fără de înfrânare poftele trupești și întru mâncarea cărnuri lor omenești căutând iubire de plăceri, se teme de moarte și nu rabdă muncile. Unul ca acela nu se dă de bună voie la răni, ci fuge de ele, iar de ar cădea sub vreo judecată ca aceasta, se sârguiește în tot felul să se arate fără de prihană și se răscumpără de la pedeapsă cu multă plată ca să poată să petreacă mai mult fără de durere și cu sănătate și să se îndulcească mai mult de poftele lui. Dar creștinii nu sunt deloc așa, ci aleg de bună voie a pătimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decât viața; deci cum poate să se afle într-înșii o iubire de păcat ca aceea?”.
Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viața creștinilor și s-a înștiințat desăvârșit, că ei petrec în frica Domnului cu curăție și fără de prihană, păzind curăția lor cu de-amănuntul, că se omoară în toate zilele cu postul și cu înfrânarea, și adeseori se roagă și totdeauna se învață în faptele cele bune. Acestea cunoscându-le din cercetările lui, i-a iubit pe ei foarte mult și s-a lipit de ei cu toată dragostea. Și a luat Sfântul Botez și s-a făcut mare ajutor al credinței în Hristos, luptându-se prin cuvinte și prin scrisori cu elinii și cu iudeii. Și s-a făcut ostaș nebiruit al lui Hristos și nevoitor tare și viteaz. Și căutând mântuirea sufletelor omenești, a cercetat felurite țări, învățând și propovăduind numele lui Hristos și întorcând pe cei necredincioși la Dumnezeu.
Deci a mers la Roma ca un filosof, purtând îmbrăcăminte filosofească și având ucenici cu sine. Și se adunau la el mulți pentru învățătură și a întemeiat școli; însă sub chipul filosofiei celei din afară, învăța filosofia creștinească cea adevărată. Deci, aflând acolo pe Marcion, începătorul de eresuri, i s-a împotrivit lui tare și l-a rușinat; iar împotriva eresului acela, precum și împotriva altor eresuri, a scris mai multe cărți. Tot acolo în Roma era un oarecare cinic, filosof păgân, cu numele Crescent, mare vrăjmaș al creștinilor. Iar Sfântul Iustin, adevăratul filosof creștinesc, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat război, atât cu cuvântul cât și cu scrisul. Pentru că acel filosof cinic, având viață spurcată și prea fără de lege, ura pe creștinii care petreceau după Dumnezeu în curăție și zavistuia slava cea bună a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit și slăvit de romani, pe de o parte pentru înțelepciunea sa cea insuflată de Dumnezeu, iar pe de altă parte pentru viața lui cea curată și neprihănită.
Deci Crescent cinicul, fiind plin de răutate; aducea împotriva creștinilor multe lucruri rușinoase cu minciună, vrând să-l necinstească în popor și să facă urât atât pe Iustin cât și pe credincioșii care erau cu el; deci îndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le și văzându-le Sfântul Iustin, zicea: „Eu pentru credința lui Hristos doresc a pătimi și a fi ucis de necredincioși; și socotesc că de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubește mândria mai mult decât înțelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrăznește a spune la arătare lucruri pe care nu le știe cu dinadinsul, ca și cum creștinii ar fi fără de Dumnezeu și ar face multe fărădelegi. Așa ne hulește pe noi din urâciune și răutate, și este mai rău decât poporul cel simplu, căci aceia nu îndrăznesc să grăiască nimic de lucrurile pe care nu le știu.
În vremea aceea împărățea în Roma Antonin, care fusese împărat după Adrian. Și cu toate că Antonin însuși nu era cumplit asupra creștinilor, însă necredincioșii închinători la idoli fiind întru stăpâniri, prigoneau și ucideau pe creștini după poruncile împăraților celor mai dinainte, din ura cea prea multă către ei și încă și din lăcomie, ca să jefuiască averile lor. Și nu atât pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cât pentru fărădelegile cele multe, pe care cu minciună le aduceau clevetitorii asupra credincioșilor, îi dădeau pe ei la judecată și, necercetându-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, îi pedepseau cu felurite morți.
În acea vreme s-a întâmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasă, care trăia în necurăție, auzind de la creștini cuvânt pentru adevăratul Dumnezeu și învățătură pentru viața cea întreg înțeleaptă, pentru răsplătirea drepților și pentru munca păcătoșilor, s-a umilit cu sufletul și a crezut în Hristos. însă avea bărbat care petrecea întru necredința închinării de idoli și se tăvălea fără de măsură întru necurățiile trupești. Pentru aceasta ea îl sfătuia pe el în tot chipul, vrând să-l povățuiască la viața înfrânată și să-l întoarcă la adevărata credință.
Deci, văzând ea că nicidecum nu poate să-l îndrepte pe acela, căuta să se despartă de el, ca să nu mai petreacă în necurățiile aceluia. Iar bărbatul ei, înștiințându-se de la care creștin a învățat femeia lui credința creștinească, s-a dus la eparhul cetății, jelindu-se împotriva aceluia. Iar numele acelui creștin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins și ținut multă vreme într-o temniță necurată; apoi eparhul, scoțându-l la judecată, l-a osândit la moarte, în vremea acelei nedreptei judecăți, stătea acolo un bărbat, cu numele Luchie. Acela, văzând pe fericitul Ptolomeu osândit pe nedrept, a zis către judecătorul cel strâmb: „O, eparhule, pentru care pricină dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrânat, nici făcător de silă, nici ucigaș, nici tâlhar, nici răpitor, nici vădit pentru altă oarecare fărădelege, ci pentru singura pricină că s-a mărturisit pe sine, că este creștin?”. Iar eparhul, căutând cu groază spre dânsul, i-a zis cu mânie: „Oare și tu ești din numărul creștinilor?” Răspuns-a Luchie: „Cu adevărat și eu sunt creștin”. Atunci el a poruncit ca și pe acela să-l pedepsească cu moarte. încă s-a alăturat celor doi creștini și al treilea, un prieten, care s-a mărturisit pe sine cu mare glas că este creștin; și toți acești trei și-au pus sufletele lor pentru Hristos.
Și înștiințându-se fericitul Iustin de o nedreaptă ucidere a sfinților ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o cărticică numităApologia, care arăta nevinovăția creștinilor și defăima și certa rătăcirea și răutatea slujitorilor de idoli, a dat-o împăratului și fiilor lui, și la tot senatul, îndrăznind pentru Hristos, fără temere de munci și de moarte. Iar împăratul, citind cu luare aminte acea cărticică, s-a minunat de înțelepciunea filosofului creștin; și nu numai că nu s-a mâniat împotriva lui și nu l-a ucis pe el, dar a și lăudat înțelepciunea lui; de vreme ce Sfântul Iustin a vădit, în acea cărticică, înșelăciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lămurit și a arătat că sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra creștinilor, adeverind curăția și viața lor cea dreaptă.
Deci împăratul, citind acea cărticică și umilindu-se, a dat poruncă ca să nu fie munciți creștinii pentru mărturisirea numelui lui Hristos, nici să fie jefuite averile lor, decât numai dacă s-ar fi arătat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de păcate, cu adevărat vrednice de pedeapsă și de judecată. Deci prescriind Sfântul Iustin acea poruncă împărătească și luând voie de la împărat, s-a dus în Asia unde erau creștinii prigoniți mai mult atunci. Și mergând la Efes în haina cea filosofească, pe care n-a lăsat-o până la sfârșitul său, a arătat și a propovăduit tuturor porunca împăratului și a trimis-o în părțile și în cetățile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea și s-a mângâiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana creștinilor a încetat pentru o vreme, în locul ei venind bucuria. Acolo petrecând Sfântul Iustin câtăva vreme, a avut întrebare cu înțeleptul rabin Trifon iudeul și l-a biruit pe acela din Scripturile Legii vechi, de care întrebare – precum și de Apologia, despre care s-a zis mai sus – se află cuvânt scris pe larg în cartea lui Iustin.
Și după multă vreme, Sfântul Iustin s-a întors iarăși de la Efes în Italia; iar în calea în care rîiergea pretutindeni propovăduia apostolește pe Hristos, și, biruindu-i în cuvinte pe iudei și pe elini, îi întorcea la sfânta credință, iar pe credincioși îi întărea. Deci mergând el iarăși la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel păgân, s-a pornit asupra lui cu mai multă ură și cu mai multă răutate; deci Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia și-l rușina înaintea tuturor.
Pentru aceea, neputând el să stea împotriva lui și neștiind ce să-i mai facă, l-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfântul ca pe un vinovat de răutate și l-au muncit în legături. Și aducându-l pe el la judecată, nici o pricină nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temându-se ca nu cumva Iustin să fie liberat, a pregătit în ascuns o otravă de moarte și cu aceea a ucis prin înșelăciune pe ostașul cel nebiruit al lui Hristos.
Astfel s-a sfârșit Sfântul Iustin, adevăratul filosof al creștinilor, lăsând Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de înțelepciunea Sfântului Duh. Deci, stând înaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevoință, a luat de la El cununa pătimirii și este rânduit în ceata sfinților mucenici, a celor ce slăvesc Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit “filosof” fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.
În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.
Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.
Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: “Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?” Iar el zise: “Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire”. Şi aşa li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.
Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.
Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
![Gheorghe (George) Alexianu (n. 1 ianuarie 1897, Străoane, județul Putna;[1] d. 1 iunie 1946, Jilava) doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august 1941–1944 - foto - ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/06/Gheorghe-Alexianu-e1433153824371.png)
