Articole

Evenimentele Zilei de 1 aprilie în Istorie

1 aprilie 1873 – Vasul cu aburi britanic RMS Atlantic se scufundă în largul insulei canadiene Nova Scoția din Oceanul Atlantic, provocînd moartea a 547 de persoane

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

1 aprilie este a 91-a zi a calendarului gregorian. 

 

Sărbătorile Zilei de 1 aprilie

(BOR) Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Mc. Gherontie. Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert care s-a pocăit după o viață de prostituată. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii, adică pe 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Cuviosul Părintele nostru Varsanufie (Plikhankov) de la Optina (1845-1913) a fost un schimonah din grupul stareților de la Mănăstirea Optina (Rusia) în secolul al XIX-lea. Cuviosul Varsanufie de la Optina este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 1 aprilie și împreună cu ceilalți stareți de la Optina pe 11 octombrie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Maria Egipteanca, cuvioasă († secolul al V-VI)

(BRC) Sf. Hugo, episcop

 

România – Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone

La 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

 

Ziua păcălelilor

1-aprilie

Supranumita si Ziua Pacalelilor, 1 Aprilie este ziua in care fiecare dintre noi incerca sa pacaleasca pe fiecare… Ziua farselor este cunoscuta, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI. Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este următoarea: în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței a mutat serbarea Anului Nou de la data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât de vechiul An Nou (1 aprilie) oamenii obișnuiau să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma de farse și glume nevinovate.

Ziua de 1 Aprilie este un prilej foarte bun de distractie. Dupa cum spunea Mark Twain, “ziua de 1 aprilie este ziua in care ne amintim ce suntem in celelalte 364 de zile ale anului”. Dupa altii, la originea acestei idei, a acestei zile de 1 Aprilie ar fi … Pacaleala lui Noe, care se pare ca si-a trimis porumbelul sa caute in mod gresit pamantul, dupa ce inundatia provocata de Potopul biblic a inceput sa se retraga de pe uscat pe 1 aprilie.

Cea mai veche referire la Ziua Pacalelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, in care un barbat si-ar fi pacalit servitorul, chiar intr-o zi de 1 aprilie.

Trecerea la calendarul gregorianFrancezii sustin insa sus si tare ca ziua de 1 Aprilie s-a nascut la ei. Unii sunt de parere ca totul a pornit de la faptul ca multe popoare sarbatoreau venirea primaverii la aceasta data. Mai exact, in Franta pana in 1582 anul nou se sarbatorea timp de 8 zile incepand cu 25 martie si se termina pe 1 aprilie, dar tocmai in acel an s-a facut trecerea la calendarul gregorian si anul nou a fost mutat pe 1 ianuarie.

Datorita faptului ca informatia circula mult mai greu, unii oameni nu au aflat la timp despre aceasta schimbare a calendarului, iar altii au refuzat acest lucru si au continuat sa celebreze pe 1 aprilie noul an. Cei care sarbatoreau anul nou pe 1 aprilie, au fost numiti “poisson d’Avril” (peste de aprilie). Se pare ca toti cei care s-au aflat in aceasta situatie au fost socotiti drept fraieri de catre cei deschisi schimbarii, devenind in foarte scurt timp subiectul glumelor si al farselor. În timp, intreaga lume a trecut la noul calendar, dar nu s-a renuntat la ideea de farse facute celor apropiati, astfel incat in fiecare an, de 1 aprilie, au continuat cu aceste glume pe seama altora.

Ziua de 1 aprilie este recunoscuta ca fiind Ziua Pacalelilor in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania si Franta.Traditia spune ca pacalelile trebuie facute pana la ora pranzului. Pacalelile facute dupa ora pranzului, deci dupa ora 12, se spune ca aduc ghinion celui care pacaleste.

De asemenea, casatoria nu este recomandata de 1 aprilie: se spune ca barbatul care se insoara de 1 aprilie va fi sub papuc toata viata. Ziua Pacalelilor este astazi sarbatorita in Franta prin cadouri constand fie in felicitari cu pesti, fie in bomboane de ciocolata in forma de peste. Exista in Franta si o traditie de a prinde pe spatele celui pacalit un peste de hartie cu un ac cu gamalie.

Almanahul de previziuni – În opinia altor autori, istoria zilei de 1 Aprilie si a pacalelilor ar incepe in primii ani ai secolului XVII, cand niste astrologi au prevazut intr-un “Almanah de previziuni” decesul unor personalitati politice care le erau antipatice. 1 Aprilie la englezi – În ciuda datelor istorice, despre Ziua Pacalelilor se spune ca ar fi originara din Anglia.

Aceasta zi a evoluat si a crescut in popularitate foarte rapid, deoarece pacalelile au reprezentat intotdeauna o reteta sigura de distractie. Englezii au inceput sa sarbatoreasca “Ziua Pacalelilor” – “April Fools Day” de prin secolul al XVII-lea. Prima atestare istorica a fost facuta de John Aubrey in 1686. La noi, romanii, farsele de 1 aprilie au devenit un obicei incepand cu secolul al XIX-lea, odata cu strangerea legaturilor cu tarile Europei apusene si in special cu Franta.

 

Ziua internațională a păsărilor

Ornitologii, dar și iubitorii de natură și păsări, sărbătoresc, în fiecare an, la 1 aprilie, Ziua internațională a păsărilor, evenimentul marcând reîntoarcerea păsărilor din zonele unde au iernat, se arată pe http://chm.nature.cz/. Totodată, evenimentul are ca scop conștientizarea de către public a nevoii de a proteja păsările prin ocrotirea habitatelor lor.
cititi mai mult pe: https: agerpres.ro

 

Ziua în care lectura este amuzantă (#ReadingIsFunnyDay)

Dacă aţi încercat fără succes să-i determinaţi pe copii să abandoneze jocurile video şi să se delecteze cu o carte, Ziua în care lectura este amuzantă (#ReadingIsFunnyDay) poate fi ocazia perfectă. Potrivit daysoftheyear.com, această sărbătoare îşi propune să le demonstreze copiilor şi tinerilor că cititul unei cărţi poate fi la fel de plăcut şi distractiv ca alte forme moderne de divertisment. În acest sens, este încurajată alegerea unor cărţi amuzante, cum ar fi cele care conţin culegeri de ghicitori sau de glume, benzi desenate, ori poveşti haioase, dar şi volumele cu personaje fantastice.

 

Ziua monedei de 1 cent (#OneCentDay)

În fiecare an, pe 1 aprilie, în Statele Unite se sărbătoreşte Ziua monedei de 1 cent (#OneCentDay), dedicată istoriei acestei unităţi monetare.

Numită colocvial “penny”, moneda de 1 cent a apărut în Statele Unite în 1793, însă forma cunoscută a acesteia, purtând chipul preşedintelui american Abraham Lincoln (1809-1865), a intrat în circulaţie abia în 1909. Înainte de această dată, pe moneda de 1 cent era reprezentat un cap de amerindian.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Luna de conştientizare a autismului, bolii Parkinson şi stresului

Aprilie este luna în care se marchează anumite evenimente, acţiuni sau afecţiuni în vederea creşterii nivelului de conştientizare cu privire la acestea.

 

Luna de conştientizare asupra autismului (#AutismAwarenessMonth) – Autismul este o tulburare de spectru ce afectează comunicarea şi comportamentul, prezentă în toate regiunile lumii. Deoarece lipsa înţelegerii tulburării are un impact enorm asupra persoanelor cu autism, a familiilor lor şi a comunităţilor este încurajată informarea şi susţinerea persoanelor diagnosticate cu această tulburare astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită, ca parte integrantă a societăţii.

 

Luna aprecierii jazz-ului (#JazzAppreciationMonth) – Muzica jazz este considerată un simbol cultural al istoriei Statelor Unite ale Americii. John Edward Hasse, curator la Muzeul Naţional de Istorie Americană Smithsonian a fondat Luna aprecierii jazz-ului în 2001 din dorinţa de a-i încuraja pe oameni să asculte acest gen ofertant de muzică şi să-i descopere istoria fascinantă.

 

Luna pălăriei de paie (#StrawHatMonth) – Pălăria de paie este prezentă în culturi din diverse colţuri ale lumii. Forma acestui obiect creat iniţial pentru a-i proteja pe lucrătorii agricoli de soarele dogoritor şi chiar de intemperii, diferă în funcţie de specificul regiunii, la fel ca şi tipul de fibre vegetale din care este confecţionată (paie, papură, frunze de palmier, bambus, orez şi altele).

 

Luna de conştientizare a stresului (#StressAwarenessMonth) – Stresul nu este neapărat un lucru rău, conform stress.org.uk, deoarece acest răspuns al organismului a ajutat, de-a lungul istoriei, la supravieţuirea speciei noastre, însă în vremurile moderne trepidante el riscă să facă mai mult rău decât bine, la nivel fizic, mental şi emoţional. De aceea, este bine să se cunoască ce este stresul, care sunt efectele acestuia asupra individului şi/sau a societăţii şi prin ce metode poate fi gestionat şi eliminat.

 

Luna schimbării anvelopelor (#SummerTireChangeoverMonth) – Din 1847, când a fost brevetată inventarea anvelopei pneumatice din cauciuc de către britanicul Robert William Thomson, acest obiect a continuat să rămână indispensabil în transportului rutier şi, de-a lungul deceniilor, a suportat numeroase îmbunătăţiri. Pentru o performanţă optimă şi cea mai bună aderenţă posibilă pe carosabil în vederea asigurării siguranţei, este obligatorie adaptarea cauciucurilor utilizate la condiţiile de vreme. Potrivit legislaţiei, constituie contravenţie conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă. Aprilie este momentul perfect pentru schimbarea cauciucurilor de iarnă cu cele de vară.

 

Luna de conştientizare asupra bolii Parkinson (#ParkinsonsAwarenessMonth) – Boala Parkinson, a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă asociată vârstei înaintate, după boala Alzheimer, şi care afectează între 7 şi 10 milioane de oameni din întreaga lume, este de multe ori neînţeleasă. #ParkinsonsAwarenessMonth îşi propune să crească interesul societăţii faţă de această afecţiune, dar şi nivelul de implicare al societăţii în beneficiul persoanelor diagnosticate cu aceasta.

 

Luna poetică a Pământului (#PoeticEarthMonth) – potrivit daysoftheyear.com, în aprilie se promovează importanţa îngrijirii naturii, atât pentru binele planetei, cât şi al nostru, fiecare persoană fiind încurajată să contribuie la creşterea nivelului de conştientizare în acest sens prin poezie şi artă.

 

Luna grădinii (#GardenMonth) - Una dintre cele mai frumoase perioade din mijlocul naturii este mijlocul primăverii, când toate grădinile se umplu de culoare şi de viaţă. Tocmai de aceea, luna aprilie este dedicată celebrării grădinilor şi a tuturor activităţilor asociate acestora.

articole preluat de pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 1 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 1 aprilie în Istorie:

- aprilie – octombrie 1096 – Cruciada țăranilor;

- aprilie – mai 1940 – Masacrul de la Katyń;

- 1 aprilie 1941 – Masacrul de la Fântâna Albă

 

1 aprilie 33 - Conform relatării unui istoric, a avut loc Cina cea de Taină a lui Isus Hristos.

Leonardo da Vinci  (Cina cea de Taină din bazilica „Santa Maria delle Grazie” Milano) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Leonardo da Vinci (Cina cea de Taină din bazilica „Santa Maria delle Grazie” Milano) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina – așa spune dumnezeiescul Hrisostom – S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor.

Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: „Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor”, dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul.”
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 aprilie 285 - Maximian este desemnat de împăratul roman Dioclețian (284 – 305), Caesar

 

1 aprilie 286 - Împăratului Dioclețian il desemneaza pe generalul Maximian co-împărat și îi dă controlul asupra regiunilor vestice ale Imperiului Roman.

Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 - iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305 - foto: en.wikipedia.org

Maximia – foto: en.wikipedia.org

Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (n. cca. 250 – d.iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305. Maximian a respins la granița Rinului, atacurile alamanilor, burgunzilor, francilor și herulilor, a reprimat mișcarea băgăuzilor din Gallia (285-288) si a consolidat limesul african amenințat de triburile nomade. În cadrul sistemul Tetrarhiei, instituit la 1 martie 293 de Dioclețian, Maximian administrează din Mediolanum ( astazi Milano), Italia și Africa, avându-l în subordine pe caesarul Constanțiu I, care, din Augusta Trevorum (în prezent Trier), răspundea de securitatea Galliei, Hispaniei și Britanniei.

La 1 mai 305, sub presiunea lui Dioclețian, Maximian abdică împreună cu acesta la Mediolanum, redevenind persoane particulare. După urcarea pe tron, la Roma, a fiului său Maxentius (306), Maximian reintră în 307 în viața politică proclamându-se Augustus. În urma unui aranjament dintre Constantin I și Maximian, în anul 307, fiica acestuia, Fausta, s-a căsătorit cu împăratul Constantin I, pentru consolidarea Alianței din tetrarhie. La conferința de la Carnuntum, din 11 noiembrie 308, Maximian renunță la titlul său, dar în 310 se proclamă împărat la Arelate (azi Arles), în Gallia. Intrat în conflict cu Constantin cel Mare, Maximian este înfrânt și constrâns să se sinucidă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 aprilie 457 - Majorian este proclamat împarat de armata romană.

Iulius Valerius Maiorianus (420 ca. – d. 7 august 461, Tortona), cel mai cunoscut ca Majorian, a fost un împărat roman din 457 până la moartea sa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org-

Majorian – foto preluat de pe ro.wikipedia.org-

Iulius Valerius Maiorianus (420 ca. – d. 7 august 461, Tortona), cel mai cunoscut ca Majorian, a fost un împărat roman din 457 până la moartea sa. General proeminent al armatei romane, a ajuns la conducerea imperiului cu sprijinul armatei. A fost unul dintre ultimii împărații care au încercat sa restabileasca Imperiul Roman de Apus. A fost detronat și asasinat de generalul vizigot romanizat Flavius ​​Ricimer (c 405 – 18 august 472)

 

1 aprilie Anul 527 - Împăratul bizantin Iustin I își numește nepotul, Iustinian I, drept co-împărat și succesor la tron.

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 - 565) - in imagine, Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 – 565) – in imagine,

 

1 aprilie 528 - Fiica împăratului Xiaoming al regatului Wei de Nord, a devenit impărat, fiind declarata de impărăteasa văduvă Hu, baiat. A fost inlocuita a doua zi; A fost primul monarh femeie din istoria Chinei. La 31 martie 528, împăratul Xiaoming a murit subit, iar in ziua următoare (1 aprilie 528), impărăteasa văduvă Hu si-a declarat fetita in varsta de numai 50 de zile împărat, în timp ce ea însăși urma să fie regent.

 

aprilie – octombrie 1096 - Cruciada țăranilor

Cruciada țăranilor (aprilie - octombrie 1096) Înfrângerea umilitoare a armatei cruciaților țărani, miniatură din 1490 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciada țăranilor (aprilie – octombrie 1096) Înfrângerea umilitoare a armatei cruciaților țărani, miniatură din 1490 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciada țăranilor este parte a primei cruciade și a durat cu aproximație șase luni, din aprilie până în octombrie 1096. Mai este cunoscută cu alte nume: Cruciada populară, Cruciada maselor, Cruciada săracilor sau Cruciada calicilor.
cititi mai mult pe

 

1 aprilie 1578 - S-a născut medicul englez William Harvey, celebru pentru că a elaborat teoria exacta a circulației sanguine. A fost medic de curte al regilor britanici Iacob I si Carol I. ; (d. 1657).

 

1 aprilie 1582 - Regele Carol al IX-lea al Franței ordonă schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian si renuntarea socotirii Anului Nou de la 1 aprilie. Este cel mai probabil ca in aceasta schimbare isi are originea obiceiul farselor si pacalelilor de 1 aprilie care s-a raspandit din Franta in intreaga lume.

 

1 aprilie 1697 - S-a născut abatele Prevost, scriitor francez,unul din precursorii romanului francez modern; (d. 1763).

 

1 aprilie 1778 - Designerul Oliver Pollock din New Orleans, a conceput simbolul dolarului american ($).

 

1 aprilie 1784 - Horea este primit in audienta la împăratul Iosif al II-lea, căruia îi prezintă situația grea a țărănimii din Transilvania.

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania foto (:Vasile Ursu Nicola - HOREA, după o pictură aflată în biserica din comuna Horea,Jud.Alba.) ro.wikipedia.org

Vasile Ursu Nicola – HOREA, după o pictură aflată în biserica din comuna Horea,Jud.Alba – foto: ro.wikipedia.org

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea – d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați. Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.

Horea, Cloşca şi Crişan, conducatorii rascoalei din 1784 - foto: alba24.ro

Horea, Cloşca şi Crişan, conducatorii rascoalei din 1784 – foto: alba24.ro

 

1 aprilie 1815 - S-a născut Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german, în timpul împăratului Wilhelm I (d. 1898). A fost artizanul unificarii Germaniei de la 1871.

Otto Eduard Leopold von Bismarck - Graf von Bismarck (conte), apoi Fürst von Bismarck-Schönhausen (principe) - (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi o figură dominantă în afacerile mondiale - foto preluat de pe ro.wikipedia.org-

Otto von Bismarck -  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org-

Otto Eduard Leopold von Bismarck – Graf von Bismarck (conte), apoi Fürst von Bismarck-Schönhausen (principe) – (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi o figură dominantă în afacerile mondiale. Ca prim-ministru al Prusiei între 1862 şi 1890, el a supervizat unificarea Germaniei de la 1871.

În 1867 devenise cancelar al Confederaţiei Germane de Nord. A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul său cancelar („Cancelar al Imperiului”) şi dominând afacerile acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomaţia lui, numită „politică realistă” (Realpolitik), şi modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („der Eiserne Kanzler”).

Fiind un mare latifundiar aristocrat („Junker”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste şi aristocratice. Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederaţiei Germane. Profitând de iscusinţa sa în diplomaţie, Bismarck a purtat două războaie pentru a-şi atinge scopul. Mai mult, a reuşit să impună Prusia ca mare putere europeană după învingerea Franţei în războiul Franco-Prusac din 1870, aceasta încetând a mai deţine supremaţia continentală.

După moartea lui, naţionaliştii germani l-au ridicat pe Bismarck la rangul de erou, construind sute de monumente pentru a glorifica trăsăturile sale de lider puternic. Istoricii l-au lăudat ca fiind un om de stat moderat şi echilibrat, care a fost în primul rând responsabil pentru unificarea statelor germane într-un singur stat naţional. El a folosit balanţa puterii în diplomaţie pentru a menţine Europa paşnică în anii 1870 şi 1880. A creat o nouă naţiune cu o politică socială progresistă, un rezultat care a mers dincolo de obiectivele sale iniţiale în calitate de practicant al politicii de forţă în Prusia.

 

1 aprilie 1819 - Este emis decretul imperial rus privind înfiinţarea la Reni a Judecătoriei Comerciale, care urma să examineze litigii in întreaga Basarabie ţaristă. În calitate de preşedinte a fost numit consilierul de stat activ Persiani.

 

1 aprilie 1824 - Domnitorul muntean Grigore Ghica aprobă propunerea arhitectului Hartl și a inginerului Freiwald de pavare a străzilor bucureștene cu piatră cioplită. Aceasta actiune va continua susținut pe toată durata domniei lui Grigore Ghica (1822-1828).

 

1 aprilie 1834 - Generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseleff încetează a mai fi preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei. Generalul Pavel Dmitrievici Kiseleff, comandant al trupelor ruseşti în principatele româneşti în timpul războiului ruso-turc, a detinut această funţie din data de 19 noiembrie 1829, stil nou (7 noimbrie 1829, stil vechi).

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei - in imagine, Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 - foto: ro.wikipedia.org

Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei.

 

1 aprilie 1859 - Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866)

 

1 aprilie 1865 - S-a născut Ștefan Cicio Pop, om politic politic român, fost ministru de Externe și președinte al Camerei Deputaților (d. 16 februarie 1934).

 

Ştefan Cicio Pop (n. 1 aprilie 1865, Şigău, Cluj - d. 16 februarie 1934, Conop, Arad) a fost avocat şi un om politic român, membru al PNR şi mai apoi vicepreşedinte al PNŢ, deputat român în Dieta de la Budapesta, participant activ la Marea Unire din 1918, Preşedinte al Consiliului Naţional Central Român, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, membru al Consiliului Dirigent deţinând portofoliul apărării şi al internelor -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ştefan Cicio Pop  -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ştefan Cicio Pop (n. 1 aprilie 1865, Şigău, Cluj – d. 16 februarie 1934, Conop, Arad) a fost jurist şi un om politic român, membru al Partidului National Roman din Ardeal și mai apoi vicepreşedinte al Partidului Național Țărănesc din România, dupa infaptuirea Unirii, deputat român în Dieta de la Budapesta, participant activ la Marea Unire din 1918, Preşedinte al Consiliului Naţional Central Român, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, membru al Consiliului Dirigent deţinând portofoliul apărării şi al internelor. Ministru de Stat pentru Transilvania, în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (5 decembrie 1919 – 12 martie 1920) precum şi ministru de externe (9 ianuarie – 13 martie 1920) în acelaşi guvern, Prim Ministru ad interim. În cursul guvernărilor Iuliu Maniu a deţinut funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor (23 decembrie 1928-30 aprilie 1931 şi 10 august 1932-18 noiembrie 1933).

The Transylvanian Directory in 1918; Cicio Pop is seated, second from left - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Transylvanian Directory in 1918; Cicio Pop is seated, second from left – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

1 aprilie 1866 - A fost înfiinţată Societatea Literară Română, actuala Academie de Ştiinţe a României. Societatea Literară Română devine în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română.

Membrii Societăţii Academice (august 1867) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Membrii Societăţii Academice (august 1867) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, prin decret al Locotenenţei Domneşti, ca ”Societate Literară Română”, instituţia şi-a început activitatea în anul următor, la 1 august 1867, în casa banului C. Gr. Ghica, de la intrarea în grădina Cişmigiu, notează www.acad.ro. Cu acest prilej, episcopul Buzăului, Dionisie Romano, a donat biblioteca căpitanului Constantin Cornescu-Oltelniceanu (6.000 de volume şi 400 de manuscrise), punându-se astfel bazele Bibliotecii Societăţii Literare Române.

Lucrările primei şedinţe a Societăţii Literare Române s-au desfăşurat la 6 august 1867, iar la 24 august 1867, s-a aprobat Statutul Societăţii Literare Române, care menţiona constituirea Societăţii Academice Române.

La 29 martie 1879, prin înalt decret, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, sub denumirea de Academia Română. Prin Decretul prezidenţial din 9 iunie 1948, instituţia a devenit Academia Republicii Populare Române.

La 5 ianuarie 1990, însă, imediat după Revoluţia din decembrie ’89, s-a semnat Decretul – Lege prin care Academia Română se reorganiza. Astfel, Academia Română redevenea cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării.

Discuţiile privind construirea unui edificiu propriu s-au încheiat în 1886, cu adoptarea unei legi privind ridicarea Palatului Academiei Române, care, însă, nu a fost aplicată imediat de către guvernanţi. În martie 1890, Ministerul Instrucţiunii Publice a aprobat mutarea instituţiei în Casa C.St. Cesianu din Calea Victoriei nr. 125, iar în toamna aceluiaşi an, Academia şi biblioteca acesteia au fost transferate în nou local.

Devenit neîncăpător, sediul a fost lărgit în 1896 prin cumpărarea caselor vecine, Bellu şi Zaleski, destinate bibliotecii, în care au fost aşezate cărţile, improvizându-se două săli de lucru şi cele necesare pentru activitatea de catalogare, precum şi a unui teren din proprietatea Cesianu, potrivit lucrării ”Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Editura Meronia, Bucureşti, 2011).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

1 aprilie 1868 - S-a născut dramaturgul francez Edmond Rostand (d. 2 decembrie 1918), fost membru al Academiei Franceze, cunoscut pentru creatiile sale Cyrano de Bergerac (1897), Chantecler(1910) sau Ultima noapte a lui Don Juan (1911).

Edmond Rostand (n. 1 aprilie 1868 – d. 2 decembrie 1918), dramaturg francez. A fost membru al Academiei Franceze - foto (Edmond Rostand în uniforma de membru al Academiei Franceze):  ro.wikipedia.org

Edmond Rostand în uniforma de membru al Academiei Franceze – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Edmond Rostand (n. 1 aprilie 1868 – d. 2 decembrie 1918), dramaturg francez. A fost membru al Academiei Franceze.

 

1 aprilie 1873 - Vasul cu aburi britanic RMS Atlantic se scufundă în largul insulei canadiene Nova Scoția din Oceanul Atlantic, provocînd moartea a 547 de persoane.

1 aprilie 1873 - Vasul cu aburi britanic RMS Atlantic se scufundă în largul insulei canadiene Nova Scoţia din Oceanul Atlantic, provocînd moartea a 547 de persoane. În fotografie, serviciul de înmormântare pentru victimele naufragiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

1 aprilie 1873 – Vasul cu aburi britanic RMS Atlantic se scufundă în largul insulei canadiene Nova Scoţia din Oceanul Atlantic, provocînd moartea a 547 de persoane. În fotografie, serviciul de înmormântare pentru victimele naufragiului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

SS Atlantic a fost un transatlantic transatlantic al White Star Line care a operat între Liverpool, Regatul Unit, și New York City, Statele Unite. În timpul celei de-a 19-a călătorii a navei, la 1 aprilie 1873, ea a lovit stâncile și s-a scufundat în largul coastei Nova Scoției, Canada, ucigând cel puțin 535 de oameni. A rămas cel mai mortal dezastru maritim civil din Oceanul Atlantic de Nord până la scufundarea SS La Bourgogne pe 2 iulie 1898 și cel mai mare dezastru pentru White Star Line înainte de pierderea Titanicului în aprilie 1912.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 aprilie 1873 - S-a născut în orasul Novgorod din Rusia, Serghei Rahmaninov, renumit compozitor si pianist rus (d. 28 martie 1943, Beverly Hills).

Serghei Vasilievici Rahmaninov (n. 1 aprilie 1873, Novgorod, Rusia - d. 28 martie 1943, Beverly Hills, SUA) a fost un compozitor și pianist rus - foto: ro.wikipedia.org

Serghei Rahmaninov – foto: ro.wikipedia.org

Serghei Vasilievici Rahmaninov (n. 1 aprilie 1873, Novgorod, Rusia – d. 28 martie 1943, Beverly Hills, SUA) a fost un compozitor și pianist rus. Pe linie paternă, Rahmaninov descinde din Ștefan cel Mare. Se știe ca fiica lui Ștefan cel Mare, Elena, numita de rusi Olena Volosina (adica romanca), a fost dată în căsătorie Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare (1440-1505) .

La plecarea sa în Rusia, Elena a fost însoțită de Vasilii Rahmanin, un nepot al lui Ștefan, de la care a pornit neamul rusesc al Rahmaninovilor. Fiind de vita nobila, muzicianul Rahmaninov nu si-a facut iluzii asupra soartei care l-ar fi asteptat in Rusia sovietica, astfel ca a fost nevoit sa se refugieze impreuna cu familia in Occident si s-a stabilit in America, unde a si decedat in anul 1943.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

 

1 aprilie 1875 - S-a născut scriitorul si jurnalistul britanic Edgar Wallace (d. 1932), numele lui adevărat fiind „Richard Horatio Edgar”.

Edgar Wallace (n. 1 aprilie 1875, Greenwich, Londra - d. 10 februarie 1932, Hollywood, California) a fost un scriitor englez de thriller (romane criminalistice), regizor și jurnalist - in imagine, Edgar Wallace (1928) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Edgar Wallace (n. 1 aprilie 1875, Greenwich, Londra – d. 10 februarie 1932, Hollywood, California) a fost un scriitor englez de thriller (romane criminalistice), regizor și jurnalist. A fost fiul nelegitim a unei perechi de artiști, fiind adoptat de un comerciant de pește din Londra. Wallace a crescut in sărăcie si nu a terminat școala. Cu toate acestea a ajuns să relateze știri în presă din timpul „Războiul Bur” (1899-1902), din Africa de Sud.

La întoarcerea în țară lucrează ca jurnalist și corespondent special de presă. În anul 1905 apare în editura lui proprie romanul thriller „Cei patru incoruptibili” care a fost un roman de succes, însă pentru scriitor a fost un dezastru financiar. Romanul său criminalistic cel mai renumit a fost „Vrăjitorul”, fiind prezentat și ca piesă de teatru, iar romanul său „The Squeaker” (Trișorul) (1930), a fost ecranizat in regia sa. Cartile lui Wallace au fost traduse în 44 de limbi in anii 1940.

 

1 aprilie 1878 - Mihail Kogălniceanu înaintează consulului general al Rusiei la București, D.F. Stuart, o notă de protest în legătură cu ocuparea de către trupele țariste care participaseră la războiul ruso-româno-turc, a unor localități din România.

 

1 aprilie 1881 - În satul Răşinari, Sibiu,in Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, politician de extremă dreaptă şi prim-ministrul României.

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 şi Membru al Academiei Române din anul 1920 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octavian Goga – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 şi Membru al Academiei Române din anul 1920.  Considerat unul din marii poeti ai neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor, Octavian Goga s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.

 

1 aprilie 1891 - William Wrigley înființează compania producătoare de gumă de mestecat care-i poartă numele (Wm. Wrigley Jr. Company)

Advertisement for three flavors of Wrigley’s chewing gum (1920) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Advertisement for three flavors of Wrigley’s chewing gum (1920) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

1 aprilie 1894 - În România se înfiinţează Banca Agricolă cu capital românesc (8 000 000 lei), avînd sucursale în toate judeţele ţării. Banca Agricolă din România acorda împrumuturi de cel mult 1 000 lei, pe 3, 6 şi 9 luni, cu o dobîndă de 10% anual.

 

1 aprilie 1904 - România aderă la Convenția internațională cu privire la unitatea tehnică a drumurilor de fier, încheiată la Berna, la 3 mai 1866.

 

1 aprilie 1910 - La 1 aprilie a fost înfiinţată de catre Spiru Haret, Comisia Istorică a României, pentru publicarea în ediţii critice a cronicilor româneşti şi a altor izvoare (documente interne şi inscripţii din secolele XIV-XVIII si a cronicilor străine care tratau despre ţările române, monumente vechi literare, etc.). Comisia Istorică a României a funcţionat pînă în 1938 şi a editat publicatiaBuletinul Comisiei Istorice a României.

 

1 aprilie 1912 - Se înfiinţează la Cotroceni in Bucuresti, România, Şcoala militară de pilotaj, condusă de maiorul Ion Maori. Şcoala a contribuit la pregătirea a numeroşi piloţi, mulţi dintre ei acoperindu-se de glorie in timpul Primului Război Mondial.

 

1 aprilie 1918 - Este desfiinţată vama de la Ungheni, graniţa de la Prut fiind mutată pe Nistru, eveniment petrecut în urma votări unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu patria mamă România, la 27 martie 1918

România Mare - Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România Mare – Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

.

1 aprilie 1918 - Se înființează Royal Air Force, Aviatia Militara a Marii Britanii.

Insigna Royal Air Force - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Insigna Royal Air Force – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Royal Air Force (RAF) este forța aeriană a Forțelor Armate Britanice. RAF a fost înființată pe 1 aprilie 1918. RAF a avut după acest moment un rol de primă importanță în istoria militară britanică, în special în timpul celui de-al doilea război mondial și în unele conflicte mai recente. RAF folosește 853 de aparate de zbor și are un personal militar regulat de peste 40.000 de oameni.

Majoritatea avioanelor și personalului RAF se află la bazele din Regatul Unit. Există baze permanente în alte regiuni ale globului precum cele din Germania, Cipru, Insulele Falkland sau Qatar. Avioanele RAF au participat la misiuni în străinătate în Orientul Mijlociu, Irak, Afganistan sau Balcani.

 

1 aprilie 1919 - România trece la Calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).

 

1 aprilie 1920 - La Chişinău, România, N.Dunăreanu şi L.Marian scot primul număr al revistei “Renaşterea Moldovei”, sub al cărei titlu era scris “Revistă literară şi de propagandă naţională“.

 

1 aprilie 1920 - S-a născut Toshirō Mifune, actor, regizor japonez (d. 1997)

Toshirō Mifune (n.1920 - d.1997) a fost un important actor, regizor, producător japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare actor din țara sa, și printre numele mari ale cinematografiei universale -foto preluat de pe en.wikipedia.org

Toshirō Mifune in 1954 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Toshirō Mifune (n.1920 – d.1997) a fost un important actor, regizor, producător japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare actor din țara sa, și printre numele mari ale cinematografiei universale. Printre multele premii care i-au fost acordate se numără Leul de Aur (la Expoziția Internațională de Artă cinematografică de la Veneția în 1951 pentru Rashômon), Legion d’Honneur și un Oscar for Lifetime Achievement.

 

1 aprilie 1921 - Se inființeaza Opera Româna din București. Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, instituționalizarea și deci înființarea Operei Române ca instituție finanțată de la buget, s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin, sub bagheta lui George Enescu.

 

1 aprilie 1922 - S-a născut William Manchester, scriitor și biograf american (d. 2004) . Este cunoscut in Romania mai ales pentru monumentala sa lucrare “Moartea unui presedinte”, in care analizeaza circumstantele asasinarii presedintelui american John Fitzgerald Kennedy.

 

1 aprilie 1924 - S-a născut Ion Brăduț Covaliu, pictor român reprezentant de frunte al “realismului socialist”; În 1962, a reprezentat România la Bienala de la Veneția. În 1963, este ales secretar al Uniunii Artiștilor Plastici, iar în 1968, este ales Președinte al aceluiași for. Din 1969, a desfășurat o activitate didactică la Institutul pedagogic din București, apoi la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucuresti; (d. 1991).

 

1 aprilie 1924 - Întemeierea Societății de Radiodifuziune Sud-Vest la Frankfurt și a Societății de Radiodifuziune de la München.

 

1 aprilie 1924 - Se pronunță sentințele în procesul participanților la Puciul din noiembrie (1923) de la München: cinci ani închisoare și amendă pentru Hitler și alți acuzați, achitarea generalului Ludendorff.

 

1 aprilie 1929 - S-a născut Milan Kundera, scriitor ceh stabilit în Franta, dupa inabusirea miscarii “Primavara de la Praga”de catre tancurile Pactului de la Varsovia sub comanda URSS.

 

1 aprilie 1937 - Portul arab Aden devine colonie britanică

 

1 aprilie 1939 - În Spania ia sfârșit războiului civil spaniol și începe dictatura generalului Franco.

 

aprilie – mai 1940 - Masacrul de la Katyń

Masacrul de la Katyń (aprilie - mai 1940) - Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (aprilie – mai 1940) – Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (cunoscut şi ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi de către forţele poliţiei secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, sat situat la 20 de km vest de oraşul Smolensk.

În timpul acestei acţiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetăţeni polonezi au fost executaţi în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor ucişi erau ofiţeri capturaţi ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executaţi se aflau şi numeroşi civili.

Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi să devină ofiţeri în rezervă, sovieticii au reuşit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze, ca şi a evreilor polonezi şi a bieloruşilor polonezi.
cititi mai mult pe

 

1 aprilie 1941 - Armata sovietica masacrează circa 2500 de români la Fîntîna Albă, în Bucovina de Nord ocupata de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste în urma Pactului Ribbentrop – Molotov.

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) - foto: adevarul.ro

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) – foto: adevarul.ro

La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), au fost ucişi cu focuri de mitraliera sau spintecati cu sabiile de catre sovietici. Oamenii se îndreptau spre graniţa românească cu odoarele bisericeşti în mîini, spunîndu-li-se anterior că vor putea trece liber în România.

Masacrul de la Fântâna Albă - foto: rgnpress.ro

Masacrul de la Fântâna Albă – foto: rgnpress.ro

Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile de cavalerie şi apoi îngropaţi, unii inca vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200 persoane în groapă), dupa care s-a aruncat var , pamantul mişcîndu-se peste ei două zile, pînă au murit cu toţii.
cititi mai mmult pe www.unitischimbam.ro

 

1 aprilie 1945 - Al doilea război mondial: Bătălia Okinawei; trupele americane cuceresc insula de la japonezi după lupte violente, începând astfel ofensiva finală împotriva Japoniei.

 

1 aprilie 1947: Paul devine rege al Greciei, după moartea fratelui său mai mare, George al II-lea (n. 1890).

 

1 aprilie 1948 - Forțele sovietice din Germania blochează căile de comunicație către sectoarele de ocupație american, britanic și francez din Berlin, declanșând astfel prima criză a Războiului Rece.

 

1 aprilie 1959 - S-a născut Helmuth Duckadam, fotbalist român.

Helmuth Duckadam (n. 1 aprilie 1959, Semlac, România) este un fost portar de fotbal al României, supranumit „Eroul de la Sevilla”. A jucat la echipele Steaua Bucureşti şi Constructorul Arad - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Helmuth Duckadam – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Helmuth Duckadam (n. 1 aprilie 1959, Semlac, România) este un fost portar de fotbal al României, supranumit „Eroul de la Sevilla”. A jucat la echipele Steaua Bucureşti şi Constructorul Arad. După 4 sezoane la gruparea arădeană, este transferat la Steaua Bucureşti, unde se impune treptat ca titular. Este supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos, având o contribuţie enormă la câştigarea trofeului de către Steaua Bucureşti. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul “Sanchez Pizjuan” din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

O săptămână mai târziu a înscris un gol din penalty, într-un meci de cupă cu Progresul Vulcan, câştigat de roş-albaştrii cu scorul de 5-1. În acelaşi sezon în care a reuşit cea mai bună performanţă a unei echipe româneşti, cariera sa a fost întreruptă brusc, din cauza unui anevrism care a impus o intervenţie chirurgicală la braţul drept, aceasta determinându-l să iasă definitiv din fotbalul de performanţă la vârsta de 27 de ani. La 3 ani de la finala de la Sevilla, în anul 1989, Duckadam s-a reîntors pe teren, pentru ultimele două sezoane, la divizionara B, Vagonul Arad. În total are 133 de apariţii în divizia A, 13 în Cupa României şi 9 în Cupa Campionilor Europeni.

 

1 aprilie 1960 - NASA lansează primul satelit meteorologic.

 

1 aprilie 1960 -Satelitul TIROS-1 transmite prima imagine de televiziune din spațiu.

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

1 aprilie 1962 - A murit pictorul român Camil Ressu, una din personalitățile marcante ale artei românești. (n. 28 ianuarie 1880).

Camil Ressu (n. 26 ianuarie 1880, Galaţi — d. 1 aprilie 1962, Bucureşti) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică şi socială, a fost una din personalităţile marcante ale artei româneşti. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Camil Ressu (Autoportret) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Camil Ressu (n. 26 ianuarie 1880, Galaţi — d. 1 aprilie 1962, Bucureşti) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică şi socială, a fost una din personalităţile marcante ale artei româneşti. Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941. Din 1950 a fost președinte de onoare al “Uniunii Artiștilor Plastici”, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu a devenit membru titular al Academiei Române.

"Les baigneuses' - Camil Ressu - foto preluat de pe grimberg.ro

Les baigneuses‘ – Camil Ressu – foto preluat de pe grimberg.ro

 

1 aprilie 1968 - A murit Lev Landau, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)

 

*** aprilie 1975 - Devenit redactor șef al revistei franceze „Cahiers de l’Est“, lui Dumitru Țepeneag, prozator, i se retrage cetățenia, pentru vina de a fi “acționat sub diferite forme“, incitându-i pe scriitorii români să scrie “lucrări cu conținut potrivnic politicii culturale a partidului nostru și să le trimită pe căi ilegale în străinătate“. Unele din lucrările ulterioare ale prozatorului fac referiri la această perioadă.

Dumitru Ţepeneag (n. 14 februarie 1937, Bucureşti, România) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dumitru Ţepeneag – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dumitru Ţepeneag (n. 14 februarie 1937, Bucureşti, România) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 aprilie 1976 - Fondarea companiei Apple Computers, de către Steve Jobs și Steve Wozniak, care va lansa în anii ’80 computerul personal Macintosh.

Primul produs Apple, Apple I, proiectat de Steve Wozniak, a fost vândut ca o placă de circuit asamblată și nu avea caracteristici de bază, cum ar fi tastatură, monitor și carcasă. Proprietarul acestei unități a adăugat o tastatură și o carcasă din lemn - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Primul produs Apple, Apple I, proiectat de Steve Wozniak, a fost vândut ca o placă de circuit asamblată și nu avea caracteristici de bază, cum ar fi tastatură, monitor și carcasă. Proprietarul acestei unități a adăugat o tastatură și o carcasă din lemn – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Compania Apple a fost înființată la 1 aprilie 1976 de către Steve Jobs, Steve Wozniak, și Ronald Wayne, pentru a vinde calculator personal Apple I. Acestea au fost construite de mână de către Wozniak și prima dată arătate publicului la Homebrew Computer Club. Apple I a fost vândut ca o placă de bază (cu procesor, memorie RAM), mai puțin decât ceea ce este astăzi considerat un computer personal. Apple I a fost lansat pe piață în iulie 1976 cu pretul de 666.66$.
cititi mai mult oe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Primul produs Apple, Apple I, proiectat de Steve Wozniak, a fost vândut ca o placă de circuit asamblată și nu avea caracteristici de bază, cum ar fi tastatură, monitor și carcasă. Proprietarul acestei unități a adăugat o tastatură și o carcasă din lemn - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Primul produs Apple, Apple I, proiectat de Steve Wozniak, a fost vândut ca o placă de circuit asamblată și nu avea caracteristici de bază, cum ar fi tastatură, monitor și carcasă. Proprietarul acestei unități a adăugat o tastatură și o carcasă din lemn – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

1 aprilie 1978 - S-a născut Anamaria Marinca, actriță română

Anamaria Marinca (n. 1 aprilie 1978, Iași) este o actriță română - foto preluat de pe www.facebook.com

Anamaria Marinca – foto preluat de pe www.facebook.com

Anamaria Marinca (n. 1 aprilie 1978, Iași) este o actriță română. A câştigat titlul de Cea mai bună Actriţă în anul 2005, la British Academy Television Awards, pentru rolul său din filmul “Sex Traffic”, o dramă realizată de CBC/Channel 4. Filmul acesta a fost o adevărată trambulină pentru o carieră internaţională, încât Anamaria Marinca şi-a făcut apariţia, într-un nou film, “Tinereţe fără tinereţe” de Francis Ford Coppola, în 2007. Este şi anul în care toată lumea bună a cinematografiei a putut-o admira în “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul semnat de Cristian Mungiu şi premiat cu Palme D’Or la Festivalul de la Cannes.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

 

1 aprilie 1979 - Iran devine republică islamică în urma răsturnării șahului printr-un vot de 99%

Iran (Republica Islamică Iran, și până la 1935 cunoscută internațional ca Persia, este o țară în Asia de Sud-Vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”, cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian"” și înseamnă „teren de aur” - in imagine, Amplasarea Iranului - foto: ro.wikipedia.org

Iran – foto: ro.wikipedia.org

Iran (Republica Islamică Iran, și până la 1935 cunoscută internațional ca Persia, este o țară în Asia de Sud-Vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”, cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian”” și înseamnă „teren de aur” – in imagine, Amplasarea Iranului.

1 aprilie 1987 – A început Vizita oficială de prietenie în RP Congo a lui Nicolae Ceaușescu (1 – 3 aprilie 1987).

 

1 aprilie 1988 - A murit Augustin Z. N. Pop, folclorist, istoric literar român (n. 1910)

 

1 aprilie 1995 - Intră în vigoare Pactul de cooperare în domeniul securității, semnat de Albania și Turcia în februarie 1995.

 

1 aprilie 1996 - Prima Competiție Mondială de Speologie. România a fost invitată să participe.

 

1 aprilie 1997 - Cometa Hale-Bopp clasată printre primele opt ale secolului ca mărime și luminozitate, s-a aflat cel mai aproape de Soare, la 138 milioane de km și a atins un maxim de luminozitate.

 

1 aprilie 1998 - Austria, Germania și Italia au decis ridicarea controalelor de frontieră pentru comunicațiile terestre dintre cele trei țări.

 

1 aprilie 1998 - A avut loc, la București, reuniunea bilaterală România – Consiliul Europei, în care s-a discutat elaborarea codului etic pentru avocați.

 

1 aprilie 1998 - Președintele Rusiei, Boris Elțîn, îi primește pe miniștrii energeticii din țările puternic dezvoltate. Aceștia s-au întâlnit pentru prima oară la Moscova, în cadrul “Grupului celor 8“.

 

1 aprilie 1999 - În Marea Britanie, se introduce un nivel de bază al impozitelor de 10 procente, față de cel de 20 de procente aplicat până la această dată. Rata de bază a impozitelor se aplică de la o bază minimă de impozitare de 1.500 lire sterline din veniturile impozabile.

 

1 aprilie 2000 - Militarii ruși lansează o operațiune de recuperare a zecilor de cadavre ale soldaților Moscovei care au căzut în timpul unui conflict cu cecenii.

 

1 aprilie 2001 - Fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici este predat de autoritatile sarbe, pentru a fi trimis în fața Tribunalului internațional pentru crime de război de la Haga.

Slobodan Milošević (20 august 1941 – 11 martie 2006) președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb - foto: europeanul.org

Slobodan Milošević – foto: europeanul.org

Slobodan Milošević (n. 20 august 1941, Požarevac, Serbia – d. 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos), a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia (1997-2000), și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. El a fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si a războiului din Kosovo în 1999.

A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat.

Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. A fost judecat pentru crime împotriva umanităţii şi genocid, dar a rămas sfidător, refuzând să recunoască legitimitatea instanţei. Va muri doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului,în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.

 

1 aprilie 2001 - Olanda a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

 

1 aprilie 2002 - Olanda a devenit prima țară din lume unde eutanasia a fost legalizată în anumite condiții.

 

1 aprilie 2002 - Scriitorul american, Ray Bradbury, a primit cea de-a 2.193-a stea pe Walk of Fame din Hollywood.

 

1 aprilie 2002 - Ministerul Culturii și Cultelor a instituit Premii Naționale Anuale pentru spectacole realizate de teatrele românești în ultimele 12 luni.

 

1 aprilie 2002 - A murit Simo Häyhä, lunetist finlandez supranumit “Moartea albă” (n. 1905)

Simo Häyhä (n. 17 decembrie 1905 – d. 1 aprilie 2002), poreclit „Moartea albă” de către Armata Roşie, a fost un lunetist finlandez - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simo Häyhä (n. 17 decembrie 1905 – d. 1 aprilie 2002), poreclit „Moartea albă” de către Armata Roşie, a fost un lunetist finlandez – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simo Häyhä (n. 17 decembrie 1905 – d. 1 aprilie 2002), poreclit „Moartea albă” de către Armata Roșie, a fost un lunetist finlandez. A doborât 542 inamici în Războiul de Iarnă, mai mulți decât oricare alt lunetist de-a lungul istoriei. Häyhä s-a născut în Rautjärvi, în apropierea actulei frontiere dintre Finlanda și Rusia și a început stagiul militar in 1925. Înainte de a se alătura forțelor armate, Häyhä a fost fermier și un bun vânător. La vârsta de 17 ani, el s-a alăturat miliției voluntare „Garda Albă” și s-a făcut remarcat prin premiile obținute în cadrul concursurilor de tir sportiv, în provincia Viipuri.

 

1 aprilie 2002 - Scriitorul american Ray Bradbury a primit cea de-a 2.193-a stea, pe Walk of Fame din Hollywood.

 

1 aprilie 2003 - Orașul Constanța a devenit port liber.

 

1 aprilie 2003 - Vizita de stat în România a regelui Juan Carlos al Spaniei și a reginei Sofia, la invitația președintelui Ion Iliescu (1-3 aprilie).

 

1 aprilie 2003 - S–a constituit, la Sfântu Gheorghe, Mișcarea Civică Maghiară, organizație înființată la inițiativa unor membri ai aripii nationaliste din cadrul UDMR Covasna.

 

1 aprilie 2003 - A murit Mihai Mereuță, actor român de teatru și film; (n. 1924).

Mihai Mereuță (n. 29 noiembrie 1924, Santa Mare, județul Botoșani - d. 1 aprilie 2003, București) a fost un actor român - foto preluat de pe www.cinemagia.ro

Mihai Mereuță – foto preluat de pe www.cinemagia.ro

Mihai Mereuță (n. 29 noiembrie 1924, Santa Mare, județul Botoșani – d. 1 aprilie 2003, București) a fost un actor român.

 

1 aprilie 2004 - Google Inc. a lansat serviciul Gmail.

Gmail - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gmail – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gmail este o aplicație web de e-mail și POP3 oferită gratuit de Google și susținută prin intermediul anunțurilor publicitare. Serviciul a fost lansat la 1 aprilie 2004 ca versiune beta privată (cu acces doar pe bază de invitație) și a fost deschis publicului la 7 februarie 2007. Atracția utilizatorilor către acest serviciu se bazează în gratuitatea lui, de asemenea Gmail oferind un spațiu de stocare în continuă creștere.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 aprilie 2008 - A murit Sabin Bălașa, pictor, regizor și scriitor român (n. 17 iunie 1932, Dobriceni ).

Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt - d. 1 aprilie 2008, București) pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sabin Bălașa – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt – d. 1 aprilie 2008, București) pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

 

1 aprilie 2009 - Albania și Croația devin membre NATO.

 

1 aprilie 2015 - A murit Nicolae Rainea, arbitru de fotbal român (n. 1933)

Nicolae Rainea (n. 19 noiembrie 1933, Brăila - d. 1 aprilie 2015 Galaţi) a fost un arbitru de fotbal român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Rainea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Rainea (n. 19 noiembrie 1933, Brăila – d. 1 aprilie 2015 Galați) a fost un arbitru de fotbal român. După o activitate modestă de fotbalist (Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bîrlad), încheiată în 1956, devine arbitru în 1959. După trei ani, promova în lotul divizionar. În Divizia A a debutat în 1965, și în 1967 era inclus în lotul FIFA. A condus 1.000 partide în diviziile românești (400 în Divizia A). A arbitrat 115 meciuri internaționale (trei finale de competiții europene intercluburi, finala CE 1980). A participat la trei ediții ale CM. S-a retras în 1984, dar a continuat să activeze în cadrul FRF. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer.

 

1 aprilie 2017 - A murit Gösta Ekman, actor suedez (n. 1939)

Gösta Ekman (n. 28 decembrie 1890, Stockholm, Suedia - d. 12 ianuarie 1938, Stockholm, Suedia) a fost o mare actor de film - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gösta Ekman in 2014- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Gösta Ekman (n. 28 decembrie 1890, Stockholm, Suedia – d. 12 ianuarie 1938, Stockholm, Suedia) a fost o mare actor de film. A jucat în numeroase filme, între care cel mai cunoscut rămâne Intermezzo (1936) de Ingrid Bergman. Gösta Ekman este tatăl a Hasse Ekman și bunicul de Gösta Ekman Jr.

 

1 aprilie 2017 - A murit Evgheni Evtușenko, poet rus (n. 1932)

Evgheni Aleksandrovici Evtușenko (n. 18 iulie 1933 - d. 1 aprilie 2017) a fost un poet, romancier, eseist, dramaturg, scenarist, editor, actor, montor și regizor rus - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Evgheni Evtușenko in 2009 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Evgheni Aleksandrovici Evtușenko (n. 18 iulie 1933 – d. 1 aprilie 2017) a fost un poet, romancier, eseist, dramaturg, scenarist, editor, actor, montor și regizor rus. Reprezentant de seamă al „dezghețului” de după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spațiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertății individuale.

 

1 aprilie 2020 - Turneul de tenis de la Wimbledon ediția 2020 a fost anulat pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, din cauza răspândirii COVID-19 în Regatul Unit.

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941)

foto preluat de pe rgnpress.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, atunci când între 200 și aproximativ 2.000-3.000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România.

 

Fondul situaţiei

Bucovina divizată în iunie 1940 - foto: ro.wikipedia.org

Bucovina divizată în iunie 1940 – foto: ro.wikipedia.org

În 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe.

În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ. Zona acestei unităţi era pe o distanţă de 7.5 km la sud de Cernăuţi.

Din zonele mai îndepărtate, Văşcăuţi, Zastavna, Noua-Suliţă, Sadagura şi Cernăuţi-rurală, 628 de persoane au trecut graniţa pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale şi etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupaţie sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiaţi în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude şi în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată. Listele unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localităţi includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de ţară chiar şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţii să fugă în România.

 

Incidente premergătoare

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă graniţa noaptea la Fântâna Albă. Surprinşi de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost ucişi, 2 răniţi şi capturaţi de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniţi) a reuşit să ajungă la Rădăuţi. Drept represalii, autorităţile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea şi deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia.

A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localităţile Mahala, Ostriţa, Horecea şi alte câteva sate, aceştia având mai mult noroc şi reuşind să treacă în România. Aceasta a dat încredere şi altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriţei, Buda, Şirăuţi, Horecea-Urbana şi Ostriţa a încercat să treacă în România.

Oamenii au fost surprinşi însă şi atacaţi cu rafale de mitralieră din mai multe direcţii. Au fost ucişi foarte mulţi, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica şi N. Isac. 57 de persoane au reuşit totuşi să se refugieze în România, dar alţii 44 au fost arestaţi şi acuzaţi că ar fi fost membri ai unei organizaţii la o contrarevoluţionare. La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnaţi la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forţată şi pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca şi în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de ţară, arestate şi deportate în Siberia.

 

Desfăşurarea masacrului

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.

În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) - foto: adevarul.ro

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) – foto: adevarul.ro

După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.

Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) - foto: adevarul.ro

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) – foto: adevarul.ro

O listă parţială a victimelor identificate ulterior:

- Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe şi Cosma Opaiţ, Gheorghe, Vasile şi Cosma Tovarniţchi, Nicolae Corduban.

- Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Ţugui, Arcadie Plevan.

- Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile şi Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.

- Din comuna Suceveni: Dragoş Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăştean, Gheorghe Sidoreac.

- Din comuna Iordăneşti: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai, Constantin Molnar.

- Din comuna Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.

- Din Pătrăuţii de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moţoc.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autorităţile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece graniţa, printre care bătrâni, femei şi copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar şase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca şi 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni).

Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 şi peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite şi ucise apoi cu lovituri de săbie şi hârleţ sau îngropate de vii.

O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puţinii martori oculari care au supravieţuit, Gheorghe Mihailiuc (1925 – 2005, fost profesor de liceu, scriitor şi poet), în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid”, şi un „măcel”.

 

Urmări

După masacru a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Au supravieţuit puţini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor şi asasinatelor, populaţia românească a regiunii Cernăuţi a scăzut cu 75,000 de persoane între recensământul românesc din 1930 şi primul recensământ Sovietic în 1959. S-a afirmat că aceste persecuţii au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populaţiei româneşti, plănuit şi executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzisă de autorităţile sovietice şi ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autorităţile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care şi-au dorit doar să trăiască în România.

În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

Eugen Tomac, preşedinte PMP (foto - Florin Eşanu/Epoch Times)

Eugen Tomac, preşedinte PMP (foto – Florin Eşanu/Epoch Times)

În anul 2015 deputatul Eugen Tomac a susţinut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privinţa masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Un an mai târziu, aceasta nu a fost încă înfiinţată.

A trecut un an, iar PSD şi PNL nu şi-au desemnat încă membrii în această Comisie, blocând astfel în mod intenţionat constituirea acesteia. Regret să constat lipsa de respect şi dispreţul liberalilor şi social-democraţilor. Este o atitudine josnică, pe care nu am cum să n-o condamn. România nu cunoaşte nici măcar numărul exact al morţilor de la Fântâna Albă. Până astăzi, nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a masacrului“, a declarat Eugen Tomac în aprilie 2016

 

Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941, un documentar TVR1

Documentarul semnat de Lucia Hossu-Longin reface istoria zilei de 1 aprilie 1941 când un grup de peste 3000 de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă icoane, prapuri şi cruci din cetină, a format o coloană paşnică şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română, la Fântâna Albă. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească.

După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. După masacru a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan.

 

1 aprilie 1941 – Un katin al romanilor in Bucovina de nord. Masacrul de la Fantana Alba – Tatarca

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

”… în regimul comunist binele poate fi realizat numai întîmplător, pe căi ocolite, ocolite și nelegale, nelegale adică neconforme cu principiile, prin urmare neprincipiale.”
(N. Steinhardt, ”Jurnalul fericirii”)

Este greșit să considerăm că teroarea comunistă asupra populației românești a început cu anul 1944. Nu, aceasta începe cu tragicul an 1940. Imediat după ocupație, asupra Basarabiei și Bucovinei de nord s-a năpustit o mulțime de politruci și NKVD-iști. Aproximativ 1.122 foști funcționari din administrația română, 2.000 de salariați ai Căilor Ferate, și foștii membri ai Sfatului Țării au fost arestați sau uciși.

Genocidul asupra populației din teritoriile ocupate poate fi confirmat de mai multe episoade desfășurate atunci. În următoarele rînduri voi încerca să realizez o schiță cronologică a masacrelor programate de trupele NKVD (celebra Troika) asupra populației civile.

Aceste evenimete, discutate mai mult sau mai puțin în presă, de teama să nu deranjeze anumite părți, riscă să devină pietre de moară care vor atîrna greu asupra propriei noastre conștiințe, dacă nu vom cinsti memoria celor care au murit pentru simplul fapt că s-au născut români.

Degeaba ne aruncăm deseori în discursuri demagogice mascate de sentimente patriotarde, dacă nu suntem în stare să spunem răspicat că nu ne-am uitat părinții. Degeaba ne comformăm ori de cîte ori o mare putere ne impune ceva, vom pierde întotdeauna; și cel mai grav e să-ți pierzi memoria, conștiința de sine.

Să nu mergem pe principiul supunerii, după cum spune proverbul: ”Capul plecat sabia nu-l taie”, căci vom rămîne fără cap și fără sabie. Orice țară care a trecut prin experiența sovietizării își are propriul Katyn, cea mai gravă problemă e că nu știm nimic despre el.

Genocid sovietic asupra populației românești la Fîntîna Albă şi Tătarca.

 

Fîntîna Albă

Despre ce s-a întîmplat la Fîntîna Albă ne povestește istoricul militar Mircea Dogaru în cartea sa ”Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor” (n.r. La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, Bucovina, care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), au fost ucişi (în jur de 7.000) cu mitraliera de sovietici.

Românii se îndreptau spre graniţa românească cu odoarele bisericeşti în mînă spunîndu-li-se anterior că vor putea trece liber în România. Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile şi apoi îngropaţi, inclusiv de vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200 persoane în groapă), pîmîntul mişcîndu-se sub ei două zile pînă au murit cu toţii.).

În următoarele rînduri voi reproduce pe scurt declarațiile a doi martori, Moș Ivan lipoveanul din Climăuți și Constantin Țoiu din satul Igiești, de lîngă Storojineț. Autorul menționează că mărturiile lor se regăsesc în articolele publicate în 1991 în ”Dreptatea” de inginerul Savu Octavian și în memoriile veteranului de război Ioan Ambrosă, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.

”În ziua cedării Bucovinei de nord eram acasă – relatează Constantin Țoiu – Nu m-am refugiat atunci că nu mă înduram de recoltă și nu bănuiam ce putea să mi se întîmple, mai ales că pe Sirețel și pe Siret aproape toate satele erau românești vechi – Tărășeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igiești, Adîncata, Hliboca, Volcineț, Crasna, Ciudei, Sinăuții Vechi și altele. La început noile autorități sovietice nu prea ne-au făcut necazuri, nouă, țăranilor mai săraci. Ne-au lăsat să strîngem recolta, ne-au luat ceva cote, apoi au făcut colhoz.”

De ce țăranii au fost inițial cruțați, ne explică Moș Ivan lipoveanul: fiindcă prioritatea ocupantului era lichidarea elitei spirituale și economice românești.

Ce era cu acești lămuritori și cum s-a desfășurat masacrul premeditat de ocupant, ne explică, în continuare victima, Constantin Țoiu:

“Am ajuns la Șarul Dornei, unde am stat ascuns aproape un an, îmbrăcat în femeie, căci mă temeam mereu să nu vină după mine. Mai tîrziu m-am stabilit în Rădăuți, am muncit unde am găsit de lucru, ocupîndu-mă mai ales de monumente, în cimitire. De familie nu mai știu nimic, nici nu am încercat să aflu!“

De partea cealaltă, a oamenilor simpli care nu aveau vina de a se fi născut români, Moș Ivan confirmă:

“Peste un an, cînd a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumînări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rînd. S-au pus și cruci mari care astăzi nu mai sunt. Le-au strîns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște.” 

 

Gropile comune de la Tătarca

Înainte de a relata despre un alt eveniment tulburător, ce s-a întîmplat (n.r. în anii ocupaţiei sovietice 1940-1941) de data aceasta lîngă localitatea Tătarca (Odessa), trebuie să aminetsc și de masacrul grupului de rezistență antisovietică Majadahonda, membrii căruia au fost asasinați de trupele NKVD în momentul cînd trupele române se apropiau de Chișinău. De asemenea, în aprilie 1940, la Hîncești a avut loc o revoltă împotriva comuniștilor în urma căreia au fost arestați 73 de români.

În noaptea de 12-13 iunie 1941 (aproape simultan cu represiunile din Țările Baltice), au fost arestate și deportate în Siberia și Kazahstan, 18.392 persoane din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar din celelalte părți ale Basarabiei ca și din Bucovina de nord (teritorii înglobate în Republica Sovietică Socialistă Ucraina), alte 11.844 persoane (97% din aceștia – români). Trebuie să remarcăm faptul că această deportare în masă avea loc cu două săptămîni înaintea Operațiunii Barbarossa, prin care Hitler viola înțelegerea cu Stalin.

Studiul articolelor apărute în ziarele din anul 1943 ne poate demonstra, că atenția era îndreptată în mare parte asupra evoluției operațiilor militare. În special, era abordată situația frontului din Est și nordul Africii.

Pe ultima pagină a ziarelor ”Timpul ” sau ”Universul ” erau prezentate relațiile dintre Aliați, exploatîndu-se contradicțiile ivite între aceștia. Începînd cu luna aprilie, odată cu descoperirea la Katyn a masacrului comis de trupele NKVD asupra grupului de ofițeri polonezi, în presă au fost alocate spații ample pentru abordarea crimelor comise de sovietici pe teritoriile ocupate.

Descoperirea a fost făcută publică de Berlin, iar aceasta a înveninat relațiile dintre Moscova și guvernul polonez aflat în exil la Londra.

Interesant este faptul că presa românească nu dezvăluie o descoperire similară, făcută în același interval de timp lîngă Odessa și anchetată de organe. Informația respectivă fusese furnizată de un fost agent NKVD.

În prezent deținem multe informații referitoare la crimele comise de comuniști după lovitura de stat din Octombrie 1917, începînd cu asasinarea familiei țarului, și mai ales despre cele din perioada stalinistă. În luna octombrie 1991, de exemplu, în presă apare o știre despre descoperirea în vestul Mongoliei, a unei gropi conținînd resturi pămîntești ale miilor călugări budiști, uciși din ordinul lui Stalin.

Trebuie să amintim că unii dintre cei deportați în 1941 nu au ajuns niciodată acolo. Despre soarta lor ne vorbesc documentele[3] pe care le voi prezenta în coninuare.

Primul document reprezintă un raport înaintat de locotenent-colonelul Traian Borcescu, din cadrul Serviciului Special de Informații, către Secția a 2-a a Marelui Stat-Major:

 

”CĂTRE MARELE STAT-MAJOR
SECȚIA A II-A
1.06.1943

Din investigațiile efectuate de către organele acestui serviciu cu privire la suprimarea unor persoane de către NKVD și îngropate în cimitirul din Odessa, s-au constatat următoarele:

Pe terenul denumit “Spolka” situat la km 7 al liniei ferate Odessa–Ovidiopol, între suburbia Tătarca și aerodrom, s-au descoperit gropile comune ale victimelor NKVD.

Lucrările de deshumare, ordonate de Serviciul Pretoral Militar al Odessei, au început la 22 aprilie 1943.
Concomitent cu săpăturile, s-au întreprins cercetări pentru a stabili cu exactitate și a verifica informațiile relative la proveniența victimelor și la împrejurările în care au fost ucise.

Din declarațiile luate locuitorilor din vecinătatea terenului “Spolka”, rezultă că organele NKVD le aduceau noaptea, cu un camion închis și le aruncau în groapa comună, care era imediat astupată și nivelată.

Totodată, mai rezultă din aceste declarații, că circulația era cu desăvîrșire interzisă pe drumul paralel cu terenul în chestiune care era păzit în mod sever.

Investigațiile au stabilit că execuțiile săvîrșite de NKVD s-au intensificat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord.
Ioan Halip, Grigore Tatarcu și Alexandru Ivanov, locuitori din Basarabia și Bucovina, în prezent domiciliați la Odessa, aduși la fața locului, și-au recunoscut, printre cadavre, rudele lor, deportate de NKVD după cedarea teritoriilor (anexele 1, 2, și 3)

Comisia pentru examinarea cadavrelor și stabilirea împrejurărilor în care au fost suprimate vicimele au ajuns la concluzia că acestea au fost ucise prin împușcare în ceafă de la o foarte mică distanță, vechimea execuțiilor fiind de 2-3 ani, iar îmbrăcămintea găsită în una din gropile comune amintește de portul basarabenilor și bucovinenilor.

În prezent săpăturile din acest cimitir au fost sistate.
Fotografiile alăturate înfățișează rezultatul săpăturilor efectuate.
Despre rezultatul acestor săpături s-a făcut cunoscut și Președinției Consiliului de Miniștri (Cabinetul Militar).

p. Șeful Serviciului Special de Informații locotenent colonel Traian Borcescu”

Următorul document reprezintă un proces-verbal și concluziile comisiei medico-legale care a cercetat cadavrele descoperite. Important este că acestea sunt semnate de experți ruși din Odessa:

Anexa 4
PROCES VERBAL
Odessa, 6 mai 1943

Comisia compusă din: doctor Sapocichin K.I., vicedirector al Direcției medico-sanitare, Grubianu N.I., administrator al Stației de Dezinfecție, și docent Fidlovschi I.I., șeful expertizei medico-legale, în prezența caporalului jandarm Tatarciuc Grigore de la Serviciul Pretoral Odessa, la cererea d-lui Pretor lt. col. Niculescu M. Nr. 100 din 30 aprilie 1943, am procedat la examinarea mormintelor în urma dezgropărilor, în apropiere de oraș, lîngă drumul spre Tătarca.

Examinarea mormintelor s-a făcut în vederea luării măsurilor de înmormîntare a cadavrelor, a măsurilor pentru prevenirea epidemiilor, pentru stabilirea datei cînd au fost îngropate cadavrele și cauzei adevărate a morții.
Mormintele se află pe locul unde altă dată s-a depozitat gunoi, departe de orice locuință.

Cinci morminte sunt dispuse în neregulă, din care 3 se prelungesc izolate și departe de celelalte. Fiecare mormînt reprezintă o groapă adîncă și lată, cu pereți drepți. În fiecare mormînt se află cadavre scheletizate în dezordine și în cantitate apreciabilă; unele dintre acestea (două) sunt în stare de saponificare unită cu mumificație, iar pe altele spînzură țesătură parțial păstrată în stare de saponificare. Aparatul de legătură la cadavre în general este bine păstrat.

Pămîntul pereților gropilor prezintă un amestec, se rînduiesc nisipul, gunoiul și argila. Hainele caracterizînd bărbații și femeile, s-au păstrat suficient. Îmbrăcămintea din paltoane groase din postav, din haine și pantaloni de postav, parte de ață, bluze femeiești de mătase. Se găsesc paltoane de suman, de același material se găsesc și pantaloni. Astfel de îmbrăcăminte este cea a basarabenilor și bucovinenilor. Peste acestea se găsesc și mantale militare. În picioarele cadavrelor sunt ghete, deoparte se găsesc ghete de galoși, galoși sunt și îndeoparte și de ghete, iar unele cadavre au cizme simple.

Printre îmbrăcăminte se observă plăpumi de postav de fabrică și pene mărunte de păsări, iar prin unele locuri printre bucățile de îmbrăcăminte, parte putrede, se găsesc îngrămădiri mari, care, fapt ne dă dreptul să credem că acestea au provenit din pene. După cum se poate observa, [exista o] variație de îmbrăcăminte bărbătească și femeiască. S-au descoperit obiecte de primă necesitate, de exemplu: o cană de metal, o cutie de celuloid pentru săpun, tub de celuloid cu perie de dinți în el etc.

La cadavru cu păr lung (femeie) păstrat parțial mulțumită saponificației se văd mîinile legate cu funie. La examinarea scheletelor și a craniilor se constată urme evidente de răniri cu arme de foc în regiunea cefei. Rănile la unele cranii au ieșiri, iar altele nu. Aspectul tuturor cadavrelor scheletizate este același.

Avînd în vedere întrebările puse de Serviciul Pretoral Militar, Comisia a socotit necesar a se lua 4 cranii pentru cercetări medico-legale speciale. Dintre aceste cranii unul are o rănire cu ieșire și celelalte fără.

În ceea ce privește măsurile sanitare în legătură cu dezgropările, Comisia este de părere că, cadavrele scheletizate provenind cu evidență de la oameni deplin sănătoși, avînd semne vizibile de moarte provocată – împușcare – în prezent nu mai sunt periculoase, dar avînd în vedere că gropile sunt deschise, iar cu venirea zilelor calde ce pot transporta produsele descompunerii cadavrelor pe alimente și oameni, Comisia crede necesar că înhumarea acestor cadavre să se facă cît mai curînd.
Întrucît cadavrele în general nu au date pentru identificarea lor, ele trebuie lăsate pe loc în gropile comune și tratate în prealabil cu clorură de var.

Comisia crede necesar pentru o mai deplină caracterizare a vicitmelor, să se examineze amănunțit îmbrăcămintea acestora din care examen se va trage concluzia.

Vice-Director al Direcției medico-sanitare
Doctor Sapocichin K.I.
Prezenta copie tradusă din limba rusă în limba română fiind conformă cu originalul.”

”Anexa 5
CONCLUZIE

La cercetarea în legătură cu cadavrele descoperite în apropiere cu Tătarca:
Pe baza datelor examenului detaliat și a autopsiei a 4 cranii ce au fost luate din gropi, după cum s-a arătat în procesul-verbal, s-a ajuns la următoarele concluzii:

Toți cei 4 inși cărora le-au aparținut aceste cranii, prezintă răniri de același fel prin împușcare în partea de jos a cefei. La 2 rănile craniilor erau cu ieșiri în regiunea ochiului stîng și la baza craniului, la alții 2 fără ieșiri.

Împușcăturile au fost făcute din arme cu bătaie nu prea puternică, cu gloanțe de plumb, calibru f.f.mm. Drept astfel de armă a putut servi (probabil) o armă militară de calibru mic.

Împușcarea s-a făcut la distanță foarte mică, sau aproape fără distanță.
Împușcăturile de acest fel de obicei se făceau de o mînă experimentată la executări (în U.R.S.S.).
Din cei 4, trei erau cu multă probabilitate bărbați și una femeie, în etate de la 20-40-45 ani.
Avînd în vedere condițiile păstrării cadavrelor, aspectul general al cadavrelor, ajungem la concluzia că vechimea morții celor arătați este de doi, pînă la trei ani.

Consultant al expertizei medico-legale
Șeful catedrei medicină legală la Universitatea Odessa
Profesor (ss) Jmailevici F.N.
Șeful expertizei medico-legale
Docent (ss) Fidlovski I.I.”

Al treilea document foarte important este o notă informativă adresată Serviciului Special de Infrmații, semnată cu pseudonimul Kor.-Marin. Acest document aduce lumină asupra prudenței organelor române Legației germane cu referire la crimele sovietice. Evoluția afacerii Katyn, deja publicată în presă, ne explică Cristian Trocotă, a determinat o atitudine rezervată din partea Legației germane de pe teritoriul rusesc.

Se răspîndise zvonul că victimele de la Katyn erau evrei împușcați de naziști. Ideea alcătuirii unei comisii internaționale pentru a investiga cazul era practic irealizabilă din cauza războiului, de aceea, părțile în cauză s-au adresat Crucii Roșii Internaționale. Responsabilitatea faptelor comise de NKVD-ul comunist a fost recunoscută de guvernul sovietic abia în 1990. Pînă atunci, a persistat un mister voit întreținut. Iată conținutul notei informative:

28 Aprilie 1943
S.S.I. Grupa Politică
Dosar “Legaţia Germană”
NOTĂ

Din bună sursă a Legației Germaniei, s-a putut înregistra zilele acestea , că autoritățile germane din teritoriul rusesc ocupat intenționează să lanseze în opinia publică mondială o nouă afacere Katyn, unde se știe că u fost asasinați o mare parte din corpul ofițeresc polon.

Primele zile de Paști, această știre a căpătat consistență și se precizează că între Odessa și Tătarca (7 km de Odessa) s-a descoperit o groapă comună unde erau îngropate aproximativ 4000 de cadavre.

Această știre a circulat în cercurile maniste[8] și evreiești din Capitală, fiind prezentate sub aspectul contrariu celor comunicate de Legația germană și anume că este vorba de cadavrele evreilor asasinați în diferite ocazii de germani și mai mult chiar, Mareșalul a plecat la Odessa pentru a înăbuși izbucnirea acestui scandal.

Din șoaptele înregistrate de evreii rusofili, se pot trage indicii că puterile aliate cu concursul agenților comuniști, intenționează, pe baza materialului strîns de la declararea războiului încoace (fotografii, declarații a ofițerilor români și germani, statistici – mare parte din materialul documentar și informativ fiind deținut personal de Maniu), să dea o replică pe plan internațional afacerii de la Katyn.

Ieri dimineață, Legația germană se mai afla în posesia următoarelor date:
Operațiunea de identificare a cadavrelor este în curs.

Ea este îngreunată prin faptul că s-au găsit mai multe schelete, dar după anumite indicii se poate spune că este vorba despre asasinarea în masă a populației românești evacuată din Bucovina și Basarabia, după cum altă sursă precizează că ar putea fi vorba de cadavrele ucrainenilor sau a rușilor ostili regimului sovietic.

În cursul după-amiezii de ieri, Legația germană este surprinsă (Agențiile de presă care lucrează direct cu Legația) că guvernul n-a dat încă comunicat în această afacere.

Seara, s-a putut ști că s-a comunicat presei o știre “din sursă oficială”, dar care a fost reținută de cenzură.”[9]
Într-o altă notă informativă, din 2 mai 1943, același Kor. comunica: ”În general – două elemente aflate azi în posesia Legației germane – situația se prezintă astfel:

“După părerea celor care au asistat, s-au descoperit până acum circa 1000 de cadavre și identificarea sumară a permis să se constate că este vorba de basarabeni asasinați pe timpul ocupației sovietice, se crede că în aceeași groapă au fost aruncate circa 3-4 mii cadavre”
(Kor. – Marin)”
Autor: Nicolae Țîbrigan

Autorităţile din Rusia nu recunosc nici până în ziua de azi genocidul de la Fântâna Albă. Moscova a lansat varianta mincinoasă şi strigătoare la cer că un grup de 20 de persoane au vrut să treacă fraudulos frontiera.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90. Autoritățile sovietice și cele ucrainene au interzis comemorările şi orice referire la acest masacru. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În România, după ani de ignorare şi uitare, după tentativa ruşinoasă a Institutului condus de Tismăneanu de a bloca alegerea unei zile de comemorare a romanilor masacrati, s-a făcut în sfârşit dreptate.

În 2011, Parlamentul a votat o lege care stabileşte ziua de 1 APRILIE drept Ziua Natională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie.

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

cititi despre Masacrul de la Fântâna Albă si pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940)

Groapa comuna la Katyń (1943)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Masacrul de la Katyń

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.

În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili. Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi.

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky). Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria.

Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil de la Londra.

Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a făptașilor aflați încă în viață. Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor.

Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, abia în 1992 (v. pe larg mai jos). În 2005, autoritatea rusă de competență pentru anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat.

Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul direct al lui Stalin.

 

 

Vedere de ansamblu

La început, prin Masacrul de la Katyń se înțelegea masacrarea ofițerilor polonezi prizonieri de război deținuți în lagărul de la Kozielsk din pădurea Katyń, din apropierea satului Gnezdovo și a orașului Smolensk. În ultima vreme, acestui masacru îi sunt asociate și uciderea a încă 22.000 de prizonieri polonezi din lagărele Kozielsk, Starobielsk și Ostașkov și întemnițați proveniți din închisorile din vestul Belarusului și al Ucrainei (Harkov), sau din Rusia (Kalinin), executați din ordinul lui Stalin în aceeași pădure.

Aproximativ 250.000 de soldați polonezi au devenit prizonieri de război după invadarea și ocuparea Poloniei de către Germania nazistă și Uniunea Sovietică în septembrie 1939 ca urmare a înțelegerilor Pactului Molotov-Ribbentrop și a anexelor lui secrete. Mai multe lagăre de prizonieri au fost folosite pentru internarea captivilor polonezi, printre acestea aflându-se lagărele Ostașkov, Kozielsk și Starobielsk.

Kozielsk și Starobielsk au fost folosite în principal pentru ofițeri, în vreme ce Ostașkov era folosit în principal pentru cercetași, jandarmi, polițiști și gardieni. În pofida unei concepții greșite foarte răspândite, numai aproximativ 8.000 din cei peste 15.000 de prizonieri de război erau ofițeri. Distribuirea aproximativă a oamenilor în lagăre era următoarea: Kozelsk, 5.000; Ostașkov, 6.570 și Starobielsk, 4.000, adică un total de 15.570.

Ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov semnând Pactul de neagresiune sovieto-german. În spatele său se văd ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop (stânga) și primul ministru sovietic Iosif Vissarionovici Stalin (23 august 1939) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov semnând Pactul de neagresiune sovieto-german. În spatele său se văd ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop (stânga) și primul ministru sovietic Iosif Vissarionovici Stalin (23 august 1939) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 5 martie 1940, conform notei pregătite pentru Stalin de Lavrenti Beria, membrii Biroului politic – Stalin, Viaceslav Molotov, Lazar Kaganovici, Mihail Kalinin, Kliment Voroșilov și Beria – au semnat un ordin de executare a activiștilor „naționaliști și contrarevoluționari”, „elemente sociale străine”, din lagărele de prizonieri și în închisorile din zonele de vest ale Ucrainei și Belarusului.

Executarea acestui ordin a însemnat asasinarea a peste 22.000 de polonezi, între care aproximativ 15.000 prizonieri de război. Acuzații erau foarte cuprinzător definiți ca „inamici înrăiți și neînduplecați ai autorității sovietice”, printre ei aflându-se și un mare număr de intelectuali polonezi, plus polițiști și ofițeri de rezervă sau de carieră.

Între 3 aprilie și 9 mai 1940, (cu o pauză de 1 mai!), cei aproximativ 22.000 de prizonieri de război și alți arestați au fost asasinați: 15.570 în cele trei lagăre menționate mai sus și aproximativ 7.000 de prizonieri din regiunile vestice ale Ucrainei și Belarusului.

Printre cei uciși la Katyń s-au numărat un amiral, doi generali, 24 colonei, 79 locotenent-colonei, 258 maiori, 654 căpitani, 17 căpitani de marină, 3.420 subofițeri, câțiva preoți militari, trei moșieri, un prinț, 43 de oficialități, 85 de cetățeni privați și 131 de refugiați.

Printre asasinați s-au aflat 20 de profesori universitari, 300 de doctori, sute de avocați, ingineri și profesori, peste 100 de scriitori și ziariști și aproximativ 200 de piloți de aviație. În total, NKVD-ul a eliminat aproape o jumătate din corpul ofițerilor polonezi.

Numai 395 de prizonieri au scăpat de la moarte. Ei au fost duși în lagărele Iuhnov și Griazoveț. Aceștia au fost singurii supraviețuitori.

Descoperirea victimelor masacrului a precipitat ruperea relațiilor dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil din Londra, în 1943. Sovieticii au negat orice acuzație făcută pe tema masacrelor de la Katyń până în 1990, când URSS-ul a admis că NKVD-ul este responsabil atât pentru asasinate cât și pentru mușamalizarea acestora.

Masacrul de la Katyń (1940) - Polish POWs captured by the Red Army during the Soviet invasion of Poland - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Polish POWs captured by the Red Army during the Soviet invasion of Poland – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Preparativele sovietice

Încă din 19 septembrie 1939, Comisarul de rangul I al Securității Statului, Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne, Lavrenti Pavlovici Beria, a convocat conducerea Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne – Departamentul pentru Prizonierii de Război în frunte cu căpitanul de securitate Piotr K. Soprunenko și le-a ordonat înființarea lagărelor pentru prizonieri polonezi. Acestea au fost: Iuhnovo (stația de cale ferată Babinino), Iuje (Talițî), Kozelsk, Kozelșcina, Oranki, Ostașkov (insula Stolbnîi pe lacul Seliger, lângă Ostașkov), Putivli (stația de cale ferată Tetkino), Starobielsk, Vologod (stația de cale ferată Zaenikevo) și Griazoveț.

 

Tehnica masacrelor

Prizonierii din Kozielsk au fost uciși și îngropați în pădurea Katyń din raionul Smolensk. Prizonierii din Starobielsk au fost executați în închisoarea interioară a NKVD-ului din Harkov și au fost îngropați lângă Piatihatki. Ofițerii de poliție de la Ostașkov au fost uciși în închisoarea interioară a NKVD-ului din Kalinin și au fost îngropați în Miednoje.

Informații detaliate despre execuțiile din închisoarea din Kalinin au fost date în timpul audierilor lui Dmitrii S. Tokarev, fostul comandant al districtului NKVD Kalinin. Conform celor spuse de Tokarev, execuțiile prin împușcare au început seara și s-au încheiat în zori.

Primul transport din 4 aprilie 1940 a fost format din 390 de oameni, călăii muncind din greu să ucidă așa de multe persoane într-o singură noapte. Următorul transport a avut numai 250 de persoane. Execuțiile erau duse la îndeplinire prin folosirea pistoalelor Walther de fabricație germană aduse anume de la Moscova.

Execuțiile erau făcute metodic. După ce erau verificate datele personale ale condamnatului, acesta era încătușat și dus într-o celulă izolată fonic cu pâslă. Pentru mascarea sunetelor execuțiilor s-au mai folosit mașini zgomotoase care au funcționat toată noaptea. După ce era introdusă în celulă, victima era imediat împușcată în ceafă. Cadavrul era scos printr-o altă ușă și era depus într-unul dintre camioanele care așteptau afară, în timp ce un nou condamnat la moarte era băgat în camera de execuție

Lângă Smolensk, polonezii cu mâinile legate la spate au fost duși la groapa comună și au fost împușcați în gât.

 

Descoperirea gropilor comune

Soarta prizonierilor de război polonezi a fost discutată la scurtă vreme după ce naziștii au invadat Uniunea Sovietică în iunie 1941, când guvernul polonez în exil (aflat la Londra) și guvernul sovietic au căzut de acord să coopereze în lupta împotriva germanilor, urmând să se formeze pe teritoriul sovietic o armată poloneză.

Când generalul polonez Władysław Anders a început să organizeze această armată, el a cerut informații despre ofițerii polonezi prizonieri în URSS. Stalin i-a asigurat într-o întrevedere personală pe generalii Władysław Anders și Władysław Sikorski că toți polonezii au fost eliberați, cu excepția a câtorva care au evadat și au fugit din Rusia, (de exemplu prin Manciuria).

Soarta prizonierilor dispăruți a rămas un mister până în aprilie 1943, când Wehrmachtul a descoperit groapa comună a peste 4.000 de ofițeri de rezervă polonezi în pădurea de pe Dealul Caprei de lângă Katyń. Dr. Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei din guvernul nazist, a sesizat imediat potențialul uriaș al acestui fapt în lupta pentru ruperea alianței dintre polonezi, aliații occidentali și sovietici. Pe 13 aprilie, radioul din Berlin a anunțat lumii că:

A fost găsită o groapă, 28 de metri lungime și 16 metri lățime, umplută cu 12 rânduri de cadavre de ofițeri polonezi, în total peste 3.000 de victime. Acestea erau îmbrăcate complet în uniforme militare, multe victime având mâinile legate, toții având răni provocate prin împușcare în spatele gâtului. Identificarea decedaților nu se va face cu greutate datorită calităților mumificatoare ale solului, dar și datorită faptului că bolșevicii au lăsat asupra victimelor toate documentele de identitate. S-a stabilit deja că printre cei uciși se află Generalul Smorawiński din Lublin.”

Masacrul de la Katyń (aprilie - mai 1940) - Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (aprilie – mai 1940) – Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din Comisia Internațională Medicală (de investigare a masacrului din pădurea Katyn) au făcut parte reprezentanți din mai multe țări: Germania (Wilhelm Zietz, președintele comisiei), Franța (André Costedoat, vicepreședinte), Belgia (Reimond Speleers), Bulgaria (Marko Antonov Markov), Cehia (František Hajek), Croația (Eduard Lukas Miloslavić), Danemarca (Helge Tramsen), Elveția (Francois Neville), Finlanda (Arno Saxén), Italia (Vincenzo Mario Palmieri), Olanda (Herman Maximilien de Burlet), România (Alexandru Birkle), Slovacia (František Šubík), Spania (Antonio Piga y Pascual) și Ungaria (Ferenc Orsós).

Guvernul sovietic a respins imediat acuzațiile germane, pretinzând în schimb că prizonierii polonezi au fost asasinați de germani în august 1941. Răspunsul sovietic din 15 aprilie, pregătit de Biroul Sovietic de Informații, afirma că: „… prizonierii polonezi de război care erau implicați în lucrări de construcții la vest de Smolensk în 1941 … au căzut în mâinile călăilor germano-fasciști … ”.

Aliații erau conștienți că naziștii au descoperit o groapă comună, informația ajungând în toate mediile prin intermediul transmisiunilor radio interceptate și decriptate la Bletchley Park. Atât investigațiile germane cât și cele independente ale Crucii Roșii Internaționale făcute la groapa comună de la Katyń au adus foarte rapid dovezi de netăgăduit că masacrul a avut loc la începutul anului 1940, când zona se mai afla încă sub controlul guvernului sovietic.

În aprilie 1943, când guvernul polonez în exil condus de generalul Władysław Sikorski a insistat să aducă această problemă la masa negocierilor cu sovieticii și să se inițieze o nouă investigație a Crucii Roșii Internaționale, Stalin s-a folosit de „afirmațiile neadevărate” despre masacrul de la Katyń ca pretext pentru retragerea pe 26 aprilie a recunoașterii guvernului lui Sikorski din Anglia, pe care l-a acuzat de colaborare cu naziștii.

În același timp, Stalin a început o campanie în sprijinul recunoașterii de către aliații occidentali a guvernului marionetă polonez condus de Wanda Wasilewska. Sikorski, a cărui poziție inflexibilă în problema masacrului începuse să creeze o ruptură între aliații occidentali și sovietici a murit în mod neașteptat două luni mai târziu. Cauza morții sale este încă subiect de dispute.

Masacrul de la Katyń (1940) - British, Canadian, and American officers (POWs) brought by the Germans to view the exhumations - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – British, Canadian, and American officers (POWs) brought by the Germans to view the exhumations – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Încercările de mușamalizare a masacrului de la Katyń

Masacrul de la Katyń a fost de mare folos Germaniei Naziste. Aparatul nazist de propagandă s-a folosit de eveniment pentru discreditarea Uniunii Sovietice. Dr. Joseph Goebbels scria în jurnalul său: „Comentatorii străini se minunează de extraordinara deșteptăciune de care am dat dovadă transformând incidentul de la Katyń într-o înaltă problemă politică.” Germanii au reușit să discrediteze guvernul sovietic în ochii lumii și au fluturat pentru scurtă vreme spectrul monstrului comunist bântuind turbat teritoriile civilizațiilor occidentale.

Masacrul de la Katyń (1940) - Nazi propaganda poster depicting executions of Polish military officers by the Soviets, with caption in Slovak: "Forest of the dead at Katyn" - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Nazi propaganda poster depicting executions of Polish military officers by the Soviets, with caption in Slovak: “Forest of the dead at Katyn” - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pentru aliații occidentali, masacrul de la Katyń și criza polono-sovietică rezultată au început să amenințe alianța vitală cu Uniunea Sovietică într-un moment în care importanța polonezilor pentru aliați, esențială la începutul războiului, începea să scadă din cauza intrării în război a giganților militaro-industriali, SUA și URSS.

Primul ministru britanic Winston Churchill și președintele Statelor Unite ale Americii Franklin D. Roosevelt erau din ce în ce mai mult sfâșiați pe de-o parte între angajamentele față de aliatul polonez și poziția intransigentă a lui Sikorski, iar pe de alta de pretențiile – de multe ori aflate la limita șantajului politic – lui Stalin și ale diplomaților lui, a căror politică era evidentă în comentariile ambasadorului sovietic la Londra, Ivan Maiski, care i-a spus lui Churchill că soarta polonezilor este pecetluită ca a unei „țări de 20 de milioane aflată în imediata vecinătate a unei țări de 200 de milioane.”

În opinia lui Churchil, crima de la Katyń a fost „fără vreo importanță politică practică”, iar pentru Roosevelt masacrul era doar „propagandă germană”. (apud V. Zaslavsky)

Goebbels, când, în aprilie 1943, a fost informat că armata germană era nevoită a se retrage din zona pădurii Katyń, a notat cu clarviziune în jurnalul personal: „Din păcate, trebuie să cedăm Katyńul. Bolșevicii vor ‘afla’ fără îndoială în curând că noi am împușcat 12.000 de ofițeri polonezi.”. Într-adevăr, aproape imediat după ce Armata Roșie a recucerit Katyńul și Smolenskul, NKVD-ul a început acoperirea crimelor sale, distrugând cimitirul pe care îl construise Crucea Roșie Poloneză cu permisiunea germanilor și îndepărtând toate dovezile crimelor.

În ianuarie 1944, sovieticii au trimis la fața locului „Comisia specială pentru determinarea și investigarea împușcării prizonierilor polonezi de către invadatorii germano-fasciști în pădurea Katyń” pentru a investiga din nou incidentul. Comisia Burdenko, numită astfel după numele conducătorului ei, Nikolai Burdenko, președintele Academiei de Științe Medicale a URSS, a exhumat din nou cadavrele și a ajuns la concluzia că execuțiile au avut loc în 1941, când zona era sub ocupație germană. Niciun specialist sau observator străin, nici măcar din partea comuniștilor polonezi, nu a avut permisiunea să se alăture membrilor comisiei sovietice.

În particular, primul ministru britanic Winston Churchill a admis că este aproape sigur că atrocitățile au fost comise de sovietici. Conform notelor luate de contele Raczyński, Churchill a admis în timpul unei conversații cu Sikorski pe 15 aprilie:

Vai, dezvăluirile germanilor sunt probabil adevărate. Bolșevicii pot fi foarte cruzi”. Totuși, după numai 9 zile, pe 24 aprilie, Churchill îi asigura pe ruși: „În mod sigur ne vom opune cu vigoare oricărei ‘investigații’ a Crucii Roșii Internaționale sau a oricărei alte organizații din orice teritoriu aflat sub autoritatea germanilor. O asemenea investigație ar fi o înșelătorie, iar concluziile ei ar fi atinse de terorism”.

Aprecierile lui Churchill despre afacerea Katyń făcute în perioada postbelică au fost laconice. În memoriile sale el citează ancheta sovietică din 1944, „care a demonstrat în mod previzibil că germanii au făptuit crimele”.

Masacrul de la Katyń a fost o problemă controversată și pentru politicienii americani. Doi prizonieri de război americani au fost aduși de germani la Katyń în 1943 pentru o conferință internațională de presă. Unul dintre ei a fost colonelul. John H. van Vliet, care a scris un raport din care reieșea că sovieticii, nu germanii, erau responsabili de masacru.

El a dat raportul generalului-maior Clayton Bissell, adjunctul șefului contraspionajului militar american, generalul George Marshall. Generalul Bissell a distrus acest raport. În timpul investigațiilor din 1951-1952, Bissell s-a apărat în fața Congresului susținând că nu fusese în interesul Statelor Unite să stânjenească un aliat ale cărui forțe erau încă necesare în lupta împotriva Japoniei.

În 1944, Roosevelt l-a desemnat pe căpitanul de armată George Earle, emisarul său special în Balcani să adune informații despre Katyń. Earle a îndeplinit ordinul folosindu-și doar legăturile din Bulgaria și România. Earle a ajuns de asemenea la concluzia că sovieticii au fost făptuitorii.

După consultarea cu directorul Biroului pentru informații de război, Elmer Davis, Roosevelt a respins concluziile, afirmând că este convins de responsabilitatea germanilor și a ordonat nepublicarea raportului Earle.

Când Earle a cerut oficial permisiunea publicării, președintele Statelor Unite i-a ordonat în scris să uite toată afacerea. Earle a demisionat și și-a petrecut restul timpului până la sfârșitul războiului în Samoa Americană.

În noiembrie 1945, șapte ofițeri ai Wehrmachtului: K. H. Strueffling, H. Remlinger, E. Böhm, E. Sommerfeld, H. Jannike, E. Skotki și E. Geherer au fost judecați de un tribunal al aliaților victorioși – americani, englezi, francezi și sovietici.

Ei au fost condamnați la moarte pentru rolul pe care l-ar fi jucat în masacrul de la Katyń și în cele din urmă au fost executați prin spânzurare. Încă alți trei germani au fost judecați pentru același capete de acuzare: E. P. Vogel, F. Wiese, A. Diere. Ei au primit sentințe de 20 de ani de muncă grea corecțională, au fost predați sovieticilor și nu s-a mai auzit nimic despre ei.

În 1946, procurorul șef sovietic în timpul procesului de la Nürnberg a încercat să arunce în sarcina Germaniei vina pentru crimele de la Katyń, afirmând că „unul dintre cele mai importante acte criminale, pentru care sunt responsabili principalii criminali de război a fost execuția în masă a prizonierilor polonezi împușcați în pădurea Katyń lângă Smolensk de către invadatorii germano-fasciști”, însă a renunțat la cauză după ce Statele Unite și Anglia au refuzat să-i sprijine pe sovietici, iar avocații germani au pregătit o apărare stânjenitoare pentru acuzator.

În 1951-52, pe fondul războiului din Coreea, o comisie de anchetă a Congresului SUA condusă de republicanul Ray J. Madden, cunoscută sub numele de Comitetul Madden, a investigat masacrul de la Katyń. Comisia a ajuns la concluzia că sovieticii sunt vinovați de moartea polonezilor și au recomandat ca sovieticii să fie deferiți spre judecare Curții Internaționale de Justiție. Concluziile comitetului în privința presupusei mușamalizări americane au fost mai puțin convingătoare.

Problema responsabilității a rămas controversată în occident și în aceiași măsură în spatele Cortinei de Fier. De exemplu, în Anglia, la sfârșitul deceniului al optulea, planurile pentru ridicarea unui memorial închinat victimelor, care ar fi purtat data de 1940 în locul 1941, au fost condamnate ca provocatoare în climatul politic al războiului rece.

În Republica Populară Polonia, autoritățile au mușamalizat problema în acord cu cerințele propagandei sovietice, cenzurând în mod deliberat orice sursă care ar fi putut arunca lumină asupra crimelor NKVD-iste. Katyń a fost un subiect interzis în Polonia postbelică. Nu doar cenzura a reprimat toate referințele la masacru, dar chiar și menționarea atrocităților era primejdioasă.

Katyń a fost șters din istoria oficială poloneză, dar nu a putut fi șters din memoria istorică. În 1981, sindicatul polonez Solidaritatea a ridicat un memorial care purta o inscripție simplă, „Katyń, 1940”. Acest monument a fost confiscat de poliție, în locul lui fiind ridicat un monument oficial dedicat „Soldaților polonezi – victime ale fascismului hitlerist – care se odihnesc în pământul Katyńului”. Subiectul Katyń a rămas un tabú politic în Polonia până la căderea comunismului din 1989.

De la sfârșitul deceniului al nouălea al secolului trecut, presiunile făcute asupra guvernului polonez, dar și asupra celui sovietic nu au încetat să crească. Mediile academice au încercat să includă Katyńul pe agenda comisiei mixte polono-sovietice de investigare a episoadelor neclare ale istoriei comune.

În 1989, cercetătorii sovietici au dat în vileag faptul că Stalin a dat într-adevăr ordinul pentru masacrarea polonezilor, iar în octombrie 1990 Mihail Gorbaciov a recunoscut oficial că NKVD-ul a fost executantul ordinului ucigaș, confirmând totodată existența altor două gropi comune asemănătoare celei de la Katyń: Mednoie și Piatihatki.

După ce noi dovezi au fost descoperite de americani și polonezi în 1991 și 1992, în 1992 președintele Rusiei Boris Elțîn a scos din arhive și a predat noului președinte polonez, fostul lider al sindicatului Solidaritatea, Lech Wałęsa, documente ultrasecrete din pachetul sigilat nr. 1.

Printre acestea se aflau propunerea lui Lavrenti Beria din martie 1940 pentru împușcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostașkov și Starobielsk și din anumite închisori din vestul Ucrainei și Belarusului, toate având semnătura de aprobare a lui Stalin; un fragment al ordinului de împușcare dat de Biroul Politic datat 5 martie 1940; nota lui Alexandr Șelepin din 3 martie 1959 către Nikita Hrușciov, care era informat despre executarea a 21.857 polonezi și i se cerea aprobarea pentru distrugerea dosarelor lor

Investigațiile care indicau responsabili de masacre pe germani în locul sovieticilor sunt uneori folosite pentru a pune la îndoială în întregime justețea procesului de la Nüremberg, deseori în sprijinul celor care neagă Holocaustul. Mai sunt persoane care neagă deopotrivă vinovăția sovietică și valabilitatea documentelor dezvăluite (susținând că acestea sunt falsuri); de asemenea, mai există persoane care încearcă să demonstreze că polonezii au fost împușcați de germani.

Masacrul de la Katyń (1940) - Circulara din 5 martie 1940 de la Lavrenti Beria pentru Stalin, prin care era propusă executarea ofițerilor polonezi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Circulara din 5 martie 1940 de la Lavrenti Beria pentru Stalin, prin care era propusă executarea ofițerilor polonezi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Evoluții postsovietice

În timpul vizitei în Rusia a președintelui polonez Aleksander Kwaśniewski din septembrie 2004, oficialii ruși au anunțat că doresc să transfere toate informațiile despre masacrul de la Katyń către autoritățile poloneze de îndată ce ele vor fi declasificate.

În martie 2005, autoritățile rusești au terminat investigații care au durat un deceniu. Procurorul șef militar Alexandr Savenkov a socotit cifra finală a victimelor de la Katyń ca fiind 14.540 și a declarat că masacrul nu a fost genocid – o crimă de război – sau crimă împotriva umanității și de aceea nu există nici o bază de discuție despre acești termeni judiciari. În ciuda unor declarații făcute mai înainte, 116 din cele 183 volume de documente care s-au adunat în timpul investigațiilor rusești, ca și decizia de a-i pune capăt au fost clasificate.

Datorită acestui fapt, Institutul Național al Aducerii Aminte din Polonia a decis să înceapă propriile investigații. Echipa de procurori condusă de Leon Kieres a declarat că vor încerca să-i identifice pe cei care au fost implicați în darea ordinelor și pe cei care au adus la îndeplinire execuțiile.

În plus, pe 22 martie 2005, Seimul polonez a votat în mod unanim o moțiune prin care se cerea declasificarea arhivelor rusești precum și clasificarea masacrului de la Katyń ca genocid.

La data de 26 noiembrie 2010, Duma de stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat o declarație prin care Rusia recunoștea masacrarea a mii de ofițeri polonezi, în 1940, la Katin, o “crimă” ordonată de Iosif Stalin.

 

Proiecții artistice

Regizorul polonez Andrzej Wajda a realizat în anul 2007 filmul Katyń, o epopee cinematografică despre acest eveniment istoric.

 

cititi despre Masacrul de la Katyń (1940) si pe en.wikipedia.org

Calendar Ortodox 1 aprilie 2023

Sfântul Mucenic Gherontie și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Calendar Ortodox 1 aprilie 2023

- Sf. Cuv. Maria Egipteanca;
– Sf. Mc. Gherontie
– Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina
- (Pomenirea morților)

 

Maria Egipteanca

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert care s-a pocăit după o viață de prostituată. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii, adică pe 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Mucenic Gherontie și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Gherontie și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Varsanufie de la Optina

Cuviosul Părintele nostru Varsanufie (Plikhankov) de la Optina (1845-1913) a fost un schimonah din grupul stareților de la Mănăstirea Optina (Rusia) în secolul al XIX-lea. Cuviosul Varsanufie de la Optina este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 1 aprilie și împreună cu ceilalți stareți de la Optina pe 11 octombrie.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Tot la data de 1 aprilie sunt pomeniți Sfinții Mucenici Gherontie și Vasilid care au fost martirizați prin decapitare.

 

Pomenirea morților în timpul Postului Mare

Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Maria Egipteanca (344 – 422)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Maria Egipteanca

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert care s-a pocăit după o viață de prostituată. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii, adică pe 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344-422) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344-422) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

La vărsta de 12 ani, urmându-și pasiunile trupești, a fugit la Alexandria, departe de părinții ei. Acolo a trăit o viață de prostituată timp de 17 ani. Adesea, refuza banii bărbaților cu care mergea, trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului.

Într-o zi, a întâlnit un grup de bărbați care voiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i, pe rând, de dragul distracției. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim și au mers la biserică, Maria a fost oprită la intrare de o forță nevăzută. După trei încercări nereușite, rămasă afară, în curtea bisericii, a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să plângă și să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce, promițând ea că va renunța la dorințele lumești și că va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.

După această convertire din inimă la porțile bisericii, Maria Egipteanca a mers în deșertul de lângă Iordan unde a început o viață de pustnică. A trăit mulți ani doar cu trei pâini și mai apoi cu rarele verdețuri ale pământului. Timp de 17 ani a fost chinuită de „fiare sălbatice” – pasiuni și dorințe nebunești. După toți acești ani de tentații, și pe toate depășindu-le, a devenit ucenica Maicii Domnului.

După 47 de ani de pustnicie în singurătate, l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima în deșert, care a convins-o să-i povestească viața sa. Ea i-a povestit cu multă smerenie povestea ei, în timpul acesta arătându-i preotului că are darul înainte vederii: ea știind cine a fost și cine era Zosima, cu toate că niciodată nu se mai întâlniseră. La sfârșit, ea i-a cerut lui Zosima să se întâlnească iarăși, anul următor, la apusul soarelui, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, pe malurile Iordanului, pentru a se împărtăși.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344-422) icoană rusească din sec. XVII - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (344-422) icoană rusească din sec. XVII – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Zosima a făcut așa cum i s-a propus, cu toate că avea dubii legate de această experiență – mai ales că soarele apusese deja. În fapt, Maria a apărut pe malul opus al Iordanului și, trecând singură, a mers pe apă în mod miraculos pentru a-l întâlni pe Zosima. Când el a încercat să-i facă o metanie, ea s-a tras înapoi spunându-i că un preot este mult superior și că, pe lângă aceasta, el are cu el Sfintele Taine.

Așadar Maria a primit Sfânta Împărtășanie și a trecut înapoi Iordanul, după ce l-a instruit pe Zosima cu privire la mănăstirea acestuia și i-a dat întâlnire iarăși după un an, în locul în care se văzuseră întâia oară. Când el a ajuns acolo, a găsit trupul neînsuflețit al Mariei împreună cu un mesaj scris pe nisip care îi cerea să o înmormânteze și îi spunea că murise imediat după Împărtășanie în anul anterior (iar trupul îi fusese adus în mod miraculos acolo unde era așezat).

Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând. Atunci s-a apropiat un leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse și le-a dat multe sfaturi bune călugărilor și starețului de acolo. El a murit la aproape o sută de ani în aceeași mănăstire.

Ulterior, povestea vieții Mariei Egipteanca a fost pusă pe hârtie de Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului.

Viața Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

 

Imnografie

Tropar (Glasul 8)

Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;
că luând crucea ai urmat lui Hristos;
și lucrând ai învățat sa nu se uite la trup, că este trecător;
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă maică Marie, duhul tău.

Condac (Glasul 3)

De toate felurile de întinări fiind mai înainte plină,
astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăință,
urmând vieții îngerești, și cu arma Crucii pierzi pe draci.
Pentru aceasta te-ai arătat mireasă Împărăției Ceriurilor, Marie preamărită.

 

cititi mai mult despre Viața Sfintei Maria Egipteanca pe: doxologia.ro; pravila.ro; en.wikipedia.org

Varsanufie de la Optina (1845-1913)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org; ortodoxinfo.ro; caleaimparateasca.wordpress.com

 

Varsanufie de la Optina

Cuviosul Părintele nostru Varsanufie (Plikhankov) de la Optina (1845-1913) a fost un schimonah din grupul stareților de la Mănăstirea Optina (Rusia) în secolul al XIX-lea. Cuviosul Varsanufie de la Optina este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 1 aprilie și împreună cu ceilalți stareți de la Optina pe 11 octombrie.

Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața de dinainte intrarea în monahism

Pavel Ivanovitch Plikhankov s-a născut în localitatea Samara la 5 iulie 1845, în ziua de prăznuire a sfântului Serghie de Radonej. Părinții săi se numeau Ioan și Natalia Plikhankov. Mama i-a murit la nașterea copilului și tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deși severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă și copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk. Și-a completat studiile la Școala Militară din Orenburg devenind ofițer. Mai târziu a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Sankt Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan și, în cele din urmă, devenind colonel.

În această perioadă a vieții lui Pavel nu se gândea deloc să intre în mănăstire, considerând că viața monastică „este teribil de plictisitoare – numai ridichi, ulei vegetal și metanii”. Totuși, începuse să ducă o viață din ce în ce mai ascetică. La un moment dat l-a întâlnit pe sfântul Ioan din Kronstadt (prăznuit pe pe 20 decembrie), care s-a apropiat de Pavel și l-a sărutat pe cap fără să-i spună nimic. Mai apoi, lui Pavel i s-a spus de către alții care erau acolo și îl cunoșteau mai bine pe sf. Ioan din Kronstadt că acest gest al sfântului însemna că va deveni preot.

Apoi Pavel a dat peste un articol despre Mănăstirea de la Optina scris într-un ziar. Atunci s-a hotărât să-l cerceteze pe cuviosul stareț Ambrozie de la Optina (prăznuit la 10 octombrie) ca să-l întrebe în ce mănăstire să intre. Cuvioșii Ambrosie și Anatolie îl așteptau pe Pavel și s-au bucurat de venirea lui, după cum își amintea el însuși mai târziu, deși îl vedeau pentru prima dată. Sfântul Ambrozie i-a spus lui Pavel să mai aștepte încă vreo doi ani și apoi să se întoarcă la mănăstire.

 

Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) - foto preluat de pe ortodoxinfo.ro

Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) – foto preluat de pe ortodoxinfo.ro

 

Viața monastică

În 1881, bolnav de pneumonie, Pavel simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sfânta Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis și el s-a înfricoșat de acea lumină puternică. Întreaga sa viață cu toate păcatele i-a trecut prin fața ochilor și l-a cuprins un sentiment profund de pocăință. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina.

Cu această ocazie, Pavel a primit de la Dumnezeu darul de a avea vedenii duhovnicești. După spusele starețului Nectarie de la Optina, “într-o singură noapte, prin vrerea Domnului, a devenit deja un stareț-avva”. Dar doctorii nu au crezut că își va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătățit și colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 încă stareț la Optina era Sf. Ambrozie, care l-a sfătuit pe Paul să-și pună în bună orânduială treburile lumești. După alți doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea și să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost ușor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni și avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerându-i-se să-și amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soție, luând în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni și-a terminat de rezolvat problemele și s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii (1891).

Sf. Anatol I de la Optina (prăznuit la 25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareț al mănăstirii și l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (prăznuit la 29 aprilie) ca ucenic și coleg de chilie.

În 1892 a fost acceptat ca novice (10 februarie 1892) și un an mai târziu (1893), a fost tuns rasofor (26 matie 1893) la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieții monastice fiind hirotonit ierodiacon (29 decembrie 1902) și ieromonah (1 ianuarie 1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave.

Când a fost întrebat ce nume dorește el a răspuns că nu are importanță. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului și Kazanului (prăznuit la 11 aprilie). Deși s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraților schitului și a surorilor mănăstirii Shamordino. Părintele Varsanufie primese deja darul vederii în viețile și inimile oamenilor, ceea ce devenise din ce în ce mai evident pentru toți în cadrul tainei sfintei spovedanii. Vedea întreaga viață a persoanelor pe care le spovedea. Astfel, de multe ori putea să ajute persoane care ascundeau păcate vechi să le scoată la lumină și să le spovedească.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orientul îndepărtat ca și preot militar pe lângă soldații răniți de la Spitalul Militar Sf. Serafim de Sarov. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiași an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân și slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, și altele asemenea, în toate împletind strictețea cu grija părintească și blândețea pentru toți cei aflați sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înaintevederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunându-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. “Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poți să povestești și altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărțile duhovnicești, îndeosebi Viețile Sfinților. El obișnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărți vor avea multe de câștigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieții noastre își află răspuns în viețile sfinților pentru că ele ne învață cum să trecem peste greutăți, cum să ne păstrăm credința lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmașului și să ieșim victorioși. Deși Viețile Sfinților erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulți nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulți sfinți în pravila sa zilnică și nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viața lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinți se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinții îl păzeau de necazuri și primejdii.

În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel și a celor cei trei tineri sfinți, a plecat din Kazan și nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii și sfântul a simțit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca și pe cei trei tineri izbăviți din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei și altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărțirii de această lume. În aprilie al aceluiași an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Părintele Varsanufie și-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul în curând.

În 1910 Părintele Varsanufie a fost trimis cu Sfintele Taine la Leon Tolstoi, care era pe moarte în stația de tren Astapovo. Dar rudele și doctorii nu i-au permis să se apropie ca să-l împărtașească pe marele scriitor. Mai târziu Părintele Varsanufie a spus cu mare tristețe: „Deși a fost Leon, totuși nu a reușit să rupă lanțurile cu care Satana l-a legat”.

Într-o noapte de 10 iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia lui. În dimineața următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

 

Numirea la Mănăstirea Vechiul Golutvin și adormirea

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile și părintele Varsanufie și-a revenit din boală. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovnicești mai relaxate și nu înțelegeau sfințenia monahismului, ascetismul sau noțiunea de duhovnic și ascultare, astfel încât aceștia au început a cere reformă și schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziții în posturi de conducere și să închidă schitul.

Din cauza numeroaselor plângeri ale fraților nou veniți, în 1912 Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky (Vechiul Golutvin) de lângă Kolomna. Mănăstirea aceasta fusese întemeiată de sfântul Serghie Serghie de Radonej (prăznuit pe 25 septembrie, ziua adormirii sale, și pe 5 iulie, ziua aflării sfintelor sale moaște), față de care Păintele Varsanufie a avut întotdeauna o mare evlavie, considerându-l ca sfânt ocrotitor pentru că s-a născut în ziua prăznuirii sfântului. Când a sosit la noua mănăstire, Părintele Varsanufie a găsit totul în paragină, atât materială cât și duhovnicească.

Cu toate acestea, nu și-a pierdut râvna și curând mănăstirea și-a redobândit suflul duhovnicesc. După doar câteva luni, mănăstirea și-a recăpătat suflul și tot mai mulți oameni veneau auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorându-se astfel și problema financiară. Totuși, pe unii dintre frații care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul Părinte a trecut la cele sfinte în ziua de 1 aprilie, iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost și Sâmbăta lui Lazăr din acel an). După slujba de înmormântare moaștele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

foto preluat de pe basilica.ro

foto preluat de pe basilica.ro

 

Canonizarea și moaștele

Starețul Varsanufie de la Optina a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor în 1990, cu prăznuirea la 1 aprilie. Sfinții stareți de la Optina au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor în 1990 și de Biserica Ortodoxă Rusă în iulie 1996, dar confirmarea sărbătorii pentru toată Biserica rusă și canonizarea unora dintre stareți nu are loc decât în august 2000. Sinaxa sfinților stareți de la Optina se face pe 11 octombrie.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca proslăvirea Părinților de la Optina să se facă în 13 iunie 1996. Dezgroparea sfintelor moaște ale sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie și Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 și s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (nașterea Sf. Ioan Botezătorul și celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaște, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment.

Moaștele sfinților părinți se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate din Mănăstirea de la Optina.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 5 iulie 2022, a aprobat textele Sinaxarului, Acatistului și Slujbei Sfântului Cuvios Varsanufie de la Optina, cu zi de sărbătorire în 1 aprilie. Un fragment din moaștele sale se găsește la Biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia” din Capitală.

 

Troparul, glas 4:

Cel ce ai fost ostaș viteaz și, ca Pavel, ai fost chemat prin lumină de sus, Cuvioase Varsanufie, Părintele nostru, toate le-ai părăsit pentru Hristos, pentru El ai fost defăimat și ai luat asupra ta jugul nevoinței. Deci, trecând prin necazuri întărit în credință și ajungând în bucuria cerească, povățuiește-ne și pe noi spre mântuire, prin rugăciunile tale.

 

Citate

Mi se întâmplă să aud plângeri cum că trăim vremuri grele în prezent, că acum s-a dat libertate deplină fiecărei învăţături eretice şi fără de Dumnezeu, că Biserica este împresurată din toate părţile de atacurile vrăjmaşilor, care se ridică împotriva ei cu putere şi că o răpun aceste valuri întunecate ale necredinţei şi ereziei.

Eu răspund întotdeauna: „Nu vă neliniştiţi! Nu vă temeţi pentru Biserică! Ea nu va muri: porţile iadului nu o vor birui până la Înfricoşătoarea Judecată. Nu pentru ea trebuie să vă temeţi, ci pentru voi înşivă şi e adevărat că vremurile noastre sunt foarte grele. De ce? Din cauză că acum e foarte uşor să te dezlipeşti de Hristos, iar atunci vine moartea“. […]

Nu vă distrugeţi sufletele, ci aprindeţi-le cu rugăciunea şi citirea sârguincioasă a operelor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Scripturi, având răbdare şi curăţind inima de patimi.

 

Testamentul cuviosului Varsanufie

Lăsând, în sfârşit, toate grijile acestei lumi, care asupresc şi chinuie sufletul meu, voi spune, pe scurt, ultimul meu cuvânt şi voi da ultimele mele poveţe fiilor mei duhovniceşti, care mi-au fost dragi. Şi, în primul rând, cu smerenie vă rog: iertaţi-mi toate greşelile vrute şi nevrute, pe care le- am făcut faţă de voi şi, la rândul meu, vă iert pe toţi pentru toate necazurile şi supărările provocate prin intrigile vrăjmaşului mântuirii noastre.

Credeţi-mă, sfinţiţi părinţi şi fraţi, că toate faptele şi dorinţele mele au năzuit către un singur lucru – să păstrez sfintele învăţături şi poveţe ale părinţilor nevoitori din vechime şi ale marilor noştri stareţi, în toată frumuseţea lor minunată şi dumnezeiască. Să le feresc de diferitele influenţe vătămătoare ale acestui veac, căci începutul lor este mândria satanică, iar sfârşitul – focul nestins şi chinul nesfârşit!

S-ar putea ca eu să fi îndeplinit rău acest lucru. Mă căiesc pentru aceasta şi cad înaintea bunătăţii lui Dumnezeu, cerându-i milostivire. Iar pe voi, toţi cei care mă iubiţi în Domnul, vă iert şi mă rog să îndepliniţi vorbele mele smerite. Nu vă distrugeţi sufletele, ci aprindeţi-le cu rugăciunea şi citirea sârguincioasă a operelor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Scripturi, având răbdare şi curăţind inima de patimi.

 

cititi mai mult despre Varsanufie de la Optina si pe: doxologia.ro;