Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod (5 aprilie)

Sfântul Mucenic Agatopod și Sfântul Mucenic Teodul († 303-305)

foto:doxologia.ro

Sfântul Mucenic Teodul; Sfântul Mucenic Agatopod; Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu dânsul; Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic; Sfântul Mucenic Diodor; Sfântul Mucenic Nichifor; Sfântul Mucenic Serapion; Sfântul Mucenic Claudie

 

Sf. Mc. Teodul și Agatopod; Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu dânsul 

articol: basilica.ro

5 aprilie 2016

Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod († 303-305) – Acești sfinți mucenici au trăit în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și co-imperatorului Maximian (285-305). Agatopod era diacon și se afla la vârsta senectuții, iar Teodul era citeț (lector). Amândoi slujeau în Biserica din Tesalonic, când Dioclețian și Maximian au poruncit cea mai dureroasă persecuție din istoria creștinismului. În timpul acestei persecuții creștinii erau obligați să se închine idolilor. Cei care nu făceau acești lucru erau martirizați. Agatopod și Teodul s-au înfățișat înaintea lui Faustin, guvernatorul Tesalonicului și au mărturisit că sunt creștini. Guvernatorul nu a reușit să-i determine să renunțe la credința lor astfel a hotărât să fie aruncați în mare, primind cununa muceniciei în apele golfului Salonic. Valurile le-au scos trupurile la mal, iar averile lor au fost împărțite văduvelor și săracilor, după cum hotărâseră înainte de sfârșitul lor martiric.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Victorin și a celor împreună cu dânsul.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Claudiu şi cei împreună cu dânsul; Sf. Mc. Teodul şi Agatopod

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 5 Aprilie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodul şi Agatopod.

Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic.

Această cuvioasă Teodora, din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahală, şi lucrând toate virtuţile, pe toate împreună le-a izbutit. Atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareţă, încât şi după moarte a arătat că este vie. Căci viaţa sa păzind-o curată şi neîntinată, a lăsat-o celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit. După vreme nu puţină de la adormirea ei, stareţa mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei. Căci erau şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut slujbă după rânduială.

Deschizându-se mormântul în care de multă vreme zăcea cuvioasa Teodora, ca să fie pus aproape de ea trupul stareţei, s-a făcut o minune, pentru cei ce priveau, înspăimântătoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, căci locul era potrivit pentru privire. Şi toţi uitându-se au văzut cum Teodora care de multă vreme zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi, ca şi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceştii sale maici, ca şi când îi aducea cinstire. Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau: Doamne miluieşte. Încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muccnici Teodora si Didim.

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoană asupra creştinilor. Deci atunci fiind prinsă fecioara Teodora a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, şi bătând-o au pus-o în închisoare. Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţând-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de desfrâu. Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri desfrânaţi, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale.

După ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din casa de desfrâu, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu. Intrând unul din acei desfrânaţi în casa de desfrâu şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine zicând: “Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu, oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd.” Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru şi că de voieşte să vestească stăpânitorului, adăugând că el aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fără temere.

Acela a spus, şi îndată Didim a fost înfăţişat la judecata stăpânitorului, care i-a zis: “Cum ai îndrăznit să faci acest lucru?” Şi sfântul i-a răspuns: “Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două cununi mi-am dobândit: una adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzind-o, şi alta, că şi eu m-am mărturisit vouă că sunt creştin.” Şi stăpânitorul a zis: “Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti zeilor, poruncesc ca trupul tău să fie topit în foc.” Şi sfântul a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.” Şi ducându-se la locul de chinuire după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la cer, iar trupul său a fost dat focului. Iar oarecare creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Stăpâna şi Slujnica.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoală fiind uns şi în foc băgat şi cu suliţa fiind pătruns, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim şi Terentie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 6 aprilie, facem pomenirea

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul; Sfânta Cuvioasă Platonida

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida

articol: basilica.ro

5 aprilie 2016

Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium – A fost episcop în oraşul Sirmium (astăzi Sremska Mitroviţa, Serbia), din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor declanşată la ordinul împăratului Diocleţian, mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit şi martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe 6 aprilie, ziua în care şi-a dat viaţa pentru credinţa creştină.

Dintr-un Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi că a fost judecat şi condamnat la moarte de către Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creştinilor decretate de împăratul Diocleţian în anii 303 şi 304.

La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene (Illyricum şi Pannonia Inferior), în care creştinii erau numeroşi, au fost puse în aplicare edictele (decretele) imperiale de persecutare a creştinilor. Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium. Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriţi – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.

Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii. Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumeşti pentru a-i face pe creştinii mai slabi să renunţe la credinţă pentru a-şi salva viaţa, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de copiii acestuia. I-a cerut să jertfească idolilor pentru aceşti copii, ca să nu rămână orfani. Nici aceasta ultima încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa: să fie aruncat în râul Sava (un afluent al Dunării). Singura dorinţă a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia.

Conform ‘Actului martiric’, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava. Apoi, a fost tăiat de ostaşi cu sabia şi aruncat în râul Sava. Se întâmplau acestea în ziua de 6 aprilie, anul 304.

Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului – A fost patriarh al oraşului Constantinopol şi a apărat cu tărie Biserica împotriva ereticilor. Este prăznuit la data de 6 aprilie. Sfântul Eutihie, Patriarh de Constantinopol, s-a născut în provincia Frigia din Asia Mică și a fost crescut de părinţi binecunoscuți și credincioși. De la o vârstă fragedă, viitorul sfânt a studiat științele. În timpul acestor studii, Eutihie a aflat cu cât mai măreața este înțelepciunea lui Dumnezeu în comparație cu orice știința. După ce a realizat aceasta, el s-a alăturat unei mânăstiri din Amasia pentru a-și trai viața în slujba Domnului.

Sfântul a primit aprobarea Sfântului Patriarh Mina de Constantinopol pentru a deveni succesorul acestuia deoarece starea sănătății lui Mina se înrăutățise. Chiar Apostolul Petru a apărut într-o vedenie a Împăratului Iustinian cel Mare insistând ca Eutihie sa devină patriarh.

În primii ani ca patriarh, Eutihie a convocat Sinodul V Ecumenic, la care au fost anatematizate erezii. Însă, deoarece chiar Împăratul Iustinian ar fi fost înșelat, Eutihie a avut mai mari probleme luptându-se cu erezia aftartodochetismului care susținea ca Iisus Hristos nu putea sa sufere în timpul morții de pe Cruce. Împăratul s-a mâniat pe Eutihie și l-a trimis în exil la o mănăstire a Amasiei în anul 565.

Trăind o viaţă ascetică în exil, sfântul a continuat să slujească Domnului cu sârguința. A vindecat bolnavi și a dezlegat pe mulți. După ce perșii au invadat și ruinat Amasia, sfântul s-a rugat Domnului ca grânele strânse sa nu se termine; rugăciunea i-a fost ascultată. De asemenea Eutihie a primit darul profeției, el prezicând succesorii lui Iustinian.

După doisprezece ani de exil, în anul 577, Eutihie s-a întors la poziția ce i se cuvenea. La data de 6 aprilie, anul 582, și-a adunat clerul după care a adormit în pace.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul şi pe Sfânta Cuvioasă Platonida.

articol preluat de pe: basilica.ro