Odovania praznicului Învierii Domnului; Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat; Sfânta Muceniţă Caliopia; (Dezlegare la pește)

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie

foto: doxologia.ro

Odovania praznicului Învierii Domnului; Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat; Sfânta Muceniţă Caliopia; (Dezlegare la pește) Ap. Fapte 18, 22-28; Ev. Ioan 12, 36-47


Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (Dezlegare la peşte)

Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian de la Durostorum, au trăit în secolele III – IV. Erau ostași în armata romană de la Dunăre, încartiruiți în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea persecuției din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa muceniciei. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 8 iunie - foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian de la Durostorum, au trăit în secolele III – IV. Erau ostași în armata romană de la Dunăre, încartiruiți în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea persecuției din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa muceniciei. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 8 iunie – foto: doxologia.ro

articol: basilica.ro

7 iunie 2016

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum, astăzi Silistra, pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În anul 298, cezarul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Când a venit Maximian Galeriu în cetăţile de la Dunăre, Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi, Pasicrat, Valention, Isihie, şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, fiind aruncaţi în închisoare din porunca împăratului. Din nou au fost cercetaţi, îndemnaţi şi apoi siliţi să se lepede de Hristos. Dar ei, nevrând să se lepede de Mântuitorul, au fost bătuţi şi chinuiţi în felurite chipuri. Rămânând ei statornici în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, împăratul Maximian Galeriu, văzând că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să li se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian la 8 iunie, primind astfel de la Hristos cununa muceniciei.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte peSf. Mare Mc. Teodor Stratilat

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Fapte 18, 22-28

În zilele acelea, Pavel, coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia. Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii; iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu duhul, grăia şi învăţa drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan. Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat, mai cu de-amănuntul, calea lui Dumnezeu. Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au scris ucenicilor să-l primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră; căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.

Ev. Ioan 12, 36-47

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: până când aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii. Acestea le-a zis Iisus şi, ducându-se, s-a ascuns de dânşii. Dar, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi: braţul Domnului cui s-a descoperit? De aceea nu puteau să creadă, pentru că iarăşi Isaia a zis: au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi nici să înţeleagă cu inima, ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec. A zis Isaia acestea, fiindcă a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Însă şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar de teama fariseilor nu mărturiseau, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă, pentru că au iubit slava omenească mai mult, decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu crede, nu-l judecEu, căci n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Martiri Nicandru si Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 8 Iunie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie. - foto: doxologia.ro

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat – foto: doxologia.ro

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

(Video) Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat – tropar

Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.

Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare. După aceasta iarăşi fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.

Sfânta Muceniţă Caliopia. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 iunie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Caliopia. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 iunie – foto: doxologia.ro

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.

Troparul Sfintei Muceniţe Caliopia

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care prin cătuşe s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 9 iunie, facem pomenirea

(✝) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor); Sfânta Muceniță Maria; Sfânta Muceniță Tecla; Sfânta Muceniță Mariamni; Sfânta Muceniță Marta; Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei; Sfânta Muceniţă Enata; Ap. Fapte 1, 1-12; Ev. Luca 24, 36-53

Înălțarea la Cer a Domnului. Înălțarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuită la patruzeci de zile după Sfintele Paști (și de aceea cade mereu într-o zi de joi). La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi (Evanghelia după Luca 24:50-51), Hristos s-a înălțat la Cer, luându-și locul de-a dreapta Tatălui (Evanghelia după Luca 16:19 și Crezului niceo-constantinopolitan) - foto: doxologia.ro

Înălțarea la Cer a Domnului- foto: doxologia.ro

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.


(†) Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

articol: basilica.ro

8 iunie 2016

Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: „Este de folos să Mă duc Eu;  că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni” (Ioan 16, 7). Şi iarăşi: „Când va veni Acela, vă va învăţa pe voi tot adevărul” (Ioan 16, 3). De aceea, după Învierea din morţi, arătându-Se lor timp de patruzeci de zile, nu necontenit, ci din când în când, gustând mâncare înaintea lor şi înfăţişându-le şi mai lămurit Învierea, în cea din urmă zi, făgăduindu-le multe despre cele privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, le-a poruncit lor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să rămână acolo, aşteptând venirea Preasfântului Duh, trebuind să fie botezaţi şi în Duhul, căci mai înainte nu fuseseră botezaţi decât numai cu apă, de către Ioan. Deci le-a poruncit lor să rămână în Ierusalim, ca acolo să se întărească mai întâi propovăduirea Evangheliei, ca nu cumva depărtându-se în locuri străine să poată fi cu uşurinţă defăimaţi; şi pentru că trebuia să se pregătească acolo ca nişte ostaşi, cu armele Duhului, şi aşa să pornească la luptă, pentru propovăduirea Evangheliei.

Iar când a sosit vremea Înălţării, împlinind cuvintele Prorocilor (Cf. Zaharia 14, 4) Mântuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Măslinilor (numit în greceşte Eleon) şi le-a grăit lor despre propovăduirea Lui până la marginea lumii, precum şi despre viitoarea Lui Împărăţie, cea necuprinsă cu mintea, deoarece vedea că şi ei vor să-L întrebe despre cele ce trebuiau să facă. Şi de faţă fiind acolo şi Maica Sa, a trimis înaintea lor îngeri, ca să le arate înălţarea la cer. Şi, pe când ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtându-L în sus. Şi astfel, înconjurat de îngerii trimişi înaintea Lui, care se întreceau unii pe alţii să ridice porţile cerurilor şi care erau uimiţi de roşeaţa de sânge a trupului şi a veşmintelor Lui (cf. Isaia 63, 1-6), S-a înălţat şi a şezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind vrajba cea de demult, am fost împăcaţi cu Dumnezeu. Iar nişte îngeri, în chip de bărbaţi, au stat înaintea Apostolilor, zicând: Bărbaţi galileeni, de ce staţi în mirare, uitându-vă spre cer? Acest Iisus Dumnezeu, pe Care Îl vedeţi cu trup, aşa va vei iarăşi, cu trup adică, dar nu ca mai înainte, în sărăcie şi tăcere, cin înconjurat de îngeri, cu slavă mare, precum Îl vedeţi acum.

Atunci Apostolii, încetând de a mai privi, s-au întors de pe Muntele Măslinilor. Acest munte este foarte aproape de Ierusalim, cam la 2.400 de paşi, adică un drum de sâmbătă, întrucât Moise orânduise în Lege ca numai atâţia paşi să se facă sâmbăta; de altfel, chiar Cortul Mărturiei era departe de tabăra iudeilor, în pustie, numai cu atâţia paşi. De aceea li se îngăduia să meargă sâmbăta acolo, spre a se închina; dar o călătorie mai lungă nu le era îngăduită.

Apostolii, întorcându-se în Ierusalim, s-au urcat în foişorul cel de sus, în care se adunau ei împreună cu femeile mironosiţe şi cu Maica Domnului, stăruind în post şi rugăciune, aşteptând venirea Preasfântului Duh, potrivit făgăduinţei, care avea să se împlinească în ziua Cincizecimii.

Cel ce Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.

Ev. Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că un duh nu are carne şi oase, cum Mă vedeţi pe Mine având. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci încă necrezând ei de bucurie şi de mirare, El le-a zis: aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au pus înainte o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Şi luând a mâncat în faţa lor. Apoi a zis către ei: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi iarăşi le-a spus: aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteţi martorii acestora. Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului, până când vă veţi îmbrăca cu putere de Sus. Apoi i-a dus afară în Betania şi, ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de dânşii şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!

articole preluate de pe: doxologia.ro