(Vineri 13 ianuarie 2017) Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, episcop de Nisibe

Sfântul Mucenic Ermil, Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, Sfântul Mucenic Stratonic. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 13 ianuarie -  Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Ermil, Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, Sfântul Mucenic Stratonic – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Ermil; Sfântul Mucenic Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe; Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul; Sfântul Ilarie de Poitiers; Ap. Evrei 7, 18-25; Ev. Luca 21, 37-38; 22, 1-8

 

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic au trăit în secolele III – IV în ţinutul Iliricului şi al Dunării de mijloc. Au primit mucenicia la Singidunum (Belgradul de azi) în anul 303; Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte la 13 ianuarie, ziua trecerii lor la Domnul - foto: basilica.ro

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

13 ianuarie 2016

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic († 314) – Acești sfinți au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Licinius (250-325). Ei s-au făcut frați de cruce prin mucenicie, pentru că Sfântul Mucenic Ermil fiind diacon și suferind chinurile cele amare pentru Domnul Hristos, Stratonic a simțit prin Duhul Sfânt, Dătătorul de viață, durerea prietenului său, și plângând pentru el, s-a vădit în fața în fața păgânilor. Chemat înaintea împăratului Liciniu, Stratonic a răspuns hotărât că este creștin. Din acest motiv el a fost supus supliciilor și în timp ce era chinuit striga: “Ermile, roagă-te lui Hristos pentru mine, să-mi dea putere să-mi păzesc credința tare și nemișcată, să fiu mai presus de prigonitorii mei!”. După o noapte de temniță, cei doi prieteni au fost duși din nou la judecată și din nou chinuiți. În cele din urmă împăratul a hotărât moartea lor prin înec. Astfel, Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic s-au învrednicit de cununa muceniciei în adâncul apelor Istrului.

 

Sfântul Ier. Iacob, Episcopul din Nisibe – A fost unul dintre ierarhii cei mai de seamă ai Bisericii din Siria. A scris o rânduială a Sfintei Liturghii și 26 de cărți în limba siriană și a compus 18 cântări în limba armeană. La început a trăit prin păduri, îmbrăcat în piei de capră și de cămilă ca Sfântul Ioan Botezătorul, hrănindu-se cu rădăcini și ierburi. Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul săvârșirii minunilor. Teodoret în “Istoria bisericească”, Teofan în “Cronica Alexandriei” și chiar Filostorghie arianul istorisesc cum Sfântul Iacob a scăpat în chip minunat orașul Nisibe de năvălirea perșilor. În anul 348, Spor al II-lea a năvălit cu armata asupra orașului Nisibe. Sfântul Iacob s-a rugat lui Dumnezeu și din văzduh au venit asupra cotropitorilor țânțari și muște câinești. Istoricul francez Duschesne L. spunea că orașul Nisibe s-a apărat în chip eroic și locuitorii lui “încurajați de Iacob, celebrul lor episcop, au respins timp de patru luni, toate asalturile regelui Sapor”. Printre cei asediați se aflau și ofițeri romani trimiși de împăratul Constantin (fiul lui Constantin cel Mare) care conduceau operațiunile militare de apărare. Sfântul Iacob a călătorit de mai multe ori în Persia pentru a întări și încuraja pe creștinii de acolo. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 împotriva lui Arie. A trecut la Domnul în anul 358 și a fost îngropat în biserica din Nisibe, zidită chiar de el.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Evrei 7, 18-25

Fraţilor, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ, El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: «Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie, prin El, de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.

 

Ev. Luca 21, 37-38; 22, 1-8

În vremea aceea învăţa Iisus ziua în templu, iar noaptea, ieşind din oraş, rămânea pe muntele numit Muntele Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte.

Iar acum se apropia praznicul azimelor, care se chema Paşti. Şi căpeteniile preoţilor şi cărturarii căutau cum să omoare pe Iisus, căci se temeau de popor. Dar Satana a intrat în Iuda, numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, Iuda a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei cum să-L dea în mâinile lor. Aceştia s-au bucurat şi s-au învoit cu el să-i dea bani. După ce el le-a făgăduit, căuta vreme potrivită să-L dea lor fără ştirea poporului. A sosit deci ziua azimelor, când se cădea să se jertfească mielul de Paşti. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: duceţi-vă să ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Cuv.Iacob din Nisibe; Sf. Ier. Ilarie de Poitiers (Franta)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 13 Ianuarie

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.

Martiriul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.) – foto: doxologia.ro

Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de arămă peste față.

Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia.

Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 13 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 13 ianuarie – foto: doxologia.ro

Şi cu adevărat minune a fost, căci atâta oaste persană nu putea să se scape de nişte mici insecte din văzduh şi a fugit, biruindu-se cu ruşine. Atâta dar avea Sfântul Iacob de la Dumnezeu şi atâta îndrăzneală către El.

Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ. În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneală către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni.

Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cei ce erau de față. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat.

Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de față şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele. Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig.

Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârsit.

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul.  Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 13 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Maxim Kavsokalivitul. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 13 ianuarie – foto: doxologia.ro

Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacrimi ca să le dea un fiu; şi, ascultîndu-le Dumnezeu rugămintea lor, le-a dat pe fericitul Maxim, pe care din Sfîntul Botez l-au numit Manuil.

Apoi, socotindu-l părinţii lui ca pe un dar al lui Dumnezeu, cum era cu adevărat, îl creşteau cu multă dragoste şi sîrguinţă, şi-l învăţau sfintele cărţi. Cînd a ajuns copilul în vîrstă, l-au adus şi l-au băgat în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rămînînd Manuil în biserica aceasta, cînta cu dulce glas şi cu dor dumnezeiesc, rugînd pe Născătoarea de Dumnezeu cu multă umilinţă pentru mîntuirea lui.

Şi, într-adevăr, el părea un alt Samuil, sporind cu vîrsta şi cu darul, fiind lăudat şi iubit de toţi, căci nu avea cugete copilăreşti, ci de la începutul vîrstei avea minte bărbătească; şi mergea adeseori la nişte bătrîni cuvioşi, care se linişteau acolo aproape, să audă de la dînşii sfătuiri de suflet folositoare, petrecînd împreună cu dînşii şi slujindu-le cînd el era slobod, căci încă se afla întru supunerea părinţilor săi, şi se povăţuia de dînşii spre petrecere plăcută lui Dumnezeu. Apoi, dumnezeiescul dor aprinzîndu-se în inima lui, îl silea să iasă din lume şi să meargă la linişte, ca să se îmbrace cu sfînta schimă a monahilor. Pentru aceasta, de multe ori se dezbrăca de hainele sale cele lumeşti şi îmbrăca cu acelea pe săraci, iar el tremura de frig. Încă şi pîine pe ascuns dădea celor flămînzi cu multă îndestulare; şi pentru ca să-şi ascundă fapta lui cea bună, se prefăcea înaintea părinţilor lui şi înaintea altor cunoscuţi şi rudenii că este nebun; însă fapta lui cea bună nu se tăinuia.

Astfel el într-acest chip se nevoia spre faptele bune, prin care însemna că va avea mai pe urmă viaţă mai înaltă şi mai presus de cele văzute. Dar părinţii lui au uitat că l-au dăruit lui Dumnezeu şi se pregăteau să-l însoare şi să-l lege cu legăturile lumii, ca să vadă pe lîngă ei pe doritul lor fiu şi să se bucure de dînsul cît vor trăi. Dar bunul Manuil hrănind în mintea sa gîndurile dumnezeieşti, la 17 ani ai vîrstei sale, a părăsit pe părinţii săi şi lumea, cum şi toate cele din lume, ducîndu-se în muntele ce se numeşte Ganu, unde s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, numindu-se Maxim, din Manuil, şi s-a supus unui bătrîn iscusit şi lucrător de fapte bune, cu numele Marcu, ca să înveţe petrecerea cea monahicească.
cititi mai mult pe: paginiortodoxe.tripod.com

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Sfântul Ilarie de Poitiers

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 - d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franţa şi un cunoscut teolog. Mai este cunoscut şi sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă a oraşului Poitiers. Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident. Prăznuirea sa se face la 13 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ilarie de Poitiers - foto: doxologia.ro

articol: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 – d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franţa şi un cunoscut teolog. Mai este cunoscut şi sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă a oraşului Poitiers.

Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident. Prăznuirea sa se face la 13 ianuarie.

Viaţa

Sf. Ilarie s-a născut la Pictavium (actualul Poitiers, Franţa) la începutul secolului al IV-lea (cca. 315). A fost botezat la vârstă adultă.

Ales episcop al cetății sale natale în jurul anului 350, a luptat cu zel împotriva ereziei ariene (care respingea dumnezeirea lui Hristos), în această privință asemănându-se cu Sf. Atanasie al Alexandriei.

Sf. Ilarie a fost exilat de împăratul Constanţiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) în răsăritul Imperiului Roman. În exil a scris opera sa principală, despre Sfânta Treime. După moartea lui Constanţiu al II-lea Sf. Ilarie s-a putut întoarce la Poitiers, unde a rămas până la moartea sa, survenită în anul 367.

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 - d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franţa şi un cunoscut teolog. Mai este cunoscut şi sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă a oraşului Poitiers. Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident. Prăznuirea sa se face la 13 ianuarie - in imagine, Hirotonirea Sf. Ilarie (manuscris din sec. XIV) - foto: ro.wikipedia.org

Hirotonirea Sf. Ilarie (manuscris din sec. XIV) – foto: ro.wikipedia.org

 

Teologia

Ceea ce a fost Sfântul Atanasie pentru Orient în faţa ereziei ariene, a fost Sfântul Ilarie de Pictavium în Occident, de aceea el a fost supranumit şi „Atanasie al Occidentului”.

Sfântul Ilarie arată că unitatea de fiinţă între Tatăl şi Fiul trebuie exprimată atât prin numirile de Tată şi Fiu, cât şi prin naşterea Fiului căci naşterea presupune unitatea de fiinţă. Ceea ce este născut din Dumnezeu nu poate fi decât Dumnezeu din cauza neîmpărţirii naturii divine.

Tatăl şi Fiul au atributele lor proprii, iar acestea le arată ca persoane distincte. Atributele particulare nu presupun diferenţa de fiinţă, ci doar o diferenţă de origine, căci Tatăl este nenăscut şi Fiul are cauza Sa în Tatăl.

Treimea este o treime de persoane şi nu de substanţă. Formula nu este prin unirea persoanelor, ci prin unitatea de Fiinţă pentru că Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul sunt Unul prin unitate de fiinţă nu de persoane. De aici rezultă faptul că unitatea şi realitatea de fiinţă dintre Tatăl şi Fiul includ o unică lucrare datorită faptului că Tatăl lucrează în Fiul şi Fiul lucrează în Tatăl prin Tatăl.

Termenul „Auctor” folosit de Sfântul Ilarie este un titlu patern pe care el construieşte ideea capadociană a monarhiei Tatălui, izvorâtor al dumnezeirii Fiului şi a Sfântului Duh, de aceea teologii romano-catolici au afirmat că teologia trinitară a Sfântul Ilarie este în mod evident de inspiraţie greacă.

Textul trinitar clasic al tratatului Despre trinitate al Sfintului Ilarie se găşeşte la începutul cărţii a II-a: ,,Hristos porunceşte Apostolilor să boteze în numele Tatălui, a Fiului şi a Sfântul Duh, adică recunoscând pe autor care este Dumnezeu – Tatăl, Unicul Fiu şi Duhului. Tatăl este Unic pentru că nu este decât un singur Dumnezeu Tatăl din care vine totul şi un singur Fiu Iisus Hristos Mântuitorul nostru prin care există totul (I Cor. 8,6) şi un singur Duh Sfânt (Efeseni 4, 4), ca dar răspândit în toţi. Totul e poruncit după puterile şi calităţile persoanelor divine. O singură Fiinţă Atotputerncă din care vine totul, Un singur născut prin care sunt toate, Un singur dar izvorâtor al nădejdei”.

Scrieri:

Despre trinitate.

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Mâine, 14 ianuarie, facem pomenirea

Odovania praznicului Botezului Domnului; Sfinții Cuvioși Mucenici din Sinai și Rait; Sfânta Nina

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 ianuarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Dar înfricoşate şi cumplite răni aveau robii lui Hristos şi mucenicii, pentru că unul avea rană de la umeri până la pântece, iar altul zăcea la pământ tăiat în două, unuia capul îi era tăiat, iar altuia ochii scoşi, unuia mâinile şi picioarele îi erau tăiate, iar altuia înfiptă suliţa în inimă.