Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina; Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei (10 iunie)

Sfântul Mucenic Alexandru. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Alexandru

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina; Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

articol preluat de pe basilica.ro

10 iunie 2018

 

Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina (303-305)

Acești sfinți erau originari din satul Cordam.

În timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian, Sfânta Antonina a fost prinsă și adusă spre judecată în fața prefectului Festus.

Cu toate că a fost supusă supliciilor, sfânta a refuzat să se lepede de credința dreaptă și să jertfească idolilor, drept urmare a fost trimisă la o casă de desfrâu. Sfântul Alexandru, militar în armata împăratului Dioclețian, a mers la casa de desfrâu și i-a dat Sfintei Antonina hainele sale.

Astfel, îmbrăcată în haine militare a reușit să fugă din aceea casă. Pentru această faptă, Sfântul Alexandru a fost pedepsit și supus la numeroase chinuri.

Auzind Sfânta Antonina de suferințele la care este supus Sfântul Alexandru, a venit la prefectul Festus și l-a înfruntat cu mult curaj. În cele din urmă, cei doi sfinți au suferit moarte martirică prin foc.

 

Sfântul Timotei Episcopul Prusei

A fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni.

Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o puternică persecuție împotriva creștinilor, supunând supliciilor pe cei care nu aduceau jertfă idolilor.

În această perioadă Sfântul Timotei a apărat dreapta credință și a refuzat să se supună poruncii împăratului, fapt pentru care a fost întemnițat.

La scurt timp, pentru că era vizitat de creștini pe care îi întărea în credință, a fost decapitat din porunca împăratului Iulian Apostatul, suferind astfel moarte martirică.

cititi mai mult pe basilica.ro

 

 

Viaţa Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina

Sfânta Muceniță Antonina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Antonina - foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

13 mai 2012

Intr-o vreme, fiind prigoană împotriva creştinilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu felurite munci pentru credinţa în Hristos; după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecându-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol. Deci această fecioară fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicându-i: „Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi întreg înţeleaptă, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în toată casa mea”.

Iarea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine voieşte şi tu să fii părtaş al bogăţiilor mele, aşa încât, crezând în Domnul meu Iisus Hristos, să câştigi visteria veşnicelor bunătăţi”. Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit şi spânzurat pe cruce”. Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormânt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dânsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre:Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale”.

Fist a răspuns: „Aceste multe cuvinte ale tale sunt deşarte. Deci pentru ce nu te supui mie şi nu jertfeşti zeilor noştri, ca să te îndulceşti în voie de toate bunătăţile care sunt în lume?” Fecioara a răspuns: „Eu nu mă voi închina unor zei nesimţitori ca aceia, pentru că sunt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu:Toţi zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile Fist a zis: „Tu numeşti diavoli pe zeii noştri?” Fecioara a răspuns: „Cu adevărat aşa îi numesc, pentru că în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poţi avea de la dânşii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli”.

Mâniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostaşilor să bată pe fecioară peste obraz, socotind că poate se va ruşina puţin. Apoi a zis către dânsa: „Mă jur pe zei că, de nu te vei supune poruncii împăratului, te voi bate cu bătăi cumplite, voi porunci să te ducă în casa de desfrânare şi te voi osândi la arderea focului; de aceea, îţi dau vreme trei zile să te gândeşti dacă te lepezi desăvârşit de ceea ce-ţi poruncesc sau vei voi să te pocăieşti şi să aduci jertfă zeilor; pentru că mulţi din această credinţă a ta au început a face ceea ce faci tu acum, dar, după aceea, schimbându-şi nesupunerea lor, s-au supus zeilor noştri”.

cititi continuarea pe doxologia.ro

 

Viaţa Sfântului Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei - foto: doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

13 mai 2012

Cetatea Prusiei este în părţile Bitiniei şi se învecinează cu Frigia şi Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. În această cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curăţenia şi sfinţenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, căci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o peşteră şi care vătăma dobitoacele şi oamenii, el l-a ucis cu rugăciunea şi cu semnul Sfintei Cruci, aruncându-i în gură un acoperământ cu care se acoperea sfinţita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împărat cu numele Areta, care zăcea de o boală foarte grea şi care era aproape de porţile iadului. Asemenea şi pe o împărăteasă oarecare a întors-o de la moarte la viaţă şi, din întunericul închinării de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinţe.

El toate bolile le-a tămăduit cu darul cel dat lui şi alte multe minuni a făcut, cu puterea lui Hristos. Şi a luminat turma sa cu învăţătura şi pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Iar după ce a venit împărat Iulian Paravatul, care, lepădându-se de Hristos, s-a închinat idolilor şi a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei şi mai mult se ostenea în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, întărind pe cei credincioşi în credinţă; iar pe cei necredincioşi certându-i pentru rătăcirea lor. Şi aflând despre dânsul păgânul Iulian, a trimis să-l prindă şi, aducându-l, l-a aruncat în temniţă. Iar pe când sfântul şedea legat, mulţi veneau la el şi-i învăţa despre Hristos, adevăratul Dumnezeu. Şi s-a înştiinţat de aceasta Iulian, că episcopul cel creştin, chiar şi legat, învaţă credinţa sa pe cei ce se duc la dânsul, şi a trimis să-l oprească, ca să nu mai propovăduiască numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împăratul cel păgân şi fără de lege, ci făcea fără de temere cele cuviincioase lui.

Şi aflând iarăşi împăratul despre Sfântul Timotei că propovă- duieşte fără de frică numele lui Hristos, s-a mâniat şi, trimiţând un călău, i-a tăiat capul în temniţă. Şi luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tămăduiri de neputinţe şi de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

articol preluat de pe doxologia.ro