Proorocul Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.)

Sf. Proroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Proroc Maleahi

Sfântul prooroc Maleahi (în ebraică: מַלְאָכִי, Mal’akhi, cu sensul de „îngerul Domnului” sau „trimisul Domnului”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Maleahi.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe data de 3 ianuarie.

Sf. Proroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Proroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Maleahi s-a născut în satul Sofes, după întoarcerea evreilor din robia babilonică, fiind din seminția lui Levi.

A avut doi frați, Nathaniel și Josiah.

Încă de tânăr, Maleahi a avut viață curată și sfântă.

Numele lui se tâlcuiește „înger” din două motive: primul, pentru că era la față frumos și vesel, și al doilea, pentru că toate câte proorocea el erau îndată adeverite.

Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau și chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului pe pământ.

După ce a murit, a fost îngropat în satul părinților săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era „frumos la vedere, cu fața rotundă, cu părul creț de părea că este tuns, cu capul lunguieț iar numele lui se tâlcuiește «îngerul Domnului»”.

 

Tropar Glasul 2

Pomenirea prorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Sf. Proroc Maleahi si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Proroc Maleahi

Sf. Proroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Proroc Maleahi (Secolul al V-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul proroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminția lui Zabulon. Acesta din tinerețea sa a avut viața curată și neprihănită și a prorocit despre venirea Domnului, despre înfricoșata judecată, despre schimbarea așezământului și a legii lui Moise și despre jertfa cea nouă, iar numele de Maleahi, ce se tâlcuiește „înger”, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru că era cu foarte bunăcuviință, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăție și sfințenie și cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, și-l învăța cunoștința celor ce aveau să fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul îngeresc, iar pe înger neputând a-l vedea. Sfântul Maleahi vorbea față în față cu îngerul, precum cineva grăiește cu prietenul său. A fost acest sfânt proroc mai în urmă decât toți prorocii; pentru că n-a fost după dânsul altul, în Israel. El a murit fiind tânăr și a fost îngropat la un loc cu părinții săi.