Sfântul Mucenic Mamant; Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Mamant. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 2 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Mamant. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 2 septembrie

Mucenicul lui Hristos, Mamant, avea patrie Paflagonia şi părinţi însemnaţi. Tatăl lui se chema Teodot, iar mama lui Rufina, amândoi din neam mare de patricieni, cinstiţi şi bogaţi şi străluciţi prin dreapta credinţă.

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Mamant; Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului; Ap. II Corinteni 4, 13-18; Ev. Matei 24, 27-33; 42-51


Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului

articol: basilica.ro

1 septembrie 2016

 

Sfântul Mucenic Mamant († 275) a fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, aceștia au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în temniță, după care a murit fiind martirizată. La porunca lui Dumnezeu o femeie pe nume Amina a luat în grija sa pruncul Rufinei. Ajungând la maturitate, Sfântul Mamant s-a remarcat ca și părinții săi în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind arestat de către delegatul împăratului Aurelian (270-275), un anume Democrit, este trimis în Egeea, unde se afla împăratul, pentru a fi judecat și osândit chiar de împărat, deoarece făcea parte dintr-o familie nobiliară. Nevrând să renunțe la credință și mărturisind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca singurul Împărat al cerului și al pământului, el a fost supus la chinuri și a suferit moarte martirică în anul 275.

 

Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (582-595) – foto: basilica.ro

Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (582-595), a trăit în vremea împăraților Justin al II-lea (565-578), Tiberiu al II-lea (578-582) și Mauriciu (582-602). Patriarhul Eutihie al Constantinopolului l-a povățuit să îmbrace haina monahală. După mutarea Patriarhului Eutihie la Domnul, Ioan a fost ales Patriarh în locul lui. I se spune postitorul, pentru viața lui de postiri și rugăciuni necurmate. Pentru aceasta Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor și al proorocirii. A fost îngropat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. II Corinteni 4, 13-18

Fraţilor, având acelaşi duh al credinţei – după cum este scris: «Crezut-am, pentru aceea am şi grăit» – şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.

 

Ev. Matei 24, 27-33; 42-51

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii. Însă, îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului; şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. El va trimite pe îngerii Săi, în glas mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor, până la celelalte margini. Luaţi pildă de la smochin: când mlădiţa lui este fragedă şi înfrunzeşte, atunci ştiţi că vara e aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, chiar lângă uşă.

Privegheaţi deci, căci nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi însă aceasta că, dacă ar şti în care ceas din noapte are să vină furul, stăpânul casei ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Cine este, oare, slujitorul cel credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste slujitorii săi, ca să le dea hrană la timp? Fericit este slujitorul acela pe care, venind stăpânul său, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun vouă că-l va pune peste toate averile sale. Dacă însă slujitorul acela, fiind rău, va zice în inima sa: stăpânul meu va întârzia, şi va începe să bată pe tovarăşii săi şi să mănânce şi să bea cu beţivii, va veni stăpânul slujitorului aceluia, în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu se gândeşte, şi-l va tăia din dregătorie şi-l va face părtaş făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sfinţit Mucenic Mamant; Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarh al Constantinopolului

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 2 Septembrie

 

În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Sfântul Mucenic Mamant – foto: calendar-ortodox.ro

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând “mama”, ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : “Noi suntem creştini“. La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului - foto - calendar-ortodox.ro

Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului – foto – calendar-ortodox.ro

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: “Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare“. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: “Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă“. Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: “Dumnezeu să te ierte, frate”.

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: “Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta“. Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: “Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb”, l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: “Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: “Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui“. Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 3 septembrie, facem pomenirea 

Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei; Sfântul Cuvios Teoctist; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Pisidia; Ap. I Corinteni 1, 3-9; Ev. Matei 19, 3-12 glas 3, voscr. 1

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) - foto: ro.orthodoxwiki.org

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Trupul lui era potolit, duhul smerit, zavistia dezrădăcinată, mânia întru dânsul nici urmă nu arăta, iuţimea nici se auzea vreodată, lenevirea izgonită, îmbuibarea nu avea întru dânsul loc, ci înfrânare întru toate, dragoste şi pace cu toţi, bună înţelegere între toţi, iar sârguinţa lui pentru slavă lui Dumnezeu se arăta înaintea tuturor.

 

Sf. Sfințit Mc. Antim, episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist

articol: basilica.ro

2 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 3 septembrie:

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomediei – Asia Mică – datorită vieții sale creștine autentice și pentru smerenia și iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomediei. Nicomedia a fost întemeiată în anul 264 î.Hs., de către regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziția ei era în extremitatea estica a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit și oarecum paralel cu țărmurile sudice ale. Astăzi pe locul ei se află orașul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Dioclețian 284-305, orașul Nicomedia devine reședința acestuia și pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman. Împăratul Dioclețian sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a hoardelor barbare, inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului care erau grupați într-un colegiu format din: doi Auguști – Dioclețian (care avea în subordine partea orientală Imperiului Roman și avea întâietate în ce privește conducere întregului Imperiu) și Maximian (împărat asociat de Dioclețian și care avea în subordine partea occidentală a Imperiului), lor li se subordonau doi Cezari – Galeriu (în subordinea lui Dioclețian, pentru partea orientală) și Constanțiu I (în subordinea lui Maximian). Sub presiunea Cezarului Galeriu, Dioclețian declanșează în 23 februarie 303 o puternică persecuție supra creștinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomedia, urmată de întemnițarea Episcopului Antim. Fiind nemulțumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomedia, în absența împăratului Dioclețian, punându-le ca și Nero odinioară pe seama creștinilor. În urma acestor fapte, Dioclețian hotărăște uciderea creștinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial. Lactanțiu spune: „Oficialii imperiali creștini, precum și toți oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâți decât să se lepede de credință”. Această persecuție a durat în Nicomedia din anul 303 până în anul 305 și a dus la moartea prin martiriu a circa 20 000 de creștini. Deși întemnițat Episcopul Antim a reușit să păstreze legătura cu mulți dintre cei care erau supuși persecuției lui Dioclețian în Nicomedia, trimițându-le scrisori de încurajare și întărire prin diaconul său Teofil. Într-un din misiunile sale, diaconul Teofil este prins și asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim. Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecății Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomedia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credința creștină și văzând că din contră el mărturisește și cu mai multă puterea credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian poruncește să fie decapitat. Creștinii noaptea ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim și îl îngroapă cu mare cinste.

 

Sfântul Cuvios Teoctist – s-a nevoit în pustiul Iudeii împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare. Datorită mulțimii de ucenici care i-au urmat în pustiul Iudeii, Sfântul Eftimie cel Mare împreună cu Sfântul Teoctist au întemeiat o lavra monahală, al cărei egumen a rămas Cuviosul Teoctist, iar Sfântul Eftimie s-a retras în pustnicie. În anul 467 Sfântul Cuvios Teoctist s-a mutat la viața veșnică, la înmormântarea sa a participat și Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

 

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 1, 3-9

Fraţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa; astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi; încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru.

 

Ev. Matei 19, 3-12

În vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: oare, se cade omului să-şi lase femeia sa pentru orice pricină? Iar El, răspunzând, le-a zis: n-aţi citit, oare, că Cel care i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut pe el? Apoi a zis: de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Atunci ei L-au întrebat: pentru ce dar Moise a poruncit să i se dea carte de despărţire şi să-o lase? El le-a răspuns: din pricina învârtoşării inimilor voastre v-a dat voie Moise să lăsaţi femeile voastre; dar de la început n-a fost aşa. Eu însă vă spun vouă că oricine îşi va lăsa femeia sa, fără pricină de desfrânare, şi se va căsători cu alta face desfrănare; de asemenea şi cel care se va căsători cu femeia lăsată face desfrănare. Atunci ucenicii Lui I-au zis: dacă astfel este starea omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: nu toţi pricep cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Căci sunt fameni care s-au născut aşa, din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s-au făcut singuri pe ei înşişi fameni pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro