Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul; Sfântul Sfinţit Mucenic Xist, Episcopul Romei; Sfântul Mucenic Ipolit

Sfinții Mucenici Lavrentie Arhidiaconul, Sixt, Episcopul Romei și Ipolit. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 august - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Laurenţiu Arhidiaconul, Xist, Episcopul Romei și Ipolit. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 august – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

„O, ticăloşilor şi vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinaţi idolilor celor muţi şi surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultaţi-mă pe mine, fiilor, şi vă pocăiţi, izbăvindu-vă sufletele voastre de veşnicele munci!”

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Laurentiu Arhidiaconul; Sfântul Sfinţit Mucenic Xist, Episcopul Romei; Sfântul Mucenic Ipolit; Ap. I Corinteni 10, 12-22; Ev. Matei 16, 20-24


Sf. Mc. Laurenţiu arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

articol: basilica.ro

9 august 2016

Sfântul Mucenic Lavrentie – a suferit moarte martirică în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul Valerian (253 – 260). Sfântul Lavrentie a fost arhidiacon și avea în grijă asistența socială din orașul Roma, deoarece împreună cu alți diaconi se ocupa împărțirea lucrurilor oferite de credincioși pentru cei lipsiți. Sfântul a fost martor la martirizarea sfântului episcop Xist, în catacombe, după ce oficiaseră Sfânta Liturghie. După ce a împărțit averea bisericii episcopale din Roma ca să nu fie confisacată de împăratul Valerian, sfântul a fost prins și supus supliciilor suferind moarte martirică. Foarte mulți păgâni, văzând curajul sfântului Lavrentie, s-au convertit la creștinism. Împăratul Constantin cel Mare a înălțat un lăcaș de cult pe mormântul Sfântului Lavrentie, apoi, odată cu trecerea timpului au mai fost zidite în Roma încă șapte lăcașuri de cult în numele sfântului Mucenic. Un fragment din sfintele sale moaște a fost dăruit de Papa Adrian împăratului Carol cel Mare (768-814) și se află în orașul Strasbourg, în biserica ce-i poartă numele.

Sfântul Mucenic Xist, Episcopul Romei – era originar din Atena, Grecia. Născut păgân s-a convertit, primind botezul creștin. Prin rânduială divină a ajuns la Roma unde a trecut prin toate treptele bisericești, iar după moartea mucenicească a episcopului Ștefan i-a urmat în scaunul episcopal. Primind poruncă de la împăratul Valerian să jertfească zeilor, a refuzat să se lepede de credința creștină și l-a înfruntat pe împărat. A suferit moarte martirică în catacombe după ce a oficiat Sfânta Liturghie.

Sfântul Ipolit – a fost ostaș roman, gardian al închisorii unde erau întemnițați creștinii. Fiind martor la numeroase tămăduiri minunate făcute de Sfântul Laurențiu, Sfântul Ipolit s-a botezat împreună cu toată familia sa. Sfântul Ipolit a fost cel care, împreună cu un preot pe nume Justin, a luat trupul Sfântului Laurențiu și l-a îngropat într-o peșteră aflată pe proprietatea unei creștine pe nume Chiriachi, în apropiere de Roma. Fiind neclintit în credință Sfântul Ipolit a mărturisit că este creștin, l-a înfruntat pe împăratul Valerian, fapt pentru care a suferit moarte martirică prin decapitare, în data de 13 august 258, la trei zile după trecerea la cele veșnice a sfântului Lavrentie. Trupul Sfântului Ipolit a fost îngropat în taină de către un preotul Justin, în afara orașului Roma, lângă calea Salaria.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 10, 12-22

Fraţilor, cel ce crede că stă bine să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. Priviţi pe Israel după trup: cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului? Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?

 

Ev. Matei 16, 20-24

În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună Săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni, de la căpeteniile preoţilor şi de la cărturari, şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze. Iar Petru, luându-L la El la o parte, a început să-L dojenească şi să-I zică: Dumnezeu să-Ţi fie milostiv, Stăpâne! Să nu Ţi se întâmple Ţie una ca aceasta. Dar Iisus, întorcându-se, a zis lui Petru: mergi înapoia Mea, satano! Piatră de poticnire Îmi eşti, pentru că nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Mc. Laurenţiu, diaconul; Sf. Xist si Ipolit

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 10 August

 

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit.

Sf. Sfintit Mc. Xist, Episcopul Romei - foto - sfintisiicoane.wordpress.com

Sf. Sfintit Mc. Xist, Episcopul Romei – foto – sfintisiicoane.wordpress.com

Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena inainte de a veni sa se instaleze la Roma sub domnia imparatului Valerian in vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit la 3 august). Mai intii favorabil crestinilor, imparatul – care cazuse sub influenta magilor si ghicitorilor egipteni dupa o nefericita expeditie in Orient – publica un edict interzicând practicarea in public a cultului crestin si cerea tuturor clericilor sa se inchine zeilor, amenintându-i cu exilul in caz contrar. Sfântul Stefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecutii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecutia spori atunci si fu decretata executia Episcopilor, Preotilor si Diaconilor in baza simplei constatari a identitatii lor, in timp ce laicii urmau sa fie condamnati injosirii si muncilor fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu, la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii spuse in lacrimi : “Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?”. Episcopul ii raspunse : “Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”. Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si trecea apoi din casa in casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : “Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”. Auzind vorbindu-se de comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi, punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : “Iata comorile vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint raspândite in fiecare si se regasesc in toti”. Cuprins de furie, Valerian striga : “Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti”. Sfântul Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu batut cu bice plumbuite si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste. Imparatul ceru sa fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie raspunse : “Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si smerita” (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului : “Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”. Când fu intors ma spuse o ultima rugaciune : “Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”. Apoi isi dadu duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire : aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi de foc nevazute.

Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei în Vizie, care s-au sa-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar altii strujindu-li-se trupurile.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 11 august, facem pomenirea

✝) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mare Mucenic Evplu, Arhidiaconul; Ap. I Corinteni 10, 28-33; 11, 1-8; Ev. Matei 16, 24-28

 

Cel întru sfinți părintele nostru Nifon al Constantinopolului (Nifon al II-lea al Constantinopolului), a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1497-1498. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară pe tronul patriarhal, dar a refuzat invitația. A fost și mitropolit al Ungrovlahiei aproximativ între anii 1502-1505. Biserica Ortodoxă îi face prăznuirea pe 11 august - foto: ro.orthodoxwiki.org

Nifon al Constantinopolului (Nifon al II-lea al Constantinopolului) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți părintele nostru Nifon al Constantinopolului (Nifon al II-lea al Constantinopolului), a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1497-1498. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară pe tronul patriarhal, dar a refuzat invitația. A fost și mitropolit al Ungrovlahiei aproximativ între anii 1502-1505. Biserica Ortodoxă îi face prăznuirea pe 11 august.

Iar de vreme ce străbătuse vestea despre Sfântul Nifon şi în Valahia, domnul de atunci, cu numele Radu, a vrut să-l vadă pe sfânt.

 

†) Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu arhidiaconul

articol: basilica.ro

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului -Sfântul Nifon s-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, din părinţi străluciţi cu neamul, dar şi cu dreapta credinţă şi cu faptele bune, Manuel şi Maria, primind la botez numele de Nicolae.

Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mulţi dascăli iscusiţi şi cuvioşi la şcolile Despotatului din Mistra, care i-au dat o învăţătură aleasă dar l-au povăţuit şi pe căile slujirii lui Dumnezeu. După trecerea la cele veşnice a tatălui său, alege calea vieţii monahale, plecând în ascultare la pustnicul Antonie din Epidaur, apoi la dascălul său, ieromonahul athonit Zaharia, din mâinile căruia a primit chipul monahicesc, luând numele Nifon, care în limba greacă înseamnă: cel ce veghează. Împreună cu acesta, din pricina tulburărilor iscate de Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) a plecat din Grecia în Albania, unde a fost hirotonit ieromonah, iar, după cucerirea ei de către turci, a stat o vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După moartea îndrumătorului său, a plecat la Muntele Athos. Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu, unde s-a ostenit multă vreme în ascultare, în nevoinţe, în privegheri şi mai ales în rostirea neîncetată a rugăciunii minţii. Aflând, însă, de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Tesalonic l-au ales mitropolit, în anul 1483.

Acolo a păstorit cu vrednicie, învăţând şi întărind în Ortodoxie pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile falsei uniri cu Biserica latină. În anul 1484, mitropolitul Nifon a luat parte la un sinod care a osândit hotărârile de la Ferrara-Florenţa. În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. De vreme ce împrejurările erau deosebit de grele – întrucât, de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe – şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată. A fost alungat din scaun, apoi iarăşi chemat, la cererea credincioşilor, iar în anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopol.

În această cetate l-a aflat voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508), în anul 1503, pe când se întorcea de la Constantinopol spre ţară, şi l-a înduplecat să vină spre a pune bună rânduială în Biserica Ţării Româneşti. Astfel a venit la Târgovişte, însoţit de cei doi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizaţi de păgâni, sunt şi ei cinstiţi în rândul Sfinţilor). Deci, îndată ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul Ierarh Nifon a adunat în sobor pe egumenii şi boierii ţării. Atunci au fost întemeiate Episcopia de la Râmnic şi cea de la Buzău, iar Sfântul Nifon a sfinţit pe cei doi episcopi. De asemenea, s-a îngrijit de apărarea credinţei ortodoxe şi de bunul mers al vieţii monahale. În Ţara Românească a avut ca fiu duhovnicesc pe Neagoe Basarab, cel care avea să devină în 1512 domnitor. Nu a trecut, însă, multă vreme şi Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială pe care o pusese în Biserica Ţării Româneşti, deoarece domnitorul Radu cel Mare a săvârşit o nelegiuire, căsătorind pe o soră a sa cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea în Moldova, soţie şi copii. Sfântul Nifon, neputând încuviinţa o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugăminţile voievodului. După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, împreună cu cei doi ucenici ai săi, mergând întâi în Bitolia Macedoniei, iar de acolo la Sfântul Munte, aşezându-se la Mănăstirea Vatoped. După moartea mucenicească a ucenicului său Macarie (14 septembrie 1507), Sfântul Nifon s-a stabilit în Mănăstirea Dionisiu, unde, prorocind pătimirea pentru Hristos a celuilalt ucenic al său, Ioasaf († 26 octombrie 1516), şi-a dat fericitul suflet în mâinile lui Dumnezeu, la 11 august 1508.

După şapte ani, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), noul domn al Ţării Româneşti, a trimis pe boierii săi la Mănăstirea Dionisiu şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, luând moaştele Sfântului Nifon, le-au pus într-un sicriu de lemn şi le-au adus în ţară cu mare alai. Apoi, le-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare, de la Mănăstirea Dealu, ctitoria acestuia, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului domnitor.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaşte ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe, şi să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinţii din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână. Deci, zidind Sfântul Voievod Neagoe Basarab biserică nouă la Curtea de Argeş, în anul 1517 a venit la sfinţire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârşind şi trecerea în rândul Sfinţilor a marelui ierarh Nifon. Moaştele lui au fost aşezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nifon, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

10 august 2016

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 10, 28-33; 11, 1-8

Fraţilor, dacă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă? Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire? De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.

Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.

 

Ev. Matei 16, 24-28

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde pe el; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă ar câştiga lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci are să vină Fiul Omului în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro