Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia; ✝ Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul; Cuviosul Teofil Izvorâtorul de mir

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, în cetatea Schitopolis (actuala localitate Beit She'an din Israel) din provincia romană Asia Minor (Asia Mică), dar se născuse la Ierusalim. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei la 7 iulie 303. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 8 iulie -  icoană din Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Sinai - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit la sfârșitul secolului III – începutul secolului IV, în cetatea Schitopolis (actuala localitate Beit She’an din Israel) din provincia romană Asia Minor (Asia Mică), dar se născuse la Ierusalim. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei la 7 iulie 303. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 8 iulie – icoană din Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Sinai

Troparul Sfântului Mare Mucenic Procopie

foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia; ✝ Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul; Cuviosul Teofil Izvorâtorul de mir; Cinstirea Icoanei Bunei Vestiri din Ustiug; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eleusa” din Novgorod; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sitka; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia); Ap. Romani 9, 6-19; Ev. Matei 10, 32-36; 11, 1


Sf. Mare Mc. Procopie şi mama sa, Sf. Mc. Teodosia; † Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul

articol: basilica.ro

8 iulie 2016

Sfântul Mare Mucenic Procopie a fost ofiţer superior în armata împăratului Diocleţian. După ce a primit botezul creştin, mama sa, Teodosia, i-a mărturisit împăratului faptele fiului ei. Astfel, Procopie s-a predat, fiind supus la chinuri în Cezareea. Pentru că a rezistat, mulţi păgâni s-au botezat. În cele din urmă, a primit moarte martirică, alături de mama sa, care între timp a devenit creştină. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul, originari din Asia Mică. Epictet a intrat în monahism într-una din mănăstirile provinciei romane Frigia, primind darul facerii de minuni. L-a botezat pe Astion, nepotul senatorului roman Iulian, care a intrat în monahism, devenindu-i ucenic. În jurul anului 290, cei doi au venit în provincia romană Sciţia Minor, propovăduind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos în oraşul Halmyris şi convertind la creştinism un mare număr de păgâni. Astion a fost învrednicit şi el cu darul facerii de minuni. La porunca guvernatorului provinciei, Latronianus, Epictet şi Astion au fost întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Li s-au tăiat capetele în oraşul Halmyris, la data de 8 iulie 290.

 

† Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul

Nu departe de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de satul Dunavăţul de Jos, în Dobrogea, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care se numea în vechime Halmyris. În această cetate au pătimit Sfinţii Epictet şi Astion, mărturisindu-şi credinţa în Hristos, în anul 290.

Pe vremea nelegiuitului împărat Diocleţian (284-305) trăia în părţile Asiei Mici un preot cu numele Epictet, care ducea o viaţă curată şi evlavioasă. Din fragedă copilărie el fusese crescut în frică de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca şi odinioară Samuel, a fost cinstit din tinereţe cu haina preoţiei şi, plin fiind de harul lui Dumnezeu, el făcea multe semne şi minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, deschidea ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Odată, pe când Epictet se afla acasă şi-şi făcea obişnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui om care era paralizată în aşa măsură, că nu putea mişca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la uşa preotului, a lăsat-o afară şi a intrat la Sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat fierbinte, a uns cu ulei sfinţit trupul fetei şi ea s-a făcut sănătoasă.

Altă dată, i-a fost adus un îndrăcit. Când acela a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige şi să zică timp de trei zile: „O, cruce, o, chin, cum sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!”. Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulţumire Mântuitorului Hristos.

În altă zi i-au înfăţişat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că doctorii n-o putuseră vindeca şi-l ruga fierbinte să-şi pună dreapta sa peste ochii ei. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea şi femeia şi-a recăpătat vederea.

Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraş, foarte bogat. Mama sa era şi ea de viţă nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinţii îl iubeau nespus, fiind şi singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preţ. Epictet i-a lămurit acestuia care este adevărata nestemată a vieţii, spunându-i că aurul de aici nu este de cel mai mare preţ, deoarece el înşală multe suflete. La fel şi argintul. „Vino, îi zice el, şi-ţi voi arăta care aur trebuie să alegi şi după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul şi Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, iar tu ai devenit om. El a hotărât, şi tu ai fost plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, şi tu ai putut ajunge până la vârsta tinereţii. De asemenea, mama noastră adevărată nu este fiinţa pe care o vedem, ci Sfânta Biserică”.

A doua zi, tânărul s-a trezit la revărsatul zorilor şi s-a îndreptat în grabă spre acelaşi loc unde cu o zi înainte gustase din mierea florilor cereşti. Intrând în locuinţa preotului lui Hristos, Astion a vorbit cu acesta şi la sfârşit i-a zis: „Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen şi supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviinţă; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însuşit tot ce priveşte credinţa creştină. Te rog ca, după aceea, să părăsim amândoi acest oraş şi să ne ducem într-o ţară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale”.

După ce a împlinit dorinţele înţeleptului tânăr, preotul Epictet şi ucenicul său, Astion, au părăsit oraşul, s-au îmbarcat pe o corabie şi au sosit la hotarul sciţilor, oprindu-se în cetatea Halmyris, din Dobrogea, unde nu era nimeni care să-i cunoască. Părinţii lui Astion îşi căutau însă fiul şi se tânguiau că nu-l găsesc.

După ce s-au aşezat la Halmyris, Epictet şi Astion au continuat să ducă aceeaşi viaţă curată, aşa cum trăiseră în patria lor. Epictet a făcut şi aici multe semne şi minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut şi paralitic. Cel vindecat s-a întors la Dumnezeu, şi împreună cu el s-au convertit mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care văzuseră minunea. Şi Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

Într-o zi, pe când Astion mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii pe fruntea şi pe trupul lui, şi în aceeaşi clipă duhul cel rău a fugit din cel chinuit.

Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălţime şi zăcea la pământ, pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos şi şi-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a izbăvit pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferinţă. Atunci, L-a rugat ferbinte şi el pe Domnul, pentru nefericitul din faţa lui, zicând că „şi acesta este unul din turma Sa”. Şi a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: „În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3, 6). Astion l-a ridicat, şi acela a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.

În acea vreme a sosit în oraşul Halmyris dregătorul Latronian. În a patra zi de la sosire, i s-a spus de către unii dintre slujbaşii săi că sunt în oraş doi străini, care ar fi „vrăjitori” şi „ghicitori” şi că prin cuvântările lor au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor.

Auzind acestea, dregătorul s-a mâniat şi a poruncit ca după apusul soarelui cei doi Sfinţi să fie prinşi şi duşi la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi şi fierbinţi rugăciuni şi s-au înţeles ca a doua zi, când vor fi duşi la judecată, să nu spună nimic despre familia lor şi despre ţara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creştini, că acesta este numele, neamul şi patria lor şi că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului adevărat.

Foarte devreme, în ziua următoare, comandantul Latronian a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul oraşului şi acolo să fie chemat cât mai mult popor. Aici au fost aduşi şi cei doi învinuiţi. Latronian abia putea să privească la ei, deoarece faţa lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt şi cu barba încărunţită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos şi cuvios la înfăţişare. În timpul cercetării lor, cei doi Sfinţi îşi mărturiseau credinţa în Iisus Hristos şi arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Mâniat, dregătorul a poruncit ca amândoi să fie legaţi, chinuiţi şi să li se rupă carnea de pe trup cu ghiare de fier. Sfinţii nu răspundeau la toate decât cu cuvintele: „Noi suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilanţiu, auzind din gura Sfinţilor cum cinstesc şi mărturisesc fără încetare credinţa în Iisus Hristos, nu i-au ieşit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi, s-a dus şi a mărturisit: „Şi eu sunt creştin, facă-se şi cu mine voia lui Dumnezeu”. Vigilanţiu s-a dus apoi la Mucenici în închisoare, ca să primească de la ei învăţătură. Apoi, împreună cu toată casa lui, au devenit creştini.

În a cincea zi, cei doi Sfinţi au fost iarăşi aduşi la judecată. Atunci, Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu mărturisirea: „Noi suntem creştini”. Latronian s-a mâniat şi urla ca un leu: „Aduceţi sare şi oţet şi frecaţi cu ele rănile de deasupra, puneţi smoală şi untură într-un cazan şi când vor începe să fiarbă în clocot, aruncaţi pe îndărătnicii aceştia înăuntru”. Auzind porunca, cei doi Sfinţi repetau şi mai aprig cuvintele: „Suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”. Dar la chinul care li se pregătise, ei au rămas nevătămaţi şi de aceea au fost osândiţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare şi de băutură. Ei s-au hrănit însă din bogăţia Cuvântului lui Dumnezeu, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi.

Pe când Epictet şi Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în faţa scaunului de judecată, l-a recunoscut. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare şi a ajuns la ţărmul ţării unde trăiau părinţii lui Astion. El le-a spus ce văzuse şi auzise în legătură cu fiul lor. Însoţiţi de trei slujitori, părinţii s-au îmbarcat în grabă şi, călătorind pe mare, au ajuns în oraşul Halmyris, în ţara sciţilor (Dobrogea). Aici, ne spune Actul martiric, „episcopul şi întâistătătorul sfintelor Biserici era preafericitul Evangelicus”.

După cele 30 de zile au fost aduşi din nou în faţa judecăţii cei doi pătimitori. Latronian a început prin a zice că el încă nu ştie de unde vin ei şi din ce neam se trag şi fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi i-a osândit la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât şi Astion şi-au mărturisit din nou credinţa în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, şi anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc şi li se roagă ca unor dumnezei. Auzind acestea, Latronian a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre şi să-i lege din nou. Dar pentru că şi în urma acestor chinuri ei au rămas senini şi veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie scoşi afară din cetate şi acolo să li se taie capul. Cu braţele întinse şi cu privirea ridicată la cer, Mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns „Amin!”. Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: „În mâinile Tale încredinţez duhul meu” (Luca 23, 46). Epictet s-a aşezat lângă trupul ucenicului său şi îndată i s-a tăiat şi lui capul. Era ziua de 8 iulie a anului 290. Trupurile Mucenicilor s-au făcut albe precum zăpada şi cei care sufereau de vreo boală, durere sau slăbiciune, şi se atingeau cu credinţă de ele, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilanţiu împreună cu alţi creştini au venit şi au luat trupurile Sfinţilor, au turnat peste ele mir şi alte miresme de preţ şi, cântând psalmi şi laude, le-au înmormântat într-un loc potrivit. După uciderea celor doi Martiri şi înmormântarea lor, Latronian a înnebunit şi şi-a sfârşit viaţa în chip jalnic.

În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilanţiu spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinţii săi ca să-l caute şi că îl roagă să meargă în port, să-i primească, să le dea găzduire şi să-i mângâie. Ducându-se în port, Vigilanţiu a aflat pe părinţii lui Astion, care întrebau despre fiul lor. Vigilanţiu le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o ţară îndepărtată, apoi, înfăţişându-le cu vorbe alese frumuseţile cereşti şi ale vieţii veşnice, le-a spus adevărul despre moartea mucenicească a fiului lor, adăugând că toţi cei care se învrednicesc de un asemenea sfârşit sunt numiţi „Mucenici”. Timp de o săptămână părinţii lui Astion au primit învăţătură de la Vigilanţiu, în urma căreia s-au hotărât să devină creştini. Preotul Bonosus, care, pentru a scăpa de prigonitori, se ascunsese într-un loc tăinuit, i-a făcut catehumeni şi după 40 de zile de la moartea lui Astion, părinţii lui au fost botezaţi de episcopul Evangelicus. Acesta din urmă a rămas cu ei 8 zile, după care a plecat într-un oraş apropiat. Părinţii lui Astion s-au întors apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilanţiu şi pe preotul Bonosus.

După încetarea persecuţiilor, creştinii au ridicat o biserică deasupra criptei ce adăpostea moaştele mucenicilor, dar, din pricina năvălirilor barbare, atât biserica Sfinţilor, cât şi cetatea Halmyris, au căzut în ruină. Deabia peste 17 veacuri, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) din anul 2001, moaştele Sfinţilor au fost descoperite în chip neaşteptat în cripta de sub altarul bisericii ruinate din cetatea Halmyris, alături de un fragment de inscripţie, care cuprinde cuvintele Martir şi Astion. Sfintele moaşte se află la Mănăstirea Halmyris, din eparhia Tulcii, fiind purtate în procesiune în fiecare an la ziua pomenirii lor, 8 iulie.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 9, 6-19

Fraţilor, nu se poate să cadă cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi; nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi, adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi. Căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: «(La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu». Dar nu numai ea, ci şi Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru; şi nefiind ei încă născuţi şi nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă, i s-a zis ei că «cel mai mare va sluji celui mai mic», precum este scris: «Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât». Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum! Căci grăieşte către Moise: «Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc şi Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur». Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte. Căci Scriptura zice lui Faraon: «Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea şi ca numele Meu să se vestească în tot pământul». Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte. Îmi vei zice deci: De ce mai dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă?

Ev. Matei 10, 32-36; 11, 1

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru oricine Mă va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa; şi vrăjmaşi ai omului vor fi casnicii lui.

După ce a sfârşit Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a plecat de acolo, ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe, prin oraşele lor.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. M. Mc. Procopie şi Teodosia; Sf. Mc. Epictet şi Astion

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 8 Iulie

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Sfântul Mare Mucenic Procopie Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto - doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Procopie Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto – doxologia.ro

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: “Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: “Emanuel”, iar de o parte, scria “Mihail”, si de alta parte, “Gavriil”, închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul au viețuit și au pătimit pentru Hristos în secolul al III-lea, o parte din viața lor trăind-o pe teritoriul Dobrogei de azi, ei fiind originari din Asia Mică. Prima mențiune scrisă, privind martiriul unor creștini pe teritoriul României de azi, se referă la moartea lor din anul 290. Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe data de 8 iulie.


Maine, 9 iulie, facem pomenirea

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei; Sfântul Sfințit Mucenic Chiril, episcopul Gortinei; Sfântul Mucenic Andrei; Sfântul Mucenic Prov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Koloci; Ap. Romani 3, 28-31; 4, 1-3; Ev. Matei 7, 24-29; 8, 1-4

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, episcopul Taorminei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 iulie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie, episcopul Taorminei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 iulie – foto: doxologia.ro

Mulţi diavoli din oameni a izgonit, cu nebiruitul dar şi cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie, episcopul Taorminei

Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, episcopul Taorminei, şi Chiril, episcopul Gortinei

articol: basilica.ro

8 iulie 2016

Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, originar din Antiohia, a cunoscut pe Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului la Ierusalim, unde a venit însoţit de tatăl său. Călătoria lor a avut loc la scurt timp după Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt. La Ierusalim, Pangratie a fost botezat de Sfântul Apostol Petru. Apos­tolul, văzând râvna lui Pangratie, l-a sfinţit Episcop al Tavromeniei din Sicilia (astăzi oraşul Taor­mina). În urma propovăduirii Evangheliei de către Pangratie, însuşi dregătorul împărătesc Bonifatie s-a botezat, ridicând şi o biserică. Dar, cu toată râvna Sfântului Pangratie, mulţi dintre locuitori nu au renunţat la păgânism. Profitând că Boni­fatie era plecat din cetate, păgânii l-au prins pe Pangratie şi l-au ucis.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe SfântulChiril, episcopul Gortinei.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 3, 28-31; 4, 1-3

Fraţilor, socotim că prin credinţă se va îndrepta omul fără faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi Dumnezeul păgânilor? Da, şi al păgânilor, de vreme ce este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta, din credinţă, pe cei tăiaţi împrejur şi prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur. Desfiinţăm noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim legea.

Deci ce vom zice că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? Dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce spune Scriptura? Şi «Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate».

Ev. Matei 7, 24-29; 8, 1-4

Zis-a Domnul: pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte, îl voi asemăna bărbatului înţelept, care şi-a clădit casa sa pe temelie de piatră. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe piatră. Dar orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte se va asemăna bărbatului nechibzuit, care şi-a clădit casa sa pe nisip; când a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au lovit în casa aceea – ea a căzut; şi a fost căderea ei mare. Iar, când a sfârşit Iisus cuvintele acestea, mulţimile stăteau uimite de învăţătura Lui, căci îi învăţa pe ei ca unul care are putere, şi nu ca învăţaţii lor.

Şi pogorându-Se El din munte, oameni mulţi au mers după Dânsul. Dar iată un lepros, apropiindu-se, se închina Lui, zicând: Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti. Atunci Iisus, întinzându-şi mâna, s-a atins de el, zicând: voiesc, curăţeşte-te! Şi îndată s-a curăţit lepra lui. Apoi i-a zis Iisus: vezi, să nu spui nimănui, ci mergi de te arată preotului şi du darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie, lor.

articole prewluate de pe: doxologia.ro