(Vineri 11 noiembrie 2016) † Sfântul Mare Mucenic Mina; Sfinții Mucenici Victor, Vichentie și Ștefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul

Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfinții Mucenici Victor, Vichentie și Ștefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul.  Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie - Icoană sec. XX, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfinții Mucenici Victor, Vichentie și Ștefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie – Icoană sec. XX, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

 

✝ Sfântul Mare Mucenic Mina; Sfântul Mucenic Victor; Sfântul Mucenic Vichentie; Sfânta Muceniță Ștefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul; Sfântul Ștefan de la Decani, regele Serbiei; Ap. Coloseni 2, 1-7; Ev. Luca 9, 12-18

 

Sf. Mc. Mina, Victor și Vichentie; Sf. Mc. Ștefaniada; Sf. Cuv. Teodor Studitul

articole: basilica.ro

10 noiembrie 2016

 

Sfântul Mare Mucenic Mina era egiptean de neam, de loc din cetatea Nichios, aproape de Memfis. El a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Tatăl său se numea Eudoxie şi era fiul guvernatorului Pludianes. Deşi era fiu de guvernator, Eudoxie era cunoscut pentru virtutea şi bunătatea sa. Mama Sfântului Mina se numea Eufimia, femeie credincioasă care-şi petrecea timpul în rugăciune şi fapte bune. Adesea postea până seara. Găsea mereu prilejul să facă milostenie celor sărmani: bolnavilor, orfanilor, văduvelor şi străinilor. Era însă stearpă, şi de aceea se ruga adesea cu multă osârdie pentru naşterea unui fiu. Odată, cu ochii plini de lacrimi s-a rugat mai stăruitor să aibă măcar un copil. Ajungând în faţa icoanei Maicii Domnului, şi continuându-şi cu umilinţă rugăciunea pentru naşterea de fii, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: „Amin”. Într-adevăr, Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea şi aşa au avut un fiu care s-a născut în anul 285, primind numele de Mina. Ziua naşterii Sfântului Mucenic Mina a fost o zi de mare bucurie. Atunci, tatăl său a poruncit eliberarea unora dintre cei robiţi şi a sporit milostenia faţă de orfani şi de văduve.

Sfântul Mare Mucenic Mina și Sfântul Mucenic Victor – foto: basilica.ro

Sfântul Mina a avut parte de o aleasă educaţie, iar părinţii au avut grijă să-l îndrume şi în dobândirea virtuţilor creştine. De mic, dorea să se roage, să meargă la biserică; îi plăcea să citească Sfânta Scriptură şi, ca un dar deosebit de la Dumnezeu, se ruga continuu. Avea mereu în minte cuvintele din Sfânta Scriptură: „Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17).

Dar, pe când avea 11 ani, tatăl său a murit departe de casă, trimis ca guvernator într-o provincie africană. În anul 299 a murit şi mama sa, însă, datorită credinţei în Hristos, Sfântul se mângâia cu gândul că ei sunt la Dumnezeu şi că se roagă pentru el. Moştenise de la părinţi nu doar o mare avere, ci şi o mare bogăţie duhovnicească. Aşadar, şi el urma milostenia părinţilor cu aceiaşi dărnicie, deşi era foarte tânăr.

După anul 300, în urmă unui decret imperial, prin care tinerii din provincii erau recrutaţi pentru serviciul militar, şi tânărul Mina a mers ca ostaş în armata romană, în cohorta tribunului Firmilian. Mina era un ostaş puternic, curajos dar şi plin de har. Datorită bunătăţii sale, era iubit de toţi. În scurtă vreme tribunul Firmilian îl numeşte adjunctul său, aflându-se cu armata în ţinutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică.

În acea vreme, însă, împăraţii de la Roma au dat legi împotriva creştinilor, decrete de persecuţie şi mai aspre, în toate provinciile imperiului creştinii fiind siliţi să se închine zeilor păgâni. În asemenea împrejurări, ofiţerul Mina s-a hotărât să-şi împartă averea şi să se retragă în pustiu. Aici, a vieţuit în post şi în rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu şi puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii şi se apropia de şerpii veninoşi fără teamă de moarte.

Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire şi la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze şi să-l ocrotească. De atunci, s-a întărit cu gândul că Dumnezeu îl doreşte ca mărturisitor şi Mucenic. Odată, în rugăciune, a auzit un glas ceresc zicându-i: „Binecuvântat eşti Mina, că ai fost chemat din tinereţe la dreapta credinţă. Vei primi în numele Sfintei Treimi pentru Care te lupţi, trei cununi veşnice: una pentru feciorie, una pentru pustnicie şi a treia pentru mucenicie. Oameni din toate popoarele te vor cinsti, iar tu vei primi mărirea veşnică în Împărăţia Mea”.

La auzul acestor cuvinte, Sfântul Mina a fost însufleţit de Duhul Sfânt şi o mare bucurie l-a cuprins. Dragostea de Dumnezeu l-a făcut să părăsească pustiul şi să meargă în lume, propovăduind legea lui Hristos din loc în loc, şi curăţindu-şi sufletul cu postul şi rugăciunea. Aşa a revenit şi în cetatea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea şi rangul de ofiţer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetăţii era un anume Pir.

Ivindu-se prilejul unui mare praznic în cetate, la care era adunat mult popor, pentru jocurile care se desfăşurau în cinstea zeilor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvnă pentru Hristos, a stat la loc înalt, de unde putea fi văzut, şi de acolo propovăduia cu multă îndrăzneală pe Hristos, singurul, adevăratul Dumnezeu. Chiar a grăit către cei adunaţi: „Aflatu-m-am celor care nu mă caută, arătatu-m-am celor care nu întreabă de mine”.

Toţi priveau către el, deoarece faţa îi strălucea şi curajul lui era nemăsurat. Câţiva ostaşi l-au recunoscut pe fostul ofiţer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.

Conducătorul cetăţii l-a chemat şi l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, şi mai ales, pentru ce mărturisea credinţa în Hristos, ştiind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.

Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul al lui Iisus Hristos, ostaş al Dumnezeului Celui adevărat, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ.

Auzind acestea, mai-marele cetăţii a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanţuri şi închis în temniţă. A fost apoi îndemnat să se lepede de Hristos, dar Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinţei, deşi l-au supus la chinuri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou şi strujit cu unghii de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru; a fost apoi ars cu torţe până când i s-au ivit oasele.

Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: „Aceşti creştini se bucură să fie chinuiţi, că moartea pentru ei este mai de preţ decât viaţa”. Atunci, cei care l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator. Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită. Şi aici, Sfântul Mina a simţit mâna ocrotitoare a Mântuitorului Hristos, Care i Se arătase în temniţă şi Care l-a întărit şi i-a tămăduit rănile. În cele din urmă, guvernatorul şi căpeteniile au hotărât să i se taie capul. Aşa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împăraţi persecutori, Diocleţian şi Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.

Soldaţii au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântului, dar acesta a rămas neatins de foc. Câţiva credincioşi au reuşit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfăşurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt şi l-au îngropat cu multă grijă şi evlavie.

Aşa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaştele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din Bucureşti, unde se află şi o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului.

Minunile săvârşite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei (380-385) şi, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiţi.

Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

11 noiembrie 2011

Sfântul Cuvios Teodor Studitul – S-a născut în anul 759 în orașul Constantinopol, într-o perioadă zguduită de erezia iconoclasmului. Fiu al lui Fotino și al Teoctistei, născut într-o familie nobiliară, dobândind o educație înaltă, Sfântul Teodor Studitul a decis să urmeze pilda părinților săi atunci când a intrat în monahism. Atât Fotino, cât și Teoctista, erau creștini drept-credincioși, care au dorit să evite melanjul cu ideile iconoclaste. De aceea, la scurtă vreme de la nașterea propriului fiu, au hotărât, de comun acord, să își continue calea mântuirii într-o mănăstire. Au împărțit o mare parte din averea proprie săracilor și au pornit pe drumul cel strâmt al mântuirii. Cel care s-a ocupat îndeaproape de educația și creșterea tânărului Teodor a fost unchiul său Platon, un monah îmbunătățit care trăia în apropiere de Muntele Olimp.

Sfântul Cuvios Teodor Studitul – foto: doxologia.ro

În anul 781, la vârsta de doar 22 de ani, tânărul Teodor a decis că a venit momentul să intre în monahism. A fost hirotonit preot în anul 787, iar după o anumită perioadă de timp, în 794, a devenit egumen în locul unchiului său Platon. Nu a fost vorba despre o cedare a egumeniei, pentru că obștea era cea care, la decesul sau retragerea actualului egumen, propunea o anumită persoană pentru ocuparea funcției vacante. Ispitele nu au întârziat să apară, iar în 795 prima controversă a fost înfăptuită. Împăratul din acea vreme a decis că este momentul să divorțeze fără vreun motiv anume, iar gestul său de a-și călugări forțat actuala soție pentru a se putea recăsători a fost preluat de mulți nobili dornici de schimbare.

Protestul Sfântului Teodor Studitul a fost foarte direct. În momentul în care însuși împăratul a decis să vină și să discute cu el, Sfântul Teodor nu a dorit să îi deschidă porțile mănăstirii. Acest lucru l-a întărâtat profund pe conducător, care a decis să îl exileze în Tesalonic, după ce a poruncit să fie bătut crunt. Aici, Sfântul Teodor s-a adresat papei de la Roma, care l-a susținut și i-a aprobat protestul.

Începând cu anul 797, odată cu venirea la domnie a împărătesei Irina, exilul Sfântului Teodor a încetat, iar curtea imperială i-a redevenit favorabilă. În schimb, deși rezolvase problemele cu autoritatea seculară, Sfântul Teodor a refuzat să intre în comuniune cu patriarhul Tarasie al Constantinopolului, acuzându-l că nu l-a caterisit pe preotul Iosif care încuviințase căsătoria împăratului Constantin al VI-lea cu una dintre rudele tatălui acestuia, Teodotia. Conflictul a încetat și aici, după ce patriarhul a luat deciza corectă.

În anul 798, Sfântul Teodor a primit din partea Patriarhiei Mănăstirea Studion din Constantinopol pentru obștea sa numeroasă. Studionul a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă a sa sub păstorirea Sfântului Teodor, ajungând să cuprindă o obște de aproape 1.000 de călugări. Cu toate acestea, începând cu anul 806 problemele au reînceput să apară. Atunci când împăratul Nichifor I (802-811) i-a cerut sfatul în privința alegerii viitorului patriarh, Sfântul Teodor l-a sfătuit să nu pună un laic în această treaptă, dar nu a fost ascultat.

Din cauza opoziției față de noul patriarh Nichifor, Sfântul Teodor Studitul a fost exilat din nou, iar obștea sa a fost risipită, după un sinod ținut în anul 809. Cu toate acestea, după doar doi ani, în 811, patriarhul și-a recunoscut greșeala, permițându-i Sfântului Teodor și unei părți considerabile din obștea sa să se reîntoarcă în mănăstire. Au dus împreună lupta împotriva iconoclaștilor.

Sfântul Teodor a fost exilat din nou începând cu anul 815 de împăratul Leon al V-lea Armeanul. Abia în cursul domniei lui Mihail al II-lea Gângavul (820-829) a mai putut să se reîntoarcă, pentru scurtă vreme, în Constantinopol, dar Studionul fusese distrus între timp.

A murit la vârsta de 67 de ani în apropiere de Nicomedia, pe data prăznuirii sale actuale, 11 noiembrie, în anul 826. Astfel, Sfântul Cuvios Teodor Studitul a fost un strălucit imnograf și teolog ortodox și stareț al Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion, de la marginea orașului Constantinopol. A reglementat viața acestei mănăstiri folosind multe reguli preluate din scrierile privind viața monastică ale Sfântul Vasile cel Mare.

 

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinții Mucenici Victor și Vichentie și pe Sfânta Muceniță Ștefanida.

articole preluate de pe: basilica.ro

 

Ap. Coloseni 2, 1-7

Fraţilor, voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos, întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare. Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos. Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire.

Ev. Luca 9, 12-18

În vremea aceea au venit la Iisus cei doisprezece ucenici ai Săi şi I-au spus: dă drumul mulţimilor să se ducă în satele şi oraşele de primprejur, ca să găzduiască şi să-şi găsească hrană, pentru că aici suntem în loc pustiu. Iisus însă le-a răspuns: daţi-le voi să mănânce! Iar ei au zis: nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce să cumpărăm bucate la tot poporul acesta; căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: aşezaţi-i la masă în cete de câte cincizeci. Şi au făcut aşa; şi i-au aşezat pe toţi. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt şi le-a dat ucenicilor, să le pună înainte mulţimii. Au mâncat şi s-au săturat toţi; şi au luat din fărâmiturile care rămăseseră douăsprezece coşuri. Şi, când Se ruga Iisus singur, ucenicii Săi erau împreună cu Dânsul.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Mc. Mina, Victor, Ştefanida, şi Vichentie; Cuv. Teodor Studitul; Sf. Ier. Martin de Tours

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 11 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.

 

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: “Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: “Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.

Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina (cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit  în timpul împăratului Maximian (286-305). A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian. Este considerat ca fiind protector al celor păgubiți. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina – foto: doxologia.ro

Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: “Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: “Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.

Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: “Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca”; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: “Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: “Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: “O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine”. Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: “Ce este aceasta?” Iar sluga a răspuns: “Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: “Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău”. Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Sfântul Mucenic Victor. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Victor. – foto: doxologia.ro

Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sânge şi mulţi din cei necredincioşi văzând acea minune, au crezut în Hristos.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Sfântul Mucenic Vichentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Vichentie - foto: doxologia.ro

Şi făcând foc mare dedesubt, ca pe o carne de mâncare frigeau pe mucenicul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida.

Sfânta Muceniță Ștefanida. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Ștefanida - foto: doxologia.ro

Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pământ vârfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie.

Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiţilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Sfântul Teodor Studitul (759-826) a fost un strălucit imnograf și teolog ortodox și stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Studion, în marginea orașului Constantinopol, capitala Imperiului bizantin. Cea mai importantă contribuție teologică a sfântului Teodor Studitul, Despre sfintele icoane, a fost o apărare a icoanelor în timpul celei de-a doua perioade a iconoclasmului (814-842). Este prăznuit la data de 11 noiembrie în Biserica Ortodoxă - foto: doxologia.ro

Sfântul Teodor Studitul (759-826) – foto: doxologia.ro

Şi uitându-se în văzduh, a văzut mulţime de cete fără de număr, în haine albe strălucind, cu feţele luminoase şi, pogorându-se din cer cu cântări, au ieşit întru întâmpinarea unui bărbat cinstit.

Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Sfântul Ștefan de la Decani, regele Serbiei

Sfântul Ștefan de la Decani, regele Serbiei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ștefan de la Decani, regele Serbiei - foto: doxologia.ro

Sfântul Rege Ştefan, împreună cu Sfântul Sava al Sârbilor şi cu Sfântul Principe Lazăr, constituie ceva mai slăvită treime a sfinţeniei, nobleţei şi jertfei de sine, şi un dar nepreţuit adus de Dumnezeu poporului sârb.

 

Maine, 12 noiembrie, facem pomenirea

Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; † Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sfântul Cuvios Nil Pustnicul

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 12 noiembrie - foto: doxologia.ro

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu - foto: doxologia.ro