Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (secoul al II-lea)

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100-160) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Iustin Martirul şi Filosoful

Sfântul Iustin Martirul sau Iustin Martirul și Filosoful a fost unul din principalii apologeți ai creștinismului timpuriu. Convertit la creștinism, sfântul Iustin a scris mai multe lucrări la mijlocul secolului al II-lea, între care și două Apologii adresate împăraților romani, în care apără și explică creștinismul ca pe adevărata filosofie. Tocmai puterea argumentației sale i-a adus martiriul. Prăznuirea sa se face la data de 1 iunie.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100-160) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100-160) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Data nașterii și cea a adormirii Sf. Iustin Martirul nu se cunosc. Se crede că s-a născut cândva între anii 100 și 114 d. Hr. și că s-a săvârșit probabil în 162-168. Cele mai multe informații care ne-au parvenit despre viața lui provin din propriile sale scrieri.

S-a născut în Palestina, în cetatea Flavia Neapolis (cunoscută sub numele Sichem în Vechiul Testament, iar în prezent ca Nablus). Sf. Iustin afirmă despre sine că era samaritean de origine, însă tatăl său Priscus și bunicul său, Baccheios ar fi putut fi de origine greacă sau romană.

A crescut într-o familie bogată, păgână și a făcut studii de filosofie în mai multe școli, între care cele din Alexandria și Efes. Se pare că a călătorit mult, stabilindu-se în cele din urmă la Roma.

Inițial, studiile sale l-au făcut să încline spre stoicism, apoi spre doctrina pitagoreică și spre platonism, înainte de a începe să fie interesat de creștinism – în perioada petrecută la Efes. El își povestește convertirea ca pe o experiență quasi-mistică: pe când se plimba pe malul mării, lângă el a apărut un bătrân. A fost mișcat de cele spuse acest creștin care îi arată că prin venirea lui Iisus se împlineau făgăduințele făcute de Dumnezeu profeților din neamul evreiesc, iar credința în El era singura filosofie adevărată.

În urmă acestei discuții mărturisește: „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof” (Dialog cu iudeul Trifon, VIII, 1, p.130). Plecând de la faptul că termenul de filosofie se traduce prin iubire de înțelepciune, filosoful creștin este cel iubitor de Hristos.

Iustin a fost totodată impresionat și de statornicia în credință a mucenicilor creștini. Cu sufletul aprins de dragostea pentru profeți și pentru prietenii lui Hristos, Justin devine creștin în preajma anului 130. Ca studios al filosofiei, el înțelegea creștinismul drept credința care desăvârșește filosofiile păgâne.

După convertire, pleacă la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon și apoi ajunge la Roma, pe timpul cârmuirii împăratului Antonin, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină. Aici, în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, și dezvinovățitoare pentru credința în Hristos, în care pe una, adică credința creștinilor, o adeverea și o întărea, iar pe cealaltă, adică înșelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puțin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.

Sf. Iustin a fost probabil martirizat ca urmare a faptului că îl înfruntase și-l învinsese pe filosoful cinic Crescens într-o serie de dezbateri, la Roma. În preajma anului 165, a fost acuzat, posibil de Crescens, de faptul că era adeptul unei religii interzise. Ca urmare, prefectul Rusticus l-a condamnat pe Sf. Justin la moartea prin decapitare, împreună cu șase dintre însoțitorii lui: Hariton, fecioara Harita, Evelpist, Peon, Ierax și Liberian (sau Valerian). Se consideră că „Actele Sf. Iustin Martirul” reproduc parcursul procesului său.

 

Scrieri

Sf. Iustin a fost un scriitor prolific. În prezent cunoaștem unele dintre scrierile lui numai din extrase și citate păstrate în operele altor autori antici. Ne-au parvenit doar trei lucrări care aparțin incontestabil lui Iustin: două versiuni ale Apologiei sale și o versiune a „Dialogului cu iudeul Trifon”.

Se crede că cea din urmă este transcrierea discuțiilor pe care Justin le-a avut cu rabinul Trifon, care ar putea fi rabinul Tarphon adesea menționat în Talmud, în încercarea de a reconcilia pozițiile creștină și iudaică. Între celelalte lucrări care îi mai sunt atribuite amintim:

- Despre Înviere

- Un discurs către greci

- Exortație către greci

- Despre monarhie

- Mărturisirea de credință

- Scrisoare către Zenas și Serenus

- Răspunsuri pentru dreptcredincioși

- Întrebările grecilor către creștini

- Respingerea unor teze aristotelice

- Psalmistul

- Despre suflet

 

Dialogul cu iudeul Trifon

Cea mai cunoscută lucrare a sa este Dialogul cu iudeul Trifon, un dialog imaginar între un evreu şi un creştin, în care Iustin relatează felul în care s-a convertit la creştinism. Căutându-l pe Dumnezeu şi mai ales simţind nevoia de a se salva, a încercat să se apropie întâi de un stoic. Acesta însă nu credea el însuşi în existenţa unui Dumnezeu, ceea ce lui Iustin i s-a părut o nebunie.

A mers apoi la un Peripatetic, adică un urmaş al lui Aristotel, care i-ar fi solicitat onorariu. L-a părăsit pentru un pitagorician, care însă îi amâna căutarea mântuirii cu teorii matematice ale armoniei, cu astronomie şi geometrie, motiv pentru care, simţind că mântuirea este înaintea acestora şi nu condiţionată de ele, a mers mai departe, întâlnind un platonician.

Acesta a fost în sfârşit pe potriva căutărilor sale: încuviinţarea că există lucrurile incorporale, aspiraţia spre contemplarea Ideilor, l-au făcut pe Iustin să creadă în scurt timp că a dat peste înţelepciune şi să aştepte viziunea lui Dumnezeu, însuşi ţelul filosofiei platonice.

Înţelegând că a găsit filosofia adevărată, s-a retras la malul mării spre a medita. Aici a întâlnit un bătrân care, fiind creştin şi căzând de acord, până la un punct, cu filosofia platonică în termenii căreia Iustin îi vorbise, l-a întrebat ce crede despre suflet. Sufletul pre-există trupului şi transmigrează, fiind etern şi trecând dintr-un corp într-altul, ar fi spus Iustin, în deplin acord cu Platon.

Dacă greşeşte, este pedepsit şi se încarnează într-o fiinţă inferioară, de exemplu o fiară. Dar, fiară fiind, neavând deci ştiinţă că a fost pedepsit, cum se mai poate sufletul salva? – l-ar fi întrebat bătrânul. „Atunci nici ele nu folosesc nimic de pe urma pedepsei, după câte se pare. Ba, aş putea spune chiar că nici măcar nu sunt pedepsite, de vreme ce ele nu pricep această pedeapsă” .

Şi iarăşi, bun fiind, dându-i-se ca recompensă vederea Formelor, de ce mai este apoi aruncat din nou în trup, unde uită tot ce a văzut? „Ce folos au sufletele care Îl văd, sau cu ce se deosebeşte sufletul care-L vede, de acela care nu-L vede, dacă nu-şi aduce aminte nici măcar de faptul că l-a văzut?

Bătrânul îi spune că sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primeşte nemurirea conform voinţei lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinţei lui Dumnezeu. Astfel se vădeşte şi bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care lui Iustin „i se aprinde o flacără în suflet” şi, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeţi şi pentru prietenii lui Hristos.

Întrebat de unde îşi trage înţelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeţii evrei, ale căror profeţii au fost împlinite de creştinism. Iustin va rămâne încredinţat şi va scrie în Prima apologie că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise şi de la profeţi, considerând că cei care au trăit o viaţă raţională, în acord cu logos-ul, au trăit creştineşte, chiar dacă nu au fost conştienţi de aceasta, deci chiar dacă au trăit înainte de Hristos.

Din acest punct de vedere, filosofia greacă este înţeleasă ca o revelaţie prin raţiune, având aceeaşi valoare pe care a avut-o revelaţia profeţilor evrei. Între filosofie şi creştinism există deci o continuitate.

Încercând să evite dificultăţile întâmpinate de teoria platonică despre suflet (problema transmigraţiei), Iustin va ajunge să considere că sufletele nu sunt eterne prin natura lor (spre deosebire de doctrina lui Platon, unde sufletele proveneau din lumea ideilor şi deci erau de aceeaşi natură cu Ideile), ci coruptibile şi decompozabile, adică muritoare.

Ele pot supravieţui doar atât cât Dumnezeu le îngăduie. Dar, de facto, Dumnezeu vrea ca sufletele să trăiască etern şi deci, chiar dacă prin natură ele sunt muritoare, de facto ele sunt eterne. Eternitatea sufletelor nu este deci principială ci este un privilegiu pentru ele, pe care îl au prin participare.

 

Tendințe subordinaționiste

În timpul Sfântului Iustin Martirul și Filosoful problema persoanelor trinitare nu era dezbătută în sensul creștin de mai târziu, de aceea la acest sfânt apar tendințe subordinaționiste. Sfântul Justin vedea Logosul ca fiind un alt Dumnezeu sub raportul numărului, nu sub raportul cugetării sau voinței.

În acest sens avem un citat în care spune : ,,recurgând la Scriptură voi încerca să vă conving că aceasta este un alt Dumnezeu decât Dumnezeu- Creator al tuturor și când zic așa înțeleg că este un altul cu numărul; iar nu cu voința personală”(În dialogul cu iudeul Trifon, cap.56). Notă:

Apologeți de limbă greacă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glasul al 2-lea:

Cu înțelepciunea dumnezeieștilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumusețându-se prin strălucirea vieții luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună și înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toți

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Iustin Martirul se zugrăvește bătrân, cu barba lungă (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 206).

 

cititi mai mult despre Sf. Iustin Martirul şi Filosoful si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro