Sfântul Ierarh Simion Ștefan (✝1656), mitropolit al Transilvaniei (1643-1656), vestit cărturar, traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648)

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (✝ 24 aprilie 1656)

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

 

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648). A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie.

 

Viața

Simion Ștefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaște anul exact al nașterii sale.

A studiat la o școală mănăstirească din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei în acea perioadă). A devenit apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia.

În 1643 a fost ales „arhiepiscop și mitropolit al scaunului Bălgradului și a Vadului și a Maramurășului și a toată țara Ardealului”. I-a urmat în scaunul mitropolitan Sfântului Ierarh Ilie Iorest, înlăturat din scaun și întemnițat pentru apărarea ortodoxiei în fața calvinilor.

În acele timpuri Biserica Ortodoxă din Transilvania era prigonită, românii fiind excluși din viața politică a principatului. Fiind prigoniți atât din motive etnice, cât și confesionale, românii erau supuși unui prozelitism calvin din ce în ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Ștefan este extraordinara sa lucrare misionară, de înfruntare a calvinizării forțate a românilor din Transilvania. Printre altele, el accepta în cult numai limba română.

Când a devenit mitropolit, Simion Ștefan a primit jurisdicția asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra cărora el nu mai păstra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate în mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de către calvinul Geleji Katona Istvan.

Prin presiuni politice calvinii au încercat să-i impună noului mitropolit un număr de 15 obligații calvine, dintre care cele mai importante erau: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învățământul teologic sa fie făcut după catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă doar la pâine și vin, cultul icoanelor să fie înlăturat. În aceste condiții vitrege, mitropolitul Simion Ștefan a reușit, din mila lui Dumnezeu, să păstreze neîntinată dreapta credință ortodoxă, precum și cultura româneasca națională.

În anul 1648 Simion Ștefan a tipărit la Alba Iulia traducerea în limba română a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea.

Pe lângă valoarea culturală și națională a editării în limba română a acestor scrieri, mai de preț este reușita mitropolitului de a păstra neatinsă dreapta credință. Promovând cultura națională, mitropolitul Simion Ștefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată a învățăturii creștine, moștenită de la înaintașul sau, Sf. ierarh martir Ilie Iorest.

Simion Ștefan a murit în anul 1656.

 

Scrieri

În 1648, cu sprijinul direct al mitropolitului Simion Ștefan, sub patronajul lui Gheorghe Rákóczi I, se tipărește la Alba Iulia (sau Bălgrad, cum i se spunea pe atunci, adică „Orașul alb”) traducerea în limba română a Noului Testament.   Aceasta opera este importanta si prin Predoslovia compusă de el. După ce îl omagiază pe Racoczy din grija căruia s-a tipărit cartea și care l-a trimis la frații săi de dincolo de munți să învețe, emite cîteva păreri interesante în sensul unificării limbii. El este primul învățat român care definește noțiunea de circulație a cuvintelor printr-o comparație din domeniul civilizației monetare a epocii, cînd banii de aur erau valabili pretutindeni:

„Bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate țările, așea și cuvintele acealea sunt bune carele le înțeleg toți”.

Nimic din adevărul spuselor sale nu s-a pierdut nici astăzi.

Tot el a remarcat și marea disponibilitate a limbii române de a se îmbogăți cu neologisme.

Predoslovia se încheie cu bine cunoscuta figură de stil a epocii (întâlnită și în Pravila de la Govora – 1641), pe care o utilizau scriitorii de atunci:

„Socotește, cititorule, în ciastă carte, pentru că n-au scrisă îngerii din ceriu, ci au scrisă mână păcătoasă, din țărână făcută”.

Tot în vremea sa, a mai fost tipărită în românește o lucrare de seamă a vieții bisericești: „Psaltirea”, în 1651.

Deși singurul text semnat explicit de către Simion Ștefan este „Predoslovie cătră Maria sa Craiul Ardealului” (Gheorghe Rákóczi al II-lea), tot lui îi sunt atribuite și „Cuvintele cătră cititor” (introducerile), de la cele doua opere citate mai sus.

„Noul Testament de la Bălgrad” conține, pe lângă prefața mitropolitului Simion Ștefan, și alte câteva părți originale, cum sunt introducerile la cele patru Evanghelii, precum și la unele capitole din Faptele Apostolilor. De asemenea, pe marginea paginilor s-a păstrat și un „Lexicon”, care oferă sinonime și explicații pentru unele neologisme și regionalisme. Acțiunea curajoasă de traducere din limbile greacă, latină și slavonă, în limba română, a Noului Testament și apoi tipărirea lui, a scos în evidență dimensiunea teologică a ierarhului transilvănean. Astfel, această renumită scriere, „Noul Testament de la Bălgrad”, face din Simion Ștefan o mare personalitate a istoriei culturii românești și bisericești.

 

Proslăvirea ca sfânt

Sfântul Ierarh Simion Ștefan a fost proslăvit ca sfânt la 21 iulie 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în „Catedrala Reîntregirii” din Alba Iulia.

Prăznuirea lui se face pe 24 aprilie, data morții sale.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.wikipedia.org

 

* Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest (cca. 1600- 12 martie 1678) a fost un mitropolit al Transilvaniei din secolul al XVII-lea care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi si mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Sava Brancovici.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

** Gheorghe Rákóczi al II-lea (în maghiară II. György Rákóczi) (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1648-1660. A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I și al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui sau. La 3 februarie 1643 s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Șimleu. La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei. În vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnițki și cu domnii Moldovei și Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1657, aliat cu Carol X Gustav al Suediei, a condus o armată de 40.000 soldați împotriva regelui polonez Ioan II Cazimir, în a treia parte al celui de-al Doilea Război Nordic (1655-1660).

A cucerit Cracovia și a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prăbușit. În iulie 1657, a fost înfrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lăsat să se întoarcă în Transilvania. Aici, la 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei, la cererea Sublimei Porți, l-a detronat, din cauză că a purtat un război neautorizat de sultan, dar în ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunită la Mediaș. A fost iarăși revocat de turci, apoi din nou instalat de Dietă. Atunci, turcii au invadat Transilvania și l-au învins în bătălia de la Gilău (mai 1660).
A fugit la Oradea, unde a murit din cauza rănilor suferite în luptă.

 

*** Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász (în maghiară I. Rákóczi György, în germană Georg I. Rákóczi, cunoscut și ca Gheorghe Rákóczi cel bătrân (n. 1593, la Szerencs – d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648.

În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii materne în liturgie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare ci și în cazul românilor și sașilor. La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana. De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lórántffy a înființat prima școală românească (medie) la Făgăraș (în 1657)