† Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei; Sfinții Mari Mucenici Evstratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sfânta Muceniță Lucia fecioara din Siracuza

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina), cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt - foto: basilica.ro

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava – d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina), cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt

foto si articol: basilica.ro

13 decembrie 2014

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în 1624, cel mai probabil în orașul Suceava, într-o familie de mazili (domnitor sau înalt dregător destituit din funcție ori mic boier sau descendent de mic boier), conform mărturiei Letopisețului lui Ion Neculce, și se numea din botez Dimitrie. Numele mai puțin obișnuite ale părinților, Leontari (Leontie) Barilă și Misira (Maria), i-au determinat pe numeroși istorici și filologi să susțină originea macedo-română a lui Dosoftei. Un fapt cert însă este că o serie de izvoare ale epocii atestă așezarea statornică în Moldova a numeroase rude apropiate ale Sfântului, printre care se numără doi frați (Chiriac și Vasile), o soră, o mătușă (Stanca) și un nepot, arhimandritul Pahomie, ce locuia în 1709 la Iași.

E de presupus că educația și-a început-o la Colegiul Sf. Trei Ierarhi, iar ulterior a studiat limbile greacă, latină, slavona bisericească și polona, alături de alte discipline umaniste (retorica, poezia), la Școala Frăției ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Lvov (Ucraina). După încheierea studiilor s-a reîntors în Moldova, retrăgându-se la mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism în anul 1649. Sporind în blândețe, ascultare și rugăciune, el s-a învrednicit a deveni părinte duhovnicesc și egumen al monahilor de acolo, pe care i-a povățuit pe calea nevoințelor monahale, în cunoașterea Sf. Scripturi, dezvoltând școala mănăstirească. El și-a început aici impresionanta activitate cărturărească, în jurul anului 1650, cu traducerea, întâia oară în românește, a Istoriilor lui Herodot.

La începutul anului 1658 a fost hirotonit Episcop de Huși, iar doi ani mai târziu, în 1660, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului. Acum a revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol (1661-1664) și inclusă în Biblia lui Șerban Cantacuzino, tipărită la București, în 1688. În jurul anului 1665 a început să lucreze la Psaltirea în versuri și la Viața și petrecerea sfinților.

După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671 Sfântul Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în condiții vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre turci și poloni. Ținând partea polonilor, în februarie 1674, după bătălia de la Hotin, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ștefan Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost episcop de Rădăuți și Roman. Revenind în țară în 1675, Sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în mănăstirea „Sf. Sava” din Iași, dar eliberat și, recăpătând încrederea domnului Dumitrașcu Cantacuzino, și-a reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când a luat definitiv calea exilului, în 1686.

Repunând în funcțiune tiparnița lui Vasile Lupu de la Iași, Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărți de slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele îndelungatului și dificilului proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericești.

Trimis în 1684 de către domnitorul Ștefan Petriceicu, reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune diplomatică antiotomană la curtea țarilor Rusiei, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev din cauza unei epidemii de ciumă și a vizitat aici vestita Lavră a Peșterilor. Instabilitatea politică din Moldova, schimbările frecvente de domnitori, determinate de nesfârșitele conflicte armate dintre Polonia și Imperiul Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieții Sfântului Dosoftei. Intrat în fruntea unei mari armate în Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a prădat cetatea Iașilor, retrăgându-se în patria sa cu tezaurul și arhiva Mitropoliei și împreună cu Mitropolitul Dosoftei. Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind mica comunitate de români refugiați în Polonia. Deși a fost rechemat stăruitor înapoi în țară cu moaștele Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava de către domnitorul Constantin Cantemir, Sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun și anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în 1688, anatemă ridicată abia după moartea lui.

Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul în data 13 decembrie 1693, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani. A fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Zolkiew.

La inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, au fost demarate în toamna anului 2004 etapele preliminare privind canonizarea Mitropolitului Dosoftei: s-a întocmit Slujbele Vecerniei, Utreniei și Acatistul Mitropolitului Dosoftei, s-a elaborat și publicat studiul cu argumente pentru canonizare, toate acestea fiind aprobate de Sinodul Mitropolitan în ședința sa din 10 iunie 2005. La propunerea acestuia, Sfântul Sinod al BOR, în ședința din data de 5-6 iulie 2005, a aprobat canonizarea Mitropolitului Dosoftei ca sfânt ierarh cu cinstire generală, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie, precum și înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce neagră, simplă, ca sfânt cu polieleu, înaintea Sfinților Mari Mucenici Eustratie, Auxentie și Evghenie.

Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe 14 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de către PF Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa si Kampania, alături de alți numeroși ierarhi din Sinodul Bisericii noastre.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, și pe Sfânta Muceniță Lucia, Fecioara.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sfinţii Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest; Sfânta Muceniţă Lucia fecioara din Siracuza Siciliei; †) Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei (Dezlegare la peşte)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 13 Decembrie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.

Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest. Pomenirea lor de catre Bisrica Ortodoxa se face la 13 decembrie - foto - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași): doxologia.ro

Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest. Pomenirea lor de catre Bisrica Ortodoxa se face la 13 decembrie – foto – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași): doxologia.ro

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: “Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Martiriul Sfinților Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto: doxologia.ro

Martiriul Sfinților Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto: doxologia.ro

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.

Sfânta Muceniță Lucia, fecioara. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 13 decembrie - foto - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași): doxologia.ro

Sfânta Muceniță Lucia, fecioara. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 13 decembrie – foto – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași): doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

 

Maine (14 decembrie) facem pomenirea,

Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie

Sfinții Mucenici Tirs şi Apolonie. Sf. Mc.  Tirs a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Deciu (249-251). Sf. Mc.  Apolonie a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305). Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 decembrie  foto: doxologia.ro

Sfinții Mucenici Tirs şi Apolonie. Sf. Mc. Tirs a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Deciu (249-251). Sf. Mc. Apolonie a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305). Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 decembrie
foto: doxologia.ro

articol: basilica.ro

14 decembrie 2014

Sfinţii Mucenici Tirs şi Calinic – Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Deciu (249-251) din porunca guvernatorului Cumbriciu. Mucenicul Tirs a mărturisit cu mult curaj înaintea judecătorului faptul că a ales credinţa creştină deoarece: ea este curată şi adevărată. În urma acestei mărturisiri, el a fost supus supliciilor. Spre fericirea creştinilor şi spre mirarea păgânilor Mucenicul Tirs s-a vindecat de rănile sale astfel încât Cumbriciu, ca să scape din încurcătură, a amânat judecata pentru a doua zi. Noaptea, Episcopul Cezareei a venit în temniţa Mucenicului Tirs şi l-a botezat, acesta fiind numai catehumen.

A doua zi, la judecată, alături de Cumbriciu a venit şi Silvan, un căpitan trimis de împărat să urmărească pe creştini. Din porunca lui Silvan, Tirs a fost supus la chinuri mai grele, însă cu ajutorul lui Dumnezeu s-a vindecat. Fiind nevoiţi să plece în Apamia, Cumbriciu şi Silvan l-au luat cu ei pe Tirs. Însă în câteva zile cei doi judecători au murit. Mucenicul Tirs a mai stat 23 de zile în temniţă până la venirea noului judecător, Vavd. A fost legat în sac şi aruncat în mare, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu el scapă şi îndemnat fiind să jertfească zeilor, nu face acest lucru şi în chip minunat statuile se prăbuşesc.

Păgânii din Cezareea au fost tulburaţi mai ales de creştinarea lui Calinic, preotul păgân din oraş. Calinic căzuse la picioarele Sfântului Mucenic Tirs şi striga-se: Dumnezeul cel mărturisit de Tirs care face minuni prea slăvite, primeşte-mă şi pe mine ca un ostaş de curând ales şi mă întăreşte împotriva celor ce vrăjmăşesc numele Tău. Calinic a fost ucis cu sabia, iar Tirs a îngenuncheat, s-a rugat lui Dumnezeu şi făcându-şi semnul crucii şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu după atâtea minuni săvârşite.

 

Sfântul Mucenic Filimon a pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 14 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Filimon a pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 14 decembrie – foto: doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Filimon şi Apolonie – În primăvara anului 303 a început a zecea persecuţie împotriva creştinilor din porunca împăratului Diocleţian (284-305). Între cei care au pătimit atunci în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost şi Filimon şi Apolonie prietenul său. Au fost supuşi chinurilor şi în cele din urmă au primit cununa muceniciei.

articol preluat de pe: basilica.ro