✝) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului (11 aprilie)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

Spuneau ucenicii Sfântului Calinic că faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: Să vă fie cuvântul aşa, aşa şi nu, nu! (Matei 5, 37)

foto: doxologia.ro

 

✝) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului Asiei

 

†) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, episcopul Pergamului

articol: basilica.ro

10 aprilie 2016

Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareţul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, şi care l-a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea. După un an de osteneli şi de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându-i-se numele în Calinic (1808). Apoi, peste o lună, s-a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon.

Sfântul Calinic a vieţuit în mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi în rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul har al preoţiei (1813), iar după alţi cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusinţă, timp de 32 de ani (1818-1850), săvârşind multe fapte vrednice de laudă. A ctitorit biserica Sf. Gheorghe, stăreţia şi bolniţa din Mănăstirea Cernica, biserica Sf. Treime şi biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina unde a înfiinţat o şcoală, precum şi câteva biserici în parohii de sat.

În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales (14 septembrie) şi sfinţit episcop al Râmnicului Vâlcii (26 octombrie), unde a săvârşit fapte mari şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu pictură şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă pustnicească l-a îndemnat să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să ducă o viaţă sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athos, statornicită aici de acest fericit ctitor.

Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani (1850-1866), după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi fiind bolnav, a venit iarăşi la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se la Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorinţa sa, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, pe care a ctitorit-o.

Cât timp a vieţuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate, rânduielilor vieţii monahale, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milostiv şi darnic cu toţi. Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, fiind împodobit şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în Viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci şi văduve, iar tot ce a agonisit a împărţit, cu milostivire, în faceri de bine. Şi astăzi, mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc cei ce cu credinţă aleargă la acest vas ales al Domnului, cinstind moaştele sale care se află aşezate în biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Cernica.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

†) Sf. Ierarh Calinic de la Cernica; Sf. sfintit mucenic Antipa

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 11 Aprilie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.

Isprăvindu-şi rugăciunea şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce şi s-a suit la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească.

Sf. Ierarh Antipa, episcopul PergamuluiAcest sfânt a fost în zilele împăratului Domiţian, într-o vreme cu sfinţii apostoli, de care a şi fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu şi Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie şi în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios şi mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea şi ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a şi fost prins de închinătorii la idoli.

Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi şi de curând ivite sunt mai necinstite, şi cum că legea păgânilor este veche, iar credinţa creştinilor s-a început în urmă, şi de puţini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime şi totuşi nu se cuvine a fi urmată de către credincioşi. Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, şi lăudând puterea Lui cea mare, şi mulţumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, şi rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fie feriţi nepătimitori de chinuri şi de alte boli, se ruga şi pentru iertarea păcatelor şi pentru milă la viitoarea judecată. Şi dobândindu-şi cererea, s-a mutat către Domnul. Şi a fost îngropat în biserica din Pergam.

Şi se face amintirea lui în preacinstita biserică a sfântului şi întru tot lăudatului apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Trifinei celei din Cizic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Farmutie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.

Sf. Ierarh Calinic de la CernicaAcest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.

Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.

În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.

În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.

Sf. Calinic de la Cernicanul Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.

Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.

Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.

Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 12 aprilie, facem pomenirea

✝ Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; Sfântul Ierarh Vasile Mărturisitorul, Episcop de Parion; Sfânta Cuvioasă Antuza; Sfânta Atanasia de la Eghina; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Belâniciskaia”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Murom

Sf. Mc. Sava de la Buzău, Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, Episcop de Parion

articol: basilica.ro

11 aprilie 2016

Sfântul Sava s-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în vremea când această parte a ţării era stăpânită de goţi. Crescând duhovniceşte sub povaţa preoţilor Sansalas şi Gutticas, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, râvna pentru rugăciune, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă. Crescând cu vârsta, el cânta psalmi în biserică şi ducea o viaţă pilduitoare. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând şi răbdător faţă de toţi, gata la ascultarea cea bună şi împodobit cu smerenie creştină şi cu celelalte virtuţi. Traiul său zilnic era simplu, nu se îngrijea să strângă averi, ci se mulţumea numai cu agonisirea necesară îmbrăcăminţii şi hranei. Era înfrânat în toate, feciorelnic, postind zilnic şi stăruind în rugăciune; nu se amesteca în ceea ce nu-i folosea şi îşi păstra în orice împrejurare credinţa dreaptă lucrătoare prin iubire.

Când goţii păgâni au început prigonirea creştinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin cetăţi şi sate şi să i se aducă jertfe. Sfântul Sava îndemna pe creştini să nu jertfească idolilor şi să nu mănânce din cărnurile jertfite, deoarece aceasta însemna tăgăduirea credinţei în Hristos. Înainte de Paştele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus să se întoarcă în satul său, pregătindu-l pentru mucenicie. La puţină vreme după aceasta, Sfântul, mărturisind că este creştin, a fost prins de goţii păgâni şi supus la chinuri pentru a se lepăda de credinţa în Hristos. Mai întâi l-au bătut cu nuiele şi cu bice, dar, fiind ocrotit de harul lui Dumnezeu, Sfântul Sava le-a arătat că bătăile pe care le îndurase nu lăsaseră niciun semn pe trupul lui. Atunci, mâniindu-se chinuitorii, au luat o osie de căruţă şi punându-i-o pe umeri i-au întins mâinile până la capetele ei. Apoi i-au legat şi de picioare altă osie şi astfel, întins pe cele două osii, l-au aruncat şi l-au lăsat să zacă pe spate, chinuindu-se o noapte întreagă. Apoi, i-au dat să mănânce mâncare jertfită idolilor. Sfântul însă s-a împotrivit, numindu-l pe conducătorul păgânilor, Atharid, nelegiuit şi blestemat. Auzind aceasta, unul dintre slujitorii lui Atharid a luat un drug de fier şi l-a aruncat cu ascuţişul în pieptul sfântului cu atâta putere, încât cei de faţă credeau că acesta va muri îndată. Dar el, păzit fiind de Dumnezeu, i-a spus păgânului: „Tu socoteşti acum că m-ai rănit cu drugul. Să ştii însă că aceasta m-a durut atât de mult încât parcă ai aruncat în mine cu un fir de lână.” În faţa morţii care îl pândea din clipă în clipă, Sfântul Sava nu şi-a împuţinat credinţa, nu şi-a ostoit râvna statorniciei, pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, şi nu şi-a împuţinat răbdarea. Întărit de Cel pe Care Îl mărturisea cu atâta jertfelnicie, a îndurat toate suferinţele şi nici n-a strigat, nici n-a gemut de durere şi nici nu s-a văzut vreo urmă de rană pe trupul lui. Atharid, auzind că Sfântul Sava a înfruntat cu seninătate toate chinurile la care a fost supus şi că a rămas statornic în dreapta şi adevărata sa credinţă, a poruncit să-l înece în râul Museos, care astăzi este numit Buzău. Iar când au ajuns la malul râului, cei ce-l ţineau s-au sfătuit între ei: „Hai să-l eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va şti aceasta Atharid?”. Dar fericitul Sava a zis către ei: „De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă îngerii care au venit să mă primească!”. Atunci l-au coborât în apă pe cel ce mulţumea şi-L preaslăvea pe Dumnezeu şi, punându-i un lemn peste gât, l-au împins spre adânc. După ce l-au înecat, l-au scos din apă, l-au lăsat neîngropat şi au plecat. Nu s-a atins de el nicio fiară sălbatică, ci trupul lui a fost ridicat de fraţi şi îngropat. Era ziua de 12 aprilie a anului 372.

În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduinţa Bisericii din Goţia, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere să ridice moaştele Mucenicului Sava şi să le ducă în Capadocia, de unde proveneau strămoşii Sfântului, luaţi robi de către goţi.

articol preluat de pe: basilica.ro