(Miercuri 28 septembrie 2016) † Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul; Sfântul Prooroc Baruh

Preacuviosul părintele nostru Hariton Mărturisitorul (gr. greacă Χαρίτων: "harul") n. pe la anii 270 în Iconum, Asia Mică - m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), a fost un ascet și sihastru sfânt creștin, întemeietorul monahismului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. Prăznuirea sa este în 28 septembrie în Biserica Ortodoxă (și cea romano-catolică) - foto: doxologia.ro

Preacuviosul părintele nostru Hariton Mărturisitorul (gr. greacă Χαρίτων: “harul”) n. pe la anii 270 în Iconum, Asia Mică – m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), a fost un ascet și sihastru sfânt creștin, întemeietorul monahismului lavriot în deșertul Iudeii – partea de sud a Palestinei. Prăznuirea sa este în 28 septembrie în Biserica Ortodoxă (și cea romano-catolică)

Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creştin bine credincios şi ales întru bunătăţi.

foto: doxologia.ro

 

✝ Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul; Sfântul Prooroc Baruh; Sfântul Mucenic Pimen; Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu moaște în „Peșterile de aproape; Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru; Ap. Galateni 3, 15-22; Ev. Marcu 6, 7-13


† Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh

articol: basilica.ro

27 septembrie 2016

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274), Sfântul Prooroc Baruh († 583 î.Hr.), Sfântul Mucenic Marcu Păstorul și Sfinții Mucenici frați buni: Alexandru, Alfie și Zosima și Sfântul Mucenic Pimen și Sfinții Mucenici Nicon, Neon și Eliodor și celelalte fecioare și fii († 303), Sfinții Mucenici Calinic și Eustațiu Romeul și pe Sfântul Mucenic Alexandru și cei treizeci împreună cu el.

 

Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274) s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea. Retrăgându-se în pustie, aici este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire. Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, s-a retras în sihăstrie, însă alți călugări și credincioși au venit la el, întemeind astfel alte două mănăstiri. În cele din urmă s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire unde a murit.

 

Sfântul Prooroc Baruh († 583 î. Hr.)

Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Proorocului Ieremia (a proorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.). În anul 605, Proorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor și robia babilonică. Baruh și Ieremia au fost întemnițați până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate. Aici Ieremia a scris ‘Plângerile’ sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca și rob și dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului și întâlnirea tuturor în templul Domnului (Baruh IV, 4-6; IV, 36-37; V, 1-3).

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Galateni 3, 15-22

Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică sau îi mai adaugă ceva. Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: «şi urmaşilor» – ca de mai mulţi – ci ca de unul singur: «şi Urmaşului tău», Care este Hristos. Aceasta zic dar: un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa. Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul. Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.

 

Ev. Marcu 6, 7-13

În vremea aceea, a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a început să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Apoi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale, decât numai toiag; nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le-e spus: în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până când va fi să plecaţi de acolo. Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi, nici nu vor asculta cuvântul vostru, plecând de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii, decât oraşului aceluia. Deci, plecând, ei propovăduiau tuturor ca să se pocăiască; scoteau mulţi diavoli şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro


† Cuv. Mărturisitor Hariton Sihastrul; Sf. Prooroc Baruh

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 28 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Sfântul Prooroc Baruh – foto: doxologia.ro

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: “Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei. Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.

Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.

În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le “Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”

Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, “Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 29 septembrie, facem pomenirea

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul; Sfânta Muceniţă Petronia; Sfântul Mucenic Trifon; Sfânta Muceniţă Gudelia; Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5; Ev. Marcu 6, 30-45

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 29 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 29 septembrie – foto: doxologia.ro

El a trăit cu totul o sută şi nouă ani, iar fraţii, plângând mult, au îngropat sfântul lui trup, slăvind pe Dumnezeu cu psalmi cuviincioşi şi cu cântări şi pomenind ostenelile cele de mulţi ani ale plăcutului Lui.

 

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

articol: basilica.ro

29 septembrie 2016

 

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul - foto: doxologia.ro

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul – A trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint și nepotul episcopului Petru din același oraș. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim și de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. A stat în pustie împreună cu Sfântul Gherasim timp de nouă ani, până când Sfântul Gherasim a trecut la Domnul, iar Chiriac s-a întors în Mănăstirea Sfântului Eftimie, unde stareț era acum Ilie. Aici a stat timp de zece ani, după care, datorită neînțelegerilor dintre călugării Mănăstirii Sfântului Eftimie și cei ai Mănăstirii lui Teodosie, se retrage la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton. Aici petrece 30 de ani, iar la vârsta de 70 de ani, dorind o viață mai aspră s-a retras în pustiul Hutafa. Din acest moment Sfântul Chiriac primește darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu, însă după ce numărul credincioșilor care veneau la el pentru folos duhovnicesc s-a înmulțit, s-a retras în pustia Susachim. La vârsta de 107 ani, călugării de la Mănăstirea Hariton au venit la Sfântul Chiriac rugându-l și convingându-l să vină într-o peșteră mai aproape de mănăstire pentru a ști când va muri. A mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 109 ani a trecut la Domnul în peștera de lângă Mănăstirea Hariton.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

 

Ev. Marcu 6, 30-45

În vremea aceea s-au adunat la Iisus apostolii şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi câte au învăţat. Atunci El le-a zis: veniţi voi deoparte, în loc singuratic, şi odihniţi-vă puţin; pentru că erau mulţi care veneau şi se duceau, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat numai ei, cu corabia, spre un loc singuratic. Dar mulţimile i-au văzut plecând şi mulţi, cunoscându-i, au alergat pe jos de prin toate oraşele, şi au sosit înaintea lor, în locul unde se duceau ei. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut mult popor şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile fără păstor, şi a început El să-i înveţe multe. Dar, vremea fiind târzie, s-au apropiat ucenicii Săi şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea este târzie. Dă-le drumul să se ducă prin oraşele şi prin satele dimprejur, ca să-şi cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce. Iar El, răspunzând, le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Atunci ei L-au întrebat: să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? El însă i-a întrebat: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi! Iar ei, ştiind, I-au răspuns Lui: cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în rânduri, ca la masă, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Apoi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor. Asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei care mâncaseră pâinile erau ca la cinci mii de bărbaţi. După aceea a îndemnat pe ucenicii Săi să intre îndată în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro