(Sâmbătă 3 decembrie 2016) † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfântul Prooroc Sofonie (Dezlegare la pește)

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie

Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804.

foto: ro.orthodoxwiki.org

 

✝) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Caldarusani; Sfântul Prooroc Sofonie; Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei; (Dezlegare la peste) Ap. II Corinteni 11, 1-6; Ev. Luca 9, 1-6

 

† Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Proroc Sofonie (Dezlegare la pește)

2 decembrie 2016

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost român de neam şi era din părţile Ardealului. S-a născut din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, în anul 1730, într-o familie evlavioasă din Săliştea Sibiului. Încă din fragedă vârstă, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu, dorea să vieţuiască după rânduiala călugărească a Părinţilor din Sfântul Munte Athos. Dar, din pricina prigoanei din Ardeal împotriva Ortodoxiei şi a monahismului, la vârsta de 19 ani a trecut în Ţara Românească. Bunul Dumnezeu a ascultat glasul inimii lui, căci, aflându-se în Bucureşti un mitropolit grec, tânărul Gheorghe s-a dus la el şi i-a cerut să-i fie ucenic, şi învoindu-se mitropolitul, l-a primit; iar după ce mitropolitul şi-a isprăvit treburile în Bucureşti, l-a luat cu sine la Constantinopol. Tânărul Gheorghe a rămas la Constantinopol, în ascultare faţă de mitropolit, trei ani, după care a plecat în Sfântul Munte cu binecuvântarea lui.

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica – foto: doxologia.ro

Ajuns în grădina Maicii Domnului, a intrat în obştea Sfintei Mânăstiri Vatoped, unde a fost făcut rasofor, apoi a fost hirotonit diacon. Căutând un părinte duhovnicesc, l-a întâlnit prin rânduială dumnezeiască, pe Cuviosul Paisie, cu care s-a retras în singurătate, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, citirea şi traducerea sfintelor cărţi. Nu după multă vreme, la Schitul Sfântul Ilie şi în jurul Cuviosului Paisie s-a adunat mulţime de fraţi. În acest schit, Cuviosul Gheorghe a primit chipul îngeresc din mâinile fericitului Paisie şi tot aici a fost hirotonit preot. Dar, pe de o parte, înmulţindu-se obştea şi schitul devenind neîncăpător, iar, pe de altă parte, fiind împovărat de birul turcesc, stareţul Paisie a hotărât să plece din Sfântul Munte. Astfel, împreună cu ucenicii săi, a mers mai întâi la Schitul Vărzăreşti din Vrancea, apoi în Moldova, unde s-au aşezat pe rând la mânăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ.

Chemarea lui Dumnezeu a aprins iarăşi inima Cuviosului Gheorghe şi râvnind după viaţa sihăstrească, a luat binecuvântare de la Cuviosul Paisie să se întoarcă în Sfântul Munte. Ajuns însă în Bucureşti, s-a oprit la un oarecare călugăr îmbunătăţit, pe nume Macarie, zis Dascălul, care era foarte apropiat lui Grigorie al II-lea, mitropolitul Ţării Româneşti (1760-1787). Luându-l pe Cuviosul Gheorghe, Macarie Dascălul l-a înfăţişat înaintea mitropolitului, care, ascultându-l şi văzând darurile cu care era împodobit, i-a cerut să nu mai plece în Athos, ci să rămână în Ţara Românească pentru a întemeia obşte de călugări, după cum făcuse şi Cuviosul Paisie în Moldova. La început, Cuviosul Gheorghe s-a apărat, zicând că nu este vrednic pentru o lucrare ca aceasta; dar, adormind cu mâhnire în suflet, l-a văzut în vis pe Sfântul Ierarh Nicolae, care i-a spus că trebuie să rămână în Ţara Românească, pentru a-i curăţi cinstitul său locaş de fiarele sălbatice. Trezindu-se, Cuviosul Gheorghe l-a întrebat îndată pe prietenul său, Macarie, dacă ştie vreo mânăstire cu hramul Sfântului Nicolae. Acela i-a spus că în ostrovul Cernicăi este una, dar că e în paragină şi plină de fiare sălbatice şi de târâtoare.

Pătruns de o bucurie negrăită, Cuviosul Gheorghe a cerut să fie dus în ostrovul Cernicăi. Ajungând aici, a trebuit să-şi croiască singur cărare, tăind cu toporaşul mărăcinii. Când a intrat în biserică, Cuviosul a văzut în Sfântul Altar un şarpe mare încolăcit lângă Sfânta Masă, căruia i-a zis cu blândeţe: „Puiul tatii, până acum ai locuit tu aici, iar acum să mi te duci, că avem să locuim noi”, iar fiara s-a supus îndată şi s-a dus.

Mult s-a ostenit Cuviosul aici, curăţind cu mâinile sale mărăcinii şi punând toate în bună rânduială. Mari au fost şi luptele împotriva viclenilor diavoli, care îl atacau neîncetat, până când Dumnezeu i-a trimis ajutor din toate părţile, aşa încât obştea a ajuns să numere peste o sută de fraţi. Totodată, i-au venit în ajutor şi boierii din împrejurimi, care au sprijinit mânăstirea cu cele necesare traiului. Când obştea s-a înmulţit, Cuviosul a primit în ascultarea sa şi Mânăstirea Căldăruşani, unde a dus călugări de la Cernica. Atât de mult sporeau părinţii împreună cu stareţul lor, încât însuşi domnitorul Ţării Româneşti, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), aflând de viaţa lor aleasă, a vizitat sfânta mânăstire şi, fiind mişcat de cele auzite şi văzute, i-a răsplătit cu multe binefaceri.

Nenumărate au fost nevoinţele şi ostenelile Cuviosului Gheorghe, pentru care a fost cinstit şi iubit atât de călugări, cât şi de boieri şi de poporul credincios. Cu înţelepciunea şi dulceaţa cuvintelor sale, izvorâte din taina rugăciunii neîncetate, adăpa sufletele cele însetate după Dumnezeu, iar cu harul Duhului Sfânt ştia să trezească conştiinţele din somnul păcatului şi să le aducă la dorirea cea dumnezeiască. Astfel, vestea faptelor sale pustniceşti a ajuns departe de mânăstirea sa şi a adunat în jurul său mulţime de fraţi doritori după vieţuirea îngerească, printre care se număra şi Sfântul Ierarh Calinic, vrednicul său urmaş întru nevoinţe şi la stăreţia acestei Sfinte Mânăstiri.

După ce a vieţuit multă vreme cu ucenicii săi, pe care i-a îndrumat la ascultare şi la statornicie în viaţa călugărească, Cuviosul, cunoscându-şi dinainte vremea adormirii sale, a chemat la sine pe părinţi şi pe fraţi, pe care i-a îndemnat să urmeze întotdeauna calea smereniei, alungând cu rugăciunea orice cârtire şi nemulţumire. I-a sfătuit, apoi, să păzească dragostea unii către alţii şi să nu se lase biruiţi de slava deşartă, ştiind că nimic nu va apropia mai mult pe călugăr de Dumnezeu decât smerenia, ascultarea şi sfintele slujbe ale Bisericii.

Astfel vieţuind şi învăţând, Cuviosul Gheorghe de la Cernica s-a mutat la Domnul în anul 1806, în ziua de 3 decembrie, fiind cinstit de toţi ca un mare nevoitor şi părinte duhovnicesc.

 

Sfântul Prooroc Sofonie – foto: doxologia.ro

Sfântul Proroc Sofronie – Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie vestește apropiata distrugere a regatului Iuda pentru necredința locuitorilor și închinarea la idoli, îndemnându-i la pocăință. Totodată, el vestește pieirea filistenilor, moabiților, asirienilor și a altor popoare care i-au asuprit pe iudei. Poporului Domnului se va întoarce din robia babilonică (Sofronie III, 20). Sfântul Proroc Sofronie vestește venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim și întemeierea Bisericii Sale (Sofronie III, 14-17).

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. II Corinteni 11, 1-6

Fraţilor, de mi-aţi îngădui puţină neînţelepţie! Dar îmi şi îngăduiţi, căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe Care nu L-am propovăduit noi, sau luaţi alt Duh, pe Care nu L-aţi luat, sau altă Evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.

 

Ev. Luca 9, 1-6

În vremea aceea, chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat putere şi stăpânire peste toţi diavolii şi putere să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi; şi a zis către dânşii: să nu luaţi nimic pe cale: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, şi nici câte două haine să nu aveţi. În care casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi. Iar unde nu vă vor primi, ieşind din oraşul acela, să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. Ei au plecat şi au mers prin sate, binevestind şi tămăduind pretutindenea.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Prooroc Sofonie; Cuv. Ioan Sinaitul; †) Cuv. Gheorghe de la Cernica

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 3 Decembrie

 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie.

Sfântul Prooroc Sofonie a trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie  foto: doxologia.ro

Sfântul Prooroc Sofonie
foto: doxologia.ro

El a proorocit despre dărâmarea şi pustiirea Ierusalimului, despre împrăştierea iudeilor şi despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit şi a fost îngropat în casa sa, aşteptând învierea cea de obşte a tuturor.

Sfântul Prooroc Sofonie – al cărui nume se tâlcuieşte “straja Domnului” său “cunoscătorul celor ascunse” -, fiul lui Husi, din seminţia lui Simeon, a fost al noulea dintre “proorocii mici”. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).

A primit harul proorociei şi a proorocit despre căderea şi pustiirea Ierusalimului şi despre necazurile cele mari ce vor veni peste iudei. A mai proorocit că neamurile vor ajunge popor ales al lui Dumnezeu; că ruşinare va fi pentru cei necredincioşi şi mărire pentru cei drepţi; că Hristos Domnul va fi Judecător şi împărat a toată suflarea cuvântătoare şi că va răsplăti fiecăruia după faptele lui. A murit în casa lui şi a fost îngropat în ţarina lui, aşteptând învierea cea mare de apoi. Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfăţişarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puţin mai rotundă.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei.

Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie  foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie
foto: doxologia.ro

Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit.

Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, care a fost eparh.

Cuviosul Teodul a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. Era patrician şi avea dregătorie de eparh al pretorilor. Era căsătorit şi ducea viaţă nepătată. Scârbit de jafurile şi de lăcomia dregătorilor, şi-a părăsit dregătoria. După moartea soţiei sale a împărţit la săraci averea sa cea mare, şi s-a dus la Edesa. Acolo s-a făcut monah, şi pentru viaţa lui sfântă a fost învrednicit cu daruri dumnezeieşti. Că nu se hrănea cu mâncare tare, ci numai duminica se împărtăşea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi cu puţină anaforă.

A fost însă tulburat de gânduri şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu cine din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu se aseamănă el. Şi a auzit un glas care i-a spus că este asemenea în împărăţia lui Dumnezeu cu un comediant, Cornelie, care locuia în Damasc. Ducându-se la Damasc, a găsit pe Cornelie, şi căzând la picioarele lui, l-a rugat să-i spună cu de-amănuntul viaţa lui. Cornelie i-a răspuns că e păcătos şi nu se ştie cu vreo faptă bună. Bătrânul însă stăruia cu lacrimi şi cu rugăminţi. Şi Cornelie, lăsându-se convins, i-a spus: “Eu, părinte, din fragedă vârstă, am trăit printre comedianţi şi printre jucătorii de teatru şi multă vreme de acolo mi-am câştigat hrana cea de toate zilele. Târziu de tot şi cu greutate, dându-mi seama de multele răutăţi şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de toate răutăţile şi am căutat să duc, pe cât am putut, o viaţă curată şi să fac milostenii.

Astfel, de multă vreme, părinte sfinţite, o femeie de bun neam, bogată şi virtuoasă a fost căsătorita de ai ei cu un oarecare bărbat, desfrânat şi risipitor, care a cheltuit nu numai averea femeii sale şi pe a lui, ci a mâncat şi alţi mulţi bani, luaţi cu împrumut. Pentru aceasta împrumutătorii lui l-au băgat la închisoare pentru multă vreme, pricinuind femeii lui nemângâiată întristare. Pe femeia aceasta am întâlnit-o eu, i-am aflat durerea şi mi s-a întristat sufletul. Cu lacrimi în ochi am întrebat-o: “Cât de mare e datoria, femeie?”. “Patru sute de galbeni” mi-a răspuns ea. Atunci am vândut nişte giuvaieruri şi cele mai frumoase haine ale mele, şi am strâns patru sute de galbeni. Am pus banii în mâinile femeii, grăindu-i aşa: “Ia banii aceştia, femeie, şi du-te în pace! Scoate-ţi bărbatul din închisoare şi te roagă din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu ca să mă miluiască în ziua judecăţii”.

Teodul a ascultat totul şi s-a minunat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu. A mai trăit câtva vreme, apoi s-a dus la Domnul cu bune nădejdi.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei.

Cel între sfinţi părintele nostru Ioan s-a născut în cetatea Nicopole din Armenia, în al patrulea an al împărăţiei preabinecredinciosului împărat Marcian, adică în anul 454. A învăţat Sfintele Scripturi, iar după moartea părinţilor lui a împărţit toată averea la săraci şi a zidit o mănăstire în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. În această mănăstire a trăit el împreună cu alţi zece monahi. Pentru că a ajuns vestit din pricina virtuţii sale, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Vreme de nouă ani s-a îndeletnicit cu punerea în bună rânduială a treburilor bisericeşti.

După ce a săvârşit bine toate, s-a dus la Ierusalim. Ajuns acolo, s-a închinat Sfintelor Locuri, apoi s-a dus la Lavra Sfântului Sava. Fericitul Sava l-a primit fără să ştie cine este cel venit în mănăstire şi ca să-l încerce l-a pus să facă ascultare întâi la arhondaric, apoi la bucătărie. Când fericitul Sava a văzut că, peste aşteptările sale, a îndeplinit bine cele două ascultări, i-a îngăduit să trăiască în isihie, adică în sihăstrie, într-o chilie de pustnic, cinci zile pe săptămână, fără să vadă pe cineva, fără să mănânce şi fără să bea ceva, iar sâmbăta şi duminica să vină la sfintele slujbe, ca să cânte şi să mănânce cu frăţia. Văzându-l fericitul Sava că sporeşte în viaţa cea după Dumnezeu, l-a dus la preasfinţitul Ilie, patriarhul Ierusalimului, şi i-a cerut să-l cinstească cu harul preoţiei. Cuviosul Ioan însă i-a spus patriarhului: “Îngăduie puţin, stăpâne! Trebuie să cunoşti mai întâi greşelile mele! După aceea fă ce vei hotărî”.

Când au rămas singuri, s-a aruncat cuviosul la picioarele patriarhului Ilie, jurându-i să nu spună cuiva viaţa sa. Patriarhul a încuviinţat, socotind că are să audă cine ştie ce faptă cu păcat. Dar când a auzit că a fost episcopul Coloniei, s-a spăimântat şi a zis fericitului Sava: “Să nu-l mai superi pe Ioan, că el nu se face preot”. Fericitul Ioan ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit în Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Agapie, Seleuc şi Mamant, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul.

Cuviosul Părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru pe vremea împăratului Maximian. De tânăr s-a lepădat de lume. Pentru marea lui nevoinţă pustnicească şi pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul şi a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gândurile celor ce se apropiau de el. Prefăcându-se nebun, pe mulţi îi mustra şi-i făcea să se pocăiască. Ducându-şi, astfel, bine viaţa şi mântuind pe mulţi, a adormit în pace.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Gavriil, care a fost mai înainte episcopul Ganului, iar mai pe urmă a suferit mucenicia în Prusa, în anul 1659.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care a suferit mucenicia în Hios, în anul 1713.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghe de la Cernica (+1806).

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie  foto: basilica.ro

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
foto: basilica.ro

articol: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la

Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliştea Sibiului, din părinţi evlavioşi. La vârsta de 19 ani părăseşte casa părintească şi pleacă spre Bucureşti, iar de acolo la Constantinopol. Râvnind să îmbrăţişeze viaţa călugărească, ajunge la Muntele Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde este primit în preajma anului 1750. Primeşte marea schimă în preajma anului anul 1752, petrecându-şi timpul în rugăciune, posturi şi nevoinţe, în privegheri şi îndelungate meditaţii, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna şi nevoinţele sale.

Este hirotonit pe rând ierodiacon şi ieromonah. La Muntele Athos cunoaşte atât viaţa de sine (idioritmică), cât şi viaţa de obşte. Când cunoscutul duhovnic, stareţul Paisie de la Neamţ vine la Muntele Athos, cuviosul Gheorghe i se alătură, împreună cu un grup de monahi români şi slavi, stabilindu-se la schitul Sf. Ilie, sub ascultarea cuviosului Paisie, unde rămân vreme de zece ani.

Împreună cu stareţul Paisie şi cu alţi 64 de ucenici ai acestuia, cuviosul Gheorghe pleacă în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), apoi la Mănăstirea Secu şi în sfârşit la Mănăstirea Neamţ (1775). Tulburat de desele mutări, vrea să se întoarcă la Sfântul Munte, însă, trecând, în drumul său, prin Bucureşti, se întâlneşte cu un prieten al său, ieromonahul Macarie, care ţine să-l prezinte mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea. Acesta, dorindu-şi să reîntemeieze viaţa monahală de obşte în eparhia sa, după modelul atonit, îi cere stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Ţara Românească, pentru a ajuta la reorganizarea vieţii mănăstireşti.

Ascultând de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Paisie primeşte, pe 1 septembrie 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă îşi alege ca loc schitul Cernica, care pe atunci era părăsit de vreo 30 de ani şi se afla în paragină. Ajutat de doi ucenici, Atanasie şi Gherasim, cuviosul Gheorghe curăţeşte schitul de bălării şi sălbăticiuni, iar în curând obştea s-a mărit cu mai mulţi monahi doritori de nevoinţă şi doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul. În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioşii începând şi ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstireşti de acolo, căutând povaţa stareţului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toţi monahii şi pelerinii, cuviosul hotărăşte zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi şi a unui arhondaric (casă de oaspeţi).

O vreme, cuviosul a rămas singurul preot al mănăstirii, astfel că Sfânta Liturghie se slujea doar duminica şi la sărbători, în restul zilelor săvârşindu-se doar cele şapte Laude. Când obştea monahală a crescut, trecând de o sută de călugări, au mai fost hirotoniţi trei preoţi şi trei diaconi şi a început să se slujească Sfânta Liturghie zilnic, după rânduiala de la Sfântul Munte.

Auzind de vrednicia stareţului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a cercetat el însuşi pe cuviosul stareţ, înzestrând mănăstirea cu daruri şi arătându-i o deosebită preţuire, la fel procedând şi urmaşii săi pe tron.

I s-a încredinţat în anul 1788 şi cârmuirea mănăstirii de la Curtea de Argeş, apoi, din 1794, şi cea a mănăstirii Căldăruşani, pe care le-a repus în rânduială. În apropiere de Căldăruşani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică şi nişte chilii şi a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere şi linişte pentru monahii mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile Cernica şi Căldăruşani până la moartea sa în anul 1806.

Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat la sine pe toţi ucenicii săi la biserică pentru o ultimă rugăciune împreună, luându-şi rămas bun de la ei, dându-le şi ultimele sale poveţe. A lăsat ucenicilor săi un testament prin care le rezuma în şapte trepte nevoinţele monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se spovedească des, să –şi mărturisească gândurile îndrumătorului lor duhovnicesc, să se împărtăşească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se ferească de cei care „sminteau” obştea, să administreze cu înţelepciune bunurile mănăstirii, ca stareţul să dea fiecăruia ascultări după puterea şi temperamentul lui, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi pe care îl avea atunci.

Cuviosul stareţ a trecut la Domnul în ziua de 3 decembrie 1806. Sfintele sale moaşte se află până astăzi la mănăstirea Cernica.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea Cuviosului Gheorghe de la Cernica în rândul sfinţilor în şedinţa sa din 20-21 octombrie 2005, stabilind ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la Domnul, 3 decembrie.

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 4 decembrie, facem pomenirea,

† Sfânta Mare Muceniță Varvara; Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (Dezlegare la pește) Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Tămăduirea femeii gârbove - foto: doxologia.ro

Tămăduirea femeii gârbove – foto: doxologia.ro