Viaţa Sfântului Cuvios David din Tesalonic

Sfântul Cuvios David din Tesalonic. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iunie - În icoane Sfântul David este de obicei reprezentat într-un copac deoarece după un timp de călugărie și-a făcut din creanga unui migdal loc de pustnicie. Aici va îndura ploile, zăpezile, căldura și alte strâmtorări cu multă răbdare timp de trei ani, până când îngerul Domnului îi va cere să se nevoiască într-o chilie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios David din Tesalonic

foto si articol preluate de pe doxologia.ro

 

Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pământesc şi omul cel ceresc, s-a născut şi a crescut în strălucita şi marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească şi lepădându-se de lume şi de cele din lume, a părăsit prietenii şi rudeniile, cinstea şi slava cea vremelnică, banii, averile şi orice altă norocire vremelnică, încă şi sufletul său, după porunca Evangheliei, şi a urmat Stăpânului, luând crucea din tinereţe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci şi-a tăiat perii capului, călugărindu-se, şi a rămas în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Teodor şi Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în linişte, nevoindu-se mai presus de om şi păzind toată fapta bună cu multă sârguinţă. Şi îndeosebi dădea întâietate înfrânării şi smereniei decât celorlalte, ştiind bine că săturarea pântecelui goneşte privegherea şi întreaga înţelepciune, iar slava deşartă prăpădeşte toate faptele bune în chip desăvârşit. Pentru aceasta se sârguia să câştige smerita cugetare ca un înţelept. Şi citind dumnezeieştile Scripturi ziua şi noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinţilor de mai dinainte de Lege şi după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dânşii, pentru că I-au slujit şi I-au bineplăcut cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credinţă, pe Iosif pentru înţelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil şi pe cei trei tineri i-a păzit nevătămaţi de foc şi de lei.

Petrecerea acestora socotind-o Cuviosul David, se sârguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dânşii moştenitor în împărăţia cerească. Şi citind şi vieţile cuvioşilor care s-au pustnicit după întruparea Mântuitorului şi au săvârşit atâtea minunate nevoinţe şi vitejii, se înspăimânta mai ales de Simeon din muntele minunat, şi de cel de un nume cu dânsul, şi de Daniil şi Patapie, stâlpnicii, care şi-au petrecut viaţa fără acoperământ, muncindu-se de vânturi, de ploi şi zăpezi. Vieţile acestora citindu-le pururea pomenitul, plângea şi se umilea într-atâta, încât a luat hotărâre să petreacă cu aceeaşi strâmtorare, câtă vreme va putea, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Şi într-o zi s-a înfierbântat tare şi s-a umilit inima lui, de aceea, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, a rămas pe o creangă a copacului, pe care şi-a făcut un pat mic, cum a putut; şi acolo se pustnicea cu îngăduire şi cu minunată răbdare, muncindu-se de vânturi, de ploi şi zăpezi, arzându-se de căldura soarelui din timpul verii şi de alte strâmtorări chinuindu-se cumplit. O, îngăduire şi răbdare minunată a mult pătimitorului şi mucenicului de fiecare zi! Şi cum răbda el atâta pătimire rea? Ceilalţi stâlpnici aveau cel puţin întărire, căci stâlpii erau zidiţi şi stăteau; iar când dormeau, ori îşi făceau altă trebuinţă de care aveau nevoie, erau nemişcaţi. Iar acest diamant se mişca totdeauna pe creanga copacului şi nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vânturi şi chinuindu-se cumplit de zăpadă.

cititi continuarea pe doxologia.ro