Stelian Paflagonul (Secolul al VI-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul

Sfântul Stelian (în latină: Stylianus, în grecește: Στυλιανός) a fost un sfânt cuvios din secolul al VI-lea, de origine din Paflagonia (Turcia de azi).

Prăznuirea lui se face la 26 noiembrie.

Este cunoscut ca ocrotitor al copiilor.

Sfântul Stelian Paflagonul s-a născut în veacul al șaselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astăzi) într-o familie foarte bogată.

La o vârstă fragedă, Stelian s-a alăturat eremiților din pustie, cu gândul de a-și curăți sufletul printr-o perioadă de meditație și rugăciune precum și prin viețuirea alături de oameni care, precum el însuși, doreau a-și dărui viața Domnului Iisus Hristos.

Spre deosebire de alți pustnici însă, el nu s-a retras complet din lume, preferând să meargă între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui peșteră pentru liniștire și rugăciune.

Conform tradiției, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalți, sfântul Stelian a simțit o prezență dumnezeiască, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh.

A doua zi, a ieșit din peștera sa cuprins de o bucurie și pace duhovnicească pe care nu le mai cunoscuse înainte.

În peregrinările lui obișnuite, în care sfătuia și mângâia, s-a simțit atras să-și așeze mâna pe un copil rănit, ceea ce înainte nu îndrăznise să facă.

A simțit puterea Domnului trecând asupra copilașului suferind prin mâna sa cea întinsă.

Copilul și-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost căutat de către fiecare suflet aflat în suferință din împrejurimi, tineri sau bătrâni.

Peștera sa a devenit un loc de atracție pentru bolnavi și oameni aflați în diverse suferințe, mulți dintre ei primind vindecări complete nu doar prin puterea lui, ci chiar și prin propria lor credință, fără de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.

În această perioadă, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputincioși trupește, ci și de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovnicească.

Familii din toate categoriile sociale se spune că au încredințat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns să caute un spațiu mai mare și să aleagă dintre prietenii săi ermiți asistența de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de mulți oameni.

El a creat probabil prima grădiniță din lume, unde mamele își puteau lăsa copiii în siguranță, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice.

Stelian va deveni și sfântul protector al copiilor încă nenăscuți, datorită povestirilor despre rugăciunile sale miraculoase pentru o tânără femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii.

Când femeia a rămas însărcinată, soțul ei a răspândit vestea despre această minune și femei care nu puteau naște de mulți ani au venit la pustnic.

Cele care au avut credință adevărată în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul nașterii de prunci.

Bucuria senină a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru că zâmbea mereu.

Conform povestirilor orale, a fost căutat de către mercenari lacomi și ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-și vinde darurile și a-l jefui de bogăția sa cea curată, dar pentru acești oameni, el a avut întotdeauna același răspuns: că a fost plătit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul.

Iar în timp ce ei se îndepărtau, el continua să zâmbească.

A trăit până la adânci bătrânețe și se spune că atunci când a fost înmormântat, chipul său încă păstra strălucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.

 

Sfinte Moaște

Sfinte Moaște ale Sfântului Stelian se păstrează la Biserica Sf. Stelian – Lucaci din București (str. Logofăt Udriște nr. 6-8), unde se află din anul 1736, fiind dăruite acestei biserici de către Mitropolitul Ștefan al Ţării Românești, ctitorul acesteia.

În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasă în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credincioșilor.

Fragmente ale moaștelor Sfântului mai sunt și la Biserica Mihai-Vodă și la Biserica Icoanei din București.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Cu curăție sufletească dumnezeiască întrarmându-te și cu neîncetata rugăciune, și ca o suliță tare în mâini ținând-o, ai junghiat taberele drăcești, Steliane, Părintele nostru, neîncetat roagă-te pentru noi toți.

 

Moștenirea Sf. Stelian

În zilele noastre, mai multe biserici și mănăstiri din România au hramul Sfântului Stelian.

Sfântul a fost ales și ca ocrotitor al multor centre, asociații, fundații etc. sociale și filantropice din România, el fiind binecunoscut ca mai ales ca ocrotitor al copiilor, dar și de ajutor tuturor celor nevoiași.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Stelian Paflagonul si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Când venea boala aducătoare de moarte și mureau întruna pruncii, iar părinții rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credință numele acestui Sfânt Stelian și zugrăveau sfânta lui icoană, iarăși dobândeau alți prunci, iar pe pruncii bolnavi îi scăpa de boală.

Cuviosul Stelian se naște dintr-o familie de buni creștini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împărați ai Bizanțului dezlănțuiți pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroși ierarhi, teologi, preoți, călugări și credincioși. Părinții pruncului Stelian, oameni înstăriți, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naștere.

Singurul rămas în viață a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va crește cu o dragoste nestinsă pentru copii și cu milă pentru cei în suferință, căci lipsa fraților și surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieții Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovnicești și îndrumat în permanență de părinți pe calea bisericii, drept mulțumire pentru darul vieții primite, Stelian va găsi în biserica din orașul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericești, adevăratul suflu al vieții sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinți ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărți tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creștin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili așadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii așezări creștine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viața călugărească și pustnicească pe înălțimile munților sau în numeroasele peșteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumusețea picturilor creștine.

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti și tânărul Stelian, făcând ascultare și urmărind îndeaproape sfaturile duhovnicești ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească și dragoste pentru Hristos, starețul rânduiește pregătirea lui Stelian pentru treapta preoției. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrățișa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduința de a se pustnici într-una din peșterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peșteră va viețui ani îndelungați, în post și rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor și doar cu mintea înălțată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea și mila sa față de creștinii în suferință. De aceea, atunci când va afla de la credincioșii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalțe rugăciuni pentru ei, că în părțile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-și de plânsul părinților săi, se va aprinde de milă. Atunci el își deschide inima spre Dumnezeu și înalță rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Și ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinți la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează și mulți copii sunt salvați de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii și mila față de toți cei ce erau în suferință, precum și puterea rugăciunilor lui Stelian înălțate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peștera lui Stelian pentru a câștiga, cu rugăciunile sale, sănătatea și viața copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa crește tot mai mult și se răspândește în ținuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depășea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu și de milă jertfitoare în rugăciune pentru toți cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veșnice, dar minunile săvârșite în peștera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie și va avea aceeași tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viață. Cunoscând evlavia mulțimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum și minunile care se săvârșeau înaintea moaștelor sale, Biserica hotărăște canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioșilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice.