Sâmbra Oilor, Ariețul, Ruptul Sterpelor, Măsurișul Oilor

Mulsul oilor la stână, Munții Rarău, Moldova, 1880-1955 (MAP-4123) Sursa foto> Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP
—> https://bit.ly/3FgllhU

foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
articole preluate de pe: www.facebook.com/MuzeulTaranului; azm.gov.ro

 

Sâmbra Oilor, Ariețul, Ruptul Sterpelor, Măsurișul Oilor

Prima mulsoare a turmei de oi, urmată de o frumoasă petrecere câmpenească în ziua de Sângiorz sau în altă zi de la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, este numită Sâmbra Oilor, Ariețul, Ruptul Sterpelor, Măsurișul Oilor.

În această zi se măsura și se cresta pe răbojul de lemn laptele de la oile fiecărui sâmbraș, după care i se calcula cantitatea de brânză cuvenită la spargerea stânei numită alesul, răscolul.

Pentru a obține o cantitate de lapte cât mai mare, proprietarii își pășunau, își păzeau și își mulgeau fiecare oile. Din primul lapte al stânei se prepara un caș care se împărțea între proprietarii oilor.

Activitățile practice și juridice erau însoțite de numeroase acte rituale menite să apere stâna și ciobanii de forțele malefice pe timpul verii: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor și oilor, alungarea prin strigăte și zgomote a vrăjitoarelor care fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau de a strica laptele prin practica magică „Cucu-Răscucu”, purificarea oilor și a stăpânilor de oi prin stropirea lor cu apă sfințită, scăldatul ritual în apa curată a râurilor sau spălatul cu rouă, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronunțarea unor formule magice etc.

La petrecerea câmpenească se mănâncă alimente specifice (balmoș, mămăligă fiartă în lapte și cu adaos de unt, mielul fript haiducește, colaci, cașul de la prima mulsoare), se cântă și se joacă după melodii păstorești.

Obiceiul este cunoscut, cu variante locale și în diferite stadii de evoluție, de toți crescătorii de oi.

Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019)

 

Obiceiuri la măsura oilor:

Măsura oilor sau urcatul oilor la stână, a rămas până în zilele noastre o complexă sărbătoare pastorală care se desfășoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona pășunatului de vară.

Este un obicei cu multiple conotații – economice, sociale, estetice, distractive – la care participă întreaga obște a satului.

Acum, în cadrul sărbătoresc, original și pitoresc, se desfășoară, după tradiții seculare, întâiul muls al oilor, consemnându-se drepturile la cota-parte din produsele lactate ale fiecărui proprietar de oi.

De câțiva ani această manifestare are loc, în funcție de starea vremii, după data de 10 mai, în acele sate de munte în care păstoritul mai păstrează din farmecul de altă dată.

Măsura oilor este precedată de unele activități practice (închiderea țarinilor, construirea sau repararea stânelor, înțărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor și al berbecilor) precum și de activități cu caracter juridic (asocierea proprietarilor de oi, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, arendarea suprafețelor pe care se va pășuna, plata pășunatului etc).

În cazul în care pășunatul este de tip pendulator, când turmele trebuie să se deplaseze la mari distante, o delegație de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară.

După întoarcerea acestora și anunțarea rezultatelor negocierii, se constituie stânele. Această formă de organizare se mai practică în satele din zona Rădăuți.

Păstorii din zona de podiș (satele Bilca, Frătăuți, Arbore, Milișăuți) arendează terenuri în părțile Cârlibabei, pe munții Țapu, Iedu, Oușor, Piatra Roșie sau își organizează stâni pe munții Rarău, Giumalău, Călimani.

Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii și gâștele, uneori în amestec cu porcii.

O etapă importantă pentru buna desfășurare a păstoritului este angajarea oamenilor pricepuți „să poarte stâna”, în frunte cu baciul care gestionează întreaga activitate.

Întotdeauna „nimatul” (locul unde stau oile) este păzit de către ciobani pe timp de noapte, câte doi de o parte și de alta a strungii.

Înainte ca oile să fie adunate în turmă, acestea se tund de către proprietari, se despart de miei și se înseamnă în urechi cu „furculițe”, „hârlețe”, „găurele”, cu ciucuri de lână colorată sau cu plăcuțe ștanțate.

Măsura oilor, unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, a căpătat de-a lungul timpului o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.

În satele în care turma urma să parcurgă zeci de kilometri până la locul de pășunat, măsura se făcea pe loc, în capul satului sau pe islazul comunal.

Fiecare gospodar își mulgea oile separat, cantitatea de lapte obținută fiind măsurată cu tâncușul și trecută în scriptele baciului.

Înainte, cantitatea de lapte obținută la prima mulsoare era trecută pe răboj după care acesta se despica, o parte a însemnărilor rămânând proprietarului.

După operația de măsurare a laptelui, după notarea semnelor făcute în urechile oilor și cinstirea ciobanilor, urma aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, „pentru curățire”, timp în care erau numărate de către cioban și atinse cu o ramură de leuștean.

Turma ajungea la locul de destinație însoțită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfășura un ceremonial de consacrare a locului și de ipostaziere a lupului, prin sfințirea stânei și a oilor.

Încă din prima zi de pășunat, aici se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreținut, obicei păstrat, până nu demult, în stânele din munții Bucovinei.

În localitățile în care pășunatul se desfășoară local, în vatra satului, practicile și obiceiurile la măsura oilor diferă, nu atât în conținut cât în modul de desfășurare.

Aici, oile sunt adunate în turme cu o zi-două înaintea zilei de măsură, care este anunțată din timp de către primărie.

În această zi, toată suflarea satului se pregătește pentru a participa la sărbătoare.

Gospodinele pregătesc mâncăruri speciale (drob de miel, friptură, sarmale, cozonaci, ouă roșii etc.) iar bărbații au grijă ca băutura să fie suficientă.

Către amiază, pot fi văzute grupuri de săteni îmbrăcați în costume de sărbătoare îndreptându-se către locul de stână.

Dacă satul este mai mare, atunci pe raza lui se formează mai multe stâne.

Ajunși la stână, gospodarii își așteaptă oile duse la pășunatul de dimineață.

După intrarea oilor în târlă și închiderea acesteia, se derulează ceremonialul de început al pășunatului.

Ciobanii înfig în mijlocul țarcului o cruce de lemn împodobită cu verdeață și afumă de jur împrejur gardurile și acareturile stânii, pentru îndepărtarea spiritelor rele.

În fața asistenței urmează, apoi, slujba de sfințire a oilor și a stânii, oficiată de către preotul satului.

După acest ceremonial, fiecare gospodar își alege oile din turmă și le mulge separat.

Laptele obținut se duce în coliba baciului, pentru măsurare, această operație fiind făcută în vase speciale.

În urma „măsurii”, fiecare sătean știe ce cantitate de brânză urmează să primească.

La măsură nu este permis nici un vicleșug, deoarece se consideră că este de rău augur a se face vreo înșelătorie iar cei prinși cu vicleșuguri sunt supuși unor aspre critici de către întreaga comunitate.

După „măsură”, urmează ospățul ritual, pe pajiștea din imediata apropiere a stânei.

Pe iarba verde se întind ștergare și covoare pe care se așează bunătățile culinare pregătite special pentru acest moment festiv.

Gruparea sătenilor pe pajiște se face în funcție de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie.

Nimeni nu are voie sa mănânce sau să bea până când nu se termină slujba pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor.

Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obișnuind a-și trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roșii, bucăți de drob etc).

Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caș.

La un moment dat, are loc pomana ciobanilor, când aceștia trec printre grupurile așezate pe iarba și primesc din partea participanților câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură etc.

Urmează împărțirea, în mod egal, a primului caș și consumarea sa rituală.

De cele mai multe ori, către seară, sosesc muzicanții tocmiți de către baci sau de către cineva dintre gospodari, ziua terminându-se cu o adevărată petrecere.

Și tot către seară, feciorii fură încălțămintea fetelor și o aruncă, uneori, pentru a nu mai fi găsită, întrucât există credința că, astfel, fetele se vor căsători în acel an.

Vechimea păstoritului este demonstrată și de aceste obiceiuri, practicate încă, în forma lor ancestrală, făcute în credința că ele vor spori productivitatea iar animalele vor fi apărate de forțele malefice.