Gherasim de la Iordan (4 martie)

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie - foto preluat de pe doxologia.ro

Gherasim de la Iordan

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie.

 

Viața

Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinerețe și simțind chemarea spre o viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în monahism. S-a nevoit o vreme acolo, în post și în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), a părăsit Lycia și a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Ajuns acolo, s-a așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în sihăstrie, petrecându-și viața în post, rugăciune și alte nevoințe duhovnicești.

În acea vreme, viața bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creștinii ortodocși și adepții lui Dioscor I, papă-patriarh al Alexandriei (444-451) și Eutihie, arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, care susțineau învățătura monofizită despre Hristos. În anul 451, când împărații Marcian (450-457) și Pulcheria au convocat Sinodul Ecumenic de la Calcedon (1), doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creștinilor din Orient, în special din Siria și Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziți, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieții Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. Chiril al Ierusalimului, cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înșelat de învățătura eretică a monofiziților. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. Eftimie cel Mare, care i-a arătat greșeala învățăturii lui Eutihie și l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credință. Cuviosul Gherasim, văzându-și greșeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susținător al învățăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.

Fourth Ecumenical Council of Chalcedon (AD 451), 1876 painting by Vasily Surikov - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fourth Ecumenical Council of Chalcedon (AD 451), 1876 painting by Vasily Surikov – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Strângându-se în jurul său o mulțime de ucenici, atrași de faima nevoinței lui și râvnitori de o viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip lavriot în deșertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o chinovie pentru frații începători și șaptezeci de chilii sihăstrești.

Frații erau împărțiți la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puțin aspră decât sihaștrii, pentru a se învăța cu nevoințele. Sihaștrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se și împletind coșuri, și venind cu toții la biserica mănăstirii doar sâmbăta și duminica, când se împărtășeau cu Sfintele Taine și luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită și puteau să bea puțin vin. În zilele obișnuite, mâncau pâine uscată, curmale și beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanență deschise, și Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.

Sf. Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva.

Potrivit tradiției păstrate în Limonarul lui Ioan Moshu, într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea. Apropiindu-se de el, cuviosul își dă seama că leul răgea de durere: o așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos așchia, i-a curățat rana și a legat-o, și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunități, leul devenise pașnic, supus în toate starețului și se mulțumea să trăiască doar cu pâine și legume.

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie - foto preluat de pe doxologia.ro

Gherasim de la Iordan – foto preluat de pe doxologia.ro

Văzându-l astfel, starețul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păștea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit și a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Frații au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător și mâncase catârul, iar starețul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca starețului.

După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăși pe lângă Iordan, având cu el catârul furat și trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci și leul prin apropiere, a recunoscut catârul și s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci starețul că se înșelaseră cu toții în privința leului, i-a dat acestuia numele de Iordan și nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viața lui din pustie. Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.

Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

 

Lavra Sf. Gherasim

Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găsește în deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către Ioan Botezătorul, pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată Maicii Domnului.

Distrusă de perși în timpul marii invazii din anul 614, mănăstirea a fost reconstruită pe aceleași temelii la începutul secolului al IX-lea.

Mănăstirea actuală a fost reconstruită pe ruinele unei alte mănăstiri, aflate în imediata vecinătate a lavrei Sf. Gherasim, și anume Lavra Sf. Kalamon (gr. Καλαμώνος Λαύρα), întemeiată de pustnici din deșertul Iordanului înainte de la Lavra Sf. Gherasim, și considerată cea mai veche mănăstire din Palestina. Din lavra Kalamon a plecat sfântul Sava cel Sfințit când a întemeiat propria sa lavră. Lavra era încă locuită în secolul al XII-lea când a fost restaurată de împăratul bizantin Manuel Comnenul. Pe ruinele acestei mănăstiri a fost construită în secolul al XIX-lea actuala mănăstiri a sf. Gherasim.

Mănăstirea actuală aparține de Patriarhia Ierusalimului. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulți sfinți cunoscuți, precum Sf. Maria Egipteanca sau, din spațiul românesc, Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic și întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu viețuirea ta ai minunat pe îngeri și taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioși, fericite, când ți s-a plecat ție fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulcețile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ție fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârșit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.

 

Iconografie

Icoana de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate așchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit și ca stareț, purtând în mână cârja stărețească. În Erminia lui Dionisie din Furna se spune doar că Sf. Gherasim se zugrăvește ca un pustnic bătrân.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

(1) Conciliul de la CalcedonSinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon – sau Conciliul de la Calcedon – s-a întrunit din inițiativa împăratului Marcian, a fost prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului și a reunit aproape 525 de episcopi. Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți.

Sfinții Părinți reuniți la Sinodul IV ecumenic de la Calcedon atestă din nou valabilitatea Crezului* elaborat de către Sinodul I ecumenic de la Niceea, fac referire la contribuțiile Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol privind Duhul Sfânt, vin cu precizări prin care explică cele afirmate în Crez (subliniind că prin aceasta nu fac modificări ale mesajului, ci doar ajută la o mai clară înțelegere a lui) și interzic modificări ulterioare ale Crezului.

Tot în scopul clarificării doctrinale se subliniază că în Iisus Hristos sunt cele două naturi (divină și umană) și că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu.

Principala erezie combătută de acest sinod ecumenic a fost monofizismul, concepție răspândită de Eutihie și Dioscor, care afirma că în Iisus Hristos ar fi doar firea divină. Sinodul arată în mod clar că în Iisus Hristos este o singură Persoană, care are însă două firi – divină și omenească – individualizate și totuși unite complet în același ipostas. La baza acestei înțelegeri stă faptul că Sfinții Părinți reuniți la sinod au considerat că îndumnezeirea omului este posibilă numai dacă Mântuitorul și-a asumat în mod autentic și integral firea omenească în ipostasul Său.

Sinodul prezintă textul Crezului și menționează că «nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună orice alt Crez, să gândească sau să învețe pe alții altceva».

S-au adoptat 30 de canoane, cu mențiunile că primele 27 au un caracter disciplinar, că cel de al 28-lea este în fond rezoluția sinodului, neadmisă însă de delegația papei Leon I, iar canoanele 29 și 30 sunt atribuite sinodului în textele vechi grecești. ro.wikipedia.org

 

*Crezul Niceo-Constantinopolitan (381 d.Hr.)

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara
Și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.
Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții,
A Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,
Carele din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică,
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,
Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.
Amin!
ro.orthodoxwiki.org