Evenimentele Zilei de 5 februarie în Istorie: 5 februarie 1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia; 5 februarie 2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare
Accession Ceremony for the Seven New NATO Members – NATO Secretary General’s joint news conference with Foreign Ministers of the seven new members (2 April 2004)
Solomon Passy, Minister of Foreign Affairs, Bulgaria
Antanas Valionis, Minister of Foreign Affairs, Lithuania
Dimitrij Rupel, Minister of Foreign Affairs, Slovenia
Kristiina Ojuland, Minister of Foreign Affairs, Estonia
NATO Secretary General, Jaap de Hoop Scheffer
Mircea Dan Geoana, Minister of Foreign Affairs, Romania
Rihards Piks, Minister of Foreign Affairs, Latvia
Eduard Kukan, Minister of Foreign Affairs, Slovakia
foto preluat de pe nato.int
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
5 februarie este a 36-a zi a calendarului gregorian.
Sarbatorile Zilei de 5 februarie
(BOR) Sfintele Mucenițe Agata și Teodula
(BRU) Sf. Agata, fecioară, martiră († 251)
Agata (n. 235, Catania, Sicilia, d. 251) este o sfântă şi martiră creştină. Sfânta Agata s-a născut la Catania, în Sicilia, şi aici a suferit martiriul, probabil în cursul prigoanei din timpul împăratului Decius (249-251). Conform izvoarelor istorice Sfânta Agata a fost cerută în căsătorie de Consulul Quintian, dar ea l-a refuzat, fiindcă îşi dăruise viaţa slujirii lui Cristos. Consulul a tot insistat, văzând că nu are succes în propunerile sale, a recurs la ameninţări, dar şi aceastea nu au convins-o pe Sfânta Agata să-şi schimbe răspunsul. Atunci Consulul Quibtian a dat-o pe mâna călăilor supunând-o unor torturi groaznice, în cele din urmă, deoarece nu a răspuns dorinţelor pretendentului, a fost aruncată pe cărbuni încinşi. Cultul ei s-a răspândit încă din antichitate în întreaga Biserică şi numele ei a fost introdus în Canonul Roman. Papa Simachus, în jurul anului 500, i-a închinat o biserică la Roma, pe Via Aurelia. Papa Grigore cel Mare i-a închinat o biserică ce fusese construită în cca. 460 de gotul Ricimer (care era arian), care se mai numeşte şi azi Santa Agata dei Goti.
(BRC) Sf. Agata, fecioară, martiră
Ziua Siguranţei pe Internet
În 2019 Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) este marcată la 5 februarie. Sloganul campaniei din acest an, ”Împreună pentru un internet mai bun”, este o chemare la acţiune pentru ca toate părţile interesate să-şi unească forţele şi să îşi îndeplinească misiunea în crearea unui internet mai bun pentru toată lumea, şi în special pentru utilizatorii tineri. Anul acesta, Ziua Siguranţei pe Internet este marcată pretutindeni în lume, în evenimentele organizate fiind implicate peste 140 de ţări, potrivit www.betterinternetforkids.eu
Această zi are drept scop sensibilizarea cu privire la utilizarea în siguranţă a tehnologiei digitale. Cu prilejul Zilei Siguranţei pe Internet, milioane de persoane sunt solidare scopului misiunii de a face internetul un loc unde fiecare poate să utilizeze tehnologia în mod responsabil, cu respect, în mod critic şi creativ, conform site-ului www.facebook.com/SaferInternetDay.
Ziua Siguranţei pe Internet este marcată anual, începând din 2004, în luna februarie, în mai multe ţări ale lumii, şi are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil în ce priveşte tehnologia online şi telefoanele mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi. Începând de la prima ediţie, din 2004, participarea la acest eveniment a fost din ce în ce mai mare, determinând o creştere a gradului de conştientizare generală, implicarea mai puternică a părţilor interesate în domeniul siguranţei internetului şi un nivel ridicat al interesului media.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Astăzi în istorie pentru 5 februarie
5 februarie 62 – Orașul Pompeii a fost lovit de un cutremur catastrofal, cu 17 ani înainte de a fi distrus de erupția Vezuviului.
La 5 februarie 62, are loc la la Pompei un cutremur cu o magnitudine estimată între 5 și 6 grade pe scara Richter. Orașele Pompei si Herculaneum au fost grav avariate. Cutremurul pare să fi fost un precursor al eruptiei vulcanului Vezuviu din anul 79 e.n. , care a distrus aceleași două orașe. Filosoful si dramaturgul roman Seneca cel Tanar a scris despre acest cutremur in a șasea carte a lucrarii Naturales questones, intitulat De Terrae Motu. Pompeii a fost un oraş roman în apropierea oraşului Napoli, în regiunea Campania din Italia. În urma erupţiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., oraşul Pompeii a fost distrus şi acoperit de un strat gros de cenuşă şi piroclastite. Abia în anul 1748 a fost redescoperit întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeaşi erupţie a Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informaţii detaliate despre viaţa citadină în Imperiul Roman la culmea dezvoltării sale. În prezent, Pompeii este una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Italiei.
5 februarie 517 sau 519 – A decedat Alcimus Ecdicius Avitus (n.cca. 470), poet latin și arhiepiscop de Vienne in Galia.
A fost unul dintre ultimii maeștri ai artei retoricii predate în școlile din Galia, în secolul al V- lea e.n.
Scrisorile lui Avitus sunt de o importanță considerabilă pentru istoria ecleziastică și politică a anilor între 499 și 518 si sunt, de asemenea, printre cele mai importante surse primare ale istoriei politice, merovingiene timpurii.
5 februarie 1286 – Filip cel Frumos este incoronat la Reims rege al Frantei (m. la 29 noiembrie, 1314). A fost regele Franței din 1285 până în 1314, si membru al dinastiei Capețiene.
Filip cel Frumos a fost fiul regelui Filip al III-lea (1245-1285) și al reginei Isabela d’Aragon (1247-1271). La data de 14 august 1284 se căsătorește cu Ioana I de Navara,devenind regele Navarei, din 1284 până în 1305, dupa decesul acesteia. Cei doi au avut împreună șapte copii.Nu s-a recăsătorit niciodată.
5 februarie 1535 – In Franta apare prima lege specifică referitoare la săraci, votata de Parlamentul din Paris.
5 februarie 1576 – Henric de Navara reneaga catolicismul și se alătură forțelor protestante în razboaiele religioase din Franta.
Henric al IV -lea (n.13 decembrie 1553 – d.14 mai 1610), a fost rege al Navarrei (1572-1610) si rege al Frantei din 1589 pana in 1610. A fost primul monarh francez al casei de Bourbon. A promulgat Edictul de la Nantes în 1598, care garanta libertățile religioase protestanților, ceea ce a dus la incheierea războaielor religioase. El a fost asasinat de către un catolic fanatic, Francois Ravaillac și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea. Considerat uzurpator de catolici și trădător de către protestanți, Henry a fost greu de acceptat de către populație și a scăpat de cel puțin 12 tentative de asasinat.Un rege nepopular în timpul domniei sale, popularitatea lui Henry foarte mult îmbunătățit postum.
5 februarie 1597 – Execuția celor 26 de martiri de la Nagasaki, prima execuție a unor creștini în Japonia. Martiriul celor 26 de sfinți japonezi a fost execuția prin crucificare a 26 de persoane între 12 și 64 de ani, între care s-a numărat și Paul Miki, (n.cca. 1565 la Kyoto in Japoniai), unul din sfinții patroni ai Japoniei care a participat la răspândirea crestinismului în Japonia . Execuția a avut loc la Nagasaki în 5 februarie 1597. Martirii au fost canonizați în Biserica Catolică, cu sărbătoarea în ziua de 6 februarie.
Paul Miki (n. ca. 1565, Kyoto, Japonia – d. 5 februarie 1597, Nagasaki) a fost un călugăr iezuit și martir. Este unul din sfinții patroni ai Japoniei. La vârsta de 22 de ani a intrat în Ordinul iezuit din Japonia care pregătea iezuiți pentru misionariat. In 1596 conducatorul Japoniei din acel timp Hideyoshi, a ordonat interzicerea crestinismului in Japonia. In urma acestui ordin a fost ucis crucificat Paul Miki împreună cu alți 25 de creștini martiri din Nagasaki . Ei au fost primii martiri creștini din Japonia. Ei au fost beatificati in 1627 de papa Urban al VIII-lea , și au fost sanctificati de papa Pius al IX-lea in 1862 ,dupa relegalizarea Bisericii Catolice in Japonia.
5 februarie 1601 - Baba Novac, vestit haiduc sarb, capitan al lui Mihai Viteazul, este ars pe rug, in piata Clujului, de catre nobilii maghiari
5 februarie 1631 – Teologul protestant englez Roger Williams emigrează la Boston.
Roger Williams (c. 1603 – între ianuarie și martie 1683) a fost un teolog protestant englez, care a fost un promotor timpuriu a libertății religioase și a separării bisericii de stat. În 1636, el a fondat colonia Plantațiile Providence, care a oferit un refugiu pentru minoritățile religioase. Williams a întemeiat prima biserică Baptistă în America, Prima Biserică Baptistă din Providence. El a studiat limbile Americanilor Nativi și a fost un susținător pentru relații corecte cu Nativii Americani. Williams a fost, fără îndoială, primul aboliționist în America de Nord, care organizase prima încercare de a interzice sclavia în oricare din cele treisprezece colonii originale.
5 februarie 1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Romano- German, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler. Tratatul de la la 5/15 februarie 1690 la Sibiu încheiat un tratat din 5 articole între domnul Moldovei i şi împăratul habsburgic, prevedea garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice, ajutor reciproc în caz de invazie polonă. În schimb,Moldova era obligată să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni. Articolul al doilea prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte.”
5 februarie 1818 – Jean-Baptiste Bernadotte, fost general al lui Napoleon, este ales rege al Suediei si Norvegiei.
Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 – 8 martie 1844) rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.
5 februarie 1840 – S-a nascut in Statele Unite, inventatorul Hiram Steven Maxim; (d.24 noiembrie 1916).
Printre inventiile sale se numara mitraliera.
5 februarie 1851 – S-a nascut Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878, prima statie meteorologica româneasca, iar în 1884 a creat prima statiune meteorologica la Bucuresti, la Scoala de Agricultura de la Herastrau, mutata în 1888 la Filaret.
A realizat, împreuna cu I.St.Mutar, prima harta magnetica a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor statiuni seismologice din tara (n. Braila; (d.15 septembrie 1922).
5 februarie 1852 - Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului.
Muzeul Ermitaj este un muzeu situat în centrul oraşului Sankt Petersburg, Rusia, pe malul Nevei, în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Mai mult de 60.000 de piese sunt expuse în aproximativ 1.000 de săli, în timp ce 3 milioane de obiecte sunt păstrate în rezervă. Muzeul prezintă, pe lângă numeroase piese ale antichităţii, o colecţie de opere de artă europene a perioadei clasice care se numără printre cele mai frumoase din lume, alături de cea a muzeului Luvru şi muzeului Prado. Printre operele expuse figurează picturi ale maeştrilor olandezi şi francezi ca Rembrandt, Rubens, Matisse şi Paul Gauguin. Aici pot fi găsite o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, cât şi 31 de picturi ale lui Pablo Picasso. Muzeul are 2500 de angajaţi. Clădirile ce adăpostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt-Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.
5 februarie 1859 – A murit Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului “Cîntarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române; (n.17.03.1819).
„Cântarea României” a fost publicata pentru prima data in anul 1850 în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris, in versiune franceză. In limba romana va aparea în România literară a lui Alecsandri in 1855. „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată „Cântarea României” … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga).
5 februarie 1861 – La Sighet s–a înfiinţat “Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”.
5 februarie 1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia.
În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi Budapesta şi se încheie acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, cu scopul temperării năzuinţelor maghiarilor de independenţă. Astfel Viena va face mai multe concesii Budapestei, printre acestea hotărârea ca Banatul şi Transilvania, vechi provincii istorice româneşti, să fie alipite Ungariei, parte a noului stat dualist. Banatul era deja în 1867 parte a Arhiducatului Austriei, făcându-se doar “transferul” către Ungaria. Transilvania însă beneficia de autonomie în cadrul Imperiului Habsburgic, Viena acceptând compromisul cedării acestui teritoriu Ungariei, de dragul menţinerii imperiului. În comparaţie cu cele două provincii româneşti din vest, Bucovina va rămâne un ducat în zona controlată de Viena şi nu de Budapesta.
Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului. În anul 1867, data inaugurării acestei politici în partea ungară a Austro-Ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari. Această stare de fapt va dăinui până în 1918, când după deznodământul Primului Război Mondial, provinciile istorice româneşti se vor uni cu România, chiar dacă parţial ca în cazul Banatului (partea estică revenind Serbiei).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
5 februarie 1876 – Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi şcoala”, editată de Paul Vasici–Ungureanu.
5 februarie 1878 - S-a nascut André Citroën, pionier al automobilelor franceze (d. 1935)
5 februarie 1885 – Regele Leopold al II-lea al Belgiei a înființat Statul Independent Congo din Africa, stat pe care apoi l-a condus ca pe o posesiune personală.
Statul Independent Congo a fost un stat corporatist controlat personal de regele Leopold al II-lea al Belgienilor printr-un ONG-marionetă, denumit Association Internationale Africaine. Leopold era unicul acționar și președinte al acestei organizații care a exploatat resursele de cauciuc, cupru și alte minerale din bazinul Râului Lualaba. Teritoriul acestui stat se suprapune peste cel al actualei Republici Democrate Congo și a existat între 1885 și 1908, când a fost anexată de guvernul Belgiei. Statul Independent Congo a căpătat o faimă negativă din cauza maltratării brutale a populației locale și a jefuirii resurselor naturale. Sub administrarea lui Leopold al II-lea, Statul Independent Congo a devenit locul unuia dintre cele mai mari scandaluri internaționale ale secolului al XX-lea. Raportul consulului britanic Roger Casement privitor la uciderea a cel puțin 122 de congolezi în timpul unei expediții de colectare a cauciucului din 1903 a dus la arestarea și pedepsirea mai multor oficiali albi (inclusiv a unui cetățean belgian). În lipsa unui recensământ (primul a fost efectuat în 1924), scăderea demografică este greu de cuantificat. Raportul lui Roger Casement arată că depopularea este cauzată mai ales de patru factori: „războiul fără discernământ”, înfometarea, scăderea natalității și bolile tropicale. Agențiile de presă europene și americane au mediatizat situația Statului Liber Congo în 1900. Până în 1908, presiunea publică și manevrele diplomatice au dus la încheierea domniei lui Leopold al II-lea și la anexarea Congoului drept colonie a Belgiei, sub numele de Congo Belgian.
5 februarie 1889 – La 24 ianuarie/5 februarie, Ministrul de externe al României P.P. Carp cere Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor, din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care este în curs de organizare la Bucureşti, o “odae mare în casele ce ocupă”. În aceeaşi zi, directorul general al telegrafului şi poştelor răspunde că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1/13 aprilie “să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa” spaţiul solicitat.
5 februarie 1896 – S-a născut Nicolae Bagdasar, filosof, academician român; (n. Rosiesti, Vaslui; d.21.04.1971).
Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui – d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943.
5 februarie 1905 - A avut loc premiera piesei “Manasse” de Ronetti Roman, la Teatrul Național din București, cu Constantin Nottara în rolul principal
5 februarie 1906 – S-a născut John Carradine, actor american; (d.27.11.1988).
5 februarie 1919 – A fost creată compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut de către Charlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith.
5 februarie 1919 – S-a nascut omul politic grec Andreas Ghiorghios Papandreu,; (d. 1996).
Andreas Papandreou (n. 5 februarie 1919 Chios – d. 23 iunie 1996 în Ekali) a fost un politician grec. În urma puciului militar din anul 1967 a fost arestat, dar ulterior a devinit prim-ministru al Greciei între anii 1981-1989 și 1993-1996. În perioada 1974 – 1996 a fost lider al Mișcării Panhelenice Socialiste (PASOK). Este tatăl lui Giorgos Andreas Papandreou.
5 februarie 1919 – Partidul Muncii, format de un grup de oameni de cultură la Iaşi, România, în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I.Parhon, fuzionează cu Partidul Ţărănesc din Romania.
5 februarie 1925 - Stabilirea de relații diplomatice la nivel de legație între România și Chile,
5 februarie 1935 – Moare Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”); (n.21.08.1856).
A fondat ziarele cotidiene: Țara, Patriotul, Românimea și revista umoristica Ghiță Berbecul. A fost membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800.
5 februarie 1939 – A decedat matematicianul Gheorghe Ţiţeica, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române; (n.17.10.1873).
Gheorghe Țițeica (n. 4/17 octombrie 1873, Drobeta Turnu-Severin – d. 5 februarie 1939, București) a fost un matematician și pedagog român, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii straine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica. Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.
5 februarie 1940 – S-a nascut Hans Ruedi Giger, pictor, sculptor si arhitect elveţian, autorul stilului biomecanic si realizatorul efectelor speciale si al personajelor din filmul „Alien”.
5 februarie 1945 – Are loc in Bucuresti o demonstraţie violenta împotriva guvernului Rădescu, organizata şi plătita de comunisti.
5 februarie 1946 – Anglia şi Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de dr. Petru Groza şi reiau legăturile diplomatice cu România.
5 februarie 1946 – S-a nascut Charlotte Rampling, actriţa britanică de film.
5 februarie 1953 - S-a stins din viaţă, in inchisoarea de la Sighet, Iuliu Maniu, om politic român,presedinte al Partiului National Taranec Roman, fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, arestat de regimul comunist după 1947, decedat în închisoarea Sighet (n.08.01.1873, Badacin, Simleul Silvaniei).
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. Membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Ion Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet. Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanți oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulți români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranței și al dorinței de libertate.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
5 februarie 1956 – Iau sfarsit Jocurile Olimpice de iarna de la Cortina d’Ampezzo, Italia. Au participat reprezentantii a 32 de natiuni. 821 atleti (134 femei si 687 barbati), s-au intrecut in 24 de probe olimpice, intre 26 ianuarie si 5 februarie.
5 februarie 1958 – O bomba cu hidrogen americana s-a pierdut in Oceanul Atlantic. O bomba nucleara de 3500 kg se pierde in ocean in apropierea coastelor statului Georgia, dupa ce avionul care transporta bomba s-a ciocnit in aer cu un avion de vanatoare. Bomba nu a mai fost gasita niciodata.
5 februarie 1963 - S-a stins din viaţă, la Penitenciarul din Râmnicu Sărat, Ion Mihalache, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc (n. 1882)
Ion Mihalache (18 februarie 1882, Topoloveni, Argeș-5 februarie 1963, închisoarea Râmnicu Sărat) învăţător, lider istoric al PNŢ, preşedinte şi, alternativ, vicepreşedinte al PNŢ, ministru în mai multe guverne ţărăniste Arestat la 65 ani (14 iulie 1947), a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă, pentru “crima de înaltă trădare” (11 noiembrie 1947). Internat iniţial la Galaţi, a fost transferat la Sighet la 15 august 1951. În 1955 este mutat la Râmnicu Sărat. În cei aproape opt ani de detenţie de la Râmnicu Sărat, fruntaşului ţărănist i s-au aplicat aproximativ 25 de pedepse administrative pentru încălcarea regulamentului scris sau nescris al penitenciarului.
Ion Mihalache a murit în noapte de 4/5 februarie 1963. În procesul-verbal semnat de medicul Aurel Dumitrescu se consemna că în cursul zilei de 4 februarie 1963, Mihalache a intrat „în stare comatoasă”, decedând ,,la orele 2.10 noaptea”, drept cauză a morţii fiind menţionată „insuficienţă circulatorie cerebrală – edem cerebral”. A doua zi, decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular al oraşului Râmnicu Sărat la nr. 35/963, iar la 14 februarie s-a aprobat comunicarea decesului familiei. Tot din procesul verbal de constatare a decesului, aflăm că la 1 iunie 1962 Ion Mihalache „prezintă hemipareză (membrul inferior stâng și membrul superior stâng), fenomene care se remit. De remarcat însă că celelalte semne – dizartria – s-a menținut într-un grad atenuat”. Adresa nr. 136 din 5 februarie 1963, emisă de conducerea penitenciarului Râmnicu Sărat transmitea M.I. următoarele: „Vă facem cunoscut că în ziua de 5 februarie 1963 a decedat în penitenciarul Râmnicu Sărat numitul Ion Mihalache, fiul lui Iancu și al Ana, născut la 18 februarie 1882 în comuna Topoloveni, reg. Pitești, profesia învățător”.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
5 februarie 1965 – S-a nascut Gheorghe Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.
Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, Constanța, jud. Constanța) este un om de afaceri, antrenor și fost fotbalist român, supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei României cu 35 de goluri înscrise, record pe care îl împarte cu Adrian Mutu. Gheorghe Hagi a jucat la echipele de club 515 meciuri și a marcat 283 de goluri , iar la echipa națională, a jucat 125 de meciuri reușind să marcheze 35 de goluri. Așa că Gică Hagi a devenit cel mai bun jucător român ( regele fotbalului românesc ) cu un total de meciuri ( Club + Națională ) de 640 și 318 goluri.
5 februarie 1971 – A aselenizat nava cosmica americana “Apollo 14″. A fost lansată in spatiu la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard.
Apollo 14 a fost a opta misiune din programul Apollo și a treia care a dus oameni pe Lună. Ea a durat nouă zile, și a început cu lansarea de la 31 ianuarie 1971, și a continuat cu aselenizarea de la 5 februarie. Modulul Lunar a aselenizat în formațiunea Fra Mauro; aceasta era destinația nereușitei misiuni Apollo 13. În timpul celor două activități extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare și s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice. Comandantul Alan Shepard a lovid două mingi de golf de pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ. Pilotul modulului de comandă Stuart Roosa a luat cu el câteva sute de semințe, dintre care multe încolțiseră până la întoarcere.
5 februarie 1979 – Are loc premiera filmului “Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, avandu-l în rolul principal Amza Pellea.
A fost unul dintre filmele cu cea mai mare audienta din istoria cinematografului romanesc.
5 februarie 1983 - Anișoara Cușmir realizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).
Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul “Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.
5 februarie 1985 – S-a nascut fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro (n. 5 februarie 1985, Funchal, Madeira, Portugalia), cunoscut ca Cristiano Ronaldo, este un fotbalist portughez, care evoluează la clubul spaniol Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Portugaliei. Ronaldo este considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, alături de rivalul său Lionel Messi. Este primul fotbalist portughez care a câștigat Balonul de Aur de trei ori și al doilea jucător după Messi care câștigă Gheata de aur de trei ori.
5 februarie 1990 – A fost înființat la București Muzeul Țăranului Român, continuatorul muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, inaugurat la 1 octombrie 1906, director fiind numit pictorul Horia Bernea.
Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești. În 1953 se numea Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990 a fost redenumit în Muzeul Țăranului Român. Ideea dateaza încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, “Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”.
5 februarie 1991 - România a fost aleasă membră a Comitetului ONU pentru Resurse Naturale, la sesiunea anuală a ESCOSOC (Consiliul Economic și Social al ONU).
5 februarie 1991 – Franţa, Spania şi Italia au semnat protocolul cu privire la elaborarea unui sistem comun de rachete antiaeriene.
5 februarie 1999 - Reuniunea Comitetului Internaționalei Socialiste pentru Europa Centrală și de Est (București, 5–6)
5 februarie 2000 - Forțele ruse masacrează cel puțin 60 de civili în Novâie Aldi, suburbie a capitalei Groznâi din Cecenia.
5 februarie 2003 – Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro, cu începere de la 01 martie 2003, în locul dolarului SUA.
5 februarie 2003 – A intrat în vigoare Charta Constituțională a Serbiei și Muntenegru, după adoptarea de către Parlamentul Federal de la Belgrad.
5 februarie 2004: România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare.
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză şi spaniolă) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 28 de state din Europa şi America de Nord. Alianţa s-a format din state independente, interesate în menţinerea păcii şi apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţă militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Iniţial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda şi SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia şi Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membră NATO.
La constituirea ei, ideea de bază a alianţei, menţinută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică: „Părţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor şi în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.” Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.
5 februarie 2004 – A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; (n.29.06.1908).
John Hench (June 29, 1908 – February 5, 2004) apropiat colaborator si asociat al lui Walt Disney, a fost unul dintre artistii care au avut o contributie însemnata la realizarea unor filme de desene animate devenite clasice, dar si la crearea parcurilor de distractii care poarta numele celebrelor studiouri cinematografice.
5 februarie 2015 - A murit Val Logsdon Fitch, fizician american, laureat Nobel (n. 1923)
Val Logsdon Fitch (n. 10 martie 1923 – d. 5 februarie 2015) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1980, împreună cu James Cronin, pentru descoperirea violărilor principiilor fundamentale de simetrie la dezintegrarea mezonilor K neutri.
5 februarie 2015 - Tabloul Nafea Faa Ipoipo (“Când te vei căsători?”), pictat de francezul Paul Gauguin în 1892 și care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie.
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com