Ce ar face mai întâi cetățeanul simplu dacă ar fi premierul României

Liliana Manolache

foto si articol – noiinspania.com

Îmbunătățirea asistenței sanitare, a sistemului de învățământ, lupta anticorupție, crearea de locuri de muncă, lupta împotriva violenței de gen și a celei domestice, bunăstarea familiilor, salarii și pensii demne, sprijinirea elevilor cu performanțe deosebite, asistarea elevilor din mediul rural ai căror părinți au emigrat, refacerea drumurilor, turismul și dezvoltarea satelor, subvenționarea terenurilor agricole, votul prin corespondență, încurajarea autogestionării în comunități mici se numără printre prioritățile pe care le-ar pune pe lista cu lucruri de rezolvat cetățeanul simplu dacă ar fi prim-ministrul României. Iată ce răspunsuri am primit la întrebarea „Ce ați pune pe lista de priorități dacă ați fi premierul României?”, pe care am adresat-o pe pagina noastră de Facebook (Semanario Noiinspania):

Flori Popa, din Madrid, scrie că „în primul rând aș îmbunătăți sistemul sanitar și aș schimba modul de predare în școli. Aș face ceva și cu cei care nu își plătesc impozitele, deși au palate, și nu le face nimeni nimic. Iar în acest timp amărâții noștri părinți trebuie să plătească impozit și pe aerul pe care îl respiră…”.

Pentru o îmbunătățire a sistemului sanitar, a scris că „aș căuta să colaborez cu diferite firme de prelucrare a laptelui, cărnii, legumelor (le-aș oferi unele avantaje în schimbul contribuției cu produse), să ofere bolnavilor o alimentație mai bună. Să se facă salarii mai bune, să nu mai fie nevoie să dai șpagă, să li se arate cadrelor sanitare cum tratează cei din afară bolnavii…”

A vorbit și de învățământ: „Aș cere să se revină la modul de examinare pe care l-am avut și aș întoarce uniforma. De asemenea, trebuie să se facă școli de meserii pentru tineri, să aibă posibilități de angajare”. „Ar fi mai multe…”, a scris la finalul mesajului.

Dacă ar fi premierul României, Mariana Moldovan, din Arganda del Rey, ar pune pe lista sa de priorități sănătatea, educația, lupta anticorupție, crearea de locuri de muncă. „Cultura, educația – cu cât un popor e mai cult, cu atât se încadrează mai ușor în rândul țărilor civilizate. Sănătatea – un stat bolnav nu va fi fericit niciodată. În privința luptei anticorupție – corupția ține sub papuc țara din toate punctele de vedere”, a scris Mariana Moldovan.

Daniel Done, din Madrid, consideră că „o societate sănătoasă dacă nu e constituită pe pilarii principali cum ar fi sistemul de sănătate și educație, atunci ca națiune ești pierdut”.

Lidia Olărașu, din Arganda del Rey, a scris că ar „accentua mai mult legea ce luptă împotriva violenței de gen și a celei domestice. Stop! Aș pune în prim-plan ca legile contra violenței de gen să fie făcute publice prin orice mijloc de comunicare (televiziune, radio, presă scrisă) și aș cere ca fiecare primar să se ocupe în localitatea lui de această temă. Legile să fie puse în practică și să fie foarte dure, pentru că e nevoie ca femeile să fie informate de drepturile lor”.

Consideră că sunt multe alte lucruri ce trebuie îndreptate în România, „pentru că dacă ar merge, am fi toții acasă”.

Edera Pricope, din Alcoy, a scris că vrea „corupții la pușcărie, votul prin corespondență, mai puține biserici și mai multe școli, sănătate gratuită și pedepse grele pentru violența de gen”. „Legea trebuie să fie pentru toți la fel, atât pentru corupți, cât și pentru prieteni, dar, din păcate, în ziua de astăzi un bun avocat te face cel mai cinstit politician și dacă avocatul este prieten cu judecătorul, nu intră nimeni la pușcărie”, a adăugat.

Georgeta Simona Guica, din Viladecáns, ar pune pe lista sa de căpătâi dacă ar fi premierul României „sănătatea, bunăstarea familiilor, legi dure pentru corupți. O societate sănătoasă este motorul unei țări. În ziua de astăzi persoanele care ar trebui să poată munci sunt bolnave și stresate. Nu este normal ca într-o țară democratică să nu avem un suport social. Sunt prea multe persoane care nu au nimic și duc o viață de mizerie, între acestea cel mai mult suferind copiii. Pentru ei trebuie să stăm aici. Nu suntem o țară săracă. Viitorul României sunt copiii, tineretul. Dacă nu le dăm mai multă atenție, nu îi ajutăm, vor pleca în alte țări pentru a-și căuta un viitor”. În ceea ce privește legile dure pentru corupți a scris că ea crede că „nu este drept că acei care au la mână banii statului să fie tot mai bogați și poporul, tot mai sărac”.

„Sănătatea, spitale bine dotate și cu renume, cum merităm, salarii și pensii demne, toți patronii să fie obligați să își plătească personalul! Corupție zero, de la cel mai mic la cel mai mare!”, își dorește Georgeta Simona Guica.

Dacă ar fi premierul României, Liliana Manolache, din Madrid, ar pune pe lista sa de lucruri ce trebuie rezolvate urgent „schimbarea sistemului, încurajarea autogestionării în comunități mici (sate, cartiere), încurajarea unei alte forme de organizare orizontală și democratică, unde fiecare cetățean să se poată implica în luarea de decizii care afectează comunitatea. Se numește autogestionare sau democrație directă. Aici, în Spania, există grupuri care se autogestionează, eu fac parte din unul dintre ele”. „Elveția este faimoasă pentru sistemul acesta. Prin Suedia, din câte știu, funcționează același sistem de autogestionare”, a explicat. „Toată economia țării noastre s-ar ridica într-o singură generație dacă cetățenilor li s-ar forma cadrul legal să se autogestioneze. Nu s-ar mai scurge banii de la buget deoarece controlul lor ar fi la îndemâna oamenilor. Deciziile importante pentru comunități le-ar lua chiar cei afectați de o problemă sau alta”, spune Liliana Manolache, care este om de afaceri.

Ciprian Cipris trăiește de 18 ani în Spania. Acum locuiește în Lodosa. „În primul rând, m-aș interesa de situația copiilor, mai ales de cei care nu au o familie decentă, de educația lor. Păcat că nimeni nu face mare lucru în România pentru copii!”. Ar lupta și pentru ca „fiecare persoană să aibă un loc de muncă, măcar să nu mai fim obligați să ieșim din țară pentru a munci și a ne menține familiile”.

Marcela Albu, din Fuenlabrada, consideră că „locurile de muncă, salariile cu care să se poată trăi decent, spitale la standarde europene și lupta anticorupție sunt primordiale”.

Dacă ar fi la conducerea Guvernului României, Francisc Alin Andrasi, din Mejorada del Campo, ar reface drumurile „pentru facilitarea deplasărilor curselor naționale și internaționale. Dar aș apela la o firmă din străinătate, deoarece în România nu se termină bine autostrăzile, că se strică din nou. Aș sprijini turismul și dezvoltarea satelor, subvenționarea terenurilor agricole, deoarece avem pământ fertil. Aș da prioritate instalării panourilor solare și morilor de vânt, pentru ieftinirea energiei electrice. Aș mai dori mai multe utilaje de curățenie pentru îngrijirea orașelor”.

Geta Gaby ne-a scris că „pe lista de priorități poți pune orice! De făcut e mai greu…”

Mircea Vînoagă Moraru ar vrea „să avem o justiție corectă și să terminăm cu cancerul corupției”. „În primul rând trebuie să se termine cu corupția și să se confiște averile celor care au furat și sunt pe la pușcării. Trebuie foarte multă mână dură pentru ca să putem progresa. Nu o să intrăm în Schengen dacă o să lăsăm corupții liberi”, consideră.

Maria Manu, din Madrid, ar vrea „legi dure care să apere interesele României”.

Relu Aurelian, tot din Madrid, consideră prioritare „investițiile pentru crearea de locuri de muncă. Iar salariul minim să fie de 400 de euro”. „Și 370 ar fi bun. Așa m-aș întoarce cu siguranță acasă”, a adăugat.

Dacă ar fi la conducerea Guvernului României, Violeta Vartic, din Tarancón, ar pune printre primele lucruri pe care ar vrea să le facă „crearea de programe viabile pentru asistența sanitară, socială, educație; programe pentru asigurarea îngrijirii medicale primare și ambulatorie în mediul rural; dezvoltarea prevenției medicale prin programe care ar duce la minimalizarea costurilor tratamentelor”. „Teoretic, prevenția primară se referă la acele activități făcute de către medicul de familie care să ducă la preîntâmpinarea apariției bolii, de exemplu: igiena mediului, igiena alimentației, igiena individului, microclimatul, poluarea, dieta adecvată, evitarea consumului de alcool și droguri și multe altele”, a explicat.

„Sprijinirea elevilor cu performanțe deosebite, asistarea elevilor din mediul rural ai căror părinți au emigrat, facilitarea accesului la transport și masă gratuită a elevilor cu domiciliul la distanțe considerabile de instituția de învățământ, a celor care provin din familii cu situație economică precară” mai are în vedere Violeta Vartic. „Doamne, câtă suferință și câte goluri sunt în sistemul nostru!”, a exclamat.

articol preluat de pe http://www.noiinspania.com/