Calendar Ortodox 29 aprilie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; www.crestinortodox.ro

 

Calendar Ortodox 29 aprilie 2024
† Sfânta și Marea Luni (Denie);
† Sf. 9 Mucenici din Cizic;
† Sf. Cuv. Memnon

 

Sfânta și Marea Luni

În sfânta și marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 29 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor nouă mucenici cei din Cizic: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon.

Aceşti dumnezeieşti mucenici fiind adunaţi de prin multe locuri şi duşi la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au dispreţuit şi au ruşinat pe guvernator şi rătăcirea idolilor.

După aceea fiind supuşi la felurite chinuri, nu s-au înduplecat ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi cu sabia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Memnon mărturisitorul, făcătorul de minuni.

Acest între sfinţi părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor.

Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu.

Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos.

Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu linişte la liman.

Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Avxivie, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Vasile de Ostrog (1610 – 1671)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți Părintele nostru Vasile de Ostrog și Tvrdoš Făcătorul de minuni (în sârbă: Свети Василије острошки и и тврдошки чудотворац) este un sfânt sârb renumit, care a fost mitropolit de Zahum și Herțegovina între anii 1639 și 1671. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 29 aprilie.

Viața înainte de mitropolie

Sfântul Vasile s-a născut la Mrkonjić, un sat din Herțegovina, din părinți simpli și binecredincioși numiți Petru și Ana Jovanović (Петар и Ана Јовановић). Numele său la botez a fost Stoian (Стојан). Din tinerețe, a fost plin de dragoste pentru Biserica lui Hristos. A fost învățat Scripturile Sfinte în Mănăstirea Zavala. Învățătorul său a fost părintele Serafim, egumenul mănăstirii. Când Stoian a ajuns la maturitate, Părintele Serafim l-a trimis la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului (Tvrdoš), lângă Trebinie. Stoian a fost tuns în monahism cu numele Vasile și apoi a fost hirotonit diacon și preot. Ca monah, a devenit rapid renumit datorită vieții sale ascetice autentice și de o rară intensitate. Curând a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Sfântul Vasile și-a asumat mortificarea, fiecare mai grea și mai dificilă decât cea anterioară. A petrecut un an la Muntele Athos.

Mitropolit

Când Vasile s-a întors dela Muntele Athos în 1638, a fost ales și hirotonit Mitropolit al Herțegovinei Occidentale, împotriva voinței sale. Ca ierarh, a avut mai întâi reședința la Mănăstirea Tvrdoš, de unde, ca un bun păstor, și-a întărit turma în Credința Ortodoxă, protejându-i de cruzimea turcilor și de metodele șirete ale latinilor. Când Vasile a fost presat din ce în ce mai mult de dușmanii săi și când Mănăstirea Tvrdoš a fost distrusă de turci, el s-a mutat la Mănăstirea Ostrog, însoțit de treizeci de călugări, unde a continuat să ducă o viață aspră și ascetică, protejându-și turma prin rugăciunea sa neîncetată și arzătoare. Patriarhul Gavril I l-a numit pe Vasile Mitropolit al Herțegovinei Orientale pe 27 noiembrie 1651.

A murit în pace în Domnul pe 29 aprilie 1671, lăsând în urmă moaștele sale, întregi și nestricate, care lucrează minuni și în prezent. Creștini și musulmani vin în fața moaștelor sale și găsesc vindecare pentru cele mai grave boli și suferințe ale lor. În fiecare an, în ziua de Rusalii, are loc la Ostrov o mare adunare a poporului, precedată de un mare pelerinaj.

Sfintele sale moaște se află în Mănăstirea Ostrog din Muntenegru. (doxologia.ro)

 

Rugaciune catre Sfantul Vasile de Ostrog

(www.crestinortodox.ro)

Sfinte Vasile, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine. Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi. Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul. Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute.

Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti.

Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi.

Sfinte Vasilie, infaptuitor de minuni, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele lui Iisus Hristos.

Amin!

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nectarie de la Optina (1853 – 1928)

articol de Teodor Danalache, preluat de pe www.crestinortodox.ro

Sfantul Nectarie este socotit drept “ultimul staret de la Optina”. Nascut in anul 1853, intr-o localitate din regiunea Orlov, si trecut la cele vesnice in ziua de 29 aprilie 1928, acest cuvios parinte s-a aratat facator de minuni inca din timpul vietii, precum a ramas si dupa fericita sa adormire. Astazi, cinstitele sale Moaste se afla asezate in catedrala mare a Manastirii Optina.

Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.

Nicolae Vasilievici Tihonov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1853, in localitatea Elit, din regiunea Orlov. Parintii sai, oameni simpli, nu aveau o situatie materiala deosebita. Tatal sau, care lucra la moara, a trecut la cele vesnice pe cand Nicolae era inca mic. Mama sa, care i-a daruit o educatie deosebita, a trecut si ea la cele vesnice, nu dupa multa vreme.

Ramanand orfan, copilul s-a angajat ca ajutor in pravalia unui negustor din oras. De fiecare data, in timpul liber, el se indeletnicea cu citirea cartilor bisericesti si cu participarea la sfintele slujbe.

In anul 1873, pe cand avea doar 20 de ani, tanarul Nicolae a pasit pe poarta Manastirii Optina, avand in mana doar Sfanta Scriptura. Dupa o convorbire cu staretul sihastriei, anume Cuviosul Ambrozie, el nu a mai parasit vreodata locul sfintit in care Dumnezeu i-a indrumat pasii. A fost randuit, ca ascultare, langa Cuviosul Anatolie, iar ca duhovnic si l-a pastrat pe Cuviosul Ambrozie.

Dupa o perioada in care s-a ocupat de florile din gradina manastirii, fratele Nicolae a fost randuit in slujirea de paraclisier. Chilia lui, in care se va nevoi mai bine de douazeci de ani, se afla in apropierea bisericii. Din pricina indelungilor privegheri, fratele Nicolae intarzia adesea la biserica, iar ceilalti frati se plangeau de el.

Cuviosul Ambrozie, insa, obisnuia sa zica tuturor celor din obste: “Aveti rabdare, acest Nicolae va fi de folos multora!” Astfel, in data de 14 martie 1887, fratele Nicolae a fost tuns in monahism, primind numele “Nectarie”, iar in data de 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon. Mai apoi, in anul 1898, cuviosul a fost hirotonit intru ieromonah de catre arhiereul din orasul Kaluga.

Cuviosul Nectarie de la Optina a primit inca de la inceput mari daruri duhovnicesti de la Dumnezeu. Intre acestea, ceilalti frati au deosebit darul discenamantului, al cunoasterii inimilor si al tamaduirii bolnavilor. Pe toate acestea, insa, cuviosul le ascundea cu o smerenie nebuneasca.

In anul 1912, pe cand avea 59 de ani, obstea din sihastrie a hotarat sa fie pus staret. Afland aceasta, Cuviosul Nectarie a refuzat categoric, zicand: “Nu, parinti si frati! Am putina minte si nu pot duce o astfel de povara.” In cele din urma, dupa multe insistente, primind canon de ascultare, cuviosul a acceptat staretia.

Cata vreme a fost staret, sfantul a fost foarte cercetat de pelerinii care au venit in sihastrie, el avand pentru fiecare suflet medicamentul sau mangaierea potrivita. Toti erau uimiti de intelepciunea si cunoasterea sa, neputand crede ca toate aceste daruri veneau doar din Sfanta Scriptura.

In anul 1923, dupa inchiderea manastirii, de catre autoritatile atee, Cuviosul Nectarie a fost arestat si aruncat in inchisoare. Dupa eliberarea din inchisoare, sfantul a locuit la un om simplu din satul Holmscina. In ciuda tuturor greutatilor vremii, multi dintre fiii sai duhovnicesti au continuat sa-l viziteze, pentru indrumare si pentru intarire.

Sfantul Cuvios Nectarie a trecut la cele vesnice in data de 29 aprilie 1928, pe cand avea 75 de ani, fiind inmormantat in cimitirul local. Mai tarziu, in data de 3 iulie 1989, dupa redeschiderea manastirii, cinstitele sale Moaste au fost aduse si asezate in biserica mare a Manastirii Optina. Haina in care a fost inmormantat sfantul era neputrezita, iar cinstitul sau trup imprasita o mireasma placuta.

“O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!”

 

Tot în această zi, pomenirea Sfantului Cuvios Amfilohie de la Poceaev (1894 – 1971)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Preacuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Amfilohie de la Poceaev, ieromonah nevoitor din secolul al douăzecilea, s-a remarcat îndeosebi prin darul lui de-ai vindeca pe cei bolnavi. Pomenirea lui se face pe 29 aprilie sau pe 1 ianuarie.

S-a născut pe 27 noiembrie 1894 din părinții Varnava și Anna Holovatiuk într-un sat din Ucraina numit Malaia Ilovița. La naștere primește numele de Iakov Holovatiuk fiind cel de-al zecelea copil din familie. Tatăl său, Varnava, lucra orice găsea disponibil, chiar și calapoade și sănii. Varnava era iscusit în terapia de îndreptare a oaselor. Încă pe când era tânăr, Iakov îl ajuta pe tatăl său la această meserie.

În 1912 Iakov își îndeplinește serviciul militar obligatoriu lucrând pe post de medic de teren. În timpul primului război mondial a ajutat la salvarea tovarășilor săi răniți de pe câmpul de luptă. Prins fiind de germani este trimis în Alpi unde petrece trei ani ca prizonier lucrând la o fermă. În anul 1919 după ce scapă, se întoarce în satul său natal. Aici, în Malaia Ilovița își reia viața sa de la țară, îngrijindu-se în același timp de oamenii bolnavi care veneau la ei.

În anul 1925, Iakov intră ca novice la lavra Pochaev. La mănăstirea își îndeplinește datoriile sale cu sârguință și cu smerenie. Pe 8 iulie 1932 este tuns monah de către Mitropolitul Dionisie de Varșovia și al întregii Polonii luând astfel numele de Iosif.

În anul 1933 pe 21 septembrie este hirotonit ierodiacon de către episcopul Antonie, iar pe 27 septembrie 1936 este hirotonit ieromonah. Datorită abilității sale de a îndrepta oasele, mulțime de oameni de peste tot din împrejurimi veneau la el. Astfel, printre sarcinile și ascultările pe care le îndeplinea la mănăstire era și aceea de a se ocupa de oamenii bolnavi ce veneau la el. Pentru a evita tulburarea care se făcea fraților din mănăstire din pricina celor care veneau la Părintele Iosif pentru vindecare, acesta din urmă se mută cu binecuvântarea starețului într-o căsuță din cimitirul mănăstirii. Aici viețuiește împreună cu ieromonahul Irinarh timp de douăzeci de ani. Erau zile când părintele primea până la aproape 500 de oameni, toți veniți la el pentru vindecare sufletească și trupească. Toată viața sa și-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, iar darurile primite de la El le-a folosit pentru ajutorarea aproapelui.

În lumea din Europa de Est, după cel de-al doilea război mondial, într-o noapte părintele a fost atacat de către niște partizani ce au dat buzna în chilia lui cerându-i de mâncare. După ce aceștia au terminat de mâncat, grupul de partizani a cerut ca părintele să-i însoțească afară din mica colibă. Când au ajuns afară la poartă, conducătorul grupului de partizani îi spune că va fi împușcat. Aflându-se astfel în fața unei morți iminente, el primește veste cu multă smerenie cerând numai să i se acorde zece minute pentru a se ruga. Fiindu-i îngăduite cele zece minute, Părintele Iosif rostește “Tatăl nostru”, “Născătoare de Dumnezeu”, ”Crezul”, iar apoi începe să se roage pentru plecarea sufletului său. Dintr-o dată, impacientat de lunga absență a Părintelui Iosif, Părintele Irinarh iese în grabă din colibă. Când vede arma care era îndreptată spre părintele Iosif, o aruncă la pământ și începe să-i implore pe partizani să aibă milă de părintele Iosif. Ascultând rugămințile Părintelui Irinarh, grupul de partizani îi lasă și pleacă fără să le facă nici un rău.

La sfârșitul anilor 1950 și 1960, pe timpul persecuțiilor lui Hrușciov împotriva Bisericii, monahii erau izgoniți din biserică nepermițându-li-se să se mai întoarcă.

În anul 1962, părintele aflându-se în fruntea unui grup de monahi reușește să apere catedrala lavrei închinată Sfintei Treimi. Totuși, după ce a reușit să apere biserica, Părintele Iosif a fost luat la miezul nopții și dus la un spital psihiatric fiind plasat în secția celor mai „agitați” pacienți. A fost „tratat” cu medicamente ce i-au cauzat o masă întreagă de edem în tot corpul. Încercările fiilor săi duhovnicești de-al elibera au eșuat. După trei luni, medicul șef l-a întrebat pe Părintele Iosif dacă poate trata pe ceilalți oameni din secție, la care acesta din urmă răspunde că da. După ce i s-a refuzat să i se dea Biblia, o cruce și veșmintele pentru a putea sluji slujba sfințirii apei, Părintele Iosif este obligat să se întoarcă din nou în secție.

În cele din urmă, el își recâștigă libertatea datorită intervenției lui Svetlana Alleluieva, fiica lui Iosif Stalin pe care Părintele Iosif o vindecase cândva de o boală sufletească. Datorită eforturilor ei, părintele a fost eliberat și astfel s-a putut întoarce în satul său la o oarecare rudă de a sa.

Odată cu reîntoarcerea sa, oamenii suferinzi au început din nou să vină la el. Acest lucru pricinuia suspiciuni și conflicte cu autoritățile locale care se temeau de mulțimea de oameni care veneau în sat pentru a lua binecuvântare de la părintele. În cele din urmă autoritățile reușesc să atragă de partea lor pe o rudă de-a părintelui. Această rudă îl determină pe Părintele Iosif să meargă cu el cu tractorul undeva dincolo de sat printre mlaștini. Aici, într-un loc izolat, părintele este bătut și aruncat aproape mort în apa rece de decembrie. După aproximativ opt ore este găsit încă în viață de unii dintre fii săi duhovnicești și dus la lavra Pochaev unde este de îndată tuns schimnic și dându-i-se numele de Amfilohie după numele Sfântului Ierarh Amfilohie al Iconiei ce se sărbătorește pe 23 noiembrie. Cu mila lui Dumnezeu schimonahul Amfilohie își revine. Întrucât nu avea permisiunea să locuiască la lavră, curând se întoarce în sat. Aici, în sat, continuă să slujească în fiecare zi, să sfințească apa ajutându-i pe cei bolnavi și ducând o viață ascetică. Părintele găsea timp pentru toată lumea.

Pe 1 ianuarie 1971 nevoitorul Ieroschimonahul Amfilohie adoarme în Domnul, iar pe 23 aprilie 2002 este declarat sfânt.

Acatistul Sfantului Amfilohie de la Poceaev

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.