Calendar Ortodox 23 martie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; episcopia-italiei.it

 

Calendar Ortodox 23 martie 2024
† Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 de ucenici ai lui
† (Sâmbăta Sf. Mare Mc. Teodor Tiron. Pomenirea morților)

 

Sinaxar 23 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!” Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi (n.r. prima sâmbătă din Postul Paștilor) se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie).

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul.

Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pahomie din Nerekta (†1384)

articol preluat de pe episcopia-italiei.it

Sfântul Pahomie în lume se numea Iacov.

S-a născut la începutul sec. XIV-lea în orașul Vladimir de pe Klyazma.

Tatăl său, Ignatie, a fost preot într-o parohie închinată Sfântului

Nicolae, iar pe mama sa o chema Ana. Amândoi erau oameni cu frică de Dumnezeu, dându-i fiului lor o educație aleasă.

Vreme de șapte ani a fost trimis să învețe sfintele scripturi, iar după ce s-a desăvârșit în acestea, a început să arate o mare râvnă petru biserica lui Dumnezeu.

Tatăl său a murit mai apoi, lăsându-l orfan pe Iacov la vârsta de 12 ani, iar mama lui nu l-a împiedicat să-și îndeplinească dorința și l-a binecuvântat pentru calea monahismului.

După împlinirea vârstei de 21 de ani a primit tunderea în monahism în mânăstirea Nașterii Maicii Domnului din Vladimir, petrecând acolo în multe ascultări.

Trecuse multă vreme.

Egumenul mănăstirii, văzând nevoința și smerenia cuviosului Pahomie, l-a trimis la Sfântul Alexie (23 iunie), locțiitorul mitropolitului Teognost al Moscovei, cerându-i să-l hirotonească în treapta de diacon.

Cuviosul a viețuit ca ierodiacon în mănăstirea Nașterii Maicii Domnului vreme de 10 ani, după care a devenit starețul obștii închinate sfinților Împărați Constantin și Elena din apropierea orașului Vladimir.

Sfântul Alexie, restabilind o veche mănăstire în cinstea împăraților Constantin și Elena, nu găsise pentru ea un egumen mai potrivit decât cuviosul Pahomie, cunoscând dinainte virtuțile sale.

Sosind la Vladimir în anul 1362 pentru a vedea mănăstirea reînviată, Sfântul Alexie l-a așezat pe cuviosul Pahomie stareț al mănăstirii.

Cuviosul a călăuzit mănăstirea câțiva ani, reușind să pună în rânduială viața de obște prin cuvânt și prin exemplul vieții.

Dar, râvnind către viața isihastă și pustnicească, într-o noapte, fără știrea nimănui, cuviosul Pahomie părăsește mănăstirea și se retrage în părțile regiunii Kostroma, loc ce se numea Nerekhta.

Acolo, pe râul Gridenka, și-a găsit loc potrivit pentru viața monahală – o mică peninsulă în adâncul pădurii.

Cuviosul ceruse voie locuitorilor din Nerekhta să viețuiască acolo și să contruiască o mănăstire în localitatea Sîpanovo, din regiunea Kostroma.

Oamenii au primit cu mare bucurie acest lucru și au ajutat mult la construcția mănăstirii.

Cuviosul Pahomiea pictat icoana Sfintei Treimi și cu mare procesiune a adus-o în acel loc, unde a pus să se ridice o biserică spre slava Sfintei Treimi.

Săvârșind construirea bisericii, a pus în ordine viața de obște, înmulțindu-se viețuitorii odată cu trecerea vremii.

Călugării mănăstirii erau nevoiți să lucreze pământul și să se hrănească din munca lor, lucru pe care chiar cuviosul Pahomie l-a dat ca pildă fraților.

În ziua de 22 martie anului 1384, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar peste o zi, pe 23 martie, s-a săvârșit cu aceste cuvinte:

„În mâinile Tale, Doamne, îmi încredințez duhul meu!”.

Mulțime mare de credincioși s-a adunat la înmormântarea sa, așezându-i-se trupul în biserica Sfintei Treimi, ctitorită de el.

Proslăvirea

Unul dintre ucenicii Sfântului Pahomie, Irinarh, a pictat prima icoană a cuviosului. Moaștele sale, găsite neputrezite în anul 1657, au fost așezate spre închinare în biserica mănăstirii sale.

În anul 1675, Biserica Ortodoxă Rusă l-a rânduit pe Pahomie din Nerekhta în cetele sfinților.

Moaștele Sfântului Pahomie se odihnesc în mănăstirea de maici închinată Sfintei Treimi, din Sîpanovo a cuviosului Pahomie din Nerekhta, reînviată abia în anul 1993, după mulți ani de pustiire.

Traducere de Pr. Mihail Damașcan – Conegliano

Sursa: https://drevo-info.ru/articles/3396.html

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit. (†23 martie 1802)

articol preluat de pe doxologia.ro

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Sfântul Luca s-a născut în orașul Adrianopole din Tracia. Când avea șase ani, tatăl lui a murit, ceea ce a aruncat-o pe mama lui în sărăcie. De aceea, ea l-a încredințat pe micul Luca unui negustor din Zagora, care urma să-l crească și să-l învețe meseria lui. Luca l-a însoțit pe negustor în Rusia, într-o călătorie pentru negoțul său, apoi s-a așezat împreună cu el în Constantinopol, unde negustorul avea o prăvălie.

După câțiva ani, într-o zi, Luca s-a certat cu un băiat musulman, pe care l-a bătut în fața casei mamei lui. Alți musulmani, văzând întâmplarea, au alergat după Luca să-l pedepsească. Vrând să scape de pedeapsă, Luca a strigat: „Lăsați-mă, mă fac musulman!” Aceasta i-a oprit pe musulmani din urmărire, iar Luca a scăpat de bătaie.

Mai apoi, Luca a fost înfiat de un musulman bogat, care îi purta de grijă. Dar mai târziu, conștiința a început să-l supere pe Luca. De aceea, a cerut ajutor de la fostul lui stăpân, care a încercat să-l ajute, folosindu-se de mijlocirea Ambasadei Rusești. Ambasadorul a trimis pe locțiitorul său să-l viziteze pe aga care-l înfiase pe Luca. Locțiitorul s-a interesat de băiat și i l-a cerut înapoi. Dar aga i-a explicat că Luca se făcuse musulman de bunăvoie, fără a fi silit, deci îi era cu neputință să-l dea înapoi. Temându-se de o altă anchetă și de o încercare de a-l slobozi pe Luca, aga a poruncit să-l taie împrejur cu sila.

Când ambasadorul rus a aflat, a spus că nu poate face nimic decât dacă băiatul fuge din casa agăi. După câteva zile, Luca a reușit să fugă din acea casă și s-a dus în Galata. A fost luat îndată de către fostul său stăpân și de un slujbaș al Ambasadei care l-au pus să se dezbrace de hainele musulmane și să ia haine creștine. Apoi, Luca a fost îmbarcat pe un vas ce mergea la Smirna. De acolo a ajuns în insula Thera (Santorini), unde a rămas o vreme.

Curând după aceea, Luca s-a îmbolnăvit și s-a dus la un duhovnic, căruia i-a dezvăluit tot trecutul. Duhovnicul l-a sfătuit să se ducă în Sfântul Munte unde putea să scape de primejdie și putea să se îngrijească de mântuirea sufletului său.

Luca l-a ascultat și a plecat în Sfântul Munte, prima dată ajungând la Marea Lavră, unde a fost primit să slujească la arhondaric pentru o vreme. Apoi s-a dus la Mănăstirea Iviron, unde i-a descoperit egumenului că nu fusese reprimit în Biserica Ortodoxă. Deci, a fost trimis la Schitul Sfântul Ioan Înaintemergătorul, unde părinții de acolo l-au primit pe Luca înapoi la credința ortodoxă. De la Schit s-a întors la Mănăstirea Iviron, unde a stat o vreme și apoi la Mănăstirea Stavronikita, unde a primit binecuvântarea de a purta rasă.

Negăsindu-și locul la vreuna din mănăstirile din Sfântul Munte, a ieșit în lume. Dar nici în lume nu-și găsea liniștea nicăieri, așa că a revenit în Athos. În cele din urmă, cu multă dragoste a fost primit la Schitul Aghia Ana de către Gheronda Visarion, căruia i-a spus toate cele despre căderea lui, dar și despre lupta și dorința lui de a mărturisi. La început, Bătrânul Visarion a încercat să îl descurajeze, arătându-i chinurile și moartea, și l-a îndemnat spre mântuirea prin calea vieții monahale. Dar pentru că Luca a insistat, l-a trimis la un duhovnic din Schit, la Părintele Anania, care l-a lăudat pentru curajul și dorirea lui de a mărturisi, dar i-a vădit greutățile pe care avea să le îndure. Și pentru că Luca era hotărât, duhovnicul l-a pus să se pregătească duhovnicește și să fie cercat pentru o vreme cu luptă duhovnicească fierbinte, cu rugăciunile Bătrânului Visarion.

Mai târziu, cu binecuvântarea duhovnicului, a mers în insula Mitilini, în satul Pamfilia, unde a primit o bucată din cămașa însângerată a Noului Mucenic Teodor din Mitilini, iar apoi în capitala insulei Mitilini. Aici s-a înfățișat înaintea cadiului, căruia i-a spus: „Pe când eram de treisprezece ani, am fost amăgit de voi și am venit la credința voastră, nefiind în stare să deosebesc adevărul de minciună. Și, fiind copil, am rămas o vreme cu ceea ce era calp și mincinos.

Dar, ajungând la vârsta înțelegerii, am priceput că religia voastră nu este adevărată, ci mincinoasă, iar cel pe care voi îl numiți prooroc nu este prooroc, ci un înșelător și făcător de basme care v-a înșelat pe voi toți, iar voi l-ați crezut. Aflând, deci, că religia voastră este întuneric, mă lepăd de ea înaintea voastră și mărturisesc credința mea creștinească de mai înainte, care este lumină adevărată. Eu cred și mă închin adevăratului Dumnezeu, Domnul meu Iisus Hristos, Care va veni să judece întreaga lume, viii și morții, și Care va da fiecăruia după lucrul lui. Dacă nu credeți în El așa ca mine, toți vă veți osândi veșnic”.

La aceasta cadiul a răspuns: „Îmi pare rău de tine, fiule. Dacă nu mă asculți, o să ai parte de multe chinuri, de care nici nu ai auzit. Deci, gândește-te bine.” Sfântul i-a răspuns cu mult curaj: „M-am gândit mai dinainte la toate chinurile la care mă poți pune, și totuși am venit. Deci, orice ai de gând să faci cu mine, fă degrabă, fără a zăbovi, și fii încredințat că sunt curat și neprihănit, și nu mă voi lepăda de credință. Sunt creștin ortodox și creștin ortodox am să mor. Mă închin lui Hristos și pe Hristos Îl doresc. Îl mărturisesc aici unde cândva m-am lepădat de El din neștiință și Îl vestesc pe cunoaștere adevărată.”

În ciuda lingușirii și amenințărilor din partea musulmanilor, Luca a rămas neclintit în credincioșia față de Iisus Hristos. Cadiul a poruncit ca Luca să fie legat.

Pe când era scos din divanul de judecată, Luca s-a întâlnit cu mitropolitul din Mitilini, însoțit de câțiva preoți și de bătrânii obștii, care fuseseră chemați de nazir (adică epitropul unui așezământ religios musulman) fiindcă o familie de musulmani plecase pe ascuns din insulă pentru a se converti la Ortodoxie. Văzându-l pe mitropolit, Luca și-a plecat capul și i-a cerut binecuvântarea. Mânioși, musulmanii care-l păzeau s-au năpustit la el și au început să-l bată fără milă. Cât despre mitropolit, el a poruncit mai apoi să se facă rugăciuni în toate bisericile insulei pentru „robul lui Dumnezeu Luca”. Mitropolitul i-a trimis Sfânta Împărtășanie în închisoare printr-un om de încredere.

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Trupul lui Luca a fost ținut în furci vreme de trei zile, iar Mucenicul părea că doarme, împrăștiind o mireasmă plăcută, pe care o simțea toată lumea care trecea pe acolo. Apoi, trupul Sfântului Luca a fost coborât și aruncat în mare, ca să nu fie luat de creștinii ortodocși. Dar marea l-a scos la țărm, iar creștinii l-au îngropat în secret. Mormântul său s-a făcut izvor de minuni și vindecări.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.