Calendar Ortodox 21 septembrie 2024

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe:  calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 21 septembrie 2024

† Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci;

† Sf. Ap. Codrat;

† Sf. Proroc Iona

 

Sinaxar 21 Septembrie

---

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat (Secolul al II-lea, anul 130).

Acesta fiind om vechi si mult stiutor a predicat cuvântul Domnului în Atena si în Magnesia;

si luminând pe multi cu învatatura dogmelor i-a adus la lumina cunostintei lui Dumnezeu.

Pentru aceea l-au alungat persecutorii de la turma sa din Atena;

întâi a fost împroscat cu pietre si în foc ispitit, si apoi cu alte chinuri.

Iar mai la urma a primit cununa muceniciei pe vremea împaratiei lui Eliu Adrian.

Imnografie

Troparul Sfântului Apostol Codrat din Magnesta

Glasulul al 3-lea

Apostole Sfinte Codrat, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Codrat din Magnesta

Glasulul al 8-lea

Ca o pârgă a firii…

Ca pe un ierarh cinstit şi nevoitor prea tare, lumea îţi aduce Ţie, Doamne, rugător, pe Dumnezeiescul Apostol Codrat şi cu cântări cinsteşte cinstita lui pomenire, cerând totdeauna să se dăruiască iertare de greşeli celor ce cântă: Aliluia.

Viața Sfântului Apostol Codrat

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Codrat era unul din cei șaptezeci de apostoli.

El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și în Magnesia, unde a fost și episcop și pe mulți i-a adus cu învățăturile sale la lumina dumnezeieștii cunoștințe și a fost după cuvântul lui Sirah:

„Ca o stea de dimineață în mijlocul norilor”.

Pentru că norii întunecoși păgânești nedumnezeiești erau cele străine față de lumina dreptei credințe.

Și ședea poporul acela în întuneric și în umbra morții.

Iar sfântul apostol Codrat, cu cuvântul lui Dumnezeu strălucindu-le lor ca o lumină mare, le-a luminat lor întunericul, a surpat jertfele cele spurcate, a sfărâmat idolii și a risipit capiștele cele drăcești cu rugăciunea.

Și precum steaua magilor celor de la răsărit, așa și el a arătat popoarelor calea cea spre Hristos.

Și precum luceafărul cel de dimineață aduce după sine soarele, așa și el a adus în lume lumina cea mare a credinței și a luminat sufletele omenești cele întunecate.

Dar întunericul totdeauna urăște lumina.

Pentru că cei fără de Dumnezeu, văzându-și idolii călcați de sfântul Codrat, și duhurile izgonite și păgânătatea lor dezrădăcinată, au rânduit prigoană mare asupra apostolului și ca pe un alt Ștefan au voit să ucidă cu pietre pe sfântul Codrat.

Dar, lovit fiind cu pietre, a fost păzit viu cu darul lui Hristos.

Apoi l-au pus în legături, și l-au chinuit cu foame multă vreme.

Pentru că ticăloșii închinători de idoli au oprit hrană trupească de la acesta, care hrănea sufletele lor, nu cu hrană pieritoare, ci cu hrana care duce la viața veșnică.

Și chinuind cu foamea pe sfântul, ei înșiși piereau de foamea aceea, pentru care scrie:

„Nu foame de pâine, ci foame de auzirea cuvântului Domnului”.

Deci, neputând ca să omoare cu foamea pe acesta, care de-a pururea se întărea de sus cu dumnezeiască hrană, singur a murit cu cea veșnică moarte.

Iar sfântul Codrat, deși a murit după multe munci, sufletul lui viază în mâinile lui Dumnezeu și nu se atinge de el chinul; și-a sfârșit nevoința muceniciei, pe vremea împăratului Adrian (117-138), și a început viață veșnică la Împăratul măririi Iisus Hristos.

Cu Dânsul a pătimit, cu Dânsul se și mărește în împărăția Lui. Iar sfântul lui trup s-a așezat în Magnesia, și izvorăște multe tămăduiri neputincioșilor.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iona (Secolul al VIII-lea î.Hr.).

Acest Prooroc a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de lânga mare.

Si fiind aruncat de chit, a mers la Ninive de a propovaduit; si întorcându-se n-a ramas în pamântul sau, ci luând pe mama-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam.

Pentru ca zicea:

“Asa îmi voi ridica rusinea mea, de vreme ce am mintit, proorocind asupra Ninivei cetatii celei mari“.

Acesta este feciorul vaduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie;

caci mustra atunci Ilie pe Ahav, si chemând foamete pe pamânt a fugit si mergând la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea vaduva cu fiul ei.

Si a locuit la dânsa, caci nu putea sa locuiasca cu cei netaiati împrejur; si a binecuvântat-o pe dânsa pentru primirea ei de oaspeti.

Acesteia i-a înviat feciorul care-i murise.

Si sculându-se Iona dupa foamete a mers la pamântul lui Iuda, si a îngropat pe mama-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, si a locuit în pamântul Senaar, si a murit acolo si a fost îngropat în pestera lui Cenezeu, care fusese judecator unui trib, pe când nu era împaratie.

Si a dat semn în Ierusalim si în tot pamântul, când vor vedea piatra urlând cu jale cu viers subtire, si gândac din lemn graind catre Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea.

Atunci vor vedea Ierusalimul stricat pâna în temelie, si vor veni catre dânsul toate limbile ca sa se închine Domnului.

Si vor cladi pietrele lui spre apusul soarelui.

Si acolo va fi închinaciunea Unsului, caci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor salbatice.

Si atunci va veni sfârsitul a toata suflarea.

Troparul, glas 4

Ninivitenilor harfă ai fost, vestindu-le pedeapsa judecății și s-au căit din toată inima lor, căci tu ieșind din pântecele chitului închipuit-ai Învierea Domnului. Drept aceea mijlocește pentru noi toți Proorocule Iona ca un prieten al Lui.

Viața Sfântului Proroc Iona

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul proroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui proroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie prorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut și urciorul cu untdelemn nu s-a împuținat în casa ei prin venirea prorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit și a murit. Și a zis văduva către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul?”. Iar Ilie a zis: „Dă-mi fiul tău”. Și l-a luat din brațele ei și l-a suit în foișor unde ședea el și l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu și a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, oare și văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?”. Și suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul și a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III, Regi 17, 18-21).

Și s-a făcut așa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.

Venind în vârstă, viețuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără de prihană; și bine a plăcut lui Dumnezeu atâta, încât s-a învrednicit prorocescului dar și a prorocit despre patimile Domnului și despre pustiirea Ierusalimului și sfârșitul lui: „Când vor vedea pietrele strigând cu subțire glas și de jale și din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea și vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului și va fi Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare și atunci va veni sfârșitul a toată suflarea”.

Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: „Scoală-te și mergi în cetatea cea mare, Ninive, și propovăduiește într-însa că s-a suit zvonul răutății ei la mine”. Iar Iona, socotindu-se întru sine, a zis: „Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii și vor începe a mă munci?” (Iona 1, 2). De aceea, temându-se, s-a sculat și a fugit în Tarsis, vrând să se ascundă de la fața Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dânsul, că „al Domnului este pământul și plinirea lui”. Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni este și pe toate le împlinește? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi și a aflat o corabie mergând la Tarsis și a dat chiria și a intrat într-însa, vrând să plutească spre părțile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l învețe pe robul său și să-i îndrepte micșorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare și s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună și era să se sfărâme. Și se temeau corăbierii și a strigat fiecare către dumnezeul său, și au lepădat toate uneltele și toată încărcarea din corabie în mare, ca să se ușureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei și dormea acolo horcăind. Și a mers la dânsul cârmaciul și l-a deșteptat zicându-i: „Ce hrăpești? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te și te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim”.

Și a zis fiecare către aproapele său: „Veniți să aruncăm sorți și vom cunoaște pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?”. Și au aruncat sorți și au căzut ei pe Iona. Și ziseră către dânsul: „Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră și care este lucrul tău; de unde vii și unde mergi, din ce țară și din ce popor ești tu?”. Și zise către dânșii (Iona): „Rob al Domnului sunt eu și cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea și uscatul. Și greșind înaintea Lui, m-am temut și acum fug de la fața Lui”.

Oamenii se temeau auzind acestea și, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: „Ce-ți vom face ție ca să se potolească marea deasupra noastră?”. Fiindcă marea se ridica și se înălța mai tulburată. Și a zis către dânșii Iona: „Luați-mă și mă aruncați în mare și va înceta marea deasupra voastră, că am înțeles că pentru mine este furtuna aceasta așa de mare asupra voastră”.

Au luat pe Iona și l-au aruncat în mare și s-au micșorat valurile mării. Și se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, și au jertfit Domnului jertfă și-I înălțară rugăciune.

Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, stând și rugându-se; și-a întins palmele sale în chipul crucii și striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, „l-a certat pe el, iar morții nu l-a dat”, că a poruncit chitului și a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ și a văzut lumina zilei, cerul, pământul și marea, s-a închinat lui Dumnezeu „Celui ce a izbăvit din stricăciune viața lui”.

Iar după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară, zicându-i: „Scoală-te și mergi în Ninive, cetatea cea mare, și propovăduiește într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ți-am grăit-o ție”. Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu, ca de trei zile cale. Și a început Iona a intra în cetate, după o cale de o zi, a propovăduit și a zis: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi”. Și au crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post și s-au îmbrăcat în saci, de la cei mari până la cei mici ai lor și a ajuns cuvântul până la împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său și a lepădat hainele de pe sine și s-a îmbrăcat în sac și a șezut pe cenușă, dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu numai oamenii, ci și dobitoacele, și apă să nu bea. Și s-a îmbrăcat toată cetatea în saci, și a ținut post, și a strigat cu tărie către Dumnezeu, și s-a întors fiecare din calea sa cea rea, și s-a căit.

Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, și n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă. Și a făcut cu dânșii după negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieșit Iona din cetate – și suindu-se pe un munte – și-a făcut lui o colibă, și ședea sub dânsa în preajma cetății. Și văzând că nici un rău nu pătimește cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare și a zis către Domnul: „O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv ești tu și îndurat, îndelung răbdător, și mult milostiv. Și acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât să mai trăiesc”. Și a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră și să-l acopere pe el de arșița soarelui. Și s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, și s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă tigvă, și a doua zi s-a uscat tigva și ardea soarele cu zăduful capul lui Iona și slăbea cu sufletul Iona, și se lepăda de sufletul său zicând: „Mai bine este mie să mor decât să trăiesc”. Și a zis Domnul Dumnezeu către Iona: „Te-ai scârbit tu pentru tigvă”? Și a zis (Iona): „M-am scârbit eu până la moarte”. Și a zis Domnul: „Tu te-ai mâhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut și într-o noapte a pierit, iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine și s-au pocăit?”.

Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-și pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în țara celor de altă seminție, pentru că zicea: „Numai așa voi șterge ocara mea, că am mințit prorocind risipirea cetății Ninive”.

Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin. Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo și a fost îngropat în peștera Kenezeului, fiind înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de ani.

Iar acum, stând înaintea lui Hristos Domnul în ceruri și săturîndu-se de vederea feții Lui, îl slăvește pe El cu prorocii și cu apostolii și cu toți sfinții în veci. Amin.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Iona Savaitul (Secolul al IX-lea).

Cuviosul Iona Savaitul a fost un călugăr preot care a trăit în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit în prima jumătate a secolului al IX-lea.

Sfântul Iona era tată după trup al sfinților Teofan Mărturisitorul (prăznuit la 11 octombrie) și Teodor Mărturisitorul (prăznuit la 27 decembrie), mărturisitori pentru sfintele icoane în timpul persecuției iconoclaste din secolul al IX-lea.

Chipurile lor le-a scris Teofil luptatorul de icoane.

Către anul 829, deși era înaintat în vârstă, a fost tuns în monahism la Lavra Sf. Sava cel Sfințit din Țara Sfântă, unde s-a îmbogațit de mare cucernicie și de multe virtuți.

Mai apoi a fost ales să slujească la altar ca preot în mănăstire și s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt, făcând și multe minuni.

Si facând multe bunatati, întru batrânete bune, a adormit în pace la mănăstire și a fost cinstit ca sfânt.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eusebie.

Acest sfânt a mers singur catre ighemonul Feniciei si i-a zis:

“Pentru ce esti fara de minte, luptatorule cu Dumnezeu, de gonesti turma lui Hristos?”

Si acela mâniindu-se a poruncit sa spânzure pe sfântul si sa-l sfâsie, bagând sare în traiste de par si legându-le, strujea carnea sfântului foarte rau.

Dar sfântul se bucura ca si cum ar fi patimit în trup strain.

Atunci dregatorul aflându-se în uimire, a dat porunca sa-i taie capul; si s-a suit la ceruri, slavind si binecuvântând pe Dumnezeu.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Eusebie, Nestavu si Zinon.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Meletie si Isachie, episcopii Ciprului.

Acesti sfinti si fericiti parinti ai nostri au fost episcopi ai Bisericii lui Hristos, din Cipru.

Erau cucernici si cu frica lui Dumnezeu.

Lucru neîncetat avea a învata pe popor dumnezeiestile cuvinte ale lui Hristos, si a-si împarti averea la cei ce aveau nevoie.

Si asa facând în toata viata lor, prin felurite locuri, s-au mutat catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Prisc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor șase Mucenici, care erau pazitorii împaratului Maximian.

 

Tot în aceasta zi, Descoperirea moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (21 septembrie 1751)

fragment preluat de pe doxologia.ro

Trăia cu sfinții, viețuia viețuirea lor, suferea împreună cu ei chinurile și studia cele mai mici detalii în toate documentele referitoare la ei. Acest fapt îl întărea în duh și în trup, reușind să ducă la bun sfârșit sarcina sa nobilă.

Pe această ramură de rai, pe Dimitrie, sfințitorul și făcătorul de minuni, l-a crescut Rusia cea Mică (Ucraina), într-o cetate mică și neînsemnată, care se numea Makarova, la o depărtare de cetatea Kievului ca la cincizeci de stadii.

El s-a născut la anul 1629, luna decembrie, din părinți de bun neam, care erau împodobiți cu credința creștinească și umblau în poruncile lui Dumnezeu cu neabatere. Tatăl său se numea Sava și era cu rânduiala sutaș în oastea Rusiei, iar maica sa se numea Măria. La naștere i-au pus în grabă numele Daniil, luminându-l după aceea și cu Sfântul Botez. După botez, pruncul a fost crescut de părinți în frică de Dumnezeu, învățându-l legea creștinească și creștea împreună cu anii, cu înțelegerea și cu fapta bună, mergând ca pe o scară, din putere în putere.

(…)

După moartea acestui bărbat iubitor de osteneală, au rămas multe cărți tipărite și scrise de mână, în grecește, latinește, leșește și slavonește. Toate acelea s-au luat în aceeași vreme din Rostov de preasfințitul Ștefan și s-au pus în biblioteca tipografiei din Moscova, a preasfințitului îndreptător Sinod. Acest plăcut al lui Dumnezeu a murit în anul de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul 1709, în 28 octombrie, noaptea, într-o zi de vineri, îndată după ziua numelui său. Trupul lui s-a îngropat în luna noiembrie în 25, care a fost de asemenea zi de vineri. El a petrecut pe scaunul Rostovului șapte ani fără nouă luni. în călugărie a petrecut 41 de ani, 3 luni și 18 zile; iar toți anii vieții lui au fost 80.

Acest sfânt, adunând și scriind viețile și nevoințele cele cu frumoasă lumină ale sfinților lui Dumnezeu, celor ce în cartea cea veșnică s-au scris la ceruri, le-a dat întru slava Celui slăvit Dumnezeu, întru cinstea plăcuților Lui și spre folosul dreptcre-dinciosului neam creștinesc. Singur, după trecerea din viața aceasta de puțină vreme, la cea veșnică, s-a scris și el cu degetul lui Dumnezeu, împreună cu toți sfinții în cartea vieții veșnice și s-a învrednicit a fi încununat cu nestricăcioasa cunună.

Ca adevărat păstor și neadormit păzitor al turmei celei încredințate lui de la Dumnezeu, s-a învrednicit în ceata păstorilor cu ceilalți arhierei ai Rostovului și cu toți ierarhii a fi numărat. Căci în anul 1751, luna septembrie în 21, când meșterii se apucaseră să repare pardoseala bisericii Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au aflat sfintele lui moaște întregi și nestricate, după 42 de ani, 10 luni și 24 zile de la moartea lui, iar de veșmintele lui arhierești foarte puțin se atinsese stricăciunea.

Din acele sfinte moaște, ca dintr-un izvor oarecare, din vremea aceea și până acum, izvorăsc multe faceri de minuni celor ce aleargă la ele cu credință. Prin ele se izgonesc diavolii din oameni, muții grăiesc, orbii văd, șchiopii, slăbănogii și cei cuprinși de alte boli grele și nevindecate, prin chemarea lui spre ajutorul lor și prin rugăciunile ce se aduc lângă acele sfinte moaște, se vindecă cu darul lui Dumnezeu și se slăvește într-însul Dumnezeu, Cel în Treime Unul preamărit între sfinții Săi.

Deci să slăvim și noi pe Bunul Dumnezeu, căci în sfatul Său cel preaînalt a hotărât să arate în pământul Rusiei în acești ani mai de pe urmă, pe acest mare luminător, care, cu minunile sale, strălucește toate părțile Rusiei și se arată cu adevărat grabnic ajutător celor ce-l cheamă. Deci să alergăm cu neîndoită credință la sfintele și tămăduitoarele lui moaște, să-l chemăm ziua și noaptea spre ajutorul nostru, ca, prin rugăciunile acestui scriitor al Vieților Sfinților, să petrecem și noi de acum înainte zilele vieții noastre întru sfințenie. Și astfel, trăind cu dumnezeiască plăcere în pocăință, să ne învrednicim a fi scriși în cartea vieții Mielului lui Dumnezeu, împreună cu toți cei ce din veac i-au plăcut Lui, și a-L lăuda pe Dânsul împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

cititi pe doxologia.ro, Viața Sfântului Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.