Calendar Ortodox 2 august 2024
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; basilica.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 2 august 2024
† Aducerea moaștelor Sf. întâi Mc. și Arhid. Ștefan;
† Dreptul Gamaliel;
† Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare
Sinaxar 2 August
În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:
Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic.
Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic.
Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste.
Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: “Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”.
Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea.
Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea.
Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.
Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol.
Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei.
Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: “Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.
Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate.
Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.
Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: “Pentru ce ne bateti?
Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul”. Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas.
Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.
cititi si Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Gamaliel
„În zilele acelea, aduşi fiind apostolii înainte arhiereului, cei din sinedriu se mâniau foarte mult şi se sfătuiau să-i omoare.
Şi, ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, învăţător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puţin
şi a zis către ei: Bărbaţi israeliţi, feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;
iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu.
Şi l-au ascultat pe el şi, chemând pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus şi le-au dat drumul.
Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte mult numărul ucenicilor în Ierusalim şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.
Iar Ştefan, fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberţilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu,
şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.
Şi, scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!
Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit.
Iar bărbaţi cucernici l-au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el.”
(Fapte 5, 33-34, 38-40; 6, 7-10, 12, 15; 7, 55-60; 8, 2)
Aflarea moaștelor Sf. Arhid. Ștefan este strâns legată de povestea aflării moaștelor Dreptului Gamaliel și de aducerea moaștelor Sf. Ștefan la Constantinopol, unde au fost depuse în Biserica Sf. Arhid. Laurențiu.
Iată cum redau sinaxarele aceste evenimente:
În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrân, înalt la stat, bineîncuviințat și înfrumusețat cu căruntețile, având barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestrițată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci pe ea, iar în mâna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemându-l pe nume: „Luchiane, Luchiane, Luchiane!”, și a început a grăi: „Mergi în cetatea Ierusalimului și spune Sfântului Ioan arhiepiscopul: «Până când vom sta închiși și nu ne deschizi nouă? Căci în vremea arhieriei tale ni se cade nouă să fim arătați! Deci deschide fără de zăbavă mormântul nostru, unde, din nebăgare de seamă, zac moaștele noastre, pe de o parte fiind udate de ploi, iar pe de alta fiind călcate de picioarele celor necredincioși! Și nu mă îngrijesc atâta de mine, pe cât de acei sfinți vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii ușile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!»”.
Iar preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: „Cine ești tu, domnule, și cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?”. Iar acela a răspuns: „Eu sunt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și împreună cu mine se odihnește Ștefan arhidiaconul, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. Acela fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru înviere și în darul lui Dumnezeu. Iar în alt mormânt, în aceeași peșteră, este pus Nicodim, cel ce a fost învățat sfânta credință de Însuși Domnul Hristos și a primit Sfântul Botez de la apostoli, după înălțarea Domnului. De al cărui botez și de credința sa cea întru Hristos aflând evreii, s-au umplut de mânie și voiau să-l ucidă pe dânsul, ca și pe Ștefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dânsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericești. Apoi, blestemându-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări și cu necinste, iar eu l-am primit pe dânsul în satul meu și l-am hrănit până la sfârșitul lui. Și sfârșindu-se, l-am îngropat aproape de moaștele întâiului Mucenic Ștefan. Tot acolo am îngropat în al treilea mormânt și pe Aviv, prea iubitul meu fiu, care, împreună cu mine, a primit Sfântul Botez de la apostolii lui Hristos, când era în vârstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormântul al treilea, cel săpat în peretele peșterii, cu care împreună am pus să fie așezat și trupul meu, pe când muream”.
Preotul iarăși l-a întrebat, zicându-i: „Unde vă vom căuta pe voi?”. Gamaliel a răspuns: „Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la țarina care se numește de la Gravi, adică țarina bărbaților lui Dumnezeu”. Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deșteptându-se, a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înșelăciune, poruncește dar, ca și a doua oară și a treia oară să mi se facă aceeași arătare!”. Și a început a posti cu mâncare uscată până la următoarea vineri, petrecând în rugăciune și nespunând cuiva de vedenia aceea.
Iar în noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăși s-a arătat lui Luchian preotul în același chip ca întâia oară, și i-a zis: „Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi și să spui Sfântului Ioan arhiepiscopul, precum ți-am zis?”. Preotul i-a răspuns: „Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintâi vedenie și să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară și a treia oară la mine, ca să mă pot încredința despre acest adevăr”. Iar el, făcându-i cu mâna, i-a zis: „Pace ție, preote, odihnește-te!”. Și se vedea ca și cum pleca din ochii preotului. Apoi iarăși, întorcându-se către dânsul, i-a zis: „Luchiane, de vreme ce te gândești cum vei afla și vei cunoaște moaștele fiecăruia din noi, caută, vezi și cunoaște cele ce se vor arăta ție!”.
Zicând aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coșnițe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coșnițe de aur era plină de flori roșii, a doua și a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coșniță, cea de argint, era plină de șofran galben binemirositor. Coșnița cea dintâi de aur, cu florile cele roșii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia și pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintâi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicându-i: „Ce sunt acestea, domnul meu?”. El i-a răspuns: „Acestea sunt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coșnița cea de aur cu flori roșii dinspre răsărit este mormântul Sfântului Ștefan, care s-a roșit cu sângele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coșniță de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormântul Sfântului Nicodim. A treia coșniță, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormântul meu. Iar a patra coșniță, cea de argint, cu șofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormântul fiului meu Aviv, care a fost curat din pântecele maicii sale, cu trupul și cu sufletul, și s-a sfârșit în feciorie fără de prihană”.
Aceasta zicând Gamaliel, s-a făcut nevăzut împreună cu coșnițele. Iar preotul, după acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a silit la rugăciune și la postire până în vinerea a treia, așteptând ca și a treia oară să se învrednicească de acea arătare. Și în noaptea vinerii a treia, Gamaliel, același bărbat cinstit și cu sfântă podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicându-i cu îngrozire: „Pentru ce nu ai băgat de seamă până acum, ca să mergi la arhiepiscop și să-i vestești lui cele arătate și cele zise ție? Oare nu vezi câtă secetă și mâhnire este în cele de sub cer? Iar tu nu te îngrijești! Oare nu sunt în pustietăți bărbați sfinți mai buni și mai vrednici de această descoperire decât tine? Iar noi, trecându-i pe aceia, am voit să fim arătați prin tine; deci, sculându-te, mergi și spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim și să facă o biserică, ca, prin rugăciunile noastre, Domnul să fie milostiv spre poporul Său”.
Deci, sculându-se preotul și mulțumind Domnului, a mers cu sârguință la Ierusalim și i-a spus sfântului arhiepiscop Ioan acea vedenie și porunca pe care o primise de trei ori. Iar arhiepiscopul, plângând de bucurie, a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voiește să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinților Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc moaștele Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan aici în cetatea în care s-a nevoit împotriva iudeilor și a văzut cerurile deschise și pe Hristos stând în slava Sa. Iar tu, fiule – a zis către preot -, du-te la țarina aceea, caută locul unde zac sfinții, sapă până dai de mormintele lor și vestește-mă când îi vei găsi pe ei!”.
Și întorcându-se preotul de la cetate în satul său, a chemat niște bărbați cucernici, și a mers cu dânșii la țarina ce se numea „de la Gavri”. în mijlocul acelei țarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaștele sfinților, a voit să sape, dar mai întâi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Și într-acea noapte s-a arătat Sfântul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicându-i: „Du-te și spune preotului Luchian să nu se ostenească săpând pe acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lângă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo suntem îngropați. Iar pe acea movilă am fost puși când ne duceau la îngropare și se făcea acolo deasupra noastră plângere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plânsului ce s-a făcut deasupra noastră”. Deci monahul acela, sculându-se, s-a dus și a găsit pe preotul Luchian cu mulți oameni, începând a săpa la acea movilă, și i-a spus lui ceea ce a văzut și a auzit. Iar preotul a proslăvit pe Dumnezeu, că a arătat și pe un alt martor al descoperirii.
Și mergând spre vale, au găsit lângă ea o piatră, pe care era Scris cu slove evreiești „Heliil”, care se tâlcuiește „Robii lui Dumnezeu”. Deci, săpând piatra aceea și luând-o de acolo, au găsit o intrare strâmtă în peșteră și intrând în ea cu lumânare, au văzut în pereți mormintele săpate și într-însele moaștele sfinților. Intrarea în peșteră era dinspre miazăzi și în dreapta spre răsărit era mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormântul Sfântului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfântului Ștefan, se odihnea Sfântul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preotului în vedenie prin coșni-țe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinților.
Iar arhiepiscopul luând doi episcopi care se întâmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei și pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sârguință la locul acela unde erau moaștele sfinților și, săpând intrarea peșterii largă, au intrat înăuntru. Și când au deschis mormântul Sfântului întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, îndată s-a cutremurat pământul și s-a auzit de cei vrednici un glas de îngeri care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace. Și atât de bună mireasmă a ieșit din moaștele sfântului, precum nimeni din oameni nu a mirosit cândva mai înainte. Și li se părea tuturor că stau ca în rai, umplându-se văzduhul de acea bună mireasmă negrăită, încât și până la zece stadii se simțea mirosul acela. împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim și din satele de primprejur mult popor, între care erau și mulți cuprinși de felurite boli – unii orbi, alții șchiopi, alții pătimeau cu neputințe dinlăuntru, alții erau munciți de diavoli, iar alții pătimeau de felurite vătămări și răni. Și în același ceas au primit toți tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era șaptezeci și trei. Deci luând moaștele acestor patru sfinți, le-au scos cu cântări de psalmi pe movilă, iar poporul se atingea de ele, sărutându-le cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinților celor aflați și a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel și pe Aviv, iar moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan le-a dus cu cinste în Ierusalim și le-a pus în biserica din Sfântul Sion.
În aceeași vreme, un oarecare bărbat din sfatul împărătesc, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinare la Sfintele Locuri. Și văzând ei minunile cele ce se făceau la mormântul Sfântului Intâiului Mucenic Ștefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui și au rugat mult pe arhiereu să mute moaștele Sfântului Ștefan în biserica cea nou zidită. Iar arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul, a făcut ceea ce cereau. Iar după câtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim și a poruncit femeii sale cu jurământ, să-i facă o raclă asemenea cu racla întâiului mucenic și în ea să-l pună pe el lângă moaștele Sfântului Ștefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.
Și a făcut femeia, după porunca bărbatului său, o raclă asemenea întru totul cu racla sfântului, și a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lângă racla sfântului. Apoi ea a rămas în Ierusalim lângă biserica aceea, nevrând să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Iar de vreme ce acea Iuliana, soția lui Alexandru, era încă tânără, frumoasă și bogată, mulți din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind întreg înțeleaptă, nicidecum nu voia să se însoțească după alt bărbat, păzind neschimbată credința însoțirii cu bărbatul cel dintâi, cu care aștepta să aibă parte la înviere în rânduiala drepților.
Iar când un oarecare din puternicii stăpânitori o supăra pe ea foarte, vrând să o ia de soție, dânsa, ca să scape de el, s-a gândit să ia trupul bărbatului său și să se întoarcă la Constantinopol în patria sa. Și acum trecuseră opt ani de la pristăvirea bărbatului și a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugându-l să mijlocească pe lângă împăratul Constantin cel Mare, care împărățea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său și să vină la Constantinopol. Și nu după lungă vreme a venit o poruncă de la împărat, după cum cerea ea și a arătat-o arhiepiscopului.
Iar arhiepiscopul, văzând scrisoarea împărătească, nu a mai putut răspunde nimic împotrivă și a binecuvântat să fie după dorința ei. Atunci Iuliana, descoperind cu binecuvântare pământul în care erau amândouă raclele, a Sfântului Mucenic Ștefan și a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greșeală racla cu moaștele sfântului, în loc de aceea a bărbatului, Dumnezeu voind așa și Intâiul Mucenic astfel dorind. Deci, punând-o în carul tras de catâri, a plecat în cale. Și era seară când a pornit din Ierusalim și, în acea noapte, deasupra moaștelor care erau duse, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cântau doxologia și o bună mireasmă mare ieșea din raclă ca din niște mir mult vărsat. Și se auzeau de departe și glasuri diavolești, strigând: „Amar nouă, că Ștefan trece și ne bate pe noi!”. Iar slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat și au zis către dânsa: „Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ștefan? Oare nu cumva ducem noi racla Intâiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?”. Iar ea, lăcrimând de bucurie, a zis: „Tăceți, fiilor, că așa și este, precum a voit Dumnezeu și precum a dorit sfântul, robul Său”.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol (†565).
Binecredinciosul Împărat Iustinian s-a născut în anul 483 din părinți binecredincioși, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie și Biglenisa, părinții săi, creștinii fiind, i-au acordat o educație aleasă.
În anul 518, unchiul său, Justin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l împărat în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman, dar și un foarte bun teolog.
Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singura religie acceptată în stat, legislația justiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreștinilor de a accede la funcții publice.
De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici, cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității. A trecut la cele veșnice în noiembrie 565.
Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în orasul Rodostol în latura a doua a Misiei.
Deci stând ei înaintea ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti; si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în ziua de 13 aprilie.
Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor moaste, în ziua de 2 august.
Iar acum moastele se afla în locasul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.