Calendar Ortodox 19 aprilie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; www.trinitas.tv; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Calendar Ortodox 19 aprilie 2024
† Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche;
† Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
† (Denia Acatistului Bunei Vestiri)

 

#ȘtiațiCă că imnul acatist avea și rolul de a celebra victoriile militare sau de a cere în timpul războaielor protecție divină, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu?

Potrivit sinaxarului, originea sărbătorii este atribuită anului 626, când Constantinopolul, în timpul domniei lui Heraclius, a fost atacat de perși și avari, dar a fost salvat prin intervenția Preasfintei Fecioare.

Denia Imnului Acatist: întrebări și răspunsuri despre primul Acatist închinat Maicii Domnului

Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate lăcașurile de cult se săvârșește Denia Imnului Acatist. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice Postului Paștilor, menite să-l pregătească pe credincios pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și a Învierii Domnului.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Sinaxar 19 Aprilie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie (Secolul al III-lea).

Unele surse spun că ar fi fost un episcop egiptean exilat la minele din Palestina în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305), împreună cu mulți alți egipteni.

Alții spun că ar fi fost mucenicit prin foc, fiare sălbatice și în final i s-ar fi tăiat capul.

Măsura puterii noastre de a rămâne fideli credinței creștine se probează în multe feluri: atunci când practicăm virtuțile, când iubim pe dușmani, atunci când îndurăm umilințe pentru numele lui Hristos, dar mai ales când suntem confruntați cu problema vieții și a morții pentru numele sfânt de creștin. Sfântul Pafnutie, martir și păstor totodată, a arătat curaj și putere, dar mai ales a dat altor martiri curajul și puterea de a mărturisi.

Sfântul Pafnutie a fost martirizat în timpul lui Dioclețian. Cel care a dus la îndeplinire decretul imperial de persecutare a creștinilor a fost Arian, guvernatorul cetății Antinoe, capitala Tebaidei. Acest Arian este un cunoscut persecutor al creștinilor. El apare în multe dintre relatările martiriilor din acea perioadă.

Știm din viața Sfântului Pafnutie faptul că Arian căuta să găsească creștini. Ajuns în cetatea Denderah sau Tentris în provincia Queneh, a fost informat de existența în zonă a unui cunoscut pustnic creștin numit Pafnutie. Arian a trimis două sute de soldați în căutarea sa.

Prin rânduială de sus, Pafnutie a cunoscut cele ce aveau să se întâmple, a slujit o ultimă Sfântă Liturghie, și a mers de bunăvoie să se predea.

Judecat și torturat, rezistența sa și modul minunat în care se vindeca după chinuri determină convertirea a doi soldați dintre foștii săi paznici, anume Dionisie și Calinic. Aflând Arian i-a decapitat pe loc. Cu această minunată mărturie începe o serie de convertiri spectaculoase care vor însoți pe Sfântul Pafnutie în ultimele sale zile. Cuvântul său plin de puterea Duhului Sfânt duce la convertirea unor păgâni care erau și ei arestați din alte motive. Nu doar că au acceptat creștinismul, dar au și fost gata să dea mărturia sângelui pentru numele lui Hristos.

Prezent la arderea de vii a acestora, Pafnutie nu a încetat nici o clipă să îndemne creștinii să își asume cu mândrie și nădejde statutul de creștin, de urmaș al lui Hristos, de cetățean al unei împărății în care cezarul Dioclețian nu are putere. Predica sa a avut succes. Împreună cu el sunt prăznuiți cinci sute patru zeci și șase de martiri.

Pentru că Arian a văzut că nu îl biruie pe Sfânt, alege să îl ducă înaintea împăratului, aflat atunci la Antinoe. Dioclețian, vrând să îl batjocorească, l-a răstignit. Însă moartea Sfântului Pafnutie, moartea pe Cruce pentru numele lui Hristos, a fost onorantă și nu rușinoasă. Este puterea Crucii de a schimba valorile, de a rușina pe cele puternice prin cele slabe ale lumii.

Tropar – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Viața Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidei

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii luptătorilor de icoane. El, din tinerețe iubind pe Hristos, s-a tuns în chipul monahicesc și pentru multele sale osteneli și nevoințe bisericești, s-a făcut sălășluire și casă a Sfântului Duh. Și a fost pus episcop al Antiohiei Pisidiei, păscând bine turma încredințată lui.

Iar când eresul luptătorilor de icoane se întărise cu sporirea diavolului, și când toți episcopii, fiind chemați prin scri­soare împărătească, se sârguiau să se ducă la cetatea lui Constantin, s-a dus acolo și acest arhiereu. Și a stat cu vitejie pentru dreapta credință, zicând împăratului să se supună așezămintelor bisericești și sobornicești ale Sfinților Părinți, povățuitorilor Ortodoxiei, urmând credinței lor, iar la învățături străine și de multe feluri să nu se mute, după porunca Sfântului Apostol Pavel. Și a fost silit ca și el să se lepede de închinarea sfintelor icoane, dar nu s-a supus. De aceea a fost izgonit de la scaunul său și, fiind în surghiun, s-a dus către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare (†933).

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți Trifon al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului în secolul al X-lea, între anii 928 și 931 (precedat de Ștefan al II-lea din Amasia, urmat de Teofilact Lecapenos). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 aprilie.

Trifon a fost călugăr în Constantinopol încă din tinerețea lui. S-a distins prin blândețea sa, lipsa de răutate, supunerea deplină voii lui Dumnezeu și credința fermă și dragostea pentru Biserică. După moartea Patriarhului Ștefan al II-lea, din anul 928, călugărul Trifon a fost contactat de împăratul Roman I Lecapenos care i-a oferit să fie „locum tenens” al Patriarhului de Constantinopol cu condiția să demisioneze când Teofilact Lecapenos, fiul lui Roman I, urma să împlinească vârsta necesară pentru a fi hirotonit patriarh. Trifon a acceptat cu smerenie povara slujirii patriarhale și a păstorit Biserica timp de trei ani cu multă înțelepciune.

În 931, când împăratul a considerat că Teofilact a ajuns la vârsta potrivită, i-a cerut Patriarhului Trifon să cedeze scaunul patriarhal. Totuși, Trifon nu a considerat potrivit să cedeze tronul patriarhal unui tânăr atât de lipsit de experiență și a refuzat să o facă. Neputându-l intimida pe Patriarhul Trifon, deoarece viața lui era fără pată, împăratul s-a înfuriat și a vrut să-l aresteze și să-l execute, dar Trifon era foarte iubit de popor pentru virtuțile sale. Atunci, împăratul Roman I s-a întors către sfaturile viclene ale Episcopului Teofil de Cezareea.

Episcopul Teofil a mers la Patriarhul Trifon și a început să-l îndemne cu vicleșug să nu facă pe plac împăratului și să nu demisioneze din scaunul patriarhal. A început să-l sfătuiască pe patriarh să ia măsuri de precauție și să risipească împresia pe care o avea împăratul despre el cum că era analfabet. Și pentru aceasta Episcopul Teofil i-a sugerat cu viclenie să-și scrie numele și titlul în partea de jos a unei pagini goale și să o dea împăratului. Nedându-și seama de fraudă, sincerul patriarh, la un sinod al episcopilor a luat o foaie curată de hârtie și și-a trecut pe ea titlul și semnătura: „Trifon, prin Mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic al Noii Rome”.

Când hârtia a fost prezentată împăratului, el a dat dispoziție secretarilor imperiali să scrie deasupra semnăturii patriarhului: „Prin prezenta demisionez din funcția de Patriarh, deoarece mă consider nepotrivit pentru această poziție”. După ce acest document fals a fost citit în fața demnitarilor imperiali, slujitorii l-au scos pe Trifon din încăperile patriarhale. Când Trifon și-a dat sema că a fost înșelat, a fost prea târziu, Teofilact fiind deja proclamat Patriarh la 2 februarie 933.

Trifon a suportat cu răbdare nedreptatea care i s-a făcut. El s-a reîntors la propria mănăstire unde a trăit ca simplu călugăr încă un an, înainte să treacă la Domnul în 933. Trupul său a fost adus înapoi la Constantinopol și înmormântat împreună cu ceilalți patriarhi.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.