† Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur; Sfânta Marciana, împărăteasa (27 ianuarie)

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 27 ianuarie - foto: doxologia.ro

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur

foto: doxologia.ro

 

✝ Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur; Sfânta Marciana, împărăteasa; Ap. Efeseni 4, 17-25; Ev. Marcu 12, 1-12

 

† Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur; Sfânta Marciana, împărăteasa

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (grec. Ιωάννης ο Χρυσόστομος, n. 347 - d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop, teolog și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostom (grec.: Χρυσόστομος, română: Gură de Aur). Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți la 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea. - foto: basilica.ro

Ioan Gură de Aur . – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

27 ianuarie 2016

Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur – În sâmbăta Sfintelor Paşti (16 aprilie 404), Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, a fost scos cu forţa din biserică de ostaşii împărătesei Eudoxia (soţia lui Arcadiu) şi închis în reşedinţa Arhiepiscopiei până după sărbătoarea Cincizecimii, când a fost adus în exil într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi), anume Cucuz. De aici a continuat legăturile sale cu prietenii din Constantinopol şi Antiohia. Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407. În acel an, la insistenţele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol şi Antiohia şi pentru a nu influenţa pe credincioşii din capitala imperiului. După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comane din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Într-o noapte, i s-a arătat mucenicul Vasilisc, ale cărui sfinte moaşte se aflau acolo şi i-a zis: „Curaj, frate Ioane, că mâine vom fi împreună!”. Această călătorie afectând iremediabil starea precară a sănătăţii Sfântului, în data de 14 septembrie a anului 407, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate”. După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaştele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol. Când racla cu sfintele moaşte a ajuns în portul capitalei imperiale, toţi locuitorii, în frunte cu împăratul şi patriarhul, au ieşit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur. După acest moment, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu şi de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinţilor Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea şi Biserica păcii lui Hristos. Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul şi patriarhul au descoperit racla şi au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune şi emanând o mireasmă duhovnicească. Împăratul, în semn de smerenie, şi-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialităţii sale, şi a întins-o sub racla cu sfintele moaşte şi şi-a cerut iertare în numele părinţilor săi, împăratul Arcadius şi împărăteasa Eudoxia. Toţi locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului şi au rămas în rugăciune zi şi noapte lângă ea. De la Biserica Sfintei Irina, moaştele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala „Sfânta Sofia”, care străjuieşte şi astăzi malurile Bosforului. De la Biserica „Sfânta Sofia”, moaştele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinţilor Apostoli. Moaştele Sfântului au fost aşezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfânta Marciana, împărăteasa.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Efeseni 4, 17-25

Fraţilor, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos, dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.

 

Ev. Marcu 12, 1-12

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a aşezat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar la vremea roadelor a trimis la lucrători un slujitor, ca să primească de la ei partea sa din rodul viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. A trimis la ei, a doua oară, alt slujitor; dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Din nou a trimis pe altul, dar şi pe acela l-au omorât; apoi a trimis pe mulţi alţii, din care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Mai avea însă şi un fiu iubit al său şi, în cele din urmă, l-a trimis şi pe el la ei, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Dar lucrătorii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră. Atunci au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va nimici pe lucrătorii aceia şi via sa o va da altora. Oare, nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: piatra, pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. Ei căutau să-L prindă, căci pricepuseră că împotriva lor spusese pilda aceasta, dar se temeau de popor, şi de aceea, lăsându-L, s-au dus.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

†) Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 27 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (n. 347 - d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop, teolog și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostom (română: Gură de Aur). Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți la 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea. Uneori este numit și „Ioan al Antiohiei”, dar acest nume se referă în realitate la un episcop al Antiohiei din anii 429-441 d.Hr., care a condus un grup de episcopi răsăriteni moderați în timpul controversei nestoriene - foto: doxologia.ro

Ioan Gură de Aur – foto: doxologia.ro

Sf. Ioan Gura de AurAcest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: “Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:

“Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: “Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. “Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: “Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: “Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!” Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: “De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că “al Domnului este pământul şi plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci “gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce”.

Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: “Dumnezeu nu caută la faţa omului”. Şi încă: “De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează şi David când zice: “Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat”. “Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: “Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: “Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Ioan Gura de AurDeci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia care zice: “De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi”. Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:

“Iată om mâncător şi băutor de vin”, şi că “scoate demoni cu domnul demonilor”. Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: “Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău”.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 28 ianuarie, facem pomenirea

Sfinții Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul

Cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele şi să le pornească spre milă, ci şi însăşi vederea şi blândeţea lui mişcau sufletele altora spre umilinţă.