†) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului; ✝ Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului (25 ianuarie)

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390)

Cu nişte nevoinţe ca acestea şi cu lupta cea mare cu ereticii, strălucind Sfântul Grigorie, s-a făcut cunoscut tuturor; dar înţelepciunea lui era slăvită pretutindeni, şi a fost chemat de toată Sfânta Biserică cu un nume nou “Teologul”, adică “Cuvântătorul de Dumnezeu”, asemenea celui mai vechi cuvântător, adică Sfântului şi iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos.

foto: doxologia.ro

 

✝) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului; ✝ Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului; Sfântul Vladimir, Mitropolitul Kievului; Sfântul Cuvios Publie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”; Ap. Efeseni 3, 8-21; Ev. Marcu 11, 23-26

 

†) Sf. Ier. Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului; † Sf. Ier. Bretanion, Episcopul Tomisului

articol: basilica.ro

25 ianuarie 2016

Sfântul Ierarh Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), s-a născut, pe la anul 328, în cetatea Nazianz din Capadocia şi a trăit în vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). S-a născut într-o familie de neam ales, din oameni drepţi, Sfinţii Grigorie cel Bătrân şi Nona. Tatăl său, deşi venise la credinţă de puţină vreme, a fost hirotonit episcop de Nazianz pentru vredniciile sale.

Din tinereţe, Sfântul Grigorie a învăţat la şcolile cele mai de seamă din vremea sa: la Cezareea Capadociei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca profesor.

S-a întors în Capadocia, iar tatăl său, care era acum bătrân, l-a sfinţit preot, fără voia lui. Voind tatăl său să-l sfinţească episcop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, de unde s-a întors peste o vreme, fiind chemat în ajutor de tatăl său, ajuns la neputinţă din cauza bătrâneţii. Mai târziu a fost sfinţit episcop pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui, de către Sfântul Vasile cel Mare.

Era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor.

Când Biserica din Constantinopol a fost ameninţată de rătăcire, întrucât dreapta credinţă a fost primejduită de înşelătoarele învăţături ale ereticilor Arie şi Macedonie, Sfântul Grigorie a fost chemat de puţinii drept-credincioşi care mai erau în cetate ca să le fie păstor, iar el a primit. Sfântul Grigorie a adunat pe credincioşi într-o bisericuţă mărginaşă, pe care a numit-o biserica Învierii, deschisă chiar în casa uneia dintre rudele sale. Aici a rostit şi vestitele cinci Cuvântări teologice, care i-au adus faima de mare cuvântător de Dumnezeu, adică teolog, pentru că tâlcuia, pe înţelesul oamenilor, dreapta învăţătură despre Sfânta Treime. Astfel, el i-a întors pe cei mai mulţi la dreapta credinţă, devenind arhiepiscop al cetăţii imperiale, Constantinopolul.

În această calitate, el a participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, care s-a ţinut în anul 381, la Constantinopol, pe vremea binecredinciosului împărat Teodosie cel Mare (379-395). Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra învăţăturilor greşite care tulburau atunci Biserica, el susţinând dumnezeirea Duhului Sfânt şi învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Din pricina unor neînţelegeri provocate de invidia unora, în scurtă vreme, Sfântul a părăsit scaunul arhieresc al capitalei şi s-a retras în singurătate, unde, până la sfârşitul vieţii sale, a alcătuit multe scrieri şi poeme despre viaţa duhovnicească şi despre teologia ortodoxă, pe care le-a lăsat moştenire Bisericii.

În teologia sa, Biserica Răsăritului regăseşte tâlcuită propria ei teologie despre Sfânta Treime; de aceea, creştinătatea îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie ca fiind cel mai de mare teolog al Sfintei Treimi.

Şi astfel, trăindu-şi credinţa şi tâlcuind oamenilor învăţătura despre Dumnezeu şi tainele Lui, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul la 25 ianuarie, în anul 389.

 

Sfântul Bretanion (sau Vetranion) a fost episcop de Tomis (Constanţa de astăzi), în Dobrogea, şi s-a făcut cunoscut mai ales datorită luptei sale împotriva ereziei ariene. În vremea aceea, împăratul Valens (364-378) cerceta episcopii, pentru a-i atrage la arianism. Ajuns şi la Tomis, pe când se îndrepta spre biserica oraşului însoţit de popor mult, a fost întâmpinat de Sfântul Bretanion, care îl aştepta împreună cu clerul şi cu poporul ortodox în biserică, şi care l-a înfruntat, spunându-i că nu este decât un crez, cel de la Niceea. Împăratul a încercat la rândul său să-l înfrunte pe fericitul Bretanion, dar acesta, ieşind din biserică împreună cu preoţii, a mers într-alt loc pentru a săvârşi Liturghia. Poporul, urmând episcopului, l-a lăsat pe împărat singur cu alaiul său. Supărat de aceasta, Valens a poruncit ca episcopul Bretanion să fie închis şi trimis în exil, însă, la împotrivirea poporului, a fost eliberat. Sfântul Bretanion era sprijinit în lucrarea sa de poveţele şi exemplul Sfântului Vasile cel Mare, la cererea căruia a trimis în Capadocia moaştele Sfântului Sava de Buzău, care pătimise pentru Hristos în anul 372. Bine povăţuind poporul dobrogean, Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de Fericitul Gherontie, care avea să fie unul dintre Sfinţii Părinţi de la al doilea Sinod a toată lumea din Constantinopol, din anul 381.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Efeseni 3, 8-21

Fraţilor, mie celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns, şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru, întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere. De aceea, vă rog să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastră. Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care îşi trage numele orice neam, în cer şi pe pământ, să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!

 

Ev. Marcu 11, 23-26

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel ce va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. De aceea vă spun vouă: toate câte cereţi când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua, şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre; iar dacă voi nu veţi iertaţi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

†) Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Bretanion de Tomis

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 25 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Publie.

Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat. Împărţind săracilor toată averea părintească s-a retras în munţi, unde şi-a săpat o peşteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulţi au venit la el ca să ia parte la nevoinţele lui sihăstreşti. Iar el, poruncindu-le să-şi facă chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci şi pâinea le-o cumpănea cu cântarul şi de găsea la unul mai multă, îl numea rob al pântecelui şi iubitor de saţiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâţe, îi zicea că se face părtaş al desfătării sibaritice. Şi noaptea, fără de veste, mergând pe la uşa fiecăruia, dacă îl afla făcându-şi rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simţea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în uşă şi-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare deasă a lui a crescut mulţi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuţile sale. Aşa a fost Teotehn şi Aftoniu, care şi-au luat asupra lor apărarea şi îngrijirea fraţilor, după săvârşirea cu pace a cuviosului Publie.

 

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr şi frumos; avea glas minunat şi împodobea sărbătorile domneşti şi ale sfinţilor cu dulcile lui cântări. Dar de cursele dulceţilor lumeşti se ferea şi iubea pe Dumnezeu şi poruncile Lui, păzindu-şi trupul curat şi sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumeşti, s-a dus într-un sat numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară s-a închis într-însa şi a trăit în ea treizeci şi şapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar el n-a vrut să schimbe locuinţa până la sfârşitul vieţii. Iubea simplitatea, îi era silă de obiceiurile cele felurite şi înşelătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinţând haina din păr de capră şi se hrănea cu pâine şi cu puţină sare. Dorind de multă vreme să vadă aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinţat mâinile diaconilor în loc de altar şi înaintea cuviosului a sfinţit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toată dulceaţa i se părea că vede cerul însuşi. Şi aşa bine vieţuind şi la ceruri luându-şi zborul, se veseleşte împreună cu toţi sfinţii în locaşurile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Medula împreună cu însoţitoarele ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s-a săvârşit, despre care se face pomenire şi în Patericul egiptean.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Castin, episcopul Bizanţului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1720 şi care prin sabie şi-a găsit sfârşitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

✝ Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Sfântul Ierarh Bretanion sau Vetranion (~ †380-381) a fost un episcop de Tomis, originar din Capadocia, care a trăit în secolul al IV-lea, fiind probabil ucenic al Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. A fost un apărător al credinței ortodoxe niceene împotriva arianismului. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 25 ianuarie.

Sfântul Ierarh Bretanion era originar din Capadocia (Turcia de azi), fiind un cunoscut ucenic al Sf. Vasile cel Mare. El a fost așezat episcop la Tomis (Constanța de azi) probabil prin anul 360. Date despre Sf. Bretanion găsim la istoricul Sozomen, la scriitorul bisericesc Teodoret din Cir și în Scrisorile Sf. Vasile cel Mare.

Sf. Bretanion nu apare în sinaxarele bizantine, însă a fost înscris în Martirologiul roman la data de 25 ianuarie, aceasta fiind adoptată ulterior și de Biserica Ortodoxă Română ca dată de prăznuire a sfântului.

Istoria bisericească a lui Sozomen și celelalte scrieri amintite îl descriu pe Sf. Bretanion ca pe un episcop nevoitor, ce ducea o viață ascetică. El era totodată un mărturisitor și apărător al credinței ortodoxe, așa cum fusese ea stabilită la Sinodul de la Niceea, împotriva ereziei ariene.

Astfel, când după o campanie împotriva goților (369), împăratul roman Valens (364-378), care era arian, ajunge la Tomis și intră în catedrala orașului, cerându-i episcopului Bretanion să îmbrățișeze erezia ariană, slujind Sfintele Taine împreună cu aceștia, sfântul episcop refuză categoric, invocând hotărârile Sinodului I Ecumenic (325), care condamnase arianismul. El se retrage împreună cu credincioșii ortodocși într-o altă biserică. Împăratul, mânios pe episcopul care îl înfruntase, încearcă să-l trimită în exil. Întrucât Sf. Bretanion era iubit de credincioși, pentru a evita o revoltă a tomitanilor, care jucau un rol important în apărarea granițelor Imperiului, împăratul renunță să-l mai pedepsească, după cum arată Sozomen și Teodoret din Cyr.

Sfântul Ierarh Bretanion a avut și un rol important în trimiterea în Capadocia a moaștelor Sf. Mucenic Sava de la Buzău (originar, ca și el, din această regiune). El a supravegheat și/sau a participat totodată la redactarea Actului martiric al Sf. Sava, trimis Bisericii din Capadocia odată cu moaștele sfântului. Aceste informații le regăsim în câteva scrisori ale Sf. Vasile cel Mare – mai ales scrisoarile nr. 164 și nr. 165, cel mai probabil adresate episcopului Bretanion. Aici, Sf. Vasile îi mulțumește și îl laudă pe episcopul locului pentru strădania sa de a trimite moaștele Sf. Sava înapoi în țara sa natală.

Unii istorici contemporani consideră că este posibil ca Sf. Bretanion să fi fost cel care a ridicat o primă biserică deasupra criptei cu moaștele celor patru mucenici de la Niculițel (Zotic, Atal, Camasis și Filip).

Sfântul Ierarh Bretanion a trecut la Domnul în anul 380 sau 381.

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Mâine, 26 ianuarie, facem pomenirea

Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, soția sa și fiii lor, Arcadie și Ioan