(Vineri 23 septembrie 2016) Zămislirea Sfantului Prooroc Ioan Botezătorul; Sfintele Cuvioase Xantipa și Polixenia

Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 septembrie

Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune.

foto: doxologia.ro

✝ Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; Sfânta Cuvioasă Xantipa; Sfânta Cuvioasă Polixenia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”; Ap. Galateni 2, 6-10; Ev. Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1

---

† Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia

articol: basilica.ro

22 septembrie 2016

 

Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul a fost binevestită de către Sfântul Arhanghel Gavriil lui Zaharia, soțul Elisabetei, în timp ce se afla la templu și slujea (Luca 1, 13-15). Zaharia fiind bătrân, la fel ca și soția sa Elisabeta, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil. De aceea, Sfântul Arhanghel îl înștiințează că pentru necredința lui va rămâne mut până ce se va naște pruncul (Luca 1, 18-20).

 

Cuvioasele Xantipa și Polixenia – Au trăit în Spania în timpul împăratului Claudiu (41-54). Xantipa era soția lui Probus, guvernatorului Spaniei. Polixenia ajungând în partea de răsărit a Imperiului Roman unde a primit botezul de la Sfântul Apostol Andrei, împreună cu prietena sa Raveca. După ce s-au întors în Spania, împreună cu Apostolul Onisim, a primit botezul și sora ei, Xantipa, propovăduind pe Domnul nostru Iisus Hristos până la sfârșitul vieții.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Galateni 2, 6-10

Fraţilor, cu privire la cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la neamuri şi, cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei, la cei tăiaţi împrejur, numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac.

 

Ev. Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1

În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai marii sinagogii, cu numele Iair şi văzându-L a căzut la picioarele Lui şi L-a rugat stăruitor, zicându-I: fiica mea este pe moarte; vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască. Şi a mers Iisus împreună cu el şi după Dânsul a mers mult popor,care Îl împresura.

Pe când El încă vorbea, au venit de la casa mai marelui sinagogii, spunându-i: fiica ta a murit; de ce mai osteneşti pe Învăţătorul? Dar Iisus, îndată ce a auzit cuvântul care s-a grăit, a zis câtre mai-marele sinagogii: nu te teme! Crede numai. Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă după Dânsul, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Şi, ajungând la casa mai marelui sinagogii, au văzut tulburarea şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. Şi, intrând înăuntru, le-a zis: de vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de Dânsul. Iar El, scoţând pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu Dânsul, şi au intrat unde zăcea copila. Şi apucând mâna copilei, i-a zis: talita cumi, care se tâlcuieşte: copilă, ţie îţi zic: scoală-te. Iar copila s-a sculat în clipa aceea şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au minunat cei de faţă cu uimire adâncă. Dar Dânsul le-a poruncit cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Apoi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.

După ce a ieşit de acolo, s-a dus în oraşul Său, iar ucenicii au mers după Dânsul.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro

---

†) Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 23 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicându-i: “Ascultata a fost rugaciunea ta“. Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batrânetilor si a sterpiciunii Elisabetei.

Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zamislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfântul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazându-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : “Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale” (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era batrân, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, rânduiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca – pentru necredinta lui, dar si ca sa învete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramâne în mutenie pâna ce se va naste pruncul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savârsit în Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.

Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.

Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfânta s-a nascut în Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a îmbracat schima monahiceasca, având ea doisprezece ani. Deci pogorându-se împreuna cu alte fecioare la fântâna ca sa-si scoata apa si vazând multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care îi prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati într-o corabie, si aflând ea ca sunt legati pentru Hristos, îmbarbatându-se, a intrat si ea între dânsii, rugându-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o învata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrând ea, a stat înaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat în obraz caci îsi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost învatata de Apostolul Pavel când a fost acolo, si împreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neîntinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.

Crezând multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus în Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragând cu dânsa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecându-si viata împreuna, si multe puteri de minuni aratând, catre Domnul s-au dus.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind în Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

---

Maine, 24 septembrie, facem pomenirea

Sfânta întâia Muceniță şi întocmai cu apostolii, Tecla; Sfântul Cuvios Siluan Athonitul; Sfântul Cuvios Coprie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului “din pomul de mirt”, Myrtidiotissa; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Miroj; Sfântul Mucenic Petru Aleutul; Soborul Sfinților din Alaska; Sfântul Ştefan Întâiîncoronatul; Ap. I Corinteni 4, 1-5; Ev. Matei 23, 1-12

A spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-şi lase logodnicul ei şi toate dulceţile lumii acesteia, şi să slujească lui Hristos în curăţie feciorească până la sfârşitul vieţii ei.

 

Sf. întâia Muceniţă şi întocmai cu apostolii Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul

articol: basilica.ro

23 septembrie 2016

Sfânta Mare Muceniță, întocmai cu Apostolii, Tecla (sec. I) – S-a născut în orașul Iconium, capitala Licaoniei, la 420 de km de Constantinopol. Aici au propovăduit Onisifor și Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Sfânta Tecla este numită „întocmai cu Apostolii” datorită râvnei de care a dat dovadă în propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos și a dragostei pentru El. Tecla era fiica unor oameni bogați păgâni. La vârsta de 18 ani era logodită cu Tamir, fiul unui guvernatorului orașului, iar despre ea Sfântul Metodie, Episcopul Patarelor – Liciei ( 311) spunea: „era știutoare de filozofie și de arte frumoase și când vorbea cu putere și elocință, blândețe și ușurință, atrăgea pe toți prin farmecul cuvintelor sale”. Ajungând în orașul Iconium, Sfântul Apostol Barnaba și Sfântul Apostol Pavel au rămas în casa lui Onisifor pentru a propovădui cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos și în acest oraș. Auzind despre ei, Sfânta Muceniță Tecla s-a oprit la geamul casei unde propovăduiau și a rămas timp de trei zile ascultând cuvântul Apostolilor. Sfântul Apostol Pavel este întemnițat datorită învinuirilor aduse de mama Sfintei Tecla. Noaptea, Sfânta Muceniță se duce la temniță și dă un ban de aur gardianului care o lasă să intre la Sfântul Apostol Pavel, acesta botezând-o în numele lui Hristos. Aflând despre aceasta, mama Muceniței Tecla, insistă ca Sfinții Apostoli să fie alungați din cetate, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce se ruga Sfânta Muceniță, ploaia a stins focul și așa a putut fugi din oraș. Împreună cu Sfinții Apostoli a plecat și au propovăduit pe Domnul Iisus Hristos prin Listra, Derbe și până la Antiohia. Și alte chinuri a mai suferit Sfânta Mare Muceniță Tecla pe parcursul propovăduirii sale, însă aceasta a trăit până la vârsta de 90 de ani într-un munte lângă orașul Seleucia.

 

Sfântul Cuvios Siluan s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. El a primit la botez numele de Simeon. Tatăl lui, un om plin de credință, blândețe și înțelepciune, i-a fost cea dintâi pildă de viaţă creştină. Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând ca, atunci ,,când va fi mare, să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus din acea vreme), tânărul Simeon și-a dat seama că ,,dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.” La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, a simţit o schimbare lăuntrică și dorinţa pentru viața monahală, dar tatăl său i-a cerut să facă întâi stagiul militar. Această stare de har a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeş, a început să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui.

Dotat cu o fire robustă și cu mare forță fizică, el a trecut prin multe ispite ale tinereții; într-o zi l-a lovit pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia a rămas în viață. În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală a început să se stingă. Într-o zi, însă, a fost trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care i-a povăţuit sufletul tulburat. Până la sfârşitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, cu puțin timp înaintea serviciului militar, a avut un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se pocăiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Şi-a îndeplinit serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori pomelnice și donaţii. În timpul serviciului militar, sfaturile sale au salvat de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut în ispite. Puțin înainte de eliberare, s-a dus să ceară binecuvântarea Sfântului preot Ioan din Kronștadt († 20 decembrie 1908), dar, negăsindu-l, i-a lăsat o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon a simţit însă puterea rugăciunii Sfântului. Ajuns mai apoi acasă, a plecat îndată spre Muntele Athos, numit şi ,,Grădina Maicii Domnului”. În vârstă de 26 de ani, el a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

Cunoscând tradiția atonită: rugăciunea la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și împărtăşire, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon a primit negrăită bucurie mai ales din rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a dobândit – ca un dar neprețuit – rugăciunea inimii, ce se rostea de la sine, fără încetare. Lipsit de experiență, tânărul frate i-a împărtăşit această trăire unui monah neiscusit, care, prin cuvintele lui, i-a adus ispita mândriei, iar Simeon a căzut pradă unor încercări sufleteşti. După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, cuprins de deznădejde, s-a dus la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie și, abia șoptind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, a avut o vedenie. Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Câteva zile după arătarea lui Hristos, Cuviosul a trăit o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; iar el se străduia să păstreze în sine adânca pace a lui Hristos. Păstrându-și ascultarea de iconom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste 2.000 de viețuitori, a sporit şi mai mult în rugăciune.

A început pentru el o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între cercetări ale harului și părăsiri însoţite de atacuri demonice. După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan, descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, învață-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Și, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.” Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria – această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De atunci înainte, Cuviosul Siluan s-a străduit, din toate puterile sufletului, pentru a dobândi smerenia lui Hristos: deşi „se socotea nevrednic de Dumnezeu, totuşi, fiind sigur de iubirea Domnului său, stătea în chip înțelept pe marginea adâncului, dar nu deznădăjduia”.

Timp de încă 15 ani, Cuviosul Siluan a urmat această cale duhovnicească. Harul nu l-a mai părăsit ca mai înainte, iar el a început să înțeleagă marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa a cuprins şi pe cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-și aștearnă în scris experiența interioară, necunoscută aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie Saharov († 11 iulie 1993), cel care avea să publice însemnările sale, şi-i devine ucenic. Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viața de călugăr. După o scurtă suferință, de 8 zile, împărtăşit cu Sfintele Taine, adâncit în rugăciune, se stinge ușor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos a reamintit omenirii, strivite de absurditatea experiențelor moderne, de durere și deznădejde, ceea ce ne-a spus în Sfânta Evanghelie: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul Sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie. O parte din moaştele sale se găseşte la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica (Rusă) din Bucureşti.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. I Corinteni 4, 1-5

Fraţilor, aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. Iar la iconomi mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat credincios. Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pe mine însumi. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pe mine este Domnul. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.

 

Ev. Matei 23, 1-12

În vremea aceea a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, zicând: pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii. Deci toate câte vă vor zice vouă să păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni: îşi lăţesc filacteriile şi-şi măresc ciucurii de la poalele hainelor; le place să stea în capul mesei la ospeţe şi pe scaunele cele dintâi în sinagogi, şi să li se închine lumea prin târguri şi să-i numească oamenii: rabi, rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, căci Învăţătorul vostru este unul singur, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Nici tată să nu numiţi pe pământ, căci Tatăl vostru Unul este, Cel din ceruri. Să nu vă numiţi nici învăţător, căci Învăţătorul vostru este unul singur, Hristos. Iar cel care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru; căci cine se va înălţa pe sine se va smeri; iar cine se va smeri pe sine se va înălţa.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro