USR: Firmele sunt puse din nou să plătească nota de plată a minciunilor PSD – ALDE

foto: agerpres.ro

USR: Firmele sunt puse din nou să plătească nota de plată a minciunilor PSD – ALDE

foto: agerpres.ro
articol: usr.ro

21 septembrie 2017

 

Partidul Uniunea Salvați România atrage atenția că mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat ascunde o mare minciună a programului de guvernare PSD – ALDE deoarece anulează majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 25%.

Coaliția PSD – ALDE a promis în campania electorală că va adopta o lege a salarizării unitare care să majoreze salariile din sectorul public cu 25% începând de la 1 ianuarie 2018. În realitate, prin mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat are loc doar o creștere a salariului brut cu 22,75% în timp ce salariul net va rămâne la același nivel.

Majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 25% se dovedește o minciună, iar membrii guvernului PSD – ALDE încearcă să o mușamalizeze prin acest artificiu”, afirmă deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.

Grav este că în ciuda asigurărilor oficiale că prin această măsură nu vor scădea salariile, Guvernul pregătește o lege care să oblige toți angajatorii din România să majoreze salariile brute cu cca. 20%.

Propunerea ministrului de Finanțe de a obliga firmele să modifice contractele de muncă este o aberație din punct de vedere economic și reprezintă un nou abuz al guvernării PSD – ALDE în războiul pornit cu companiile private și mediul de afaceri”, consideră purtătorul de cuvânt al USR.

Partidul Uniunea Salvați România cere Guvernului să renunțe la măsurile de destabilizare a economiei prin intervenția abuzivă în relațiile contractuale dintre angajatori și angajați sau introducerea contului separat pentru plata TVA.

Coaliția PSD – ALDE a demonstrat în opt luni de guvernare că este incapabilă să onoreze promisiunile electorale, provocând haos în administrarea finanțelor publice și în economie prin măsuri populiste fără acoperire bugetară.

articol preluat de pe: usr.ro