UN OLTEAN NEINFRICAT CARE A INTRAT IN LEGENDA : IANCU JIANU

Iancu Jianu (1787 – 1842)

Iancu Jianu – haiducul oltean care a facut istorie

Iancu Jianu A trăit 55 de ani, timp în care a avut o viaţă plină de aventuri. La apogeul puterii sale, conducea în jur de 2.000 – 3.000 de haiduci, o adevarata armata.Din descrierile facute de contemporani, rezultă că era un desăvârșit mânuitor al armelor și un foarte bun călăreț. Se zicea că nu are egal în țară într-o luptă dreaptă, deși nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund și zvelt.

A fost condamnat la ocnă, de unde a evadat, la moarte, de care a scăpat printr-o căsătorie conform cutumelor acelor vremuri, şi-a pierdut şi şi-a regăsit averea şi moşiile. Acțiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.

Un episod remarcabil, dar prea putin cunoscut al Istoriei Romanilor, este acela in care oastea de haiduci olteni condusa de Iancu Jianu, reuseste sa dea o replica nimicitoare atacurilor turcilor pazvangii, veniti sa jefuiasca de la sud de Dunare.
Celebrul haiduc Iancu Jianu, a organizat o serie de incursiuni de urmarire si pedepsirea a acestora dincolo de Dunare.

Intr-una din inclestari, el ajunge sa lupte personal cu pasa de Vidin Osman Pazvantoglu.Cuprins de setea rabunarii, Jianu ii scoate un ochi cu iataganul temutului Pazvantoglu, de unde acesta se alege cu porecla de “Pazvante Chiorul”, cu care a si ramas in folclorul nostru.Grav ranit de Jianu, pasa este salvat in ultima instanta de garda sa personala.

Furia Jianului este descrisa in unele balade, celebre atat in Romania cat si in Serbia si Bulgaria.

Conform acestor creatii populare, Jianu ar fi strigat :“Cu mana asta ti-am scos un ochi, tot cu mana asta te omor, caine de pagan!”Marele nostru haiduc nu se opreste, si alaturi de cetele de panduri olteni continua sa treaca Dunarea in expeditii de pedepsire a jefuitorilor turci.
In anul 1809, haiducii lui Iancu incendiaza Vidinul si Plevna, ucigand orice turc intalnit in cale, in replica la actiunile lui Pazvante care atacase Craiova si incendiase satele din Oltenia.

Oltenii Jianului distrug din temelie raiaua turceasca de la Turnu Magurele, care devenise baza favorita de incursiuni a lui Pazvante. Iancu Jianu in persoana aprinde fitilul care va arunca in aer moscheea din Turnu Magurele.

In urma acestor lovituri, turcii nu vor mai incerca niciodata construirea vreunui edificiu musulman in Valahia.

Este momentul culminant al campaniei duse de haiducii Jianului la sud de Dunare.
Cu toate ca a avut o viata aventuroasa, plina de primejdii, într-un mod aproape incredibil, Iancu a murit de moarte bună.

Iancu Jianu (născut 1787, decedat 14 decembrie 1842), a fost un vestit haiduc oltean, născut în la Caracal, fiul lui Costache Jianu, boier stăpân al mai multor moşii din Ţara Românească.
Datele istorice spun că a avut mai multe surori şi fraţi, numele acestora din urmă fiind Mihai, Amza şi Dumitrache.

Iancu a învăţat carte , ca şi fraţii săi, la Biserica Domnească din localitatea natală, unde deprins și greaca și slavona. De la tatăl său a moştenit trei moşii: Fălcoi, Zvorsca şi Racoviţa Romanaţului.

Fraţii şi surorile sale au moştenit alte moşii şi bunuri ale părinţilor, având cu toţii o stare materială bună.

În anul 1810 Iancu Jianu îl ucide pe zapciul care strângea cu forța dările, în ciuda rugăminţilor sale de a-i păsui pe cei pentru care el însuşi se pusese chezășie. Plecat cu treburi la Caracal, la întoarcere a aflat despre cele petrecute. Mânios, i-a ţinut calea zapciului şi l-a ucis, după care s-a făcut nevăzut.

Din acest moment, Jianu va haiduci in fruntea cetei sale, prima ştire certă despre acţiunile organizate de el datand din 6 mai 1812. Este vorba despre o anaforă (raport) al marelui spătar, din care rezulta că „în judeţul Romanaţilor se află un Iancu Jianu şi un Scarlat Fărcășanu asupra cărora este mare bănuială că metahirisesc [practică] fapta tâlhăriei după urmările lor, având fiestecare câte o ceată de oameni înarmaţi…“

În anul 1812, Iancu Jianu şi oamenii lui sunt prinşi de autorităţi şi întemniţaţi la Caracal. De aici au fost duşi la Craiova, apoi la Bucureşti, pentru a fi judecaţi de divanul boierilor. Au fost condamnaţi la şase luni de închisoare la ocna de la Telega.

Faima lui Jianu a explodat (până la Viena sau Petersburg) după ce acesta a evadat din ocnă şi a continuat să jefuiască boierii din ţară.

În anii 1813 – 1814 Jianu a haiducit prin Gorj, prădând boieri, preoţi şi slujbaşi ai domnitorului, români şi greci, fără deosebire.

În anul 1814 Jianu este din nou prins de autorităţi şi dus la Bucureşti, în faţa lui vodă, care însă îl iartă după ce i-a sechestrat averea şi după ce fratele acestuia, Amza, a plătit o sumă de bani care să acopere pagubele făcute de haiduc.

Vodă i-a restituit şi moşiile sechestrate, cu condiţia să plătească pagubele făcute în anii de haiducie şi pentru care păgubiţii deschiseseră o serie de procese împotriva fostului boier.
Se reapucă de haiducie.

Floarea Calota – Balada lui Iancu Jianu

Una dintre cele mai îndrăzneţe lovituri a dat-o în anul 1815, când a jefuit din poştalionul domnitorului o mare sumă de bani, fapta care il face pe domnitorul Caragea să îşi îndrepte mânia spre fraţii lui Jianu, pe care i-a obligat să plătească pagubele făcute de Iancu, inclusiv paguba făcută prin furtul banilor din poştalionul domnesc.

Este din nou prins în 1817 şi dus la Bucureşti, unde este de această dată condamnat la moarte prin spânzurătoare, alături de haiducii prinşi împreună cu el.

Scăparea îi vine de la Sultana Gălăţeanu, o tânără din anturajul domniţei Ralu, fiica lui Caragea Vodă, care în virtutea uneui obicei stravechi al locului se mărită cu el, obţinând astfel anularea pedepsei cu moartea.

La izbucnirea revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu si-a lasat soţia şi copiii şi s-a oferit să lupte voluntar de partea revoluţionarilor.În 1821 Iancu Jianu aflat la anii maturitatii îl întâmpina într-un cadru emoționant pe Tudor Vladimirescu, cetele sale de haiduci făcând joncțiunea la Slatina cu armata lui Tudor, iar haiducii lui intră în rândurile pandurilor.

Vladimirescu îl numeşte căpitan de panduri si, în aprilie 1821,il trimite împreuna cu stolnicul Borănescu, în misiune la pasa de Silistra, Mehmed Selim, pentru a-l convinge să renunţe la intervenţia armata pe care o planuia în Ţara Românească.

Din ordinul pașei, cei doi au fost arestaţi, fiind eliberaţi abia în august 1821, când mişcarea lui Tudor fusese reprimată, iar ţara se afla sub ocupaţie otomană.

După ce este eliberat din închisoarea turcilor, Jianu pleacă la Braşov, dar în scurt timp se întoarce în Oltenia, insa nu pe moşiile sale pentru că era supravegheat de autorităţi, ci s-a stabilit într-o casă aflată într-o mică livadă a sa, în cătunul Chilii.

În 1823 haiducul este din nou arestat, fiind suspectat că ar dori să dea o lovitură de stat, în calitate de fost om de încredere a lui Tudor Vladimirescu.

De data aceasta însă a fost gasit nevinovat,fiind eliberat şi lasat liber sa se intoarca la familia sa, în Chilii.

Sultana și nepotul său, Iancu Dobroveanu

Jianu a fost căsătorit cu Sultana până la moarte, şi au avut mai mulţi copii. Nu a mai plătit pagubele, pentru că vodă Caragea a fugit din ţară şi astfel procesele care ii fusesera intentate s-au stins de la sine.

S-a manifestat ca un iubitor de ţară, făcând danii către biserici şi construind clădiri de utilitate publică în Craiova şi Caracal.

Primul steag al României, steagul purtat de Tudor și realizat de Petrache Poenaru , la intrarea pandurilor in Bucuresti, steag care este expus la muzeul Cercului Militar Central din București,a fost donat guvernului României de un urmaș al jienilor.

După moartea lui Tudor Vladimirescu steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preț in pereții casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani.

Peste mai bine de un veac, un urmaș al sau îl va dona statului român, iar azi este expus la muzeul Cercului Militar Central București.

Iancu Jianu fost înmormântat la Caracal, alături de părinţii săi.

S-au păstrat si câteva fragmente din înscrisurile lui în care își povestea faptele:
“Legai pe toți din ocnă, slobozii burduful și scosei pe toți haiducii din ocnă și plecai cu dânșii până la un loc.

Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse și el o ceata de ai lui, plecând împreună și trecui Oltul la Slatina, nu avea ce să ne facă.În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul.

Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii ? ”

Potrivit tradiţiei populare, cântecul “M-a făcut mama oltean” a fost compus,pentru Iancu Jianu de lăutarul Niţă Băloi, din Işalniţa, căruia Vodă îi tăiase, în 1802, degetele de la mâna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cântecele sale, dar el nu înceta să cânte.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com/

Haiducul Iancu Jianu