Articole

Protestele de la Sebeş s-au reluat. Cetăţenii spun stop poluării şi defrişărilor

foto – romaniacurata.ro
articol – Mihaela Parghel – romaniacurata.ro

S protestelor de la Sebeş şi-a consumat azi un nou episod. Sute de cetăţeni au ieşit din nou în stradă, pentru a opta oară de la începutul anului, pentru a protesta împotriva poluării. De această dată, mesajul pentru un aer curat a fost completat şi cu lupta împotriva defrişărilor. Nemulţumiţi de reacţia autorităţilor, protestatarii anunţă că vor ieşi în stradă, cu regularitate, o dată pe lună.

Petiţia sebeşenilor nu a fost luată în seamă

După o pauză de două luni de la ultima acţiune, protestatarii de la Sebeş s-au întâlnit duminică la ora 14.00, în faţa Casei de Cultură Lucian Blaga şi au plecat în marş spre primărie şi apoi spre sediul Kronospan SA. Pe traseu s-au ţinut discursuri de încurajare şi s-au strigat mesajele „Hoții, hoții!” (în faţa primăriei), „Afară, afară cu Kronospan din țară”, „Nu vă fie frică, Kronospanu’ pică”, „Kronospan, nu uita, vine Revoluţia”, „Nu mai vrem poluare” şi „Nu corporația face legislația”. La acţiune au participat în jur de 400 de cetăţeni.

Aceasta este al optulea protest la Sebeş, de la începutul anului, dar cetăţenii probabil că nu se vor opri aici, mai ales că, din spusele lor, deocamdată instituţiile statului nu au reacţionat la cererile lor. De exemplu, Primăria Sebeş nu şi-a formulat până acum o poziţie fermă faţă de disputa dintre cetăţeni şi compania Kronospan, iar petiţia împotriva poluării cu formaldehidă, semnată de 6.000 de persoane şi transmisă preşedintelui Klaus Iohannis a rămas fără niciun răspuns.

Protestele vor continua în fiecare lună

„Au trecut mai bine de trei luni de la primul mare protest împotriva poluării din acest an. Au urmat marșuri de protest săptămânale, atât în Sebeș cât și-n Alba-Iulia. Instituțiile statului însă ne ignoră sau dau răspunsuri evazive, fără consistențe, și mai ales fără niciun strop de bună intenție în ce privește rezolvarea problemelor cetățenești cerute de mii de oameni în stradă! În același timp, poluatorul principal pufăie liniștit pe coșurile sale și toacă în continuare mii și zeci de mii de foști falnici copaci din pădurile noastre seculare… La o medie a defrișărilor de 3 hectare pe oră, nici nu te miri prea tare când vezi munții de lemne aduşi zilnic de zecile de tiruri sau de vagoane, pline ochi de copacii puși la pământ cu lăcomie și apoi descărcate toate în curtea celor ce le vor transforma în PAL și MDF…(…) Lupta continuă! Nici amenințările și nici cele 5 procese deschise de Kronospan unor oameni simpli care-și cer dreptul la aer curat nu pot opri ampla mișcare civică din Sebeș. Solidaritatea de care ne-am bucurat la primele proteste, din țară și din diaspora, este prezentă în continuare. Chiar dacă o mare parte dintre sebeșeni sunt încă indiferenți sau pesimiști în ce privește rezolvarea acestei probleme, ei trebuie totuși să înțeleagă faptul că doar împreună putem pune presiune maximă pe autorități. Iar marșul de protest legal este un drept constituțional de care ne folosim pentru ca să cerem respectarea dorinței cetățenilor”, se arată într-un comunicat de presă al Grupului de iniţiativă civică Sebeş, care coordonează campania „Opriți poluarea în Sebeș!“

cititi mai mult pe http://www.romaniacurata.ro/protestele-de-la-sebes-s-au-reluat-cetatenii-spun-stop-poluarii-si-defrisarilor/

video – Protest împotriva Kronospan la Alba Iulia. Petiţie cu 6.000 de semnături pentru oprirea poluării din Sebeş

de Dorin Timonea – adevarul.ro

Protestatarii împotriva fabricii de formaldehidă de pe platforma Kronospan Sebeş s-au mutat la Alba Iulia. Duminică, 1 martie 2015, peste 100 de persoane participă la un marş ce are loc între sediile Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Prefectura Alba

Prima instituţie vizată de acest protest şi punctul de pornire a marşului a fost sediul APM Alba şi Garda de Mediu Alba. Manifestanţii cer relocarea noii fabrici de formaldehidă, la cel puţin 50 de kilometri depărtare de oraş. Până acum au fost organizate şapte proteste la Sebeş, la care au participat şi persoane din Timişoara, Cluj, Sibiu, dar şi alte oraşe din România, după cum au anunţat organizatorii.

În faţa sediului APM Alba, pe o vreme capricioasă cu ploaie măruntă, protestatarii au scandat: ”DNA, DNA, asta e ancheta ta”, ”Afară, afară cu Kronoşpan din ţară”, ”Nu vă fie frică, Kronoşpanul pică”, sau ”Ruşine să vă fie”. APM Alba a fost denumită ”Agenţia pentru protecţia poluatorului”. Reprezentanţii oamenilor au fost primiţi de şeful Gărzii de Mediu, Dănuţ Hălălai.

Traseul marşului este Parcul Unirii, Piaţa Cetăţii, Porţile Cetăţii, Piaţa Alessandria până la Prefectura Alba. De asemenea, organizatorii au înmânat câte o petiţie către APM Alba şi Garda de Mediu, dar şi prefectului Gheorghe Feneşer, în care se cere ferm oprirea poluării, petiţia fiind semnată de peste 6.000 de cetăţeni.

AL TREILEA PROTEST la Sebeş, împotriva POLUĂRII. Moţii s-au alăturat ecologiştilor

Alexandra Mates – Ziarul Unirea

Al treilea marş de protest împotriva poluării şi a construirii unei noi fabrici de formaldehidă la Kronospan, a început astăzi, 25 ianuarie, la Sebeş. După ce săptămâna aceasta au avut loc întâlniri ale ONG-ştilor şi conducerile instituţiilor cu autoritate în domeniu, din judeţ, iar discuţiile nu au dus la niciun rezultat, ecologiştii au ieşit din nou, într-un număr şi mai mare, în stradă. Oameni din alte oraşe ale ţării (Timişoara, Reghin, Cluj, Deva, Târgu-Mureş, Alba Iulia, Cugir), dar şi moţi din Apuseni li s-au alăturat luptătorilor împotriva poluării din Sebeş. Protestatarii cer în continuare relocarea staţiei de producere a formaldehidei de la Kronospan la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraş.

(Filmul a fost realizat de Dan Claudiu Buzdugan)

“Înarmaţi” cu vuvuzele, fluierici, banere şi pancarte, protestarii au început să se strângă în parcul din apropierea Primăriei, încă dinainte de ora 14.00. Lozinci precum “Kronospane nu uita, Sebeşul nu te mai vrea!”, „Nu mai vrem poluare”, „Sebeşeni, uniţi-vă!“, „Uniți, salvăm toată România!” „Afară, afară, cu Kronospan din ţară”, „Ne revoltăm, uniţi depoluăm!”, „Nu vă fie frică, Kronospanul pică”, „Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm”, au fost scandate de protestatari.

Aproximativ 80 de moţi, conduşi de Dan Burzu li s-au alăturat ecologiştilor. Pe marşul lui Iancu, aceştia au scandat mesaje precum „Stop defrişării din Apuseni”, „Noi, moţii, v-am salvat, salvaţi-ne şi voi pe noi!”.

protest impotriva poluarii la Sebes1202Alături de moţi se află şi Mia Oprea (foto), unul dintre liderii mişcării anti RMGC. 

Înainte ca marşul să pornească spre centrul oraşului,  în parcul din faţa Primăriei Sebeş s-a jucat Hora Unirii.

Tot aici, ecologiştii au acuzat lipsa de indiferenţă a autorităţilor locale, „care nu au binevoit nici măcar să facă act de prezenţă”.

„Sunt afectate toate comunele limitrofe Sebeşului, chiar şi Alba protest 3 impotriva poluarii la Sebes05Iulia. Autoritățile locale unde sunt? Nu fac nici măcar act de prezenţă”, a declarat profesorul Ioan Bogdan din Alba Iulia.

Chidriş Monica din Sebeş: „Le mulţumesc oaspeţilor noştri. E minunat să simţi sentimentul de solidaritate. Cerem relocarea platformei Kronospan la 50 de km de orice localitate”.

La modul ironic, în stradă a fost chemat şi primarul Sebeşului Alexandru Dăncilă.

În marşul spre sediul Kronospan, în cartierul Mihai Kogălniceanu protestatarii au strigat: „Unitate”,  „Ce vrem noi, e şi pentru voi”.

Ora 16:00. Manifestanţii au ajuns în faţa sediului Kronospan, unde au scandat: „Afară, afară, cu Kronospan din ţară”, „Kronospan nu uita, România nu te vrea!”, „Vrem să trăim, nu să murim”, „Sebeşenii şi cu motii luptă cu hoţii”. Aproximativ 1500 de persoane  s-au adunat la protest.

Măsurile de ordine şi siguranţă  au fost asigurate de Jandarmeria Alba.

În jurul orei 16.30, protestul s-a încheiat.

Organizatorii spun că mitingurile vor continua până când Kronospan va reloca secţia chimică la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraș. De asemenea, aceştia au precizat că listele cu semnături pentru petitie vor fi trimise săptămâna viitoare preşedintelui Klaus Iohannis.

cititi mai mult pe http://www.ziarulunirea.ro/fotovideo-al-treilea-protest-la-sebes-impotriva-poluarii-motii-s-au-alaturat-ecologistilor-307379.html

 

Opriti poluarea in Sebes

Petiție către Președintele Klaus Iohannis

Grupul de Inițiativă Civică Sebeș
ONG PrimaNatura Alba-Iulia

Petiție adresată Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

Domnule Președinte,

Atât în data de 11.01.2015, cât și în data de 18.01.2015, în localitatea Sebeș, județul Alba, au avut loc ample marșuri de protest împotriva poluării municipiului Sebeș. Locuitorii acestui oraș, cât și cei din împrejurimi, au cerut ferm respectarea dreptului constituțional la un mediu sănătos.

Nemulțumirea locuitorilor, prezenți de fiecare dată în număr de aproximativ 2.000 de persoane, constă în faptul că instituțiile statului au eliberat avize, acorduri de mediu, respectiv autorizații de construire în favoarea funcționării unor instalații chimice cu grad ridicat de poluare, fără ca să poată garanta, printr-o aparatură modernă de ultimă generație, cantitatea emisiilor nocive eliberate în atmosferă de către diferiți agenți economici. De aceea, locuitorii din Sebeș cer oprirea totală a poluării prin relocarea secțiilor chimice cât mai departe de zonele rezidențiale.

Aceste proteste au început în momentul în care Kronospan SA Sebeș, societate care deține deja o instalație de producere a formaldehidei cu o capacitate de 30.000 t/an, a intenționat să deschidă o a doua instalație, cu capacitatea de 60.000t/an, fapt care a dus la toate aceste nemulțumiri și manifestări publice, în stradă.

Ministerul Mediului a suspendat procedura de avizare până la soluționarea unor contestații depuse de două ong-uri, cu privire la revizuirea acordului de mediu, însă locuitorii Sebeșului au temerea că instituțiile statului nu vor ține cont de dorința lor – aceea de a trăi într-un mediu curat – și cer cu fermitate ca aerul din Sebeș să nu mai fie poluat.

Din aceste considerente vă rugăm să luați act de protestele din Sebeș și să dispuneți măsuri concrete, imediate, în vederea respectării drepturilor garantate prin Constituție. Așteptăm deci, un răspuns oficial pe care să-l faceți public, dar și unul trimis pe adresa noastră: contact@primanatura.ro

Vă mulțumim.

================================

Toți cei care doresc să semneze această petiție (și să ajute la semnarea ei) sunt rugați să descarce, să listeze acest tabel-de-semnaturi și să-l completeze împreună cu familia, colegi, prieteni, vecini etc. Tabelele pot fi aduse duminică 25 ian, ora 14, la protestul din Parcul Primăriei, sau cei care sunt mai departe (inclusiv Diaspora) pot scana tabelele și apoi să le trimită pe email.

Vă mulțumim.

https://sebesfarapoluare.wordpress.com

Protestele de la Sebeș cresc în intensitate. Români din alte orașe din țară și diaspora li s-au alăturat

Romania Curata

Localnicii din Sebeș au ieșit duminică în stradă în număr și mai mare față de săptămâna trecută pentru a protesta împotriva poluării produse de Kronospan. Acțiuni de solidarizare cu protestul celor din Sebeș au avut loc și în alte orașe din România, dar și din străinătate.

După protestul de săptămâna trecută, Ministerul Mediului a anunțat suspendarea procedurii de avizare pentru o nouă fabrică de formaldehidă a Kronospan, până la analizarea contestațiilor depuse de către grupurile civice care se opun proiectului. Opozanții au decis să continue protestele săptămânal, până la soluționarea completă a revendicărilor lor (detalii aici).

Protest from ciontea silviu on Vimeo.

***

Sebeș (foto 3: abnews.ro)

articol preluat de pe http://www.romaniacurata.ro/

sebes 2 1

sebse abnews

Solidarizare împotriva formaldehidei, în fața sediului Ministerului Mediului, din București

bucuresti 1bucuresti 2Cluj

cluj 1

Brașov

brasov

Mississauga, Ontario (Canada)

mississauga ontarioAlcala de Henares (Spania)

copii

 

Wurzburg

wurzburg

România solidară cu Sebeş!

În urma protestului de duminică, Sebeşul a avut o primă victorie în lupta pentru un mediu lipsit de poluare. Miercuri, 14 ianuarie, într-o conferinţă de presă prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a suspendat procedura de acordare a autorizaţiei intergrate de mediu pentru noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş.

Mai multe detalii aici: http://goo.gl/MwiHfS

Protestele vor continua şi duminica aceasta, cetăţenii solicitând autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi să interzică continuarea activităţii principalului poluator S.C Kronospan S.A. atâta timp cât acesta nu respectă cu strictețe normele europene de protecția mediului.

Duminică, 18 ianuarie, sebeşenii ne invită să ne solidarizăm cu ei în lupta pentru un mediu curat!

https://www.facebook.com/events/800400296694414/

#unitisalvam #unitidepoluam #solidaritate #sebes

Organizează şi tu un eveniment de solidaritate la tine în oraş şi anunţă-ne:

► Sebeş – ora 14:00, Parcul Primăriei Sebeș https://www.facebook.com/events/800400296694414/
► Bucureşti – ora 14:00, Ministerul Mediului (B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5)
► Timişoara – ora 14:00, TBA
► Braşov – ora 14:00, TBA
► Diaspora este şi ea alături de Sebeș: mobilizări în Spania, Germania. Diaspora e cu noi!

”Kronospane nu uita, România nu te vrea!”

- Eveniment în curs de actualizare -

PREFECTUL DE ALBA: Autorizaţia de mediu pentru noua fabrică a Kronospan a fost suspendată

Ziarul Apulum

Miercuri, 14 ianuarie 2015, într-o conferinţă de presă prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a suspendat procedura de acordare a autorizaţiei intergrate de mediu pentru noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş (conform unei informări de la Ministerul Mediului, după cum precizează prefectul Feneşer).

Prefectul de Alba spune că a luat act de protestele de duminică, 11 ianuarie 2015, de la Sebeş, când peste 2.000 de persoane au protestat împotriva companiei austriece Kronospan.

Feneşer spune că Ministerul a primit 2 contestaţii (din partea Prima Natura Alba Iulia şi Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş) privind decizia revizuirii autorizaţiei integrate de mediu pentru noua fabrică a Kronospan Sebeş.

Ministrul mediului a dispus demararea analizei contestaţiilor înregistrate. Pe perioada analizei, APM Alba nu poate elibera autorizaţia integrată de mediu.

De precizat că în autorizaţia de mediu, societatea din Sebeş este oligată să monteze o instalaţie de monitorizare a nivelului de formaldehidă emisă…

articol preluat de pe http://www.ziarulapulum.ro

Protest faţă de Kronospan la Sebeş. 2.000 de persoane au cerut în stradă oprirea poluării cu formaldehidă (video)

Dorin Timonea – Adevarul

Protest fără precedent la Sebeş, faţă de compania austriacă Kronospan SA. Aproximativ 2.000 de persoane au participat la un miting urmat de un marş de protest prin care şi-au exprimat opoziţia faţă de construirea unei noi fabrici de producţie a formaldehidei cu o capacitate de 60.000 de tone pe an. Marşul s-a finalizat cu mici incidente, în faţa porţii de intrare pe platforma Kronospan.

Oamenii au fost mobilizaţi în principal pe reţelele de socializare de către câţiva tineri organizaţi în Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş. Participarea a fost peste aşteptări iar mesajul transmis a fost acela că sunt împotriva noii investiţii aflată în curs de realizare pe platforma Kronospan de către divizia chimică a companiei, societatea Kronochem SRL. Protestul a început la ora 14.00 în parcul din faţa Primăriei Sebeş.

După câteva discursuri ale iniţiatorilor şi organizatorilor, participanţii au mărşăluit prin oraş până în faţa societăţii Kronospan. Pe tot parcursul protestului, dar mai ales la poarta companiei multinaţionale, oamenii au scandat lozinci şi au afişat bannere împotriva acesteia pe care se putea citi: ”Kronospane nu uita / Sebeşul nu te vrea”, ”Opriţi poluarea! Formaldehida = cancer”, ”Dacă alţii nu vă lasă / Voi poluaţi la noi acasă”, ”Pentru-un ban mori cu Kronospan”, ”Sănătate nu profit”, ”Bolnavii de cancer din spital salută Kronospan”, ”Oameni fără conştiinţă ne-aţi dat moartea ca sentinţă” sau ”Nu corporaţia face legislaţia”. În parcarea din faţa Kronospan a existat şi un mic incident, mai multe persoane încercând să arunce în curta fabricii o coroană funerară pe care scria: ”Kronospan, Sebeşu nu te vrea”. Intervenţia jandarmilor a calmat spiritele. Protestatarii au stat mai mult de o jumătate de oră la poarta companiei unde au strigat sloganuri anti-Kronospan, anti-poluare şi anti-formaldehidă.

Din partea organizatorilor mitingului au luat cuvântul Any Ştefan, preşedintele ONG-ului Prima Natura din Sebeş dar şi Mircea Matei şi Ioan Căldare, doi vechi luptători împotriva poluării din Sebeş. Singura oficialitate prezentă la eveniment a fost consilierul local al municipiului Sebeş din partea PDL, Dorin Nistor. Reprezentanţii Grupului de Iniţiativa Civică Sebeş au anunţat că au contestat în instanţă autorizaţia de mediu pentru fabriica de formaldehidă cu o capacitate de 60.000 de tone de formaldehidă pe an, eliberat de instituţie în datat de 2 decembrie 2014. Oamenii solicită autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi să interzică continuarea activităţii principalului poluator SC Kronospan SA atâta timp cât acesta nu respectă cu stricteţe normele europene de protecţia mediului. Grupul de Iniţiativa Civică Sebeş a anunţat de asemenea că astfel de proteste vor fi organizate în viitor, în fiecare duminică, până ce autorităţile vor oferi răspunsuri solicitărilor lor.

La manifestare au participat şi persoane din Reghin şi Cluj, care s-au solidarizat cu oamenii din Sebeş. La Reghin există, de asemenea, o investiţie unde se doreşte construirea unei fabrici de formaldehidă. Zeci de persoane au participat cu măşti pe faţă, puse la dispoziţie de organizatori. Protestatarii au cerut chiar şi închiderea fabricii şi scoaterea acesteia în afara oraşului, la zeci de kilometri. Temerile acestora sunt legate de emisiile de la fabrica de formaldehidă care, potrivit unor studii ştiinţifice, ar fi cancerigene.

Citeste mai mult: adev.ro/ni0uau

„Stăm pe o bombă chimică!” – protest la Sebeş pentru oprirea poluării produse de Kronospan

Loredana Diacu – The Epoch Times Romania

În jur de 1.500 de persoane şi-au anunţat participarea la un marş de protest pentru oprirea poluării oraşului Sebeş. Organizat de Grupul de Iniţiativa Civică Sebeş, marşul va avea loc duminică, 11 ianuarie, ora 14, punctul de plecare fiind Primăria Sebeş, informează romaniacurata.ro.

Potrivit organizatorilor, care au dedicat o pagina de Facebook acestui eveniment, Sebeşul stă „pe o adevărată bombă chimică” în urma deciziei autorităţilor de a permite companiei Kronospan S.A. să deschidă o nouă instalaţie de formaldehidă cu o capacitate de 60.000 t/an, în condiţiile în care autorităţile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun de aparatură modernă de ultimă generaţie necesară măsurării exacte a cantităţii de noxe emise în atmosferă.

În consecinţă, cetăţenii din Sebeş vor ieşi duminică în stradă pentru a cere autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi „să interzică continuarea activităţii principalului poluator S.C Kronospan S.A. atâta timp cât acesta nu respectă cu stricteţe normele europene de protecţia mediului.”

„Ţinând cont de faptul că autorităţile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun la ora actuală de aparatură modernă de ultimă generaţie necesară măsurării exacte a cantităţii de noxe emise în atmosferă, locuitorii Sebeşului solicită atât oprirea imediată a acestei instalaţii noi, cât şi a celei vechi, până la rezolvarea definitivă a acestei probleme, rezolvare care va fi prezentată public şi prin angajamente cu răspundere juridică.”, scriu organizatorii evenimentului.

Totodată, Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş mai arată că poluarea masivă resimţită în toate zonele oraşului reprezintă o încălcare gravă a dreptului constituţional al sebeşenilor la sănătate şi la un mediu curat şi acuză că procedura de autorizare a instalaţiei de formaldehidă plus revizuirea acordului de mediu, este ilegală.

„Motivele cele mai des invocate de cei nemulţumiţi sunt următoarele:

- Construcţia Fabricii de Formaldehidă de 60.000t/an plus producţia la scară mare cu poluarea implicită, este un pericol evident pentru sănătatea şi viaţa celor peste 150.000 de locuitori din zonă Sebeş – Alba Iulia;

- Cele 8 bucăţi de rezervoare de 15.000 litri fiecare în care este depozitată formaldehida, 2 bucăţi rezervoare de methanol (alcool metilic) de 10.000 litri fiecare, cele de anhidridă maleică, de melamină (amida acidului cianuric), de motorină, de benzină şi de alte substanţe chimice foarte periculoase, care deservesc fabrica de formaldehidă cancerigenă de 30.000 t/an, ne îndreptăţesc să ne temem că Sebeşul stă pe o bombă chimică, care poate oricând exploda şi care ar distruge Sebeşul.

- Kronospan-ul nu şi-a realizat monitorizarea on-line, 24 din 24 de ore, a tuturor surselor de poluare şi a tuturor tipurilor de poluanţi, cu posibilitatea accesării pe internet, şi cu întreruperea procesului tehnologic atunci când unul din poluanţi atinge limita maximă admisă.” scriu organizatorii.

De asemenea, organizatorii mai reamintesc că potrivit unor studii ale Centrului Internaţional de Cercetare a Cancerului (IARC), agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), expunerea la poluarea din aer cauzează cancer la plămâni. De asemenea, poluarea aerului cauzează afecţiuni cardiovasculare şi respiratorii.

„Conform studiilor, în 2010, la nivel internaţional, peste 223.000 de persoane au murit din cauza cancerului la plămâni asociat cu poluarea aerului. Tot OMS spune clar în comunicatul nr 153 din 15 iunie 2004 că formaldehidă este clasată în grupa I a agenţilor cancerigeni pentru om, numeroase studii ale organizaţiei demonstrând că această substanţă poate cauza diverse forme de cancer precum leucemia, cancer de creier, cancer al aparatului respirator, nas, esofag, faringe (http://www.iarc.fr/en/media-centre/pr/2004/pr153.html

Judeţul Alba deţine locuri „fruntaşe” la cancerul pulmonar, cancerul de col uterin, cancerul colo-rectal, cancerul gastric şi melanom malign, mai susţin organizatorii, precizând că din datele oferite de DSP Mureş reiese că în judeţul Alba se îmbolnăvesc de cancer circa 1800 de persoane anual, şi mor circa 800 anual (Studiul DSP Mureş, pentru anul 2013).

Kronospan, cel mai mare producător de plăci lemnoase din România deţine şi fabrici producătoare de formaldehidă în Uniunea Europeană, Rusia şi China, acoperind, potrivit wikipedia, 2% din capacitatea de producţie la nivel mondial.

Formaldehida este utilizată în producţia de PAL, fiind un element esenţial pentru obţinerea acestui produs atât de utilizat în industria mobilei. Totodată, formaldehida este încadrată ca substanţă periculoasă, fiind asociată produselor posibil cancerigene. Încadrarea substanţelor periculoase în diferite categorii de pericol este stabilită în legislaţia europeană, în cadrul Directivei 67/548/EEC, modificată prin Directiva 79/831/CEE şi transpusă în legislaţia naţională prin HG 1408/2008 privind clasificarea şi etichetarea substanţelor periculoase, potrivit alba24.ro.

Potrivit ziarulunirea.ro, în anul 2007, Kronochem, divizia chimică a grupului Kronospan, a ridicat pe platforma industrială de la Sebeş instalaţie de producere a formaldehidelor, fără acord de mediu şi fără autorizaţie de construire, cu încălcarea gravă a OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Garda de Mediu Alba a dispus amendarea companiei şi demolarea instalaţiei. În anul 2010, Primăria Sebeş a refuzat să emită autorizaţia de construcţie, iar fabrica de formaldehidă, care era ridicată în procent de 80 la sută, a fost demolată.

În acelaşi an 2010, conform zf.ro, Comisia Europeană a avertizat de două ori România în urma încălcării normelor de mediu de către fabrica de formaldehidă a Kronospan Sebes. Comisia a atenţionat la momentul respectiv România că nesancţionarea companiei poate duce autorităţile locale în faţa Curţii Europene de Justiţie.

Ulterior, Kronochem a reluat procedura de autorizare si, în octombrie 2012, a obţinut acordul de mediu pentru nouă fabrică de la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu, mai scrie ziarulunirea.ro. În martie 2013, a obţinut şi autorizaţia de construire nr 50/21.03.2013 (Construire instalaţie pentru producerea formaldehidei-100%, capacitate 60.000 t/an) de la Primăria Sebeş iar în 2014 a demarat lucrările de construcţie

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor