Articole

Roșia Montană

Roşia Montană la începutul secolului al XX-lea (foto – Csiky Lajos, album Verespatak és környéke)

foto preluat de pe arhitectura-1906.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Roșia Montană este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba.

Răspândită pe versanții văii Roșiei, si-a capatat numele datorită culorii roșiatice a apei din cauza conținutului ridicat în oxizi de fier. Situată la o altitudine de aproximativ 800 m, unde se îmbină culmile domoale ale dealurilor premontane cu masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării îndelungate, străbătută de râul Roșia, bogat în minerale, în special fier care îi dă o culoare roșiatică, de unde și denumirea comunei. Culoarea roșiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani.

Localitatea are o existență milenară, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.

A fost înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria.
Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior. Primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roșia Montană. Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roșiei erau șteampuri care funcționau asemănător morilor de apă, fiind folosite pentru măcinarea minereului, în perioada anului când pe valea Roșiei debitul apei era insuficient pentru șteampuri, se deschidea stăvilarul unui lac (tău) artificial.

Roșia Montană a cunoscut și trăit toate evenimentele istoriei românilor: În anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniș, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluționari.

Aici s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu, soția lui B.P. Hașdeu și mama poetei Iulia Hașdeu. B.P. Hașdeu a cunoscut-o în anul 1865, în casa protopopului Simion Balint.

Munții sunt acoperiți de păduri, pășuni sau fânețe dând aspectul specific Munților Apuseni. O caracteristică unică a peisajului este prezența nenumăratelor lacuri artificiale numite „tăuri”. Aceste lacuri au fost creeate inițial pentru a folosi activității miniere iar astăzi folosesc în scopuri de agrement. Există în această localitate peste 105 tăuri, lacuri sau stăvilare (Țarina, Tăul cel Mare, Anghel, Brazi, Corna etc.) rezultat al activității miniere.

În apropierea Roșiei Montane se află două formațiuni geologice unice declarate monumente ale naturii: Piatra Corbului și Piatra Despicată. Piatra Corbului este situată pe Dealul Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m iar Piatra Despicată se află între Dealul Cârnic și Dealul Cetății.

Roşia Montană la începutul secolului al XX-lea foto: Csiky Lajos, album Verespatak és környéke - foto preluat de pe arhitectura-1906.ro

Roşia Montană la începutul secolului al XX-lea foto: Csiky Lajos, album Verespatak és környéke – foto preluat de pe arhitectura-1906.ro

 

Dealul Cetății este probabil cea mai importantă mărturie istorică, aici putând încă fi observate galeriile și puțurile din fostele mine romane. Se află la aproximativ o jumătate de oră de mers din centrul comunei. Aici s-au găsit 25 de table cerate care atestă existența milenară a oamenilor în aceste locuri. Cea mai importantă este placa nr. XVIII, singura pe care este trecută data 6 ianuarie 131 d.C. și denumirea de Alburnus Maior. A fost descoperită în anul 1854 și în prezent se află expusă în Muzeul Mineritului din incinta fostei exploatări miniere. Este și locul amplasării cetății Alburnus Maior.

 

Cetatea Alburnus Maior se află pe Dealul Cetății în apropierea fostelor exploatări romane și a reprezentat punctul de apărare al localității și ale exploatărilor aurifere. Aici, arheologii au descoperit locuințe, morminte, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Majoritatea din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului.

 

Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tuneluri lungi de zeci de kilometri, pot fi văzute monumente istorice și unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș, și construcțiile folosite pentru separarea aurului de piatră, numite „șteampuri”. Acestea erau alimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tăuri”.

 

Casele vechi din secolele XVIII-XIX (monumente de arhitectură populară).

 

Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Obeliscul este amplasat în centrul localității și a fost ridicat în anul 1925, în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul, cu o înălțime de 4 m, este alcătuit dintr-un postament din beton, pe care se înalță soclul și obeliscul în formă de piramidă, care are în terminație 3 cruci. Împrejmuirea este asigurată de un gard din plasă de sârmă. Pe fațada monumentului se află un înscris comemorativ: „1914-1918/ Închinare lui Dumnezeu/ Cinstire eroilor neamului“.

Pe raza comunei Roșia Montană se află doua situri geologice protejate, declarate monumente ale naturii: Piatra Corbului și Piatra Despicată.

 

Piatra Corbului se află în sudul comunei la aproximativ o oră de mers, pe versantul sudic al Dealului Cârnic. Rezervația geologică ocupă o suprafață de 5 ha, la altitudini cuprinse între 950 și 1100 m și deține acest statut din anul 1969.Formațiunile ocrotite sunt iviri masive de andezite, ce au luat forma unei cetăți în ruine sau a capului unui corb, de unde și denumirea. Stâncile sunt supuse unui proces intens de modelare și dezagregare. Crestele stâncilor sunt presărate cu ace și turnuri ascuțite și surplombe imense ce indică locurile de unde pe parcursul timpului s-au desprins blocuri imense de rocă. Numeroasele excavații din stâncă indică locurile vechilor galerii romane, astăzi distruse.

În apropierea Pietrei Corbului, între Dealul Cârnic și Dealul Cetății se află altă formațiune geologică protejată, numită Piatra Despicată. Este formată dintr-o stâncă imensă, separată de sol și formată dintr-un tip de rocă nemaiîntâlnit prin acele locuri. Proveniența stâncii este necunoscută. Legenda spune că ar fi fost scăpată acolo de un uriaș ce o transporta pe brațe peste Munții Apuseni cu mii de ani în urmă.

Accesul se poate face din centrul comunei, pe un fost drum industrial.

Pentru separarea aurului de restul minereului s-au construit mori de apă numite „șteampuri”. Debitul pârâielor ce treceau pe lângă exploatările miniere era prea scăzut, încât pentru punerea în funcțiune a șteampurilor s-au construit mai multe lacuri artificiale numite „lacuri pentru șteampuri” sau „tăuri”. Majoritatea lor mai există și astăzi și nemaifiind utile scopului lor inițial, au fost amenajate pentru piscicultură, agrement și pescuit sportiv.

 

Tăul Mare este situat aproape de izvoarele văii Roșia, la o altitudine de 930 m. A fost construit în anul 1908 și a primit numele de Tăul Mare datorită întinderii lui pe o suprafață mai mare decât celelalte lacuri.

 

Tăul Cornei este situat la obârșia văii Corna, afluent direct al râului Abrud, la mică distanță de satul Corna, la altitudinea de 930 m. Tăul Cornei este unul din cele mai frumoase și mai vizitate tăuri din zonă.

 

Tăul Brazi este situat pe un afluent al văii Roșia, la mică distanță de Tăul Cornei la aceeași altitudine de 930 m. Se spune că lacul ar fi fost construit din ordinul Mariei Tereza. Lacul este înconjurat de o poiană cu vedere spre dealurile din împrejurimi și de o pădurice de brazi, de unde și denumirea.

 

Tăul Țarinii este cel mai înalt lac din bazinul Roșiei situat la o altitudine de aproape 1000 m în apropiere de Tăul Mare. Lacul este înconjurat de o țarini, de unde și denumirea, și de câteva case împrăștiate prin apropiere. Datorită poziției într-un loc deschis, de pe malurile lacului se deschide o panoramă spre Vârful Vulcan (1263 m) declarat monument al naturii datorită formațiunilor sale carstice.

Alte lacuri din bazinul Roșiei sunt: Tăul Anghel, situat în imediata apropiere de Tăul Brazi la nici 100 m distanță; Tăul Muntari, cel mai vechi și mai mic din zonă; Tăul Gaurari, aflat pe Valea Seliștei un, afluent direct al Abrudului și Tăul Cartuș aflat puțin mai jos de Tăul Brazi într-o albie îngustă.

Roșia Montană este un loc al poveștilor. Printre localnici circulă fel de fel de povești despre morojnițe și vâlve. Morojnițele se cred a fi niște ființe ce după miezul nopții se dau de trei ori peste cap și se transformă într-un animal asemănător cu veverița și care fură laptele de la vaci. Vâlvele se cred a fi niște stafii care pot lua diferite forme și trăiesc în fostele mine și se arată din când în când localnicilor.

Legenda Întemeierii Roșiei spune că aurul a fost descoperit prima dată în zonă de către o femeie pe nume Cotroanța care venea cu caprele pe un deal numit Chernic. Aici a găsit un bulgăre care strălucea la soare și și-a dat seama că e de aur. Una din fostele galerii din apropierea Tăului Mare a primit numele Cotroanța.

Localitatea -Rosia Montană văzută din masivul Vaidoaia - foto ziarulunirea.ro

Localitatea -Rosia Montană văzută din masivul Vaidoaia – foto ziarulunirea.ro

 

Proiectul minier

Numele de Roșia Montană a devenit arhi-cunoscut după ce o companie româno-canadiană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a obținut licența de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licență obținută prin transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație. Licența este valabilă doar pentru exploatarea veche, care a fost închisă în 2006. De altfel autorizația de mediu, emisă pentru Minvest, a expirat în decembrie 2004, dar exploatarea de mici dimensiuni a continuat până în 2006, în condițiile în care licența nu a fost anulată.

RMGC este o companie înființată în anul 1997, în județul Alba, în care acționari sunt Gabriel Resources, firmă canadiană și acționar majoritar – cu 80,46% din totalul acțiunilor, compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31% și alți acționari minoritari – cu 0,23%. Proiectul minier de la Roșia Montană este prevazut a se desfășura pe parcursul a 17 ani, pe o suprafață de 12 km², timp în care se estimează că vor fi extrase aproximativ 300 tone de aur și 1600 tone de argint. Compania nu a primit încă autorizațiile necesare începerii proiectului.

Proiectul Roșia Montană este combătut de o parte a membrilor Academiei Române prin Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană www.acad.ro
și Academia de Studii Economice București, în urma unor analize științifice date publicității.
www.observatorulurban.ro

 

Impactul asupra mediului

Proiectul constă în deschiderea celei mai mari exploatări aurifere la suprafață, prin cianurare, din Europa care va cuprinde, în Valea Roșia, patru cariere deschise și o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului și argintului, iar în Valea Corna un iaz de decantare a substanțelor chimice cu o suprafață de 367 hectare.

Una din principalele temeri cu privire la acest proiect este legată de un posibil accident ecologic asemănător celui de la Baia Mare din anul 2000, când ruperea unui baraj al iazului de decantare a dus la poluarea cu cianură a Tisei și a Dunării, moartea a 1200 tone de pește și contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni.

Roșia Montană Gold Corporation a achiziționat, începând din 2002, 78% din cele 794 de gospodării aflate în zona de impact a proiectului. Din aceste 794 de gospodării, 143 au fost case nelocuite, 150 de familii au acceptat sa fie strămutate, iar 501 familii urmează să fie mutate pe un alt amplasament numit Piatra Albă, aflat la circa 5 km. de sat. Valoarea totală a investiției în achiziția de proprietăți se ridică la peste 71 de milioane de dolari. Aceste achiziții discutabile – ce nu fac obiectul de activitate al companiei RMGC – au fost făcute în condițiile în care documentația proiectului minier era în fază incipientă, proiectul de exploatare minieră la suprafață, prin cianurare nefiind aprobat nici în prezent datorită riscului distrugerii pe termen lung a mediului generată tehnologic de uriașul lac de decantare cu cianuri (prevăzut a se întinde pe o suprafață de aproape 400 hectare). Cumpărarea doar parțială a proprietăților din zona de exploatare creează greutăți serioase companiei RMGC deoarece aprobarea proiectului și implicit activitatea de exploatare nu poate începe fără acceptul tuturor proprietarilor de teren, ale căror drepturi sunt apărate atât de legislația românească cât și de cea europeană. În cazul unor aprobări abuzive din partea instituțiilor statului român („la limita legii”) există riscul antrenării statului român în litigii interminabile, cu costuri ridicate (ce pot fi imputabile persoanelor vinovate sau suportate de contribuabilul român).

Conform estimărilor discutabile ale companiei, proiectul va crea peste 2300 de locuri de muncă în faza de început a lucrărilor de descopertare și peste 800 de locuri de muncă permanente după ce proiectul va deveni operațional. Asa cum se spune în comunicatul Academiei Romane, exploatarea proiectată nu reprezintă o soluție de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale și economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. În același comunicat, referitor la locurile de munca create în perioada operațională a exploatării acestea sunt estimate de Academia Româna la circa 300, număr nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluție de durată, bazată pe resurse regenerabile.

Evaluarea economică a proiectului făcută de profesorii de la Academia de Științe Economice București și dată publicității apreciază un câștig nesemnificativ din partea statului român , raportat la riscurile asumate pe termen lung. ASE București prezintă 24 argumente, fundamentate științific și care impun oprirea acestui proiect, apreciat ca fiind în mod vădit, dezavantajos pentru statul roman și în contradicție cu unele prevederi din legislația româna și cea europeană.

Casele monument istoric de la Roșia Montană, într-o avansată stare de degradare
Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată și nu va fi afectat de exploatarea minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate odată cu demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric, care în prezent adăpostește expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. În momentul de față, cea mai mare parte a caselor monument istoric sunt într-o stare avansată de degradare, instabile și imposibil de folosit.

În prezent, Roșia Montană nu dispune de condițiile de bază pentru practicarea turismului la standarde europene – rețeaua de canalizare este restrânsă, iar accesul spre frumusețile naturale ale zonei este dificil.

Proiectul Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este „tipic pentru operațiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei” și „echivalează cu radierea unei părți notabile din suprafața unui județ și a două milenii de istorie”, a susținut Uniunea Arhitecților din România (UAR), într-o poziție oficială exprimată în 26 noiembrie 2010.

Academia Română, Academia de Studii Economice București, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică și Biserica Unitariană și-au exprimat opoziția categorică față de proiectul minier. De altfel, din punct de vedere tehnologic nici nu putem vorbi de un „proiect minier” ci mai degrabă asistăm la un proiect industrial – apropiat industriei materialelor de construcții – întrucât operația de extragere a minereului aurifer nu se face prin metode clasice de către mineri ci direct, la suprafață, prin dislocarea (așa numita operație de „pușcare”) muntelui, urmată de transportul și concasarea minereului aurifer și separarea aurului – prin cianurare – în recipiente speciale. Fluxul tehnologic menționat mai sus a obligat și obligă compania canadiană să cumpere cât mai multe proprietăți și să asigure „facilități” celor interesați să părăsească zona pentru a nu întâmpina opoziția firească a locuitorilor generată de însăși tehnologia de lucru.

Festivalul FânFest este un eveniment ce promovează valorile zonei: tradiții, ecoturism, ecologie, patrimoniul cultural. În cadrul acestui festival vin anual mai multe formații și interpreți din România și străinătate.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre si pe www.rosiamontana.org; epochtimes-romania.com; marturiilehierofantului.blogspot.comwww.historia.ro

 

 

 

Tratatul de la Craiova (între România și Bulgaria: 7 septembrie 1940)

Tratatul de la Craiova – Dobrogea: partea românească în portocaliu, partea bulgărească (Cadrilaterul) în galben

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: istorie-pe-scurt.ro; ro.wikipedia.org

 

Tratatul de la Craiova: Tratatul de frontieră dintre România și Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul„, adică județele Durostor și Caliacra) intră în componența Bulgariei.

Tratatul de la Craiova a fost semnat la 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria. Conform prevederilor acestuia, România a cedat partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul în română), și și-a dat acordul în realizarea unor schimburi de populație. Acest teritoriu a fost cedat de către Bulgaria României, în urma Păcii de la București din anul 1913.

Tratatul de la Craiova – foto: unstory.com

80.000 de români (mocani mărgineni, aromâni și meglenoromâni), majoritatea așezați de la sfârșitul celui de-al doilea război balcanic din 1913, în urma căruia teritoriul a fost anexat de România, au fost obligați să își abandoneze locuințele din sudul Dobrogei și să se așeze în nord, în timp ce 65.000 de bulgari din nordul regiunii au fost obligați să așeze în Cadrilater. În final, din întreaga Bulgarie s-au stabilit atunci în România circa 110.000 români, iar din România au plecat 77.000 bulgari

Tratatul de la Craiova – foto: unstory.com

Pe 3 august 1940, reprezentantul german în România, Fabricius, a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și primul ministru bulgar. Conformându-se cererii lui Hitler, guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început la Craiova pe 19 august. Delegația română avea mandat să accepte ideea cedării Cadrilaterului astfel că discuțiile au vizat pribleme concrete asupra modului de rezolvare a acestei chestiuni.

Tratatul de la Craiova - Procesul-verbal - foto: istorie-pe-scurt.ro

Tratatul de la Craiova – Procesul-verbal – foto: istorie-pe-scurt.ro

Prim delegat la această întâlnire de la Craiova a fost Alexandru Cretzianu care, împreună cu alţi membri ai reprezentanței române, a fost primit de fostul ministru de Externe, M. Manoilescu, care însă nu le-a dat nici o instrucţiune specială, vorbindu-le de cedarea Cadrilaterului ca de o obligaţie impusă, căreia nu trebuiau să se opună. La Craiova se alătură delegaţiei române şi Vasile Covată din Bazargic (reședința Caliacrăi), Tascu Purcărea din Silistra și alţi câţiva români-macedoneni îngrijoraţi de viitorul soartei lor.Delegaţia bulgară avea ca prim delegat pe fostul Ministru de la Bucureşti şi Roma, S. Pimenov, iar al doilea delegat era juristconsultul Papazoff. Amândoi delegaţii înţelegeau şi vorbeau româneşte, dar convorbirile şi tratativele s-au dus în limba franceză, delegaţia bulgară fiind foarte optimistă, sigură că totul era doar o formalitate pentru i se “restitui” “Zlatna Dobrugea”(Dobrogea de aur). După prezentarea scrisorilor de acreditare şi citirea actelor introductive preliminare, s-a propus delegaţiei bulgare un aranjament teritorial care ar fi fost de natură să asigure liniştea, cruţând sentimentele şi demnitatea fiecăreia dintre popoarele vecine.

Tratatul de la Craiova - Refugiati din Cadrilater - foto: Refugiati-din-Cadrilater1

Tratatul de la Craiova – Refugiati din Cadrilater – foto: Refugiati-din-Cadrilater1

S-a propus ca Silistra, cetate ce a aprținut termporar Ţării Româneşti în Evul Mediu să rămână României. De asemenea portul Cavarna şi Balcicul, din care românii făcuseră o staţiune de prim ordin, să ne rămână. Pretenţiile noastre au fost minime. În schimb, toată Zlatna Dobrugea revenea Bulgariei, şi în felul acesta se punea capăt pentru totdeauna litigiului care frământa opinia publică din cele două ţări vecine.Primul delegat bulgar, S. Pimenov, a răspuns însă că înţelege punctul de vedere românesc, dar că el nu se poate abate cu nimic de la cele hotărâte definitiv la Berchtesgaden adică dictat în toată puterea cuvântului. La poarta Palatului Jean Mihail (actualul Muzeu de Artă) din Craiova, unde se ţineau şedinţele, aşteptau cu groază rezultatele tratativelor, dobrogenii macedoneni, în număr de câteva sute. S-a reuşit ca schimbul de populaţie şi toate cele legate de o problemă atât de spinoasă să se concretizeze prin texte care, interpretate cu bună credinţă, puteau aduce alinare la brutalitatea ruperii oamenilor de la vatra şi glia lor.

Tratatul de la Craiova - Armata bulgara intra in Cadrilater - foto: istorie-pe-scurt.ro

Tratatul de la Craiova – Armata bulgara intra in Cadrilater – foto: istorie-pe-scurt.ro

În ziua de 7 septembrie, când urmau să se termine “lucrările”, ezitările justificate ale delegaţie române de a semna au fost spulberate de ordinul telefonic al noului conducător al statului, generalul Ion Antonescu, care a dat ordin să se iscălească “Tratatul”, lucru ce s-a făcut imediat. Al. Cretzianu a înmânat scrisorile primului ministru bulgar. Acordul a fost semnat de Henri Meitani, membru al delegației, și nu de Alexandru Cretzianu, șeful părții române la tratative, cel din urmă refuzând categoric. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei. Unii ofițeri ai armatei Române (de exemplu, generalul Argeșanu) s-au opus acestei retrageri și au organizat pe cont propriu o rezistență armată. Conducătorul rezistenței fiind însă arestat în cele din urmă din ordinele lui Ion Antonescu, bulgarii au reintrat în posesia acestei regiuni de 7.412 de kilometri pătrați şi 410.000 de locuitori relativ fără probleme. În total vara anului 1940 a adus României pierderi teritoriale de aproximativ 100.000 de kilometri pătrați, adică o treime din suprafață și un deficit de 6.800.000 de locuitori însumând 33% din populație.

 

articole preluate de pe: istorie-pe-scurt.ro; ro.wikipedia.org

 

1940: schimbul de populatie dintre Romania si Bulgaria

Tratatul de la București (10 august 1913)

Tratatul de la București (10 august 1913) Modificări teritoriale – 1 Conferința de la Londra; 2 Tratatul de la București (1913)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Tratatul de la București semnat pe 10 august 1913 a fost un tratat de pace semnat între Bulgaria pe de-o parte și România, Serbia, Muntenegru și Grecia, pe de alta.

Dat fiind faptul că Bulgaria fusese complet izolată în al doilea război balcanic, fiind amenințată la frontierele nordice de Regatul României, la cele vestice de armatele aliate greco-sârbe iar la cele sudice de armata otomană, ea a fost obligată să accepte termenii tratatului de pace impus de statele învingătoare. Toate înțelegerile importante privitoare la rectificarea liniilor controversate de frontieră au fost perfectate în întâlnirile comitetelor de specialitate, fiind încorporate în protocoale separate, ratificate oficial de adunarea finală a delegaților la tratative.

 

Tratatul de la București (1913) Președintele de Consiliu Titu Maiorescu în mijlocul participanților la negocieri - foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la București (1913) Președintele de Consiliu Titu Maiorescu în mijlocul participanților la negocieri - foto: ro.wikipedia.org

 

Prevederile tratatului

România

În conformitate cu prevederile tratatului de pace, Bulgaria ceda României porțiunea cunoscută ca Dobrogea de Sud (Cadrilaterul), de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo (Ecrene). Cadrilaterul avea o suprafață de aproximativ 6.960 km², o populație de circa 286.000 de locuitori și includea fortăreața Silistra și orașele Turtucaia (port la Dunăre) și Balcic (port la Marea Neagră).

În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortărețele existente și să nu construiască altele la Ruse ori la Șumen, sau în orice altă locație dintre aceste două puncte, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.

 

Caricatură a timpului: Regele Carol I arată cu pistolul la regii Petru I al Serbiei și Constantin I al Greciei în timp ce „fură” Dobrogea de Sud de la dezarmatul Țar al Bulgariei

Kariktura.JPG

 

Serbia

Frontiera estică a Sebiei avea să fie trasată de la piscul Patarika, de pe vechea frontieră, de-a lungul cursului râurilor Vardar și Struma, până la frontiera bulgaro-elenă, cu excepția cursului superior al râului Strumica, care rămânea în partea bulgărească a frontierei. Teritoriul pe care îl câștiga Serbia cuprindea Macedonia centrală, înclusiv Ohrid, Bitola, Kosovo, Štip și Kočani și partea răsăriteană a sangiacului Novi Pazar. Prin acest aranjament, Serbia a câștigat aproximativ 39.470 km² Și în jur de 1.500.000 de locuitori.

 

Grecia

Frontiera dintre Grecia și Bulgaria a fost trasată de la vârful Belasița spre vărsarea râului Mesta (Nestos) în Marea Egee. Această concesiune teritorială, la care Bulgaria s-a opus cu fermitate, aflată însă în conformitate cu directivele din notele prezentate la negocieri de Imperiul Rus și Austro-Ungaria, îi asigura Greciei o mărire a teritoriului cu 4.395.000 m². Acest teritoriu câștigat de Grecia cuprindea Epirul, Macedonia sudică, Salonicul, Kavala și litoralul Mării Egee până la vărsarea râului Mesta (Nestos), lăsându-i Bulgariei o ieșire al Marea Egee de numai 113 km, de la vărsarea râului Nestos până la gura râului Marița și acesul la portul de importanță secundară Alexandroupolis (Dedeagaci). Grecia și-a extins și frontiera nordică incluzând fortăreața Ianina. (În plus, Creta a fost atribuită în mod definitiv Greciei și a fost luată în stăpânire pe 14 decembrie același an).

 

Bulgaria

Bulgaria a căpătat în urma tratatului de pace o parte a Macedoniei, inslusiv orașul Strumica, Tracia de Vest și 70 de mile (113 km) de litoral la Marea Egee, în total 25.027 km² și o populație de 129.490 de locuitori.

 

Aprecierea tratatului

Termenii foarte duri ai păcii împuse Bulgariei au contrastat cu ambițiile guvernului de la Sofia din momentul declanșării războiului: nu s-a reușit cucerirea Macedoniei, (care fusese pricipalul obiectiv al războiului, în special orașele Ohrid și Bitolia). Rămânând doar cu o ieșire neînsemnată la Marea Egee și cu doar un port de mică importanță (Dedeagaci), țara a fost obligată să abandoneze proiectele pentru instaurarea hegemoniei bulgare în Balcani.

În ciuda faptului că s-a aflat în tabăra învingătorilor, cucerind importantul oraș Salonic, Grecia a fost puternic nemulțumită. Grecia primise și portul Kavala și teritoriul la est de acesta în urma insistențelor regelui Constantin I și a șefilor armatei grecești, în ciuda sfaturilor date de primul ministru Eleftherios Venizelos. Grecia a trebuit să facă față opoziției Italiei atunci când a ridicat pretenții asupra sudului Albaniei și asupra Insulelor Egeene (Vedeți și: Insulele Dodecaneze). La sfârșitul războiului, Grecia mai avea pretenții asupra unor teritorii locuite în acel moment de aproximativ 3.000.000 de greci.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Al Doilea Război Balcanic (1913)

Al doilea război balcanic – Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Cel de-Al Doilea Război Balcanic s-a declansat în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia si Muntenegru de cealaltă parte.

Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913, in care aceste tari fusesera aliate. Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război acestor tari.

Ferdinand (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948),[1] născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918). De asemenea, a fost autor, botanist, entomolog și filatelist - foto - ro.wikipedia.org

Ferdinand (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948) născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918). De asemenea, a fost autor, botanist, entomolog și filatelist – foto – ro.wikipedia.org

Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sîrbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a şi a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea poziţiilor greceşti de la Gevgeli şi Salonic. Bulgarii au fost copleşiţi numeric pe frontul grecesc, şi în curînd luptele uşoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie.

Forţele bulgare s-au retras imediat de pe poziţiile lor de la nord de Salonic pe poziţii defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sîrbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eşuat, iar bulgarii au fost opriţi.

 

Bătălia de la Kilkis

Batalia de la Kilkis - foto - cultural.bzi.ro

Batalia de la Kilkis – foto – cultural.bzi.ro

Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii şi o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu faţă de trupele bulgare.

Constantin I (n. 2 august 1868; d. 11 ianuarie 1923) rege al Greciei din 1913 până în 1917 și din 1920 până în 1922 -  foto - ro.wikipedia.org

Constantin I (n. 2 august 1868; d. 11 ianuarie 1923) rege al Greciei din 1913 până în 1917 și din 1920 până în 1922 – foto – ro.wikipedia.org

Dupa o lupta grea, grecii au reusit sa cucereasca la 5 iulie Doiranul, iar împreună cu sîrbii au inaintat pînă la Defileul Kresna. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, şi înaintarea s-a oprit.

Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alţi 6 000 au fost luaţi prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit şi ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, şi cel mai mare succes grecesc din ambele războaie.

 

Bregalnica, Kalimantsi şi Defileul Kresna

Pe frontul din Macedonia centrală sîrbii au împins forţele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie – 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către oraşul sîrbesc Pirot (în apropiere de graniţa sîrbo-bulgară), obligînd sîrbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul şi Nišul.

Soldati sîrbi în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic - foto - istoria.md

Soldati sîrbi în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic – foto – istoria.md

Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sîrbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie.

După liniştirea situaţiei pe frontul sîrbesc, bulgarii au trimis Armata a I-a în ajutorul Armatei a II-a, care se opunea grecilor în poziţiile defensive excelente de la Defileul Kresna.

Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistiţiu, căutînd o victorie decisivă pe cîmpul de luptă.

La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingîndu-i pe greci în aval pe văile rîurilor Struma şi Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, şi a cerut sprijinul sîrbilor.

Din nefericire pentru el, aceştia nu îi puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obţină un armistiţiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, şi astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.

 

Sfîrşitul războiului

În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorinţa guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a faptului ca la 10 iulie, românii au invadat Dobrogea şi inaintau dinspre nord spre capitala Sofia.

Pentru a înrăutăţi situaţia Bulgariei, otomanii au profitat pentru a-şi recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopolul, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc.

Armatele otomană şi română nu au avut pierderi în lupte, deşi au suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră.

Un armistiţiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale au fost reglate de tratatele de la Bucureşti şi de la Constantinopol.

Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor cîştigate în Primul Război Balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia şi coasta egeeană, cu excepţia portului Dedeagach.
Serbia a devenit o putere importantă în Balcani, iar Grecia a obţinut portul Salonic şi împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale.

A fost doar o înţelegere temporară. Zece luni mai tîrziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920)

Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Signing the Treaty on 4 June 1920 at the Grand Trianon Palace in Versailles, arrival of the two signatories, Ágost Benárd and Alfréd Drasche-Lázár - foto: en.wikipedia.org

Signing the Treaty on 4 June 1920 at the Grand Trianon Palace in Versailles, arrival of the two signatories, Ágost Benárd and Alfréd Drasche-Lázár – foto: en.wikipedia.org

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.

Palatul Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul - foto - ro.wikipedia.org

Palatul Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul - foto – ro.wikipedia.org

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

 

Conţinutul tratatului

Trianon-Imagine de la tratative - foto - ro.wikipedia.org

Trianon-Imagine de la tratative – foto – ro.wikipedia.org

Tratatul este divizat în patru părți. Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria).

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon - foto: ro.wikipedia.org

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78), intitulată „Clauze politice pentru Europa”, conținea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la cetățenie, protecția minorităților naționale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată „Interesele Ungariei în afara Europei”, conținea prevederi referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) și China.

 

Aplicarea dispoziţiilor tratatului

Trianon - Frontiera româno-maghiară stabilită în tratat - foto - ro.wikipedia.org

Trianon – Frontiera româno-maghiară stabilită în tratat – foto – ro.wikipedia.org

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat, au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepție a fost orașul Sopron (în limba germană Ödenburg) din Burgenland, care, în urma unui plebiscit ținut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămână parte a Ungariei.

Dispozițiile tratatului referitoare la minoritățile din Ungaria au fost aplicate parțial, astfel că procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind, în prezent, unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

 

Impactul tratatului

Distribuţia etniilor în Regatul Maghiar (1880) - foto - ro.wikipedia.org

Distribuţia etniilor în Regatul Maghiar (1880) – foto – ro.wikipedia.org

Tratatul de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceștia. În ciuda acestui fapt, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Din această perspectivă Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari. Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conștiința populației statelor succesoare sau vecine; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) și a consfințit o realitate existentă pe teren (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forțele armate ale României, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor).

Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990.

Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 – sudul Slovaciei, 1939 – Ucraina Subcarpatică, 1940 – nordul Transilvaniei, 1941 – teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria.

 

Extrase

„Articolul 47.

România recunoaște și confirmă, față de Ungaria, angajamentul său de a accepta inserarea, într-un tratat încheiat cu principalele puteri aliate și asociate, a dispozițiilor socotite necesare de către aceste puteri, pentru a proteja în România interesele locuitorilor care diferă de majoritatea populației prin rasă, limbă și religie, precum și pentru a proteja libertatea de tranzit și un regim echitabil pentru comerțul celorlalte națiuni.”

„Articolul 161.

Aliații și guvernele asociate afirmă și Ungaria acceptă responsabilitatea Ungariei și aliaților ei pentru cauzele de pierderi și daune la care guvernele aliate, asociate și cetățenii lor au fost supuși, ca o consecință a războiului impus prin agresiunea Austro-Ungarǎ și aliații ei.”
—Tratatul de la Trianon

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Trianon. Actiuni iredentiste şi revizioniste ungare

4 IUNIE 1920 – TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON SI CE NU AU INVATAT DIN ISTORIE REVIZIONISTII UNGURI. VIDEO

Proclamarea independenței de stat a României (9 mai 1877)

Proclamarea Independenței de stat a României

foto: agerpres.ro

 

Proclamarea Independenței de stat a României

articole: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Pavilionul Regelui 1881 - foto: ro.wikipedia.org

Pavilionul Regelui 1881 – foto: ro.wikipedia.org

 

Imperiul Otoman a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor și a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave românești încărcate cu cereale, bombardarea orașelor Brăila și Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ș.a. În această situație, ministrul de război român Alexandru Cernat a ordonat trupelor române să riposteze ferm față de orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state.

 

Războiul de Independență de la 1877 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul de Independență de la 1877 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

La 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor proclamă Independenţa de Stat a României. Romania si-a proclamat independenta fata de Turcia. Hotararea a fost adoptata in sesiunea extraordinara a Adunarii Deputatilor, iar in urmatoarea zi, 10 (sv)/22 mai (sn), senatul a votat „Legea independentei”. Aceasta a fost promulgata imediat de catre regele Carol I.  Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetățenilor care se distingeu pe timp de pace sau război. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român. O contributie importanta la evenimentul istoric au avut-o politicienii vremii, indeosebi ministrul de externe Mihail Kogalniceanu. care a rostit celebrul discurs din care redam:

 

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu(1817 – 1891) – foto: ro.wikipedia.org

 

În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă .”

 

Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești – d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) a fost un om politic român, fratele lui Dumitru C. Brătianu. A fost membru de onoare (din 1888) al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Ion C. Brătianu** (1821 – 1891) – foto: ro.wikipedia.org

 

Mai înainte de începerea luptelor, Imperiul Rus nu s-a arătat deloc interesat să coopereze activ cu România în acțiunile de război, ceea ar fi îndreptățit Principatele Unite să participe și la tratativele de pace care ar fi pus capăt conflictului.

 

Principele Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Principele Carol I*** – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Dobandirea independentei s-a produs efectiv in urma razboiului ruso-romano-turc. Atat independenta Romaniei, ca si cea a Serbiei si a Muntenegrului, precum si unirea Dobrogei cu Romania, au fost recunoscute, in Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, din 3 martie 1878 si a fost consfintita prin Tratatul de la Berlin, incheiat in 13 iulie 1878.

 

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 3 martie 1878 - foto: istoria.md

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 3 martie 1878 – foto: istoria.md

 

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului - foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) – foto: ro.wikipedia.org

 

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului. Cele 7 puteri europene participante au fost: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franța, Imperiul Otoman, Italia și Rusia, iar cel care a dat dovadă de abilitate diplomatică deosebită și care a influențat decisiv luarea hotărârilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

 

România 1878-1913 - foto: ro.wikipedia.org

România 1878-1913 – foto: ro.wikipedia.org

 

Tratatul de pace de la Berlin avea în vedere ca toți participanții să ia în considerare aportul României pe plan militar, la câștigarea Războiului de Independență al României din 1877-1878 care consfințea independența României. Deși se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparținuseră României:Județul Cahul, Județul Ismail și Județul Bolgrad astăzi parte componentă a Ucrainei din anul 1991, după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

 

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 - foto: ro.wikipedia.org

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 – foto: ro.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

* Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

 

** Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești – d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) a fost un om politic român, fratele lui Dumitru C. Brătianu. A fost membru de onoare (din 1888) al Academiei Române. În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme.

 

*** Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

Constituția României din 1923

Stema mare a Regatului României (1922 – 1947) *

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cdep.ro

 

Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite - foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite – foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

- puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;

- puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.

- puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948..

 

* Stema mare a Regatului României (1922 – 1947), folosită pe actele emise de M.S. Regele și pe acte internaționale importante, la cererea Regelui, precum și în centrul drapelului tricolor național. A fost adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București – d. 1 august 1908, București) academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Constituția României din 1923  - Textul actului publicat în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923

 

TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMANIEI

Art. 1. – Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.

Art. 2. – Teritoriul Romaniei este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi.

Art. 3. – Teritoriul Romaniei nu se poate coloniza cu populatiuni de ginta straina.

Art. 4. – Teritoriul Romaniei din punct de vedere administrativ se imparte in judete, judetele in comune.

Numarul, intinderea si subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili dupa formele prevazute in legile de organizare administrativa.

 

TITLUL II
DESPRE DREPTURILE ROMANILOR

Art. 5. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi.

Art. 6. – Constitutiunea de fata si celelalte legi relative la drepturile politice determina cari sunt, osebit de calitatea de Roman, conditiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub cari femeile pot avea exercitiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe.

Art. 7. – Deosebirea de credinte religioase si confesiuni, de origina etnica si de limba, nu constitue in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita.

Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acorda in mod individual de Consiliul de Ministri, in urma constatarii unei comisiuni, compusa din: primul-presedinte si presedintii Curtii de apel din Capitala Tarii, ca solicitantul indeplineste conditiunile legale.

O lege speciala va determina conditiunile si procedura prin care strainii dobandesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Sotia si copiii minori profita, in conditiunile prevazute de lege, de naturalizarea sotului sau tatalui.

Art. 8. – Nu se admite in Stat nici o deosebire de nastere sau de clase sociale. Toti Romanii, fara deosebire de origina etnica de limba sau de religie, sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice.

Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare. Legi speciale vor determina Statutul functionarilor publici.

Strainii nu pot fi admisi in functiunile publice decat in cazuri exceptionale si anume statornicite de legi.

Art. 9. – Toti strainii aflatori pe pamantul Romaniei se bucura de protectiunea data de legi persoanelor si averilor in genere.

Art. 10. – Toate privilegiile de orice natura, scutirile si monopolurile de clasa sunt oprite pentru totdeauna in Statul Roman.

Titlurile de noblete sunt si raman neadmise in Statul Roman. Decoratiunile straine se vor purta de Romani numai cu autorizarea Regelui.

Art. 11. – Libertatea individuala este garantata.

Nimeni nu poate fi urmarit sau perchizitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi.

Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecatoresc motivat, care trebuie sa-i fie comunicat in momentul arestarii sau cel mai tarziu in 24 ore dupa detinere sau arestare.

In caz de vina vadita, definerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite in 24 ore si i se va comunica conform aliniatului precedent.

Art. 12. – Nimeni nu poate fi sustras in contra vointei sale dela judecatorii ce-i da legea.

Art. 13. – Domiciliul este neviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decat de autoritatile competinte, in cazurile anume prevazute de lege si potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 14. – Nici o pedeapsa nu poate fi infiintata, nici aplicata decat in puterea unei legi.

Art. 15. – Nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor.

Art. 16. – Pedeapsa cu moarte nu se va putea reinfiinta afara de cazurile prevazute in Codul penal militar in timp de rasboi.

Art. 17. – Proprietatea de orice natura precum si creantele asupra Statului sunt garantate.

Autoritatea publica, pe baza unei legi, este in drept a se folosi, in scop de lucrari de interes obstesc, de subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatiunea de a desdauna pagubele aduse suprafetei, cladirilor si lucrarilor existente. In lipsa de invoiala despagubirea se va fixa de justitie.

Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de justitie.

O lege speciala va determina cazurile de utilitate publica, procedura si modul exproprierii.

In afara de expropriere pentru caile da comunicatie, salubritate publica, apararea tarii si lucrari de interes militar, cultural si acele impuse de interesele generale directe ale Statului si administraliilor publice, celelalte cazuri de utilitate publica vor trebui sa fie stabilite prin legi votate cu majoritate de doua treimi.

Legile existente privitoare la alinierea si largirea stradelor de prin comune precum si la malurile apelor ce curg prin sau pe langa ele raman in vigoare in tot cuprinsul Regatului.

Art. 18. – Numai Romanii si cei naturalizati romani pot dobandi cu orice titlu si detine imobile rurale in Romania. Strainii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Art. 19. – Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului. Se excepteaza masele de roci comune, carierele de materiale de constructie si depozitele de turba, fara prejudiciul drepturilor dobandite de Stat pe baza legilor anterioare.

O lege speciala a minelor va determina normele si conditiunile de punere in valuare a acestor bunuri, va fixa redeventa proprietarului suprafetei si va arata tot de odata putinta si masura in care acestia vor participa la exploatarea acestor bogatii.

Se va tine seama de drepturile castigate, intrucat ele corespund unei valorificari a subsolului si dupa distinctiunile ce se vor face in legea speciala.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi in vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s’au acordat, iar exploatarile miniere existente facute de proprietar numai cat timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue.

Toate concesiunile si exploatarile prevazute in aliniatul precedent vor trebui insa sa se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va preved ca si maximum de durata al acelor concesiuni si exploatari si care nu va trece de cincizeci ani dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 20. – Caile de comunicatie, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile sunt de domeniul public.

Sunt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si acele ce pot fi folosite in interes obstesc.

Drepturile castigate se vor respecta sau se vor rascumpara prin expropriere pentru caz de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire.

Legi speciale vor determina limita in care toate drepturile de mai sus vor putea fi lasate in folosinta proprietarilor, modalitatile exploatarii, precum si despagubirile cuvenite pentru utilizarea suprafetei si pentru instalatia in fiinta.

Art. 21. – Toti factorii productiunii se bucura de o egala ocrotire.

Statul poale interveni, prin legi, in raporturile dintre acesti factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi aparata.

Legea va regula asigurarea sociala a muncitorilor, in caz de boala, accidente si altele.

Art. 22. – Libertatea constiintei este absoluta.

Statul garanteaza tuturor cultelor o deopotriva libertate si protectiune intrucat exercitiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare ale Statului.

Biserica crestina ortodoxa si cea greco-catolica sunt biserici romanesti.

Biserica ortodoxa romana fiind religia marei majoritati a Romanilor este biserica dominanta in Statul roman; iar cea greco-catolica are intaielatea fata de celelalte culte.

Biserica ortodoxa romana este si ramane neatarnata de orice chiriarchie straina, pastrandu-si insa unitatea cu Biserica ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor.

In tot regatul Romaniei Biserica crestin ortodoxa va avea o organizatie unitara cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici si mireni.

O lege speciala va statornici principiile fundamentale ale acestei organizatii unitare, precum si modalitatea dupa care Biserica isi va regulamenta, conduce si administra, prin organele sale proprii si sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundationale si epitropesti.

Chestiunile spirituale si canonice ale Bisericei ortodoxe romane se vor regula de o singura autoritate sinodala centrala.

Mitropolitii si episcopii Bisericei ortodoxe romane se vor alege potrivit unei singure legi speciale.

Raporturile dintre diferitele culte si Sfat se vor stabili prin lege.

Art. 23. – Actele starii civile sunt de atributia legii civile.

Intocmirea acestor acte va trebui sa preceada totdeauna binecuvantarea religioasa.

Art. 24. – Invatamantul este liber in conditiunile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinei publice.

Invatamantul primar este obligator. In scolile Statului acest invatamant se va da gratuit.

Statul, judelele si comunele vor da ajutoare si inlesniri elevilor lipsiti de mijloace, in toate gradele invatamantului, in masura si modalitatile prevazute de lege.

Art. 25. – Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate prin Codicele penal, care nici intr’un caz nu va putea restrange dreptul in sine.

Nici o lege exceptionala nu se va putea infiinta in aceasta materie.

Nici cenzura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distributiunea oricarei publicatiuni nu se va putea infiinta.

Nu este nevoe de autorizatiunea prealabila a nici unei autoritati pentru aparitiunea oricarei publicatiuni.

Nici o cautiune nu se va cere dela ziaristi, scriitori, editori, Tipografi si litografi.

Presa nu va fi pusa nici odata sub regimul avertismentelor. Nici un ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicatiune periodica de orice natura va trebui sa aiba un director raspunzator, iar in absenta acestuia, un redactor raspunzator. Directorul sau redactorul vor trebui sa se bucure de drepturile civile si politice. Numele directorului si numele redactorului vor figura vizibil si permanent in fruntea publicatiunii.

Inainte de aparitiunea publicatiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara si inscrie numele sau la tribunalul de comert.

Sanctiunile acestor dispozitiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26. – In ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.

La publicatiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul in ordinea enumerarii.

Proprietarul in toate cazurile este solidar raspunzator de plata despagubirilor civile.

Delictele de presa se judeca de jurati, afara de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

a) Delictele ce s’ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, membrilor Familiei Regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor;

b) indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune;

c) Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in vieata lor particulara sau in cinstea lor personala.
Arestul preventiv in materie de presa este interzis.

Art. 27. – Secretul scrisorilor, telegramelor si al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege speciala va stabili cazurile in cari justitia, in interesul instructiunii penale, va putea face exceptiune la dispozitiunea de fata.

Aceeas lege va determina responsabilitatea agentilor Statului si a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor si convorbirilor telefonice.

Art. 28. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, au dreptul de a se aduna pasnici si fara arme, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; intru aceasta nu este trebuinta de autorizare prealabila.

Intrunirile sub cerul liber sunt permise, afara de pietele si caile publice.

Intrunirile, procesiunile si manifestatiile pe caile si pietele publice sunt supuse legilor politienesti.

Art. 29. – Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitiul acestui drept.

Dreptul de libera asociatiune nu implica in sine dreptul de a crea persoane juridice.

Conditiunile in cari se acorda personalitatea juridica se vor stabili prin o lege speciala.

Art. 30. – Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritatile publice prin petitiuni subscrise de catre una sau mai multe persoane, neputand insa petitiona decat in numele subscrisilor.

Numai autoritatile constituite au dreptul de a adresa petitiuni in nume colectiv.

Art. 31. – Nici o autorizare prealabila nu este necesara pentru a se exercita urmariri contra functionarilor publici pentru faptele administratiunii lor de partile vatamate, ramanand insa neatinse regulile speciale statornicite in privinta ministrilor.

Cazurile si modul urmaririi se vor regula prin anume lege.

Dispozitiuni speciale in Codicele penal vor determina penalitatile prepuitorilor.

Art. 32. – Nici un Roman, fara autorizarea guvernului, nu poate intra in serviciul unui Stat strain, fara ca insus prin aceasta sa-si piarda cetatenia.

Extradarea refugiatilor politici este oprita.

 

TITLUL III
DESPRE PUTERILE STATULUI

Art. 33. – Toate puterile Statului emana dela natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata.

Art. 34. – Puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentatiunea nationala.

Reprezentatiunea nationala se imparte in doua Adunari:

Senatul si Adunarea deputatilor.

Orice lege cere invoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusa sanctiunii regale decat dupa ce se va fi discutat si votat liber de majoritatea ambelor Adunari.

Art. 35. – Initiativa legilor este data fiecareia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totus orice lege relaliva la veniturile si cheltuelile Statului sau la contingentul armatei trebuie sa fie votata mai intaiu de Adunarea deputatilor.

Art. 36. – Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

Art. 37. – Promulgarea legilor, votate de ambele Adunari, se va face prin ingrijirea ministerului justitiei, care va pastra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se pastreaza de Arhivele Statului.

Ministrul justitiei este si pastratorul marelui Sigiliu al Statului.

In fiecare an ministerul justitiei va publica colectiunea legilor si regulamentelor, in care legile vor fi inserate purtand numarul de ordine dupa data promulgarii.

Art. 38. – Nici o lege, nici un regulament de administratiune generala, judeteana sau comunala nu pot fi indatoritoare decat dupa ce se publica in chipul hotarat de lege.

Art. 39. – Puterea executiva este incredintata Regelui, care o exercita in modul regulat prin Constitutiune.

Art. 40. – Puterea judecatoreasca se exercita de organele ei.

Hotararile lor se pronunta in virtutea legii si se executa in numele Regelui.

Art. 41. – Interesele exclusiv judetene sau comunale se reguleaza de catre consiliile judetene sau comunale dupa principiile asezate prin Constitutiune si prin legi speciale.

 

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea nationala

Art. 42. – Membrii Adunarilor reprezinta natiunea.

Art. 43. – Sedintele Adunarilor sunt publice. Regulamentele lor fixeaza cazurile si modul in cari aceste sedinte pot fi declarate secrete.

Art. 44. – Fiecare din Adunari verifica titlurile membrilor sai si judeca contestatiunile ce se ridic in aceasta privinta.

Nici o alegere nu poale fi invalidala decat cu doua treimi din numarul membrilor prezenti.

Art. 45. – Nimeni nu poate fi totdeodata membru al uneia si al celeilalte Adunari.

Art. 46. – Deputatii si senatorii numiti de puterea executiva intr’o functiune salariata, pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanti ai natiunii.

Aceasta dispozitiune nu se aplica ministrilor si subsecretarilor de Stat. Legea electorala determina incompatibilitatile.

Art. 47. – La inceputul fiecarei legislaturi si a fiecarei sesiuni ordinare, Adunarea deputatilor si Senatul aleg din sanul lor pe presedintele, vice-presedintii si membrii biurourilor, potrivit regulamentelor interioare.

Art. 48. – Orice hotarire se ia cu majoritate absoluta a voturilor, afara de cazurile cand prin Constitutiune, legi sau regulamentele Corpurilor legiuitoare se cere un numar superior de voturi.

In caz de paritate a voturilor, propunerea in deliberare este respinsa. Adunarile tin sedinte cu jumatate plus unul din numarul membrilor inscrisi in apelul nominal.

Art. 49. – Voturile se dau prin ridicare si sedere, prin viu grai sau prin scrutin secret.

Un proiect de lege nu poate fi adoptat decat dupa ce s’a votat articol cu articol.

Art. 50. – Fiecare din Adunari are dreptul de ancheta.

Art. 51. – Adunarile au dreptul de a amenda si de a desparti in mai multe parti articolele si amendamentele propuse.

Art. 52. – Fiecare membru al Adunarilor are dreptul a adresa ministrilor interpelari, la care acestia sunt obligati a raspunde in termenul prevazut de regulament.

Art. 53. – Oricine are dreptul a adresa petitiuni Adunarilor prin mijlocirea biuroului sau a unuia din membrii sai.

Fiecare din Adunari are dreptul de a trimite ministrilor petitiunile ce-i sunt adresate. Ministrii sunt datori a da explicatiuni asupra cuprinderii lor ori de cate ori Adunarea o cere.

Art. 54. – Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunari nu poate fi urmarit sau prigonit pentru opiniunile si voturile emise de dansul in cursul exercitiului mandatului sau.

Art. 55. – Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunari nu poate, in timpul sesiunii, sa fie nici urmarit, nici arestat in materie de represiune, decat cu autorizarea Adunarii din care face parte, afara de cazul de flagrant delict.

Daca a fost arestat preventiv sau urmarit in timpul cand sesiunea era inchisa, urmarirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobarii Adunarii din care face parte, indata dupa deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detentiunea sau urmarirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunari este suspendata in tot timpul sesiunii, daca Adunarea o cere.

Art. 56. – Fiecare Adunare determina, prin regulamentul sau, modul dupa care ea isi exercita atributiunile.

Art. 57. – Fiecare din Adunari delibereaza si ia hotariri separat afara de cazurile anume specificate in Constitutiunea de fata.

Art. 58. – Orice intrunire a unuia din Corpurile legiuitoare in afara de timpul sesiunii celuilalt este nula de drept.

Art. 59. – Fiecare din ambele Adunari are dreptul exclusiv de a exercita propria sa politie prin presedintele ei, care singur, dupa incuviintarea Adunarii, poate da ordin gardei de serviciu.

Art. 60. – Nici o putere armata nu se poate pune la usile sau in jurul uneia sau alteia din Adunari fara invoirea ei.

Art. 61. – Legea electorala stabileste toate conditiunile cerute pentru a fi alegator la Adunarea deputatilor si la Senat, incapacitatile si nedemnitatile precum si procedura electorala.

Art. 62. – Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt alesi pentru patru ani.

Art. 63. – Diurnele deputatilor si senatorilor se stabilesc prin lege.

 

SECTIUNEA I
Despre Adunarea deputatilor

Art. 64 – Adunarea deputatilor se compune din deputati alesi de cetatenii Romani majori, prin vot universal, egal, direct, obligator si secret pe baza reprezentarii minoritatii.

Art. 65. – Alegerea deputatilor se face pe circumscriptii electorale. Circumscriptia electorala nu poate fi mai mare decat un judet.

Legea electorala stabileste numarul deputatilor de ales in fiecare circumscriptie proportional cu populatia.

Art. 66. – Spre a fi eligibil la Adunarea deputatilor se cere:

a) A fi cetatean roman;

b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;

c) A avea varsta de douazeci si cinci ani impliniti;

d) A avea domiciliul in Romania. Legea electorala va determina incapacitatile.

 

SECTIUNEA II
Despre Senat

Art. 67. – Senatul se compune din senatori alesi si din senatori de drept.

Art. 68. – Toti cetatenii Romani dela varsta de 40 ani impliniti aleg, pe circumscriptii electorale cari nu pot fi mai mari decat judetul, prin vot obligator, egal, direct si secret, un numar de senatori.

Numarul senatorilor de ales in fiecare circumscriptie, care nu poate fi mai mare decat un judet, se stabileste de legea electorala, proportional cu populatia.

Art. 69. – Membrii alesi in consiliile judetene si membrii alesi in consiliile comunale urbane si rurale, intruniti intr’un singur colegiu, aleg, prin vot obligator egal, direct si secret, cate un senator de fiecare judet.

Art. 70. – Membrii camerelor de comert, de industrie, de munca si de agricultura, intruniti in colegii separate, aleg din sanul lor cate un senator de fiecare categorie si pentru fiecare circumscriptie electorala. Aceste circumscriptii electorale speciale se fixeaza de legea electorala, numarul lor neputand fi mai mare de sase.

Art. 71. – Fiecare universitate alege, din sanul sau, prin votul profesorilor sai, cate un senator.

Art. 72. – Sunt de drept membri ai Senatului, in virtutea Inaltei lor situatiuni in Stat si Biserica:

a) Mostenitorul Tronului dela varsta de 18 ani impliniti; el insa nu va avea vot deliberativ decat la varsta de 25 ani impliniti;

b) Mitropolitii tarii;

c) Episcopii eparhioti ai Bisericilor ortodoxe romane si greco-catolice, intru cat vor fi alesi conform legilor tarii;

d) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, cate unul de fiecare confesiune, intru cat sunt alesi sau numiti conform legilor tarii si reprezinta un numar de peste 200.000 credinciosi; precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat;

e) Presedintele Academiei Romane. Mandatul acestor senatori inceteaza odata cu calitatea sau demnitatea care le atribue dreptul.

Art. 73. – Devin senatori de drept:

a) Fostii Presedinti de Consiliu, intru cat vor avea o vechime de patru ani ca Presedinti de Consiliu titulari, si fostii Ministri avand o vechime de cel putin sase ani intr’una sau mai multe guvernari;

b) Fostii Presedinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi exercitat aceasta demnitate cel putin in cursul a opt sesiuni ordinare;

c) Fostii Senatori si Deputati alesi in cel putin zece legislaturi independent de durata lor;

d) Fostii Primi-Presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie car au ocupat aceasta functiune sau pe aceea de Presedinte la Casatie cinci ani;

e) Generalii de rezerva si in retragere:

1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate in fata inamicului, ca titulari, cel putin 3 luni.

2. Cari au indeplinit functiunea de Sef al marelui Stat-Major, sau de inspector general de armata (comandant de armata), in timp de pace, cel putin patru ani.

Numarul celor din categoria a doua nu va fi mai mare de patru, luati in ordinea vechimei, la vacante existente;

f) Fostii Presedinti ai Adunarilor Nationale din Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia, cari au declarat Unirea.

Art. 74. – Verificarea indeplinirii conditiunilor senatorilor de drept se face de o comisiune compusa din Presedintii sectiunilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sub presedintia Primului-Presedinte al acestei Inalte Curti.

Constatarea se face din oficiu, la cererea Presedintelui Senatului sau a acelora cari au dreptul.

Presedintele Senatului inscrie senatorii de drept pe baza incheierii Comisiunii. Senatul poate discuta si semnala Comisiunii, spre rectificare, erorile constatate in stabilirea drepturilor.

Art. 75. – Spre a fi eligibil la Senat se cere:

a) A fi cetatean roman;
b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;
c) A avea varsta de 40 ani impliniti;
d) A avea domiciliul in Romania.
Aceste conditiuni, afara de varsta, se cer si senatorilor de drept.

 

SECTIUNEA III
Despre Consiliul legislativ

Art. 76. – Se infiinteaza un Consiliu legislativ, a carui menire este sa ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor, emanand fie dela puterea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicarea legilor.

Consultarea Consiliului legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, afara de cele cari privesc creditele bugetare; daca insa, intr’un termen fixat de lege, Consiliul legislativ nu-si da avizul sau, Adunairile pot proceda la discutarea si aprobarea proiectelor.

O lege speciala va determina organizarea si modul de functionare al Consiliului legislativ.

 

CAPITOLUL II
Despre Rege si Ministri

 

SECTIUNEA I
Despre Rege

Art. 77. – Puterile constitutionale ale Regelui sunt creditare in linie coboritoare directa si legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.

Coboritorii Maiestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului.

Art. 78. – In lipsa de coboritori in linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite in articolul precedent.

Daca nici unul dintre fratii sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi in vieata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa cu Primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa de art. 79.

Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. – La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunari se intrunesc de indata intr’o singura Adunare, chiar fara convocare, si cel mai tarziu pana in opt zile dela intrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala.

Prezenta a trei patrimi din membrii cari compun fiecare din ambele Adunari si majoritatea de doua treimi a membrilor prezenti sunt necesare pentru a se putea procede la aceasta alegere.

La caz cand Adunarea nu se va fi facut in termenul mai sus prescris, atunci in a noua zi, la amiazi, Adunarile intrunite vor pasi la alegere oricare ar fi numarul membrilor prezenti si cu majoritatea absoluta a voturilor.

Daca Adunarile s’ar afla dizolvate in momentul vacantei Tronului, se va urma dupa modul prescris la articolul urmator.

In timpul vacantei Tronului, Adunarile intrunite vor numi o locotenenta regala, compusa din trei persoane, care va exercita puterile regale pana la suirea Regelui pe Tron.

In toate cazurile mai sus aratate votul va fi secret.

Art. 80. – La moartea Regelui, Adunarile se intrunesc chiar fara convocare cel mai tarziu zece zile dupa declararea mortii.

Daca din intamplare ele au fost dizolvate mai inainte si convocarea lor a fost hotarita in actul de dizolvare pentru o epoca in urma celor zece zile, atunci Adunarile cele vechi se aduna pana la intrunirea acelora cari au a le inlocui.

Art. 81. – Dela data mortii Regelui si pana la depunerea juramantului a succesorului sau la Tron puterile constitutionale ale Regelui sunt exercitate, in numele poporului roman, de ministri, intruniti in consiliu si sub a lor responsabilitate.

Art. 82. – Regele este major la varsta de optsprezece ani impliniti.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai intaiu in sanul Adunarilor intrunite urmatorul juramant: „Jur a pazi Constitutiunea si legile poporului roman, a mentine drepturile lui nationale si integritatea teritoriului”.

Art. 83. – Regele, in vieata fiind, poate numi o Regenta, compusa din trei persoane, care, dupa moartea Regelui, sa exercite puterile regale in timpul minoritatii succesorului Tronului. Aceasta numire se va face cu primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Regenta va exercita totdeodata si tutela succesorului Tronului in timpul minoritatii lui.

Daca, la moartea Regelui, Regenta nu s’ar gasi numita si succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunari intrunite vor numi o Regenta, procedand dupa formele prescrise la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Membrii Regentei nu intra in functiune decat dupa ce vor fi depus solemn inaintea ambelor Adunari intrunite juramantul prescris prin art. 82 din Constitutiunea de fata.

Art. 84. – Daca Regele se afla in imposibilitate de a domni, ministrii, dupa ce au constatat legalmente aceasta imposibilitate, convoaca indata Adunarile.

Acestea aleg Regenta, care va forma si tutela.

Art. 85. – Nici o modificare nu se poate face Constitutiunii in timpul Regentei.

Art. 86. – Regele nu va putea fi totdeodata si Seful unui alt Stat fara consimtimantul Adunarilor.

Nici una din Adunari nu poate delibera asupra acestui obiect daca nu vor fi prezenti cel putin doua treimi din membrii cari le compun, si hotarirea nu se poate lua decat cu doua treimi din voturile membrilor de fata.

Art. 87. – Persoana Regelui este inviolabila. Ministrii lui sunt raspunzatori.

Nici un act al Regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act.

Art. 88. – Regele numeste si revoaca pe ministrii sai.

El sanctioneaza si promulga legile.

El poate refuza sanctiunea sa.

El are dreptul de amnistie in materie politica.

Are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor.

El nu poate suspenda cursul urmaririi sau al judecatii, nici a interveni prin nici un mod in administratia justitiei.

El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fara sa poata vreodata modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul puterii armate.

El confera gradele militare in conformitate cu legea.

El va conferi decoratiunile romane conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.

El incheie cu Statele straine conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si alte asemenea; insa pentru ca aceste acte sa aiba autoritate indatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.

Art. 89. – Legea fixeaza lista civila pentru durata fiecareia Domnii.

Art. 90. – La 15 Octomvrie a fiecarui an, Adunarea deputatilor si Senatul se intrunesc fara convocare, daca Regele nu le-a convocat mai inainte.

Durata fiecarei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunarile fac raspunsurile lor.

Regele pronunta inchiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca in sesiune extraordinara Adunarile.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunari deodata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sa contina convocarea alegatorilor pana in doua luni de zile si a Adunarilor pana in trei luni.

Regele poate amana Adunarile; oricum, amanarea nu poate depasi termenul de o luna, nici a fi reinoita in aceeas sesiune fara consimtimantul Adunarilor.

Art. 91. – Regele nu are alte puteri decat acele date lui prin Constitutiune.

 

CAPITOLUL III
Despre ministri

Art. 92. – Guvernul exercita puterea executiva in numele Regelui, in modul stabilit prin Constitutiune.

Art. 93. – Ministrii intruniti alcatuesc Consiliul de Ministri, care este prezidat, cu titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri, de acela care a fost insarcinat de Rege cu formarea guvernului.

Departamentele ministeriale si subsecretariatele de Stat nu se pot infiinta si desfiinta decat prin lege.

Art. 94. – Nu poate fi ministru decat cel care este roman sau cel care a dobandit naturalizarea.

Art. 95. – Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.

Art. 96. – Daca ministrii nu ar fi membri ai Adunarilor, ei pot lua parte la desbaterea legilor, fara a avea insa si dreptul de a vota.

La desbaterile Adunarilor prezenta cel putin a unui ministru e necesara.

Adunarile pot exige prezenta ministrilor la deliberatiunile lor.

Art. 97. – In nici un caz ordinul verbal sau in scris al Regelui nu poate apara pe ministru de raspundere. Art. 98. – Fiecare din ambele Adunari, precum si Regele au dreptul de a cere urmarirea ministrilor si a-i trimite inaintea Inaltei Curti de casatie si justitie, care singura, in sectiuni unite, este in drept a-i judeca, afara de cele ce se vor statornici prin legi in ceeace priveste exercitiul partii vatamate si inceeace priveste crimele si delictele comise de ministri afara de exercitul functiunii lor.

Punerea sub urmarire a ministrilor de catre Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decat prin majoritate de doua treimi a membrilor de fata.

Instructiunea se va face de o comisiune a inaltei Curti de casatie, compusa din cinci membri trasi la sorti in sectiuni-unite. Aceasta comisiune are si puterea de a califica faptele si de a decide sau nu urmarirea.

Acuzarea, inaintea inaltei Curti de casatie si justitie, se va sustine prin ministerul public.

Legea responsabilitatii ministeriale determina cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile ministrilor.

Art. 99. – Orice parte vatamata de un decret sau o dispozitiune semnata sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiunii sau al unei legi, poate cere Statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat.

Fie in cursul judecatii, fie dupa pronuntarea hotaririi, ministrul poate fi chemat, dupa cererea Statului, in urma votului unuia din Corpurile legiuitoare, inaintea instantelor ordinare, la raspundere civila pentru dauna pretinsa sau suferita de Stat.

Actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia Ministrului, in scris.

Art. 100. – Se vor putea infiinta Subsecretariate de Stat.

Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor legiuitoare sub responsabilitatea ministrilor.

CAPITOLUL IV
Despre puterea judecatoreasca

Art. 101. – Nici o jurisdictiune nu se poate infiinta decat numai in puterea unei anume legi.

Comisiuni si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvant in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane.

Art. 102. – Pentru intregul Stat roman este o singura Curte de casatie si justitie.

Art. 103. – Numai Curtea de casatie in sectiuni-unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.

Curtea de casatie se va rosti ca si in trecut asupra conflictelor de atributiuni.

Dreptul de recurs in casare este de ordin constitutional.

Art. 104. – Judecatorii sunt inamovibili in conditiunile speciale pe cari legea le va fixa.

Art. 105. – Juriul este statornicit in toate materiile criminale si pentru delictele politice si de presa, afara de cazurile statornicite prin Constitutiunea de fata.

Actiunea pentru daune-interese rezultand din fapte si delicte de presa nu se poate intenta decat inaintea aceleeas jurisdictiuni de competinta careia este delictul.

Art. 106. – Justitia militara se organizeaza prin osebita lege.

Art. 107. – Autoritati speciale de orice fel, cu atributiuni de contencios administrativ, nu se pot infiinta.

Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale.

Cel vatamat in drepturile sale, fie printr’un act administrativ de autoritate, fie printr’un act de gestiune facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, fie prin rea vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau.

Organele puterii judiciare judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pot pronunta daune civile pana la data restabilirii dreptului vatamat, avand si caderea de a judeca si cererea de despagubire, fie contra autoritatii administrative chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat.

Puterea judecatoreasca nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum si acele de comandament cu caracter militar.

 

CAPITOLUL V
Despre institutiunile judetene si comunale

Art. 108. – Institutiunile judetene si comunale sunt regulate de legi.

Aceste legi vor avea de baza descentralizarea administrativa.

Membrii consiliilor judetene si consiliilor comunale sunt alesi de catre cetatenii romani prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu si cu reprezentarea minoritatii, dupa formele prevazute de lege. La acestia se vor putea adauga prin lege si membri de drept si membri cooptati. Intre membrii cooptati pot fi si femei majore.

 

TITLUL IV
DESPRE FINANTE

Art. 109. – Nici un impozit de orice natura nu se poate stabili si percepe decat pe baza unei legi.

Art. 110. – Prin lege se pot crea impozite numai in folosul Statului, judetelor, comunelor si institutiunilor publice cari indeplinesc servicii de Stat.

Art. 111. – Orice sarcina sau impozit judetean sau comunal nu se poate aseza decat cu invoirea consiliilor judetene sau comunale in limitele stabilite de lege.

Art. 112. – Nu se pot statornici privilegiuri in materii de impozite.

Nici o exceptiune sau micsorare de impozit nu se poate statornici decat prin o lege.

Monopoluri nu se pot constitui decat numai prin lege si exclusiv in folosul Statului, judetelor si comunelor.

Art. 113. – Nici un fond pentru pensiuni sau gratificatiuni in sarcina tezaurului public nu se poate acorda decat in virtutea unei legi.

Art. 114. – In frecare an Adunarea deputatilor incheie socotelile si voteaza bugetul.

Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiesc trecute in buget si in socoteli.

Daca bugetul nu se voteaza in timp util, puterea executiva va indestula serviciile publice dupa bugetul anului precedent, fara a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Art. 115. – Controlul preventiv si cel de gestiune a tuturor veniturilor si cheltuelilor Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune in fiecare an Adunarii deputatilor raportul general rezumand conturile de gestiune al bugetului trecut, semnaland totdeodata neregulile savarsite de ministri in aplicarea bugetului.

Regularea definitiva a socotelilor trebuie sa fie prezentata Adunarii deputatilor cel mai tarziu in termen de doi ani dela incheierea fiecarui exercitiu.

Art. 116. – Pentru toata Romania este o singura Curte de conturi.

Art. 117. – Toate fondurile provenite din Case speciale, si de cari guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie sa fie cuprinse in bugetul general al veniturilor Statului.

Art. 118. – Legile financiare se publica in Monitorul Oficial ca si celelalte legi si regulamente de administratiune publica.

 

TITLUL V
DESPRE PUTEREA ARMATA

Art. 119. – Tot Romanul, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale.

Puterea armata se compune din: armata activa cu cadrele ei permanente, rezerva ei si militiile.

Art. 120. – Gradele, decoratiunile si pensiunile militarilor nu se pot lua decat numai in virtutea unei sentinte judecatoresti si in cazurile determinate de legi.

Art. 121. – Contingentul armatei se voteaza pentru fiecare an de ambele Corpuri legiuitoare.

Art. 122. – Se va infiinta un Consiliu superior al apararii tarii, care va ingriji, in mod permanent, de masurile necesare pentru organizarea apararii nationale.

Art. 123. – Nici o trupa armata straina nu poate fi admisa in serviciul Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul Romaniei decat in puterea unei anume legi.

 

TITLUL VI
DISPOZITIUNI GENERALE

Art. 124. – Culorile drapelului Romaniei sunt: Albastru, Galben si Rosu, asezate vertical.

Art. 125. – Resedinta guvernului este in Capitala tarii.

Art. 126. – Limba romaneasca este limba oficiala a Statului roman.

Art. 127. – Nici un juramant nu se poate impune cuiva decat in puterea unei legi, care hotaraste si formula lui.

Art. 128. – Constitutiunea de fata nu poate fi suspendata nici in total, nici in parte. In caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de asediu generala sau partiala.

 

TITLUL VII
DESPRE REVIZUIREA CONSTITUTIUNII

Art. 129. – Constitutiunea poate fi revizuita in total sau in parte din initiativa Regelui sau oricareia din Adunarile legiuitoare.

In urma acestei initiative ambele Adunari, intrunite separat, se vor rosti cu majoritate absoluta, daca este locul ca dispozitiunile constitutionale sa fie revizuite.

Indata ce necesitatea revizuirii a fost admisa, ambele Corpuri legiuitoare aleg din sanul lor o comisiune mixta, care va propune textele din Constitutiune ce urmeaza a fi supuse revizuirii.

Dupa ce raportul acestei comisiuni va fi citit in fiecare Adunare, de doua ori in interval de cincisprezece zile, ambele Adunari intrunite la un loc, sub presedintia celui mai in varsta dintre Presedinti, in prezenta a cel putin doua treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de doua treimi, stabilesc in mod definitiv cari anume articole vor fi supuse revizuirii.

In urma acestui vot Adunarile sunt de drept dizolvate si se va convoca corpul electoral in termenul prescris de Constitutiune.

Art. 130. – Adunarile cele noui proced in acord cu Regele la modificarea punctelor supuse revizuirii.

In acest caz Adunarile nu pot delibera daca cel putin doua treimi a membrilor din cari se compun nu sunt prezenti si nici o schimbare nu se poate adopta daca nu va intruni cel putin doua treimi ale voturilor.

Adunarile alese pentru revizuirea Constitutiunii au o durata constitutionala obisnuita si, in afara de modificarea Constitutiunii, ele functioneaza si ca Adunari legiuitoare ordinare.

Daca Adunarile de revizuire nu-si pot indeplini misiunea, nouile Adunari vor avea acelas caracter.

 

TITLUL VIII
DISPOZITIUNI TRANSITORII SI SUPLIMENTARE

Art. 131. – Sunt si raman cu caracter constitutional dispozitiunile din legile agrare privitoare la pamanturile cultivabile, padurile si baltile expropriabile in total sau in parte, la starea lor juridica, la subsol, la pretuire, la modul de plata, etc., asa precum sunt formulate in articolele de mai jos ale fiecareia din legile agrare si cari articole, in intregul lor, fac parte integranta din prezenta Constitutiune si ca atare nu se pot modifica decat cu formele prevazute pentru revizuirea Constitutiunii, si anume:

a) Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (doi), 3 (trei) alin. I, art. 4 (patru), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 21 (douazeci si unu), 23 (douazeci si trei), 32 (treizeci si doi), 36 (treizeci si sase) si 69 (sasezeci si noua) din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921;

b) Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 16 (sasesprezece), 45 (patruzeci si cinci), 46 (patruzeci si sase), 47 (patruzeci si sapte), 48 (patruzeci si opt), 49 (patruzeci si noua), 50 (cincizeci) si 53 (cincizeci si trei) din legea pentru reforma agrara din Basarabia din 13 Martie 1920;

c) Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 22 (douazeci si doi), 24 (douazeci si patru), 32 (treizeci si doi), 50 (cincizeci) si 85 (optzeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures din 30 Iulie 1921;

d) Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin. I, art. 6 (sase), 7 (sapte), 9 (noua), 10 (zece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 29 (douazeci si noua), 31 (treizeci si unu) si 55 (cincizeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921.

Art. 132. – In scop de a se satisface trebuintele normale de lemne de foc si de constructie ale populatiei rurale din vechiul Regat, Basarabia si Bucovina, Statul e dator ca din padurile sale din campie, deal sau munte sa destine suprafetele necesare in acest scop.

In vechiul Regat si in Bucovina, acolo unde Statul nu ar avea paduri, intr’o raza de douazeci kilometri de centrul comunei, pentru satisfacerea trebuintelor mai sus aratate, el prin derogare dela art. 7 lit. c si art. 8 lit. a, b si c din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea din 17 Iulie 1921 si dela art. 5, punctul a, alin. IV si dela art. 6 si 7 din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921, va putea expropria din padurile persoanelor juridice fie publice, fie private, cari s’ar afla in aceasta raza si numai in lipsa acestora, va expropria proportional din padurile tuturor proprietarilor particulari, aflate in aceasta raza, insa numai in limita acestor trebuinte si in toate cazurile cu respectul unei suprafete intangibile de una suta hectare de fiecare proprietate.

Nu sunt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, padurile replantate sau in curs de replantare.

Contractele de vanzare spre exploatare a padurilor expropriabile cari vor fi in vigoare in momentul exproprierii, se vor respecta.

Padurile astfel expropriate raman in proprietatea Statului si se vor administra si exploata de dansul spre a satisface potrivit legii si in prima linie nevoile de mai sus.

Exproprierea acestor paduri se va face cu dreapta si prealabila despagubire fixata de justitie.

Modul de expropriere va fi regulat prin lege speciala.

Art. 133. – Se ratifica decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, publicat in Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetatenesti; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, si No. 3.464 din 12 August 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la incetatenirea evreilor cari locuiau in vechiul Regat.

Deasemenea se ratifica si toate decretele-legi de incetatenire individuala, cari s’au facut inaintea decretelor specificate mai sus.

Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu’si vor fi regulat incetatenirea in termenul prevazut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face declaratiunile de incetatenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, in termen de trei luni dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 134. – Pana la facerea unei legi de organizarea Consiliului legislativ prevazut in aceasta Constitutiune, prezentarea proiectelor de legi inaintea Corpurilor legiuitoare va continua sa se faca in conformitate cu legile si regulamentele azi in vigoare.

Art. 135. – Pana la promulgarea legii speciale bazata pe principiile din prezenta Constitutiune, legile relative la organizarea si judecarea contenciosului administrativ raman in vigoare.

Art. 136. – O lege speciala va fixa lista civila a Intaiului Rege al Romaniei intregite.

Art. 137. – Se vor revizui toate codicile si legile existente in diferitele parti ale Statului roman spre a se pune in armonie cu Constitutiunea de fata si asigura unitatea legislativa.

Pana atunci ele raman in vigoare.

Din ziua promulgarii Constitutiunii, sunt insa desfiintate acele dispozitiuni din legi, decrete, regulamente si orice alte acte contrarii celor inscrise in prezenta Constitutiune.

Art. 138. – Actualele Adunari nationale dupa promulgarea prezentei Constitutiuni pot functiona pana la expirarea mandatului lor legal.

In acest timp ele vor trebui sa faca, pe baza principiilor din aceasta Constitutiune, legea electorala.

Pana la facerea acestei legi, decretele-legi electorale raman in vigoare.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org;  www.cdep.ro

Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)

Stema României adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București – d. 1 august 1908, București) academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; stiri.tvr.ro

 

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României). Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

România 1878-1913 - foto: ro.wikipedia.org

România 1878-1913 – foto: ro.wikipedia.org

Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913, regele Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul Regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine principele moștenitor, Ferdinand I (1914-1927).

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.

Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 - foto: ro.wikipedia.org

Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 – foto: ro.wikipedia.org

 

Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită Monstruoasă coaliție, compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până la venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia. La data de 14 martie 1881, România a fost proclamată regat, iar Carol a fost încoronat ca prim rege al României.

Noul stat, situat geografic între imperiile Otoman, Austro-Ungaria și Rusia și Regatul Serbiei, privea cu speranță înspre vest, în special spre Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, imperiile austro-ungar și rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar regele Ferdinand s-a incoronat Rege al României la Alba Iulia in 1922.

Vechiul Regat este un termen colocvial utilizat pentru a nominaliza teritoriile acoperite de primul stat românesc independent: Principatele Unite – Moldova și Țara Românească. Locuitorii acestor ținuturi sunt numiți regățeni. Termenul a apărut după primul război mondial, când Vechiul Regat s-a unit cu Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania.

Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010 – foto: ro.wikipedia.org

 

Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)

La 14 martie 1881, ţara era în sărbătoare. Parlamentul a votat legea prin care Principatul României a fost înălţat la rang de regat, iar prinţul Carol I de Hohenzollern devenea rege. Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

În 1881, se împlineau 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I. Era pace, iar diplomaţii încheiaseră discuţiile cu cancelariile europene pentru ca România să devină regat. Trecerea de la principat la regat s-a produs într-o zi de sâmbătă. Legea a fost propusă de liberali, dar a fost votată în unanimitate de parlament.

 

Actul proclamării Regatului România - foto: ro.wikipedia.org

Actul proclamării Regatului România – foto: ro.wikipedia.org

NOĬ CAROL I. REGE AL ROMÂNIEĬ, condusŭ de mâna lui Dumneḑeŭ și de destinele vitézuluĭ și înțeleptuluĭ poporŭ românŭ, amŭ făcutŭ, în 10/22 Maiŭ 1866, intrarea Nóstră în capitala Bucurescĭ. Vocea poporuluĭ Ne-a chiămatŭ la domnia țerilorŭ unite Moldova și Țéra Românéscă prin plebiscitulŭ dela 8/20 Apriliŭ 1866 (în ḑioa aniversală a nascerei Nóstre dela 8/20 Apriliŭ 1839) și prin votulŭ datŭ de Adunarea electivă la 1/13 Maiŭ același anŭ.

Asigurândŭ națiunii române, prin Constituțiunea dela 30 Iuliŭ 1866, libertățile și drepturile sale, Noi amŭ pututŭ trece, în fruntea acestui poporŭ, prin ḑile de nevoi, învingêndŭ tóte greutățile, ast-felŭ că, la 1877 Maiŭ 10/22, Corpurile legiuitóre aŭ proclamatŭ independența țerei.

Curêndu apoĭ Dumneḑeŭ, care singurŭ dă victoriele, a condusŭ oștirea nóstră peste Dunăre în 17 Iuliŭ 1877, și drapelele nóstre s’au încununatŭ de lauri la Calafatŭ, Nicopole, Rahova, Smîrdanŭ, Grivița, Opanezŭ și în 28 Novembre același anŭ prin luarea Plevnei, făcêndŭ ca vechia vitejie românéscă să consacre pe câmpiele Bulgarieĭ votulŭ unanimŭ alŭ Adunărilorŭ.

Sângele generosŭ românescŭ, vĕrsatŭ pentru apĕrarea și independința patrieĭ, a aflatŭ rĕsplătirea sa în ḑiua de 14/26 Martie 1881. Adunările legiuitóre, în dorința de a da statuluĭ românŭ, născutŭ din contopirea principatelorŭ Moldova și Țéra Românéscă, o asigurare și maĭ deplină și o manifestare și mai strălucită a individualitățiĭ sale, au proclamatŭ intrarea Românieĭ între Regatele Europeĭ.

Țéra întrégă, represintată de Senatŭ și de Adunarea Deputațilorŭ, însoțiți de membri din tóte corpurile constituite ale țereĭ, de Înaltele Curțĭ de Casațiune și Compturi, de Academia Română, de representanțiĭ Universitățilorŭ din Bucurescĭ și Iașĭ și ai tuturorŭ șcólelorŭ de tóte gradele, de delegațiuni comunale, urbane și rurale, cum și de tóte corporațiunile de meseriașĭ și de numerósele societățĭ din diversele direcțiunĭ ale cultureĭ naționale, s’aŭ adunatŭ astăḑĭ 10/22 Maiŭ 1881, în fața altaruluĭ sântŭ alŭ Mitropolieĭ din Bucurescĭ și aŭ asistatŭ cu Noĭ Carol I Rege alŭ Românieĭ, cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, principe ereditarŭ de Hohenzollern, împreună cu nepoții Nostri Ferdinand și Carol, la rugăciunile de sânțire cu cari I.P.S. Mitropolitŭ și Primatŭ Calinicu Miclescu, I.P.S. Mitropolitŭ alŭ Moldoveĭ și Suceveĭ Iosifŭ, toți P.P.S.S. Episcopĭ de Eparchiĭ și înaltulŭ clerŭ metropolitanŭ, aŭ binecuvêntatŭ corónele ce ne aduce Țéra, embleme prețióse pentru Noĭ de stabilitate și de independență a patrieĭ.

Coróna Regală, pe care Țéra o pune astăḑĭ pre fruntea Nóstră, este făcută în arsenalulŭ ósteĭ din oțelulŭ unuĭ tunŭ luatŭ dela neamicŭ la Plevna în ḑiua de 28 Novembre 1877, și este stropitŭ cu sângele eroilorŭ căḑuți pentru independență. Coróna de aurŭ ce Țéra pune astăḑĭ pre fruntea primeĭ sale Regine, nu e împodobită cu petre scumpe, dar faptele reginelorŭ cari vorŭ purta simpla corónă de aurŭ a Regineĭ Elisabeta vorŭ face strălucirea eĭ.

Pentru ca neuitată să fie seculelorŭ viitóre amintirea ḑilei de astăḑĭ 10/22 Maiŭ, subsemnat’amŭ în alŭ șese-spre-ḑecelea anŭ alŭ domnieĭ Nóstre acestŭ documentŭ, la sânta Metropolie din capitala Nóstră Bucurescĭ, împreună cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, și cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, în fața Țereĭ adunate la marea serbare națională a consacrăriĭ proclamațiuniĭ Regatuluĭ Românieĭ și amŭ ordonatŭ ca de acestŭ actŭ să se acațe marele Nostru sigiliŭ regalŭ, contrasemnândŭ’lŭ Ministrii Nostri secretari de statŭ și primindŭ comemorativa subscriere a Domnilorŭ Președințĭ ai Corpurilorŭ legiuitóre, ale I.I. P.P. S.S. Mitropolițĭ și a Președinteluĭ Înălțeĭ Curțĭ de Casațiune și de Justiție.

Carol        Elisaveta
Leopold Pr. heritier de Hohenzollern
Președintele Consiliului Ministrilor și Ministru alŭ Afacerilorŭ străine
D. Brătianu
Ministru de Finanțe
Dimitrie A. Sturdza

Ministru de Resbelŭ
General Slăniceanu

Ministru de Interne
Eugeniu Stătescu

Ministru Agricultureĭ, Comerciuluĭ și alŭ Lucrărilorŭ publice
Colonel N. C. Dabija

Ministru de Justiție
M. Pherekyde

Ministru Cultelor și alŭ Instructiuneĭ publice
V. A. Urechia

+ Mitropolitŭ alŭ Ungro-Vlachiei și Primatŭ alŭ României
Calinic
Mitropolitŭ alŭ Moldovei și Sucevei
+ Josif Mitr Mold

Președintele Senatuluĭ
Dimitrie Ghica

Președintele Adunăreĭ Deputațilorŭ
C. A. Rosetti

Primul Președinte alŭ Înaltei Curțĭ de Casațiune și Justiție
Al. Cretzescu

Ştirea s-a răspândit rapid şi, în câteva minute, Calea Victoriei s-a umplut de oameni şi drapele. Carol şi Elisabeta au ieşit la ferestrele palatului pentru fi aclamaţi.

Regele Carol şi Regina Elisabeta - foto: adevarul.ro

Regele Carol şi Regina Elisabeta – foto: adevarul.ro

„Primesc titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că el nu va desface deloc legăturile strânse care mă unesc cu poporul meu prin luptele şi greutăţile ce împreună am înfruntat. Să dea Dumnezeu ca primul Rege al României să se bucure de aceeaşi dragoste, care a răsplătit pe ultimul Principe de toate necazurile”, spunea Carol I.

Carol I a semnat legea în faţa tuturor. Mulţimea a sărbătorit pe străzi până târziu în noapte. Carol nu a acceptat să i se facă o coroană de aur. Ci una din oţelul unui tun capturat în 1877, la Plevna. România a rămas monarhie timp de 67 de ani, până pe 30 Decembrie 1947, când comuniştii l-au obligat pe Regele Mihai să abdice.

 

Coroana de Oțel

Coroana de Oțel - foto: ro.wikipedia.org

Coroana de Oțel - foto: ro.wikipedia.org

Coroana de Oțel reprezintă coroana regală a României, care a fost turnată din țeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independență din 1877 – 1878, în bătălia de la Grivița din 30 august 1877. Carol I a ales oțel, și nu aur, pentru a simboliza vitejia ostașilor români.

Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Regelui Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca Rege și a proclamării Regatului României.

Aceasta a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia. Mihai I a fost încoronat cu aceeași coroană și uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940. Coroana s-a regăsit, între anii 1881 și 1947, și în stema națională, iar din 11 iulie 2016 face din nou parte integrantă din stemă.

În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București.

O copie idelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleș.

Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfințit la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881 și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel.

Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea „Trecerea Dunării”. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la F. Wöhlert din Berlin. Spre a comemora faptele strălucite săvârșite de țară și Domnul Carol, pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid nepotul lui Mahmud întotdeauna Victorios, este scrisă următoarea inscripție: DIN ACEST TVN LVAT DE OASTEA ROMÂNEASCĂ LA PLEVNA ÎN XXVIII NOEMVRIE MDCCCLXXVII S’A LUCRAT ÎN ARSENAL COROANA DE OCEL A REGELUI ROMÂNIEI CAROL I – X MAI MDCCCLXXXI. Tunul s-a păstrat în Muzeul Arsenalului până la desființarea muzeului, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Național.

Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit Ordinul „Coroana României”, cel de-al doilea ordin național românesc, și a specificat în Regulamentul de înființare al decorației, ca micuța coroană din centru să fie din oțelul aceluiași tun capturat la Plevna.

 

Carol I al României

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - foto: ro.wikipedia.org

Carol I al României – foto: ro.wikipedia.org

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării.

Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 - foto: ro.wikipedia.org

Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 – foto: ro.wikipedia.org

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

 

Ferdinand I al României

Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern - foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand I al României - foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.

Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.

Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.  Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică - foto: agerpres.ro

Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică – foto: agerpres.ro

În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.

În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.

 

Carol al II-lea al României

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 - in imagine, Carol al II-lea, rege al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal - foto: ro.wikipedia.org

Carol al II-lea al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal – foto: ro.wikipedia.org

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.

În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).

Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.

Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

 

Mihai I al României

Regele Mihai în uniformă RAF - foto: ro.wikipedia.org

Regele Mihai în uniformă RAF – foto: ro.wikipedia.org

Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

Imagine Getty: Martie 1948 - Regele Mihai al Romaniei - momentul abdicarii

Imagine Getty: Martie 1948 – Regele Mihai al Romaniei – momentul abdicarii

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgstiri.tvr.ro

(Iulia Modiga) 1000 de primari din România și Rep. Moldova trec la fapte

1000 de primari din România și Rep. Moldova trec la fapte

foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga – infoprut.ro

Iulia Modiga - foto: facebook.com

Iulia Modiga – foto: facebook.com

8 aprilie 2016

450 de înfrățiri vor fi perfectate între localitățile din România și cele din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc duminică, ora 10:00, la Palatul Parlamentului din București, în Sala „C. A. Rosetti” (intrarea A2 S1, dinspre Parcul Izvor).

Înfrățirile sunt oportunități de dezvoltare și resurse de creștere economică, aspect conștientizat de cei 1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului care vor participa la Conferința Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova. Autoritățile locale vor contribui prin activități coordonate la prosperitatea populației din cele două state românești”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, asociația care organizează evenimentul.

Un studiu efectuat recent arată că între autoritățile locale din Republica Moldova și cele din România au fost perfectate numai 187 de înfrățiri până la începutul anului 2016, se arată într-un comunicat al Acțiunii 2012. Stimularea cooperării la nivel descentralizat între cele două maluri de Prut este și preocuparea Guvernului de la București. „Vrem să privilegiem acele comune sau acele oraşe din Republica Moldova care au înfrăţiri cu comune sau oraşe din România”, a declarat în luna februarie premierul Dacian Cioloș.

Pe lângă primarii celor mai mari orașe de pe cele două maluri de Prut, cum ar fi Bucureștiul, Chișinăul sau Iașiul, la conferință și-au anunțat prezența miniștri, deputați și senatori, reprezentanți ai mediului asociativ și specialiști în domeniul economic și al administrației publice locale, mai precizează sursa citată.

articol preluat de pe: infoprut.ro

Al patrulea titlul de campioană mondială pentru echipa României de handbal masculin (10 martie 1974)

Sosirea pe aeroport a echipei naționale de handbal a României, după câștigarea celei de-a VIII-a ediții a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfășurat în RDG

foto: (c) Cornel Mocanu/ AgerpresArhiva
articol: Agerpres/(Documentare — Cristian Anghelache, editor: Mihai Țenea)

Echipa României de handbal masculin cucerea, acum 41 de ani, pe 10 martie 1974, pentru a patra oară titlul de campioană mondială.

Sosirea pe aeroport a echipei naționale de handbal a României, după câștigarea celei de-a VIII-a ediții a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfășurat în RDG - foto: (c) Cornel Mocanu/ Agerpres Arhiva

foto: (c) Cornel Mocanu/ Agerpres Arhiva

A opta ediție a Campionatului Mondial de handbal masculin s-a desfășurat în perioada 28 februarie — 10 martie 1974 în Republica Democrată Germană. Echipa României a câștigat titlul mondial după ce a învins în finală, după un meci viu disputat, echipa gazdă, RDG, cu scorul de 14-12.

Activitatea internațională din acel an a fost dominată categoric de cea de-a opta ediție a Campionatului Mondial de Handbal Masculin, organizat acasă la principalii adversari ai României de atunci, care își doreau o revanșă după finala memorabilă din 1970, de la Paris, când handbaliștii noștri s-au impus în fața celor din RDG cu 13-12, după prelungiri. Era, însă, și pentru România o problemă de onoare să-și apere titlul de campioană mondială, pe care îl cucerise de trei ori în ultimele patru ediții și să intre în Cartea Recordurilor cu o performanță unică, până atunci.

 

10 martie 1974 — Berlin; Uriașa sală Werner Seelenbinder Halle este arhiplină: 4.500 de oameni s-au înghesuit și au așteptat aproape trei ore să vadă marea finala a Campionatului Mondial de handbal. Conduc partida celebrii arbitri Ovdal și Rodic (Suedia). România intră pe teren în următoarea formație: Penu — Gațu, Voinea, Gunesch, Cosma, Tudosie și Kicsid. Vor mai intra pe teren, pe parcursul meciului, Licu, Birtalan și Dan Marin. De partea cealaltă, nemții încep cu Voigt — Ganschow, Prost, Hidebrandt, Bohme, Lakenmacher și Engel. Marele Ganschow trage pe lângă poartă jenat vizibil de Licu, care face excelent faza de apărare. E rândul nostru să atacăm și Gațu, printr-o fentă depășește tot, ajunge la semicerc și nu iartă: 1-0 pentru România. Bohme țintește bara, Birtalan plasa: e deja 2-0 pentru noi în minutul 5. În cele 5 minute, Cornel Penu, cel care avea să contribuie decisiv la victorie, apără două șuturi bombă expediate de uriașul Kahlert. Înalt de doi metri și cântărind peste 100 kg, acesta era marea speranță a gazdelor.

În sală este un vacarm de nedescris. Publicul își încurajează frenetic echipa și în minutul 12 gazdele iau conducerea: 3-2 pentru RDG. Cosma și Birtalan nu depun armele și înscriu 5 goluri până în minutul 23, ducând scorul la 7-5 pentru noi. Ne oprim inexplicabil și, în plus, suportăm câteva eliminări: Tudosie și, de două ori Licu. Cedăm finalul de repriză, ratăm și două ocazii rarisime și suntem conduși cu un gol, 7-8 în prima repriză.

Handbaliștii prezintă trofeul câștigat la cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfășurat în RDG - foto: (c) Cornel Mocanu/ Agerpres Arhiva

Handbaliștii prezintă trofeul câștigat la cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfășurat în RDG – foto: (c) Cornel Mocanu/ Agerpres Arhiva

După pauză, Penu dă semnalul unei mobilizări exemplare, apărând senzațional trei șuturi bombă de la Bohme și Ganschow. Cedează, totuși, la al patrulea șut și scorul se face 7-9. În tabăra noastră este un moment de cumpănă, iar în tribune optimismul este total. Sala este practic un vulcan, iar publicul își împinge echipa preferată spre victoria pe care o întrevedeau deja cu toții. Românii nu cedează, iar antrenorii Nedef și Vlase caută soluții. Gațu, care făcuse deja câteva fente de „se ciocneau nemții între ei”, este anihilat printr-un marcaj extrem de dur. Birtalan este ținut om la om și dublat de alți doi apărători, iar extremele noastre sunt „scoase în tribună”. Începuse un adevărat război pe teren!

În replică, jucăm mai mult la semicerc prin pivotul Stockl. Iese la rampă și al doilea inter, Kicsid, prin care egalăm. Apărarea RDG, meticulos gândită și construită, se clatină. Birtalan, deși marcat om la om, revine cu gol la o aruncare de la 9 m și luăm conducerea pentru prima oară, 10-9. Imediat ne distanțăm la două goluri prin pivotul Stockl, 11-9. Situația s-a răsturnat total de la 7-8 la 11-9! Câteva minute bune publicul amuțește, dar își revine și susține echipa favorită și mai zgomotos. Echipa germană nu își mai revine, însă. În minutul 45, scorul este 12-9 și, cu 9 minute înainte de final, conducem cu 13-10. De acum victoria nu ne mai putea scăpa și știm să ținem și de minge. Profitând de panica din rândurile echipei adverse și a celor de pe banca tehnică mai înscriem un gol. Nemții mai înscriu și ei două, dar e prea târziu. Rezultat final: România — RDG 14-12. Suntem din nou campioni mondiali!

cititi mai mult pe: agerpres.ro