Articole

(Andreea Onogea) Ziua Veteranilor de Război

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES
Articol: AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

După Războiul de Independență din 1877-1878 și după Primul Război Mondial (1916-1918), prin diferite legi, s-a instituit titlul de veteran de război, participanților la campanii și urmașilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi și avantaje reparatorii.

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.

Prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanților la Primul Război Mondial decorați cu Medalia ”Virtutea Militară” de război clasa I li s-a acordat o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, participanților la Războiul din 1916-1918 li s-au creat condiții speciale de pensionare.

În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerii activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și fuseseră decorați cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, au primit loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1947, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de legea nr. 49/1991 și de legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007.

articol preluat de pe: agerpres.ro

(independent.md) Reclamă excepțională bazată pe fapte reale: Cum Crăciunul a oprit pentru o zi războiul (video)

foto si articol: independent.md

26 decembrie 2014

Cum Crăciunul a oprit pentru o zi războiul

Anul 2014 poate fi numit un an al conflictelor şi tensiunilor, ţinând cont de faptul că în prezent 11,7 la sută din populaţia totală a lumii se află într-o zonă în care au loc conflicte militare. Siria, Irak, Ucraina sau Fâşia Gaza sunt numai câteva dintre zonele în care se duc adevărate războaie, soldate cu mii şi mii de morţi.

În aceste condiţii, nu este de mirare că tema războiului este una sensibilă şi care poate fi exploatată pentru a-i impresiona pe oameni.

Compania britanică Sainsbury’s, al treilea lanţ de magazine din ţară ca importanţă, s-a folosit de această temă a războiului pentru a realiza o reclamă pentru campania de Crăciun din acest an, scrie Mediafax.

Spotul, considerat de Business Insider drept cea mai bună reclamă de Crăciun a unui lanţ de magazine din Marea Britanie, spune povestea unei întâmplări adevărate petrecute în prima zi a Crăciunului din anul 1914, în timpul Primului Război Mondial.

În acea zi, soldaţii din armata britanică şi cea germană au lăsat la o parte armele, au ieşit din tranşee şi au făcut schimb de cadouri, cântând împreună colinde de Crăciun.

Soldaţii au jucat, de asemenea, un meci de fotbal, care este redat în reclama realizată de firma de publicitate AMV BBDO pentru compania Sainsbury’s.

Singurul produs comercial ce apare în reclamă este o ciocolată, pe care un soldat englez i-o oferă unui german ca dar de Crăciun.

Această istorie a inspirat și realizarea unei producții cinematografice, „Joyeux Noel” („Crăciun Fericit”), nominalizată la Oscar și Globurile de Aur, pentru cel mai bun film străin.

articol preluat de pe: independent.md

Ziua internațională de amintire dedicată tuturor victimelor războiului chimic

Foto: (c) opcw.org
Articol: AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

La 29 aprilie este marcată Ziua internațională de amintire dedicată tuturor victimelor războiului chimic, un prilej pentru a aduce un omagiu victimelor războiului chimic.

În mesajul său pentru 2015, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, menționează dubla semnificație a acestei zile prin marcarea a 100 de ani de la folosirea pentru prima data în istorie a gazelor toxice. Utilizarea ca armă de război a clorului gazos în Bătălia de la Ypres (Primul Război Mondial) a avut efecte devastatoare, încât a șocat și a provocat o imensă panică în rândul combatanților, faptul fiind considerat o barbarie de neiertat, chiar și în contextul unui război. Evocând acest centenar tragic, secretarul general al ONU subliniază importanța Convenției privind interzicerea armelor chimice și îndeamnă insistent cele câteva țări care au rămas în afara acestui cadru să adere la acesta fără întârziere.

În noiembrie 2005, în cadrul Conferinței Statelor Părți (sesiune a zecea) a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) s-a hotărât marcarea unei zile pentru comemorarea tuturor victimelor războiului chimic, pe 29 aprilie în fiecare an, data marcând și intrarea în vigoare, în 1997, a Convenției privind interzicerea armelor chimice, care reprezintă primul instrument juridic multilateral cu vocație universală din domeniul dezarmării, potrivit www.un.org.

România a semnat Convenția privind interzicerea armelor chimice în prima zi de la deschiderea ei spre semnare, la 13 ianuarie 1993 și a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), fiind cel de-al 25-lea stat originar al Convenției. România a depus instrumentele de ratificare la 15 februarie 1995, Convenția intrând în vigoare în România la 29 aprilie 1997. Prevederile Convenției au fost implementate în România prin Legea nr. 56/1997, completată și modificată prin Legea nr. 448/2003, ANCEX având calitate de autoritate națională în domeniu.

Marcarea acestei zile reprezintă și oportunitatea de a sublinia importanța angajamentului OIAC în eliminarea amenințării cu arme chimice. În prezent OIAC numără 190 state membre, care depun împreună eforturi pentru a realiza o lume fără arme chimice, potrivit site-ului www.opcw.org. OIAC este compusă din trei organisme: Conferința Statelor Părți — organul decizional, Consiliul Executiv (CEx) — organul executiv și Secretariatul Tehnic (ST) — organul administrativ și tehnic, pentru implementarea regimului de verificare. OIAC are mandatul de a îndeplini obiectivul și scopul Convenției, de a asigura implementarea prevederilor sale, inclusiv conformarea la verificările internaționale, asigurând în același timp un forum de consultare și cooperare între Statele Părți.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Președintele grec intenționează să se deplaseze în curând în Germania pentru a discuta problema reparațiilor de război

Foto: (c) Yannis KolesidisPool / XINHUA ARHIVA
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Ionuț Mareș)

Președintele grec Prokopis Pavlopoulos a anunțat luni pentru presa germană că intenționează să se deplaseze ‘cât mai repede posibil’ la Berlin pentru a discuta cu omologul său german Joachim Gauck problema reparațiilor de război cerute de Atena.

‘Mă voi deplasa în Germania cât mai repede posibil’, a declarat Pavlopoulos într-un interviu preluat de AFP.

Prokopis Pavlopoulos propune ca litigiul în privința reparațiilor pentru distrugerile cauzate Greciei în cel de-Al Doilea Război Mondial să fie soluționat de Curtea Internațională de la Haga. ‘Acesta este modul în care țările civilizate își rezolvă divergențele’, adaugă Prokopis Pavlopoulos, profesor de drept public și fost ministru conservator.

Reparațiile cerute de Grecia, unde ocupația nazistă marcată de masacre asupra populației și jafuri sistematice rămâne un traumatism major, sunt ‘valide din punct de vedere juridic și avem dreptul de a le cere pe căi legale’, a continuat președintele grec în interviul menționat.

Dosarul legat de reparațiile de război pe care Grecia le cere Germaniei a provocat o tensionare a relațiilor dintre cele două țări, mai ales după ce reprezentantul stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a preluat la sfârșitul lunii ianuarie conducerea guvernului de la Atena.

Premierul Alexis Tsipras declara la începutul lunii februarie că guvernul pe care îl conduce are ‘obligația istorică’ și ‘morală’ de a cere compensații pentru distrugerile din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și rambursarea unui împrumut forțat acordat naziștilor.

Ocupată de trupele lui Adolf Hitler din 1941 până în 1944, Grecia, țară care se confruntă în prezent cu grave dificultăți economice, a estimat recent aceste reparații la 278,7 miliarde de euro, estimări calificate drept ‘stupide’ de către vicecancelarul german Sigmar Gabriel.

Guvernul de la Berlin a exclus până acum orice reparație de război, considerând că această problemă a fost reglementată prin tratate internaționale.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Cel mai lung război din istorie – razboiul de 335 de ani dintre Olanda si Insulele Scilly

foto si articol – cersipamantromanesc.wordpress.com

Cel mai lung război din lume s-a purtat între Olanda şi insula Scilly, aflatã în sud-vestul Marii Britanii.
A început în 1651, dar ca multe alte rãzboaie din epocã nu a fost luat în serios.

Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, punand capat celei mai lungi confruntari din istorie.
Tartatul de pace a fost semnat abia în 1986.

Acest război a durat 335 de ani dar nu a murit nici un om. Asta fiindcă beligeranţii au uitat că sunt în război.

Povestea a început în 17 aprilie 1651, in vremea războiului civil din Anglia, care a avut loc între 1642 şi 1651,dupa ce fortele armate fidele parlamentarilor lui Oliver Cromwell, i-au invins pe regaliştii sustinatori ai Printului de Wales, aceştia refugiindu-se în insula Scilly.

Razboiul mergea vadit catre o victorie a lui Cromwell, cel care impinsese fortele regaliste pana aproape de Cornwall, ultima reduta a acestora.

In acelasi timp, flota inca puternica a sustinatorilor Casei Regale isi gasise refugiul in Insulele Scilly, de unde se pregatea sa atace in forta navele oponentilor.

In virtutea unei mai vechi aliante cu Anglia, Olanda decidea atunci sa pastreze bunele relatii cu tara care o sprijinse in dobandirea independentei fata de Spania, si s-a aliat cu tabara lui Oliver Cromwell, atata vreme cat era evident ca aceasta va castiga razboiul.

In consecinta, flota olandeza, sub comanda amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele regaliste in port, cerand reprezentatilor Casei Regale despagubiri uriase in virtutea unor mai vechi conflicte.

Cum, evident, aceste pretentii nu au fost satisfacute, Olanda a declarat razboi Insulelor Scilly, asta si ca urmare a faptului ca Anglia, in cea mai mare parte, se afla deja in mainile parlamentarilor.

Lasand la o parte strania declaratie de razboi, asupra unei mici parti a unui alt stat, flota olandeza s-a retras in luna iunie a aceluiasi an, fara sa traga un singur foc de arma, dupa ce regalistii s-au predat in totalitate amiralului englez Robert Blake.

Nimeni nu s-a gandit ca mai era nevoie si de un acord care sa parafeze incheierea oficiala a razboiului.
Pe 17 aprilie 1985, istoricul scotian Roy Duncan a scris ambasadei olandeze de la Londra, semnaland bizarul situatiei si anuntand oficial atat autoritatile Insulelor Scilly cat si guvernul olandez, ca se aflau in razboi de peste trei secole.

Autoritatile olandeze au ajuns si ele la concluzia că starea de război exista încă, astfel ca, un an mai tarziu, pe 17 aprilie 1985, la exact 335 de ani de la inceperea conflictului, ambasadorul olandez Rein Huydecopern a sosit pe insulă și cele doua parti au semnat tratatul de incheiere a ostilitatilor.

Razboiul dintre Olanda si Insulele Scilly a fost declarat ulterior drept cel mai lung din istorie si totodata razboiul cu cele mai putine victime, adica… nici una.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com

Război în Ucraina? Nu în numele meu!

foto si articol – activista.ro

Cetatenii Romaniei au dreptul și datoria morală să nu sprijine participarea României în războiul din Ucraina (si, de altfel, în orice razboi NATO), pentru ca decizia de aderare la NATO, din 29 martie 2004, a Parlamentului României, nu a fost sprijinita de un referendum popular, ea fiind o decizie mult prea importantă pentru a fi luată fără consultarea cetățenilor.  

Mai mult, NATO, conform tratatului de aderare, nu are mandat pentru implicarea într-un razboi în Ucraina, câtă vreme Ucraina nu este membră a NATO, deoarece NATO se defineste ca un sistem de aparare colectiva, membrii săi obligandu-se sa apere alte state membre în situația unui atac de către o țară terță.

Marea Teapă a integrării euroatlantice

Guvernul României, Președintele și Parlamentul nu au mandat de la cetatenii Romaniei sa permita inceperea unui razboi NATO pe teritoriul Romaniei. Motivul? Cetatenii Romaniei nu au fost consultati in vederea aderarii la NATO (nici la UE)! În ultimii ani, aproape toate statele care au aderat sau care sunt in negocieri de aderare la NATO au organizat sau intenționează să țină referendumuri pe această temă. Inclusiv Ucraina va susține un referendum în acest sens. Numai României, Bulgariei, Albaniei și altor câteva țări li s-a băgat pe gât aderarea la NATO, ca un mare triumf al democrației și statului de drept. Aderarea la UE și la NATO fiind transformate în sinonime ale democrației și prosperității, fără a se prezenta pericolele aderării la o alianță militară creată să se opună Blocului Comunist, și a cărei existență devenise lipsită de scop odată cu destrămarea acestuia. Nimeni nu a chestionat în mod serios, la vremea respectivă (erai linșat mediatic instant dacă îndrăzneai să critici în vreun fel marile obiective naționale) aderarea la NATO, așa cum nici aderarea la UE nu a fost subiect de dezbatere reală, cu prezentarea și a potențialelor probleme ce decurg/ar putea decurge din cei doi pași.

Statul va sări în apărarea aderării la NATO și la UE, spunând că nu a fost nevoie de referendum, deoarece și așa aveam ratele cele mai mari de sprijin pentru integrarea euroatlantică, undeva la 80% din populație declarându-se în favoarea integrării euroatlantice. Strategia de comunicare a fost una extrem de perfidă, punând aderarea la UE la pachet cu cea în NATO, și prezentându-le ca elemente sine qua non, care nu funcționează una fără alta (așa cum la începutul anilor 90 democrația ne fusese servită la pachet cu liberalizarea economiei, ca și cum cele două ar fi fost indisolubil legate – Chile în perioada lui Pinochet, China în prezent, ne arată contrariul, precum și, de celalată parte, Chile al lui Allende). Principul a fost unul cât se poate de clasic: una caldă, una rece, cea caldă, aderarea la UE, care putea fi prezentată în culori mai atrăgătoare fără foarte mare efort, urma să mascheze fațeta cealaltă a monedei pe care trebuia să o înghițim, în calea spre democratizare…care au fost mereu puse la pachet – și dacă integrarea europeanaă venea, eventual, cu ceva beneficii și pentru indivizi, aderarea la NATO putea cu greu să fie prezentată drept o pastilă ușor de înghițit cetățenilor, ca orice prezență într-o alianță cu caracter militar, cu atât mai mult cu cât motivul pentru crearea NATO, existența URSS și a blocului sovietic, dispăruse.

De unde rezulta ca atragerea (cetatenilor) Romaniei intr-un razboi precum cel din Ucraina (care va avea efecte clare de spill-over asupra Romaniei) este total contrara principiilor democratiei.

Ce putem face pentru a ne împotrivi nonviolent războiului (din Ucraina și războiului, în general)

Rezistența nonviolentă împotriva războiului este aproape la fel de veche ca și războaiele. De-a lungul timpului, oamenii au dezvoltat diferite mecanisme de a se opune războiului, care, chiar dacă nu mereu eficiente, au reușit să inspire alte mișcări viitoare. Cetățeni României, având în vedere apropierea geografică, dar și faptul că din ce în ce mai multă lume înțelege că mizele acestui război nu au nicio legătură cu viețile și bunăstarea lor, în ciuda propagandei care se chinuie cu disperare să îi facă pe oameni să îmbrățișeze ideea războiului de teama rsului de la Răsărit, vor începe din ce în ce mai mult să devină opuși ideii paricipării României în acest conflict. Rezistența nonviolentă se poate face prin două moduri: refuzul finanțării războiului și refuzul participării fizice la el. Chiar dacă jurisprudența internațională nu a înregistrat încă victorii seminficative în acest sens, iminența acestui război în Europa secolului 21 poate deschide căi noi pentru mișsarea pacifistă.

Dincolo de protestele de stradă împotriva războiului din Ucraina, care au început să aibă loc peste tot în Europa, cetatenii se pot opune prin refuzarea plății totale sau parțiale a taxelor, pentru a boicota astfel participarea țării lor intr-un conflict armat anume sau în toate conflictele armate. Această mișcare de rezistență pacifistă prin taxe a fost practicată cu succes și pe scară largă în SUA în perioada Războiului din Vietnam, însă istoria ei este mult mai lungă. Cetățenii români opuși războiului, în general, și războiului din Ucraina, în special, au, pe lângă scandalurile de corupție care au expus o cangrenare totală a sistemului și un dispreț față de banul contribuabilului, un nou motiv pentru a protesta fiscal: din motive pacifiste.

“Dacă o mie de oameni nu și-ar plăti taxele anul acesta, nu ar fi o măsură atât de violentă și de sângeroasă, precum ar fi să le plătești, permițând astfel statului să comită acte de violență și să verse sânge nevinovat”. (Henry David Thoreau, “On the Duty of Civil Disobedience”, 1849}

Rezistența la taxa de război și nașterea democrației 

Rezistența la taxa pentru război are o tradiție. Există documente care atestă rezistența la taxele pentru război ăncă din Egiptul Antic. În 1202, Regele John al Angliei colecta taxe pentru a plăti un nou război cu Franța. Ca rege, acesta avea dreptul să colecteze taxe de la subiecții săi feudali, însă el și-a extins aceste drepturi peste limita de suportabilitate (așa cum fac inspectorii ANAF în această perioadă) și a reușit să supere mulți baroni care nu erau de acord cu războiul. Aceștia erau supărați legat de irosirea banilor, cu atât mai mult cu cât John a fost învins de francezi. Ei au început să se plângă în legătură cu modul în care regele conducea țara. De teama escaladării, arhiepiscopul de Canterbury a sugerat că baronii să tyrimită o listă cu solicitările lor, însă regele, furios pe idee, nu avea nicio intenție să se supună solicitărilor altora. Armata Domnului și a Bisericii, sub comanda baronilor a mărșăluit spre Londra, porțile fiindu-le deschise de suporteri. Regele a fost nevoit să se refugieze la Caselul Windsor. Pentru că nu voia război cu baronii, regele s-a întâlnit cu ei și a căzut de acord asupra unei liste de promisiuni, născându-se astfel Magna Carta, unul din cele mai importante documente în istoria lumii. Cu această ocazie se năștea democrația în Anglia.

Taxa pe venit 

Relația dintre taxa pe venit și război este una apropiată. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în Marea Britanie în 1798, cu scopul de a aduna bani pentru a plăti pentru războaiele napoleonice. Introdusă de William Pitt, taxa era temporară și trebuia să fie reînnoită an de an. Ea reprezenta 10% din venit și a rămas în vigoare până la Bătălia de la Waterloo. La un an după această bătălie, s-a renunțat la ea, însă Prim Ministrul Conesrvator Sir Robert Peel a reintrodus-o în 1842, ea rămânând în vigoare de atunci și răspândindu-se în întreaga lume, de atunci.
În SUA, una din cele mai vechi situații de rezistanță împotriva taxelor de război a fost înregistrată la 1637, când tribul relativ pacifist al indienilor Algonquin s-au opus taxelor impuse de olandezi, pentru ranforsarea unui fort olandez local.

Quakerii

Quakerii au fost și rămân purtători de stindard ai rezistenței la taxa de război.

În 1709, Adunarea Quakerilor a refuzat să plătească suma de 4000 de lire sterline pentru o expediție în Canada, spunând că  “acest lucru este contrar principiilor lor religioase să angajezi oameni pentru a omorâ ali oameni”, și în timpul Revoluției Americane s-au opus taxelor destinate folosirii în scopuri militare. Proprietățile le-au fost confiscate și scoase la licitație și mulți quakeri au fost incarcerați pentru rezistența lor la taxa pentru război. În timpul războiului Mexican din 1846, mulți quakeri au refuzat să plătească taxe pentru război.

Henry David Thoreau

Cea mai renumită instanță în domeniul rezistenței la taxele împotriva războiului a fost scriitorul Henry David Thoreau. Pe lângă activitatea sa ca filozof și mistic, Thoreau era și foarte implicat în chestiunile cotidiene, opunându-se râzboiului imperialist și injust împotriva Mexicului, în anii 1840′. El a refuzat să plătească taxa pentru război colectată de statul Massachusetts, ceea ce l-a dus la închisoare pentru o noapte. Altcineva a plătit taxa pentru el – punând capăt abrupt protestului său – astfel el și-a expus opoziția în scris, creând un document publicat în mai 1849, numit “Despre datoria nesupunerii civice“:

“Trebuie cetățeanul, fie și pentru un moment, sau ca ultimă instanță, să își predea conștiința legislatorului? De ce are fiecare o conștiință, atunci? Cred că trebuie mai întâi să fim oameni, și abia apoi supuși. Nu este dezirabil să cultivăm respect pentru lege, cât mai ales pentru dreptate. Singura obligație pe care am dreptul să o mi-o asum este aceea de a face întotdeauna ceea ce consider ca fiind corect.”

Cartea lui Thoreau, “Nesupunerea civică”, deși admirată, rar e folosită de cei mai mulți dintre noi, pentru că ne gândim că sunt puține ocazii când am putea să o folosim. Deși e rar menționată în alt context decât cu referire la Ghandi și la Martin Luther King, Nesupunerea civică are o istorie mai veche decât ne-am putea imagina.
În anii ’40, era citită de rezistența daneză în lupta împotriva forțelor naziste, în anii ’50 era ridicată în slăvi de cei ce se opuneau politicii McCarthyism-ului (o metodă de epurare politică, fără dovezi, a stângii din SUA), în anii ’60 era influentă în lupta împotriva apartheidului din Africa de Sud, iar în anii în perioada anilor ’70 și ’80 descoperită de noua generație de activiști pacifiști.

Una din scriitoarele cele mai respectate din SUA, Susan Sontag, a recunoscut influența manifestului lui Thoreau în discursul susținut în perioada de vârf a războiului din Iraq, în aprilie 2003, în care scria:
“Faptul că Thoreau a mers la închisoare în 1846 pentru că a refuzat să plătească taxele, ca protest împotriva răyboiului SUA împotriva Mexicului nu a oprit războiul. Dar rezonanța acelui gest nu a încetat să inspire rezistența principială împotriva nedreptății în cea de-a doua parte a secolului XX și în era cea nouă. Mișcarea de la sfârșitul anilor 80 pentru a închide Zona de Testare (a armamentelor nucleare) din Nevada, o locație cheie pentru cursa înarmării nucleare, nu și-a atins obiectivul; Operațiunile testelor au continuat, nestânjenite de proteste (ca și operațiunile Chevron la Pungești). Însă ea a contribuit la formarea unei mișcări de protest în îndepărtata Alma Ata, care a reușit, în final, să închidă principalul loc de testare a armamentului nuclear sovietic din Kazakstan, care a făcut referire la mișcarea de rezistență din Nevada ca și sursă de inspirație, și exprimându-si solidaritatea cu populațiile indigene pe terenurile cărora se găsește situl de testare. Probabilitatea ca actele tale de rezistență să nu oprească injustiția nu te opresc de la acționa în sensul a ceea ce consideri, cu sinceritate și refelxivitate, a fi interesul comunității tale”.

Veteranul rezistenței la taxele de război din UK, Roger Franklin spune: ” Argumentul lui Thoreau îl găsesc a fi cel mai aproape de situația noastră de acum, când statul se comportă într-un mod pe care cetățenii îl consideră total imoral, atunci cetățenii ar trebui să își retragă suportul pentru stat. Suportul poate fi retras în modul cel mai clar atunci când statul își colectează taxele”.

Rezistența la recrutare
În 1914, după ce 20.000 de soldați britanici au murit pe front în primele două săptâmâni ale Primului Război Mondial, recrutarea obligatorie a bărbaților britanici a devenit din ce în ce mai probabilă. Chiar și în atmpsfera șovinistă a primului război mondial, oamenii au rezistat împotriva înrolării pentru front, în ciuda presiunii sociale (de tipul celei folosite de Lucian Mândruță în infaml său articol, n.red.), prin care cei ce refuzau înrolarea erau numiți “panseluțe”.

Membrii Frăției împotriva Înrolării, creată în 1915, au reușit cu succes să introducă “clauza de conștiință” în Legea privind recrutareaa, din 1916: dreptul de a cere scutirea de la serviciului militar. Peste 16.000 de bărbați au invocat această clauză, ei trebuind să se prezinte în fața unui tribunal care evalua sinceritatea solicitării lor. Adesea cei care luau deciziile în aceste tribunale ad-hoc, oameni de afaceri, proprietari de terenuri, militari în rezervă și funcționari publici deveneau, brusc, patrioți și astfel plini de prejudecăți împotriva celor pe care nu îi considerau astfel.

Legea privind Serviciul Militar din 1916 a reprezentat un punct de turnură pentru politica militară britanică, introducând scutirea pe motive de conștiință. Înrolarea britanică s-a terminat în 1919, ea fiind din nou reluată 20 de ani mai târziu, când a început războiul cu Germania. Un total de 60.000 de bărbați care au făcut uz de scutirea pe motive de conștiință, printre care și compozitorul Michael Tippett, care a executat o pedeapsă de trei luni. Unii dintre ei lucrau în condiții precare în ferme, spitale sau servicii sociale, iar unii dintre ei, precum și în timpul Primului Război MOndial, făceau parte din personalul de prim ajutor din străinătate, ajungând, uneori, în zone de luptă, alături de trupele militare. În Marea Britanie, spre deosebire de SUA, nu au existat cazuri de rezistență fiscală pacifistă.

Sprijinul financiar pentru război
După finalul Primului Război Mondial, capacitatea statelor de a purta războaie a depins din ce în ce mai puțin de rezervele abundente de personal înrolat și de soldați, și mai mult de armamentele complexe din punct de vedere tehnologic și de tehnologia militară scumpă. Înrolarea de resurse financiare a înlocuit înrolarea de persoane. Costurile astronomice ale pregătirii militare au transformat, astfel, pe toți plătitorii de taxe, în susținători ai războiului, fie că erau de acord cu asta sau nu, fie că acțiunea militară era sau nu legală, corectă sau incorectă.

Războiul din Vietnam 
În timpul războiului din Indochina, rezistența la taxele pentru război a câștigat cel mai mare sprijin din istoria SUA și din lume. Rezistența la taxele de război a devenit cunoscută în SUA și internațional datorită cântăreței de folk Joan Baez, care, în 1964, a refuzat să plătescă60% din taxa pe venit, din cauza războiului din Vietnam. Până în 1967, 500 de oameni s-au angajat să facă același lucru.

Pe măsură ce ororile războiului din Vietnam ajungeau la publicul american, o schimbare masivă a avut loc în campania privind rezistența la taxele pentru război, cele câteva sute de oameni care rezistaseră inițial devenind sursă de inspirație și motivare pentru alte mii de cetățeni.

Un comitet a strâns semnăturile a 300 de celebrități, printre care Joan Baez, poetul Lawrence Ferlinghetti, Dorothy Day, fondatoare a The Catholic Worker, profesorul de lingvistică și filosoful Noam Chomsky. Aceștia au ajutat pentru cumpărarea unui spațiu publicitar în The Washington Post, prin care își anunțau intenția de a nu își plăti impozitele parțial sau integral pentru anul 1965. Până în 1970, numărul celor care refuzau să își plătească taxele pe motive pacifiste ajunsese la peste 20.000 de persoane.

Când guvernul stors de resurse de la Washington a crescut cu 10% taxa de telefonie pentru a susține costurile în continuă creștere ale războiului pe care îl pierdeau, scriitorii Gore Vidal, Gloria Steinem, Kirkpatrick Sale și 528 de colegi au format Protestul Scriitorilor și Editorilor opuși Taxei pentru Război, numărul celor care rezistau taxei de telefonie crescuse la peste 500.000 de cetățeni.

Războiul nuclear 

În plin Război Rece, după alegerea lui Ronald Reagan ca și președinte, în 1980, și apelul său de reînarmare a SUA, sprijinit de mama a neoliberalismului feroce, Margaret Thatcher, cheltuielile militare au crescut dramatic. La fel a crescut și numărul celor care refuzat plata taxelor pentru război, care erau inspirați de campania din SUA, din perioada războiului din Vietnam. De o parte și de alta a Atlanticului, guvernele au trebuit să admită faptul că numărul celor care se opuneau taxelor pe motive pacifiste crescuse în mod dramatic.
Citatul Secretarului de Stat Alexander Haig este memorabil “Lasă-i să protesteze cât vor, atâta vreme cât își plătesc taxele”, recunoscând, practic, că arma cea mai puternică de nesupunere civică o reprezintă sutragerea de la plata taxelor, folosite, fie și parțial, pentru finanțarea războaielor.

Din ce în ce mai mulți cetățeni britanici au devenit îngrijorați față de dotările enorme de armament nuclear pe teritoriul britanic, în special American Cruise Missile Nuclear Convoys, convoiul cu armament nuclear american, care își transporta conținutul letal în ascunzișul nopții. Unii din cei care au refuzat să își plătească taxele, precum Roger Franklin și quaker-ul Arthur Windsor au ajuns la închisoare pentru refuzul de a plăti cei 10% din taxe, proporțional cu suma utilizată de stat pentru armele de distrugere în masă. În 1990, Nigel Wild, un brutar a ăîncercat să își plătească taxele în pâine, pentru a se asigura că ele nu sunt folosite pentru peregătirile de război. El a ajuns la închisoare pentru 21 de zile.

Roger Franklin, un bunic din Gloucestershire, a fost falimentat și trimis la închisoare de două ori pentru refuzul de a plăti taxe pentru a finanța posesia de armament de distrugere în masă. Inspirat de  “Nesupunerea Civică” a lui Thoreau, el a refuzat sp își plătească taxele care ajungeau către armată, solicitând ca acestea să fie folosite pentru inițiative de menținere a păcii. Scriind despre detenție, el notează: “Credeam că judecătorii disprețuiesc, poate, conștiința.”

O emoție generală a curpins SUA în 1981, când Arhiepiscopul romano-catolic de Seattle, Raymond Hunthausen i-a rugat pe cetățeni să refuze să plătească 50% din taxa pe venit ca protest împotriva cheltuirii taxelor pe armament nuclear. Scrisori de sprijin ale acestei poziții au fost trimise de alți lideri religioși din  Seattle și din întreaga țară.

Și în Marea Britanie, librarul pensionar, quakerul Arthur Windsor a creat senzație națională când a fost întemnițat pentru 28 de zile, în 1986. Cazul său a devenit subiectul documentarului BBC, Heart of the Matter, devenind subiect principal înștirile TV și radio. Numele său a fost citat de membrul Camerei Comunelor, Denois Canavan, într-un discurs în Camera Comunelor pe baza unei legi privind drepturile oamenilor precum Arthur de a solicita cheltuirea taxelor lor pe inițiative care sprijină viața, nu pe armament letal.

Rezistența la taxa militară în SUA, în prezent
În 1993, Congresul a votat Legea privind Libertatea Cultelor Religioase (Religious Freedom Restoration Act), într-o încercare de a introduce conștiința individuală acolo unde credințele religioase ale persoanelor pot fi afectate în mod negativ de actul de guvernare.  La finalul anilor 1990, trei cazuri înaintate de practicanți ai religiei Quaker au folosit Primul Amendament, care garantează exercitarea liberă a religiei, într-o încercare de a ridica penalitățile aplicate celor care rezistă împotriva taxelor de război și să le permită folosirea lor pentru programe non-militare. Aceste cazuri au fost pierdute în instanțele inferioare, s-a făcut apel, ele pierzându-se, din nou, la instanțele de apel de rangul doi și trei. În 2000, Curtea Supremă a SUA a refuzat să judece toate aceste apeluri.

Odată cu perspectiva unui război care pare iminent în Ucraina, care poate degenera într-un conflict regional și chiar mondial, este de așteptat ca din ce în ce mai multe inițiative de acest gen să apară în statele NATO.

Pentru rezistență împotriva taxelor de război, puteți citi și http://www.cpti.ws/resources/global.html

articol preluat de pe http://activista.ro/

La placinte, inainte; la razboi, inapoi

foto si articol – fairness.ro

…sau, pentru unii muma, pentru altii ciuma.

Consecventi politicii axei Bucuresti-Washington, Romania imita si ea “liderul” statelor asa-zise civilizate si adopta sistemul “sanatate pe bani” in care pacientul devine “asigurat”, medicii devin “furnizori de servicii” iar in privinta accesului la sanatate populatia este segregata in functie de avere.

Trebuie sa subliniez ca in zonele civilizate ale Lumii, asigurarea sanatatii este obligatia statului si nu a individului si sa adaug ca “stindardul democratiei si garantul absolut al libertatii” revine la pedeapsa cu moartea prin impuscare.

…ma rog, asta au vrut si vor Romanii, totul sa depinda de bani; cine sunt eu sa ma opun?
Acest lucru ARE legatura cu urmatorul subiect. Daca sanatatea este pe bani, si mersul la razboi trebuie sa fie la fel. Altfel spus, pretiosii care isi doresc asigurare de sanatate particulara “fiindca contribuie mult la sanatate” si persoana lor este evident mult mai importanta decat Gheorghe care este neasigurat pentru sanatate, au evident – urmand acest sistem de evaluare a valorii – MULT mai mult de APARAT, in cazul unui razboi, decat acelasi Gheorghe “neasigurat”.

-Este absurd atunci ca Gheorghe care are numai datorii, sa mearga in prima linie sa apere averea Domnului Popescu, antreprenor, sau ale Doamnei Gina, latifundiar.

-Este DREPT atunci ca la razboi sa mearga intai cei care au de aparat cele mai mari averi. Cu cat averile sunt mai mari, cu cat ai prioritate medicala mai mare, cu cat ESTE CORECT sa ai prioritate mai mare si la inrolare.

-De asemenea, copiii si rudele celor care hotarasc intrarea Romaniei in razboi trebuie sa aiba prioritate la inrolare; un politician NU POATE judeca limpede intrarea in razboi decat daca are certitudinea ca familia lui va fi inrolata, altfel este tentat sa foloseasca averea si influenta pentru a declansa razboiul doar pentru ceilalti, DAR NU PENTRU EL SI PENTRU FAMILIA LUI.

articol preluat de pe http://fairness.ro/

Un nou atac cu rachete în Donețk; Cel puțin 9 oameni au murit

independent.MD

Cel puţin 9 civili au murit într-un nou atac asupra Doneţkului. Rachetele au lovit un centru pentru distribuirea ajutoarelor umanitare şi o staţie de troleibuz.

Potrivit Korrespondent, oamenii au auzit trei explozii, care au distrus case, un centru pentru distribuirea ajutoarelor umanitare şi o staţie de troleibuz. Separatiștii pun atacul pe seama armatei ucrainene, iar autorităţile de la Kiev nu au oferit niciun răspuns.

Pe de altă parte, negocierile de pace programate pentru azi la Minsk au fost anulate.

Acum cinci zile, în urma unui atac al separatiștilor asupra orașului ucrainean Mariupol 30 de persoane și-au pierdut viața.

Peste 5.000 de oameni au fost ucişi în estul Ucrainei din aprilie anul trecut, când a izbucnit conflictul între forţele separatiste şi armată.

articol preluat de pe http://independent.md

Ucraina: Un obuz a căzut peste un troleibuz cu civili; Cel puțin 13 morți

independent.md

Treisprezece persoane au fost ucise joi dimineaţă la Doneţk, în estul Ucrainei, în momentul în care un troleibuz a fost lovit de un obuz într-un cartier al oraşului care până în prezent a fost ferit de lupte, a declarat un reprezentant al primăriei pentru AFP.

„Douăsprezece persoane au fost ucise în troleibuz şi o alta într-o maşină care trecea prin apropiere”, a precizat un reprezentant al Serviciilor de urgenţă din oraş, un bastion al rebelilor separatişti ruşi.

De asemenea, în timpul confruntărilor nocturne de pe aeroportul Donețk, 6 militari ucraineni au fost uciși, iar alți 16 răniți au fost luați în prizonierat de către forțele separatiste, potrivit unei surse din cadrul serviciul de presă al Ministerului Apărării, citate de Unian.

De la începutul anului curent, tot mai mulți civili din estul separatist al Ucrainei au avut de suferit din cauza confruntărilor dintre proruși forțele ucrainene.
1565728
La 13 ianuarie, zece persoane au decedat, iar alte 13 au fost rănite, după ce o rachetă a căzut peste un autobuz, nu departe de un baraj al armatei ucrainene.

De asemenea, cinci civili au fost uciși și alți 29 au fost răniți în noaptea de marți, 20 ianuarie, spre miercuri, 21 ianuarie, în timpul bombardamentelor care au avut loc în Donețk, au anunțat autoritățile locale.

articol preluat de pe http://independent.md/

Israelul recunoaște oficial conflictul din 2014 din Fâșia Gaza drept ”război”

AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)

Israelul a decis să recunoască operațiunea militară din 2014 din Fâșia Gaza drept ”război”, fiind prima sa confruntare cu palestinienii care primește oficial această denumire, relatează vineri AFP.

Operațiunea ”Protective Edge” din iulie-august 2014 era aproape universal denumită ”război”, dar nu primise însă acest statut în terminologia oficială israeliană.

Decizia este motivată de durata operațiunii (50 de zile) și de pierderea a 67 de militari israelieni, care ”au plătit cel mai mare preț luptând împotriva Hamas și a altor organizații teroriste”, a indicat joi într-un comunicat ministrul israelian al apărării, Moshe Yaalon.

De la înființarea statului Israel în 1948, au fost recunoscute drept războaie: războiul israeliano-arab din 1948 (denumit de către israelieni ”Războiul Independenței”), ”Războiul de șase zile” (1967), războiul din 1969-1970 împotriva Egiptului (denumit ”Războiul de uzură”), ”Războiul de Iom Kipur” (1973), primul și al doilea război cu Libanul (1982 și 2006).

Conflictul din vara lui 2014 este prima confruntare cu palestinienii care este recunoscută de către armata israeliană drept ”război”, ceea ce n-a fost cazul pentru operațiunea ”Cast Lead” din Fâșia Gaza din decembrie 2008 — ianuarie 2009, nici pentru cea din noiembrie 2012, intitulată ”Pillar of defense”.

Războiul din vara lui 2014 dintre Israel, de o parte, și Hamas, care deține controlul în Fâșia Gaza, și alte formațiuni armate palestiniene, de cealaltă, s-a soldat cu aproape 2.200 de morți de partea palestiniană, în marea lor majoritate civili, potrivit organizațiilor umanitare, și 73 de morți de partea palestiniană, dintre care 67 soldați.

Foto: (c) JINI / XINHUA ARHIVA

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/