Articole

Adunările Ad-Hoc (Divanurile ad-hoc, 7 – 8 octombrie 1857)

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Adunările Ad-Hoc, mai cunoscute sub numele neoficial de Divanuri Ad-Hoc, au fost adunări consultative convocate în 7 octombrie 1857 în Moldova și în 8 octombrie 1857 în Valahia, cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Ele erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii clăcașe.

 

Contextul istoric

Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856) care pune capăt Războiului Crimeii, pe lângă alte clauze referitoare la Principatele Române, prevedea:

Art. 24 Majestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două principate, un Divan ad hoc compus de așa manieră încât să constituie reprezentarea cât mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste Divane sunt chemate să exprime voința populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor. O instrucțiune a Congresului va regla raporturile Comisiei cu aceste Divane.”

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856), care punea capăt războiului Crimeii după înfrângerea Rusiei de către o alianţă a marilor puteri europene din care făceau parte Anglia, Franţa, Turcia şi Regatul Sardiniei, a luat o serie de hotărâri importante pentru viitorul Principatelor Române şi al poporului român. Principatele Române Moldova şi Ţara Românească (Valahia) intrau sub garanția colectivă a puterilor europene. Se avea în vedere revizuirea legilor lor fundamentale, alegerea unor Adunări ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită printre altele pentru a caracteriza un organ înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter temporar, de circumstanţă. Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.
Situaţia s-a schimbat fundamental în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locţiitorii de domn, caimacami, în Moldova, Teodor Balş (iulie 1856-1 martie 1857), după moartea acestuia fiind numit Nicolae Conache-Vogoridi (martie 1857-toamna lui 1858), ambii antiunionişti, şi în Ţara Românească Alexandru Ghica (iulie 1856-toamna lui 1858) favorabil Unirii, ce au avut drept scop principal organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc.

Turcia, Rusia şi Austria, au pus în aplicare planuri de sprijinire şi finanţare a unor acţiuni de blocare a Partidei Unioniste din cele două ţări române şi de împiedicare a Unirii, inclusiv prin falsificarea alegerilor, coruperea decidenţilor politici şi lovituri de stat.

 

Adunarea Ad-Hoc a Moldovei

Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.)., care doreau menținerea separării, motivîndu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Reacţiunea separatistă din Moldova a organizat alegerile la 7/19 iulie, dar le-a falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare de tensiune care i-a determinat până şi pe unii dintre deputaţii aleşi cu sprijinul autorităţilor caimacamului Vogoride să renunţe la mandatele pe care le obţinuseră în mod fraudulos. Caimacamul Vogoride, care aspira la tronul Moldovei falsificase alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste; scoaterea unioniştilor din cursă fusese pusă în aplicare prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor.

După ce Vogoride, caimacanul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă soţia sa, Ecaterina (Cocuţa) Conachi a descoperit corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană, şi a înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară şi din străinătate.
Publicarea acestor scrisori compromiţătoare în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, a provocat o criză diplomatică de proporţii, care a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, după ce Poarta a cedat, acceptând organizarea unor noi alegeri.

Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei (din cei 85 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii). După noile alegeri pentru Adunările ad-hoc din Moldova şi cele din Valahia, au fost aleşi reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, care au făcut propuneri referitoare la înfăptuirea unirii Principatelor Române. Prin documentele aprobate de aceste adunări, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane - foto: ro.wikipedia.org

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) – foto: ro.wikipedia.org

Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei

Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.

 

Adunarea Ad-Hoc a Valahiei

Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu.

Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel - d. 10 decembrie 1877, București) a fost un om politic și prim-ministru al României în 1868 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel – d. 10 decembrie 1877, București) a fost un om politic și prim-ministru al României în 1868 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Cler

- Mitropolitul Nifon
- Episcopul Filoteiu de Buzău
- Episcopul Clement de Argeș
- Episcopul Calinic de Râmnic
- Arhimandritul Ieronim, egumenul Mănăstirii Bistrița
- Arhimandritul Atanasie, egumenul Mănăstirii Sadova
- Protopopul Ioan, deputatul clerului din București
- Protopopul Constantin, deputatul clerului din Argeș
- Protopopul Vasile, deputatul clerului din Buzău
- Protopopul Constantin, deputatul clerului din Râmnic

În Ţara Românească, evenimentele s-au desfăşurat natural, spre Unire, conform dorinţei populaţiei, istoria consemnând inexistenţa unei stări conflictuale între autorităţi şi populaţie, în timpul căimăcămiei unioniste. Lucrările Divanului ad-hoc din Ţara Românească s-au deschis la 30 septembrie 1857, fiind precedate de un Te Deum săvârşit de mitropolitul Mitropolitul Nifon în Catedrala mitropolitană. Înainte de începerea lucrărilor, mitropolitul Ungrovlahiei a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării: „Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“.

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Evoluția evenimentelor

În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc. Hotărârile celor două adunări aveau, cu redactări ușor diferite, solicitări comune, prin care se cereau::

- respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente;

- unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România;

- prinț străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării;

- neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a Moldovei);

- o Adunare obștească pe bază electorală cât mai largă (ambele adunări) „după datinele cele mai vechi ale țării” (Adunarea Ad-Hoc a Valahiei)

Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856)

.”Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare este Unirea Principatelor într-un singur stat…”, spunea cu acest prilej Mihail Kogălniceanu.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:

Articolul 1 - prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția celor șapte puteri;

Articolul 2 - garanta autonomia Principatelor.

Articolul 3 - prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.

Articolele 4, 5 și 6 - explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.

Articolul 8 - stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.

Articolele 10 – 14 - stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.

Articolul 27 - stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.

Articolul 38 - stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.

Articolele 42 – 44 - stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

– Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);

– Dreptul de vot ramânea cenzitar.

 

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

În istoria modernă a României, funcționând efectiv între anii 1857- 1859, adunările ad-hoc ale celor două state românești, Țara Românească și Moldova, care au fost mandatate conform actelor normative ale Congresului de pace de la Paris din 1856, au devenit celebre prin folosirea cu eleganță a ceea ce nu fusese stipulat în condițiile inițiale ale Unirii Principatelor, impuse de către Marile Puteri de atunci. Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări), adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni. În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.

Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică. Lupte politice, influenţe străine şi corupţie existau si atunci. Şi totuşi ei au reuşit…

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

„Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com

Evenimentele Zilei de 30 septembrie în Istorie: 30 septembrie 489 – Bătălia de la Verona, între ostrogoții conduși de Theodoric cel Mare și herulii lui Odoacru, rege al Italiei; 30 septembrie 1857 – Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei ce au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857)) litografie de Carol Popp de Szathmáry

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

30 septembrie este a 273-a zi a anului (a 274-a în ani bisecți) a calendarului gregorian, cu 92 de zile rămase până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 30 septembrie

(BOR) Sfântul Ierarh Grigorie Luminatorul, arhiepiscopul Armeniei; Sfintele Mucenițe Ripsimia si Gaiani

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 30 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 30 septembrie – foto: doxologia.ro

 

(BRU) Grigore Iluminatorul, apostolul armenilor, episcop, martir († 330)

 

(BRC) Sfântul Ieronim, traducător al Bibliei, învățător al Bisericii

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii - foto - Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653): ro.wikipedia.org

Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653) – foto: ro.wikipedia.org

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația – d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

 

Ziua Internațională a Traducerilor

30 septembrie 2016: Ziua Internaţională a Traducătorilor (International Translation Day) – englishromanian.ro

30 septembrie 2016: Ziua Internaţională a Traducătorilor (International Translation Day) sub semnul legăturii dintre lumi articol realizat de Cristina Andrei

 

Botswana – Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1966)

Drapelul Botswanei - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Botswanei – foto: ro.wikipedia.org

Botswana, numele oficial, Republica Botswana (Setswana: Lefatshe la Botswana) este o țară din partea de sud a Africii. Fost protectorat britanic al Bechuanaland, Botwsna și-a adoptat denumirea după obținerea independenței față de coroana britanică la 30 septembrie, 1966. Vecinii Botswanei sunt la sud Africa de Sud, la vest Namibia, la nord Zambia și Zimbabwe la nord-est. Economia, legată foarte mult de cea a Africii de Sud, se bazează în primul rând pe minerit (în special diamante), creșterea vitelor și turism. Numele țării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana.

Amplasarea Botswanei -  foto: ro.wikipedia.org

Amplasarea Botswanei – foto: ro.wikipedia.org

 

Astăzi în istorie pentru 30 septembrie

 

30 septembrie 420 - A murit Sfântul Ieronim, (Sophronius Eusebius Hieronymus, n. cca. 347 la Stridon, azi Strigova, in Croația – d. 30 septembrie 420, la Betleem, în Palestina.

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii - foto - Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653): ro.wikipedia.org

Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653) – foto: ro.wikipedia.org

A fost un mare teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus. Este cel mai bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I, de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Traducerea Sfântulului Ieronim, Biblia Vulgata, este încă textul oficial al Bibliei în Biserica Romană. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano – Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxa , fiind numit Fericitul Ieronim.

Sf.Ieronim, scoala italiana sfarsitul sec.XVII - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sf. Ieronim, scoala italiana sfarsitul sec.XVII – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 septembrie 489 - Bătălia de la Verona - A fost o bătălie între ostrogoții condusi de Theodoric cel Mare și herulii lui Odoacru, rege al Italiei, pe 30 septembrie 489 în aproprierea Veronei. Theodoric a condus personal trupele în luptă, obținând o victorie decisivă. Odoacru a fost obligat să se retragă la Ravenna, permițându-le invadatorilor să captureze Pavia și Milano.

 

30 septembrie 1207 - S-a născut poetul persan Jalal al-Din Muhammad Rumi,; n. 30 septembrie 1207 la Balch (azi in Afganistan) – d. 17 decembrie 1273 la Konya (Turcia de astazi).

Jalal ad-Din Muhammad Rumi, pe numele său complet Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī, cunoscut și ca Mawlānā Jalāl-ad-Dīn Muhammad Balkhī (n. 30 septembrie 1207, Balch, astăzi în Afghanistan; d. 17 decembrie 1273, Konya, astăzi în Turcia) a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi - foto: ro.wikipedia.org

Jalal ad-Din Muhammad Rumi – foto: ro.wikipedia.org

Jalal ad-Din Muhammad Rumi, pe numele său complet Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī, cunoscut și ca Mawlānā Jalāl-ad-Dīn Muhammad Balkhī (n. 30 septembrie 1207, Balch, astăzi în Afghanistan; d. 17 decembrie 1273, Konya, astăzi în Turcia) a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi. Limba maternă a lui Rumi a fost persana. Rumi, denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși.

 

30 septembrie 1227 - S-a născut Papa Nicolae al IV-lea; (d. 1292).A fost papa din 1288,până la moartea sa.

Nicolae IV. (* 30 septembrie 1227 în Ascoli Piceno; † 4 aprilie 1292 în Roma), papă din 1288 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae IV - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae IV. (* 30 septembrie 1227 în Ascoli Piceno; † 4 aprilie 1292 în Roma), papă din 1288 până la moartea sa.

 

30 septembrie 1246 - A murit cneazul rus Iaroslav al II-lea al Vladimirului; (n. 1191).

 

30 septembrie 1345 - Cneazul sarb Ștefan Dușan a ocupat orașul Serres și s-a proclamat împărat al grecilor și sârbilor, fiind încoronat la Skopje la 16 aprilie 1346.

Ștefan Uroș IV Dușan (1308 – 20 decembrie 1355), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii teritoriale, Țaratul Sârb fiind unul dintre cele mai mari state din Europa în acea vreme. Stefan Uroš IV Dušan și Ioan Alexandru al Bulgariei au realizat o alianță, consfințită prin căsătoria regelui sârb cu Elena a Bulgariei, soră a lui Ioan Alexandru, în ziua de Paști din anul 1332. Coroana sa este păstrată la mănăstirea Cetinje din Muntenegru - foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Uroș IV Dușan - foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Uroș IV Dușan (1308 – 20 decembrie 1355), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii teritoriale, Țaratul Sârb fiind unul dintre cele mai mari state din Europa în acea vreme. Stefan Uroš IV Dušan și Ioan Alexandru al Bulgariei au realizat o alianță, consfințită prin căsătoria regelui sârb cu Elena a Bulgariei, soră a lui Ioan Alexandru, în ziua de Paști din anul 1332. Coroana sa este păstrată la mănăstirea Cetinje din Muntenegru.

 

30 septembrie 1399 - Ducele de Lancaster, Henry Bolingbroke, l-a înlăturat pe Richard al II-lea de pe tron, proclamându-se rege al Angliei sub numele de Henric al IV-lea , unind ducatul de Lancaster cu coroana engleză.

Henric al IV–lea (n. 3 aprilie 1367, d. 20 martie 1413) s-a născut în Castelul Bolingbroke din Lincolnshire, din această cauză fiind cunoscut și sub numele de Henric de Bolingbroke - foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV–lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV–lea (n. 3 aprilie 1367, d. 20 martie 1413) s-a născut în Castelul Bolingbroke din Lincolnshire, din această cauză fiind cunoscut și sub numele de Henric de Bolingbroke.

Richard al II-lea al Angliei (6 ianuarie 1367 - 14 februarie 1400) a fost rege al Angliei, de la 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil - in imagine, Richard II Din grația lui Dumnezeu, Rege al Angliei Lord al Irlandei, portret la Westminster Abbey, ca 1390 - foto: ro.wikipedia.org

Richard II
Din grația lui Dumnezeu, Rege al Angliei
Lord al Irlandei, portret la Westminster Abbey, ca 1390 – foto: ro.wikipedia.org

Richard al II-lea al Angliei (6 ianuarie 1367 – 14 februarie 1400) a fost rege al Angliei, de la 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil.

 

30 septembrie 1496 - Ştefan cel Mare termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae din Botoşani, un monument reprezentativ de arhitectură medievală moldovenească.

Biserica Sfântul Nicolae din Botoşani - foto preluat de pe www.radioiasi.ro

Biserica Sfântul Nicolae din Botoşani – foto preluat de pe www.radioiasi.ro

 

30 septembrie 1572 - A murit Sf. Francis Borgia, preot iezuit; (n. 1510).

 

30 septembrie 1790 - Leopold al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Împăratul Leopold al II-lea (născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena - d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii "monarhi luminați". - in imagine, Emperor Leopold II in the Regalia of the Golden Fleece, Johann Daniel Donat (1806) - foto: ro.wikipedia.org

Emperor Leopold II in the Regalia of the Golden Fleece, Johann Daniel Donat (1806) – foto: ro.wikipedia.org

Împăratul Leopold al II-lea (născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena – d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii „monarhi luminați”.

 

30 septembrie 1791 - Are loc la Viena, la Schikaneders Theater, premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart.

30 septembrie 1791: Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Viena, la Schikaneders Theater - foto: ro.wikipedia.org

 

30 septembrie 1825 - S-a încheiat in Bucureşti, pavarea Podului Târgului de Afară (Calea Moşilor), lucrările de pavare a străzilor Capitalei începând din anul 1824.

 

30 septembrie 1831 - S-a infiintat Baroul Bucuresti. Acesta a fost reorganizat la 24 iunie 1865, în urma adoptării primei Legi privind organizarea corpului de avocaţi (decembrie 1864). Baroul din Bucureşti (de Ilfov, cum s-a numit iniţial), a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a afirmat şi s-a manifestat profesia de avocat în România.

 

30 septembrie 1846 - Prima extracţie de dinţi fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

William Thomas Green Morton (August 9, 1819 – July 15, 1868) - foto: en.wikipedia.org

William Thomas Green Morton (August 9, 1819 – July 15, 1868) – foto: en.wikipedia.org

The first use of ether as an anaesthetic in 1846 by Morton - foto: en.wikipedia.org

The first use of ether as an anaesthetic in 1846 by Morton – foto: en.wikipedia.org

The MGH Department of Anesthesia, Critical Care and Pain Medicine traces its roots back to the October 16, 1846 public demonstration of medical ether – foto: en.wikipedia.org

 

30 septembrie 1857 - Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei ce au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia.

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu. În Ţara Românească, evenimentele s-au desfăşurat natural, spre Unire, conform dorinţei populaţiei, istoria consemnând inexistenţa unei stări conflictuale între autorităţi şi populaţie, în timpul căimăcămiei unioniste. Lucrările Divanului ad-hoc din Ţara Românească s-au deschis la 30 septembrie 1857, fiind precedate de un Te Deum săvârşit de mitropolitul Mitropolitul Nifon în Catedrala mitropolitană. Înainte de începerea lucrărilor, mitropolitul Ungrovlahiei a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării: „Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“. În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc. Hotărârile celor două adunări aveau, cu redactări ușor diferite, solicitări comune, prin care se cereau:
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

30 septembrie 1861 - S-a născut William Wrigley Jr., fabricant de sapunuri ( afacere preluata de la tatal si unchiul sau ). Din 1891 a inceput sa fabrice guma de mestecat care l-a facut cunoscut in lumea intreaga.

 

30 septembrie 1863 - Premiera operei Les pêcheurs de perles, de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

Georges Alexandre César Léopold Bizet (n. 25 octombrie 1838, Paris—d. 3 iunie 1875, Bougival-Paris) compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale Carmen.

 

30 septembrie 1864 - A fost înfiintata Camera de Comert în Principatele Române Unite.

 

30 septembrie 1870 - S-a născut savantul Jean Baptiste Perrin.

Jean-Baptiste Perrin (n. 30 septembrie 1870, Lille – d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926. În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni - in imagine, Jean Baptiste Perrin, 1926 - foto: ro.wikipedia.org

Jean Baptiste Perrin, 1926 – foto: ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Perrin (n. 30 septembrie 1870, Lille – d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926. În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni. A publicat lucrări asupra mişcării browniene, emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a.; Premiul Nobel pentru fizică pe 1926; membru de onoare străin al Academiei Române (1930) (d.1942, New York).

 

30 septembrie 1872 - A fost dat Decretul de înfiinţare a Universităţii din Cluj, cu predare exclusiv în limba maghiară.

 

30 septembrie 1880 - Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

Nebuloasa din Orion este o nebuloasă de reflexie formată din două obiecte Messier: M42 (NGC1976) și M43 (NGC 1982) - foto: ro.wikipedia.org

Nebuloasa din Orion este o nebuloasă de reflexie formată din două obiecte Messier: M42 (NGC1976) și M43 (NGC 1982) – foto: ro.wikipedia.org

Nebuloasa din Orion este o nebuloasă de reflexie formată din două obiecte Messier: M42 (NGC1976) și M43 (NGC 1982). Această nebuloasă este unul dintre cele mai observate și fotografiate obiecte de pe cerul nocturn precum și unul dintre cele mai studiate obiecte cerești. Ea a dezvăluit astronomiei mult despre procesul formării stelelor și a sistemulor planetare aflate jurul lor, din nori de gaz și praf. Astronomii au observat în mod direct discuri protoplanetare, pitice brune, mișcări intense și violente de gaz precum și efectele ionizării fotonilor în jurul stelelor masive din nebuloasă.

 

30 septembrie 1882 - Este data in folosinta prima hidrocentrala din SUA, la Appleton, in Wisconsin.

 

30 septembrie 1888 - Jack Spintecătorul ucide cea de-a treia și cea de-a patra victimă: Elizabeth Stride și Catherine Eddowes.

„Jack Spintecătorul” este un pseudonim acordat unui criminal în serie anonim (sau criminali anonimi)[1] activ în jurul regiunii Whitechapel și în districtele adiacente orașului Londra, Anglia, în toamna anului 1888. Numele este preluat dintr-o scrisoare trimisă Agenției Centrale de Știri din Londra de către o persoană care pretindea că este ucigașul - in imagine, "With the Vigilance Committee in the East End: A Suspicious Character" from The Illustrated London News, 13 October 1888 - foto: en.wikipedia.org

With the Vigilance Committee in the East End: A Suspicious Character” from The Illustrated London News, 13 October 1888 – foto: en.wikipedia.org

Jack Spintecătorul” este un pseudonim acordat unui criminal în serie anonim (sau criminali anonimi) activ în jurul regiunii Whitechapel și în districtele adiacente orașului Londra, Anglia, în toamna anului 1888. Numele este preluat dintr-o scrisoare trimisă Agenției Centrale de Știri din Londra de către o persoană care pretindea că este ucigașul. Victimele erau alese din rândul femeilor care munceau ca prostituate. Crimele se petreceau fie în timpul nopții, fie dimineața devreme, în locuri publice sau semi-publice. Gâtul victimei era tăiat după ce i se mutila trupul. Teoriile susțin că victimele erau mai întâi strangulate pentru a fi reduse la tăcere, lucru ce explică lipsa sângelui de la locul crimelor. Scoaterea organelor interne din trupurile a trei victime i-a determinat pe oficiali să presupună că ucigașul avea cunoștințe de chirurgie.

Coperta revistei Puck din 21 septembrie 1889 ce conţine un articol despre „Jack Spintecătorul” - foto: ro.wikipedia.org

Coperta revistei Puck din 21 septembrie 1889 ce conţine un articol despre „Jack Spintecătorul” – foto: ro.wikipedia.org

Ziarele, ale căror vânzări au crescut mult în acea perioadă, au ajutat la promovarea notorietății criminalului datorată brutalității omorurilor și a ineficienței poliției, care nu a reușit să-l identifice și să-l captureze, uneori ajungând la locul crimei mai târziu cu câteva minute. Din cauza faptului că ucigașul nu a fost identificat, legendele ce privesc aceste omoruri au circulat ca o combinație de cercetări istorice cu folclor și pseudoistorie. De-a lungul anilor, mulți autori, istorici și detectivi particulari au propus diverse teorii despre cine este ucigașul, numărul lor sau numele victimelor.

 

30 septembrie 1895 - Madagascarul devine protectorat francez.

 

30 septembrie 1908 - S-a născut violonistul ucrainean David Fiodorovici Oistrach; (d. 1974).

 

30 septembrie 1922 - S-a născut actriţa britanică Deborah Kerr (Deborah Kerr-Trimmer) . In anul 1994, a primit Premiul Oscar onorific, în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată pe platourile de filmare (-d. 16 octombrie 2007).

 

30 septembrie 1924 - S-a născut scriitorul american Truman Capote, (Truman Streckfus Persons), cunoscut pentru romanele sale ”Harfa de iarbă”, “Cu sânge rece”, “Mic dejun la Tiffany” ; (m. 25 august 1984).

Truman Streckfus Persons (n. 30 septembrie 1924 - d. 25 august 1984), scriitor american, unul dintre cei mai importanți ai secolului XX, autor de romane, nuvele și scenarii -  foto (Truman Capote fotografiat de Jack Mitchell): ro.wikipedia.org

Truman Capote fotografiat de Jack Mitchell – foto: ro.wikipedia.org

Truman Streckfus Persons (n. 30 septembrie 1924 – d. 25 august 1984) a fost un scriitor american, unul dintre cei mai importanți ai secolului XX, autor de romane, nuvele și scenarii. A inaugurat cu „In Cold Blood” genul „romanului de non-ficțiune”, roman-reportaj bazat pe personaje și acțiuni reale.

 

30 septembrie 1928 - S-a nascut Elie Wiesel, scriitor și filosof american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d. 2016)

Elie (Eliezer) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației, România, d. 2 iulie 2016, New York City, New York, S.U.A.) a fost un scriitor și ziarist american în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠(en), iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți - cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste - in imagine, Elie Wiesel in 1987 - foto: en.wikipedia.org

Elie Wiesel in 1987 – foto: en.wikipedia.org

Elie (Eliezer) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației, România, d. 2 iulie 2016, New York City, New York, S.U.A.) a fost un scriitor și ziarist american în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠, iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

Deţinuţi din lagărul de concentrare Buchenwald în ziua eliberării, 16 aprilie 1945. Elie Wiesel este pe rândul doi de jos, al șaptelea de la stânga - foto: ro.wikipedia.org

Deţinuţi din lagărul de concentrare Buchenwald în ziua eliberării, 16 aprilie 1945. Elie Wiesel este pe rândul doi de jos, al șaptelea de la stânga – foto: ro.wikipedia.org

 

30 septembrie 1935 - La Boston are loc premiera operei „Porgy and Bess„, de George Gershwin.

George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York - d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții - in imagine,George Gershwin în 1937 -  foto: ro.wikipedia.org

George Gershwin în 1937 – foto: ro.wikipedia.org

George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York – d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții.

 

30 septembrie 1939 - Generalul Władysław Sikorski devine şeful guvernului polonez în exil, dupa ocuparea Poloniei de cfatre Germania nazista si U.R.S.S.

 

30 septembrie 1943 - Poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul “Baroane” , îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucuresti, Manfred von Kilinger si drept urmare, a fost trimis în lagarul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis pâna la 20.12.1943.

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului - foto: ro.wikipedia.org

Tudor Arghezi - foto: ro.wikipedia.org

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.

 

30 septembrie 1946 - Tribunalul International de la Nurenberg a dat verdictul final in procesul criminalilor de razboi nazisti.

 

30 septembrie 1955 - A murit, într-un accident de maşină, la numai 24 de ani, actorul James Dean, sex-simbol al anilor ’50: “Rebel fără cauză”, “La est de Eden”; (n. 8 februarie 1931).

 

30 septembrie 1955 - A încetat din viaţă Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus (n. 1891).

 

30 septembrie 1964 - S-a născut actrita italiana Monica Bellucci.

 

30 septembrie 1965 - Generalul Suharto preia puterea in Indonezia,după incercarea de lovitura de stat comunista. Ca răspuns, Suharto şi armata au masacrat peste cinci sute de mii de indonezieni suspectati de a fi comunişti.

 

30 septembrie 1966 - Botswana, fost protectorat britanic, își câștigă independența față de Marea Britanie. Seretse Khama a devenit primul președinte.

Amplasarea Botswanei -  foto: ro.wikipedia.org

Amplasarea Botswanei – foto: ro.wikipedia.org

Botswana, numele oficial, Republica Botswana (Setswana: Lefatshe la Botswana) este o țară din partea de sud a Africii. Fost protectorat britanic al Bechuanaland, Botwsna și-a adoptat denumirea după obținerea independenței față de coroana britanică la 30 septembrie, 1966. Vecinii Botswanei sunt la sud Africa de Sud, la vest Namibia, la nord Zambia și Zimbabwe la nord-est. Economia, legată foarte mult de cea a Africii de Sud, se bazează în primul rând pe minerit (în special diamante), creșterea vitelor și turism. Numele țării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana.

 

30 septembrie 1972 - În Suedia este deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

 

30 septembrie 1975 - S-a născut Marius Urzică, gimnast român, campion olimpic la probele de cal cu mânere la Olimpiada Sydney, 2000).

 

30 septembrie 1980 - S-a născut în Košice, in Cehoslovacia, Martina Hinggis, (Martina Hingisová Molitor), jucătoare profesionistă elvețiană de tenis. A fost un timp jucătoarea numărul unu în lume, câștigând cinci turnee „ Grand Slam” care cuprinde „Australian Open”, „French Open”, „Wimbledon” și „US Open” în simplu și nouă titluri în dublu feminin.

 

30 septembrie 1981 - S-a născut in Hollywood, California, Dominique “Domi” Helena Moceanu, gimnasta americana de origine romana, membra a echipei olimpice a Statelor Unite (“supranumita cele sapte magnifice”),castigatoare a medaliei de aur la Jocurile Olimpice din 1996 în Atlanta. Dominique a fost regatita de legendarii antrenori Marta şi Béla Károlyi.

 

30 septembrie 1983 - S-a născut la Barlad, gimnasta romanca Andrea Madalina Raducan, multipla campioana mondiala si olimpica.

 

30 septembrie 1985 - A murit actrita franceza de film, Simone Signoret ; (n.25.03.1921).

 

30 septembrie 1985 - A încetat din viaţă seismologul american Charles Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter; (n. 1900).

 

30 septembrie 1986 - Mordechai Vanunu , israelianul care a dezvăluit in mass media britanica detalii cu privire la programul nuclear israelian, este răpit în Roma in Italia de către agenti ai serviciului secret al Israelului, Mossad .

 

30 septembrie 1990 - A fost semnată, la New York, „Declarația mondială privind supraviețuirea, protejarea și dezvoltarea copiilor„, în cadrul Conferinței mondiale la nivel înalt consacrată condiției copilului.

 

30 septembrie 1999 - În Japonia se produce un grav accident nuclear la instalaţia de reprocesare a uraniului de la Tokai-Mura , la nord-est de Tokyo.

 

30 septembrie 2005 - Ziarul danez Jyllands-Posten a publicat 12 caricaturi ale profetului Mahomed.

Controversatele desene au apărut în revista daneză Jyllands-Post la data de 30 septembrie 2005 – foto: ro.wikipedia.org

Una din caricaturi îl viza pe acesta cu un turban sub formă de bombă cu fitil, asociindu-l astfel pe profet cu terorismul. În religia musulmană reprezentarea profetului este interzisă.

 

30 septembrie 2006 - A murit András Sütő, scriitor român de etnie maghiară; (n. 1927).

 

30 septembrie 2007 - A murit David Ohanesian, bariton român de etnie armeană (n. 1927).

 

30 septembrie 2007 - Daniel Ciobotea este întronizat arhiepiscop al Bucureștilor și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007.

Patriarhul Daniel (pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea; n. 22 iulie 1951, Dobrești, Bara, Timiș) este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române -  foto - ro.wikipedia.org

Patriarhul Daniel – foto – ro.wikipedia.org

Patriarhul Daniel (pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea; n. 22 iulie 1951, Dobrești, Bara, Timiș) este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

30 septembrie 2007 - Rabinul Shlomo Sorin Rosen a fost instalat ca rabin în comunităţile evreieşti din România,in cadrul unei ceremonii desfășurate la Templul Coral din București Conform regulilor cultului mozaic, ritualul de învestire a constat în ceremonia dăruirii talitului – o pelerină cu care a fost îmbrăcat de către mentorul său, Marele Rabin,Menachem Hachoen. În data de 9 martie 2011, la Sinagoga Mare din București a avut loc un eveniment special în onoarea rabinului Shlomo Sorin Rosen, cu ocazia încheierii activității de Prim Rabin al comunităților evreiești din România.

 

30 septembrie 2009 - Într-un puternic cutremur din Sumatra își pierd viața peste 1.115 de oameni.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; .youtube.com

Bătălia de la Stănileşti (7/18 – 11/22 iulie 1711)

Războiul Ruso-Turc, Campania din 1711

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: enciclopediaromaniei.ro; ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Stănileşti (7/18 – 11/22 iulie 1711). Confruntare otomano-rusă cu urmări importante pentru Moldova şi Ţara Românească; ultima angajare antiotomană a Moldovei, domnul Dimitrie Cantemir (1710 – 1711) participând de partea ruşilor.

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 - 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 – 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc – Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Prin Tratatul de la Luck [Luţk] (13 aprilie 1711), Cantemir se angaja să sprijine Rusia în războiul împotriva Turciei şi să accepte instalarea „temporară” de garnizoane ruseşti în cetăţile Moldovei. În caz de victorie, Bugeacul revenea sub stăpânirea Moldovei, iar în caz de înfrângere, domnul urma să primească adăpost şi venituri corespunzătoare în Rusia. Planul lui Petru cel Mare (1682 – 1725) al Rusiei era să traverseze Moldova şi să treacă la sudul Dunării, pentru a elibera popoarele slave de aici.

Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

La 30 iunie/11 iulie 1711, ţarul pleca din Iaşi în fruntea unei armate de 38.000 de ruşi şi 6.000 de moldoveni, în întâmpinarea turcilor care trecuseră Dunărea pe la Obluciţa. Raportul de forţe era în favoarea turcilor. Cronicarul Ion Neculce arăta că ruşii şi moldovenii erau „de toată oastea ca 50.000. Şi ave şi 52 de puşci [tunuri, n.n.]. Şi cât şi era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă şi obosită. Iar turcii era cu veziriul 400 000, fără poiedia tătarâlor, şi ave 400 de puşci. Oaste hrănită şi grijită bine”. În realitate, turcii aveau cam 120 000 de oameni, împreună cu trupele tătărăşti venite să-i sprijine.

Bătălia se dă la Stănileşti (judeţul Vaslui), pe malul Prutului, unde tabăra rusească este înconjurată de oştile otomane comandate de marele vizir Baltadji Mehmed Paşa. Ruşii se aflau într-o situaţie disperată, neavând provizii suficiente şi nici posibilităţi de aprovizionare. Lupta începe pe 7/18 iulie 1711, când turcii supun tabăra ruşilor unui bombardament puternic. Timp de patru zile, ruşii reuşesc să reziste, şi chiar să treacă la contraatac, în după amiaza zilei de 10/21 iulie. Având pierderi mari, inclusiv doi generali, se retrag din nou în tabără.

Pe 11/22 iulie, marele vizir acceptă, în mod surprinzător, propunerea de pace prezentată de mesagerul ţarului, P.P. Şafirov, fie deoarece nu a conştientizat situaţia reală a ruşilor, fie pentru că a fost mituit cu şase-şapte care pline cu bani (800 de pungi, fiecare în valoare de 500 de taleri), după cum arată unele izvoare, confirmate de soarta ulterioară a vizirului, care a fost mazilit.

Prin Pacea de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Avântul Rusiei spre sud-estul Europei era stopat, aceasta acceptând să cedeze cetatea Azov şi alte teritorii nord-pontice.

Consecinţele bătăliei de la Stănileşti au fost importante pentru Moldova şi Ţara Românească, Poarta luând măsuri ferme de consolidare a controlului asupra acestora. Astfel, în acelaşi an, în Moldova era instaurat regimul fanariot, măsură luată şi în Ţara Românească, în 1716. Ca urmare imediată, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), era mazilit, deoarece nu acordase ajutor turcilor, ci stătuse în expectativă, aşteptând să vadă de partea cui este victoria. Ulterior, va fi executat împreună cu cei patru fii şi cu ginerele Ianache Văcărescu.

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Anonimul brâncovenesc a înregistrat vitejia în luptă a rușilor și a pus înfrângerea pe baza unei cauze simpliste, lipsa hranei, acoperind atitudinea șovăielnică a lui Constantin Brâncoveanu:

Țariul încă cu oastea lui pogorîndu-se pe Prut în jos cu Dumitrașco Vodă Cantemir, care se hainise de către turci, acolo mai jos de Huși, în niște locuri rele, le-au eșit înnainte turcii, tătarii, sfeții cîți era și i-au ocolit din toate părțile și le-au dat război foarte tare; ei încă au slobozit focul ca niște viteji în 2–3 zile pînă ce au sfârșit pita de nu avea ce mînca.
Deacii au strigat la pacea și s-au rugat turcilor să le dea de mîncare, care turcii priimind și ei pacea, dîndu-le moscalii Azacul cetatea carea este în gura apei Donului de întră în marea ce să chieamă Meotis și alte cetăți și le-au dat turcii făină, pesmed de le-au prins foame. Și cu această rușine s-au întors țariul cu ai lui la țara-și.

Bătălia de la Stănileşti -  Planul luptii de la Stanilesti intre rusi si turci, 1711.  Gravură in aramă, 17,5 x 2 5 cm. Wm Hogarth sculpt.  Arată planul şi poziţia luată de Turci şi Ruşi în această luptă, lângă râul Prut. In medalion se dă Ţaru Rusiei, Petru I şi Vizirul Baltagi Mehemet, comandatul Turcilor.  Gravura face parte din cartea Voyage du Sr A .de La Motraye en Europe, Asie & Afrique.II. pag.19. Haye.1727 - foto - romaniaforum.info

Bătălia de la Stănileşti - foto: romaniaforum.info

Bătălia de la Stănileşti – Planul luptii de la Stanilesti intre rusi si turci, 1711.
Gravură in aramă, 17,5 x 2 5 cm. Wm Hogarth sculpt. Arată planul şi poziţia luată de Turci şi Ruşi în această luptă, lângă râul Prut. In medalion se dă Ţaru Rusiei, Petru I şi Vizirul Baltagi Mehemet, comandatul Turcilor.
Gravura face parte din cartea Voyage du Sr A .de La Motraye en Europe, Asie & Afrique.II. pag.19. Haye.1727

Planul luptii de la Stanilesti intre rusi si turci, 1711 Gravură în aramă, 35,5 x 25,5 cm. D. Lockley Sc.  Dă regiunea râului Prut, cât a ţinut locul de luptă, cu aşe­zarea trupelor ruseşti şi turceşti deoparte şi de alta a Prutului. Fiecare poziţie ocupată de una din trupe este însemnată cu litere.  Gravura face parte din Voyage du Sr A de La Motraye, en Europe, Asie & Afrique. A La Haye chez T.Johnson & J.Von Duren.1727. La pag.15 dă acest plan şi la pagina 16 dă şi ex­plicarea literelor din plan - foto - romaniaforum.info

Planul luptii de la Stanilesti intre rusi si turci, 1711 - foto: romaniaforum.info

Planul luptii de la Stanilesti intre rusi si turci, 1711
Gravură în aramă, 35,5 x 25,5 cm. D. Lockley Sc.
Dă regiunea râului Prut, cât a ţinut locul de luptă, cu aşe­zarea trupelor ruseşti şi turceşti deoparte şi de alta a Prutului. Fiecare poziţie ocupată de una din trupe este însemnată cu litere. Gravura face parte din Voyage du Sr A de La Motraye, en Europe, Asie & Afrique. A La Haye chez T.Johnson & J.Von Duren.1727. La pag.15 dă acest plan şi la pagina 16 dă şi ex­plicarea literelor din plan

articole preluate de pe: enciclopediaromaniei.roro.wikipedia.org

Prima unire politică a celor trei principate româneşti (Mihai Viteazul – 27 mai 1600)

„Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia” (1 noiembrie 1599) – Constantin Lecca

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost domnul Țării Românești între 1593-1601. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.

Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei - in imagine, Mihai Viteazul (portret de Mişu Popp) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai Viteazul
(portret de Mişu Popp) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă. A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne, puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu - foto - ro.wikipedia.org

Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu – foto – ro.wikipedia.org

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Romanesti. Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .

Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

Mihai Viteazul alungând pe Sinan Pașa - desen de Apcar Baltazar - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai Viteazul alungând pe Sinan Pașa – desen de Apcar Baltazar – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A dus o serie de bătalii grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti. Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării. Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”. În scurta vreme, Mihai a hotărît o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Theodor Aman - "Mihai Viteazul si capul lui Bathory" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Theodor Aman - „Mihai Viteazul si capul lui Bathory” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hotărîtoarea bătălie cu principele Andrei Bathory al Ardealului a fost la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a fost cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predandu-se. Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Teritoriile aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul (1600) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teritoriile aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul (1600) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dupa unificarea sub sceptrul sau a tarilor romane, M. Viteazul nu a reusit sa stea la carma acestora decat cîteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei sale. În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul.

Drapelul Ţării Româneşti în vremea lui Mihai - foto - ro.wikipedia.org

Drapelul Ţării Româneşti în vremea lui Mihai – foto – ro.wikipedia.org

În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova.

Stema Moldovei în secolul al XVII-lea - foto - ro.wikipedia.org

Stema Moldovei în secolul al XVII-lea – foto – ro.wikipedia.org

În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.

Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii din Turda (gravură editată la Leiden - Olanda în anul 1703) - foto - ro.wikipedia.org

Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii din Turda (gravură editată la Leiden – Olanda în anul 1703) – foto – ro.wikipedia.org

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire. “De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga). In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari romane surori.

Sigiliul lui Mihai Viteazul - foto - ro.wikipedia.org

Sigiliul lui Mihai Viteazul – foto – ro.wikipedia.org

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

Desființarea hotarului dintre Moldova și Țara Românească (22 Mai 1862)

România 1878-1913

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Desființarea hotarului dintre Moldova și Țara Românească (22 Mai 1862)

Stabilit definitiv de Ştefan cel Mare în anul 1482, hotarul dintre Moldova şi Valahia nu a constituit o problemă majoră până la pacea de la Adrianopol, din anul 1829. Trecerea produselor dintr-un Principat în altul nu reprezenta o chestiune dificilă, mărfurile fiind considerate monopol turcesc.

‘Monopolul’ însemna de fapt un drept de preempţiune asupra anumitor articole de strictã necesitate pentru aprovizionarea Constantinopolului sau pentru nevoile armatei. Adicã: grâu, orz, miere, cearã, unt, seu, pastramã, cerviş, lânã, piei. Turcii nu erau interesaţi deloc de pildã de porc, vin, porumb sau peşte. Rămâneau puţine produsele care mai puteau fi taxate la vama dintre cele două provincii româneşti.

Dar după anul 1829, când Marile Puteri au hotărât desfiinţarea monopolului turcesc şi asigurarea unor condiţii prielnice comerţului liber, în Ţările Româneşti, pe lângă organizarea aspectelor vamale, s-a întărit şi paza hotarului cu grăniceri, ajutaţi de locuitorii din aşa-numitele sate cordonaşe, adică din apropierea graniţei.

Organizarea şi controlul pazei au fost încredinţate unui ofiţer care avea în subordinea sa mai multe pichete. Acestea erau aşezate astfel încât să se poată vedea unul cu altul. În afară de paza propriu-zisă a graniţei, locuitorii din satele cordonaşe erau obligaţi şi la alte contribuţii, cum ar fi construirea pichetelor, aducerea lemnelor pentru încălzit, cumpărarea şi întreţinerea cailor necesari pentru patrularea între pichete.

După desfiinţarea vămilor în Principate în 1848, grănicerii şi angajaţii vamali au rămas pentru controlarea marfurilor prohibite şi pentru verificarea paşapoartelor. Acest nou regim vamal a continuat, cu neînsemnate modificări, şi după îndoita alegere a lui Cuza.

Odată cu înfăptuirea deplinei uniri a Principatelor Române, proclamată la 24 ianuarie 1862, alegerea unei singure Adunări şi a unui singur Guvern, Ţara a continuat să rămână despărţită prin graniţă (pe care firmanul sultanului din 2 decembrie 1861 o menţinuse, în speranţa unei reveniri la situaţia de dinaintea Unirii). În acest moment, Cuza a decis că problema hotarului despărţitor trebuia lichidată, nu printr-un act oficial al Marilor Puteri, ci printr-o acţiune internă fermă, dar discretă.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (1), by Carol Popp de Szathmáry – foto: ro.wikipedia.org

La 29 ianuarie 1862, Ministerul de Finanţe a cerut ministrului de război să răspundă la ce dată încetează funcţionarea grănicerilor din comunele de pe linia despărţitoare dintre Moldova şi Ţara Românească. În răspunsul oferitde minister, se arată că graniţa exista încă şi că „principala îndatorire a acestui cordon este aceea de a se îngădui trecerea sării dintr-o parte în alta. Ori această obligaţie căzând, după preluarea administrării salinelor de către guvern, graniţa a rămas de prisos a mai exista între ambele Principate Unite deja”.

La 8 martie 1862, Ministerul de Interne a dat ordin prefecţilor din judeţele limitrofe grani­ţei ca „orice călătorie în Principatele Unite a locuitorilor pământeni să se urmeze numai cu bilete de drum, iar nu cu paşaporturi ca mai înainte”. Se hotăra astfel nu desfiinţarea integrală a graniţei, ci o simplificare a formalităţilor pentru locuitorii din cele două principate.

Apoi, la 28 martie 1862, Ministerul de Război comunica punctelor de trecere „să înceteze vizarea paşapoartelor sau a biletelor de drum, aceste formalităţi fiind ridicate pentru totdeauna de Guvern”. Deşi măsura a fost aplicată cu toată discreţia, pentru a nu irita puterile interesate şi în special Turcia, pichetele nu s-au desfiinţat şi cordonul de militari a continuat să rămână cu efectivele lui vechi. Toată ţara, inclusiv ministerele de care depindeau menţinerea sau desfiinţarea graniţei, se întrebau „care sunt motivele care obligau statul să mai facă cheltuieli pentru paza unei frontiere care nu mai exista”.

Un alt pas semnificativ urmează la data de 5 mai 1862, când inspectorul cordonului munţilor, care avea în subordine şi pichetele de grăniceri de pegraniţa dintre cele două principate, a cerut Ministerului de Război să-i precizeze dacă „grănicerii din Focşani şi Vădeni pot să-şi facă noi construcţii în locul celor vechi, mai ales acum, când se crede că or să se desfiinţeze aceşti grăniceri de pe linia de strejuire”. În zilele următoare, au fost întocmite numeroase hârtii de corespondenţă de la un minister la altul, dar nicio autoritate nu s-a pronunţat clar dacă frontiera mai exista sau nu.

Un lucru însă reiese din conţinutul documentelor purtate între instituţii: posturile de grăniceri şi angajaţii fiscului de la vamă au rămas pe loc, întrucât aveau rolul de a constata şi a percepe de la antreprenorii tutunului turcesc şi ai cărţilor de joc importate în ţară taxele legale. S-a solicitat de îndată desfiinţarea acestor antreprize şi rezilierea contractelor, fără nicio altă despăgubire, autorităţile ajungând la concluzia că aceste înţelegeri erau singurele care mai obligau ministerele la păstrarea unei frontiere de fapt desfiinţate. Având în faţă oficial toate aceste aspecte subliniate de Ministerul de Finanţe şi cel de Interne, Ministerul de Război a primit dezlegare pentru a acţiona în vederea ridicării graniţei dintre cele două Principate.

Astfel, la 14 mai 1862, acesta a înaintat Consiliului de Miniştri un referat în care arăta efectivul de oameni pe graniţă şi a propus desfiinţarea acestui cordon, deoarece „pentru importul tutunului turcesc şi al cărţilor de joc nu există în sarcina guvernului nici o pază”. După 2 zile, Consiliul de Miniştri a luat în discuţie referatul prezentat şi, considerând că „ambele ţări, prin a lor unire, n-ar mai avea trebuinţă de asemenea cordon, a cărui existenţă nu aduce alt decât cheltuieli statului, a decis ca străjuitorii de dincoace şi dincolo de Milcov să se desfiinţeze”.

Astfel, în ziua de 22 mai 1862, domnitorul Cuza a iscălit raportul de desfiinţare a graniţei dintre cele două Principate, prezentat de colonelul I. Ghica, ministrul de război. A doua zi, acelaşi minister a transmis comandantului punctului de trecere de la Focşani că „graniţa s-a desfiinţat, iar oamenii pot merge la casele lor”.

La 14 iunie, locotenentul Millu, unul dintre comandan­ţii din această zonă, a adus la cunoştin­ţă Ministerului de Război desfiinţarea frontierei Focşanii Moldovei. Au urmat operaţiunile de inventariere a lucrurilor care aparţineau unităţilor militare şi de predare a clădirilor care serviseră la adă­postirea pichetelor, consiliilor comunale mai apropiate de aceste puncte.

Reacţii externe nu au fost înregistrate, iar pe plan intern, mulţumirea a fost deplină. Această măsură, precum şi numeroasele reforme inițiate de Cuza, urmate de venirea pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței, cât și de cel al Prusiei, au făcut ca actul deplinei uniri să fie ireversibil.

Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România. Jumătate de secol mai târziu, la 1 decembrie 1918, o mare adunare naţională românească la Alba-Iulia, compusă din 1.228 de delegaţi aleşi din toate localităţile Transilvaniei şi 100.000 de alţi români veniţi să-şi exprime adeziunea la unire, a votat unirea Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei şi Banatului cu România. Mica Unire de la Focşani se desăvâr­şea cu Marea Unire de la Alba-Iulia şi lua, astfel, naştere România Mare.

Florin Dîrdală
Serviciul Judeţean Vrancea
al Arhivelor Naţionale
www.focsani.info

 

(1) Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866)

 

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Regulamentele organice

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie)

foto preluat de pe istoria.md
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829), au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie.

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829). El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei - in imagine, Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 - foto: ro.wikipedia.org

Pavel Kiseliov (1), portret de Franz Krüger, 1851 – foto: ro.wikipedia.org

Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte. Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice.

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 - foto: ro.wikipedia.org

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 – foto: ro.wikipedia.org

Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia. Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ. Regulamentele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) - foto: istoria.md

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) – foto: istoria.md

În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic. De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.

Sfatul boieresc ("Obşteasca Adunare") al Valahiei (Munteniei) în 1837 - foto: ro.wikipedia.org

Sfatul boieresc („Obşteasca Adunare”) al Valahiei (Munteniei) în 1837 – foto: ro.wikipedia.org

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate. Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 

(1) Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei;

 

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

Unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859)

Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman

foto si articol: ro.wikipedia.org

 

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decizivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Procesul a început în 1848 odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceeace a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Evenimente anterioare

La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal între cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.

Gheorghe Bibescu (n. 26 aprilie 1804, Craiova - d. 1 iunie 1873, Paris), domn în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848 - in imagine, Gheorghe Bibescu, portret de Paulus Petrovitz - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Bibescu (n. 26 aprilie 1804, Craiova – d. 1 iunie 1873, Paris), domn în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843 – 13/25 iunie 1848 – in imagine, Gheorghe Bibescu, portret de Paulus Petrovitz – foto: ro.wikipedia.org

Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873), primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea  foto:  ro.wikipedia.org

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873), primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea
foto: ro.wikipedia.org

Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.

Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești; d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) om politic român, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române, fost prim-ministru al României în perioada 24 iulie 1876 – iulie 1881 - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești; d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) om politic român, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române, fost prim-ministru al României în perioada 24 iulie 1876 – iulie 1881 – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

Grigore Alexandru Ghica (n. 1804 sau 1807 - d. 24 august 1857) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 - octombrie 1853 și din octombrie 1854 - 3 iunie 1856. S-a născut la 1807 și a murit la 1857 și este fiul lui Alexandru G. Ghica - foto: ro.wikipedia.org

Grigore Alexandru Ghica (n. 1804 sau 1807 – d. 24 august 1857) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 – octombrie 1853 și din octombrie 1854 – 3 iunie 1856. S-a născut la 1807 și a murit la 1857 și este fiul lui Alexandru G. Ghica – foto: ro.wikipedia.org

 

Divanurile ad-hoc

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii - foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii, cititi mai mult pe unitischimbam.ro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat dupa 1861.

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria și Turcia, precum și pe cel al caimacamului (locțiitorului domnesc) Todiriță Balș (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiștii au reușit, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc.

Nicolae Vogoride sau Vogoridis sau Bogoridi, (n. 1820, Iași, Principatul Moldovei - d. 12 aprilie 1863, București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești), caimacam (locțiitor, regent) la conducerea Moldovei între 1857 - 1858. A fost fiul lui Ștefan Vogoride. Soția sa provenea din familia Conachi - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Vogoride sau Vogoridis sau Bogoridi, (n. 1820, Iași, Principatul Moldovei – d. 12 aprilie 1863, București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești), caimacam (locțiitor, regent) la conducerea Moldovei între 1857 – 1858. A fost fiul lui Ștefan Vogoride. Soția sa provenea din familia Conachi – foto: ro.wikipedia.org

Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient„, ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp și în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.

Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iași, Principatul Moldovei - d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) scriitor, om politic și patriot român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iași, Principatul Moldovei – d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) scriitor, om politic și patriot român – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Instituțiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casație și Justiție, Comisia Centrală de la Focșani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate și armata.

Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane - foto: ro.wikipedia.org

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:

- Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;

- Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;

- Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;

- Neutralitatea pământului Principatelor;

- Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.

Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.

Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:

- Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;

- Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;

- Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;

- Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);

- Dreptul de vot ramânea cenzitar.

După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

 

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.

Steagul Principatelor (1862) - foto - stiri.tvr.ro

Steagul Principatelor (1862) – foto – stiri.tvr.ro

Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică. Orientarea unionistă a domnitorului a făcut însă ca acesta să acționeze pe parcursul următorilor doi ani în sensul.

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate - in imagine, Vasile Boerescu, portret în Enciclopedia României - foto: ro.wikipedia.org

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate – in imagine, Vasile Boerescu, portret în Enciclopedia României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Recunoașterea internațională a Unirii

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru loan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Cea mai stringentă problemă era recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferințe internaționale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie – 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante și au reușit să câștige sprijin pentru cauza românească. Încă în a doua ședință a Conferinței (1/13 aprilie) Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman și Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenție militară peste Dunăre. Alexandru I. Cuza răspunse energic. La 20 aprilie, la Florești, între Ploiești și Câmpina, armata moldo-munteană era concentrată spre a face față oricărei situații. După alte amenințări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, odată cu Austria, în a 3-a ședință a Conferinței de la Paris (25 august/7 septembrie), să recunoască, la rândul ei, dubla alegere. Detensionarea situației, atât în relațiile cu Imperiul Otoman, cât și cu cel Habsburgic, îl determină pe domn să ordone închiderea taberei de la Florești (1 septembrie 1859).

Astfel împlinită recunoașterea situației de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline. Fără a aștepta verdictul altor reuniuni internaționale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecințele hotărârilor adoptate prin Convenția de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două țări. Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene, la București și muntene, la Iași; tabăra de la Florești s-a bucurat de o comandă unică. În cursul anului 1860, statele majore, instrucția, administrația și intendența au fost așezate sub o singură autoritate, iar aceeași persoană – generalul Ion Emanoil Florescu – a fost numită în funcția de ministru de război în ambele țări. La serviciul telegrafului moldovean și muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891) - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La Focșani, nu fără dificultăți, își începuse activitatea Comisia Centrală care, potrivit Convenției de la Paris, trebuia să elaboreze legile, comune celor două țări. În cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electivă și promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casație și la domeniul funciar (care traducea în fapt principiul egalității fiscale). Proiectul de Constituție nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focșani fiind desființată în februarie 1862.

Raporturile cu acele puteri garante care se arătau ostile unirii sau care jucaseră, în trecut, un rol important în viața Principatelor (Rusia, în anii „protectoratului”) au fost bazate, încă din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea neștirbită a autonomiei țării nou-constituite. Astfel, prezența militarilor otomani va fi categoric interzisă, iar Poarta va fi obligată, în vara anului 1860, să renunțe la pașapoartele sale solicitate călătorilor români, în mai multe situații supușii Imperiului fiind reținuți pentru că au produs diverse neorânduieli. Austria, vehement dușmănoasă, a trebuit să accepte că legile statului român sunt valabile și pentru locuitorii cezaro-crăiești aflați aici cu afaceri. Maghiarii și polonezii, care voiau să rămână în Principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt protejați de guvern și de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare.

Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol convocată în acest scop. Cum era de așteptat, încă din prima ședință Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiții considerate, în țară, inacceptabile.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacția energică Camerelor și a guvernelor, poziția intransigentă a lui C. Negri și atitudinea favorabilă a majorității Marilor Puteri garante și-au făcut în cele din urmă efectul. La capătul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterior solicitate, Austria păstrându-și vechea poziție.

Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

12 decembrie 1806: Promisiunile făcute poporului român de ţarul Alexandru I, la intrarea în Moldova şi Muntenia a armatei Imperiului Rus

Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei
foto: ro.wikipedia.org
articol: cersipamantromanesc.wordpress.com

Noi, Alexandru I, Împărat şi monarh al tuturor ruşilor etc.

Salutare domnilor, mitropoliţilor, episcopilor, preoţilor, monarhilor din toate bisericile, căpitanilor şi tuturor locuitorilor provinciilor Moldova şi Valahia.

Grijile sale părinteşti şi atenţia constantă pe care înaintaşii noştri au arătat-o în toate circumstanţele pentru siguranţa şi libertatea slujitorilor bisericii, boierilor şi tuturor locuitorilor Moldovei şi Valahiei şi grija cu care au stipulat în tratate autentice bunăstarea Domniilor voastre au stabilit, pe drept cuvît, suveranii Rusiei – protectori ai ţării Domniilor voastre.

De la înscăunarea noastră, păşind pe urmele înăintaşilor noştri, noi n-am încetat nici pentru o clipă să veghem la menţinerea liniştii Domniilor Voastre fie exercitînd drepturile obţinute, fie recurgînd la acţiuni pe care ni le-a insuflat dorinţa de a vă vedea fericiţi.

Domniile Voastre ştiu că privilegiile care au fost garantul averilor Domniilor Voastre şi Domniilor Voastre în persoană atît cît permitea caracterul acîrmuirii sub care tăiţi erau rezultatul atît al grijii vigilente a înaintaşilor noştri, cît şi ale noastră.

Intenţiile de care ministerul otoman a dat dovadă de cîtva timp încoace, acţiunile arbitrare pe care şi le-a permis şi refuzul său de a-şi îndeplini angajamentele a făcut necesară intrarea trupelor noastre în Moldova şi Valahia, astfel prezenţa armatelor noastre vă va apăra de toate relele la care ţara Domniilor voastre urma să fie expusă şi vă va permite libera existenţă a religiei şi a tuturor drepturilor Domniilor voastre.

Identitatea credinţei şi a obiceiurilor, amintirea atîtor servicii reciproce şi, în sfîrşit, legămîntul de atîtea secole vă va face să consideraţi trupele mele ca pe o parte din Domniile Voastre înşivă.

Noi am depus toate eforturile ca să prevenim abuzurile parţiale care ar fi putut fi rezultatul libertăţii exagerate a soldaţilor; generalii noştri şi ceilalţi agenţi însărcinaţi cu executarea ordinelor mele vor reuşi să păstreze cea mai strictă disciplină, să consulte autorităţile ţării, şi să demonstreze în fiecare zi că această expediţie, departe de a fi însoţită de vreuna din greutăţile unui război străin, nu are alt scop decît acela de a le preveni şi de a apăra interesele noastre comune.

Intenţia noastră este să păstrăm în exerciţiul funcţiunii toate autorităţile conform uzanţelor precedente cu condiţia ca pe de altă parte ele să faciliteze atît înaintarea şi stabilirea trupelor noastre, cît şi operaţiunile cu care sunt însărcinate şi care intenţionează doar să păstreze toate drepturile provinciilor.

Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanţele vă veţi bucura de importanta noastră protecţie şi că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneţi pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice duşman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătaţi în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.

Focşani, 12 decembrie 1806
Din ordinul expres al Maiestăţii Sale Împăratului tuturor ruşilor.
Michelson
Comandant-şef al trupelor imperiale

Ivan Ivanovich Michelson, (3 May 1740 – 17 August 1807) was a Baltic-German military commander who served in the Russian Imperial Army. He was a prominent general in several wars, but his most noted contribution was his critical role in suppressing Pugachev's Rebellion. His last name is sometimes transliterated as Mikhelson  foto: en.wikipedia.org

Ivan Ivanovich Michelson, (3 May 1740 – 17 August 1807) was a Baltic-German military commander who served in the Russian Imperial Army. He was a prominent general in several wars, but his most noted contribution was his critical role in suppressing Pugachev’s Rebellion. His last name is sometimes transliterated as Mikhelson
foto: en.wikipedia.org

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

(Alexandru Vakulovski) Cartea românească interzisă în Moldova

foto – deschide.md
articol – Alexandru Vakulovski – deschide.md

Alexandru Vakulovski - foto - facebook.com

Alexandru Vakulovski – foto – facebook.com

31 august 2015

Avem un fost președinte suspect că a furat direct din bancă, avem un fost prim-ministru cu porecla Contrabandistul, țigările de la Tutun CTC apar mai des în piețele ilegale românești decât în Moldova, avem „di tăti” când e vorba de rău, de hoție, tâlhărie și jafuri. Dar sunt și multe lucruri de care ne plângem că nu le avem. Cine e de vină? Păi tot ăia care au. De exemplu în Moldova lipsa cărții românești este o mare problemă. Micile edituri de la noi, toate împreună, cred că nu produc măcar câte o carte pe an pentru fiecare cetățean. Și alea editate sunt ori manuale (un alt business), ori sunt legate de creșterea porcilor și prepararea mâncării.

Lipsa cărților românești din Moldova e acoperită în ultima vreme de donațiile de carte din România. Acțiunea 2012 a adus, de exemplu, în Moldova biblioteci întregi. Nu cred că a fost ușor, iar rezultatul se vede – George Simion, liderul platformei unioniste, a fost expulzat cu poliția din țară.

Dacă ai întreba orice basarabean care citește în perioada asta ce e Salonul Internațional de Carte –  va ști, pentru că e cel mai important eveniment cultural din Moldova. Doar că vameșii moldoveni nu fac parte, probabil, din categoria alfabetizată a basarabenilor. De ei cartea românească nu trece. Chiar dacă e vorba de donații.

Dar să ajung la miezul problemei: cu ocazia Salonului Internațional de Carte, Muzeul Literaturii Române din București a vrut să doneze Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova 5000 de cărți. Cei de la muzeu probabil că auziseră de cretinismul funcționarilor moldoveni, așa că și-au făcut acte pe donație: scrisoare de la Ministerul Culturii din România; aviz de predare de la Muzeul Literaturii și primire de la Biblioteca Națională, cu ștampilă de la Primăria Municipiului Chișinău. OK, să nu pomenesc de ștampilele din România, dar semnăturile și ștampilele de la Biblioteca Națională și de la Primăria Municipiului Chișinău nu sunt destule pentru vameșii moldoveni? Ei bine, nu.

Donația de carte românească de la Muzeul Literaturii din București a fost trimisă înapoi. Cică ar mai fi trebuit o scrisoare de la Ministerul Culturii din Moldova și alta de la Ministerul Culturii din România pentru vamă. De când vameșii au devenit așa mari amatori ai stilului epistolar? Apoi, ar mai fi trebuit să apară în Monitorul Oficial un text despre donație. Păi cel care donează nu vrea să se sinucidă, ce-i cu adunătura asta de hârțogăraie? Parcă milioanele de euro le primiți fără multe scrisorele. Să nu mai spun de aberația vameșilor cum că o instituție nu poate dona, însă o persoană fizică autorizată (PFA) – da!

Voronin a fost un dușman al cărții românești în Moldova, asta știe toată lumea. Dar, ăștia, “iuropenii”, ce au cu cartea românească? Eu cred că România n-ar trebui să mai doneze nici o carte. Și nici un euro, atâta timp cât cartea românească e interzisă în Moldova. Vreți euro? Atunci n-ai voie să oprești nici o carte românească la vamă.

Dacă legislația e proastă – schimbați-o. Dacă vameșii sunt proști – schimbați-i. Nu ne privați pe noi de cărți, când oricum altceva nu avem, că ați furat tot.

PS: Nu știam  că analfabeții de politicieni și vameși din Moldova urăsc atât de mult cartea. Poate li-e frică să nu ne deșteptăm?

PPS: Oare Ponta a discutat cu Streleț problema cărții românești din Basarabia?

articol preluat de pe http://deschide.md/

(Alexandru Vakulovski) Proza absurdului în realitatea Moldovei

foto – Constantin Grigoriță – deschide.md
articol – Alexandru Vakulovski – deschide.md
13 iulie 2015

Alexandru Vakulovski - foto - facebook.com

Alexandru Vakulovski – foto – facebook.com

Am auzit că litoralul din Croația este foarte frumos. Încă n-am ajuns pe acolo, dar probabil că așa e. Am putea să-l întrebăm pe Vlad (Vladimir, că diminutivul Vlad e de la Vladislav) Filat. Liderul PLDM ar fi fost săptămâna trecută în Croația și probabil că a combinat utilul cu plăcutul: pe de o parte cică s-a întâlnit cu subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, ca s-o convingă că el ar fi un premier ideal pentru Moldova, chiar dacă judecătorii de la CEDO au altă părere și i-au anulat acest drept din motive de corupție. E absurd ca Vlad Filat să fie din nou prim-ministru al Moldovei, dar e posibil, pentru că asta e Moldova. Oricum, va fi, nu va fi, măcar s-a bronzat în Croația, n-o fi mers degeaba. Astăzi s-a anunțat o întâlnire între Lupu, Filat și Ghimpu pentru formarea unei coaliții proeuropene.

Lupu, Filat și Ghimpu s-au întâlnit, dar rezultatul a fost o coaliție monstruoasă a harbuzului, cu comuniștii, nicidecum o coaliție proeuropeană. Când îl vezi pe Lupu numai la Europa nu te gândești. Parcă și bătrânul Voronin e mai european. Apropo de aberațiile liderului de fațadă a PD-ului, pentru care marșul unionist ar fi exact același lucru cu un marș al francezilor la Berlin, ca să unească Franța cu Germania. De unde naiba atâta prostie în doar doi metri de bulbuci?

Aberațiile lui Lupu sunt comparabile doar cu ale lui Dodon, care nu știe să piardă. Don Dodon, tovarășă Zina, chiar ați pierdut, ho, nu mai cheltuiți banii voștri și banii noștri încercând să puneți laba pe banii publici. Îți trebuie demnitate și să pierzi. Dar unde nu-i…

Apropo, dacă tot am vorbit de prostie și absurd: și Rogozin s-a trezit! I-e frică de Unire și vrea Transnistria. Nu mă mir de poftele lui, pentru burdihanul lui de doi metri, de ocupant, și Transnistria e prea mică.

În fine, au fost mulți sceptici în privința Marii Adunări Naționale și a Marșului Unirii, dar până la urmă tot ei s-au precipitat și s-au isterizat. Băieții ăștia de la Acțiunea 2012 și de la Tinerii Moldovei tocmai au făcut istorie.

PS: Nu vă speriați dacă găsiți saci plini de bani pe stradă, se mai întâmplă, chiar destul de des, în Moldova.

articol preluat de pe http://deschide.md/