Articole

(Liviu Mihaiu) Liviu Dragnea, între „deep state” şi „deep throat”

Liviu Dragnea

foto – Alexandru Dobre – Mediafax (preluat de pe www.gandul.info)
articol realizat de Liviu Mihaiu (preluat de pe www.gandul.info)

Liviu Mihaiu - foto preluat de pe facebook.com

Liviu Mihaiu – foto preluat de pe facebook.com

05 februarie 2019

 

Dragnea e în clepsidra fără întoarcere a morţii sale politice lente. Iar armatele de inamici ies ca orcile din toate găurile negre ale României.

Ponta îl vampirizează de tot ce-nseamnă cadru nostalgic. Dacă e şi cu ceva formă de colaborare cu serviciile secrete – arbitrul suprem al politicii româneşti, după epoca „fondatoare”, Băsescu – atunci defectarea e ca şi asigurată.

Iar dacă ne uităm la ultimele două achiziţii de soi ale „micului Titulescu” detronat: Mihai Tudose – fost premier pus să jure în Comitetul Politic Executiv al PSD că nu are agendă dublă – şi Georgian Pop, foşt şef al Comisiei de Supraveghere a SRI, figurant de tip „selfie” în raporturile sale de control cu acest serviciu, atunci ne dăm seama că s-a dat semnalul ultimelor atacuri ale clonelor.

În aceeaşi ordine de idei şi fapte subversive, mai sunt două războinice de marcă pierdute în războiul teleormănean al social-democraţiei:

Corina Creţu, singurul nostru comisar european, care şi-a părăsit partidul în care se află de peste 25 de ani, optând pentru lista de europarlamentare a Pro României lui Ponta şi Gabriela Firea, al cărei sprijin politic i-a fost retras, plus 180 de milioane de euro, deci şi posibilitatea de a avea guvernul ca partener în proiectele sale mari, menite să-i dea combustibil pentru a doua candidatură la Bucureşti.

Primăriţa vedea de mult negru în faţa ochilor şi va voi sângele tuturor teleormănenilor din social-democraţia românească, cu-atât mai mult cu cât, de la 10 august, iluzia bugetelor s-a topit în urzeala tronului lui Carmen Dan, cea care a asigurat back-up-ul bătăliei anti #rezist, riscând penal pielea celui mai apropiat colaborator al Gabrielei, ex-prefecta Speranţa Cliseru.

De fapt, provocarea la luptă dreaptă, corp la corp, s-a făcut vizibilă, zilele trecute, troznind pe reţelele de socializare direct de pe telefonul mobil al primarului general.

Mănuşa dnei Firea arată cam aşa, pe contul său personal:

Război total împotriva conspiraţiei cu proşti a lui Dragnea

Ba mai mult, ca să fie şi cu flăcări, Escobarul din fruntea PSD şi-a pus şi majoritatea primarilor din ţară în cap, odată cu ideea erdoganistă de a ţine o bucată mare din bugetele cuvenite primăriilor, centralizând 40% din bani la cheremul său. Iar reprezentanţii comunităţilor vor spune îndreptăţit alegătorilor, indiferent de culoarea politică a edilului revoltat, că: „Guvernul e de vină! Ne-a luat banii!”

Bunăoară, cel mai înjurat om al momentului şi-a atras cel mai mare duşman intern, care aduce o oaste imensă de bugetari ce vor manevra furibund, nu-i aşa, pentru bani, orice resursă pentru a-l da jos pe omul care ţine ţara într-o gherilă financiară tâmpită. Într-o administraţie care este practic mai blocată şi ineficientă ca niciodată, rebeliunea primarilor va fi letală.

Dragnea şi statul paralel egal foot

Unul dintre marile subiecte-aliat ale fostului majordom al tuturor foştilor preşedinţi PSD şi PD (pentru cine nu ştie, Adriean Videanu l-a adus în politică pe Liviu Dragnea) şi care îl ţineau drept „erou” al tuturor năpăstuiţilor luaţi la talere de Justiţia binomului, este „Statul Paralel”. Dincolo de faptul că a făcut pe ospătarul la chermezele cazone la care nici Băsescu nu se ducea, ca să nu se-amestece şantajul şi băuturile cu prea mulţi martori, stăpânul tractoarelor din PSD le-a mărit pe 2019 bugetul tuturor serviciilor secrete cu o medie de 14%, începând cu 4,8 % (SRI) până la peste 20% STS şi SPP, în buna tradiţie a ultimilor 15 ani de exponenţiale şi succesive măriri.

Prefăcându-se mirat, ca un om venit din concediu, ce nu a avut timp să-şi dea avizul pe bugetul ţării, şerpilianul Dragnea apare în spaţiul public, jucând o greţoasă indignare, cum că banii aceştia mai bine se duceau pe vitaminele D ale copiilor (sic! – de unde a furat Dragnea conform folclorului jurnalistic!!? – de la copii), lăsând un gust amar în gura adversarilor „statului paralel”, ca Liviu Pleşoianu, colonelul Dragomir, Antena 3, RTV şi alte categorii de stipendiaţi sau admiratori ai dublului condamnat penal. Alţi candidaţi la inamiciţie.

Poza de bunker, cu creionul in mână, pe foaia bugetului, e deja notorie pentru a mai înşela aparenţele şi a face credibilă orice formă de inocenţă.

Iar, dacă la sinopsisul duşmanilor vechi şi noi al celui mai influent om cu faţă de tractorist din România, mai alăturăm şi pe Preşedintele Iohannis, Ambasadele, Băncile, Corporaţiile, George Maior, Coldea, Mugur Isărescu, sectorul civil profesionist neguvernamental, presa filoamericană şi două condamnări penale, putem să credem că preşedintele PSD nu prinde Paştele.

Şi nici ambasada de la Ierusalim şi nici medalia de la Patriarhul Daniel nu vor mai folosi la „Înviere”.

No Resurection Guaranteed.

 

articol realizat de Liviu Mihaiu (preluat de pe www.gandul.info)

(Liviu Mihaiu) Conspiraţia proştilor şi imposibila convieţuire

Conspiraţia proştilor şi imposibila convieţuire

foto preluat de pe gandul.info
articol de Liviu Mihaiu (preluat de pe gandul.info)

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

2 februarie 2017

 

Conspiraţia proştilor şi imposibila convieţuire

Sunt tot felul de dezbateri în lumea elitelor ştiinţifice, cum că omenirii i s-ar micşora creierul. Romanticii zic că-i bine, clasicii zic că nu e. Extratereştrii, ăia cu capul mare, nu ne-au spus încă opinia lor şi aşteptăm invazia salvatoare pentru a-i invita la consultări. În România însă, în mode cert, se micşorează mai multe decât creierul.

În primul rând este numărul oamenilor competenţi implicaţi în scoaterea căruţei din noroiul parcă etern al eşecului, tragedie care ne plasează, după Siria, drept cea mai mare exportatoare de refugiaţi ai silei şi ai imposibilei convieţuiri. Suntem ţara care exportă cel mai mult creier din UE, procent care ajunge la 20% imigraţie intelectuală. În al doilea rând se micşorează numărul oamenilor şi instituţiilor care colaborează sau au aceeaşi opinie sau direcţie. Practic, ţara e blocată. Sluga este cel mai căutat model al adminstraţiei, iar prostul tenace este pontul prin care poţi ajunge „un om mare”. Contraselecţia este regula de aur.

Spaţiul public a ajuns un peisaj bruegelian de bâlci, în care maşinuţele electrice se izbesc într-un continuum mobile şi în care cei mai căutaţi specialişti ai binelui public sunt haterii şi acoperiţii serviciilor secrete, estimp ce Miron Cozma comentează la teve istoria Casei Regale.

Hăul dintre rural şi urban devine o antiteză sociologică, în care deştepţii de la oraş îi dispreţuiesc pe proştii asistaţi de la ţară care votează PSD-ul, devenit o obsesie a urii publice autofage. Adevărul şi elitele profesionale contează cel mai puţin, iar Justiţia a ajuns la cote de neîncredere populară fără precedent într-o ţară care, paradoxal, are cea mai bună poziţionare de la Decebal încoace în „rankingul” statelor de drept: „World Justice Report” ne plasează pe locul 29 în topul ţărilor cu state de drept la nivel mondial.

Pe plan extern, România contează mai puţin decât pe vremea dictaturii ceauşiste, iar miniştrii de externe ai grupului de la Vişegrad schimbă subiectul pe holurile Bruxelles-ului când apar românii, ca nu cumva să afle americanii ce pun la cale pentru săptămâna viitoare. În jurul nostru avem mai mulţi duşmani decât prieteni, iar bulgarii au ajuns să ne ia la mişto, dacă ne uităm la ultima declaraţie a premierului Borisov vizavi de încercările de a construi împreună nişte poduri peste Dunăre:

De şapte ori facem întâlniri cu colegii români, iar două luni mai târziu ei sunt în arest, unul câte unul, unul câte unul. Şi când tocmai am convenit pentru un al treilea pod (peste Dunăre – n.red.) şi căutăm finanţare pentru celelalte două, ei nu mai sunt, pentru că intră în închisoare. Acum trebuie să facem din nou întâlniri. Iar cel de-al treilea pod cu România este deosebit de important, pentru că sunt multe bănci care vor să dea credite„.

Dacă mai punem la socoteală şi vizita premierului nipon cu avionul de investitori pe tatamiul dâmboviţean, aflat în knock out tehnic din patru-n patru luni, peisajul este departe de a fi altceva decât un salon pustiu de terapie intensivă.

Preşedintele a ajuns şi el la perplexitate existenţială în declaraţiile publice: „Dar ce decizie este aceasta pe care trebuie să o iau eu!?„(Cotroceni, la căderea celui de-al doilea guvern PSD-ALDE şi nominalizarea celui de-al treilea).

Serviciile secrete au invadat toate puterile din stat devenind un mandarinat anticonstitutional, intreţinând subteran toate războaiele destabilizării.

Scena politică se află într-o gherilă de peste zece ani, iar Opoziţia are un singur proiect de reformă, cel al străzii: molestarea oricărui guvern, chiar şi pe trecerea de pietoni.

Societatea civilă a ajuns inamicul „extern” al statului, iar statul a ajuns cel mai mare inamic al cetăţeanului. Intelectualitatea s-a isterizat comportându-se ca într-o dispută de peluză a ultraşilor dinamovişti versus stelişti, subsumându-se servil în telegrame de susţinere politică a unui ministru agramat sau susţinând antidemocratic orice metodă de „a scăpa de ăştia”.

PSD-ul, în cea mai precară condiţie intelectuală din anii `50 incoace, a ajuns la fundul sacului cu dosare de cadre, apelând la Viorica drept ventriloc cu coc al frustrării dragniste.

Binele nu se simte prea bine şi, vorba Anei Blandiana, „sentimentul dominant este că trăim într-un tur de magie neagră„.

 

articol de Liviu Mihaiu (preluat de pe gandul.info)

(Liviu Mihaiu) De ce sunt intelectualii noştri altfel. Adică in delir

De ce sunt intelectualii noştri altfel. Adică in delir

Eu, când eram mic, voiam să mă fac intelectual. Acum, când mă uit la intelectualii noştri civici, vreau să mă fac mic din nou.

articol de Liviu Mihaiu
foto captura youtube.com
23 noiembrie 2017

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

 

Suntem în situaţia în care, azi, în România, nu se poate face nimic. Totul e blocat. Fiecare familie şi instituţie din România este într-un război total cu alte familii sau instituţii. Tot ce înseamnă normalitate, după care tânjim de zeci de ani de zile, este azi într-o gravă criză autoimună.

În anii ’90, când Ion Iliescu şi Piaţa Universităţii erau ca materia şi antimateria sau când Corneliu Coposu era dus cu tabul ca să fie salvat de furia populară împotriva „moşierilor” , nu era atât de ireductibilă treaba politică cum este azi. Acum, bătălia din România este una de dimensiuni apocaliptice din punct de vedere sociologic. Este un război simbolic între ţărani asistaţi şi orăşeni pauperizaţi, între cei cu Occidentul şi cei cu PSD, între cei care sunt cu Kovesi şi cei care nu sunt cu ea.

Şi taberele ar putea fi numerotate până la sfâşitul acestei pagini. N-au existat niciodată mai multe tabere în această ţară, în care trădarea şi delaţiunea s-au servit în toate breakfasturile luptei pentru şi contra Puterii.

Linşajul a ajuns atât de firesc, încât eşti pasibil să fii linşat dacă nu vrei să linşezi pe nimeni. Toţi sunt partizani, iar când vin cu argumente se acuză că sunt partizani, pe cale de consecinţă, argumentele nu-s valide. E nu numai disonanţa cognitivă a elitelor sau sindromul Dunning-Kruger al partidelor, e o situaţie din care nu se poate ieşi decât prin răsturnarea ordinii de drept (alo, SRI-ul! Ia mai băgaţi nişte ascultări pe siguranţă naţională!) sau printr-o minune a păcii sociale venită teofanic.

E clar că Binele este, în familia şi firma naţiunii noastre România, la terapie intensivă.

Statul a ajuns o mlaştină care, nu numai că nu funcţionează nici cu cei mai bine intenţionaţi guvernanţi, dar, la această oră, maşina este atât de gripată, încât, practic, este mult mai eficient să nu te bagi.

Pur şi simplu, în dezbaterile din România, nu mai există referenţial. Dacă vrei s-aduci Comisia de la Veneţia să conducă Justiţia Română, nu vei reuşi dacă propunerea va veni din vreuna din tabere. Eu îl numesc sindromul Duda: cel mai injurat om din Casa Regală este singurul etnic român din Casa Regală. Orice propunere trebuie să vină din Occident. Orice soluţie trebuie să vină de la americani sau Bruxelles. Altfel, este suspectă de „a fi prea rea, prea ca la ţară”. Luca Piţu îl numea „sentimentul românesc de ură de sine”.

La dezbaterile de la GDS nu mă mai duc de foarte mulţi ani. Nu pentru că nu-mi plac dezbaterile (fac debate de când mă ştiu), nu pentru că cei mai cei dintre minţile cetăţii au sprijinit orbeşte un securist in fruntea Statului, ale cărui consecinţe vor afecta cel puţin o generaţie. Şi nici pentru că au totemizat uşa ambasadei SUA, nu pentru că nu le respect minţile şi operele, ci pentru că nu am ce învăţa de la dezbaterile din centrul de forţă al intelectualităţii de sufragerie civică.

Ca activist de mediu am făcut sute de proiecte în sprijinul comunităţii, ca să nu ştiu că în aula ghedesistă oamenii vorbesc cu ochii în tavan şi se aprobă sectar între ei, validându-şi narcisic părerile. După care nu se întâmplă nimic sau creşte gradul de ură din curtea cetăţii. GDS-eul nu este un grup pe care să-l fi regăsit între muncitori ca la polonezi sau în inchisoare, din solidaritate cu alţi intelectuali, asemenea fostului preşedinte Vaclav Havel. Acolo nu se fac proiecte. Acolo se caută doar memorabilitatea unui discurs pentru un mai bun ranking al box office-ului pe persoană fizică sau juridică.

În fapt, revista „22″ este la fel de partizană ca „Era socialistă”. Nu face gazetărie, ci propagandă. În fapt, foarte puţin mai practică sportul ăsta pe canoane deontologice.

Istoricul Stephane Courtois, autorul „Cărţii negre a Comunismului” din 1997, cel care a făcut „nota” genocidului comunist la 100 de milioane de victime, spunea intr-un interviu acordat pressone.ro: „În comunism nu se mai ştie cine e victima şi cine e călăul. În final, toată lumea este compromisă.” Iar Alain Besançon spunea că esenţa diabolică a comunismului este că îi face pe oamenii buni să devină răi şi falsifică Binele.

Când la GDS, un intelectual alfa şi autopropusul #hater număr Unu al societăţii civile cerea în urmă cu câteva zile unui procuror şef să condamne – în locul judecătorului – un lider politic, iar alt intelectual, avocat de renume, cere, de faţă cu magistraţi şi procurori şi cu un lider politic al Opoziţiei, scoaterea unui partid în afara legii, atunci nu mai am nici o îndoială că trăim din plin cele mai crunte consecinţe ale comunismului, iar GDS-eul este un grup de comunişti fanatici deghizaţi în agenţi americani, pregătiţi de o nouă revoluţie culturală maoistă.

Iar „Republica lui Platon”, pe care au citit-o toţi de-acolo, este primul semnal ancestral de alarmă că intelectualii o pot lua razna în proximitatea puterii.

În ultima sa carte de istorie, „Intelectualii şi Puterea”, savantul american Mark Lilla, istoric al ideilor, spunea: „cum se face că tradiţia occidentală a gândirii politice, care începe cu criticarea tiraniei de către Platon în «Republica»… a ajuns într-o etapă în care a devenit respectabil să susţii că tirania e bună, chiar frumoasă?”(pg 221) sau „Dionysios este contemporanul nostru. De-a lungul ultimului secol, şi-a luat multe nume: Lenin şi Stalin, Hit­ler şi Mussolini, Mao şi Ho Şi Min, Castro şi Trujillo, Amin şi Bokassa, Saddam şi Khomeini, Ceauşescu şi Miloşevici… Problema lui Dionysios e veche de când lumea. Cea a partizanilor săi intelectuali e nouă. Cum Europa continentală a dat naştere la două mari regimuri tiranice în secolul XX, comunismul şi fascismul, ea a născut şi un nou tip social, pentru care avem nevoie de un nume nou: intelectualul filotiranic”(pg 220).

PS. Şi eu merg la manifestaţiile impotriva guvernului Dragnea-Tudose-Ionuţ Mişa-Şerban Nicolae-Liviu Pleşoianu. Dar nu cer procurorilor să salte pe nimeni. Asta mi se pare una dintre cele mai periculoase forme de alienare a responsabilităţii publice.

articol preluat de pe www.gandul.info

(Liviu Mihaiu) De ce i se rupe Statului poliţienesc de noi. Şi nouă de el

De ce i se rupe Statului poliţienesc de noi. Şi nouă de el

articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

20 septembrie 2017

 

Nu cred că a existat în istoria României o perioadă mai populară şi suportivă politic pentru dominanţa anticonstituţională a serviciilor secrete ca în ultimii zece ani.

Când scriam, prin 2011, că vine o juntă militară de jos în sus, care va pune mâna pe boaşele Statului de drept, intelectualii încă aplaudau regimul care i-a băgat în seamă spunându-le fix ce voiau s-audă şi, care, la adăpostul urii împotriva hoţilor din clasa politică, a creat cea mai mare Poliţie Politică din întregul spaţiu UE.

Când implicatul numărul unu al intelectualităţii „civice”, Gabriel Liiceanu, îi spunea la microfon, cu decoraţia caldă pe piept, lui Băsescu cât de preşedinte al intelectualilor ne este el, el, Băsescu, omul Securităţii (confirmat nu numai de fostul preşedinte Emil Constantinescu, ci şi de către fostul său şef de dinainte de ’89, Silvian Ionescu) ordona Noii Securităţii în alcov şi prin hotărâri CSAŢ să ocupe tot Statul. Şi fix asta s-a întâmplat.

Azi, premierul Tudose, pe care Cpexul PSD îl punea să jure că nu are dublă comandă la SRI, taie la recenta rectificare bugetară de la Educaţie şi Cercetare (România este pe ultimul loc la Inovare şi Cercetare din UE) şi dă banii, aţi ghicit, la SRI, cel care are un buget de jumătate de miliard de euro în ţara cu aparatură de ascultare de un miliard de dolari şi cu cele mai multe mandate de ascultare pe siguranţă naţională din lume.

Când l-am intrebat, în urmă cu zece ani, pe profesorul Andrei Cornea, cum poate sprijini un securist in fruntea Ţării, profesorul care scrie la revista la care prestează cei mai mulţi acoperiţi ai intelectualităţii române, mi-a răspuns că: „Scopul scuză mijloacele!„. Când, de fapt, aşa cum se constată, mijloacele au alterat scopul şi Constituţia ţării.

Un troll îmi scria pe forumul emisiunii mele de la radio Guerrilla, apropos de „obsesia mea” cu poliţia politică din România:

Ce dacă conduc Securiştii!!!? Nu ei l-au împuşcat pe Ceauşescu?!?

Cu 25 de ani în urmă auzeam ceva asemănător apropos de tătucul Iliescu: „Ce dacă conduce Iliescu!!? Nu el a făcut Revoluţia!? Cine aţi vrea să conducă!? Voi, golanii din Piaţa Universităţii!?”

Ce a urmat ştim cu toţii: o degradare continuă a clasei politice româneşti până la eşecul de ţară de azi în care avem cel mai prost guvern posibil şi în care intelectualii şi specialiştii, în caz că nu emigrează, trăiesc într-o perfectă disonanţă cognitivă, vizavi de politică, dar şi sub imperiul unei mentalităţi de frică tipică epocii de aur la final: anii ’80.

Marius Ghilezan, un veteran al jurnalismului anticomunist, scria deunăzi în „România liberă” despre escaladarea urii şi a dezbinării în România sub comdanda culoarelor media şi a agendelor serviciilor secrete în spaţiul public:

Ba, mai mult, unul dintre halebardierii sistemului urlă: „Voi muri cu dinţii în gâtul vostru!”. Păi, ăsta e, măi, rolul agentului de influenţă? Violenţa ca acţiune de constrângere socială aplicată de un grup ascuns asupra restului societăţii in vederea obţinerii unor anumite modele specifice de comportament, acţiuni sau a unei schimbări a gândirii colective a fost studiată de mult. Ei vor să gândeşţi ca ei, să te supui Măriei Sale Sistemul. Big Brother.ul guvernează in toată splendoarea şi strălucirea sa. Omerta e in casa puterii. Europenişti de tresă, lingăi de clanţe de ambasadă..cultivă terorare pentru instituirea in formă calificată a principiului dominoului….dacă nu le acorzi complezenţeşi nu le confirmi agendele, eşti vândut sau trădător. Ipochimenii au luat in stăpânire o ţară şi nimeni nu se revoltă.”

Rezultatul este un uragan de ură la cote fără precedent in România. La toate astea, preşedintele Iohannis stă şi se uită revoltat că nu s-a putut anticipa mezociclonul de la Timişoara..

Nu există putere în statul nostru care să nu aibă în intestine agenţii săi secreţi la butoane. Presa, Magistratura, Parlamentul şi Executivul sunt infestate de „cyborgii” cu misiunea înaltă de IT-işti ai anticorupţiei. Legi organice ale Statului şi Constituţia sunt incălcate de ani de zile din „rezonuri de stat”, în aplauzele celor care vor, pe bună dreptate, eradicarea celui mai mare flagel al administraţiei politice româneşti: Corupţia.

Iar cei câţiva judecători de la CCR care s-au opus la instalarea unui Big Brother românesc anticonstituţional au fost ameninţaţi şi operaţionalizaţi de către cel mai puternic serviciu secret al ţării (episodul Maior versus Daniel Morar) sau de către agenţii din presă care i-au demantelat imediat cu cel mai infam atribut la modă : Pesediştilor.

Estimp opoziţia politică nu mişcă-n front pe subiectul amestecului puterilor în stat la gândul că pot fi executaţi dacă se opun „luminii oficiale” a celor care conduc de fapt ţara în conivenţă cu preşedintele, pe care-l vor sprijini cu toţii şi pentru al doilea mandat, şi care preşedinte, îi va aduce la guvernare cu ajutorul aceloraşi servicii secrete şi mijloace. Case closed.

Azi serviciile secrete româneşţi sunt un stat în stat, de care clasa politică nu se atinge nici cu floarea unui amendament la Legea siguranţei naţionale veche din 91.

Acest subiect, ca şi guvernanţa americană, sunt două subiecte tabu pentru clasa politică, preşedinţie, presă (cu două, trei excepţii) sau societatea civilă. Serviciile secrete azi nu sunt controlate parlamentar, ci parlamentul este sub control al serviciilor, deţinând peste 30 % dintre scaune sub acoperire. Serviciile fac afaceri cu turn over-uri ameţitoare şi reprezintă un mandarinat extrem de influent in toate puterile din stat. Nu există afacere frauduloasă cu Statul sau privatizare cu cântec in care să nu fi fost băgaţi atât securişti sau agenţi ai serviciilor secrete de azi (vezi cazul Sebastian Ghiţă, cel care câştiga toate licitaţiile de resort, fără nici un fel de opoziţie şi care ameninţa firme concurente cu execuţia şi falimentul. Sau presiunile SRI prin infiltraţii săi instituţionali in cazul Institutului Geologic, implicat in diagnosticarea exploatării de la Roşia Montana.ca să dăm numai două cazuri).

Sunt două subiecte tabu în presa noastră „pro-occidentală” şi anticorupţie „cu orice preţ”: Securitatea română (cea mai numeroasă pe cap de locuitor din UE) şi politica intervenţionistă a SUA. Intâmplător sau nu, civilii din presă numesc acest tip de presă oarbă la critica sistemului de Securitate „unităţi militare de propagandă”. Politica oficială a ultimilor doi preşedinţi şi a ultimilor cinci guverne a fost mărirea bugetelor de siguranţă naţională şi lipsa controlului autentic al activităţii serviciilor secrete.

În urmă cu ceva ani, un ayatolah al presei scria că „nu mai există un interes public pentru dosarele Securităţii şi Securitate. Nu mai sunt un subiect atât de „tare” ca să mai pasioneze publicul românesc„. Nu ştiu dacă nu cumva îşi dorea asta, dar e cert că azi, acelaşi „intelectual public” se face nu vede nimic din abuzurile noii Securităţii asupra Statului de Drept pentru care luptă la baionetă. În fapt, am ajuns să salvăm 99% dintre torţionari şi să le facem pensii speciale la securişti. În acelaşi timp, se încearcă radierea unor nume din istoria României precum Mircea Vulcănescu, iar numele lui Mihail Sadoveanu, cel care a semnat condamnarea la moarte a ţăranilor care s-au opus colectivizării, este nume de bulevard şi librărie în mai toată România. În aplauzele aceloraşi intelectuali care sunt plecaţi să lupte pentru Statul de Drept.

România este pur şi simplu blocată irevocabil. Aproape nimic nu mai merge în administraţie, Opoziţia votează împotriva oricărei iniţiative a Puterii, chiar şi când aceasta se referă la azile de bătrâni sau copii, spaţiul public a ajuns un balamuc cu acte in regulă, ba mai mult, în spaţiul public s-a trecut la faza pe pumni şi picioare. Iar Preşedintele Ionannis e la ONU, uitându-se atent la problemele globale ale omenirii.

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Clientul nostru, stăpânul nostru. Blow job description

Richard Nixon si Nicolae Ceauşescu

foto: historia.ro
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

14 septembrie 2017

 

 Clientul nostru, stăpânul nostru. Blow job description

 

După albanezi suntem al doilea popor filoamerican din lume. Avem America în ADN şi-n DNA.

America este în privirea pierdută pe cer a bunicilor noştri după venirea pe tancuri a comunismului stalinist; în eliberarea, după 23 august, a prizonierilor americani care ne-au bombardat rafinăriile de la Ploieşti; iî pachetele cu armament şi mâncare paraşutate partizanilor anticomunişti; în vizitele oficiale ale lui Ceauşescu în SUA unde s-a tras primul in poză cu Mickey Mouse; în cel mai influent serial pentru întreg capitalismul românesc, „Dallas”(suntem singura ţară din lume unde JR a fost perceput ca personaj pozitiv); în cele mai multe filme cu cowboy rulate în vremea dictaturii comuniste dintre toate dictaturile comuniste; în stricarea relaţiilor de camaraderie cu sârbii pentru un război care s-a dovedit mai târziu fabricat de o mare firmă de PR specializată război; în decoraţiile din pieptul Securităţii române subcontractate în numele idealurilor de pace şi prosperitate euroatlantincă; în scutul anti-rachetă de la Deveselu; în Irak şi Afganistan, unde am fost singura ţară din lume care a deţinut comanda asupra unor batalioane americane; în nesfârşita bucurie, încununată de curcubeu pe cer bucureştean, în 2002, a primirii pe pâmânt românesc a trei preşedinţi americani de către trei preşedinţi români (Nixon-Ceuşescu; Clinton-Constantinescu; George W Bush-Iliescu); în cohortele de politicieni, ziarişti, procurori, ongişti şi intelectuali care trec ritualic pe la ambasada americană, ce azi ţine locul Legaţiei germane de dinainte de 23 august ’44 sau al Comisariatului sovietic de după ’47.

Aşa cum spunea şi Şeful legaţiei germane la Bucureşti, Killinger, înainte de întoarcerea armelor, aşa poate spune azi orice ambasador american:

Orice frunză pică la Bucureşti, noi aflăm imediat!

Logica şi dialectica întregii societăţi româneşti este imuabil favorabilă oricărui tip de retorică pro-americană. Orice gest, orice fel de influenţă yankee este la fel de hipnotizantă pentru noi pe cât de populară este în mentalul românesc filmografia americană.

Republicanismul intelectualităţii noastre este durabil de 27 de ani şi incumbă toate formele de recunoştinţă pe care România le are faţă de singurul preşedinte american ce are statuie in România: Ronald Reagan, adevăratul eliberator al ţării de comunism.

Primul post privat care a crescut o generaţie in valorile proamericane, ProTv, este pe primul loc de la apariţia sa, 1 decembrie 1995, şi până astăzi.

Orice critică la adresa politicilor americane este brutal desfiinţată şi categorisită ca fiind de sorginte pro-rusă.

Nu există ceva sau cumva pe care vreun fel de guvern, fie de stânga, sau de dreapta, să-l fi refuzat vreodată oricărei entităţi ce aparţine Statului sau Corporaţiei americane.

Ambasadorul american este realmente Pilatul din Pont al ţării, oriunde s-ar duce pe teritoriul ei: la Guvern, la Cameră, la Serviciile secrete, la Camerele de comerţ, la Preşedinte, in Ţinutul Secuiesc.

Visul oricărui demnitar român este să fie primit sau decorat de americani, într-o „sfântă zi”.

Faima oricărui jurnalist român este la zenit, şi „apoi pot să şi mor”, când îl va putea intreba ceva, cândva, pe Preşedintele american. Sau să fie intern măcar o zi la „Washington Post” sau la „CNN”.

Toţi comenatorii şi moderatorii care vor să fie implacabili încep cu : „Haideţi să vă spun cum e la americani…”

Visul oricărui cineast român este să ia Oscarul. Şi lista este departe de a fi definitivă in ceea ce priveşte visul subconştient românesc de a fi al 51 lea stat american.

Dacă în SUA se spune: „America nu este o ţară, ci o afacere”, în România este o religie nucleară.

Propaganda pro-americană a unităţilor militare din presa română şi submisivitatea administraţiei române am găsit-o chiar şi in ultimul taxi pe care l-am luat: „Dacă nu cu americanii, atunci cu ruşii!?”, mi-a spus mândru şoferul cu facultate. Şi este cea mai „oficială” afirmaţie a dependenţei româneşti faţă de Big Brother.

Orice fel de lobby sau trafic de influenţă, de ordin comercial sau militar, este considerat de toată lumea o ofrandă adusă Aliatului Suprem. Sau o binecuvântare a lui.

Iată două exemple din miile intâmplate:

Am intervenit pentru ca Guvernul României să concesioneze zăcăminte de gaze de şist către Chevron!” -Mark Gitenstein, in calitate de fost ambasador SUA.

Eric Stewart, preşedintele Consliului de Afaceri Americano-Român(AMRO), i-a înmânat premierului Sorin Grindeanu o „foaie de parcurs” privind statul de drept (atenţie: statul de drept. n.a), din partea marilor companii americane prezente in România, pentru a o lua in considerare in activitatea sa

Dacă Rusia (circulă această legendă geopolitică in mediile discrete) ne-ar oferi Basarabia în schimbul Deveselului şi al recunoşterii Crimeeii (Basarabia lor), cu certitudine, noi am refuza-o cu sfântă indignare, înjurându-i pe toţi unioniştii ca fiind plătiţi de ruşi.

Explicaţia psihanalitică şi antroplogică stă ca un oximoron profetic într-o povestire cât se poate de reală, dintr-o bătălie pe viaţă şi pe moarte intre Securitate şi Partizanii anticomunişţi care primeau sprijin material de la americani:

În urmă cu fo 65 de ani, şedinţă de Partid şi Securitate ad-hoc într-o casă în care, sus în pod, se ascundeau partizanii. Comuniştii şi securiştii înarmaţi o scaldă în multe ţuici şi până la urmă încep să cânte din toţii rărunchii: „Ţine Doamne partizanii/ Până vin americanii!”.

God Bless Romania!

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) De ce cred că Nicuşor Dan are dreptate

Nicuşor Dan, fost președinte USR

foto (captura video): facebook.com
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

7 iunie 2017

 

De ce cred că Nicuşor Dan are dreptate

Partidele politice trec prin cea mai mare criză internă de când s-au infiinţat. Şi USR-ul, cel mai nou şi gherilist partid, trece printr-o criză. Mulţi dezamăgiţi, frământări interne, anti-comunicare, anti-modele, gherilă, drepturi lgbt, strigăte de luptă, atacuri, principii ferme, Clotildischisme, tabere şi socoteli.

Cultura de valori a acestui partid este în coagulare. Aici găseşti de toate pentru toţi. Dar în primul rând găseşti oameni bine intenţionaţi şi cinstiţi în proporţii confortabile. Cum găseşti şi infiltraţi ai serviciilor secrete. Ca peste tot.

Despre USR se zice în târgul nostru animat de scenarii, conspiraţii şi denunţări, că este „partidul sistemului”. Nu. Nu este partidul sistemului, ci a fost ajutat de sistem şi de Preşedinte ca el să existe şi să-i fie bine, în imperativul de a reînnoi clasa politică. În Spania, sistemul i-a inventat omologului USR, Podemos, un partid care să-l concureze, pe nume Ciudadanos, ajuns in alegerile din 2015, al treilea partid din Spania.

La noi, nu e incă cazul. Dar s-ar putea ca USR-ul să se divizeze in două partide, dacă Nicuşor Dan nu revine la matcă, într-o formă sau alta.

Iar una din aripi, cel mai probabil aripa Ghinea, va fi opţiunea celor care au grijă ca reforma clasei politice să meargă după calendarul propus.

La cum îl ştiu pe Nicuşor Dan, o va lua de la capăt. De la zero. Dar de data asta alături de o mână generoasă de parlamentari şi lideri de organizaţii.

Nu poţi spune că USR este de stânga sau de dreapta. Nici nu cred că mai e azi valabilă încadrarea. E la fel de relevantă precum cea de dreptaci, stângaci sau ambidextru. Eu unul sunt ambidextru din punct de vedere al ideologiei. Mă regăsesc şi-n stânga, şi-n dreapta.

Nu există un motiv mai bun să guvernezi decât cel al dezideratului universal al Părintelui pentru Copilul său: Educaţie, Sănătatea, Cultura Civică şi Mediul. Adică un copil educat, sănătos, cu personalitate, implicat şi care trăieşte într-un mediu curat şi sustenabil. E tot ce-şi doreşte un părinte pentru copilul său. Politicile durabile şi sustenabile devin o masă critică integratoare stângii şi dreptei. Bipolaritatea celor două doctrine nu mai reprezintă astăzi democraţia şi diversitatea pe care o pretinde „ideologia Pământului”.

Acum ceva timp, Nicuşor Dan şi-a dat demisia din partid. El a motivat astfel această decizia de a reacţiona la poziţionarea progresistă a majorităţii partidului în chestiunea drepturilor minorităţilor sexuale şi de a se opune referendumului iniţiat de Coaliţiei pentru Familie, iniţiat de BOR:

Decizia asta, în opinia mea, este greşită din trei puncte mari de vedere. Primul dintre ele este că duce dezbaterea publică către o temă nesănătoasă, adică tradiţie vs modernism/progresism şi pentru România are riscul să facă din aceasta tema principală a dezbaterii publice. Adică, nu cine fură vs cine nu fură, ci cine apară tradiţiile faţă de elemente progresiste. În peisajul ăsta, USR-ul care fusese până acum în opoziţie cu partidele vechi, partidul anti-corupţie prin excelenţă şi partidul care apără statul de drept, va deveni partidul drepturilor minorităţilor, aşa va fi el catalogat.”

Consiliul politic al USR se adună din nou în jurul datei la care, la PNL, sunt alegeri pentru un nou lider. În jur de 17 iunie. Pentru a se defini o soluţie de compromis pentru cestiunea ardentă care a despărţit apele mării în USR şi care a dus la demisia fondatorului acestui partid. Cum marile priorităţi definite ale USR nu conţin şi această dilemă pe care Vestul a rezolvat-o în diferite moduri dând celor de acelaşi sex posibilitatea de a forma o familie, adică de a se căsători şi a adopta şi copii, teofania progresistă şi ateistă aflată în litigiu va zgudui şi antagoniza cel mai nou partid din Parlamentul României.

Poporul românesc sondat s-a împărit în două felii: 70% pentru „familia tradiţională”, deci impotriva căsătoriilor gay şi a adopţiilor, şi 30% pentru liberalizare drepturilor minorităţilor sexuale. Intr-o ţară în care sărăcia reprezintă aproape două treimi, iar mai mult des peste două treimi se declară ortodocşi, tendinţele anticonservatoare, antireligioase şi progresiste vor intâmpina o rezistenţă atăt de mare încât se va isca încă un război intern de care nimeni nu are nevoie. Cu-atât mai mult USR-ul, care a început să realizeze că fără proiecte pentru comunitate, „religia anticorupţie şi anti PSD”, practicată pe toate holurile instituţiilor statului de către acest partid, nu mai poate câştiga nici simpatie, nici alegeri, ci doar epuizante şi dizolvante dezbateri şi injurături.

În jurul unei reforme ce necesită timp, dezbateri publice şi educaţie de la firul ierbii, nu poţi veni să-ţi plafonezi partidul la bazinul strict urban de centrul oraşului, chiar dacă majoritatea partidului vrea să-ndrepte o persecuţie de istorie indelungată.

Pentru că, nu-i aşa, orice partid visează să ia puterea în urma unui proces electoral pentru a-şi impune vizunea asupra reformei Statului de la butoanele acestuia.. Poziţionându-se anti „Familia Tradiţională”, USR-ul admite că niciodată nu va lua puterea, ci cel mult va putea face alianţe de guvernare cu „partidele vinovate” pe care le-a desfiinţat în discursul public de până acum.

În filmul „Gladiatorul„, generalul gladiator Maximus, intrat în arena supravieţuirii sau morţii, striga obsesiv colegilor aflaţi sub scutul falangei militare organizate: „Stay Together! Stay Together!

Cred că este mult mai important ca cel mai progresist partid să nu se rupă şi să rişte pierderea alegerilor, decât să clameze o soluţie radicală şi rapidă, pe care Parlamentul nu o va vota oricum în această legislatură.

Iar soluţia nepoziţionării de nici o parte, nu este în contractul public pe care orice votant l-a semnat cu partidul pe care l-a votat.

Iar soluţia pentru a împăca şi pe cei 30%, şi pe cei 70% şi revenirea lui Nicuşor Dan in USR, există in două variante din trei: Pro parteneriatul civil (acceptabil de ambele tabere). Contra căsătoriilor gay ( pe care majoritatea românilor nu o pot astăzi accepta)

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi

Divide et impera” Filip al II-lea al Macedoniei (382-336 Î.C.)

foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

31 mai 2017

 

Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi

Nu există o ţară pe lume in care să se exercite mai furibund dreptul la înjurat, ura la kilogram şi aruncarea-n faţă a superiorităţii categorice a propriei tale învăţături.

Românul e omul care este obsedat „să se scoată” din rahatul în care s-a născut. Ca să-l parafrez pe Oscar Wilde, „toţi trăim în rahat, însă doar câţiva se uită la stele”.

Iar oamenii care se uită la stele sunt, nu-i aşa, cei care „vor o ţară ca afară”, care se bat pentru valorile Occidentului cum ne băteam noi în comunism pentru a procura casete video „străine” şi blugi, aşa cum părinţii noştri se luptau la cozi nocturne pentru salamul cu soia din farfuria noastră.

Mi-aduc aminte de una dintre emisiunile mele „Între Bine şi Rău”, de la TVR1, în care încrâcenarea şi opacitatea de fier beton treişpe a celor care luptau pentru „cauza” de a-i da afară din localuri pe fumători, cu ocazia celei mai dure legi antifumat din UE, a fost pentru mine, care fac dezbateri teve de douăzeci de ani, pur şi simplu stupefiantă prin totala lipsă de înţelegere. Că, dacă invocăm empatia, iar mi-aduc aminte de ultimele locuri ale României în UE. Degeaba s-au pomenit modele intermediare, mai blânde, de impactul psihologic şi economic, despre argumentele medicale ale oricărei interdicţii brutale. Nu, nene, nefumătorii nu acceptau nici măcar soluţia segregării spaţiale pentru a-i feri pe toţi cei care nu vor să participe social la fumul toxic al celor cinci milioane de fumători români. Pentru cei din tabăra „nefu” nu exista soluţie de compromis. Fumătorii trebuiau să fie „lăsaţi cu forţa” de fumat în pofida tuturor argumentelor posibile. Oamenii trebuaiu învinşi, umiliţi, nu persuadaţi. Viciaţii care comiteau răul nicotinic asupra populaţiei erau „ca-n România”, deci greşiţi. În timp ce Nefumătorii erau „ca-n Occident”. Aveau o cauză validată de „străinii” cei buni.

Abordarea asta este nu numai contraproductivă, dar inhibă orice negociere şi deschide alte şi alte uşi ale intoleranţei între şi mai multe segmente ale societăţii.

În chestiunea Coaliţia pentru Familie versus Coaliţia metropolitană pentru Gay se-ntâmplă acelaşi lucru. La fel şi în cea a corectitudinii politice.

Pe acest subiecte de larg Dialog, taberele îşi dau unfriend sau block după un schimb sumar de replici.

Frica isterică şi „ţărănească” a dezintegrării societăţii tradiţionale versus superioritatea celor care vor nişte gay liberi şi indrituiţi, ca-n Occident.

Unii îl văd pe Dumnezeu în stele şi nu vor să se mai uite şi la ceilalţi pe pământ, ceilalţi îi văd pe bisericoşi şi familişti ca pe nişte obstacole pupătoare de moaşte în calea reformării acestei ultime ţări din UE. Unora le frică să nu se înmulţească „pe stradă” homosexualii şi lesbienele, celorlalţi să nu vină ruşii, iar homosexualii să fie violaţi legislativ.

Primii sunt îngroziţi că aceşti „bizari” sexualiceşte vor adopta copii, ceialţi să nu cumva să se bisericească de tot statul, iar legebetiştii să fie „afurisiţi”.

Unii vor corectitudine politică ca să fie pedepsiţi hărţuitorii, Patapievici spune că e o nouă formă de teroare stalinistă „no blood”. Şi toooot aşa. Înjurături definitive, anateme, găşti, războaie. Adică tot ce face o comunitate să se blocheze.

Ambele tabere au dreptate. Ambele tabere greşesc.

Au dreptate pentru că oamenii au drepturi egale şi parteneriatul sexual îl implică, indiscutabil, şi pe cel civil.

Vorba Dorinei Chiriac: „Încă mai vorbim despre adopţie de parcă poţi adopta(bărbat + femeie) de la mega image raionul kids to let cu buletinul. Sau poţi lua copii de la adăpost ca pe căţei doar cu o faţă mai miloasă drept garanţie. Sunt convinsă că după o eventuală legalizare a parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, nu vom asista la o luare cu asalt

Vorba lui Andrei Pleşu: „Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri, de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, orientare privată„.

Vi se pare că greşeşte vreunul dintre cei doi? Nu. Discută. Atât. Şi se pricep la asta.

Dar când ambele echipe „joacă fotbal”, nefăcând eforturile de a se convinge şi a ajunge la un compromis în jurul unor principii acceptate, atunci să te ţii bătaie între galerii. Ceea ce astăzi se-ntâmplă din plin. Flagelul vrajbei generalizate este cea mai mare frână în emanciparea unei societăţi.

foto: twitter.com

foto: twitter.com

Cel mai important om în viaţa mea intelectuală a fost un homosexual. Cel mai important „om” în viaţa mea spirituală este Iisus. Cei mai buni prieteni ai mei sunt femeile. Sunt creştin ortodox cu o viziune anticlericală. Deci mă plasez la mijloc în toată gâlceava din România.

Nu poţi să schimbi bateria de la un duş cu robineţi la cazan cu una modernă cu butoane cu leduri de ultimă generaţie, fără să faci un instructaj de folosire. Altfel să vezi ce reclamaţii şi scandaluri vom avea la recepţie cu oamenii „opăriţi” cu cea mai inventată apă din lume: apa caldă.

Ce ştiu însă din cei peste cincisprezece ani de activism este că munca de misionariat în această religie cu sau fără dumnezei este la fel de grea şi de ineficientă dacă misionarii încep să-şi înjure „marfa”, să facă şi capra vecinului de râs în târg.

Şi aici în primul rând greşesc cei care, ataşaţi de principiile creştine, fac în teren exact inversul a ceea ce ne-a învăţat Mântuitorul. Dacă nu-ţi iubeşti „duşmanul” nu faci decât să provoci un război de o sută de ani.

Este ceea ce, Sever Voinescu denunţa foarte inspirat fenomenul drept „intoleranţa toleranţilor”.

Aşa cum, cea mai mare greşelă a feministelor, de exemplu, este să-i hulească pe bărbaţi. Adică să-ncerce să-şi lămurească partenerii prin invective de existenţa unor mai bune modele comportamentale alternative. Când cele mai emancipate femei ale noastre se transformă în preotese inchizitoriale, pe cale de consecinţă, efectul obţinut este invers celui pe care-l căutăm cu toţii #Impreună.

Iar s-aştepţi „să vină americanii” şi să impună regulile lorîin dauna unei majorităţi, mi se pare o greşeală la fel de mare ca a acelora care s-au bucurat de bombardarea Iugoslaviei.

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică - foto: cuvintecelebre.ro

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică – foto: cuvintecelebre.ro

Un scriitor anticomunist francez de origine română, Theodor Cazaban, spunea într-un interviu acordat Marilenei Rotaru: „Sunt supărat pe România pentru că acolo oamenii care trebuie admiraţi sunt insultaţi”.

Nu poţi să-l desfiinţezi intelectual pe H.R. Patapievici denumindu-l „fascist” doar pentru că şi-a povestit experienţa şi înţelegerea sa universitară despre „corectitudinea politică”. Au spus-o înaintea sa universitarii americani în urmă cu zeci de ani. Da, în România bărbaţii sunt violenţi şi ciupesc de fund femeile pe stradă. Dar asta ţine de educaţie, nu de fascism sau stalinism.

Când normele se transformaă într-o ideologie a interdicţiilor atunci lucrurile devin periculos de grave. Aici Patapievici are perfectă dreptate în a denunţa pericolul unei noi forme de teroare.

Într-o societate în care nu există admiraţie, nu există respect. Iar când nu mai există respect, nici admiraţie, iubirea este inlocuită de ură. Iar ura este instrumentul fatal al Haosului.

Arsenie Boca spunea: „..trebuie să-nţelegeţi şi aceasta-că dintre toate suferinţele care tulbură furios viaţa omenească, cea mai mare este Ura, Duşmănia şi Răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea Iadului între oameni

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Cele mai mari probleme ale românilor. Inventar

Liviu Mihaiu

foto: pressalert.ro
articol: Liviu Mihaiu

26 aprilie 2017

 

Cele mai mari probleme ale românilor. Inventar

 

Îmi vine să vă dau replica lui Cocoşilă: „Nu vă spui, bă, că sunteţi proşti şi nu ştiţi să vă ţineţi gura!

Dacă îi intrebi pe toţi românii, şi îi tot întrebăm periodic, aflăm, din ultimul studiu pe dec 2016/ian.2017, că cele mai cele sunt: Sărăcia şi Sănătatea.

Trei sferturi dintre noi zic asta. La mare distanţă vin, atenţie, drepturile salariaţilor(32%).

Dacă întrebi pacientul, el îţi spune „ce-l doare”. Deşi suntem cel mai pasionat popor de el însuşi-nicăieri nu se mai vorbeşţe despre sine ca la noi- românul nu are cum să-şi identifice diagnosticul propriu şi personal şi, paradoxal, e tentat să cheme un arbitru sau vraci străin, că poate ştie el mai bine ce nu ne iese nouă de amar de vreme.

Dacă îl intrebi care-i cea mai mare teamă, o să-ţi zică că Terorismul. Nu la cel de stat, „de-acasă”, se referă, ci la cel ce se vede la teve, la alţii.

Dacă te duci la oraş, la cei informaţi şi vorbiţi prin pieţele publice, afli că Educaţia, Corupţia şi Clasa politică. Asta dacă nu zic din prima : PSDeul.

Dacă îi intrebi pe cei mai introspecţi dintre intelectuali, atunci afli că : Prostia, Invidia şi Laşitatea. alături de rudele sale sociologice : Resemnare, Delăsare, Iresponsabilitate.

Dacă te duci şi întrebi un străin cu treabă de prin ograda lui Iocan, afli că el crede aşa: Defetism, Neputinţă asumată şi Individualismul feroce.

Dacă întrebi nişte psihosociologi, ai să afli că totul pleacă de la lipsa de încredere în noi inşine şi în ceilalţi. Tehnic spus: Lipsa de empatie şi coeziune socială.

Dacă îi intrebi pe analişti, o să-ţi zică pompos: Lipsa unei strategii de ţară pe 30-50 de ani.

Dacă îi provoci pe conspiraţioniştii şi dacopaţi, o să dea vina pe Multinaţionale, Rromi şi Poziţionarea geografică.

Dacă îi mai întrebi şi pe comuniştii bătrâni, o să-ţi zică: UE, SUA şi Capitalismul sălbatic.

Dacă îi sondezi pe naţionalişti: Ungurii, Soros şi Puterile străine de la Yalta şi-apoi Malta.

Dacă îi intrebi pe luptătorii din munţi, o să vă spună trişti că nu există ceva mai grav la noi, ca neam, precum Trădarea.

Dacă suni la cabinetul de psihiatrie, o să-ţi spună un specialist cu voce gravă : este un sindrom naţional acut PTSD (post traumatic stress disorder)

Dacă mergi pe la ecologişti, o să-ţi zică : Apa, Aerul şi Pădurile.

Dacă ceri părerea BORiştilor, o să-ţi bage cu îndepărtarea de Dumnezeu, blestemele asupra noastră şi ura aproapelui.

Dacă îi întrebăm pe cei de la „resurse umane”: Antimeritocraţia unei istorice culturi de grup bazate pe PCR(pile/cunoştinţe/relaţii)

Dacă sunteţi curioşi ce zic străinii de pe stradă despre noi, o să aflaţi ce ştim deja dar recunoaştem cu jumătate de gură: sunteţi hoţi.

Dacă mă-ntrebaţi pe mine: 1. N-ai cu cine. 2. N-ai cu Ce. 3. N-ai de Ce.

Dacă cutezaţi să-ntrebaţi netul, o să vă zică plin de spume că : Ilie Năstase care înjură străinii şi Macron, a cărui soţie e mai bătrână ca viitorul preşedinte al Franţei cu douăzeci şi ceva de ani.

Şi dacă mă mai intrebaţi o dată pe mine : 1. Unii 2. Alţii. 3. sigur Ceilalţi.

foto preluat de pe: gandul.info

Poate sunt restanţele cognitive, poate „karma is a bitch”, poate este sinucidere colectivă, poate e lipsa de inadecvare la sfârşitul lumii, poate e o lipsă de afectivitate parentală, poate e o problemă de dinamică sexuală, poate e antena 3, poate e Ceauşescu, Iliescu şi Băsescu la un loc.

Dar v-aţi gândit vreodată, noaptea, ca hoţii, că Noi suntem de vină!?

Fie cauze, fie efecte, un lucru e cert: toţi au dreptate şi toţi se supără pe dreptatea celorlalţi.

Sau cum inspirat spunea cineva pe fb: „În România, unii sunt mai deştepţi decât alţii. Restul sunt proşti

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

foto: gandul.info
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

 

19 aprilie 2017

Am în casă darwinişti care mă iau la mişto. Cu Dumnezeul meu cu tot. Nu-i bai. C-aşa-i frumos şi sănătos, să râzi de tine însuţi până-ţi dă sângele pe nas de bucurie. Face bine la minte, inimă şi literatură. Dar până îmi apără Statul dreptul la libertatea de conştiinţă religioasă, încerc s-o fac eu mai bine, pe persoană fizică şi jurnalistică.

Când apare o nouă rasă de câini, apar şi problemele de adaptabilitate nerulată: cică dobermanul îşi muşcă uneori stăpânul, pitbullul e foarte agresiv şi trebuie să-i bagi degetele în ochi ca să-şi dea drumul din, să zicem, prohabul preopinentului.

Şi la noi, la oameni, apar rase noi încă neadaptate Azi: Românul anticristic de Facebook.

Premisa lui e una singură: „Religia e Evul Mediu!” „Religia omoară!” „Religia te spală pe creier!”.

Pe lângă prostul p.r. al Inchiziţiei, care a omorât mai puţini oameni în toată istoria ei decât laicii într-o singură lună de expediţii de jaf şi pedepsire economică în Germania, singura grijanie permisă a omului recent laic este că „vrea o ţară ca afară”, unde Biserica nu se amestecă în treburile lui pleziriste. În plus de asta occidentalii nu sunt „oameni credincioşi”, isn`t it?! Ideologia non religiosului militantist este agresivitatea superioară pe care, nu-i aşa, Raţiunea şi Ştiinţa o clamează de vreun secol încoace. Secol care a distrus ireversibil planeta pentru „raţiunea” de a face profit şi a omorî cei mai mulţi oameni din toată istoria omenirii, religioasă sau nu.

Poţi să-i trimiţi tu la cei mai mari oameni de cultură români cu loc în strană, poţi să-i spui tu despre faptul că Biserica a ţinut invăţământul românesc.

Că, de fapt, iluminismul transilvan nu ar fi existat fără Biserică. Că toţi cei patru ctitori ai iluminsmului românesc, Micu, Maior, Şincai şi Budai-Deleanu au făcut studii teologice şi de drept canonic la Roma şi Viena. Degeaba. Nu ştie cine sunt „gagii”.

Poţi să-l trimiţi la „Sacrul şi Profanul” lui Eliade, unde iţi explică savantul nostru la ce e utilă religia în viaţa ta de om fără sens şi rost:

Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiţi de religiozitate, Cosmosul a devenit opac, inert şi mut: nu mai transmite nicium mesaj şi nu mai cuprinde niciun „cifru”. Sentimentul sfinţeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populaţiile rurale, unde mai există un creştinism trăit ca liturghie cosmică.”

Degeaba poţi să-i citezi din gândirea gânditorului comunist, Karl Marx: „Religia este suspinul creaturii chinuite. Ea este opium pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerinţa adevărateti fericiri” sau din arhivele PCR: „Toate religiile de până acum au fost expresia nivelului de dezvoltare istorică a fiecărui popor sau a unui grup de popoare. Comunismul este acea treaptă de dezvoltare istorică care face de prisos toate religiile existente şi le desfiinţează„, gânditorul militantist anti creştin vine din nou peste tine să-ţi demonstreze superioritatea „particulei lui Dumnezeu” asupra lui Dumnezeu însuşi.

Dacă îi spui toate astea, o faci nu ca să-l faci să creadă în Cel de Sus. Nu, nu, căci o să te acuze că-l hărţuieşti religios şi te denunţă public.

Să creadă, aşadar, omul ăsta nou, chiar şi în Cel de Jos, nu mă deranjează. Încerc, uneori, doar să-l fac să afle locul Bisericii în istoria devenirii noastre ca naţiune.

Încerc să-l fac să ia Biserica ca pe-o Bunică ce are „păsărelele” ei, şi care, oricum, nu mai are mult de trăit. Drept pentru care să-i zâmbim.

Dar nu Biserica vreau s-o apăr eu aici, ci credinţa, protejată prin legile naţionale şi internaţionale. Sau prin legile ONU anti profanare, par egzamplu..

Dacă vii însă in Ramadam şi-l injuri pe Mohamed, te poţi aştepta să-ţi intre nişte demenţi în numele credinţei şi să te facă curios pe loc cu privire la clasica şi laica nedumerire a existenţei vieţii de după moarte.

Am zis-o, fără să-mi treacă prin cap să justific în vreun fel vreo crimă, şi atunci când „Charile Hebdo” şi-a luat-o in plină redacţie. Este o publicaţie care bagă mâna-n fundul profetului Mohamed pe prima pagină şi care o avea pe Maica Domnului cu picioarele crăcănate ca la ginecolog, ceea ce, de exemplu Caţavencu nu a făcut-o niciodată. Mă rog, poţi râde la faze de-astea, ăştia cu gusturi de autobază, dar în mod cert te-ai şters cu credinţa unor oameni „la coeur”.

Dacă vii in timpul Paştelui să practici pe toţi pereţii hating anti religios atunci te poţi aştepta la o reacţie mai darwinistă, din popor, de la cei care îşi halesc cozonacul cu ochii la slujba de la Putna. Pentru că până şi Mântuitorul s-a înfuriat răsturnând tablele negustorilor din faţa templului. Şi, atenţie, era in timpul servciului.

Cât despre Biserica de azi a lui PFA Ciobotea, nu pot să vă spun ce cred despre anticristeţea sa, pentru că voi fi afurisit în câteva zile. Şi eu:

1.Vreau manual de istoria religiilor în şcoli

2. Vreau ca Biserica să plătească taxe şi

3. Biserica să nu mai facă politică în altar.

Aşa că, nu mă pot opune unei profeţii, care spune că bisericile se vor goli, dar mă pot burzului, când diferiţi atei vor să-şi fâlfâie superioritaea lor de oameni care se trag din maimuţă şi vin de nicăieri, ducându-se niciunde. Nu, mersi.

Hristos A Inviat!

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Siria. We came. We saw. He died

Siria. We came. We saw. He died

articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la „Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

12 aprilie 2017

 

Scriam ieri că războiul de azi este o producţie teve. În care, deţinătorul exclusivităţii transmisiilor din teatrul de operaţiuni, firma „white helmets” are acţionariat american. Bunăoară, ce vedem la teve în presa oficială şi naţională este partea pe care „trebuie” s-o vedem ca partener NATO, aflat în al doilea război mondial rece.

Cum favorabilitatea acestei naţiuni pentru „hegemonia blândă a SUA” este un lucru cert şi cvasiunanim, România fiind a doua ţară filoamericană din lume, după Albania, adevărul este, la rândul său, unul filoamerican.

Orice altă opinie este taxată drept filorusă în acest mediu de tip „ori, ori”. Se ştie, conform cercetărilor sociologice la nivel mondial, că nivelul de acceptabilitate al opiniilor oficiale în cazul unor acţiuni statale de talia unui război este de 75%.

Motivele ideologice ale unui război sunt întotdeauna strâns legate de motivele sale economice. Drept exemplu, marele analist şi savant Noam Chomski, spunea într-o carte celebră că, în Coreea de Nord americanii nu au „intrat” pentru că motivele economice nu sunt sustenabile. Adică resursele acestei ţări nu justifică „lupta pentru democratizarea” ei.

După 6 ani de revoluţie şi război civil, regimul pro rus Al Assad, părea să fi câştigat reuşind să anihileze în mare parte “opoziţia democratică” pro americană şi să izoleze ISIS în sud – estul Siriei, controlând cea mai mare parte a teritoriului Siriei.

După atacul american cu rachete Tomahawk îi stârnea fostului meu coleg, Brad Florescu, următorul panseu contabil: „59 de rchete Tomahawk la 2,981 milioane de dolari bucata – producătorul Raytheon a urcat frumos pe bursã imediat după atac. Armata siriană a pierdut 20 de avioane de producţie rusească. Acestea se cer înlocuite de urgenţă. Un Sukhoi 22 e vreo 10 milioane de dolari.”

UPDATE: după alte surse e vorba despre Mig-23, un interceptor fără capacităţi de atac la sol (15 milioane).

În plus de asta, pentru a evita repetarea poveştii, s-ar impune achiziţionarea de către sirieni a unor sisteme antiaeriene S400 despre care ruşii susţin că pot doborî şi rachete de croazieră. 400 de milioane de dolari pentru o divizie cu 8 lansatoare şi un vehicul de comandă”.

Războiul face bani. Cel din Irak a produs un turn over pe care, economistul premiat cu premiul Nobel Joseph Stiglitz îl denunţa în 2008 că „aventura din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe decât criza din sectorul imobiliar. Nu poţi cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld. euro) – da, 3.000 de miliarde – pentru un război fără sorţi de izbândă în afara graniţelor ţării şi să te aştepţi să nu resimţi efectul acasă„.

Haideţi să trecem în revistă interesele jucătorilor cei mai importanţi in războiul din Siria:

Arabia Saudită. Putere centrală în piaţa de petrol şi cel mai mare furnizor de terorism se luptă pentru o cât mai mare cotă din piaţa concurenţială a petrolului. Interesul Arabiei Saudite este cu siguranţă ca celelalte ţări producătoare de petrol să fie eliminate de pe piaţă astfel incât concurenţa să fie redusă. Dacă Iranul, Libia şi Siria nu pot aduce petrol pe piaţa mondială, Arabia Saudită poate vinde mai mult şi desigur mai scump. Aşa că Arabia Saudită este foarte interesată ca Iranul să fie supus unui embargo, iar Libia şi Siria să fie blocate de război civil. E o oportunitate pentru Arabia Saudită să sprijine ISIS şi să-şi servească aliatul tradiţional, SUA, pentru a menţine aceste ţări in afara pieţei mondiale de petrol.

Rusia. Este aliatul de peste 50 de ani al Siriei. Interesul rus este ca situaţia actuală să se menţină cât mai mult timp şi dacă va fi vreodată pace, la conducerea Siriei să se găsească o conducere pro rusă.

Dacă Siria ar fi sub influenţă americană, ar deveni un mare concurent al Rusiei pe piaţa de gaze a Europei. Exploatarea Leviathanului, cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze de la Mediterană, ar face din Europa cea mai la îndemână piaţă de desfacere a gazului provenit de aici. Asta ar însemna ca Europa să nu mai depindă de ruşi prin gazul furnizat de Gazprom. Dacă Rusia va avea la conducerea Siriei tot pe Assad, gazul Leviathanului ar putea deveni o noua arma geostrategică impotriva Europei.

În consecinţă, Rusia nu este nici ea încântată ca ISIS să dispară in această fază a conflictului, ci opoziţia care se opune unei conduceri a Siriei pro ruseşti.

Iranul. Este o ţară ce sprijină în Siria interesele comunitatii alawite, un trib musulman şiit ce conduce Siria, majoritar sunnită.

Siria a devenit vulnerabilă din cauza demonului religios ce domină lumea arabă. Şiiti şi Sunniti sunt două entităţi ireconciliabile ale religiei musulmane, ce sunt nevoite să coexiste în Siria.

Aşadar, Iranul este pro Al Assad, contra opozitiei democratice şi contra ISIS, duşmanul sunnit.

Turcia. Eminamente sunnită, Turcia lui Erdogan este in mod natural duşmanul şiitilor lui Al Assad. Turcia este implicată din raţiuni religioase, economice şi, mai ales, politice.

Kurzii din nord – estul Siriei sunt o mare problemă a Turciei pentru ca sint o minoritate importantă pe teritoriul Turciei cit si al Siriei, o minoritate ce işi cere dreptul la un stat independent. Kurzii sunt prietenii si aliaţii SUA in Siria si Irak, care, inevitabil pun SUA şi Turcia in tabere opuse.

Turcia susţine şi ISIS, nu numai ca nişte parteneri de afaceri, dar sunt şi sunniţi, care, dacă ar ajunge la putere in Siria, Turcia ar avea o influenţă consistentă in politica Siriei.

Israel. Pentru Israel ar fi interesul perfect ca războiul din Siria să nu se termine. Astfel şi-ar asigura liniştea atit din punct de vedere militar cât si economic. Are motive sa sustina toate cele trei părţi, pentru a se păstra echilibrul de forte şi să-şi păstreze staus quo.ul de aliat istoric al SUA, cu-atât mai mult cu cât Trump s-a declarat cu surle şi trâmbiţe, mai mult ca orice alt preşededinte american, drept un sprijinitor al intrselor israeliene.

articol preluat de pe: gandul.info