Articole

Ioan Botezătorul (7 ianuarie)

John the Baptist Preaching in the Wilderness by Anton Raphael Mengs, 1760

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui).

 

Nașterea

Un înger îi vestește lui Zaharia

Evanghelia după Luca relatează că, în zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunță pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu și înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: Elisabeta, stearpă și înaintată ei în vârstă, descendentă din preoți, va naște un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan. Îngerul îl vestește pe Zaharia astfel:

El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale.

El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.(Lc1.14-17)

Lui Zaharia nu-i vine să creadă iar îngerul- continuă evanghelia- îl pedepsește făcându-l mut până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp Elisabeta, nevasta sa rămâne însărcinată și se ține ascunsă cinci luni.

 

Fecioara Maria vine la Elisabeta

Evanghelistul Luca relatează cum îngerul Gavriil o anunță pe fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a șasea lună. Maria se scoală chiar în zilele acelea și pleacă în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda unde locuiau Zaharia și Elisabeta. Intră în casa lui Zaharia și urează de bine Elisabetei. Atunci, continuă evanghelistul, pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece și Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria și rodul pântecelui ei sunt binecuvântați. Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă.

 

Primirea numelui de Ioan

Evanghelia lui Luca” istorisește cum Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan. Ei îi spun Elizabetei că nimeni din rubedeniile ei nu poartă acest nume și îl întreabă apoi și pe Zaharia iar acesta scrie pe o tăbliță același lucru (numele pe care i-l spusese îngerul). Și toți se minunară căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre nume. În clipa aceea, continuă evanghelia lui Luca, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toți vecinii i -a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?”. Zaharia , tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus iar despre Ioan astfel:

Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui,

și să dai poporului Său cunoștința mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; -

datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălțime,

ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!(Lc1.76-79)

 

Adolescența și tinerețea

John the Baptist (right) with child Jesus, painting by Bartolomé Esteban Perez Murillo – foto: en.wikipedia.org

Copilul creștea și se întărea în duh, continuă Luca, și pleacă în pustie, unde rămâne până în ziua arătării lui către Israel.

 

Maturitatea

Botezul pocăinței

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția – foto: ro.wikipedia.org

Predicile și le începe în deșertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie a împăratului roman Tiberiu. La acea dată Ponțiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era cârmuitor al Ituriei iar arhierei erau Ana și Caiafa. El îi îndemna pe oameni să se pocăiască: ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape„, iar aceștia, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.

Botezul său era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, relatează evangheliile. Ioan Botezătorul venise să dea poporului cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui grație îndurării lui Dumnezeu, spune evanghelistul Luca.

 

Ioan cere pocăință adevărată

The Preaching of St. John the Baptist by Pieter Bruegel the Elder – foto: en.wikipedia.org

Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulți din farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră și îi avertizează că pocăința lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta. Dar cînd a văzut pe mulți din Farisei și din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis:

Pui de năpîrci, cine v’a învățat să fugiți de mînia viitoare?
Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.
Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decît mine, și eu nu sînt vrednic să-I duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt și cu foc.
Acela Își are lopata în mînă, Își va curăți cu desăvîrșire aria, și Își va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.(Mat3.7-12)

 

Botezul lui Iisus

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul îl botează și pe Iisus care vine la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra lui Iisus ca un porumbel, acesta fiind recunoscut ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul îl recunoaște pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, care era înaintea lui, pe care l-a făcut cunoscut, și care va boteza cu Duh Sfânt, relatează evanghelia lui Ioan. Acestui moment îi urmează ispitirea lui Iisus.

 

Milă și corectitudine

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Ioan Botezătorul - foto preluat de pe basilica.ro

Ioan îndemna noroadele să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare, arată evanghelistul Luca, vameșilor le spunea să nu ceară nimic peste ceea ce le-a fost poruncit să ia iar ostașilor romani să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu lefurile lor.

 

Ioan, neclintit și auster

St. John the Baptist Preaching, c. 1665, by Mattia Preti – foto: en.wikipedia.org

Ioan este tipul auster care a plecat în pustie unde a stat până în ziua arătării lui către Israel, care refuza pâinea și băutura, în aceeași măsură respins de mai-marii poporului ca și Iisus, care mânca pâine și bea vin.

El avea îmbrăcăminte din păr de cămilă (deci foarte aspră), cu cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.

În Evanghelia lui Matei, Iisus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului.

 

Pregătitor și vestitor al Domnului

Saint Jean Baptiste – foto: icones-grecques.com

Ioan Botezătorul este un prooroc și mai mult decât un prooroc, fiind chemat „prooroc al Celui Prea Înalt”. Astfel el vestește venirea lui Hristos căruia, așa cum mărturisesc evangheliile, nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintelor.

Pe de altă parte el a fost un sol care a pregătit calea Domnului, așa cum ne încredințează evangheliile, întorcând oamenii spre inocență („întorcând inimile părinților spre copii”) și înțelepciune („și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților”).

El este cel mai mare dintre cei născuți dintre femei și totuși inferior oricărui locuitor al împărăției cerurilor, așa cum spune Iisus. De la el încolo împărăția cerurilor se ia cu asalt.

 

Iisus și Ioan, mirele și prietenul mirelui

Înaintea aruncării lui Ioan în temniță, evanghelistul Ioan relatează cum între ucenicii lui Ioan și un iudeu s-a iscat o neînțelegere în privința curățirii, datorat faptului că și Iisus începuse să boteze. Ioan le spune că el este prietenul mirelui (mireasa fiind Biserica) care stă și-l ascultă și se bucură foarte mult când aude glasul acestuia, iar bucuria sa este deplină; că el trebuie să se micșoreze în timp ce Hristos trebuie să crească, că Iisus vine din cer, în timp ce el e pământean, că Iisus grăiește cuvintele Tatălui fiind plin de Duhul Sfânt care nu se dă cu măsură și că cel care crede în Fiul va avea viață veșnică în timp ce cel ce nu ascultă de Fiul va rămâne cu „mânia lui Dumnezeu” peste el.

 

Atitudinea față de Ioan

Evanghelia lui Luca relatează cum pe când învăța Iisus norodul în Templu și propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoții cei mai de seamă și cărturarii, cu bătrânii și l-au întrebat cine i-a dat puterea de a face lucrurile pe care le face. Iisus le-a spus că le va spune dacă vor răspunde întâi la întrebarea: „botezul lui Ioan este din cer sau de la oameni?” Ei au început să cugete între ei că dacă vor zice că e din cer vor fi întrebați de ce nu l-au ascultat, iar dacă vor zice că e de la oameni, tot norodul îi va ucide cu pietre, fiind încredințat că Ioan era un prooroc. Și au spus atunci că nu știu. Iisus le-a răspuns atunci- continuă Luca- că nici el nu le va zice de la cine a primit puterea de a face ceea ce face. Apoi le spune o pildă cu un om care avea doi feciori și îi zice primului să se ducă în vie iar acesta îi spune că nu se duce, dar îi pare rău și se duce, iar cel de-al doilea îi zice că se duce dar nu se duce până la urmă. Apoi îi întreabă pe preoți, bătrâni și farisei care este cel care a făcut voia Tatălui. Ei îi răspund că primul iar Iisus le zice că vameșii și curvele merg înaintea lor în împărăția lui Dumnezeu căci ei nu l-au crezut pe Ioan, care a venit la ei umblând în calea neprihănirii, pe când vameșii și curvele au făcut-o. În plus, încheie evanghelistul Matei relatarea- măcar că au văzut lucrul acesta, ei nu s-au căit nici după aceea ca să-l creadă.

 

Irod, mustrat de Ioan

Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe care îl învinuiește că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață. Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși. De asemenea, Ioan îl mustră pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse, relatează evanghelistul Luca. Irod îl întemnițase pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare, arată evanghelistul Matei, la fel și Irodiada, așa cum ne încredințează evanghelistul Marcu. Irod se temea însă de norod pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc și se temea și de el căci știa că este bărbat drept și sfânt, relatează Marcu. Același evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere.

 

Moartea

Totuși, când Irod își prăznuia ziua dând un ospăț boierilor săi, mai-marilor oștii și fruntașilor Galileii, fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.” Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Ucenicii au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.

Scena decapitării lui Ioan Botezătorul este descrisă în „Noul Testament” (Marcu, cap.6, 17-29), constituind tema a numeroase tablouri.

 

Faima lui Ioan

Faima lui Ioan Botezătorul era așa de mare, relatează evangheliștii Matei și Marcu, încât Irod ajunge să creadă că Iisus este, de fapt, Ioan Botezătorul înviat din morți care face minuni. Credința era răspândită și printre evrei, după cum se vede atunci când Iisus îi întreabă pe ucenici cine zic mulțimile că este el.

 

După moarte

Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat. Împăratul roman anticreștin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars rămășițele lui Ioan Botezătorul, împrăștiindu-i cenușa. Capul ar fi fost salvat și dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franța) de către regele francon Pippin al III-lea (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braț și un deget.

 

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica creștină îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana numită Deisis, rugându-se împreună cu ea, ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie: nașterea sa, (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului și 29 august- tăierea capului Sf. Ioan- zi de post și rugăciune.

Anual, la data de 24 iunie, se celebrează în lumea creștină nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o mare excepție făcută acestuia, întrucât sfinții și martirii sunt comemorați în ziua morții lor, ca zi a nașterii lor în Împărăția Cerurilor.

 

Evocarea figurii sale în artele plastice, în muzică și în literatură

ntâlnirea dintre Mântuitorul Isus Cristos si Sfântul Ioan Botezatorul la o vârstă fragedă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

ntâlnirea dintre Mântuitorul Isus Cristos si Sfântul Ioan Botezatorul la o vârstă fragedă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci, pictată cu trei ani înainte de moartea artistului, îl reprezintă pe Ioan Botezătorul. Pentru amănunte vezi: Ioan Botezătorul (tablou de Leonardo da Vinci).

Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Descoperiri recente

În 2010, în podeaua unei biserici bulgare de pe insula Sf. Ivan (Sveti Ivan) au fost descoperite niște oseminte care, după ce au fost datate cu carbon-14, s-au dovedit că aparțin primului secol d.Hr. Cercetătorii de la Universitatea Oxford au tras concluzia că acestea aparțin lui Ioan Botezătorul deși nu pot dovedi cu certitudine acest lucru.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

ro.orthodoxwiki.org – Ioan Botezătorul

basilica.ro - † Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul

calendar-ortodox.ro - †) Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

doxologia.ro - Predică la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – Arhimandrit Ilie Cleopa

Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare) (6 ianuarie)

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului„, adică a Sfintei Treimi.

Botezul Domnului. La data de 6 ianuarie se prăznuiește botezarea Domnului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos. Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor. Sărbătoarea se numește a Teofaniei deoarece la botezul lui Hristos Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima data - glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel - foto: basilica.ro

Botezul Domnului – foto: basilica.ro

Creștinii occidentali comemorează în primul rând (dar nu numai) vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).

 

Tradiția

Biblia îl menționează pe Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Îmbrăcămintea pustnicului Ioan era foarte simplă, făcută din blană de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezător cu părul și barba lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneția – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și spovedească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiția creștină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.

 

În tradiția românească

În localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele și casele. Înainte de regimul comunist, această datină exista și la București, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiții, îmbrăcați în halaturi albe, se aruncau în apa înghețată pentru a o ridica.

Botezul Domnului - foto: basilica.ro

Botezul Domnului - foto: basilica.ro

Această tradiție face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

 

ro.orthodoxwiki.org – Epifania

basilica.ro – (†) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

doxologia.ro – Predică la Botezul Domnului – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul

„St John the Evangelist” by Domenichino (Domenico Zampieri), 1620

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe bibliaortodoxa.ro

10 noiembrie 2017

 

NOUL TESTAMENT – Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 1

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

2. Acesta era întru început la Dumnezeu.

3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.

5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.

7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.

8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.

9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.

10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.

11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,

13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.

16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.

17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?

20. Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.

21. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.

22. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?

23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului„, precum a zis Isaia proorocul.

24. Şi trimişii erau dintre farisei.

25. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?

26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,

27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.

28. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era,

31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.

36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!

37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.

38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?

39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.

40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.

41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).

42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).

43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

articol preluat de pe www.bibliaortodoxa.ro

✝) Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); ✝ Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; ✝ Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana; (Harți)

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica) – foto: doxologia.ro

(†) Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); ✝ Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; ✝ Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana; (Harți) Ap. Romani 2, 14-29; Ev. Matei 5, 33-41


(†) Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; †) Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Harţi)

articol: basilica.ro

23 iunie 2016

Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

John the Baptist of Macedonia.jpg
De la Necunoscuthttp://haidar.mrezha.ru/components/com_virtuemart/shop_image/product/images/ikons/ioann/io_pr_makedoniya_14-15vv.jpg, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=11046688

Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalți doi evangheliști sinoptici Luca și Marcu folosesc termenii „Împărăția lui Dumnezeu”. Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor, spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia. Sămânța aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat. La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde a fost îngropat.

Baptism-christ.jpg
De la Uploaded to English edition of Wikipedia by IhcoycOperă proprie, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=3689829
Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449

Conform tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaște se găsesc și în mănăstiri din Biserica Coptă.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai.

 

Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în slăvita şi marea cetate Trapezunt, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăţi şi făcea negoţ. Deci, odată, pe când călătorea cu corabia, văzându-l diavolul rugându-se lui Dumnezeu şi postind, miluind şi mângâind pe cei ce pătimeau de boli pe corabie, şi pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corăbiei, numit Reiz, un italian din Biserica latină, foarte nemilostiv şi fără de omenie, vrând să-i împiedice Sfântului Ioan calea mântuirii şi să-l despartă de credinţa lui cea dreaptă. Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a-i arăta adevărul Ortodoxiei şi l-a lăsat ruşinat, biruindu-l în cuvânt. Apoi au ajuns la Cetatea Albă, care era atunci stăpânită de tătarii nogai. Deci, intrând în cetate, acel rău-credincios corăbier, purtat de invidie, a adus pâră mincinoasă înaintea păgânului dregător al cetăţii, împotriva Sfântului, zicând: „Este, o, dregătorule, un bărbat care a venit aici cu mine şi vrea să se lepede de părinteasca lui predanie şi să se înstrăineze de credinţa creştinească, şi de credinţa voastră a se apropia şi părtaş predaniilor voastre vrea să fie. Pentru care, cu multe jurăminte, s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta, să faci în grabă cele de trebuinţă pentru el, ca să primeşti mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printre cei dintâi din cetatea Trapezunt.”

Sfântul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost un sfânt român din secolul al XIV-lea. Prăznuirea sa se face la 2 iunie și 24 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost un sfânt român din secolul al XIV-lea. Prăznuirea sa se face la 2 iunie și 24 iunie – foto: doxologia.ro

Acestea auzindu-le dregătorul, a stat cu bucurie la judecată, poruncind să cheme pe Sfântul, cu cinste. Şi, dacă a stat el înaintea dregătorului, acesta a zis către el: „Am auzit despre tine că vrei să te apropii de credinţa noastră. Deci, huleşte şi blesteamă, cu glas mare, credinţa creştinească înaintea poporului, că pentru aceasta s-a adunat aici, cu femeile şi copiii lor, ca şi alţii să înveţe. Proslăveşte pe luminatul soare şi dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui şi să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste şi dregătorie vei primi de la împărat”. Iar Ioan, cel viteaz cu duhul, a răspuns dregătorului: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, Cel ce este Ziditorul soarelui pe care tu îl cinsteşti ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu aducând-o făpturii. Deci lasă tu, rogu-te, dregătorule, înşelăciunea necredinţei sufletului tău şi primeşte haina dumnezeiescului Botez, care străluceşte mai mult decât soarele, şi crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum, dar, crezi în făptură?” Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie şi a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ şi să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar, venind seara, a poruncit să lege pe Sfânt cu două lanţuri şi să-l arunce în temniţă, până dimineaţa.

Iar dimineaţa, a doua zi, a şezut judecătorul acela în scaunul de judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Şi, stând înaintea lui, Sfântul, cu faţa luminată şi cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feţei lui şi a început, cu multă măgulire, a-l ademeni pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând neclintit, a răspuns chinuitorului: „Sunt creştin”. Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ şi mai cumplit să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta, neîncetat se ruga. După aceasta, a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal neînvăţat şi sălbatic şi unul din ostaşi să încalece pe el şi pe uliţele cetăţii să alerge cât va putea calul. Şi aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un iudeu răucredincios, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie şi, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Şi, aşa, a fost despărţit capul de trup, lăsându-se să zacă în locul acela trupul Sfântului, neluat în seamă, împreună cu capul. Mucenicia Sfântului s-a petrecut în ziua de 2 iunie 1330.

Nimeni din creştini nu îndrăznea a se atinge de moaştele Mucenicului. În noaptea aceea, însă, multe făclii s-au văzut luminând lângă moaştele Sfântului Mucenic, iar trei bărbaţi luminaţi cântau cântări negrăite, cădindu-l, şi un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului. Această minune mulţi au văzut-o. Iar un iudeu răutăcios, având casă aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoţii creştinilor vor să-l ia şi să-l îngroape, a luat un arc cu săgeţi şi, întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei. Dar arcul şi săgeata s-au lipit de mâinile lui şi a rămas aşa toată noaptea. Şi, făcându-se ziuă, acei bărbaţi minunaţi şi acele făclii nu s-au mai văzut. Şi oameni de toate vârstele s-au adunat ca să privească pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor ceea ce i se întâmplase. Şi, aşa, pocăindu-se, a primit izbăvire de pedeapsa lui.

Atunci dregătorul, aflând de această minune şi temându-se mult, a poruncit creştinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat într-un loc cinstit. După aceasta, acel corăbier răucredincios, cel care dăduse pe Sfânt la chinuri, a voit să-i fure trupul şi în patria lui să-l ducă, gândind să scoată câştig de pe urma moaştelor lui muceniceşti. Deci, într-una din nopţi, venind cu ai săi şi săpând, voia să ia moaştele. Însă, în aceeaşi noapte, s-a arătat în vis Mucenicul Ioan preotului acelei biserici, zicându-i: „Deşteaptă-te degrab şi aleargă la biserică, pentru că iată, vor să-mi fure trupul.” Şi, îndată, preotul a alergat la locul acela şi a aflat mormântul săpat şi trupul Sfântului gata să fie luat. Şi, chemând poporul cel dreptcredincios, preotul a spus cele ce se făcuseră şi toţi au slăvit pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaşte ale Sfântului în Sfântul Altar, aproape de Sfânta Masă, şi au rămas acolo mai mult de 80 de ani. Şi neîncetat se vedeau, ziua şi noaptea, fel de fel de arătări cereşti, deasupra trupului Mucenicului.

Deci, a venit aceasta la auzul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului domnitor Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldova până la Marea Neagră (1400-1432). Acesta, fiind iubitor de Sfinţi, la sfatul mitropolitului Iosif, cel ce păstorea atunci Biserica Moldovei, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă. Iar ei, cu grăbire şi cu mare cinste, au adus moaştele Mucenicului. Şi, primindu-le cu multă evlavie şi cinste împreună cu toţi boierii, cu mitropolitul şi cu tot clerul şi poporul, le-au aşezat în biserica Mirăuţi din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1415, iar în anul 1589 moaştele au fost mutate în biserica Sfântul Gheorghe, noua catedrală mitropolitană.

În anul 1686, din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, sfintele moaşte au fost duse în Polonia, de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care a fost luat ostatic de regele Jan Sobieski al Poloniei (1674-1696), după retragerea sa din Moldova, întrucât domnitorul Constantin Cantemir al Moldovei (1685-1693) nu s-a asociat cu el împotriva turcilor. Iar revenirea acestor sfinte moaşte de la Jolkiev, din Polonia, s-a făcut abia în anul 1783 prin grija episcopului de Rădăuţi, Dositei. Readucerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava se sărbătoreşte în fiecare an la 24 iunie. Până astăzi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava dăruieşte tămăduiri de la racla sa tuturor celor ce aleargă la el cu credinţă şi evlavie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Sf. Ier. Niceta de Remesiana – Sfântul Ierarh Niceta (Nichita) s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creştini. A deprins din copilărie purtarea în duhul Evangheliei şi a învăţat la înalte şcoli ale vremii, ajungând un tânăr cu o cunoaştere adâncă a multor arte şi ştiinţe. Aprins de dorul dumnezeiesc, şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. De aceea a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii sale natale, Remesiana, unde a păstorit cu vrednicie între anii 366 şi 414.

Sfântul Niceta de Remesiana,  (n. cca. 335, d. 414), originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia), între anii 366-414. Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie)  - foto: crestinortodox.ro

Sfântul Niceta de Remesiana – foto: crestinortodox.ro

Deşi Evanghelia fusese predicată la daco-romani de Sfinţii Apostoli şi de ucenicii lor, totuşi nestatornicia vremurilor şi năvălirea popoarelor migratoare au făcut ca dreapta credinţă să aibă nevoie de noi propovăduitori plini de curaj şi de jertfelnicie. Lucrarea misionară a Ierarhului Remesianei s-a întins, de la cele două Dacii, aflate la sudul Dunării, şi la daco-romanii din nordul ei. Predica sa era adresată însă şi altor neamuri, barbare, precum goţii, besii şi hunii.

Sfântul Niceta a fost un adevărat Apostol, întărind credinţa ortodoxă, aducând pe păgâni la botez şi îndepărtând superstiţiile dintre cei de curând încreştinaţi. Pentru continuarea acestei misiuni, el hirotonea preoţi şi diaconi, zidea şi sfinţea biserici şi întemeia obşti monahale. În parohii şi mănăstiri, statornicise săvârşirea cu evlavie a dumnezeieştii Liturghii şi a sfintelor slujbe, chiar şi a privegherilor de noapte, ca pregătire duhovnicească, în ajunul duminicilor şi a marilor praznice. În lucrarea sa misionară, Sfântul se folosea de cântarea psalmilor, dar şi de imne creştine pe care le compunea el însuşi, precum imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm (Te Deum laudamus), scris într-o limbă latină înţeleasă de toţi, şi de mare limpezime teologică.

Dintre scrierile sale, care-i arată dreapta credinţă, râvna apostolică şi grija părintească pentru credincioşii săi, au ajuns până la noi, în parte sau în întregime, următoarele: şase cateheze, adresate celor care se pregăteau pentru primirea sfântului botez, grupate sub titlul Cărticele de învăţătură, precum şi lucrările: Despre diferite numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Către o fecioară afierosită, Despre privegherile robilor lui Dumnezeu şi Despre folosul cântării de psalmi.

Se ştie că Sfântul Niceta a întreprins cel puţin două pelerinaje la moaştele Sfântului Felix, în cetatea Nola din provincia italiană Campania, prilej cu care a legat o caldă şi duhovnicească prietenie cu Sfântul Paulin, episcopul acelei cetăţi. Acesta i-a şi dedicat Sfântului Niceta două poeme, în care laudă slujirea lui misionară plină de dumnezeiască râvnă.

Sfântul Ierarh Niceta a adormit în Domnul puţin după anul 414, încheind o păstorire îndelungată şi bogată în roade duhovniceşti şi fiind cinstit pentru sfinţenia sa de cei care l-au cunoscut, ca şi de urmaşii lor. Chipul blând, înţelept şi smerit al ierarhului din Remesiana a rămas întipărit în inimile strămoşilor noştri daco-romani şi s-a transmis peste veacuri, fiind frumos zugrăvit şi în unele colinde. El este cinstit în mod deosebit de comunităţile româneşti din Serbia, ca un sfânt ocrotitor, întrucât el a vieţuit în vremea de formare a poporului român, întărind în dreapta credinţă pe strămoşii noştri.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Niceta, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 2, 14-29

Fraţilor, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te rezemi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege drepul cunoştiinţei şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu, cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? «Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri», precum este scris. Căci tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? Iar el – din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii – nu te va judeca, oare, pe tine, care prin litera legii şi prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege? Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Ev. Matei 5, 33-41

Zis-a Domnul: aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: să nu vă juraţi nicidecum, nici pe cer, fiindcă este scaun al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternut al picioarelor Lui; şi nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui împărat. Să nu te juri nici pe capul tău, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr, alb sau negru; ci cuvântul vostru să fie: da, ce este da; nu, ce este nu; iar ce este mai mult decât acestea este de la cel viclean. Aţi auzit că s-a zis: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Eu însă vă spun vouă ca să nu staţi împotriva celui rău; iar cui te va lovi peste obrazul cel drept, întoarce-i şi pe celălalt; celui care voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar dacă te va sili cineva să mergi o mie de paşi, mergi cu dânsul două mii.

articole preluate de pe: doxologia.ro


†) Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele–Drăgaica) (Dezlegare la peste); †) Sf.Niceta de Remesiana; Aduce-rea moaştelor Sf.Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 24 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Sf. Ier. Niceta de Remesiana (dreapta), împreună cu sf. Ioan cel Nou de la Suceava (stânga). Sfântul Niceta de Remesiana, originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia)[1], între anii 366-414. Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie[2] în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie) - Icoană de Adriana Rotaru - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ier. Niceta de Remesiana (dreapta), împreună cu sf. Ioan cel Nou de la Suceava (stânga). Sfântul Niceta de Remesiana, originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia)[1], între anii 366-414. Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie[2] în Biserica Ortodoxă (iar în Occident la 7 ianuarie și pe 22 iunie) – Icoană de Adriana Rotaru – foto: ro.orthodoxwiki.org

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.

Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.

Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.

Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de „Apostol al daco-romanilor”.

În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură.

Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.

Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Sânzienele sau Drăgaica

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 - foto: ro.wikipedia.org

Sânzienele la Festivalul cetăților dacice Cricău 2013 – foto: ro.wikipedia.org


Maine, 25 iunie, facem pomenirea

Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia; Sfântul Mucenic Orentie; Sfânta Muceniță Livia; Sfântul Cuvios Dometie; Sfântul Mucenic Procopie; Sfântul Cuvios Dionisie; Sfântul Nicon de la Optina; Sfânta Fevronia, Cneaghină de Murom; Sfântul Petru, Cneaz de Murom; Ap. Romani 1, 7-12; Ev. Matei 5, 42-48

Sfânta Mare Muceniță Fevronia și Sfântul Cuvios Dionisie.  Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 iunie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Fevronia și Sfântul Cuvios Dionisie. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 iunie – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia

articol: basilica.ro

24 iunie 2016

Sfânta Mare Muceniță Fevronia – Soldații împăratului Dioclețian (284-305) erau conduși de guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah și urmăreau creștinii aflați la granița imperiului cu Persia. Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini. El îi anunța înainte ca să aibă timp să se ascundă. Selin ajunsese cu urmărirea creștinilor până în orașul Nisibi din Mesopotamia de Sus, oraș care se mai numea și Antiohia Migdoniei. În apropierea ei se afla o mănăstire de maici. Deși, stareța Vrienia le încuraja pe maicile care fuseseră cuprinse de teamă, multe dintre ele se hotărâseră să fugă și să se ascundă. În mănăstire au mai rămas maica stareță Vrienia, alte cinci maici și Fevronia care era în vârstă de 20 de ani. În afara mănăstirii a rămas o apropiată a lor, Ieria, văduva unui senator, care deși era păgână, ajuta pe maicile din mănăstire adesea. Soldații lui Selin au spart porțile mănăstirii vrând să ucidă maicile. Însă datorită lui Prim ele au rămas în viață, dintre ele fiind luată doar tânăra Fevronia și dusă în fața lui Selin. Deși, a fost îndemnată se renunțe la credința creștină și să jertfească zeilor pentru ca în schimb să fie logodită cu nepotul lui Selin, cu Lisimah. Însă, Fevronia și-a păstrat credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu tărie și curaj, răbdând numeroasele chinuri la care a fost supusă. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus, din porunca lui Lisimah, la mănăstire. Mai târziu, Selin a fost găsit mort. Lisimah a primit sfântul botez și a intrat în rândurile călugărilor de la mănăstirea arhimandritului Marcel. De asemenea, văduva Ieria a primit sfântul botez, a donat averea sa mănăstirii și cerând voie stareței Vrienia, a intrat în obștea mănăstirii, călugărindu-se. La moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia s-au săvârșit multe vindecări, însăși sfânta muceniță arătându-se în mijlocul celorlalte maici care se rugau noaptea în biserica mănăstirii.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte peSf. Mc. Orentie și frații săi şi Sf. Mc. Livia.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 1, 7-12

Fraţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Mulţumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun har duhovnicesc, spre întărirea voastră. Şi aceasta, ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.

Ev. Matei 5, 42-48

Zis-a Domnul: celui care cere de la tine, dă-i; şi pe cel care voieşte să se împrumute de la tine, nu-l îndepărta. Aţi auzit că s-a zis: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru, celui din ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată peteţi aştepta? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi, dacă primiţi cu dragoste numai pe prietenii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi păgânii acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru, cel din ceruri, desăvârşit este

articole preluate de pe: doxologia.ro

A treia aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (25 mai)

A treia aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Acest cinstit şi sfînt cap, fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfînt în vas de argint.

foto: doxologia.ro

 

† Înjumătăţirea praznicului; A treia aflare a Capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Dezlegare la peşte)

articol: basilica.ro

24 mai 2016

Cinstitul cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu știa de aceasta decât Ioana, soția lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosițe. Ioana a luat capul proorocului și l-a îngropat în Muntele Eleonului.

După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, și-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, și-a făcut o chilie și s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuță de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină. După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezenței capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa. Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci.

În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustatiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil. În peștera lui au intrat ulterior niște monahi credincioși, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peștera de lângă orașul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.

În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol, unde a fost așezat într-un loc sfințit. El a fost aflat a treia oară când a ieșit din pământ la Comane.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

† A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; Sf.Mucenic Celestin

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 25 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.

Aflarea capului Sfantului Ioan BotezatorulAcest cinstit şi sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Şi fiind vestit acest lucru de un preot şi fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi credinciosul popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Celestin, care s-a săvârşit, pătrunzându-i-se glesnele cu cuie de fier.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Olvian, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Sfântul Ierarh Inochentie al Odessei

Sfântul Ierarh Inochentie al Odessei.  Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 25 mai - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Inochentie al Odessei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 25 mai – foto: doxologia.ro

„Facă Bunul Dumnezeu ca noi cu toții să ne facem mai luători aminte către timpurile anului și să contenim de a le mai privi și socoti ca niște schimbări neînsemnate din natură, ci dimpotrivă, să începem a vedea într-însele adevărata oglindire a nevăzutelor desăvârșiri dumnezeiești, o adevărată oglindă a propriei noastre vieți și o icoană vie pentru purtarea și călăuzirea noastră în viață” (Sfântul Ierarh Inochentie, arhiepiscopul Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii)

 

Mâine, 26 mai, facem pomenirea

Sfântul Apostol Carp; Sfântul Apostol Alfeu; Sfântul Mucenic Averchie; Sfânta Muceniță Elena; Sfântul Apostol Tadeu

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Carp din Cei Şaptezeci este pomenit de Biserică în 26 mai împreună cu Sfântul Alfeu şi în 4 ianuarie cu Cei Şaptezeci. În a doua sa epistolă către Timotei, Sfântul Pavel cere "felonul pe care l-a lăsat la Troa cu Carp, și când vei veni, adu-l cu tine împreună cu cărţile." Carp a fost episcop în Berroia (sau Veria), în Macedonia - foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Carp din Cei Şaptezeci - foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, următor şi slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile lui la cei ce le trimitea.

✝ Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului; (Harți)

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.
29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) – in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

foto: doxologia.ro

✝ Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului; (Harți)

Ap. II Petru 3, 1-18

Iubiţilor, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată, ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. Întâi, trebuie să ştiţi că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate aşa rămân, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă, şi prin apă, şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată, iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, cum vorbeşte despre acestea în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră, ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului. Amin!

Ev. Marcu 13, 24-31

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; stelele cerului vor cădea şi puterile cele din ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Iar El va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi ai Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi însă pildă de la smochin: când mlădiţa lui se face mlădioasă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape; tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceasta, să ştiţi că El este aproape, este lângă uşi. Adevărat vă spun vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu se vor împlini toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

articole preluate de pe: doxologia.ro


† Întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul (Harţi)

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie): 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie) 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică. 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) - in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.  - foto: basilica.ro

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

24 februarie 2016

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu ştia de aceasta decât Ioana, soţia lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosiţe. Ioana a luat capul proorocului şi l-a îngropat în Muntele Eleonului. După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, şi-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, şi-a făcut o chilie şi s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuţă de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.

După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul şi să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri şi ştiind că acest lucru se datorează prezenţei capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.

Simţind că i se apropie sfârşitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească şi să nu-l deschidă până când însuşi sfântul îi va porunci. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peşteră din apropierea oraşului Emesa din Siria. Deşi monahul Eustatiu era arian, la peştera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peşteră şi trimis în exil. În peştera lui au intrat ulterior nişte monahi credincioşi, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului. În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol.

articol preluat de pe: basilica.ro


†) Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 24 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie): 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie) 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică. 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) - in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.  - foto: crestinortodox.ro

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. – foto: crestinortodox.ro

Aflarea cinstitului cap al Sfântului Ioan BotezatorulCinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 25 februarie, facem pomenirea

Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Alexandru; Sfântul Mucenic Ipatie

Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului, (gr. Ταράσιος), a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806. A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor. Prăznuirea lui se face pe 25 februarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului – foto: ro.orthodoxwiki.org

Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului, (gr. Ταράσιος), a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806. A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor. Prăznuirea lui se face pe 25 februarie.

Ap. I Ioan 1, 8-10; 2, 1-6

Fraţilor, dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi cuvântul Lui nu este întru noi.

Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta cunoaştem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble

Ev. Marcu 13, 31-37; 14, 1-2

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi când va veni ziua aceea. Este tocmai ca un om care a plecat departe şi, lăsându-şi casa, a dat slujitorilor săi puterea, fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheaţi, dar, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle dormind. Iar cele ce vă spun vouă, le spun tuturor: privegheaţi!

Şi după două zile erau Paştile şi azimile, iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii căutau cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: nu în timpul praznicului, ca să nu fie tulburare în popor.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Ier. Tarasie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru și Ipatie

articol: basilica.ro

25 februarie 2016

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului – S-a născut în Constantinopol (Bizanț). Părinții săi, Gheorghe și Encratia, erau oameni înstăriți. Tatăl său era slujitor împărătesc și chiar Tarasie a fost nobil și secretar la curtea imperială. În luna septembrie, anul 780, împăratul Leon al IV-lea, iconoclastul, a murit pe neașteptate. Moștenitorul tronului, Constantin al VI-lea era un copil în vârstă de 10 ani. Împărăteasa Irina a rămas regentă până la majoratul fiului său. Era deci împărăteasă (780-803). Irina a urmărit două scopuri în domnia ei: să-și păstreze tronul prin orice mijloace și să restabilească cinstirea sfintelor icoane. Pentru împlinirea acestui scop din urmă a fost ajutată mult de fostul secretar imperial, Tarasie, ajuns patriarh în anul 784. Lupta împărătesei și a lui Tarasie nu a fost ușoară.

Prima încercare de a se ține un Sinod Ecumenic în Constantinopol în anul 786 a dat greș. De abia în anul următor, 787, după ce s-au luat toate măsurile de înlăturare a oricărei primejdii, s-a ținut Sinodul al VII-lea Ecumenic în Niceea. Acesta a restabilit ortodoxia și închinarea la sfintele icoane. Tânărul împărat s-a căsătorit în luna noiembrie a anului 788 cu Maria d`Amnia, iar după câțiva ani a crezut de cuviință să o trimită la mănăstire pentru a se putea recăsători cu o domnișoară de la curte, pe nume Teodota. Împăratul spunea că soția sa a vrut să îl otrăvească. Patriarhul Tarasie s-a împotrivit, apărând nevinovăția Mariei, știind adevărul. Astfel, nu i-a dat binecuvântare nici pentru alungarea împărătesei Maria, nici pentru noua căsătorie săvârșită totuși în pala, în septembrie 795, de un preot caterisit. Patriarhul Tarasie a păstorit până în anul 806, când a trecut la Domnul, după 22 de ani de luptă pentru Hristos. A fost îngropat în mănăstirea zidită de el pe malurile Bosforului.

Sfântul Mucenic Alexandru – A pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Maximian (285-305), fiind supus supliciilor, a fost trimis în Marcianopol (Tracia) și în urma chinurilor la care a fost supus și aici a primit moarte martirică.

Sfântul Mucenic Ipatie – S-a născut în Frigia (Asia Mică), în timpul împăratului Arcadius (395-408). La vârsta de 18 ani s-a călugărit într-o mănăstire din Tracia. De aici s-a dus împreună cu alți frați monahi din Calcedon, în mănăstirea Rufin (fostul prim-ministru al lui Arcadius). Ipatie a fost stareț în această mănăstire timp de 40 de ani în rugăciuni și viață îmbunătățită.

articol preluat de pe: basilica.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei; Sfânta Cuvioasă Gorgonia

Sfântul, slăvitul și sfințitul mucenic Policarp a fost episcop al Smirnei și unul din Părinții apostolici. S-a născut între anii 69 și 81 d.Hr. și a mucenicit între anii 155 și 167. L-a cunoscut personal pe sfântul apostol și evanghelist Ioan.
Prăznuirea lui se face la 23 februarie
foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei; Sfânta Cuvioasă Gorgonia; Sfântul Damian Esfigmenitul

Ap. II Petru 2, 9-22

Iubiţilor, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii; şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceştia însă ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate fiind ei înşişi robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

Ev. Marcu 13, 14-23

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: când veţi vedea urâciunea pustiirii, cea prezisă de proorocul Daniil, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă -, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi, şi cel ce va fi pe casă să nu se coboare în casă, nici să nu intre să ia ceva din casă; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în acele zile. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi chin cum nu a fost până acum, de la începutul făpturii pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi de n-ar scurta Domnul zilele acelea, nu s-ar mântui nici un om; dar pentru cei aleşi, pe care El i-a ales, a scurtat zilele acelea. Atunci de vă va zice cineva: iată aici este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama, căci iată mai înainte v-am spus vouă toate.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Sfințit Mc. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia

articol: basilica.ro

23 februarie 2016

Sfântul Policarp era din Efes (Asia Mică) şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când ei erau în temniţă, închişi pentru credinţă. Fiind osândiţi la moarte părinţii lui şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o milostivă creştină, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învăţat dreapta credinţă şi poruncile Evangheliei Domnului. Pe când împlinea vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos prin părţile Asiei şi, aprinzându-se de dorinţa de a-l vedea, a părăsit casa Calistei şi a mers în căutarea Apostolului. L-a găsit alături de ucenicii săi: Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol. Policarp a rămas împreună cu aceşti binecuvântaţi propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând osteneli şi suferinţe în slujba credinţei.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era surghiunit în insula Patmos, a aşezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea şi Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moartea sa, l-a aşezat pe Sfântul Policarp episcop în locul său, cu legământ să nu înceteze a se osteni pentru cuvântul Domnului. Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulţi păgâni la sfânta credinţă. Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, acum episcop în Smirna, a scris o Epistolă către Filipeni, care se păstrează şi astăzi, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, era în drum spre Roma, unde urma să fie martirizat.

Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate. Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”.

Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins, iar dregătorul i-a spus: „Blesteamă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?” Pentru aceasta, fiind osândit la moarte, a fost ars de viu. Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste.

Biserica îi face pomenire în fiecare an la data de 23 februarie.

articol preluat de pe: basilica.ro


† Sf. Ierarh Mucenic Policarp al Smirnei

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 23 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

 

Sfântul, slăvitul și sfințitul mucenic Policarp a fost episcop al Smirnei și unul din Părinții apostolici. S-a născut între anii 69 și 81 d.Hr. și a mucenicit între anii 155 și 167. L-a cunoscut personal pe sfântul apostol și evanghelist Ioan. Prăznuirea lui se face la 23 februarie - foto: crestinortodox.ro

Sfântul, slăvitul și sfințitul mucenic Policarp  - foto: crestinortodox.ro

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, „roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul „Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: „Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, „tatăl tuturor creştinilor” şi „ademenitorul întregii Asii”. În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în „Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, „dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale„.

Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: „Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Cuvioasă Gorgonia. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 februarie - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Gorgonia. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 23 februarie – foto: doxologia.ro

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : „Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Mâine, 24 februarie, Biserica serbează

✝ Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului; (Harți)

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie): 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie) 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică. 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) - in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.  - foto: doxologia.ro

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. – foto: doxologia.ro

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):
23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.
29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

Ap. II Petru 3, 1-18

Iubiţilor, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată, ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. Întâi, trebuie să ştiţi că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate aşa rămân, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă, şi prin apă, şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată, iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, cum vorbeşte despre acestea în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră, ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului. Amin!

Ev. Marcu 13, 24-31

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; stelele cerului vor cădea şi puterile cele din ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Iar El va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi ai Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi însă pildă de la smochin: când mlădiţa lui se face mlădioasă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape; tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceasta, să ştiţi că El este aproape, este lângă uşi. Adevărat vă spun vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu se vor împlini toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

articole preluate de pe: doxologia.ro


† Întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul (Harţi)

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului. Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie): 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie) 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică. 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru) - in imagine, Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.  - foto: basilica.ro

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

24 februarie 2016

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu ştia de aceasta decât Ioana, soţia lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosiţe. Ioana a luat capul proorocului şi l-a îngropat în Muntele Eleonului. După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, şi-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, şi-a făcut o chilie şi s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuţă de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.

După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul şi să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri şi ştiind că acest lucru se datorează prezenţei capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.

Simţind că i se apropie sfârşitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească şi să nu-l deschidă până când însuşi sfântul îi va porunci. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peşteră din apropierea oraşului Emesa din Siria. Deşi monahul Eustatiu era arian, la peştera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peşteră şi trimis în exil. În peştera lui au intrat ulterior nişte monahi credincioşi, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului. În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol.

articol preluat de pe: basilica.ro