Articole

Maria Montessori (1870 – 1952)

foto preluat de pe life.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgwww.agerpres.roadevarul.ro

 

Maria Montessori (1870 – 1952)

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia — d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori).

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 în Ancona, Italia. Familia Montessori s-a mutat la Roma în 1875, iar anul următor Maria a fost înscrisă la şcoala de stat. Şi-a continuat educaţia între 1886-1890, la Institutul Tehnic ”Leonardo da Vinci’‘ dorind să devină inginer. După absolvire, părinţii săi au încurajat-o să urmeze o carieră în învăţământ, fiind unul dintre domeniile în care femeile puteau să evolueze. Însă, Maria era hotărâtă să urmeze şcoala medicală şi să devină doctor.

În 1890, Maria s-a înscris la Universitatea din Roma unde a studiat fizică, matematică şi ştiinţele naturale, iar după doi ani şi-a primit diploma. A obţinut numeroase burse şi împreună cu banii câştigaţi din lecţiile particulare, şi-a putut plăti cea mai mare parte a educaţiei sale medicale. În timpul şcolii s-a confruntat cu prejudecăţile colegilor săi, realizând singură disecţiile, deoarece clasele mixte nu erau permise.

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia - d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria Montessori - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Maria Montessori a devenit la 10 iulie 1896, prima femeie medic din Italia

A fost angajată imediat la Spitalul San Giovanni de pe lângă Universitatea din Roma. În 1897 s-a alăturat voluntar unui program de cercetare în cadrul clinicii de psihiatrie de la Universitatea din Roma. Ca parte a muncii sale, Maria Montessori vizita azilurile pentru copii cu retard mintal din Roma. În cadrul unei vizite, îngrijitorul azilului i-a relatat faptul că aceştia adunau de pe jos firimiturile căzute după luarea mesei. Montessori şi-a dat seama că într-o astfel de cameră goală, nemobilată, copiii îşi doreau stimulare senzorială şi activităţi pentru mâinile lor şi că lipsa acestora contribuia la starea lor. Astfel, a început să cerceteze tot ceea ce avea legătură cu copiii retardaţi.

În 1898, munca lui Montessori cu copiii de la azil a devenit din ce în ce mai importantă. S-a adresat, în acest context, Congresului Naţional Medical din Torino, unde a susţinut teoria controversată conform căreia lipsa unei pregătiri adecvate pentru copiii cu retard reprezenta cauza comportamentului lor. În acest sens, ea a prezentat anul următor, în cadrul Congresului Pedagogic Naţional, o viziune a progresului social şi economic pornind de la măsurile educaţionale. Această noţiune de reformă socială prin educaţie a fost o idee care s-a dezvoltat şi maturizat pe tot parcursul vieţii sale.

Implicarea lui Montessori în Liga Naţională pentru Educaţia Copiilor Retardaţi a condus la numirea sa ca şi co-director, împreună cu Giusseppe Montesano, în fruntea unei noi instituţii numită Şcoala pentru copii cu tulburări de comportament, care s-a dovedit a fi un punct de cotitură în viaţa Mariei Montessori, marcând o schimbare în identitatea profesională de la medic la pedagog.

Până atunci, ideile sale despre dezvoltarea copiilor erau doar teorii, dar această şcoală i-a permis să pună aceste idei în practică. Montessori a lucrat timp de doi ani în cadrul acestei şcoli, aducând muncii sale un plus de valoare ştiinţifică şi analitică, învăţând şi observând copiii în timpul zilei şi scriind informaţiile noaptea.

 

Maria Montessori, Giuseppe Ferruccio Montesano, Mario Montessori

Maria Montessori a avut un singur copil, un băiat, care s-a născut în urma unei relaţii pe care a avut-o cu partenerul, medicul şi colegul de la şcoala dedicată copiilor cu deficienţe mintale din Roma, Giuseppe Ferruccio Montesano. Decizia de a da copilul spre adopţie şochează şi acum.

Cu Giuseppe Montesano a împărţit managementul şcolii pentru copiii cu dizabilităţi – Şcoala Ortofrenică. Mario Montessori s-a născut la 31 martie 1898. Relaţia cu Montesano ar fi putut deveni oficială prin căsătorie. Doar că, în atare condiţii, ar fi trebuit să renunţe la posibilitatea de a mai munci în domeniul delicat al educaţiei copiilor cu nevoi speciale.

Montessori a decis să-şi continue munca şi studiile, în detrimentul căsătoriei şi a căzut de acord cu iubitul ei să păstreze în secret relaţia, cu condiţia ca niciunul dintre ei să nu se căsătorească cu altcineva.

Doar că tatăl a fost primul care a încălcat pactul. S-a îndrăgostit de altă femeie şi s-a căsătorit ulterior cu aceasta. Simţindu-se trădată, Maria Montessori a decis să părăsească spitalul universitar. Mai mult a luat hotărârea de a-şi da copilul în îngrijire unei familii care locuia în mediul rural, în apropierea Romei.

 

Marea trădare

Kramer este cel care menţionează în 1976 despre relaţiile personale ale Mariei Montessori şi fiul Mario, pe care l-a avut cu Dr. Montesano. Se pare că în calea căsătoriei acestora ar fi stat şi familia lui Montesano, lucru confirmat în urma cercetărilor Dr. Robert Gardener de la Clanmore Montessori din Oakville, Ontario.

Mama lui Montesano a refuzat să ia în considerare căsătoria. Montesano a fost cel care a propus ca fiul său să fie dat spre îngrijire unei asistente imediat după naştere, în schimbul numelui său. Montessori a fost devastată. Acela a fost momentul în care Montesano a jurat că nu se va căsători niciodată cu altcineva.

Un an mai târziu, Montesano a trădat-o şi s-a căsătorit cu o altă femeie. În plină criză, Montessori a luat decizia de a-şi trimite fiul să locuiască cu străini, vizitându-l în următorul deceniu, doar ocazional, fără să-i spună adevărul originii sale.

 

Copilul abandonat, recunoscut oficial în ultimii ani de viaţă ai mamei şi în testament

Dr. Giuseppe Ferruccio Montesano nu şi-a recunoscut niciodată copilul.

Dar Mario Montessori a devenit unul dintre cei mai importanţi asistenţi din munca Mariei Montessori şi, mai târziu, chiar coordonatorul proiectelor ei educaţionale.

Cu toate acestea, nici Maria Montessori nu l-a recunoscut public multă vreme. În numeroasele lor turnee, l-a prezentat întotdeauna ca pe nepotul ei sau drept fiul ei adoptiv. L-a acceptat public înainte să moară, recunoscându-i acest drept şi în testamentul ei în care l-a identificat drept „Il figlio mio” – „fiul meu”.

cititi mai mult despre relația Mariei Montessori cu copilul ei pe adevarul.ro

Maria şi Mario Montessori, creatorii unui nou sistem de învățământ la nivel mondial - Metoda Montessori Foto baandek org, preluat de pe adevarul.ro

Maria şi Mario Montessori, creatorii unui nou sistem de învățământ la nivel mondial – Metoda Montessori - Foto baandek org, preluat de pe adevarul.ro

 

Decizia de a renunţa la copil şi de a se izola în mănăstire

Este perioada în care a luat decizia de a se izola într-o mănăstire pentru a medita. A fost o cruntă lovitură pentru orgoliul unei femei care nu cunoscuse decât triumful, într-o lume a bărbaţilor.

Mândra şi strălucitoarea femeie făcea cunoştinţă cu disperarea. Potrivit cercetărilor dr. Gardner, în timpul zilelor şi săptămânilor de izolare s-a întâmplat ceva incredibil. Maria Montessori a cunoscut o transformare psihologică completă şi a ieşit din această perioadă de auto-examinare cu un set de obiective care par incredibile pentru observatorul modern. Părea hotărâtă să se reinventeze total.

 

Incredibila transformare psihologică din izolare care a dat naştere unui fenomen mondial

Deşi a fost prima femeie medic din istoria Italiei, a decis să părăsească practica medicinii pentru totdeauna. În acelaşi timp, a luat o decizie care avea să schimbe cursul educaţiei şi predării pentru totdeauna. Până în acel moment, fusese preocupată de copiii cu probleme. A decis să-şi concentreze toate energiile pe îmbunătăţirea pedagogiei pentru copiii normali.

În 1901, a părăsit Şcoala pentru copii cu tulburări de comportament şi s-a înscris la Universitatea din Roma pentru a stăpâni domenii de studiu total noi. A urmat cursuri de antropologie, filozofie educaţională şi psihologie experimentală. Între 1904-1908 a deţinut funcţia de lector al Şcolii Pedagogice a Universităţii din Roma.

Într-un mod ciudat, dacă nu ar fi existat Dr. Montesano, nu ar fi existat nici Maria Montessori. Fără să vrea, a devenit catalizatorul unei crize emoţionale monumentale, care a determinat-o pe Montessori, abia în anii 30, să conteste concepţiile greşite despre capacităţile şi nevoile celor mici.

Maria Montessori a deschis la 6 ianuarie 1907, prima ”Casa dei Bambini” (Casa Copiilor), potrivit http://ami-global.org/, într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Roma, San Lorenzo. Având şansa să lucreze cu copii normali, Maria a adus câteva materiale educaţionale pe care le concepuse de-a lungul anilor. Astfel, a creat o legătură permanentă cu copiii şi a devenit profund interesată de dezvoltarea lor.

În urma unei cercetări atente şi minuţioase, ea a realizat că micuţii îşi construiesc propriile lor personalităţi pe măsură ce interacţionează cu mediul înconjurător. A numit acest proces, mai târziu, auto-educaţie. Montessori a fost convinsă că educaţia începe la naştere şi că primii ani din viaţa unui copil, sunt cei care-l formează pe acesta cel mai mult, dar sunt şi cei mai importanţi, atât fizic cât şi mental, potrivit www.casamontessori.ro.

În 1909, dr. Montessori a ţinut primul ei curs pe teme pedagogice, la care au participat atât studenţi italieni, dar şi din alte ţări. Notiţele din această perioadă au fost reunite într-o primă lucrare publicată în acelaşi an. A fost tradusă în SUA în 1912, sub titlul de ”Metoda Montessori”. La scurt timp a fost tradusă în peste 20 de limbi, devenind un punct de referinţă în domeniul pedagogic.

Munca Mariei Montessori a continuat şi treptat a fost acceptată în multe ţări europene şi în alte părţi ale lumii. Astfel, ea a studiat copii de toate rasele şi culturile din numeroase ţări, ajungând să realizeze în cele din urmă că legile dezvoltării umanităţii sunt valabile oriunde.

În 1933 toate şcolile Montessori din Germania au fost închise. Au urmat cele din Italia. Izbucnirea Războiului civil din Spania a făcut ca membrii familiei Montessori să plece, în 1936, în Anglia. Au ajuns apoi în Olanda.

Maria Montessori şi fiul său au plecat în India, în 1939, pentru a susţine cursuri de formare în pedagogie. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind cetăţeni italieni, Mario a fost arestat, iar mama sa a fost pusă în arest la domiciliu. S-au reîntors în Olanda în 1946.

În 1947, Maria Montessori a susţinut la sediul UNESCO o alocuţiune pe tema ”Educaţie şi Pace”, conform http://ami-global.org/.

 

Nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Pace

În timp ce Montesano nu a fost niciodată mai mult decât o notă de subsol pentru istorie, Maria Montessori a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace de trei ori. I-a fost acordată decoraţia franceze a Legiunii de Onoare şi a primit doctorate de onoare de la unele dintre cele mai mari universităţi din lume.

Maria Montessori a murit în Olanda la vârsta de 81 de ani, la 6 mai 1952.

Maria Montessori (1870 - 1952) - foto preluat de pe adevarul.ro

Maria Montessori (1870 – 1952) – foto preluat de pe adevarul.ro

 

Metoda Montessori

Maria Montessori și-a concentrat atenția și metodele educaționale asupra copiilor retardați intelectual, având deficiențe mintale din naștere, numiți comun și/sau popular idioți.

- Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învățate direct, imediat.

- Crearea de grupe educaționale care acoperă 3 ani, spre exemplu: grupa 3-5 ani, sau 6-9, sau 7-10, etc..

- Încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii pe care să le respecte.

- Curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea copiii sunt făcute de ei înșiși, în funcție de modul specific cum se autoconduc.

Ce este specific unui program de pregătire ce folosește “Metoda Montessori” îl reprezintă modul în care se desfășoară activitățile în clasă. Fiecare sală de clasă este echipată cu materiale ce permit, mai întâi, învățarea prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire, scriere, matematică avansată. În activitățile de predare sunt folosite artele vizuale, muzica și mișcarea.

Materialele didactice sunt atent selectate și plasate astfel încât , totul să fie la locul lui și la vedere pentru a facilita selectarea acestora de către copii. Copiii le pot vedea și pot învăța din greșelile proprii, fără ca un profesor să le sublinieze eroarea. Acesta este unul dintre numeroasele aspecte ale unei clase Montessori care favorizează independența.

La sugari, Metoda Montessori încurajează dezvoltarea naturală a personalității copilului prin învățare prin atingere și mișcare liberă într-un mediu favorabil.

Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.

Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.

 

cititi mai mult despre Maria Montessori si pe: www.agerpres.roadevarul.rowww.mayamontessori.ro en.wikipedia.org;

(recorder.ro) Mesajul generaţiei Z: „Raise your fucking voice şi nu mai credeţi totul de-a gata!“

Tudor Helgiu (16 ani) refuză să accepte reguli înainte de a primi explicații

 

Mesajul generaţiei Z: „Raise your fucking voice şi nu mai credeţi totul de-a gata!“

foto preluat de pe recorder.ro
articol de Laurențiu Ungureanu si David Muntean (recorder.ro)

23 octombrie 2017

 

Tinerii născuţi după anul 2000 (numiţi, în limbajul sociologilor, Generaţia Z) s-au făcut mari şi ne vorbesc despre principii şi libertate. La mijlocul săptămânii trecute, mai mulţi elevi de la Liceul „Inochenţie Micu“ din Cluj-Napoca au fost scoşi de la ore şi trimişi acasă pe motiv că aveau părul lung şi erau nebărbieriţi. Unul dintre ei a ieşit în faţă şi a cerut explicaţii.

Tudor Helgiu (16 ani) i-a solicitat directorului să justifice necesitatea unei astfel de reguli şi i-a reproşat că a modificat regulamentul liceului peste noapte, fără să consulte elevii şi părinţii. Iar când un elev îndrăzneşte să întrebe „de ce?“, în învăţământul românesc din anul 2017 se produce un scurtcircuit.

Ministrul Educaţiei a spus că e dreptul liceelor să decidă conduita propriilor elevi, directorul a rămas cu regulamentul în vigoare şi a refuzat să mai comenteze, iar unii dintre cetăţenii intraţi în dezbatere i-au închis gura tânărului rebel: “Dacă erai al meu, te tundeam chel”. Şi gata, cazul despre lungimea părului în şcoli a fost rezolvat. Nu e voie, elevii să facă bine să respecte regulile şi să dea pletele jos.

cititi continuarea pe: recorder.ro

(istorie-pe-scurt.ro) Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864

Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864
foto si articol: istorie-pe-scurt.ro

4 decembrie 2014

Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864 - foto: istorie-pe-scurt.ro

Prima lege modernă a învăţământului românesc. Legea instrucţiunii publice din 1864 – foto: istorie-pe-scurt.ro

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza se trece la implementarea programelor paşoptiste, una dintre direcţii fiind reorganizarea instrucţiunii publice. În încercările de unificare a legislaţiilor celor două principate, Comisia de la Focşani, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, lucrează încă din iunie 1859 la elaborarea unui astfel mde proiect de lege. La 12 iulie 1860 avem deja un prim Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite. Acestui proiect avea să îi urmeze la numai câteva luni un altul, cu acelaşi nume, întocmit de Vasile Boerescu (în octombrie 1860).

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate - foto: ro.wikipedia.org

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris), ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate – foto: ro.wikipedia.org

Lucrarea de unificare legislativă era însă întârziată de starea de provizorat a instituţiilor nou-create. Situaţia se schimbă fundamental la 4 octombrie 1861, când un decret domnesc crea o comisie mixtă (cu câte opt membri din fiecare principat) pentru a trece imediat la unificarea legilor şi a regulamentelor administrative ale Principatelor Unite.

În 11 decembrie 1861 se proclamă unirea definitivă a celor două principate, Moldova şi Muntenia, sub numele de Principatele Române Unite (până atunci fusese doar o uniune personală, sub Alexandru Ioan Cuza).

În noile condiţii, în domeniul învăţământului se organizează şi funcţionează Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii (4 iunie 1862). La 20 martie fusese publicat Proiectul de lege pentru administraţia instrucţiei publice din Principatele Unite, care înfiinţa Consiliul superior al Instrucţiunii publice, în locul Eforiei Şcoalelor din Bucureşti şi al Consiliului Şcolar din Iaşi. La 2 august 1862, consiliul îşi începe activitatea.

La cererea consiliului, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România. Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare. Dezbătut la 11 martie 1864, a fost votat cu majoritate zdrobitoare. Astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre sancţionare.

Colegiul National "Vasile Alecsandri" Galati - foto: cnva.eu

Colegiul National “Vasile Alecsandri” Galati – foto: cnva.eu

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul. Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară.

Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe.

Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

cititi mai mult pe: istorie-pe-scurt.ro


Legea nr. 1150/1864 asupra instrucţiunii a Principateloru-Unite-Române
În vigoare de la 25.11.1864 până la 02.08.1948

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România și decedat la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România (1859-1866) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România și decedat la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România (1859-1866) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

ALECSANDRU IOAN I.

cu mila lui Dumnedeu şi vointia naţională

Domnu Principateloru-Unite-Române.

La toţi de faţia şi viitori sănetate.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretaru de Statu la Departamentulu Justiţiei, Culteloru şi Instrucţiunii publice, No. 52,014, pe lîngă care Ne supune spre aprobare Proiectulu de Lege asupra Instrucţiunii publice;

Vedendu decisiunea luată de Consiliulu Nostru de Ministri prin jurnalulu încheiatu în şedinţa de la 16 Octomvrie;

Ascultându şi opiniunea Consiliului Nostru de Statu;

În virtutea Statutului din 2/14 Iuliu trecutu;

Amu sancţionatu şi sancţionâmu, promulgatu şi promulgâmu ce urmeză:

Disposiţiuni generali

Art. 1.
Instrucţiunea se împarte în publică şi privată.

2. Instrucţiunea publică se împarte în primariă, secundariă şi superiore.

3. Instrucţiunea primariă coprinde: scolele primarie din comunele rurali şi urbane.

4. Instrucţiunea secondariă coprinde: liceele, gimnasiele, seminariele, scolele reali, de bele-arţi, profesionali şi scolele secundarie de fete.

5. Instrucţiunea superiore va coprinde facultâţile de litere, de sciinţe matematice şi fisice, de dreptu, de medicină.

6. Instrucţiunea primariă elementariă este obligătoriă şi gratuită, după cumu se legiuesce la Partea I, Cap. II, Secţiunea I, din presenta lege.

7. Corpulu înveţătoru se împarte în patru grade:

1° Învăţători sau înveţătore pentru scolele primarie rurali.

2° Institutori sau institutrici pentru scolele primarie urbane.

3° Profesori de scole secundarie.

4° Profesori de facultâţi.

8. Administraţiunea centrale a instrucţiunii se esercită după regulele şi în marginile mai jos prescrise.

a) De ministrulu instrucţiunii.

b) De consiliulu permaninte alu instrucţiunii.

c) De consiliulu generale alu instrucţiunii.

PARTEA I
Despre administraţiunea şi organisarea instrucţiunii
CAPITOLUL I
Despre administraţiunea centrale
SECŢIUNEA I
Despre Ministru şi Consiliulu permaninte alu instrucţiunii
9. Ministrulu este autoritatea supremă a instrucţiunii publice şi private.

10. Ministrulu esercită autoritatea sa prin mijlocirea consiliului permaninte alu instrucţiunii.

11. Consiliulu permaninte se compune de Ministrulu instrucţiunii, preşedinte, şi de cinci membri, dintre cari unulu va fi vice-preşedinte.

12. Membrii consiliului se numescu de Domnu dupe recomendaţiunea ministrului.

La împlinirea fie-cărui periodu de cinci ani se voru scămba câte doui dintre membri: alunintrelea membrii consiliului nu se potu scăma de câtu dupe reporutulu motivatu alu consiliului de ministrii către Domnu.

13. Membrii consiliului se voru alege dintre foştii sau actualii profesori, cari voru ave cinci ani de servicie publice, şi dintre alte persone, cari se voru fi distinsu în sfera instrucţiunii.

14. Consiliulu va fi consultatu, sub clausă de nulitate, însă cu reserva dreptului de veto alu ministrului, asupra, tutuloru questiuniloru relative la administraţiunea şi direcţiunea instrucţiunii publice şi private.

Tote decisiunile ministrului trecute prin consiliu conformu disposiţiunii de susu, voru purta formula “audindu pe consiliulu permaninte alu instrucţiunii.”

15. Consiliulu are şi atribuţiuni judiciarie; elu se va pronunţia, în ultimă instanţă, asupra recursuriloru făcute în contra decisiuniloru date de consiliele academice.

16. Părerile şi decisiunile consiliului nu voru fi esecutorie de câtu dupe ce voru fi încuviinţate de ministru.

În casu de revocare a unui profesor, decisiunea consiliului permaninte nu se va pune în lucrare de câtu după ce se va întări prin decretu domnescu conformu art. 403.

17. Consiliulu, în eserciţialu atribuţiuniloru sale contenţiose, nu va pute fi presedutu de ministru. În acestu casu va preside vice-preşedintele sau în lipsă celu mai vechiu dintre membri.

Ministrulu cu tote acestea va pute asiste la desbatere şi a da lămuririle ce va judeca.

18. Conisiliulu, în ceea se priveşce cârţile didactice, va propune ministrului concursuri pentru elaborarea loru, defigendu-se premie din fondurile budgetului instrucţiunii pentru stimularea bărbaţiloru capabili, deosebitu de beneficiele din vendarea aceloru cârţi, cari se voru defige de consiliulu permaninte după casuri.

Consiliulu va chiăma în sînulu seu pentru consultare doui profesori, de gimnasie sau de facultâţi, speciali asupra materiei, şi va judeca definitivu acele concursuri.

19. Părerile şi decisiunile consiliului permaninte se dau după majoritatea voturiloru. Minoritatea va fi datore să’şi dea opiniunea motivată. Consiliulu nu va pute fincţiona cu mai puţinu de trei membri presinţi.

20. Nici o modificare nu se va pute face la programele în fiinţă fâră a se observa cele următore:

1° Asupra modificârii, ce elu aru socoti de trebuinţă a se face programei în vigore, consiliulu, cerendu mai ânteiu opiniunea tutuloru consilieloru scolare, va elabora, noulu proiectu de programă.

2° Consiliulu permanente va supune acestu proiectu de programă, însoţitu de observaţiunile sale şi de opiniunile consilieloru scolare, la esaminarea consiliului generale alu instrucţiunii.

3° Programa, aprobată de doue treimi ale acestui din urmă consiliu, se va trămite ministrului, care o va supune la aprobarea Domnului.

21. Consiliulu va face la finele fie-cârui anu, o espunere generale de starea şi trebuinţele instrucţiunii publice, care se va supune ministrului spre a se comunica consiliului generale.

SECŢIUNEA II
Despre consiliulu generale alu instrucţiunii
22. Consiliulu generale se va compune:

1) De unu preşedinte, care va fi ministrulu.

2) De trei delegaţi ai înveţămentului primaru cari se voru numi de Domnu dupe o listă întreită ce voru trămite scolele primarie din Bucureşti, Iaşi şi Craiova.

3) De cinci membri ai înveţămentului secundariu numiţi de Domnu după o listă întreită ce se va presenta de scolele secundarie de prin oraşe.

4) De trei delegaţi ai instrucţiunii superiori, cari se voru numi de Domnu, dupe o listă îndoită ce vor presinta facultâţile din Bucuresci şi Iaşi.

5) De un membru al scolei militare care se va numi de Domnu, dupe o listă îndoită presentată de corpul profesorale al acelei scole.

6) De un membru al scolelor de medicină din Bucuresci şi Iaşi, care se va numi de Domnu după disposiţiunile alineatului precedinte.

7) De trei membri ai instrucţiunii private numiţi de Domnu dupe o listă întreită presentată de scolele private din oraşele Bucuresci, Iaşi şi Craiova.

8) De câte un delegat din partea fie cârii scole profesorali şi reali, numitu de Domnu, dupe o listă întreită presentată de corpul profesorale al fie cârii scole.

9) De doui membri numiţi de Domnu din consililu de Statu.

10) De doui membri numiţi de Domnu dintre membrii curţii de casaţiune.

11) Pe doui membri numiţi de Domnu din cleru.

23. La împlinirea fie cârui periodu de trei ani se vor face noue alegeri şi numiri conformu celor prescrise prin art. precedente.

Aceleaşi persone vor pute fi realese şi numite din nou pentru următorul periodu trienale.

24. Funcţiunile membrilor consiliului generale sunt gratuite. Membrii cari un vor fi residenţi în Bucuresci vor primi diurnă de un galbenu pe di pre cât va dura sesiunea consiliului, şi deosebit, cheltuelele transportului.

25. Consiliul generale se va aduna odată pe anu în Bucuresci de la 1-25 Septembre.

26. Pentru fie care sesiune ministrul instrucţiunii publice va delega trei membri din consiliul permanente, cari vor asiste la deliberaţiunile consiliului generale şi vor lua cuventul de câte ori vor judeca de trebuinţă; ei nu vor lua parte la votu.

27. Sedinţele consiliului generale nu vor fi publice.

28. Consiliul generale va fi consultatu asupra tuturor cestiunilor cari au raportu la întinderea şi îmbunătăţirea instrucţiunii.

29. La începutul fie cârii sesiuni, ministrul instrucţiunii va comunica consiliului generale tote cestiunile relative la instrucţiune, cari vor fi fostu mai din ‘ainte discutite şi pregătite în consiliul permaninte.

30. Consiliulu generale la finele fie cârii sesiuni va presenta ministrului unu reportu, prin care va resume resultatul deliberaţiunilor sale.

Acestu reportu precum şi procesele verbali ce se vor încheia pentru fie care şedinţă, se vor publica prin jurnalul instrucţiunii sau prin monitoru.

CAP II
Despre organisaţiunea instrucţiunii primarie
SECŢIUNEA I
Despre obligaţiunea instrucţiunii
31. Instrucţiunea elementariă este obligatoriă pentru toţi copiii de amendoue secsele începend de la optu pînă la doui-supră-dece ani împliniţi ai etâţii.

Acestă îndatorire este impusă, sub penalităţile aici mai josu prescrise, părinţilor, tutorilor, stăpânilor, maestrilor şi ori cârii, persone ce ar ave sub îngrijire unu copilu.

Copiii în etate de doui-supră-dece ani la punerea în lucrare a acestei legi vor fi dispensaţi de înveţătura obligatoriă.

32. Instrucţiunea obligatoriă va coprinde următorede obiecte de studiu: citirea şi scrierea, catechismul, noţiuni de igienă, de gramatică, de geografiă, de istoria ţerei, de dreptu admnistrativi al ţerei, cele patru lucrâri din aritmetică, sistema legale a mesurelor şi a greutîţilor.

33. Se apără de îndatorirea de a trămite pe copii la scola publică acei cari vor dovedi că le dau înveţătură a casă sau în veri unu institutu privatu.

34. Nu se pote lua unu copilu de la scolă mai ‘nainte de a fi dobînditu din partea înveţătorului un certificat de cunoscinţele coprinse în art. 32 de mai susu.

35. Nici o causă împedicătore nu pote dispensa de îndatorirea instrucţiunii obligătoriă impusă prin art. 32, de nu va fi judecată şi recunoscută ca atare de consiliulu municipale sau comunale.

36. Când părintele, tutorele sau stăpînul va lăsa pe copii a lipsi de la scolă fâră motivu legale, şi nu’i va trămite trei dile dupe advertimentul ce va priimi de la înveţiătoru, acesta sau revisorul ori sub revisorul va însciinţa îndată pe consiliulu locale al comunei, care va supune pe părinte, tutore sau stăpânu la o amendă de doue-deci parale la oraşe şi dece parale la sate pentru fie care di de lipsu.

Amenda se va plăti în bani sau în lucru pentru comună. În casu de recidivă ea va fi îndoită.

37. Nici un maestu, industriaşu, arendaşu, ori stăpînu nu va priimi în serviţiul seu un copilu mai micu de doui-supră-dece ani, de cât după ce i se va areta certificatulu de înveţătură, sub osendă de a se supune de câtre consiliulu locale la o amendă de una sută lei şi la îndatorirea de a trămite şi a ţine pe copilu în scolă pînă la alu patru-supră-decele anu.

38. Amenda prescrisă prin articlele precedinţi se va împlini, de va cere trebuinţa, prin autoritâţile administrative dupe cererea consiliului comunale.

39. Tote amendele se vor versa în casa comunale în favorea scolei.

40. Preotul comunei, sau, în oraşu, preotul de suburbiu, sau autoritatea însărcinată cu ţinerea actelor civili va comunica în cea d’ânteiu lună a fie cârui anu, înveţătorului respectivu o listă de toţi copiii ocolului seu, cari au împlinitu, în acel anu, etatea de optu ani. În acea listă se va areta numele copilului, satulu sau oraşulu, suburbiulu, numele familiei, anulu şi diua nascerii.

Acestă listă va servi înveţătorului spre a’i face cunoscuti pe copiii cari trebuescu a fi adstrînşi la înveţătura obligată.

41. La fie care trecere a revisorului sau subrevisorului, se vor esamina aceste liste, şi se vor controla mesurile ce se vor fi luat.

42. Instrucţiunea obligătoriă este în sarcina Statului întru totu ceea ce privesce: 1) Personalulu înveţătoru, administratoru şi domesticu; 2) Subvenţiunea pentru materialu de scolă, cârţi, chârtiă etc. la copiii cei fâră mijloce; şi în sarcina comunelor, cât pentru local, mobile şi lemne de încălditu.

În casu când scola ar ave mijloce proprie provenite din donaţiuni, legaturi, etc., acelea vor fi afectate la întreţinerea scolei, însă numai spre a comunei uşurare de sarcinele ce i se impunu prin art. precedente.

43. Comunele, îndeplinindu sarcinele impuse lor pentru înveţătura obligătoriă prin art. 42 vor pute să înfiinţeze scole cu înveţături mai întinse.

SECŢIUNEA II
Despre organisaţiunea instrucţiunii primarie
§ I
Scolele primarie de băeţi din comunele urbane
44. În tote comunele urbane se va stabili câte una sau mai multe scole primare.

45. Scola primară a unei comune urbane se va împărţi în trei clasi, fie care decâte un anu. Pentru fie care clase va fi câte unu înveţiătoru titulariu; când numerulu scolariloru va trece de cinci-deci în clase, prisosulu va forma o divisiune deosebită care va fi încredinţată la unu înveţătoru divisionariu.

46. Se va regula treptatu ca numerul scolelor primarie şi alu clasilor lor să fie în reportu cu populaţiunea fie cârii comune.

În fie care suburbiu va fi cel puţinu o scolă. Cu tote acestea ministrul instrucţiunii va pute, prin decisiune dată în forma determinată prin art. 14, să permită ca doue suburbie puţinu populate să aibă o singură scolă.

continuarea pe lege5.ro

Şi dascălii şi poliţiştii vor creşteri salariale. Sindicatele din educaţie ameninţă cu proteste

foto si articol – stiri.tvr.ro

18 august 2015

Decizia Guvernului de a majora salariile personalului sanitar cu 25% de la 1 octombrie a declanşat imediat reacţii în rândul angajaţilor din învăţământ. Sindicatele din educaţie salută decizia Executivului, dar solicită ca şi dascălii să beneficieze de acelaşi tratament. După profesori a venit şi rândul poliţiştilor. Liderul celui mai important sindicat al breslei cere, de asemenea, creşterea salariilor pentru angajaţii de la Interne.

Anunţul favorabil medicilor a stârnit reacţia sindicatelor din educaţie, care cer, la rândul lor, salarii mărite. Altfel, ameninţă cu proteste la început de an şcolar. Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” transmite Executivului că orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va avea efecte negative în anii următori.

În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, potrivit Mediafax.

Federaţia avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar, potrivit aceleiaşi surse.

După profesori a venit şi rândul poliţiştilor. Liderul celui mai important sindicat al breslei cere, de asemenea, creşterea salariilor pentru angajaţii de la Interne, informează Telejurnalul.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

Cu 2,5% din PIB alocate educaţiei, România este la coada clasamentului lumii în privinţa finanţării şcolii

foto – zf.ro
articol – Corina Mirea – zf.ro

România continuă să se plaseze în coada clasamentului lumii la capitolul cheltuieli cu învăţământul, fiind devansată de ţări precum Bulgaria, China sau Indonezia.

În ciuda promisiunilor de a face din învăţământ o prioritate, în ciuda evidentei decăderi a sistemului, finan­ţarea rămâne jos de tot în com­pa­raţie cu nevoile, dar şi cu alocările pe care alte ţări le acordă educaţiei.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de învăţământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul educaţional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educaţiei este echivalentul a 3,7% din PIB.

Deşi oamenii politici au promis şi au şi introdus în normele legislative un prag de 6% din PIB care să meargă de la bugetul de stat către educaţie, în ultimii ani sumele investite în învăţământul românesc nu au trecut niciodată de 4%. În acelaşi timp, fiecare ministru care a trecut pe la educaţie şi fiecare guvern care a condus ţara au ţinut să le reamintească alegătorilor că educaţia este o prioritate. Acest lucru nu se vede nici măcar pe hârtie, întrucât, în ciuda creşterii bugetului acordat pentru învăţământ, în 2015 reprezintă doar 3,7% din PIB, potrivit raportului de activitate al fostului ministru al educaţiei Remus Pricopie (în funcţie din 2012 până la finalul lui 2014). Tot acelaşi raport arată că în 2014 doar echivalentul a 3,2% din PIB a mers către educaţie (în jur de 21 de mld. lei).

„Tot timpul învăţământul a primit în jur de 3% din PIB, deşi legea spune că ar trebui să vorbim despre un 6%. Se pare că nu dorim să avem o populaţie educată şi că, în­tr-adevăr, privim aceste bugete ca pe o cheltuială, în loc să fie gândite ca o investiţie cu barometru de eficienţă“, este de părere Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).

El susţine că investiţiile din sistemul educaţional românesc sunt cu atât mai de neînţeles cu cât mare parte din sumele care se atribuie instituţiilor de învăţământ publice se întorc la buget fie prin TVA impus la bunurile achiziţionate, fie prin taxele cu salariile profesorilor, cea mai mare cheltuială a unei şcoli sau universităţi (circa 70% din bugetul total). România are una dintre cele mai mari praguri de taxare a muncii, chiar şi în condiţiile reducerii CAS cu cinci puncte procentuale anul trecut, astfel că, pe lângă salariul net care ajunge în buzunarele angajaţilor români, aceştia mai reprezintă o cheltuială suplimentară de cel puţin 40% pentru cei care le plătesc salariile.

Cel mai mare investitor în educaţie din lume este Suedia, care acordă instituţiilor de învământ public bugete care reprezintă 7% din PIB-ul ţării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda şi Belgia. România este însă prima ţară într-un top al celor mai slabe investiţii din educaţie, acordând anual bugete de două ori mai mici ca cele din Germania, Spania sau Polonia. „Investiţiile în educaţie se măsoară greu şi diferă în funcţie de modul în care sunt raportate.

cititi mai mult pe http://www.zf.ro/eveniment/cu-2-5-din-pib-alocate-educatiei-romania-este-la-coada-clasamentului-lumii-in-privinta-finantarii-scolii-14119678

”Atentat asupra viitorului țării, asupra copiilor”! Anunțul făcut în Parlament!

sursa – libertatea.ro

Social democratul Ninel Peia a lansat în urmă cu câteva minute (articol publicat la: 12:08 | Tue,24 Mar 15) de la tribuna Parlamentului un atac dur la adresa celor care se ocupă de educația copiilor României.

”Vă rog să luaţi aminte încă de la început că prezenta declaraţie politică o consider a fi o atenţionare asupra unui fapt de o gravitate politică deosebită, poate chiar un atentat îndreptat împotriva viitorului Ţării, asupra copiilor ce mâine vor duce numele României mai departe în istoria încă nescrisă a Neamului nostru.

În România există o alcătuire care, prin modul de a-şi proteja membrii şi felul în care evită orice responsabilitate, aş putea s-o numesc ca fiind ocultă, dar mă voi limita numai să subliniez latura distructivă şi toxică pe termen lung a acţiunilor ei.

Sub o pălărie elegantă, cu ţeluri şi proiecte minunate privind sistemul educaţional autohton, numitul Centrul National de Evaluare şi Examinare ( CNEE ) funcţionează, într-un con de umbră protector o anumită comisie despre care se ştie numai că se ocupă cu elaborarea subiectelor pentru examenele de Capacitate, respectiv Bacalaureat. Presupunând că ai vrea să ştii cine sunt cei ce alcătuiesc aceste importante teste, nu vei afla nimic, nici ce fac cu exactitate şi în ce domenii, nici dacă primesc subvenţii financiare şi din alte surse decât cele guvernamentale, nici măcar care sunt procedurile sau medodologia conform căreia elaborează respectivele subiecte. Mai mult, fiind o emanaţie a unui organism de stat, ar trebui afişate undeva, public, CV-urile onorabililor, declaraţiile lor de avere şi de interese poate chiar răspunsuri ale unor întrebări ce se repetă an de an.

Nu veţi găsi nicăieri aceste simple informaţii. Sunt mai spioni decât spionii… Am putea crede că avem de a face cu o congregaţie secretă, un soi de sectă cu iz educaţional, o frăţie-fantomă, despre a cărei alcătuire cunosc numai câţiva aleşi. Adică, tocmai pe dos conform cerinţelor unei societăţi democratice. Acesta este un lucru scandalos, dar este numai primul.

De când am început să fac câteva demersuri pentru a afla cum să scot la iveala aceste capacităţi intelectuale care influenţează definitiv destinele copiilor români, am primit informatii interesante despre diverse lucruri. Spre exemplu, unii dintre ei sunt abonaţi permanent la diverse contracte de cercetare, unele finanţate din bani publici, altele din bani europeni. Păi, n-ar trebui să ştim şi noi asta? De ce atâta secret?

Despre alţii, am mai auzit că ar face parte din ceva ONG-uri cu finanţare de afară, că sunt consultanţi pe ici, pe colo şi, cea mai gravă acuzaţie, că s-a reusit, prin influenţe de diferite feluri, implementarea unei reguli universale, aceea că la respectivele teste sau examene, trebuie dovedită proasta pregatire a elevilor români.

Bun, iată o acuzaţie grea, deci cui mă adresez , ca să fiu sigur că nu este deloc aşa? Mister, stăpânii subiectelor sunt invizibili. Ceea ce consider că este o palmă dată oricărui parlamentar interesat de bunul mers al Ţării, de viitorul ei.

Toate cele prezentate mai sus le aduc în atenţia dumneavoastră pentru că, numai după simulările examenului de Capacitate, din luna februarie, pentru elevii de clasa 8-a, mi-au fost sesizate situaţii intolerabile pe care vi le împărtăşesc acum, chiar de la această tribună. Am fost informat că:

- 1) subiectelor le-a fost alocat prea puţin timp pentru rezolvare sau invers, rezolvarea subiectelor necesită mai mult timp. Se ştie, în occident, circulă o lege nescrisă care spune că pentru rezolvarea unei probleme, un elev are nevoie de patru ori mai mult timp decât profesorul sau

- 2) subiectele de la matematică ar fi fost, în proporţie covârşitoare, extrase sau aidoma celor din culegerile de specialitate şi nicidecum mai apropiate exemplelor din manuale. Atenţie, era vorba de o simulare la Capacitate, nu o competiţie de tipul cinstitelor Olimpiade…

- 3) legat tot de matematici, vechea practică a depunctării elevilor ce folosesc alte căi de rezolvare a problemelor decât cea agreeată este încă în vigoare, lucru de nepermis într-un sistem de învăţământ sănătos

În esenţă, la acestea se adaugă spiritul în care sunt concepute subiectele, spirit care este foarte indepărtat de ţelul declarat, acela de a evalua consolidarea cunoştinţelor de bază la diverse materii.

Dragi colegi, pentru că nu puteam lua aceste acuzaţii de bune, am întreprins, la rândul meu, câteva investigaţii. Şi ce-am aflat nu mi-a plăcut câtuşi de puţin.

Astfel,

- am strâns la un loc mai mulţi studenţi şi masteranzi de la Matematică-Informatică şi le-am cerut să rezolve problemele date elevilor de clasa 8-a, la materia specifică. Puţini dintre ei au rezolvat testul integral şi de nota 10, dar ATENŢIE, şi aceştia în 4 ore şi nicidecum în cele 3 ore alocate elevilor. Deci cum să facă faţă, onorabil, un copil de numai 14 ani ?

- am repetat exact aceeaşi procedură cu testul de la limba română, tot de la Capacitate, unde am folosit studenţi şi masteranzi de la litere şi filozofie. Rezultatul a fost, în mare acelaşi, şi a dovedit că timpul alocat nu este suficient pentru a preda o lucrare de nota 10.

- Am mers mai departe . Am trimis aceleaşi subiecte de matematică unor şcoli din Statele Unite, Austria şi Germania, unde au fost folosite ca examene extracuriculare pentru elevi de aceeaşi vârstă. Rezultatele au fost dezastruoase: nici unul dintre copii nu ar fi luat nota şase!

Desigur, am mai primit şi informaţia că materia care se preda la noi în clasa a 8-a, în Austria se studiază tocmai in clasa a 11-a.

În concluzie, vă asigur că nu sunt un adept al teoriei conspiraţiei, nu am găsit decât următoarea explicaţie pe cea care refuz să o accept: am putea vorbi despre faptul că se implementează sistematic un plan de formare a unei populaţii cu cunoştinţe minime şi cu şanse mici pentru accesarea studiilor universitare şi post universitare. Un fel de punere în aplicare a teoriei care spune că “ţara ne vrea proşti”, prin demonstraţii anuale care indică un nivel de şcolarizare apropiat de cel din Africa Centrală… de asemenea, am putea considera şi că se caută cu tot dinadinsul ridicarea artificială a ştachetei acestor examene pentru descurajarea, din vreme a viitoarei clase mijlocii din România. Un scenariu distopic, dar plauzibil, dacă ţinem cont de faptul că, numai în februarie, anul acesta, la simularea Capacităţii, din 160.000 de copii de clasa 8-a, doar jumătate au luat peste nota cinci 5.

Ei bine, toate aceste presupuneri ar putea fi spulberate numai prin cunoaşterea membrilor acestei comisii mai secrete decât… serviciile secrete. Ar fi de ajuns doar să ştim ce pregătire au, în ce domenii, ce interese îi indrumă, de cine sunt aleşi, dintre câţi specialişti sunt ei aleşi, cum sunt aleşi, pe ce criterii, dacă au sau nu interese ce graviteaza în jurul editurilor de carte şcolară, dacă mai au venituri suplimentare şi din ce anume activităţi, dacă, la vremea elaborării subiectelor, testele au rămas strict în aria curriculară curentă,şi ar mai fi alte câteva asemenea chestiuni. Ca să nu mai spunem că asemenea capacităţi cu vocaţie ştiinţifică nu ar trebui să rămână necunoscute publicului larg.

Şi o ultimă întrebare aş mai avea: cine supraveghează şi aprobă activiatea acestei comisii ultrasecrete, cine garantează profesionalismul şi buna lor credinţă?”, a spus Peia

articol preluat de pe http://m.libertatea.ro/

Cîmpeanu: S-au înscris la religie 88% din elevi, dar şi 93,45% din cei care încep şcoala la toamnă

foto si articol: mediafax.ro

O pondere de 88% dintre elevii care fac în prezent religie s-au înscris să urmeze în continuare acest curs iar, dintre copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016, 93,45% au optat de asemenea să studieze religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

La nivel naţional, dintre elevii care fac în prezent religie ca materie opţională, au ales să urmeze în continuare acest curs 88 la sută, potrivit situaţiei cererilor centralizate până vineri, la ora 12.00, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Educaţiei.

Până vineri la ora 12.00 au fost introduse în baza de date 2.082.476 de cererei de înscriere la ora de religie, în condiţiile în care 2.364.838 de elevi au această disciplină opţională în oferta educaţională.

Totodată, dintre cele 137.293 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar, pe 128.300, respectiv pe 93,45 la sută, figurează opţiunea pentru ora de religie, a mai anunţat ministrul.

La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.364.838 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.
Ponderea elevilor bucureşteni înscrişi la ora de religie era, vineri la ora 12.00, de 85 la sută, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.

În Bucureşti, s-au înscris 160.000 de elevi din totalul celor 188.000 eligibili, a spus inspectorul general şcolar, precizând că mai sunt cereri de validat.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Protest pentru demnitatea invatamantului public

Am fost informați de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde suntem cadre didactice, că ne-a fost virată în conturile bancare suma de 700 de lei astăzi, 14 noiembrie 2014, conform OUG nr. 58/2014, prin care personalul didactic din învӑțӑmântul preuniversitar și universitar de stat poate primi subvenția pentru dezvoltare profesionalӑ.

Nu există însă niciun contract prealabil cu cadrele didactice care să definească cadrul legal de obligații ale părților în această chestiune (orice contract incheiat ulterior primirii acestei sume este lovit de nulitate).

Noi, semnatarii acestei scrisori, considerăm că modul de implementare al acestei măsuri pervertește scopul ei declarat, anume sprijinirea perfecționării profesionale a cadrelor didactice.

Dorim să ne exprimăm acordul și solidaritatea cu colegii de la Universitatea București care au exprimat o poziție similară în scrisoarea deschisă publicată pe romaniacurata.ro. Considerăm, alături de ei, că acțiunea Guvernului vine fără o pregătire prealabilă convingătoare, fără informații clare legate de sursa acestei finanțări, precum și de modalitățile în care se va face justificarea legată de cheltuirea banilor. Acest fapt este cu atât mai grav în cazul universității noastre, care a virat în mod automat în conturile tuturor angajaților săi această sumă, fără a avea din partea acestora un acord individual prealabil.

Data la care a fost implementată această măsură fără precedent este prea evident legată de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale pentru a putea fi invocată o coincidență.

Dincolo de problemele legate de legalitatea acestei măsuri, consideram că aceasta lezează in mod direct demnitatea angajaților din învățământ. Având în vedere problemele structurale grave de subfinanțare cu care se confruntă acesta, oferirea în pragul alegerilor a unei sume de bani menite să liniștească o categorie de angajați vădit și justificat foarte nemulțumită este insultătoare.

Această măsură este cu atât mai revoltătoare cu cât:

- nu este respectată prevederea privind procentul din buget acordat finanțării Educației, conform legii.
- din interese politice și împotriva interesului învăţământului, actualul guvern a modificat Legea Educației în mod repetat prin Ordonanțe de urgență și Hotărâri de guvern, fără consultarea părților interesate și fără a urma procesul de dezbatere parlamentară;
- performanța în cercetare este doar solicitată, fără a se asigura o structură prin care atingerea acesteia să devină posibilă;
- politicul se amestecӑ în activitatea universitarӑ prin decizii cum a fost cea recentӑ, prin care în mod absolut nejustificat au fost suspendate cursurile universitare în zilele de vineri, 14 noiembrie 2014, și luni, 17 noiembrie 2014.

Semnăm pentru demnitatea învățământului public din România.

Anca Simionca, lector dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Norbert Petrovici, lector dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Raluca Perneș, asistent drd., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Cristina Raț, lector dr, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Irina Culic, profesor dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Florin Faje, lector dr., Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, UBB Cluj

Gyongyi Pasztor, lector dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Laszlo Peter, lector dr., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Gabriel Bădescu, profesor dr., Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, UBB Cluj

Miruna Runcan, profesor dr., Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj

Lucian Butaru, lector dr., Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj

Adrian Ludusan, asistent dr., Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj

Enikő Vincze, profesor dr., UBB Cluj

Goina Calin, lector Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

Maria-Carmen Pantea, lector dr.Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB Cluj

—-

Pentru lista actualizata a semnatarilor, vedeți site-ul petiției.

Ora de religie din scolile romanesti

Ora de religie din scolile romanesti – factor al discriminarii sau mijloc si opera culturala a spiritualitatii?!…

Ma gandeam, in aceste vremuri, la modul in care istoria este ciclica, la felul in care ea se repeta, fiindca, iata, asistam la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidentiaza ora de religie ca fiind un instrument al stressului si al discriminarii si care, in consecinta, invoca indepartarea si inlaturarea acesteia din preajma copiilor nostri caci ar putea fi contaminati de duhul indoctrinarii, te pomenesti, si de cel al bigotismului ori al pietismului!… Si acest fapt ar fi in opozitie cu starea moderna a tanarului asaltat de alte discipline, stiinte, curente, doctrine si instrumente ale educatiei mai putin crestine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!…

Nu stiu de ce dar de cativa ani incoace, suntem amenintati si asaltati, in momentul in care se pune in discutie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea si perfectionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente si ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali – membri a, te miri ce societate civila – care sunt deranjati ba de (ne)deschiderea dosarelor si deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunista, ba de existenta icoanelor in scolile romanesti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existentei si aplicarii unei legi a cultelor cat se poate de stramba, incompleta ori imperfecta, si mai ales, de problema discriminarii si a nedreptatirii bietilor homosexuali…

Chiar si problema orei si a statutului orei de religie a mai fost desbatuta si in anii trecuti… Ce sa facem, acestea sunt, dupa unii, adevaratele si singurele probleme ale Romaniei post comuniste ori post-decembriste – care, iata, de douazeci de ani se zbate si se straduieste sa-si caute locul, rostul, sensul si importanta in noua configuratie geopolitica si geostrategica, in cadrul instititutiilor globalizante si globalizatoare ale structurilor europene si euroatlantice… Si te pomenesti ca, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, ar sta in calea acestor demersuri sau ar incurca pe cineva in acest sens, ca vedem ca unii se tot impiedica de Ea, asa, in drumul liber… Problema este ca cei care se simt amenintati de influentele orei de religie (altfel, intotdeauna binefacatoare) sunt foarte putini si foarte slab argumentati sau fundamentati, dar iata, in schimb, care sunt argumentele noastre, ale celor mult mai multi si dreptcredinciosi, pentru mentinerea ei acolo unde ii este locul, adica in scoala romaneasca:

- Prezenta orei de religie in invatamantul de stat este conforma Constitutiei Romaniei, care prevede in art. 32. alin. (7): „Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.” De asemenea, este conforma Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede in art. 32 alin. (1): „In invatamantul de stat si particular, predarea religiei este asigurata prin lege cultelor recunoscute.”

- Disciplina religie se preda in scolile de stat potrivit Legii Invatamantului nr. 84/1995, republicata, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.

- La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”. Prin urmare, prezenta disciplinei religie in oferta scolara este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisa a parintelui sau a tutorelui legal constituit.

- Pentru a se asigura, in mod egal, accesul elevilor la educatia religioasa, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor prevede in art. 32 alin. (4): „La cerere, in situatia in care conducerea scolii nu poate asigura profesori de religie apartinand cultului din care fac parte elevii, acestia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului caruia ii apartin.”

- Prezenta religiei in sistemul de invatamant romanesc nu este o inovatie a perioadei post-decembriste. Legea instructiunii publice din 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc peste trei decenii si care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea si gratuitatea invatamantului (dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar inaintea Marii Britanii, Elvetiei, Bulgariei, Serbiei, Frantei), aseza religia la loc de cinste intre obiectele de studiu, atat in cadrul invatamantului primar unde se preda catehismul (art. 32), cat si in cadrul invatamantului secundar, gimnazial si liceal, unde se preda „religiunea” (art. 116).

- In majoritatea statelor Uniunii Europene, cu exceptia Frantei, religia este disciplina scolara, sub diferite denumiri: Educatie religioasa (Austria, Danemarca, Germania, Grecia si Irlanda), Educatie moral-religioasa (Anglia), Morala si educatie religioasa (Portugalia), Educatie religioasa si morala (Luxemburg), Crestinism, Religie si Etica (Norvegia), Religie sau etica (Belgia), Miscari ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia si Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promoveaza un sistem de invatamant care valorifica potentialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.

- Pentru mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun, in cadrul campaniei Patriarhiei Romane „Nu vrem liceu fara Dumnezeu!” s-au primit in anul 2008 peste 140.000 de mesaje de sustinere.

- In ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, conducatorii si reprezentantii cultelor religioase recunoscute in Romania si-au exprimat pozitia comuna cu privire la mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun.

- Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale si morale ce stau la baza culturii europene si nationale, valori la care elevii trebuie sa aiba acces in mod liber si care au un rol formativ deosebit, demonstrat si de studiile sociologice in domeniu.

Prin urmare, am senzatia tot mai pregnanta ca spiritul cel autentic cu toate ale sale, incomodeaza si deranjeaza pe unii deoarece constituie o realitate existentiala, puternica si cat se poate de compacta, continand niste precepte moral-crestine foarte clare si corect definite. Acest lucru estompeaza sau atenueaza unora duhul lor foarte zdruncinat si de-a dreptul exhaustiv, ajungand (sarmanii) niste victime ce revendica „libertatea de constiinta” care, chipurile, ar fi inrobita de orele de religie, de icoanele, slujbele ori simbolurile Crestinismului sau, de ce nu, si ale altor religii!… Cred ca, in primul rand, unii ca acestia sunt victimele secularizarii, sau nostalgicii vremurilor prigonitoare impotriva Bisericii, ori sclavii propriei lor constiinte, ce este lipsita de o articulare spirituala autentica!…

Se ignora, insa, urmatorul aspect, si anume ca: libertatea de constiinta inseamna (si) respectarea libertatii constiintei semenului, mai cu seama in cazul in care, aceasta constiinta – care agreeaza, ba chiar apara existenta acestei ore de religie in trunchiul comun (de baza) si in aria curriculara (parinti, profesori si elevi, deopotriva) lucreaza in majoritatea covarsitoare a membrilor acestei tari!… Suntem intru totul de acord cu respectarea drepturilor unei minoritatii – fie si aceea a ateilor si liberilor cugetatori, dar acestia sa nu uite totusi faptul, ca in spiritul reciprocitatii, trebuie aplicata si vice-versa, in caz contrar, vom vorbi intr-adevar, de discriminare!… Nu asistam, oare, sau nu suntem chemati sa participam, din nou, la o lamurire a doctrinei promovata de ideologii secularisti, secularizanti si secularizati in raport cu invatatura dreptcredinciosilor crestini, ori se aplica preceptul biblic „nu te teme turma mica” – in mod distorsionat!… Iar daca se ajunge in acest loc, in acest fel, este vai de cei care rastalmacesc scripturile!…

O alta problema este aceea a aparitiei a (inca) unui precedent destul de primejdios, asa incat ne intrebam si chiar asteptam cu emotie si infrigurare sa vedem ce va mai urma: Cine, de unde (de nicaieri si de aiurea), cu ce petitii, idei si solutii nastrusnice va mai veni ca de, mintea (si constiinta in virtutea libertatii de expresie) lucreaza, mai cu seama intr-un stat democratic ca acesta unde, culmea, este invocata discriminarea in conditiile in care altii ne lauda sau poate, chiar ne acuza de prea multa toleranta!… Asadar, ni se cere sa refuzam si sa renuntam la Chipul lui Hristos din icoana sufletului nostru si din viata noastra cotidiana, ce trebuie sa fie una preponderent spirituala si eminamente duhovniceasca. Oare se doreste, cumva, sa se ajunga si la respingerea Chipului Hristic din om, mai cu seama din copiii si tinerii nostri?…

Pai, astfel de incercari s-au mai facut in istoria (chiar recenta) a poporului nostru, asa incat ar trebui sa dispunem de o oarecare imunitate!… Si mai stiam un lucru, si anume ca: atunci cand vrei sa faci pe victima sau pe eroul cuiva, se impune existenta si enuntarea unor dovezi, a unor probe, ori eu nu am vazut si nu am cunoscut, la noi in ultimii 20 ani, de pilda, nici o victima a vreunei ore de religie (care fost reintrodusa dupa anul 1990, cu multa truda si sacrificiu, tot din cauza ideologilor atei si ateizanti ori ateizati), in schimb copii, tineri si oameni maturi care au primit daruri si multe binefaceri de la Iisus Hristos Domnul prin intermediul rugaciunilor invatate in cadrul acestor ore (si asa foarte putine, insuficiente) si facute la icoana Sa din clasa scolii, am cunoscut si cunosc foarte multi, si cu toti acestia ce facem, acum, ii trecem asa, cu vederea, fara sa-i intrebam si pe ei ceva?… De fapt acesti secularisti contemporani au intrebat ei pe cineva, ceva?!…

Este invocata, adeseori, filozofia absurdului, dar observ ca se vrea impunerea chiar a unei evidente si a unei realitati a absurdului, pana la ajungerea chiar la culmea acestuia!… Oricum, cu teoria imposibilului care poate deveni posibil oriunde si oricum, ne-am obisnuit deja, astfel incat de ce nu ne-am putea acomoda si cu absurdul ca fiind o norma si o componenta fireasca si chiar indispensabila vietii noastre, ajungand sa zicem „raului bine si binelui rau”, caci si aceasta problema (a eliminarii orei de religie) face parte tot din categoria lucrurilor ce au fost rasturnate, din punct de vedere axiologic!…

Dar noi, pentru toate acestea, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, odata pentru faptul ca ne trezeste la realitate si ne invita la trezvie, scotandu-ne din ispita si pacatul triumfalismului si al autosuficientei, iar in al doilea rand pentru ca ne da atatea prilejuri de cultivare si chiar de inmultire a constiintei apologetice in vederea (re)activarii laturii marturisitoare si misionare, toate cu scopul dobandirii mantuirii noastre in Imparatia cea vesnica a Cerurilor, dimpreuna cu Tatal, Fiul si Sfantul Duh!…

Asadar, sa dea Dumnezeu – Cel in Treime slavit si laudat, sa putem sa le primim pe toate cu bucurie, cu folos duhovnicesc si cu smerenie si sa indraznim inainte cu Mantuitorul, caci „El a biruit lumea” pacatelor, inclusiv cea a necredinciosilor postmoderni si contemporani, pentru care suntem datori sa ne rugam, chiar la orele si slujbele pe care ei le resping, sa zicem cu totii: „Iarta-i, Doamne ca nu stiu ce fac!” sau: „Nu le socoti lor pacatul acesta!”.

Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei

Stelian Gombos

articol preluat de pe http://www.crestinortodox.ro/