Articole

Alianţa Civică (7 noiembrie 1990)

Alianța Civică (Marian Munteanu, la tribună)

foto preluat de pe mirceaordean.blogspot.ro

 

Alianța Civică este o organizație neguvernamentală din România, cu sediul la București, creată în anul 1990, în scopul dezvoltării societății civile din România.

Între anii 1990 – 1996 Alianța Civică a jucat un rol important în democratizarea societății românești organizând numeroase acțiuni civice ca de pildă seminarii, demonstrații, etc. Deși nu a fost un partid politic și nu a candidat vreodată ca entitate separată în alegeri, numeroși membri ai Alianței Civice au fost propulsați în diferite funcții în stat și în administrațiile locale ca parte din decizia organizației de a se implica activ în viața politică din România. Printre ei se numără și Emil Constantinescu ales președinte al României în anul 1996.

A fost înființată la data de 7 noiembrie 1990 prin sentința civilă nr. 2274 a judecătoriei sectorului 1. Începând cu aceea dată specialiștii Alianței Civice lucrează la Carta Alianței Civice care va fi lansată cu ocazia Convenției Naționale a Alianței Civice din 14 – 15 decembrie 1990, de la București. Tot atunci se lansează deviza „Nu putem reuși decât împreună”. Prin statut Mandatul de președinte se exercită prin rotație. Primul președinte ales fiind Marian Munteanu președintele Ligii Studenților din Universitatea București, aflat în greva foamei după eliberarea din detenția la Jilava. Printre președinții Alianței Civice s-au numărat scriitoarea Ana Blandiana și Prof. Dr. Șerban Rădulescu-Zoner.

La scurt timp Marian Munteanu fiind în dezacord cu majoritatea membrilor consiliului de conducere (dominat de GDS), a demisionat din funcția de președinte și, după alte câteva luni, s-a retras din Alianța Civică

În 1991 o parte din membrii Alianței Civice au constituit Partidul Alianța Civică, condus de criticul literar Nicolae Manolescu, partid care în anul 1998 s-a unit cu Partidul Național Liberal.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Declaratia de Principii

Societatea românească se zbate într-o criză gravă din care nu poate ieşi decât printr-un efort al nostru, al tuturor. Alianţa Civică se adresează tuturor celor ce se consideră la fel de răspunzători de viitorul României ca şi cei ce se află la putere.

România se găseşte prinsă într-un angrenaj putând duce la catastrofă dacă grupurile, personalităţile, persoanele care au dovedit ataşament pentru democraţie şi valorile civilizaţiei europene nu întreprind o largă acţiune în cadrul societăţii civile. Viitorul nu depinde decât de hotărârea noastră de a ne dedica în întregime redresării naţionale.

Alianţa Civică îşi propune să acţioneze energic pentru sprijinirea procesului de dezvoltare a unei societăţi civile, singura în măsură să asigure exercitarea libertăţilor cetăţeneşti.

Alianţa Civică consideră ca factori agravanţi multiplele forme de intoleranţă, mistificare, ură, corupţie, egoism, rea-voinţă.

Alianţa Civică militează pentru eradicarea tuturor acestora şi susţine că avem nevoie de adevăr ca de pâine. Fără o reînviere grabnică a valorilor morale afirmate în revoluţie, poporul nostru este în pericolul de a se scufunda în haos şi barbarie. Suntem conştienţi că protecţia cetăţeanului nu se poate realiza decât într-o Românie liberă. Suntem săraci într-o ţară bogată. Singura ieşire o reprezintă inserarea economiei româneşti în circuitul mondial, prin trecerea la o economie de piaţă.

Alianţa Civică sprijină o reformă radicală şi realistă, ca singura ieşire din situaţia în care ne aflăm, dar şi luarea concomitent a tuturor măsurilor de protecţie socială, mai ales a păturilor sărace şi dezavantajate. Susţinem că reforma economiei româneşti nu se poate face decât în strânsă legătură cu democratizarea deplină a vieţii politice şi sociale.

Ne pronunţăm pentru o constituţie care să garanteze toate libertăţile din democraţiile tradiţionale. Respectul pluralismului, al dreptului de asociere, asigurarea drepturilor omului, libertatea presei sunt valori în afara cărora societatea civilă şi statul de drept nu pot exista.

Alianţa Civică respinge orice formă de cenzură şi de limitare a libertăţii de expresie a cetăţenilor.

Alianţa Civică afirmă că numai o informare corectă, completă şi la timp poate feri societatea de abuzuri şi de încălcări ale regulilor democraţiei şi duce la formarea unui cetăţean implicat conştient în viaţa politică şi socială.

Alianţa Civică susţine dreptul fiecărui cetăţean de a avea acces la sursele de informare, precum şi la documentele administraţiei locale şi centrale, ca în toate societăţile civilizate. Astfel, alegătorul îşi va putea exercita controlul permanent asupra Puterii pe care el însuşi a delegat-o să-i apere interesele.

Alianţa Civică apără fără rezerve valorile europene, cărora prin origine, mentalitate şi tradiţie le aparţinem.

Românii trăiesc astăzi pe toate continentele. Fie ca unirea tuturor eforturilor noastre să asigure patriei un viitor!

Alianţa Civică susţine că este nevoie mai mult ca oricând de acţiuni energice şi largi de protecţie a cetăţeanului. În acest cadru, Alianţa Civică apără revendicările muncitorilor pentru bunăstare, pentru o viaţă mai demnă şi în deplină libertate, pentru drepturile izvorâte din munca lor.

Alianţa Civică militează pentru împroprietărirea cu pământ a ţăranilor.

Alianţa Civică se manifestă împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv ameninţarea cu folosirea ei.

Alianţa Civică cheamă Biserica să sprijine eforturile de reînviere a societăţii civile şi să-şi asume răspunderile ce-i revin.

Alianţa Civică îi invită pe cetăţeni să adere la declaraţia noastră şi să-i aducă îmbunătăţiri.

NU PUTEM REUŞI DECÂT ÎMPREUNĂ !

Bucureşti, 6 noiembrie 1990.

articol preluat de pe: aliantadreptei.wordpress.com

 

Piata Universitatii (1990)

Piata Universitatii (1990)

 

20 de ani de când a luat fiinţă Alianţa Civică

articol preluat de pe revista22.ro (22 PLUS, nr. 311)
07 dcembrie 2010

 

GABRIEL ANDREESCU

Alianţa Civică.

(…) Alianţa Civică s-a născut, într-adevăr, dintr-o ameninţare. Şi atunci nu este deloc ciudat că ideea ei s-a înfiripat la sfârşitul lui iunie, luna în care cohortele de falşi sau adevăraţi mineri au invadat Bucureştiul într-o izbucnire de ură şi violenţă pe care Europa nu le-a mai cunoscut, într-o astfel de formă, de pe vremea nazismului. În luna iunie au avut loc întâlnirile cu cei ameninţaţi: asociaţiile şi grupările independente; ziarele incomode; liderii partidelor de opoziţie. De la Pro Europa din Târgu Mureş până la Agora din Iaşi. De la PNŢCD până la ecologişti. S-a testat ceea ce era sau putea fi credibil în lumea noastră invadată de suspiciune. În august devenise evident că miza de fond era societatea civilă. Pluripartidismul nu are autenticitatea decât pe terenul ei. Strategiile politice artificial legate de jocul de putere pot chiar să impieteze. În septembrie, organizaţiile hotărâte să participe la constituirea Alianţei se puseseră de acord. Octombrie a fost luna statutelor, a organizării, a precizărilor de fond. Între 26 şi 28 octombrie s-a ţinut, la Timişoara, Conferinţa internaţională asupra Democraţiei şi Drepturilor Omului. După o zi întreagă de dezbateri, seara, se punea la punct, împreună cu iniţiatorii din Bucureşti, Iaşi şi Braşov, experimentul unei conlucrări timişorene. Aşa s-a născut, prin implicarea puternicelor structuri civice din oraş, „macheta“ unei filiale. Timişoara era, încă o dată, oraşul pilot.
Ştiam cu toţii că timpul nu mai aştepta. Pe 7 noiembrie s-a anunţat, cu o publicitate ce ar fi putut părea vanitoasă, constituirea. Pe 9, conferinţa de presă nu eliminase, probabil, unele neclarităţi. Dar pe 15 noiembrie, Alianţa Civică arătase deja că reprezintă ultima şansă a societăţii româneşti.
*
În decembrie am ieşit, de sub comunism, extenuaţi. A trecut aproape un an. Extenuării i se adaugă sentimentul că am ratat. La lipsa de speranţă se răspunde cu hemoragia continuă de valori. În faţă, o catastrofă economică şi ruşinea pentru ceea ce am făcut cu noi înşine. Este un moment în care ar trebui să ne întrebăm: de unde venim, unde ne ducem? Va mai fi în stare o mişcare de genul Alianţei Civice să ne salveze?

Solidaritatea în bine poate fi, în astfel de condiţii, cheia filozofică şi metafizică a existenţei unui popor.
(fragment din editorialul Alianţa Civică, revista 22, nr. 45, 23 noiembrie 1990)

 

LUCIA HOSSU-LONGIN

De veghe

În 16 decembrie 1991, la comemorarea martirilor revoluţiei de la Timişoara, Ana Blandiana vorbea despre continuarea revoluţiei, paşnic, dar ferm, până la victoria deplină. Ce înseamnă această victorie? Iată câteva precepte: epurarea guvernului, justiţiei şi procuraturii de cadrele nomenclaturii comuniste. Urmărirea în justiţie a celor vinovaţi din Ministerul de Interne şi MApN pentru represiunea din decembrie 1989. După doleanţa timişorenilor, „Vrem dreptate pentru morţi, nu fotolii pentru hoţi“, democraţia nu se putea instala în România fără respectarea drepturilor omului şi fără libertatea mediilor de informare, fără adevărul despre revoluţie; pledoaria ca la funcţia de preşedinte al ţării să nu mai aspire foştii activişti comunişti, pentru c㠄preşedintele României trebuie să fie simbolul despărţirii noastre de comunism“.
Era o idee politică extraordinară continuarea spiritului Timişoarei, din decembrie 1989, idee care se va regăsi în toate documentele Alianţei.

La primul miting al AC din 21 decembrie 1990, din Piaţa Universităţii, noi, participanţii, am fost rugaţi să purtăm îmbrăcăminte cernită, brasarde negre, flori şi lumânări aprinse.

Ce deplângeam noi? Idealurile revoluţiei trădate. „Tineretul a murit, javrele s-au pricopsit“, „Păcat, păcat de sângele vărsat“.
Atunci s-a dat publicităţii Carta Alianţei Civice, programul în 24 de puncte al acestui organism reprezentativ al societăţii româneşti. Atunci s-a născut deviza Alianţei – „Nu putem reuşi decât împreună“. Valabilă ieri, azi şi mâine. Un an mai târziu, în 12 aprilie, în Piaţa Revoluţiei, Alianţa demonstrează pentru libertate şi adevăr la Televiziunea publică, învinovăţită pentru daune incalculabile aduse moralei şi conştiinţei publice.

Să ne amintim că, în urmă cu câteva zile, postul naţional de televiziune îi făcea elogiu lui Constantin Pârvulescu, părintele comunismului românesc, nu pentru atitudinea sa rebelă de la Congresul al XIII-lea, ci pentru consecvenţa cu care şi-a slujit idealurile.

Aş vrea să mai evoc o altă comemorare, aceea din 21 decembrie 1993 din Piaţa Universităţii, la care au luat parte nu numai Alianţa Civică, ci şi Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, asociaţiile de revoluţionari din Bucureşti, foştii deţinuţi politici. A fost o manifestare de neuitat, cu acelaşi deziderat obsesiv: adevărul despre represiunea din decembrie 1989.
Cât timp Ana Blandiana a condus Alianţa Civică, această organizaţie n-a putut fi manevrată, ea a sancţionat orice atentat la democraţie, s-a aflat în stradă ori de câte ori viaţa politică o vira spre totalitarism, îndemnând la unire, solidaritate şi veghe.

Deşi în 30 ianuarie 1990, când s-a retras din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, Blandiana socotea că locul unui scriitor nu poate fi decât la „masa lui de scris, o masă care seamănă de mult şi va fi nevoită să semene mult timp cu o baricadă“, totuşi nu a părăsit meterezele luptei active.

Trecutul rămâne încă actual în România, spunea Le Figaro în anii postdecembrişti. Aserţiune încă viabilă şi astăzi. România nu are încă în spate suportul solid al adevăratelor reforme în economie, în legislaţie, în justiţie, în drepturile omului.

Deşi defilăm în fiecare decembrie sub Arcul de Triumf, după 20 de ani nu prea avem biruinţe, triumfuri.
E nevoie mai mult ca oricând de continuarea revoluţiei. Poate, de o luptă cu armele spiritului, o necapitulare în faţa puterii. Orice fel de putere ar fi.

Avem nevoie să rămânem de veghe, aşa cum Alianţa Civică a stat la temelia democraţiei două decenii.

 

MIHAI ŞORA

Ne va salva doar adevărul

(…) Câtă vreme cei ce se află la cârma ţării vor măslui adevărul – în primul rând adevărul ultimului an, începând cu sfârşitul lui decembrie şi trecând prin ianuarie, prin februarie, prin martie, prin aprilie şi mai, şi mai ales prin mijlocul lui iunie –, tot răul care s-a înâmplat până acum se va putea întâmpla şi de aici înainte. Oricând, dorinţa societăţii de a dialoga cu puterea şi, în ultimă instanţă, de a o controla, aşa cum e legitim, va putea fi etichetată drept tentativă de destabilizare şi reprimată ca atare. Iată de ce avem atâta nevoie de adevăr şi de transparenţă. Şi iată de ce avem nevoie şi de o societate civilă bine articulată, coerentă şi unită, care să-şi poată impune punctul de vedere fără a recurge la violenţă, pur şi simplu pentru că punctul ei de vedere coincide cu interesul general.

Primul obiectiv al Alianţei noastre Civice este să trezim şi să stimulăm capacitatea de dăruire pentru binele public a tot ce este competenţă în ţara românească. Facem aşadar apel la milioanele de compatrioţi, atât de înzestraţi de la bunul Dumnezeu, să-şi pună toată priceperea în serviciul binelui tuturora, cu convingerea că numai în felul acesta va putea fi realizat binele fiecăruia în parte.

De această alianţă a tuturor competenţelor la nivelul societăţii civile este absolută nevoie la acest viraj, plin de greutăţi neprevăzute, pe care ţara întreagă trebuie să-l ia cu minimum posibil de pierderi, în drumul ei spre economia de piaţă, în vederea asigurării unui trai omenesc pentru toţi împreună şi pentru fiecare în parte – şi asta într-un viitor destul de apropiat ca să ne putem bucura şi noi, cei de faţă, nu numai urmaşii noştri, măcar de unele din roadele lui.
(fragment din articolul apărut în revista 22, nr. 45, 23 noiembrie 1990)

 

PETRE MIHAI BĂCANU

Consolidarea societăţii civile

Alianţa Civică a apărut într-o perioadă în care societatea românească traversa o criză gravă (poate nu atât de primejdioasă ca cea de acum). Îmi amintesc de acele cozi lungi formate la înscriere, în holul casei lui Remus Mistreanu, din Eremia Grigorescu 10. În sfârşit, speranţele puteau fi coagulate întru consolidarea societăţii civile şi a statului de drept. Era o implicare curăţitoare într-un moment în care rinocerizarea era în toi. A fost o însufleţire spre limpezirea confuziei organizate.

În 1990 recunoşteam că în tot ceea ce făceam era şi politică, dar Alianţa trebuia să rămână de natură civică. „Numai în condiţiile în care nu există o alternativă ne vom asuma răspunderi politice“ – declaram în 1990. Marea greşeală a fost crearea Partidului Alianţei Civice în 1991. Organizaţia-mamă a intrat în divergenţă cu copilul său. PAC nu avea să devin㠄un moment istoric“ – cum apărea în unele declaraţii. Apoi am trăit cu convingerea că partidele democratice pot avea strategii comune. Nu făceam opoziţie deghizată, nu eram apolitici, ne luptam cu determinare. Arma Alianţei Civice era denunţarea încetinelii reformelor, denunţarea corupţiei şi abuzurilor. Ne împotriveam celor care împiedicau lustraţia.

Cu toate decepţiile, n-am să regret niciodată că m-am implicat în AC. Marea sa realizare a fost alternanţa la guvernare, cu toate că CDR urma să devină campioana ocaziilor pierdute. Nu era nici o solidaritate exaltată. Am încercat să echilibrăm spectrul politic, am derulat o sumedenie de programe de educaţie civică.

La un moment dat, ne-am confruntat cu un discurs în pustiu. Aveam impresia că eram pe post de cârje. Când bolnavul s-a mai înzdrăvenit – le-a aruncat. Se spune că AC a pierdut. Poate. Important a fost că n-a abandonat niciodată atitudinea combativă. Când îmi amintesc de miile de acţiuni ale AC, din aceşti 20 de ani, pot spune că AC n-a pierdut.

La 20 de ani de la înfiinţarea AC, societatea civilă este tot neconsolidată. Aud aceleaşi acuzaţii, cu „lovitura de stat“, ca la recentul miting sindical. Mă întreb cum poate fi acum consolidată societatea civilă. Ce mai poate deveni nădejdea românilor atinşi de sărăcie endemică? Acum s-a intrat într-o altă fază: acceptarea la rezistenţă. Poate mai mult ca în 1990, forţele guvernamentale trebuie supuse supravegherii critice din partea societăţii civile. Acum, când România se află nu numai în criză economică, ci stagnează, regresează. Poate apare o altă Alianţă Civică.

 

NICOLAE CONSTANTINESCU

Alianţa Civică – între vis şi realitate

Alianţa Civică a apărut din nevoia pe care am simţit-o în mod acut de a fi împreună pentru încercarea Don Quijote, adică de a ne lupta şi a birui un sistem care ne alterase şi ne strivise demnitatea, pe care-l consideram de nezdruncinat, care-şi crease nenumărate pârghii de autoalimentare. La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, a fost clară pentru toată lumea confiscarea momentului de graţie care ne unise în mod miraculos şi înlocuirea acestei stări cu răzbunare, cu umilire, cu denigrare.

Dac㠄întinarea idealurilor socialiste“ a făcut-o Ceauşescu, zbuciumul social din primăvara şi vara lui 1990 „întinase“ idealurile „democraţiei originale“ oferită ţării de acelaşi Ion Iliescu. Or, această atitudine nepartizană cu politica „luminat㓠a CPUN-FSN o arătase Piaţa Universităţii, prima manifestare publică de proporţii care satirizase comunismul şi pe slujitorii lui într-un fel nemaiîntâlnit până atunci: prin cântece, cu zâmbetul pe buze, cu faţa destinsă, cu oameni necunoscuţi care se îmbrăţişau cerând cu toţii revenirea la normalitate: stat de drept, televiziune liberă, respectul individului. Era prea mult! Paharul răbdării se umpluse! Şi atunci, de la tovarăşul miliţian devenit domn poliţist până la tovarăşul prim-secretar devenit domnul preşedinte, s-a pornit cu o ură sălbatică mineriada din 13-15 iunie 1990. „Democraţia original㓠fusese o mascaradă! Desfăşurarea alegerilor din mai şi mineriadele ne-au demonstrat că forţa şi mecanismele de represiune erau intacte, doar decidentul se schimbase. Şi atunci, când, în locul unei mâini întinse, puterea trimisese un pumn, câţiva oameni s-au gândit că nu este totul pierdut şi au hotărât să se întâlnească în casa lui Remus Mistreanu, lângă Grădina Icoanei, unde, după puţin timp, s-a constituit nucleul viitoarei Alianţe Civice.

Adeziunea şi entuziasmul primelor săptămâni şi luni la cumpăna anilor 1990-1991 au fost peste aşteptări. Elementul esenţial al logisticii pe care s-a bazat AC a fost dăruirea acelor români care înregistraseră şi înainte, şi după 1989 preţul real pe care au trebuit să-l plătească orânduirii comuniste.

Nici o formaţiune politică nu reuşise să adune atâţia oameni veniţi de bunăvoie şi cu speranţa schimbării ca Alianţa Civică. În aceste condiţii, ţinând cont şi de slăbiciunile opoziţiei parlamentare, un grup de membri ai AC a hotărât, în iulie 1991, să înfiinţeze un partid al Alianţei Civice, care să preia programul de acţiuni al AC şi să-l susţină prin acţiuni ferme în parlament. Din păcate, conducerea PAC a abandonat destul de repede programul propus de AC, a urmat o politică neoliberală şi s-a dizolvat în PNL.

Privind retrospectiv aceşti ultimi 20 de ani, consider că principala greşeală pe care am făcut-o a fost uşurinţa cu care am abandonat principiile, scontând pe nişte victorii pasagere, lipsite de soliditate.

Oricum, faptul că astăzi putem judeca, aprecia şi învăţa din evenimente petrecute acum 20 de ani se datorează şi Alianţei Civice şi neobosiţilor ei voluntari, care au încercat să se lupte cu un sistem represiv pe care, chiar dacă nu l-au biruit, cel puţin l-au zdruncinat.

 

NICOLAE PRELIPCEANU

Credeam

Credeam că lumea se va transforma în bine. Că n-o să mai auzim niciodată de regimul comunist ca de o fericire pierdută.
Credeam că toţi cetăţenii României sunt, dacă nu fericiţi, măcar mulţumiţi să fie liberi şi să poată alege singuri pe cine cred ei că trebuie să ne guverneze.

Credeam că n-o să mai trebuiască să-i explici cuiva, şi acesta să nu creadă, că e mai bine să nu ai un dictator-tătuc deasupra capului. Nu, pardon, deasupra capului e sabia lui, cu care capul plecat nu-l taie. El şi ai lui sunt pe gâtul tău, cocoţaţi şi ţinându-te bine cu capul în jos. Într-o poziţie din care nu poţi să vezi nici ce zăreau înlănţuiţii ăia ai lui Platon, în peştera celebră. Că, dacă eşti cu capul aproape lipit de pământ, ochii tăi nu mai disting nici umbrele.

Credeam că n-o să mai auzim „noi muncim, nu gândim“ şi când „gândeau“, să fie cu gura altora, care le „implementaser㓠„ideea“ „moarte intelectualilor“ sau „ideea“ c㠄ei s-au demascat singuri“ şi câte şi mai câte asemenea „idei“ înălţătoare – nu-i aşa? – cam ca discursurile dictatorului de care credeam că scăpasem.

Credeam că societatea românească o să nască o adevărată societate civilă, care să reacţioneze la toate încercările politicienilor de a mai ciupi din drepturile cetăţenilor.

Credeam că n-o să mai vedem majorităţi zdrobitoare la vot pentru foşti aparatcici comunişti.
Credeam că oamenii vor fi în stare să dialogheze calmi şi interesaţi de adevăr, că n-or să-şi mai dea în cap unii altora pentru că nu ţin toţi cu Iliescu şi ai lui.

Credeam în posibilitatea unei clase politice eliberate de „învăţăturile“ securistice şi activistice, credeam în partide curate, care să urmărească interesul naţional înainte de toate.

Credeam că nenorocirea „anilor-lumin㓠ne-a învăţat pe toţi ce să nu mai facem, ce să ocolim, pentru ca anii care urmau să nu mai semene cu cei care trecuseră, credeam noi, pentru totdeauna.

Credeam că a fost o revoluţie autentică şi că societatea românească va fi reformată din temelii, adică din mentalităţi.
Credeam multe atunci, la 15 noiembrie 1990, când peste o sută de mii de oameni au ieşit în stradă, manifestând împotriva resurecţiei securiştilor şi a activiştilor, împotriva direcţiei în care partidul lui Ion Iliescu împingea ţara, cu largul concurs al – nu-i aşa? – maselor.

Credeam că toate astea vor intra în mentalitatea oamenilor, politici sau simpli alegători, în fond tot politici şi aceştia, chiar fără voie, sau măcar în mintea celor cu care ne întâlneam la dialogurile Alianţei Civice.

 

ION MĂNUCU

Romantism şi pragmatism

În iunie 90, când trenurile cu mineri se pregăteau să vină spre Bucureşti, eu am decis să fie oprite în staţia Petroşani. Eu eram un fel de IR al CFR. Mi-au desfăcut contractul de muncă, pentru aşa-numite abateri de la siguranţa circulaţiei, dar au fost obligaţi să mă reprimească după 6 luni. În noiembrie am participat la mitingul din Bucureşti, am luat legătura cu organizatorii, am făcut cererea de intrare în AC şi apoi am făcut o filială locală pentru Dolj. După Marian Munteanu, Consiliul de Coordonare provizoriu de atunci al AC m-a ales preşedinte, pentru o perioadă de un an-doi, până la Congres. Conducerea AC se întâlnea săptămânal la Bucureşti, puneam la punct toată activitatea pentru perioada următoare şi făceam analiza a ce s-a făcut. În felul acesta s-a organizat şi adunarea de la Sibiu.

La Craiova am avut activităţi de dezvoltare a Alianţei: aveam întâlniri în localităţile din împrejurimi – Băileşti, Calafat şi, bineînţeles, la Craiova. Problemele discutate în general erau civice, ale societăţii româneşti aşa cum ieşise după revoluţie. Era o emulaţie civică, în sensul că se căutau oameni, soluţii, formule… AC a fost puternic implicată în chestiunile politice ale ţării, mai ales că ea a făcut parte şi din Forumul Democratic Antitotalitar şi ulterior din Convenţia Democratică.
În 92 şi 96 am fost efectiv elementul de legătură dintre cele două formaţii, PNŢCD şi PNL, şi prin poziţia noastră faţă de cele două partide am reuşit să facem liste comune şi echilibrate, în Craiova mai ales, unde eram puternic implicaţi. La Craiova, din 5 senatori 2 erau ai CDR şi din 11 deputaţi cam 5 erau din Convenţie. De asemenea, am supravegheat alegerile în secţiile de votare. Am organizat câteva mitinguri ale AC în Craiova şi, mai târziu, i-am primit tot aici pe Regele Mihai şi Regina Ana.

Parţial, AC şi-a atins scopurile. Dar cred că au tras-o înapoi câteva lucruri: participarea AC în Convenţia Democratică a fost un element pozitiv, dar, odată cu intrarea la guvernare a Convenţiei, Alianţa ar fi trebuit să-şi păstreze menirea iniţială, adică cea de supraveghere a guvernării, şi, de aceea, AC ar fi trebuit să iasă imediat după ce Convenţia a câştigat alegerile. Un alt minus al AC a fost modul de funcţionare. Alianţa trebuia să fie organizată oarecum ca un partid politic şi, din păcate, Partidul Alianţei Civice, format din AC, din întâmplare sau intenţionat, s-a rupt totalmente de AC, nemaipăstrând nici un element comun. Ar fi fost de dorit ca cele două entităţi să comunice, conducerile trebuiau să fie întrepătrunse. Partidul era necesar, pentru că cele două partide istorice, PNŢCD şi PNL, nu umpleau necesitatea de schimbare; era nevoie ca PAC să participe la alegeri, dar numai acolo unde partidele istorice nu aveau candidaţi. Au mai fost şi minusuri individuale. De exemplu, romantismul revoluţionar durează un timp, după care eşti obligat să te ocupi de problemele tale egoiste, personale, prozaice – familie, avere, administraţie

ş.a.m.d. Pe de altă parte, aţi văzut că orice om are un preţ, care poate să fie material, de poziţie socială etc. şi atunci se produc alunecările de rigoare. Fără a da nume. Societatea noastră românească este diversă şi, spre deosebire de nemţi, mai avem zicala c㠄se poate şi aşa“.

 

MIHAI ZAMFIRESCU

Înscrieri pe calculator

Mergeam în Piaţa Universităţii şi cu copilul meu înainte să se nască şi după ce s-a născut, în mai. În Piaţa Universităţii, la început se făcea o proiecţie cu un proiector de la Ambasada Franţei sau a Germaniei. Se povestea despre Ceauşescu, despre oamenii din jurul lui. Apăreau Iliescu, Petre Roman. Iliescu, nu ştiu dacă personal, a trimis vorbă la ambasadă că nu se poate ca un stat străin să se amestece „în treburile interne“ etc. Şi au trebuit să şi-l ia. Şi atunci m-am întâlnit cu d-l Mihai Oroveanu în Piaţa Universităţii. Şi i-am zis: „Noi avem la Şcoala Germană un proiector, încă nu l-am desfăcut, puteţi să-l folosiţi o vreme“. Aşa au continuat proiecţiile.
D-l Oroveanu a avut grijă să-l ascundă în fiecare zi.

Auzisem că se ţin întâlniri la d-l Remus Mistreanu acasă şi am mers şi eu. În hol, era o masă imensă la care stăteau zeci de persoane care îşi spuneau părerea. Unii erau foarte porniţi împotriva lucrurilor care se petreceau, alţii ziceau că e bine totuşi că putem să stăm de vorbă. Alţii veneau foarte speriaţi acolo, numai băgau nasul şi fugeau. M-am dus la Remus şi
l-am întrebat cu ce să-l ajut. Şi mi-a zis: vine lume aici, are nevoie de hârtii. Am zis: bun. Şcoala Germană, la care eram director, primise din donaţii lucruri pentru bunul mers al activităţii. M-am gândit că bunul mers al şcolii înseamnă şi bunul mers al ţării, şi atunci am dus hârtie, am tras la xerox, parcă le-am dat şi un xerox. Când mai primeam cafea, le duceam cafea, că acolo s-au băut tone de cafea. Când au început să se facă înscrieri în AC (era şi în România liberă un cupon), Remus mi-a dat jumătate din cupoane, aproape un sac întreg, mii de cupoane sosite. Eu am luat cupoanele,
m-am dus la un prieten şi le-am trecut pe calculator. Am făcut un program,

le-am înregistrat şi rezultatele le-am transmis d-lui Romulus Rusan. Am lucrat la înregistrare două-trei săptămâni şi tot veneau oameni. Lumea era foarte entuziasmată că e o mişcare apolitică, asta le-a plăcut mai ales.

Eu cred că AC şi-a împlinit menirea, pentru că fără ea nu se făcea schimbarea în 96. Eu am lucrat şi pentru alegerile din 92, tot la calculator. Cei de la putere au acceptat să se numere în paralel voturile, în 92, şi atunci puterea fesenistă a pierdut toate primăriile în Bucureşti. Fiecare sector avea câte un calculator alături de cineva de la Alianţă, asigurându-se numărătoarea paralelă. La primul tur au dat voie să numere în paralel, dar la al doilea tur n-au mai acceptat. A fost primul semn că lucrurile se pot schimba. În 96 mişcarea a fost şi mai puternică. Între timp veniseră calculatoare destule din străinătate şi pentru Alianţă şi s-a putut face numărătoarea paralelă.

Eu am destui prieteni în a căror părere am încredere, dar nu ştiu dacă lumea s-ar mai arunca în politică ca înainte, pentru că dezamăgirea e foarte mare. Sigur, o să pornească la un moment dat încă o mişcare civică, nu se poate fără. Cei care sunt în politică, în afară de câteva foarte mici excepţii, majoritatea se gândesc la ei, şi nu la binele celorlalţi. Şi nu există sancţiune.

 

REMUS MISTREANU

Str. Eremia Grigorescu, 10

Horia Bernea mi-a spus că urma să se facă Alianţa Civică, dar nu există loc de sediu. Eu, ca şi Horia, aveam în familii 45 de ani de condamnări de puşcărie comunistă. Ne-am gândit să facem ceva pentru cei care au stat în puşcăriile comuniste. Şi am zis: pun eu casa la dispoziţie. Şi aşa, cu Petre Mihai Băcanu, cu Ticu Dumitrescu, am „stabilit“ sediul AC la mine acasă. Sufrageria a devenit sala de consiliu şi şedinţele se petreceau acolo, unde i-am cunoscut pe toţi. Camerele celelalte au rămas de locuit. Mai aveam un hol mare de 36 m.p., de care prima dată când au venit oamenii s-au speriat, pentru că era o barcă în hol. Am scos barca afară, am pus o masă şi acolo se făceau înscrierile. În primele luni cred că treceau prin casă sute de persoane. Iar gestul cel mai frumos mi s-a părut când am strâns bani pentru greva de la Timişoara. S-a dat un comunicat verbal la sediu şi am anunţat că strângem bani pentru cei de acolo. S-a strâns un milion şi ceva, imens pentru atunci, şi s-a pus problema cum trimitem banii, că fiecare avea reţineri. S-a oferit Florin Iaru, căruia i-am dat o valiză, am umplut-o cu bani şi am trimis-o la Timişoara.

Familia se restrânsese de când casa devenise sediul AC. Copiii erau la şcoală. Unul a fost exmatriculat, au fost bătuţi pe stradă pentru c㠄taică-tu umblă cu tâmpenii“. Mie mi-au desfăcut contractul de muncă imediat, că lipsesc, motivele alea vechi, conform articolului nu ştiu care, nici nu mă interesa.

AC a stat în casa mea până când s-a hotărât Nicolae Manolescu să facă Partidul Alianţa Civică. Eu le-am spus de la început să nu facem ca FSN şi să ne transformăm în partid. Ei, şi surpriza am avut-o când s-au hotărât să se transforme în partid şi atunci eu am spus că nu mai pot să dau faţă cu oamenii pentru că le-am promis că nu ne transformăm în partid.
În perioada în care a fost Marian Munteanu preşedinte al AC, el nu-şi prea dădea interesul. Dar când a fost d-l Mihai Şora, el venea ca la serviciu dimineaţa la 8 şi pleca seara târziu. Veneau persoanele şi se înscriau, cereau detalii, a venit şi ambasadorul Angliei. Primeam telefoane pentru donaţii, cu aparatură, din partea ambasadelor, a persoanelor fizice. Era imposibil, nu puteai singur face faţă problemelor care erau. Securiştii se tot schimbau, observau tot. După ce a plecat AC de la mine, mi-au şi spus. Bineînţeles că veneau şi mulţi provocatori. A venit unul cu propunerea să facă un serviciu secret al Alianţei. I-am spus: „vezi-ţi domne de treabă“. Şi m-a întrebat: „Dar cu cât te plătesc ăştia de nu vrei?“. „Nu mă plătesc.“ „Păi, dacă ai fi la noi – zice – în Elveţia ai sta şi tu, şi familia ta în vacanţă.“
La mitingul AC din 15 noiembrie, l-am întrebat pe Băcanu: „Şi staţie…?“

„N-avem staţie.“ Au venit două microbuze din partea lui Petre Roman, care s-au oferit să ne facă sonorizarea la miting. Eu am luat legătura cu nişte băieţi care erau ingineri de sunet la formaţii de muzică uşoară. Nu ştiu ce voia Roman să facă. Să saboteze, bineînţeles.

Eram complet descoperiţi, nu aveam nimic. Cumpărasem eu pe timpuri un val de pânză pentru cearceafuri şi l-am dus ca să avem pe ce să scriem lozincile. Au tăiat-o şi au făcut lozinci băieţii care erau de la Piaţa Universităţii, enorm de mulţi.
Când au venit minerii, în iunie, Miron Mitrea a trimis şoferii, ca să vezi ce înseamnă viaţa… Mitrea era la vremea aia cu sindicatele şi era de bine. A trimis şoferii cu basculantele ca să înconjoare casa, pentru că minerii voiau să-mi dea foc.
Au fost promisiuni ca pe casa mea din Eremia Grigorescu să fie o plăcuţă pe care să scrie că acolo a fost primul sediu al AC. Dar când a ajuns d-l Constantinescu preşedinte s-a uitat tot.

articol preluat de pe: revista22.ro

 

 

 

NU PUTEM REUŞI DECÂT ÎMPREUNÓ

articol:  Romulus Rusan

Romulus Rusan foto: revista22.ro

Romulus Rusan
foto: revista22.ro

7 decembrie 2010

Mă întreb cum aş scrie acest articol dacă n-aş fi eu în cauză, dacă n-aş fi trăit perioada despre care va fi vorba ca un actor al ei. Ca un actor care şi-a petrecut clipele, orele, săptămânile şi anii luându-şi rolul atât de în serios încât, pe nesimţite, acesta i-a confiscat zilele, nopţile, duminicile şi concediile, cu viaţă cu tot. O viaţă pentru alţii, care, treptat, i-a anulat viaţa profesională, l-a despărţit de rude şi prieteni, l-a claustrat în acţiune.

Când am pornit, o mână de oameni, Alianţa Civică nu aveam nicio idee despre ce va urma şi despre cât va dura. Ştiam că suntem în faţa unui mamut inform şi nedefinit, ale cărui limite nu le intuiam şi a cărui forţă ne tăia respiraţia. Ştiam doar că a furat o revoluţie, că s-a întins peste ţară cu gândul de a nu ceda nicio poziţie, că a mimat formele democratice de ochii străinătăţii, dar că sub mănuşa diplomatică poartă un „box“ de fier cu care poate lovi oricând pe neaşteptate. Avea de partea sa poliţia, armata, serviciile secrete, justiţia, radioul şi televiziunea de stat (altele nu existau), averea uriaşă a ţării şi a partidului, pe care se jura că nu o va vinde străinilor, dar care era dată încet, dar sigur pe mâna propriilor aderenţi. Avea majoritatea ziarelor. Avea peste o sută de partide satelite inventate peste noapte în apartamente de bloc. Avea un mecanism parlamentar care sufoca opoziţia. Avea, deocamdată, masele, pe care gustul libertăţii şi promisiunile electorale făţarnice le zăpăciseră până într-acolo încât, în mai 1990, dăduseră lui Ion Iliescu 85% din voturi, iar FSN-ului 66%.

Deşi avea de partea sa masele, FSN nu dispunea de o societate civilă structurată. Cuvântul „împreun㓠desemna mai degrabă o populaţie dezorientată decât un liant social consistent. Cele trei mineriade rostogolite peste Capitală au semănat spaimă şi incertitudine. După zdrobirea opoziţiei, reale şi închipuite, din 14-15 iunie, „Marşul în alb“ din 13 iulie 1990, care relansa energiile Pieţei Universităţii, a însemnat şi o retrezire a speranţei. Din Piaţa Operei, trecând prin Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană pentru a se întoarce pe Calea Victoriei, 250.000 de oameni îmbrăcaţi în alb şi purtând în mână câte o floare au defilat în tăcere, aplaudaţi pentru prima dată deschis din balcoanele blocurilor bucureştene. Pentru moment, Bucureştiul era o redută unită, o societate deschisă spre democraţie. Solidaritatea era „superlativul libertăţii“, cum fusese definită din balconul Universităţii. A dispărut şi frica, iar fiecare vedea în cel de lângă el un aliat.

 

În chinurile luptei de clasă

Aşa a apărut după mai puţin de patru luni Alianţa Civică. Discuţiile s-au purtat întâi în redacţia României libere, iar mai la urmă, într-o casă particulară de lângă Grădina Icoanei. În acelaşi timp, s-a luat legătura cu Grupul pentru Dialog Social, Grupul Independent pentru Democraţie, cu revoluţionarii timişoreni, cu asociaţii din Iaşi şi Tg. Mureş, cu muncitorii din Braşov şi chiar cu minerii din Valea Jiului. Din sutele, dacă nu miile, de ziare apărute imediat după revoluţie, doar 22, Româ­nia liberă, Baricada, Expres, Tinerama şi alte câteva susţineau noua formaţiune „civică şi politică“, pe care justiţia aservită se încăpăţâna să nu o înscrie, cerându-i să se declare apolitică. Controversa a durat câteva săptămâni, în statut a apărut sintagma: „civică şi apartidic㓠(pentru că, într-adevăr, nu era vorba de un partid), iar la 8 noiembrie, într-un hol al Hotelului Bucureşti, a avut loc conferinţa de presă care anunţa constituirea. Concomitent, pe pagina întâi a României libere a apărut Declaraţia de principii care anunţa naşterea noii formaţiuni, însoţită de 216 semnături de intelectuali, artişti, ingineri şi muncitori care se constituiau în membri fondatori. Oricine se putea alătura, decupând din ziar un cupon de înscriere pentru a-l trimite pe adresa din strada Eremia Grigorescu. Într-o săptămână s-au primit peste 100.000 de înscrieri. Pentru tinerii de azi, trebuie spus că în acel timp nu exista e-mail-ul, sms-ul, telefonul mobil, iar faxul abia fusese inventat. Comunicarea se făcea printr-un singur telefon sau prin telefoanele, ascultate, de acasă. Dar asta este o altă poveste… Deviza noii formaţiuni, „Nu putem reuşi decât împreună“, sugera prin această dublă negaţie o afirmaţie: imperativul solidarităţii.

Lovitura a fost primită de FSN şi de ziarele lui cu o ostilitate care amintea vremurile cele mai rele ale luptei de clasă. Pentru intimidare, Alianţa era etichetată drept fascistă, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului Roman, pe nume Bogdan Baltazar (înţeleptul consultant financiar de azi), nu scăpa un prilej să nu-i veştejească la TVR „Liber㓠pe „arhanghelii străzii“ (aluzie la „legionarismul“ lor), fără ca Alianţei să i se permită vreun drept la replică. Ziua de 15 noiembrie a marcat totuşi un triumf absolut, un miting care aniversa trei ani de la mişcările de la Braşov reuşind să mobilizeze în Bucureşti o jumătate de milion de participanţi, precum şi alte zeci şi sute de mii în marile oraşe din provincie. De astă dată, Televiziunea „Liber㓠a trebuit să fie într-adevăr echidistantă, transmiţând marea tălăzuitoare de manifestanţi, din simplul motiv că Bucureştiul era monitorizat în acele zile de o delegaţie a Consiliului Europei. În schimb, atacurile s-au reluat cu aceeaşi virulenţă stalinistă după sărbătorirea, la Ateneul Român, a 72 de ani de la Marea Unire (la Alba Iulia, acelaşi eveniment a fost pângărit de huiduielile la comandă adresate, în timp ce vorbeau, lui Corneliu Coposu şi altor membri ai opoziţiei).

Hărţuirea Alianţei Civice atingea cote inimaginabile. Primul ministru i-a refuzat un sediu, indicând secretariatului său „să nu li se dea nici măcar un chioşc de îngheţată!“. Unii membri ai Alianţei erau ameninţaţi cu darea afară din serviciu. Cancelariile occidentale erau intoxicate cu ştiri potrivit cărora Alianţa Civică ar fi extremistă. Convenţia de constituire publică a Alianţei a avut loc în zilele de 14 şi 15 decembrie. Încă înainte de a se şti ce va fi, presa fesenistă a explodat de indignare. O colegă cercetătoare a găsit zilele trecute, în colecţiile Bibliotecii Universitare, câteva mostre de stalinism tip 1990, care ar trebui, măcar azi, să facă să le crape obrazul de ruşine autorilor. Pe pagina I a Adevărului a apărut o scrisoare primită de la „un grup de patrioţi“ în care se vorbea, pe puncte, despre o lovitură de stat plănuită de Alianţă! În numărul următor, relatarea primei zile a lucrărilor abunda în incriminări şi imprecaţii penibile. În ce îl priveşte pe Silviu Brucan, se străduia cel puţin să pară mai teoretizant, vorbind de „opoziţia celor ce protestează cu orice preţ“. Dar influenţa acestuia, de strateg al FSN-ului, poate fi dedusă din următoarea întâmplare: în a doua zi a Convenţiei AC, în subsolul Ateneului Român a apărut ambasadorul Statelor Unite, Alan Green jr., care ne-a înmânat un mesaj al Departamentului de Stat recomandând Alianţei să îşi rezolve diferendele politice la masa tratativelor cu guvernul, şi nu în stradă.

 

„Bucureşti, ajută-ne / Să scăpăm de FSN!“

Totuşi, în ciuda faptului că unii membri ai noului Comitet AC au încercat un dialog (al surzilor) cu Iliescu, şicanele au continuat. În 16 decembrie avea loc la Timişoara un miting aniversând un an de la revoluţie. Pe o ploaie mocănească, zece mii de manifestanţi disperaţi scandau: „Bucureşti, ajută-ne / Să scăpăm de FSN!“. Ana Blandiana i-a încurajat vorbindu-le despre sensurile perene ale adevăratei revoluţii şi, în timp ce vorbea, Lucia Hossu-Longin, care venise, de fapt, să filmeze un spectacol de poezie din sală, a întors aparatul şi a transmis în direct imaginea din balconul Operei, la TVR. Scandalul a fost imens şi viitoarea realizatoare a Memorialului Durerii a fost a doua zi injuriată şi sancţionată în plenul parlamentului fesenist. Câteva zile mai târziu, la 21 decembrie, după un miting aniversar organizat tot de Alianţă, în Piaţa Universităţii, coroanele depuse de Ion Iliescu au fost vandalizate. Nu se ştie cine a făcut-o, dar televiziunea a acuzat în termeni violenţi tot Alianţa!

După ce recapitulezi asemenea episoade, de neconceput într-o democraţie, stai şi te întrebi ce urmărea prin ele o putere atât de sigură pe avantajele ei materiale nelimitate. Evident că ura iraţională pe care o revărsa asupra bieţilor oponenţi (pe care nu-i considera nici măcar adversari politici, ci bandiţi, trădători, spioni şi fascişti) trăda o teamă ocultă faţă de legitimitatea, ameninţătoare pentru ea, a ideilor fondatoare ale Alianţei. În noiembrie 1991, când s-a constituit Convenţia Democratică, la formarea căreia Alianţa pusese umărul, la ale cărei programe lucrase cu specialiştii ei şi în ale cărei campanii electorale urma să se implice prin uriaşele sale mitinguri, furia FSN s-a reluat în forme noi: Alianţa era invitată acum imperativ (dacă vrea să facă politică) să devină partid. De ce face politică dacă s-a declarat (!) apolitică? Era o ipocrizie, însă, căci acuzaţia nu era motivată de dorinţa de a concura la urne cu personalităţi ale Alianţei, ci de teama faţă de ideile insuflate Convenţiei. Ceea ce astăzi apare ca o banalitate oarecare (integrarea în structurile euroatlantice, reforma economică, lupta contra corupţiei, reforma clasei politice, garantarea proprietăţii, libertatea reală a presei) apărea atunci ca factor disturbator, ca împotrivire la dictatura de tip asiatic ce se pregătea României. Şi, într-adevăr, peste şase ani, o nouă putere, bazată pe Convenţia Democratică, realiza alternanţa, împiedicând procesul de bielorusificare a ţării. Cu principii declarate de mult de Alianţă, cu un Contract pentru România, cu proiecte de justiţie socială şi morală, de reorganizare administrativă.

 

Alternanţa la putere. Vinovaţi de altruism

Drumul până aici a fost greu. Greu a fost şi pe urmă. Mai ales pentru Alianţa Civică, care gândise totul pentru ajungerea la putere a altora şi nu-şi reţinuse nimic pentru ea. Neavând un sediu al ei, cu un singur telefon instalat, în două camere improvizate, asigurându-şi chiria din cotizaţii şi din copii trase contra cost pe un xerox rablagit, având o conducere neremunerată, care mergea pe jos şi cu tramvaiul, Alianţa Civică a realizat o performanţă ce îi deranja nu numai pe adversari, dar şi pe partenerii de luptă. Puţini dintre aceştia – şi în primul, şi în primul rând Corneliu Coposu – erau conştienţi de altruismul ei. Pe cei mai mulţi îi agasa tocmai faptul că nu puteau concepe un altruism atât de dezinteresat încât părea suspect. Cine îşi mai părăseşte de bună voie profesiunea, fără să aştepte vreun beneficiu politic? Cine este nebun să lucreze numai şi numai pentru principii morale, fără să aspire la un loc în vreun consiliu de administraţie, la o sinecură în AGA, ba refuzând chiar posturile de ministru sau de ambasador? Fiecare miting în care Alianţa invita partidele din CDR era considerat de acestea o încercare de transformare în „suprapartid“. Fiecare îndemn ca grupurile parlamentare CDR să aibă şedinţe comune sau ca parlamentarii să se întâlnească periodic cu alegătorii era considerat o încercare ocultă de a „conduce din umbră“. Odată uitate obligaţiile luate în campania electorală, politicienii nu permiteau nici măcar celor ce giraseră pentru ei să le reamintească promisiunile.

Cu Partidul Alianţei Civice, pe care l-a creat pentru a stimula o reprezentare în parlament şi o întărire a Convenţiei, relaţiile au fost până la urmă deosebit de rele, pentru că, folosind aura Alianţei, partidul a luat-o în cu totul altă direcţie decât promisese la început, bătându-şi de la un timp joc tocmai de cea care îi dăduse viaţă. În conferinţele săptămânale de presă, preşedintele, secretarii şi purtătorii de cuvânt îşi exersau ironiile asupra Alianţei, repetând – iarăşi şi iarăşi – teoriile FSN c㠖 dacă vrea să facă politic㠖 trebuie să se transforme ea însăşi în partid (făcându-se că uită că partidul acela era tocmai PAC).

Nu altfel s-a purtat cu Alianţa Civică preşedintele pe care l-a sprijinit să ajungă la Cotroceni. Emil Constantinescu s-a afişat cu Alianţa doar când avea nevoie de un sprijin explicit şi urgent, cerut de ochii lumii. În rest, a respins orice sfat, orice sesizare critică, a minimalizat orice observaţie binevoitoare care i se aducea. Când insistenţele Alianţei şi AFDPR în a-l determina să-şi respecte promisiunile electorale l-au plictisit, nu s-a sfiit să inspire pe un ziarist să scrie un editorial, rămas de pomină, în care se insinua că preşedinta Alianţei vrea să conducă ţara din umbră! După Constantinescu şi cei din staff-ul său, CDR nu fusese decât o coaliţie electorală şi care şi-a pierdut raţiunea de existenţă. A ajuns până la urmă să numească, în 1997, Alianţa Civic㠄un club al frustraţilor“. Ruptura părea definitivă, dar asta nu l-a făcut pe preşedinte să evite asemenea situaţii, iar în congresul următor (unde era doar unul dintre invitaţi) a ţinut un discurs de două ori mai lung decât raportul preşedintei, plângându-se că intelectualii l-au trădat nesusţinându-i proiectele. Nu mai vorbesc de faptul că, în memoriile publicate la puţin timp după defecţiunea sa din iulie 2000, fostul preşedinte o acuza pe fosta sa susţinătoare că a procedat moralist, ca o stareţă de mănăstire (uitând probabil c㠖 patru ani mai devreme – tocmai enigmaticul „călugăr Vasile“ îi purtase noroc după disputa televizată cu liber-cugetătorul Ion Iliescu)!

Ultima deziluzie a Alianţei în raport cu partenerii din Convenţie a avut loc în acel trist sfârşit de guvernare din anii 1999-2000. A încercat să-i convingă să înceteze şirul neîntrerupt de ofense şi de agresiuni verbale cu care se tratau unii pe alţii. Au avut loc numeroase runde de convorbiri la sediul Alianţei, dar încăpăţânarea reciprocă n-a cedat, iar, la alegerile următoare, centrul-dreapta a părăsit aproape total parlamentul, din cauza dezbinării. Ion Iliescu n-a scăpat, din nou, prilejul să vitupereze contra Alianţei, care se străduia să salveze ce se mai putea, asemănând-o cu „acele organizaţii de extremă dreaptă din anii 30“. Finala sa la alegerile prezidenţiale din anul 2000 a arătat că extremismul era altundeva…

 

A fost nevoie de Alianţa Civică?

După atâtea victorii, acceptate ca tot atâ­tea înfrângeri, întrebarea este: în peisajul politic românesc a fost oare nevoie de Alianţa Civică? Au folosit la ceva sacrificiile ei, care s-au ales mai degrabă cu reproşuri şi incriminări decât cu mulţumiri şi recunoştinţă? La ce au folosit ideile ei „înaintemergătoare“ (cum le-a numit un editorialist în România liberă)? Ce rost au avut şedinţele ei săptămânale de consiliu? Conferinţele trimestriale? Congresele anuale? Zecile de mitinguri pentru „Reformă şi adevăr“, călătoriile în ţară, sprijinirea celor 39 de filiale judeţene, „Dialogurile Alianţei Civice“, ţinute peste tot, atât în aule universitare, cât şi în cămine culturale săteşti? Ce s-a ales de miile de declaraţii, petiţii, proteste, propuneri, iniţiative? Dar de campaniile electorale din pieţe şi târguri? De sondajele de opinie făcute din om în om? Cine mai ştie de contribuţia ei la întocmirea programelor CDR şi a „Contractului cu România“? De cărţile editate, de organizarea simpozioanelor despre tehnica electorală, de participarea membrilor ei la comisiile de supraveghere a alegerilor, de campaniile de curăţire a oraşelor, de împărţire a ajutoarelor către copii, bătrâni şi nevoiaşi? De viaţa tumultuoasă a filialelor, în care mii de membri şi voluntari îşi riscaseră situaţia profesională în lupta cu mafiile locale?…

Alianţa Civică a fost totuşi unică în epopeea acestei perioade, pentru că a dovedit că se poate. Edmund Hillary, exploratorul Himalayei, întrebat la vremea sa de ce s-a aventurat spre acest superlativ primejdios care era vârful Everest, a răspuns simplu: „Pentru că el există“.

Alianţa Civică a dovedit că se poate urca oricât de riscant în lumea ideilor, principiilor şi speranţelor, chiar dacă ştii că la un moment dat vei coborî doar în istorie.

* * *

Documente definitorii (selecţie)

8 noiembrie 1990 – 3 noiembrie 1996
Declaraţia de principii
Carta Alianţei Civice
Declaraţia de reconciliere naţională
Carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale
Declaraţia Alianţei Civice cu privire la drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale, lingvistice şi religioase
Apelul Alianţei Civice către Biserica Ortodoxă
Apelul Adevărul despre revoluţie
Codul de deontologie politică
Propunerile Alianţei Civice pentru perfecţionarea activităţii Convenţiei Democratice
Propunerile Alianţei Civice referitoare la evaluarea de către CDR a rezervelor de specialişti
Declaraţia Alianţei Civice împotriva manipulării politice a sentimentului naţional
Reforma clasei politice şi a administraţiei

După 3 noiembrie 1996
Declaraţie despre starea coaliţiei
Comunicatul Alianţei Civice cu privire la autosuspendarea din Convenţia Democrată
Responsabilitatea oamenilor politici, o formă a moralităţii
Declaraţia de susţinere a Legii accesului la dosarele fostei Securităţi
Apel către clasa politică
La aniversarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului
Poziţia Alianţei Civice cu privire la implicarea armatei în evenimentele din decembrie 1989
Declaraţia referitoare la integrarea euro-atlantică a României
Scrisoare deschisă a Alianţei Civice către Convenţia Democrată
Declaraţie-apel pentru aflarea adevărului despre mineriade

articol preluat de pe revista22.ro

Bitcoin, o rețea de plăți inovatoare și un nou tip de bani

Bitcoin, o rețea de plăți inovatoare și un nou tip de bani

foto preluat de pe bitcoin.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bitcoin (din limba engleză bit: unitate de informație binară și coin: monedă), este un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală (criptomonedă) opensource creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Bitcoin (BTC) a fost creat pentru a asigura protecția investițiilor și finanțarea liberă a afacerilor, fără a face apel la instituții financiare și în afara oricărei constrângeri și reglementări. Numele Bitcoin se referă de asemenea și la programul opensource pentru folosirea acestor monede, cât și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează.

Spre deosebire de majoritatea monedelor, Bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitent central. Bitcoin folosește o bază de date distribuită peste noduri ale unei rețele de la egal la egal (peer-to-peer) pentru a inventaria tranzacțiile și se folosește de criptografie pentru a furniza funcții de bază pentru securitate cum ar fi asigurarea că bitcoinii nu pot fi cheltuiți decât de cel care îi deține și doar o singură dată.

Construcția monedei Bitcoin permite deținerea și transferul anonim de valoare. Bitcoinii pot fi salvați pe un computer personal sub forma unui fișier portofel sau pot fi stocați cu un serviciu de portofel al unei terțe părți, iar în ambele cazuri bitcoinii pot fi trimiși prin intermediul internetului oricărei persoane cu o adresă Bitcoin. Topologia de la egal la egal și lipsa unei administrații centrale fac nefezabil ca o autoritate, un guvern, etc. să manipuleze valoarea Bitcoinului sau să introducă inflație prin producerea lor.

Bitcoin este una din primele implementări a conceputului numit „criptomonedă” (cryptocurrency), prima dată descris în 1998 de Wei Dai pe mailing listul Cyperpunk.

cititi mai mult pe:

ro.wikipedia.org;

en.wikipedia.org

bitcoin.org

Ce este blockchain și cum va schimba tot ce știai despre bani;

Bitcoin: o tehnologie ce ne aduce mai aproape de era democraţiei participatorii

Mișcarea România Împreună

Mișcarea România Împreună

foto preluat de pe www.facebook.com
articol preluat de pe www.romaniaimpreuna.ro

 

De ce un nou partid?

Vă propunem un proiect politic de schimbare a României.

Dacian_Ciolos.jpgNimeni de unul singur nu va putea să schimbe în bine toate lucrurile care nu funcționează în România. Nu o mână de oameni și nici măcar câteva zeci de profesioniști nu vor putea să rezolve problema ineficienței administrației publice. Nici calitatea clasei politice, nici problemele legate de corupție, nici nesimțirea agresivă a celor de la putere nu sunt ușor de schimbat chiar dacă vom fi câteva sute sau câteva mii. Schimbarea se face cu mulți profesioniști, cu mulți oameni cu valori solide și cu multă, multă muncă. Nu cu discursuri sforăitoare. Nu cu pile, rude sau aplaudaci slugarnici.

Mișcarea România Împreună - foto preluat de pe www.facebook.com

Mișcarea România Împreună – foto preluat de pe www.facebook.com

Ar fi un miracol ca oamenii care au fost la putere în cea mai mare parte a ultimilor 28 de ani să devină brusc modele de cinste sau de profesionalism. Disperarea multora de a nu sfârși în pușcărie sau de a-și pierde privilegiile nemeritate e toxică pentru România. Compromisurile uriașe făcute de o bună parte a clasei politice pentru a fi mai bogată și mai puternică au un efect profund negativ. România nu poate deveni mai bună divizând societatea și provocând oamenii unii împotriva altora.

Nu investițiile financiare uriașe în campanii menite să prezinte corupția acceptabilă, și pe corupți victime, vor face România mai prosperă. Populismul amăgitor, manipularea, jumătățile de adevăr, agresivitatea sunt folosite pentru a salva câteva cariere politice și pentru a-i ține în libertate pe cei mai avuți corupți. Pentru ei, televiziunile și ziarele se transformă în mecanisme de propagandă dominate și controlate de oameni lipsiți de coloană vertebrală. Dar toate acestea ne slăbesc ca popor. Promisiunile aberante ne sărăcesc. Minciunile și proasta-creștere ne despart și ne fac să ne disprețuim sau să ne urâm unii pe ceilalți. Pericolul este să obosim. Să vrem să plecăm departe de toate nedreptățile și dezamăgirile.

O parte dintre voi ați așteptat, poate, ca eu să fac mai mult. Ați fi vrut ca noi cei câțiva foști tehnocrați să fi fost prezenți în politică până acum. Să fi folosit mai bine încrederea și susținerea voastră. Am avut câteva ezitări despre ce ar fi trebuit să facem și e foarte posibil să fi greșit. Dar tot ceea ce am făcut a fost cu bună credință. Nu ne-a fost niciodată teamă să muncim din greu. Nu ne-am ferit nicicând de probleme dificile. Însă nu avem imunitatea politicianului tipic, antrenat în a fi împroșcat și a împroșca mizerii. Nu suntem nici agresivi și nici ”șmecheri”. Marea majoritate a convingerilor noastre și a dorinței noastre de a face bine se bazează pe un set solid de valori etice bine interiorizate. Nu din dorința de putere.

Vrem din tot sufletul o Românie mai bună, o Românie condusă cinstit. O Românie unde elitele politice sunt oameni drepți, generoși, profesioniști. Oameni modești și cu bun simț. Cred sincer că schimbarea în bine se produce în primul rând începând cu fiecare dintre noi. Asumându-ne conștient că trebuie să ne pese mai mult. Că trebuie să facem mult mai mult noi înșine înainte de a le cere altora să o facă pentru noi. Că România va fi mai bună numai dacă noi vom face mai multe lucruri bune. Nu spiritul de gașcă, nu teama de a pierde privilegiile obținute necinstit, nu loialitatea slugarnică și interesată ar trebui să fie liantul unui partid.

Vreau să fiu parte a unui partid mare cu oameni noi. Cu oameni care schimbă România în bine acum și nu doar vorbesc despre necesitatea schimbării. Un partid în care eu voi fi unul dintre cei mulți care muncesc pentru a pregăti generația nouă de politicieni onești și competenți de care avem atât de mare nevoie. Un partid susținut prin cotizații mici de românii care își doresc o Românie normală fără politicieni ținuți în laț de finanțatori interesați. Un partid în care atât donațiile cât și cheltuielile să fie total transparente.

Va fi o încercare ambițioasă si riscantă mai ales că așteptările de la noi sunt mari. Ne dorim să inspirăm oamenii care cred că România merită o nouă clasă politică. O clasă politică cu toleranță zero față de corupție, nepotism și nesimțire. Avem nevoie de voi, de fapt avem nevoie unii de alții.

Am depus la tribunal actele pentru înfințarea partidului.

În următoarele luni, Mișcarea România Împreună va căpăta o existență formală și vom începe pregătirile pentru alegerile care vor urma. Avem nevoie acum de cât mai mulți simpatizanți și voluntari care să poată să pună umărul și să ajute. Oameni gata să își asume că schimbarea se face nu pentru ei ci cu ei. Oameni care sunt gata să doneze timp și bani pentru a construi o clasă politică așa cum ar trebui să avem. Oameni care atunci când partidul va primi aprobarea judecătorească să devină membri de partid.

Dacian Cioloș,
Președinte fondator Mișcarea România Împreună

 

 

Cine suntem noi?

Credem în competență și în onestitate. Suntem hotărâți să apărăm valorile în care credem.

Suntem dintre voi. Am muncit și ne-am construit până acum viața în afara politicii, așteptând de la cei care au condus România în ultimele decenii să ne creeze șanse de dezvoltare, pentru noi și copiii noștri. Asemeni vouă, am fost dezamăgiți de multe ori și am trăit mereu cu speranța că, la un moment dat, va fi mai bine. Dar nu a fost.

Vezi echipa…

 

Manifest al Mișcării România Împreună

1. Starea democrației în România

România a trecut prin câteva etape semnificative în istoria ei postcomunistă.

Am plecat, în 1989, de la unul dintre cele mai atroce regimuri dictatoriale din Europa, inclusiv din Europa de Est. Regimul dictatorial s-a prăbușit brusc, printr-o revoluție sângeroasă. A fost urmat de o perioadă în care reflexele acaparatoare ale partidului unic s-au mai păstrat. Am intrat într-o decadă dominată de dezindustrializare, pierderea locurilor de muncă, nesiguranță și greutatea oamenilor de a se adapta regulilor competiției în locul planificării etatiste.

Contraoferta politică a fost reprezentată de partidele istorice, care aveau memorie și reflexe democratice. Dar și în cazul lor și în cazul FSN (ulterior PSD), a dominat mai degrabă nostalgia pentru diferite momente idealizate (perioada interbelică sau anii 70) și mai puțin proiectarea unui viitor.

Cu câteva excepții naționalist extremiste, partidele românești au adoptat prin consens un proiect care s-a dovedit salutar: aderarea la familia occidentală prin acceptarea în NATO și Uniunea Europeană. Pentru acest consens inspirat și pentru acțiunile politice care l-au succedat, toți cei care au contribuit semnificativ la realizarea lui merită recunoștința noastră. A fost o alegere politică strategică și o cotitură istorică excepțională.

Etapa de preaderare la Uniunea Europeană a însemnat un act de voință evidentă de adoptare a instituțiilor lumii democrațiilor consolidate, în contextul construirii și respectării statului de drept, cel puțin ca demonstrație de conformare formală (2000-2007). Aceasta a condus la plasarea României în rândul democrațiilor liberale, chiar dacă în partea de jos a clasamentului în care acestea sunt incluse.

După aderare, voința politică de conformare și integrare substanțială în sistemul de referință al democrațiilor consolidate a scăzut semnificativ în politica românească. Locul pe care s-a plasat România în clasamentul democrațiilor a fost din ce în ce mai jos, spre zona democrațiilor fragile și defecte.

La ora actuală România riscă să părăsească zona democrațiilor și să intre în zona regimurilor hibride, în care există pluralism de formă, dar o grupare politică domină și se comportă discreționar, încercând să acapareze toată puterea și să încalce separația puterilor în stat.

Considerăm, de aceea, că ne aflăm într-o criză politică profundă.

Citește tot Manifestul…

 

articol preluat de pe www.romaniaimpreuna.ro

Cere parlamentarilor PSD-ALDE să nu introducă prag pentru abuzul în serviciu!

Cere parlamentarilor PSD-ALDE să nu introducă prag pentru abuzul în serviciu!

foto si articol preluate de pe facebook.com

28 octombrie 2017

 

Săptămana viitoare se anunță CRUCIALĂ pentru modificările Codului Penal. Liderii PSD-ALDE se pregătesc să neutralizeze infracțiunea de abuz în serviciu prin introducerea unui prag valoric.

Nu îi putem opri decât cu ajutorul vostru. Scrieți Comisiei speciale pentru armonizarea Codurilor cu deciziile CCR pentru a cere să nu introducă un prag pentru abuzul în serviciu.

Adresa de email este: comisie.coduri@cdep.ro, iar mai jos aveți un model.

Către PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției
În atenția tuturor membrilor acestei comisii

DOAMNELOR ȘI DOMNILOR PARLAMENTARI,

Subsemnata/ul _____, identificat/ă prin actul de identitate C.I. seria ___ nr. ______ domiciliat/ă în România, judeţul ______, în calitate de cetățean român, vă rog să nu introduceți în legislație un prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Nu susțin introducerea unui prag pentru această infracțiune deoarece magistrații sunt cei care trebuie să determine, de la caz la caz, dacă fapta este suficient de gravă pentru a constitui infracțiune și a fi pedepsită penal. De asemenea, în cele mai multe state europene, printre care Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria nu există în legislație un prag pentru abuzul în serviciu sau pentru infracțiunile similare, iar România ar trebui să continue să urmeze acest model.

Dacă totuși veți decide introducerea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, susțin ca acesta să fie echivalent cu un salariu lunar minim net pe economie, respectiv suma de 1.000 de lei. Legea trebuie să protejeze toți cetățenii români, inclusiv pe cei cu venituri modeste, de aceea consider că reglementarea trebuie să fie raportată la venitul minim din România.

Vă mulțumesc!

Cu stimă,
Nume și prenume

articol preluat de pe facebook.com

Conturarea unei rețele permanente de ONG-uri

Conturarea unei rețele permanente de ONG-uri

foto: captura facebook.com
articol: facebook.com

 

23 august 2017

 

 

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România vă adresează invitația de a avea o reuniune a reprezentanților din sfera societății civile, a mediului ONG (asociații, fundații, federații, coaliții), mediului academic, învățământ, asociații studențești pe data de 23 august, ora 15:00 la Hotel Capital Plaza, sala Mihail Kogalniceanu, București.

Asociația “Ține de Noi” își dorește să stabilească o tradiție a întâlnirilor regulate, semestriale sau chiar trimestriale, de informare reciprocă asupra planurilor societății civile pentru stabilirea unor posibile formule de cooperare, proiecte comune și legături între membrii societății civile, în scopul creării unei platforme de dialog continuu.

De asemenea căutăm parteneriate stabile și relevante pentru planurile Asociației Ține de Noi pentru anul 2018, planuri ce vor fi expuse în cadrul reuniunii.

Vă invităm să participați în cadrul unei întâlniri în care fiecare organizație își va expune prioritățile și inițiativele, cu scopul de a identifica zone comune pentru proiecte. De asemenea, dacă veți dori să transmiteți alte puncte de vedere, vă așteptăm cu drag la această dezbatere.

Inițiativa este creată după modelul Tuesday Meetings (în Washington) şi Wednesday Meetings (în Londra) în care fiecare participant prezintă planurile cele mai importante ale organizaţiei.

Ca urmare a întâlnirii din luna februarie, am compilat planurile unui număr important de ONG-uri relevante la nivel național, iar la cerere documentul poate fi partajat către persoanele interesate, cu condiția să fi oferit informații relevante despre propria organizație.

Confirmări: office@tinedenoi.ro

Asociația “Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în cadrul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate, care pot constitui nucleul viitoarelor politici publice și pot acționa ca un promotor al valorilor democratice și euro – atlantice.

Intrare gratuită

articol preluat de pe: facebook.com

Conturarea unei rețele permanente de ONG-uri

Conturarea unei rețele permanente de ONG-uri

foto si articol: facebook.com

 

 

Confirmări: office@tinedenoi.ro

 

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România vă adresează invitația de a avea o reuniune a reprezentanților din sfera societății civile, a mediului ONG (asociații, fundații, federații, coaliții), mediului academic, învățământ, asociații studențești pe data de 23 august, ora 15:00 la Hotel Capital Plaza, sala Mihail Kogalniceanu, București.

Asociația “Ține de Noi” își dorește să stabilească o tradiție a întâlnirilor regulate, semestriale sau chiar trimestriale, de informare reciprocă asupra planurilor societății civile pentru stabilirea unor posibile formule de cooperare, proiecte comune și legături între membrii societății civile, în scopul creării unei platforme de dialog continuu.

De asemenea căutăm parteneriate stabile și relevante pentru planurile Asociației Ține de Noi pentru anul 2018, planuri ce vor fi expuse în cadrul reuniunii.

Vă invităm să participați în cadrul unei întâlniri în care fiecare organizație își va expune prioritățile și inițiativele, cu scopul de a identifica zone comune pentru proiecte. De asemenea, dacă veți dori să transmiteți alte puncte de vedere, vă așteptăm cu drag la această dezbatere.

Inițiativa este creată după modelul Tuesday Meetings (în Washington) şi Wednesday Meetings (în Londra) în care fiecare participant prezintă planurile cele mai importante ale organizaţiei.

Ca urmare a întâlnirii din luna februarie, am compilat planurile unui număr important de ONG-uri relevante la nivel național, iar la cerere documentul poate fi partajat către persoanele interesate, cu condiția să fi oferit informații relevante despre propria organizație.

Confirmări: office@tinedenoi.ro

Asociația “Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în cadrul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate, care pot constitui nucleul viitoarelor politici publice și pot acționa ca un promotor al valorilor democratice și euro – atlantice.

Intrare gratuită

articol preluat de pe: facebook.com

Fondul pentru democrație

Fondul pentru democrație

foto: facebook.com
articol: fondulpentrudemocratie.ro

16 mai 2017

 

E nevoie să urcăm muntele împreună. E nevoie să devenim noi, să ne găsim și regăsim, să fim mulți și puternici, să ne susținem și să ne ajutăm. Vom găsi și vom susține acei campioni civici care au inițiativă și pot schimba fața acestei țări. Pentru ca Fondul pentru Democrație să existe e nevoie de tine, e nevoie de noi. De noi cei care credem într-o societate curată, în integritate și adevăr. De noi, cei care avem curajul să apărăm principiile în care credem. De noi cei mulți, cei cuminți, care muncim competent zi de zi fără să ne plângem și care nu așteptăm ca altcineva să vină să ne dea sau să ne apere drepturile – foto si articol: fondulpentrudemocratie.ro

 

Știi deja că în fiecare zi plătești foarte mulți bani sub formă de taxe. Îi plătești fără să fii întrebat unde și cum vor fi folosiți. Știi deja că o mare parte sunt folosiți ineficient sau deturnați. Pentru 1000 de lei pe care tu îi câștigi în mână, cel puțin 750 de lei se duc la stat …. sau altfel spus din fiecare oră muncită, minim 26 de minute muncești pentru stat.

Ca noi toți, te întrebi probabil ce poți face tu pentru România în care să vrei să rămâi sau să te întorci fără să simți că faci un sacrificiu. Nu ar trebui să te simți ca un erou pentru că ai ales să rămâi în țara ta și nici vinovat că ai plecat.

Noi îți propunem un Fond pentru democrație, în care să contribui cu o sumă lunară, atât cât îți permiți. Poate să fie costul unei cafele sau costul unui weekend la munte, tu decizi.

Banii strânși vor susține în mod transparent și participativ inovarea civică prin proiecte care țin de buna guvernare, educație și participare civică și politică, echilibrul puterilor în stat, jurnalismul independent și combaterea manipulării presei și a “adevărurilor alternative”. Vom susține în cea mai mare parte organizații deja existente sau grupuri civice formate din oameni care au demonstrat în trecut că nu stau deoparte.

Poți afla mai multe despre direcțiile în care va investi Fondul pentru Democrație în pagina de detalii.

Detalii despre Fond

Întrebări frecvente

Apel de idei

Proiecte selectate

articol preluat de pe: fondulpentrudemocratie.ro

Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm

#Tineriada. Rezistăm şi nu cedăm în faţa corupţiei şi a hoţiei. Ne organizăm, ne solidarizăm, pentru că doar #uniţischimbăm! Together we stand, divided we fall

 

Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm

28 februarie 2017

 

Descrierea forumului. Obiective. Informaţii despre iniţiatoare

 

Descrierea forumului

Am creat acest forum ca suport în efortul de organizare aferent mişcărilor de stradă din toată ţara şi din diaspora, declanşate de abuzurile şi sfidarea guvernului Grindeanu la adresa poporului român.

Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm

Ideea forumului a venit în urma unui „brainstorming” cu doi tineri implicaţi activ în protestele anti-guvernamentale, atât în stradă, cât şi online, pe care i-am cunoscut cu ocazia acestor proteste.

Forumul #Rezistăm. Uniţi schimbăm este expresia necesităţii de a strânge laolaltă toate iniţiativele cetăţeneşti, toate ideile şi acţiunile prezente şi viitoare, de a crea premisele unei reale colaborări între grupurile formale şi informale create în urma mişcărilor de stradă

Este vital să ne reunim forţele şi să avem un loc unde să găsim informaţiile necesare luptei noastre pentru schimbarea României în bine, o Românie condusă de oameni curaţi şi competenţi. Sper ca acest forum să devină acel loc, o agora a rezistenţei noastre anti-corupţie, la care vă invit să participaţi. Vă mulţumesc anticipat pentru contribuţiile voastre!

#UniţiSchimbăm!

 

Obiective:

1. Informare – colectăm aici ştiri importante privitoare la activitatea guvernului, a parlamentului şi a altor instituţii răspunzătoare de soarta ţării

2. Documentare şi cercetare – ne documentăm, investigăm, facem anchete jurnalistice şi civice, legate de legislaţie, de activităţile instituţiilor statului, de cazuri de corupţie, abuz, de decizii ale autorităţilor publice etc. etc.

3. Alcătuire de baze de date utile pentru organizare şi pentru acţiuni ulterioare
- informaţii de contact: instituţii publice, oficiali, administraţie centrală şi locală, organizaţii internaţionale etc.
- liste cu grupuri formale şi informale, ONG-uri – de contactat, de ţinut legătura cu ele; colaborare şi asistenţă reciprocă

4. Organizare şi colaborare pentru:
- formarea unei coaliţii civice, alcătuită din grupuri şi organizaţii formale şi informale
- un manifest comun #Rezist
- proteste şi mitinguri
- conferinţe şi workshopuri
- acţiune pe diverse planuri pentru contracararea corupţiei şi abuzurilor
- reacţie la abuzurile autorităţilor statului

Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm

 

Câteva cuvinte despre iniţiatoarea acestui forum

Pe scurt, sunt autoarea Petiţiei online „Suntem împotriva OUG 13/2017 de modificare a Codului Penal Pentru că această petiţie a adunat peste 118.000 de semnături şi pentru că semnatarii ei sunt deosebit de informaţi, implicaţi, dornici de acţiune şi de schimbare, am creat pe Facebook grupul „AntiOUG13. Strângere se semnături şi alte iniţiative”

Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm

Ce am făcut în trecut şi ce mai fac în prezent?

Tot pe scurt: de ani de zile activez civic (şi politic, din când în când) pentru o reală schimbare în societatea românească: scriu, traduc şi corectez articole, fac documentare şi cercetare, particip la proteste, organizez evenimente, mă ocup de PR şi comunicare, moderez şi administrez forumuri, grupuri de lucru, site-uri, bloguri, pagini pe reţele de socializare etc. Cauzele pentru care lupt şi mă implic cu predilecţie ţin de drepturile omului, mediu, patrimoniu cultural, reformarea clasei politice şi a sistemului electoral.

Câteva proiecte, dintre cele multe în care sunt implicată:

FACEBOOK:

Uniţi Schimbăm
Vă vedem
AntiOUG13

WORLD WIDE WEB

Site-ul Uniţi Schimbăm
Blogul meu AntiTot

Sper ca acest forum să-şi atingă scopul şi să beneficiez, din nou, de ajutorul şi de implicarea voastră, oameni frumoşi care luptaţi pentru o Românie mai bună!

Together we stand, divided we fall
Cristina Elena Andrei

____________
Înscrie-te şi contribuie la acest forum şi la dezvoltarea comunităţii noastre. Intră pe pagina de mai jos, şi caută butonul de înregistrare în dreapta sus:
Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm
Uniţi Schimbăm!

Inițiativa România a lansat alegeriparlamentare2016.ro. Sute de candidați penali, incompatibili, inamici ai statului de drept

Inițiativa România a lansat alegeriparlamentare2016.ro. Sute de candidați penali, incompatibili, inamici ai statului de drept

foto si articol: facebook.com

 

Mișcarea civică Inițiativa România a lansat astăzi site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro (AP16). AP16 este cel mai amplu proiect din ultimii 26 de ani de informare publică electorală și de prezentare a candidaților, partidelor, programelor de guvernare, a istoriei politice a partidelor și rezultatelor electorale din 1990 până astăzi, drepturilor și obligațiilor legale ale alegătorului în ziua votului. AP16 este un ghid complet al alegătorului la alegerile generale din 11 decembrie 2016.

Inițiativa România a estimat generos un număr de 746 de candidați cu șanse de a intra în Parlament (zonă eligibilă), pe baza sondajelor de opinie realizate până la data de 14 noiembrie 2016. Este vorba despre 220 de candidați PSD, 188 de candidați PNL, 104 candidați USR, 101 candidați ALDE, 96 de candidați PMP și 37 de candidați UDMR. Pentru fiecare dintre candidați s-a făcut o evaluare de risc pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. probleme penale, incompatibilități, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor) și traseismul politic.

 

Rezultatele statistice sunt următoarele:

1. 72 de candidați dintre cei 101 candidați eligibili ai ALDE sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (71,3%).

2. 65 de candidați dintre cei 96 de candidați eligibili ai PMP sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (67,7%).

3. 115 candidați dintre cei 220 de candidați eligibili ai PSD sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (52,2%).

4. 16 candidați dintre cei 37 de candidați eligibili ai UDMR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (43,2%).

5. 73 de candidați dintre cei 188 de candidați eligibili ai PNL sunt în cel puțin una dintre aceste situații: penali, incompatibili, în conflict de interese, au schimbat două sau mai multe partide, au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept sau alte fapte grave (38,8%).

6. 11 candidați dintre cei 104 candidați eligibili ai USR sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au schimbat două sau mai multe partide sau au întreprins acțiuni / declarații împotriva statului de drept (10,6%). (Notă: Vom reveni în zilele următoare cu lista completă a acestor candidați și cu alte statistici interesante sau îi puteți vedea pe alegeriparlamentare2016.ro.)

Proiectul AP16 (www.alegeriparlamentare2016.ro) înseamnă:

· Profilurile a 746 de candidați (220 de candidați PSD, 188 de candidați PNL, 104 candidați USR, 101 candidați ALDE, 96 de candidați PMP, 37 de candidați UDMR), în care prezentăm:

a) Evaluare de risc (minim, mediu sau ridicat)* pentru fiecare candidat, pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. problemele penale, incompatibilități, conflicte de interese), respectul față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor) și traseismul politic;

b) Studii, istoric profesional și prezență online (60 de profiluri, încă în lucru);

· CV-urile complete pentru 11 partide (orientare ideologică, afiliere internațională, președinții de la înființare până astăzi, rezultatele partidului la toate alegerile la care a participat, evenimente definitorii din istoria partidului);

· Sintezele a 11 programe de guvernare (sau politice) ale partidelor care participă la alegeri;

· Istoria alegerilor parlamentare din 1990 până în 2016;

· Infografic al fuziunilor și sciziunilor principalelor partide din 1990 până astăzi;

· Ghid al alegătorului care este o sinteză și o prezentare într-o formă simplă și atractivă a informațiilor de care are nevoie orice alegător în ziua votului;

· Blog – secțiune de opinii și informații.

AP16 (www.alegeriparlamentare2016.ro) înseamnă peste 3.000 de ore de muncă făcută în regim de voluntariat de membrii și partenerii (studenți FSPUB) Inițiativei România (o echipă de proiect de 44 de voluntari). Site-ul va fi dezvoltat în continuare și vom lansa funcționalități noi în săptămâna care urmează: funcție de comparator și test de compatibilitate politică.

www.alegeriparlamentare2016:

· Aduce laolaltă toate informațiile relevante despre actorii politici (persoane sau partide) și procesul electoral;

· Îți prezintă într-un format prietenos informațiile relevante despre fiecare candidat eligibil, despre programul de guvernare, istoria politică a partidului etc.;

· Prezintă informațiile pe care partidele nu ar dori să le afli și care sunt pierdute în timp sau în sute de surse diferite (penali, traseiști, incompatibili, inamici ai justiției independente și ai statului de drept etc.);

· Le permite cetățenilor români să evalueze candidații în funcție de nivelurile de risc privind integritatea, respectul față de statul de drept și traseismul politic.

Ideea de a avea o aplicație web care să ofere alegătorilor posibilitatea de a vedea comparativ profilul candidaților a pornit de la nevoia membrilor mișcării civice Inițiativa România de a vota în cunoștință de cauză.

Mișcarea civică Inițiativa România reamintește riscul generat de corupție și de cunoașterea insuficientă a candidaților. Recomandăm votul pentru candidații integri, care respectă domnia legii, independența justiției și lupta împotriva corupției, care nu au făcut din trecerea de la un partid la altul un mod de supraviețuire politică.

*Notă: Am estimat pentru fiecare candidat riscuri de integritate, traseism politic și atitudine față de statul de drept:

Risc Integritate: La această categorie sunt marcați 1) cu Risc ridicat: candidații urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal nedefinitiv sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal; 2) cu Risc mediu: candidații implicați în alte situații grave care pun sub semnul întrebării integritatea lor; 3) cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior.

Risc Stat de drept: La această categorie sunt marcați 1) cu Risc ridicat: candidații cu inițiative legislative de limitare a atribuțiilor DNA, ANI, ICCJ sau de schimbare a legislației penale în sensul dezincriminării unor fapte penale pentru foloase personale sau partinice, cu voturi împotriva ridicării imunității colegilor parlamentari sau cu declarații repetate pentru subminarea credibilității instituțiilor judiciare independente; 2) cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior. Notă: nu există nivel de risc mediu la această categorie.

Risc Traseism: La această categorie sunt marcați 1) cu Risc ridicat: candidații care au schimbat trei sau mai multe partide; 2) cu Risc mediu: candidații care au schimbat două partide; 3) cu Risc minim: candidații care nu au mai fost membri ai altui partid.

#InitiativaRomania #alegeriparlamentare2016 #AP16

articol preluat de pe: facebook.com/initiativaromania2016

Demos, platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii

Demos

foto: facebook.com
articole: platforma-demos.ro; facebook.com

 

Demos este o platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii.

 

foto: .facebook.com

Ne-am lansat! Azi, (15 septembrie 2016 n.r) de Ziua Internațională a Democrației! Suntem Platforma Demos, un proiect civico-politic prin care aducem pe agenda publică drepturile, nevoile și interesele care nu au fost până acum reprezentate cu adevărat în viața politică românească, deși au fost frecvent folosite ca teme electorale.

Valorile care ne unesc sunt solidaritatea, incluziunea socială și respectul față de drepturile tuturor. Dacă și tu crezi în aceste valori și îți dorești ca ele să se regăsească atât în discursul public, cât și în acțiunile politice, semnează manifestul aici
Mai multe detalii aici

#solidaritate #democrație #DEMOS #haiDEMOS #NEAMlansat #vinocunoi

 

foto: .facebook.com

Manifestul Democrației și Solidarității

Într-o țară în care puterea politică și economică aparține unui grup restrâns de oameni, datoria noastră este să reconstruim de la bază, plecând de la oamenii simpli, de la drepturile, nevoile și aspirațiile lor, nu pentru a cuceri puterea, ci pentru a o reinventa după alte reguli. Proiectul nostru reflectă o putere care se bazează pe educație, pe implicare, pe cooperare, pe cinste, o putere folosită exclusiv pentru a construi o societate mai bună și mai dreaptă pentru toți.

Dacă vom menține traiectoria pe care ne aflăm acum, țara va rămâne condamnată la subdezvoltare și instabilitate. Elita politică guvernează fără viziune și fără proiecte, fiind preocupată doar de accesul la resurse, mimează lupta politică și instigă cetățenii la ură și dispreț reciproc. Economia se dezvoltă cu greutate, sacrificând atât energia întreprinzătorilor, cât și drepturile și prosperitatea angajaților. De multe ori sacrifică natura, resursele sau soarta comunităților locale. Educația și sănătatea devin servicii de lux pentru mulți dintre noi. Administrația este slabă, prost plătită și politizată, incapabilă să reziste abuzului de putere și cu atât mai puțin să susțină un proiect de dezvoltare. După 25 de ani de tranziție, trăim într-o societate pe care unii reușesc să o spolieze, din care mulți încearcă să scape și căreia cei mai mulți pot doar spera să îi supraviețuiască.

Credem în demnitatea tuturor oamenilor și în egalitatea lor în drepturi și oportunități, în libertatea și forța de a-și decide viitorul comun, în puterea de a schimba ceea ce pare greu de schimbat. Credem că democrația este pentru toți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, educați și mai puțin educați, săraci și bogați. O democrație împlinită are nevoie de solidaritate, de cooperare, de încredere și de speranță.

 

Ne dorim:

Să depășim tensiunile politice sterile care maschează lupta pentru putere și compromisurile nefericite ale ultimelor decenii.

Să reducem drastic sărăcia, inegalitățile și privilegiile ce macină societatea din interior și o condamnă la instabilitate și subdezvoltare.

Să trecem de la un model economic bazat pe mâna de lucru ieftină, pe dumping social și de mediu la unul centrat pe producție, inovație, cooperare și sustenabilitate.

Să transformăm accesul general la educație, sănătate și cultură în priorități ale guvernării.

Să avem o guvernare transparentă și competentă, responsabilă în fața cetățenilor și capabilă să reziste capturii grupurilor de interese economice.

Să devenim mai responsabili față de natură și să construim instituții puternice de protecție a biodiversității, a apei și aerului.

Să oprim exploatarea distructivă a resurselor naturale și să integrăm prioritățile de dezvoltare economică cu cele legate de mediu și protecție a comunităților locale.

Împreună putem da un mesaj puternic pentru reconstrucția unei societăți prospere, juste și armonioase.

Manifestul este în curs de revizuire pentru a include sugestiile semnatarilor.

Semnatari (la data de 19 septembrie 2016, ora 14:45, în curs de actualizare):

Alexandru Andrei – politolog,
Andreea Petruţ – asistent cercetare în politici de educaţie,
Camil Pârvu – conferenţiar universitar,
Alexandru Mustaţă – coordonator de campanii în energie,
Oana Băluţă – conferenţiar universitar,
Andrei Ţăranu – conferenţiar universitar,
Lavinia Andrei – inginer, expert în politici de mediu,
Claudiu Crăciun – lector universitar,
Melanie Zegrean – cercetător şi antreprenor cultural (Berlin),
Adi Dohotaru – activist / cercetător (Cluj),
Sorin Cucerai – publicist,
Vlad Stoica – arhitect,
Cristian Ghingheş – blogger şi consilier local independent al municipiului Bacău,
Mihai Burcea – istoric,
Sorin Jurcă – asistent geolog (Roşia Montană),
Florentin Iancu – activist pentru drepturile salariaţilor (Timişoara),
Andreea Ignişca – studentă,
Dan Bărbulescu – activist pentru protecţia mediului,
Tudor Nimară – politolog, Dinu Guţu – antropolog,
Mihai Buciuman – avocat,
Maria Cernat – cadru didactic universitar,
Claudiu Turcuş – lector universitar (Cluj),
Valer Simion Cozma – istoric (Telciu),
Andrada Nimu – cercetătoare,
Ştefan Iancu – cercetător/ Expert servicii sociale,
Diana Mărgărit – lector universitar,
Adrian Munteanu – Trainer NLP,
Life & Business Coach,
Alexandru Bajdechi – student,
Ionuţ Badea – student,
Alexandru Cărlan – lector universitar,
Laura Roman – economist (Bruxelles),
Bogdan Giuşcă – inginer software,
Corina Doboş – cercetător științific,
Daniel Tene – agent imobiliar (Colchester),
Cristina Mărculescu – reprezentant vânzări,
Tudor Ionuţ – jurist,
Vasile Braşovanu – învăţător,
Anca Mărginean – profesoară,
Vlad Bujdei Tebeică – doctorand,
Patricia Dumitru – QA Engineer,
Petrică Mogoş – student,
Camelia Crişan – sociolog,
Mihai Dănilă – student,
Lucian Mihai – trainer şi consultant dezvoltare,
Radu Pace – student,
Irina Ştefania Mărculescu – medic,
Alina Hudek – economistă,
Cernat Daniel – manager,
Răzvan Voinescu – economist (Braşov),
Bianca Nicolescu – Designer Grafic & Fotograf,
Mihail Bumbeș – istoric/activist civic,
Marin Florian – Activist sindical,
Mircea Kivu, Florin Popa (Bruxelles),
Raul Cârstocea – cercetător ştiinţific,
Teodora Pletosu – cercetător (Bruxelles),
Mircea Olaru-Zăinescu – profesor științe sociale (Cluj),
Adrian Doboş – arheolog,
Ștefan Bosomitu – istoric,
Ioana Ienciu (Berlin),
Călin Goina (Cluj),
Sergiu Mişcoiu (Cluj-Napoca),
Virginia Toma,
Dumitru-Cornel Vîlcu- lector universitar (Cluj),
Alexandra Hosszu,
Raluca Şarpe – economist (Amsterdam),
Adrian Rista – avocat,
Ioana Pelehatăi,
Teddy Florea (Budapesta),
Matei Ghimiș – masterand,
Dorin Chiriţoiu – student (Hamburg),
Mădălin Blidaru – delegat de tineret la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa,
Sebastian Pricop – Consultant IT Iaşi,
Hurmuzescu Mihai – inginer,
Mihai Ene – Craiova,
Laura Greta Marin,
Tarba George Bogdan,
Alexandra Gruian,
Virgil Boloş (Baia Mare),
Ioan Eugen Bondoc (Iaşi),
Mircea Dobrescu – inginer constructor,
Mihai Călin,
Dincă Laurențiu (Cluj),
Neamţu Daniel-Vasile (Suceava),
Claudiu Rimboi – Braşov,
Brici Mihai-Dan (Bistrița),
Nicoară Mihaela Aurelia (Deva),
Denisia Susanu (Cluj-Napoca),
Drăgulin Florina – studentă (Buzău),
Laurenţiu-Emil Păsărică,
Samoilă Cosmin,
Laurenţiu Ciocârlan – Horezu,
Apostol Gabriel,
Calina Elisa,
Adrian-Bogdan Moruţ (Timişoara),
Luiza Dumitru (Baia Mare/ Bucureşti),
Călin Lucaci – Arad,
Vlad Pașca (Brașov),
Liliana Geru,
Popa Andrei Nicolae,
Alina Dumitriu – psihoterapeută și activistă penttru drepturile omului,
Alexandru Cupaciu – medic (Paris),
Diana Velica,
Grig Vulpe – antropolog (Giurgiu/Cluj),
Jurca David Marius (Cluj Napoca),
Cosmin Bebu-Vîjianu (Londra),
Iris Golopența,
Răzvan Pavel (Amsterdam),
Bogdan Jitea,
Triș Andrei – student (Suceava),
Dura Pavel (Bistrița),
Florea Marius (Brașov),
Bogdan Vătavu (Cluj),
Rusu Ștefan ,
Durdeu Andreea,
Sorin Achim (Pittsburgh),
Cristian Macedonschi (Brașov),
Mircea Corcheș (Cluj-Napoca),
Cătălin Pruteanu,
Udroiu Laurențiu,
Marius Pahomi (Timișoara),
Radu Rujan (Cluj-Napoca),
Monica Barbovschi (Cluj-Napoca),
Georgiana Leşu,
Alex Amaya Quer (Cluj-Napoca),
Szakacs Francisc Florin (Brașov),
Sorin Camner – inginer,
Lucian Chiriac,
Bianca Maria Vlad (Târgoviște),
Mart Iulian,
Eugen Gabor,
Alina Ionescu,
Nicoleta Apostol – cercetătoare,
Suman Olga Gabriela,
Ioan Caulea (Fălticeni),
Hisom Simona Daniela, ,
Corneliu Nerelsa, (Galaţi),
Anca Lupu (Iași),
Clara Blokvoort (Belgia-Turnhout),
Andreea Udrea (Londra),
Ciovaga Gabriel,
Iolanda Stăniloiu,
Diana Mandroane (Timișoara),
Irina Amaya Quer Mates – arhitect (Cluj Napoca),
Doina Pașcanu – medic (Șighișoara),
Adina Dobrotă,
Maria Bârsan (Bârsana),
Alina Hurubean (Iași).

 

articol preluat de pe: platforma-demos.ro; facebook.com

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor