Articole

Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987)

Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987)

foto preluat de pe memorialsighet.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în RS România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.

 

Cauze

Semințele revoluției române din 1989 au fost plantate încă spre sfârșitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) și platforma Nicolina din Iași (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Brașov. Măsurile draconice luate de Ceaușescu implicau reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând spre ceea ce politologul Vladimir Tismăneanu numea „nemulțumire generalizată” și făcând ca România să devină „cea mai vulnerabilă țară din Blocul Estic la o revoluție”. Deși România va fi ultima țară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluția din 1989, aceasta a avut drept una din cauze volatilitatea socială și economică a țării de la sfârșitul anilor ’80. Revolta de la Brașov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

Monumentul revoltei de la Brașov - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Monumentul revoltei de la Brașov – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Localizat în partea sud-estică a Transilvaniei, Brașovul era unul din cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forța de muncă angajată în industrie. O clasă muncitoare bine pregătită se formează în perioada anilor ’60 prin strămutarea forțată de către guvernul comunist a mii de țărani moldoveni pentru operarea fabricilor brașovene. În anii următori Brașovul devine unul din cele mai puternice centre muncitorești din țară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Brașov, IAR Ghimbav, Tractorul Brașov sau Steagul Roșu. Muncitorii din aceste uzine au fost relativ privilegiați în perioada industrializării forțate începute sub Ceaușescu; ei beneficiau de servicii sigure, locuințe asigurate de întreprinderile la care lucrau, încadrarea în muncă a soțiilor și venituri ceva mai mari decât în alte părți din țară. Prin urmare, declinul industrial din România și restul Europei de Est de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri și disponibilizări, a lovit Brașovul și lucrătorii acestuia în mod special.

În 1982, Nicolae Ceaușescu inițiază un plan de reducere a datoriilor externe ale României. O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul total al pieței produselor de larg consum din România, și implicit din Brașov. În această situație, statul a raționalizat alimentele și bunurile de consum, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază. În acest mediu de prăbușire economică și de împuținare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Brașov, în data de 15 noiembrie 1987.

 

Desfășurare

Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean al PCR, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni.

Inițial demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând.

Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987) - foto preluat de pe facebook.com

Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987) – foto preluat de pe facebook.com

Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid. În acel an de drastice raționalizări, pe protestatari i-a înfuriat în special să descopere pavoazarea festivă a clădirilor oficiale și abundența de produse alimentare pregătite pentru a celebra victoria în simulacrul de alegeri locale. Cei care au pătruns în clădirea Comitetului de Partid au găsit acolo produse care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi. Protestatarii furioși au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatură (calculatoare, telefoane, televizoare) și au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparțineau comuniștilor și trebuiau înlăturate sau arse. Mulțimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat și membri ai nomenclaturii brașovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut și fiindu-i spartă o arcadă. Unul din milițieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.

 

Reacția studenților

La câteva zile după revolta muncitorilor, Cătălin Bia, student la Facultatea de Silvicultură, se așază în fața cantinei cu o pancartă pe care scria: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară”. Lui i se alătură colegii Lucian Silaghi și Horia Șerban. Cei trei sunt arestați imediat. Ulterior, în campusul studențesc apar grafitti de solidarizare cu revolta muncitorilor, iar unii studenți distribuie manifeste. Securitatea operează în total șapte arestări, iar cei arestați vor fi anchetați, apoi exmatriculați și retrimiși în localitățile de unde proveneau, fiind puși sub supraveghere strictă, împreună cu familiile lor.

Politologul Vladimir Socor, citând surse anonime din cadrul conducerii de partid de la București, precum și rapoarte independente ale unor călători occidentali întorși de la Brașov, susține ideea că mai multe sute de studenți ai Universității Politehnice din oraș ar fi participat în campus, pe 22 noiembrie, la un miting de solidarizare cu muncitorii brașoveni. Nu există însă suficiente probe care să demonstreze afirmația lui Vladimir Socor.

15 noiembrie 1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele "Roman" împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului - foto: adevarul.ro

15 noiembrie 1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului – foto: adevarul.ro

 

Urmări

Ancheta

Securitatea a început identificarea protestatarilor încă din 15 noiembrie, prin securiști infiltrați printre muncitori, prin „trecători” sau Dacii cu geamuri fumurii din care se fotografia și filma. Din aceeași seară au început și arestările. Au fost aduse echipe de anchetatori de la Inspectorate de Miliție și de Securitate din toată țara, iar acestea au selectat protestatarii considerați cei mai periculoși pentru regim.

Vezi și: Lista persoanelor anchetate și condamnate pentru revolta din 1987 de la Brașov.

Monumentul luptătorilor anticomuniști de la Brașov - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Monumentul luptătorilor anticomuniști de la Brașov – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cei anchetați au fost bătuți și torturați. Printre cei mai zeloși coordonatori ai anchetelor s-a aflat căpitanul de miliție Alexandru Ionaș, fost șef al Serviciului Cercetări Penale din Inspectoratul Județean de Miliție Brașov. Ionaș a coordonat și a asistat personal la bătaia unora dintre cei anchetați, printre care Gheorghe Zaharia și Aurică Geneti. Cu toate acestea, Alexandru Ionaș a fost numit după Revoluție comandant al I.J.P. Brașov și înaintat la gradul de colonel, iar în august 1999, la propunerea ministrului de Interne de atunci, Constantin Dudu Ionescu, și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, i s-a permis înscrierea la examenul pentru obținerea gradului de general. În final, el a ajuns directorul Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) – centrul regional din România.

Pentru efectuarea anchetei au fost aduse echipe speciale de torționari din întreaga țară, de la Inspectorate județene de miliție și securitate. General-maiorul de securitate Emil Macri, împreună cu adjunctul ministrului de Interne și șeful Inspectoratului General al Miliției, general-locotenentul Constantin Nuță, au fost trimiși la Brașov pentru a coordona măsurile represive. Emil Macri conducea Direcția a II-a a Securității, contrainformațiile economice, și mai participase, împreună cu generalul Nicolae Pleșiță, și la reprimarea grevei din Valea Jiului, din 1-3 august 1977. O dovadă clară că toate Direcțiile Securității au fost implicate în măsuri represive de poliție politică. Macri și Nuță au fost atât de eficienți la Brașov încât Nicolae Ceaușescu i-a trimis ulterior și la Timișoara, în decembrie 1989.

Alt ofițer identificat de cei arestați ca fiind implicat în represiune a fost generalul Nicolae Neagu.

Conform mărturiei unuia dintre cei anchetați, Werner Sommeraurer, unul dintre ofițerii de Securitate care l-a torturat a fost Ristea Priboi. Într-una din anchete, „căpitanul care mă ancheta mi-a pus pistolul la gât în fața lui Priboi”. Sommeraurer mai spune:

Nici Priboi nu s-a lăsat mai prejos, m-a lovit peste palme, m-a întins pe masă și m-a lovit peste tălpi atât de tare, încât îmi crăpaseră tălpile de la pantofi.”
—Marius Oprea și Stejărel Olaru: „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov

Dezvăluirile lui Sommerauer au fost făcute în cartea lui Marius Oprea și Stejărel Olaru „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov”, apărută în 2002. Ristea Priboi, pe atunci deputat PSD de Vrancea și membru al Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informații Externe, după ce fusese șeful acesteia, le-a intentat proces de calomnie lui Werner Sommerauer și Marius Oprea, în solidar cu ziarele România Liberă și Evenimentul Zilei, deși Oprea și cele două cotidiane nu făcuseră decât să consemneze declarațiile fostului participant la revoltă. Procesul a fost deschis la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, pe data de 12 noiembrie 2002, iar Priboi îi solicita lui Sommerauer 15 miliarde lei vechi pentru calomnie. Presa din acea vreme a consemnat că, în mod suspect, Nicolae Jidovu, președintele instanței, solicitase cazierele lui Sommerauer și Oprea cu o zi înainte ca Ristea Priboi să facă plângerea penală. Potrivit legii, cazierul se cere abia la primul termen de judecată.

Fost lucrător în cadrul Direcției de Informații Externe a Securității, Ristea Priboi fusese deconspirat opiniei publice de către CNSAS. Fostul prim-ministru Adrian Năstase, protectorul lui Priboi, i-a acuzat pe membrii CNSAS, în martie 2001, că „ling dosarele până la Burebista”[. Ristea Priboi promovase în perioada comunistă până în fruntea U.M. 0225, serviciul care se ocupa de „Europa Liberă” și relația cu exilul românesc, serviciu aflat în subordinea generalului Pleșiță, înlocuindu-l în funcție pe colonelul Vasile Buha. Senatorul PNL Radu F. Alexandru l-a acuzat pe Priboi în plenul Senatului, în ședința din 12 februarie 2001, de participare la numeroase acte teroriste întreprinse de Securitate în afara țării:

Printre „performanțele” de tristă amintire a echipei Pleșiță – Buha – Priboi vă readuc în memorie: atentatul asupra postului de radio „Europa Liberă”, soldat cu victime omenești, pus la cale cu Carlos „Șacalul”, celebrul terorist; scrisoarea capcană expediată lui Șerban Orescu și rănirea gravă a acestuia; înjunghierea lui Emil Georgescu, directorul postului „Europa Liberă”; bătăile teribile administrate în plină stradă Monicăi Lovinescu și lui Paul Goma. Trebuie menționat că în serviciul condus de Buha și Priboi s-au proiectat, de altfel, toate acțiunile întreprinse, de-a lungul anilor, împotriva celor care s-au exprimat deschis, în afara țării, împotriva regimului Ceaușescu.”
—Radu F. Alexandru – Declarație Politică făcută în plenul Senatului, luni 12 februarie 2001

La primele termene de judecată, la apelul lansat de Grupul pentru Dialog Social, sala a fost plină cu personalități venite să-l susțină pe Werner Sommerauer. Pe lângă membri ai Asociației „15 Noiembrie” Brașov și ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, la tribunal au fost prezenți Ana Blandiana, Constantin Ticu Dumitrescu, Romulus Rusan, Radu F. Alexandru, Adrian Niculescu, Doina Jela, Horia-Roman Patapievici, Dan Pavel și mulți alții.

În martie 2005, după doi ani de procese, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 București i-au achitat pe Marius Oprea și Werner Sommerauer, considerând că infracțiunii de calomnie îi lipsește unul din elementele constitutive. Totodată, instanța a respins și acțiunea civilă a lui Ristea Priboi, obligându-l să plătească statului 1 milion de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Priboi a atacat decizia cu recurs și, la solicitarea lui, Înalta Curte de Casație și Justiție a stămutat procesul la Focșani, capitala județului pe care îl reprezenta acesta în Parlamentul României. Pe tot parcursul procesului, Serviciul Român de Informații a refuzat să pună la dispoziția apărării dosarul anchetelor Securității din noiembrie 1987-decembrie 1988. Istoricul Marius Oprea a declarat presei:

Este clar un proces politic pentru că atât Jidovu, cât și magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au acționat la ordinul politic al PSD, favorizându-l pe Priboi. Criteriul de promovare în magistratură este vechimea, iar judecătorii de acum, de la Instanța Supremă, în anii comunismului, au condamnat la ani grei de închisoare pentru o găleată de cartofi.
—Ondine Gherguț și Gheorghe Zaharia: „Răstignit a doua oară de Securitate

În 2004 însă, Parchetul îl arestează pe omul de afaceri craiovean Genică Boerică pentru mai multe infracțiuni economice. Pentru a obține o sentință redusă, acesta colaborează cu anchetatorii și denunță la rândul lui mai multe persoane, printre care și pe Adrian Năstase și Ristea Priboi. Cazul este preluat de Direcția Națională Anticorupție, care îl pune pe Priboi sub învinuire, în aprilie 2006, pentru infracțiunile de obținere de foloase necuvenite și trafic de influență. Ulterior, D.N.A. mai deschide un dosar împotriva lui Ristea Priboi și Adrian Năstase, dosar supranumit de presă „mătușa Tamara”. În februarie 2006, Ristea Priboi dispare din țară, iar în lipsa sa, Werner Sommerauer și Marius Oprea sunt achitați.

Pe perioada anchetei, protestatarii au fost torturați sălbatic, fiind bătuți cu pumnii, cu picioarele, cu un scaun sau cu picioare de scaun, cu parul, cu bâta, cu bastonul de cauciuc la testicule, loviți în stomac, bătuți la palme și la tălpi cu bastonul de cauciuc sau loviți de calorifer. Li s-au strivit degetele în ușă, li s-a smuls părul, au fost înfășurați în cearșafuri ude și bătuți astfel sau ținuți în pielea goală, în frig. Arestații au fost așezați în poziții incomode, obositoare și dureroase: siliți să stea într-un picior (uneori, supravegheați de un câine-lup), pe vine, să țină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceaușescu, să facă genoflexiuni, să stea într-o mână sau să sară ca broasca. Organele lovite în mod constant de torționari erau capul, ficatul, rinichii, testiculele și stomacul.

Anchetatorii au folosit procedee din anii ’50, precum ancheta nocturnă și ancheta continuă, iar unii anchetați au fost închiși împreună cu detinuți de drept comun. În București, în arestul Securității din Calea Rahovei, unii dintre cei cercetați au fost legați cu lanțuri și cu bile de oțel, iar alții amenințați cu pistolul la tâmplă. Securitatea a folosit intens și tortura psihică, anchetatorii străduindu-se să provoace gemete sau urlete de la cei anchetați, pentru a-i înspăimânta pe ceilalți din același lot, care aveau posibilitatea de a le auzi. Alți protestatari au fost închiși în celule cu pete proaspete de sânge.

În timpul anchetei, aliniați pe hol, protestatarii arestați erau inspectați de ofițeri de Miliție și Securitate, precum și de Maria Cebuc, reprezentanta Partidului la Brașov, care le adresau injurii și îi scuipau.

Din cauza torturilor, privării de somn și a regimului alimentar din detenție, cei arestați au pierdut în greutate multe kilograme, iar unii dintre ei au contactat boli de care suferă și în prezent. Gheorghe Gyerko, unul din muncitorii anchetați, își amintește: „Am reușit să slăbesc cel puțin 12-13 kg, în 7-8 zile. M-au bătut în fiecare zi și nu mă lăsau să dorm”. Stan Voinea, alt muncitor arestat și torturat, a decedat, în februarie 2008, la Brăila. Condamnat la proces, fusese deportat acolo cu întreaga familie, iar fiul său și colegii din Asociația „15 Noiembrie 1987” susțin că moartea sa se datorează tratamentului la care a fost supus în beciurile Securității. Un alt muncitor care a murit după deportare este Vasile Vieru. Acesta a decedat la Bârlad, orașul în care îi fusese stabilit domiciliul obligatoriu, în septembrie 1988, la mai puțin de un an după bătăile suferite în timpul anchetei. Nicuță Paraschiv, anchetat și condamnat și el, își amintește: „La Bârlad am fost deportat cu Vieru. M-am întâlnit cu el cu o săptămână înainte să moară. Îi căzuseră toți dinții din gură și părul din cap”.

În paralel cu ancheta, în lunile noiembrie și decembrie, în întreprinderile la care lucrau cei arestați se țin ședințe de partid în care muncitorii participanți la revoltă sunt înfierați și catalogați „huligani”, „derbedei”, „vandali”, „indivizi certați cu legea”, „elemente înrăite”, o „pată pentru colectiv” și o „rușine”. Cei care iau cuvântul îi condamnă pentru comiterea unui „act banditesc”, pentru „huliganism barbar” și „atitudine profund dușmănoasă”. Li se impută că ar fi consumat alcool și sunt catalogați inclusiv „debili mintali”. Unul dintre acuzatori își exprimă în luarea de cuvânt teama că protestatarii ar fi putut să arunce în aer o parte din întreprindere. Se cere pedepsirea severă a protestatarilor, excluderea acestora din colectiv, inclusiv deportarea lor. Mai mulți vorbitori, considerând protestul o „activitate criminală” și o „acțiune dușmănoasă”, solicită pentru cei acuzați pedeapsa capitală.

 

Procesul

În preambulul procesului, pe 1 decembrie 1987, la Întreprinderea de Autocamioane s-a ținut așa-numita adunare generală a oamenilor muncii. Participanții au fost selectați cu atenție, iar în incinta fabricii au fost aduse detașamente ale gărzilor patriotice, pregătite să intervină în cazul în care situația ar fi degenerat. Luările de cuvânt au fost stabilite dinainte, iar adunarea a fost transmisă în direct pentru conducerea de partid de la București. Pe lângă obișnuitele discursuri de înfierare cu mânie proletară a participanților la revoltă, la această ședință s-au luat decizii administrative și politice dure. S-a hotărât demiterea întregii conduceri a Întreprinderii de Autocamioane și alegerea uneia noi, deoarece s-a considerat că vechea conducere nu a reușit să împiedice mișcarea de protest. În plus, au fost excluse din PCR mai multe persoane din structura de producție a uzinei, considerate incapabile să stopeze „actul huliganic”.

Din beciurile Securității București, cei anchetați au fost readuși la Brașov după două săptămâni, într-o coloană de autobuze speciale; șoseaua București-Brașov a fost blocată, nicio mașină neavând permisiunea de a trece pe lângă coloană. Pentru pregătirea procesului a fost trimis la Brașov, pe 2 decembrie, însuși ministrul de Interne de atunci, Tudor Postelnicu, care deținea și gradul de general de Securitate. Procesul propriu-zis s-a ținut pe 3 decembrie 1988, cu ușile închise și sub supravegherea atentă a Securității și a secretarului județean de partid, Petre Preoteasa. Din cele 181 de persoane anchetate, au fost judecați 63 de participanți la revoltă.

Procesul s-a ținut la Întreprinderea de Autocamioane și a fost unul înscenat, cu sentințe stabilite dinainte, asemenea celor din anii ’50. „Publicul” a fost admis în sală abia după ce Securitatea a inspectat-o minuțios și a montat microfoane. Spectatorii la proces au fost atent selectați și verificați nominal la intrare, printre ei fiind infiltrați mulți securiști. Pe perioada procesului, intrarea în oraș a fost păzită, iar circulația în jurul întreprinderii întreruptă. Mai multe unități militare din Brașov au fost puse în stare de alarmă, iar în uzină au fost plasate unități speciale, pregătite să intervină în orice moment.

Pentru a ascunde ideea că revolta de la Brașov fusese una politică, protestatarii au fost judecați pentru tulburarea liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri; 61 dintre ei au primit sentințe cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din țară[5], deși anterior, în numeroase ședințe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanții la revoltă, pentru a constitui un exemplu[4]. Suplimentar, la proces s-a decis deportarea lor și fixarea domiciliului obligatoriu în alte orașe, deși hotărârile cu privire la astfel de măsuri administrative fuseseră abrogate încă de la sfârșitul anilor ’50. Întregul proces a durat doar o oră și jumătate.

 

Deportarea

Deportarea muncitorilor condamnați s-a făcut în mare grabă. Acestora li s-a permis să-și ia cu ei doar câteva lucruri, apoi au fost despărțiți de familii, urcați în dube în care se aflau însoțitori din cadrul forțelor de represiune și transportați în localitățile unde li se fixase domiciliul. Muncitorii deportați au fost dispersați la întreprinderi de pe tot cuprinsul țării, în orașe precum Filiași, Târgoviște, Brăila sau Bârlad. În aceste localități ei au intrat sub supravegherea continuă a organelor de Miliție și Securitate locale, fiind obligați să se prezinte periodic pentru declarații. Unii dintre muncitori au continuat să fie maltratați sau amenințați și pe perioada deportării.

Ca o primă măsură restrictivă, toți deportații au fost încadrați ca simpli muncitori la noile locuri de muncă, deși unii din ei fuseseră maiștri la Întreprinderea de Autocamioane. Pierderea claselor de muncă respective a însemnat și reducerea corespunzătoare a salariului, unii din ei reușind cu greu să-și asigure traiul de zi cu zi. Securitatea a răspândit în uzine zvonul că persoanele nou încadrate erau informatori, ceea ce a făcut să fie priviți cu suspiciune de colegii de la locurile de muncă.

Muncitorilor le-a fost interzisă întoarcerea în Brașov, soțiile lor fiind obligate să obțină aprobarea de a-i vizita în orașele în care li se stabilise domiciliul obligatoriu. Adela Vitos, soția lui Ludovic Vitos, declara:

Am fost obligată de Schuster si Cebuc să merg dupa soțul meu, în deportare. Soțul meu nu a primit aprobare să vină la Brașov. Eram obligați să semnăm condica la căpitanul Atanasiu din Târgoviște.”

În paralel, persoane din conducerea Organizației Județene PCR din Brașov au executat puternice presiuni asupra soțiilor deportaților, pentru a le convinge să divorțeze de aceștia. Corina Iacob, soția lui Dănuț Iacob, își amintește:

„Când soțul meu era deportat, mă chemau cei de la Județeana de Partid. Cebuc, care era secretară cu propaganda, mi-a zis că-s tânără, că e păcat să plec din Brașov, că am tot viitorul înainte și îmi cerea să divorțez.”
„Ești brașoveancă, abia te-ai căsătorit, dar te-ai căsătorit cu un vagabond. Gandește-te bine, ori îl urmezi, ori divorțezi și rămâi în Brașov». «Abia ne-am căsătorit – ziceam – ne iubim…». «Lasă iubirea, că nu asta e importantă».”

Pavel Nicușari și soția sa chiar au decis să divorțeze, pentru a nu pierde apartamentul asupra căruia se pusese sechestru. Ei s-au recăsătorit după 1989.

În general, muncitorii deportați și familiile lor au fost supuși unor presiuni puternice și unei supravegheri constante. Unii din cei deportați n-au mai revenit niciodată în Brașov, decedând în localitățile unde li se stabilise domiciliul forțat.

 

Concluzii

Deși revolta de la Brașov nu a condus în mod direct la Revoluția din 1989, ea a fost o lovitură puternică pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu și încrederea pe care acesta o avea în sindicatele comuniste. Revolta a reflectat ceea ce istoricul Denis Deletant numea „inabilitatea lui Ceaușescu de a detecta semnalele de alarmă date de tensiunile crescânde în sânul muncitorilor, acesta continuând orbește cu aceleași măsuri economice, aparent indiferent față de consecințele lor”. Prin urmare, revolta de la Brașov a subliniat nemulțumirea tot mai mare în rândul clasei muncitoare împotriva regimului Ceaușescu; în plus, ea a prefigurat mișcarea populară care va doborî sistemul comunist din România. Brașovul a cunoscut din nou revolta în decembrie 1989, când românii au alungat definitiv regimul Ceaușescu și l-au executat pe acesta.

După 1990, Gheorghe Robu, Procurorul General al României, s-a deplasat la Brașov și s-a întâlnit la primăria orașului cu foștii protestatari. Conform lui Florin Postolachi, unul din cei anchetați în 1987, Gheorghe Robu le-a declarat:

Băieți, i-am găsit pe toți cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informații, la Armată și la Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu și domnului Măgureanu. Să-și facă ordine în ministere și eu îmi voi face ordine la mine în minister.”

Cu toate acestea, până în prezent nimeni nu a fost anchetat, judecat și condamnat pentru abuzurile comise în acele zile de organele de represiune comuniste. Unii dintre torționari au ocupat sau continuă să ocupe funcții influente în aparatul administrativ sau legislativ al statului.

Brasov 8 septembrie 1990, prima întrunire a Rezistenţei Române, Zeci de mii de braşoveni aşteaptă un mesaj de reconstrucţie a speranţei - foto: vasilegogea.wordpress.com

Brasov 8 septembrie 1990, prima întrunire a Rezistenţei Române, Zeci de mii de braşoveni aşteaptă un mesaj de reconstrucţie a speranţei – foto: vasilegogea.wordpress.com

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

memorialsighet.ro – 15 noiembrie 1987, o zi de toamnă cândva. Revolta anticomunistă de la Brașov

revista22online.ro - 15 noiembrie 1987. Brasov

historia.ro – Braşov 1987: Agenţii STASI raportează despre revoltă

jurnalul.ro – „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară”

(Marius Vintilă) Album Duminical din 15 noiembrie ’87

(Marius Vintilă) Album Duminical din 15 noiembrie ’87

15 noiembrie 1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului

foto preluat de pe adevarul.ro
articol de Marius Vintilă

16 noiembrie 2017

 

Terminasem liceul în vară și îmi amînasem armata. Aș fi mers “la trupă”, un an și jumate, spaima oricărui potențial student “fin educat”, căci aș fi devenit “biban”, carnea de tun a “veteranilor” analfabeți și a gradaților frustrați. Dar ca norocul, ai mei au insistat să dau la medicină măcar doi ani la rînd și în iulie picasem abia prima oară. Așa că eram acasă în duminica aceea rece cu soare, după ce dimineața la ora nouă votasem pentru prima oară în viața mea. Votasem rebel-inconștient-riscant. De fapt doar scrisesem pe buletinul de vot “Jos Ceaușescu!” Cînd i-am spus lui tata, să leșine, el era în partid de mult timp, era și directorul celei mai mari școli generale din Brașov. În anii ’50 crezuse în “valorile comuniste”, acum nu mai era cazul, dar îi era frică rău, nu cumva să fie arestat și să rămîie familia fără el. Așa că se alinia, ca majoritatea, chestie pe care i-am reproșat-o în nenumărate rânduri mai târziu, dar mă rog… Treabă de opțiune.

1987 era continuarea unei perioade foarte proaste pentru români. Ceaușescu strânsese șurubul. Îi vînduse pînă și pe sași pe valută. Și pe evrei. Aveam întreruperi de electricitate zilnic, apa caldă cu program, iar în magazinele alimentare nu se mai găsea mai nimic. O imagine de neuitat; în rafturile unei Alimentara de lîngă gara Brasov erau expuse exact două produse. Vin spumant Zarea și chipsuri de creveți vietnamezi. Ele se succedau pe raft: o sticlă de spumant, o cutie de creveți, cam la 30 de centimetri una de alta. Lux. Creveți mai cumpăram uneori. Dacă aveam ulei, îi prăjeam în tigaie (conceptul nostru despre snack-uri) acasă la două surori ai căror părinți erau la muncă în URSS, deci aveam liber la adunări de tineri fără părinți la vedere.

Ai mei se mai descurcau, “făceau rost” de diverse produse necesare, uneori de delicatese precum salam de Sibiu sau cotlete de porc. Chiar lux.

În ce mă privea, aveam 19 ani, preocupările vîrstei erau muzica, chefurile și îndrăgosteala, dar eram destul de serios ca să nu fiu muncit și de soarta României. Nu îmi țineam gura, spuneam bancuri politice și comentam tot ce auzeam că spune la Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu, cu care aveam sa lucrez în 2000 la ProTV (!), un om față de care mi-am menținut respectul total și după ce l-am cunoscut în persoană. Eu în anul 2000.

Dar atunci eram doar în ’87 și îl ascultam pe Nae Munteanu la Actualitatea Românească. El, disident cu patalama, eu disident amator, mai mult în cuget și simțiri, ca mulți dintre prietenii mei. În secret plănuiam să scriu niște manifeste (flyer-e, sic!) și mă tot munceam să găsesc un plan cum să le împrăștii fără să mă prindă. La noi în casă în fiecare seară radioul de la capul patului pe partea lui tata țiuia pe unde scurte la volum mare. Dacă era geamul deschis se auzea și în stradă. Dar toată lumea asculta Europa Liberă, deși pentru unii era doar sarcină de serviciu. Pe scurt, sistemul totalitar era în 1987 în plină acțiune. Nici o speranță să se termine vreodată.

Dar în duminica de 15 noiembrie, după ce venisem de la votare, a sunat telefonul. Prietena mea. Ăăă, era vreun meci azi? Auzise ea pe Calea Bucureștilor o mulțime de oameni strigând și văzuse pe geam o coloană mergînd spre centru. Hopaaa! Nu era nici un meci. Imediat după ce am vorbit cu ea sună soția unui prieten al tatii care lucra la “partid”. Printre sughițuri ne spune că e “nasol” (pentru noi era bine), în centru sunt oameni adunați. Au intrat în sediul Consiliului Județean de Partid, unde la subsol era pusă masa pentru mărimile județului, cu ocazia alegerilor, cu toată haleala pe care muncitorii români nu o mai văzuseră de ani buni. De ani răi.

Cum am auzit, mi-am luat haina și pe frate-miu cu mine, și am plecat spre centru cu ultimul troleibuz care mai circula. După aceea au întrerupt circulația să nu se umfle mulțimea cu cei veniți – eventual – din cartiere. Pînă să plecăm mama era în lacrimi dar nu voia să ne ia trăirea istoriei (se simțea deja) așa că ne-a zis să mergem dar să avem grijă și să venim repede înapoi.

Troleul a oprit la teatru și șoferul a dat jos captatoarele ca pe patești. Mai departe oricum nu putea merge. Mulțimea blocase toată piața delimitată de Modarom, Primărie și Consiliul Județean. Primul “cadru” pe care l-am văzut a fost cu un muncitor care spărgea un geam la parterul Consiliului Județean cu vîrful unui steag tricolor – alea roșii cu secera și ciocanul ardeau – în timp ce altul scria cu spray cu grund anticoroziv VREM DREPTATE ȘI FERICIRE ÎN ȚARĂ. Graffiti, doar că încă nu apăruse termenul.

Înotai prin aerul pieței, atâta emoție era. Nimeni nu se gândea încă la ce va urma, muncitorii care veniseră din Steagu’ (ulterior, Roman, azi vîndută la fier vechi de către băieții deștepți) ieșeau din județeana de partid cu roți de cașcaval în bățul de steag. Luxul luxului. “Ia uite ce mănîncă aștia și noi nu ne luăm banii și nu avem ce să le dăm la copii. Mă duc la dreapta spre Primărie. Muncitorii erau deja înăuntru. Picioarele scaunelor ieșeau prin ferestre aruncînd cioburile pe trotuar, apoi urmau telefoanele, care se opreau spînzurate de fir, cu receptoarele atîrnînd la rândul lor doi metri mai jos. În fața Primăriei, primele mașini de pompieri așteptau ordin să împrăștie manifestanții cu apă. Cocoțat pe una dintre ele, Femur, un coleg al meu de liceu de 1.95, în uniformă de pompier la termen redus. Ne-am privit în ochi, aci protestul, dincolo represiunea. Nu ne-am salutat. Se vedea că îi era mult mai frică decât mie. Frate-miu și cu mine am mai stat doar putin și, tot de frică, am plecat. Femur nu avea cum. La zece minute după ce am plecat au venit blindatele și USLA-șii. Au arestat oameni, care după aceea au fost anchetați cu lunile. Un prieten de familie, o colegă a mamei… Mai multe zeci dintre ei au fost anchetați, torturați, unii au murit, se spune, iradiați.

La “Album duminical” nu s-a zis de protest și nici George Marinescu nu a zis la știri, exact cum au facut televiziunile private și independente la marșurile cu Roșia Montană din 2013. Atunci, cînd cu zavera din ‘87, tot Nae Munteanu (adică mass media alternativă) a anunțat națiunea că muncitorii de la Brașov au ieșit în stradă.

Seara s-a închis centrul. Toți brașovenii care ar fi trebuit sa iasă dimineață, au ieșit seara, să vadă … ce? Chiar de ar fi putut vedea în spatele scuturilor și căștilor albe, acolo erau doar foarte mulți muncitori de la spații verzi care puneau geamuri la ferestre și plantau panseluțe, gest pe care îl vedem acum în noiembrie în fiecare an. Păi pentru asta am murit noi cînd cu 15 noiembrie?

Eu n-am murit. Eu am fost martor. Au murit alții. Între ei și învățătoarea Liana Iancu, colega mamei, ale cărei ultime cuvinte au fost “copii, feriți-vă, cade tabloul lui Ceaușescu pe voi!” Nu e poveste.

Discleimăr: În urma evenimentelor din 15 noiembrie 1987 de la Brașov nici un securist anchetator nu a suferit vreo condamnare. Deocamdată.

(*text modificat, publicat prima dată în 2015)

articol preluat de pe: cuvintecuvintila.blog
cititi mai mult despre Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987) pe www.unitischimbam.ro

Andrei Șaguna (1808 – 1873) mitropolit ortodox al Transilvaniei

foto: en.wikipedia.org
articole: ziarullumina.ro; ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna  - foto: ro.wikipedia.org

 

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

Biografie

Andrei Șaguna s-a născut în decembrie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism. În 1817 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișcolț. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

Între 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect criticat al biografiei sale, intens folosit de critica marxistă, a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie 1847.

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov - decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni - in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă - foto: ro.wikipedia.org

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov – decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni – in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă – foto: ro.wikipedia.org

În ziua de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Atunci el a spus: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. Pe 2 decembrie 1847 în „Biserica Dintre Romani” dinTurda Andrei Șaguna este ales episcop al Bisericii Ortodoxe. Este hirotonit episcop pe 18 aprilie 1848, de Duminica Tomei, la Carloviț de către episcopul sârb Iosif Raiacici.Atunci a spus:„Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului”  La 3/15 mai 1848 prezidează, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj.

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj - d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj – foto: ro.wikipedia.org

În fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916  foto: ro.wikipedia.org

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916
foto: ro.wikipedia.org

 

În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție împăratului austriac. Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul” națiunii române din Marele Principat al Transilvaniei, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu.

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth - in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 - foto: ro.wikipedia.org

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth – in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 – foto: ro.wikipedia.org

Angajamentul lui Șaguna luat la Carloviț începe să prindă viață. La 27 august 1850 s-a deschis la Sibiu o tipografie eparhială întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți și istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855 Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie și care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Andrei Șaguna dăruiește în 1870 suma de 2000 fl. școlii din Brad. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale școlare, Andrei Șaguna sprijină ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra. Șaguna este ales primul președinte al Astrei.

Andrei Șaguna ( 1808 - 1873) - Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Șaguna ( 1808 – 1873) – Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov – foto: ro.wikipedia.org

Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă”. Așa a procedat și în Țara Moților unde neștiința de carte, în rândul românilor ortodocși, era foarte mare, și se datora sărăciei și mai ales lipsei de organizare. Situația școlilor românești ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de școli, învățătorii, manualele școlare, și mai ales o instituție care să dea învățătorilor cunoștințele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate. Un colegiu din Oradea poartă numele lui Andrei Șaguna.

Prin Andrei Șaguna, Mitropolia Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat.

Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și retragere monahală. Când se pregătea aniversarea a 25 de ani de la venirea în Transilvania ca episcop, refuză să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la Răsinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat în haina călugărească, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.

Scrieri

- Anrede des… an die Geistlichkeit und National-Versammlung am 28. Dezember 1848 zu Hermannstadt. Olmütz.

- Promemorie despre dreptul istoric. din 1849 al autonomiei bisericesci naționale a românilor de legea resariteana în c. r. provincii ale Monarchiei austriace. Olmütz, 1849.

- Elementele dreptuluj kanonik al Biserièij dreptoredinèose reseritene spre entrebuincarea Preocimei, a clerului tiner și a creștinilor întocmite prin… Olmütz, 1854.

- Cunoștinție folositoare despre trebile căsătoriilor, spre folosul Preoțimei și al Scaunelor protopopesci. Olmütz, 1854.

- Teologia dogmatică, scoasă din manuscrisul preacuviosului părinte archimandrit Ioan. Raics, și prescurt întocmita spre întrebuințiare în școalele clericale de legea greco-resăriteana. Olmütz, 1854.

- Manual de teologie morală creștinească pentru întrebuințiarea preoțimei și a clericilor greco-resăriteni revezut si retiparit sub priveghierea si cu binecuventarea esc. sale doma. Olmütz, 1855.

- Contra lui Hiliad biblicist din 1858. Olmütz, 1858.

- Memorial prin care se lamureste cererea romanilor de religiunea resariteanea in Austria pentru restaurarea mitropolieilor din punct de devere a ss. canoane. Asterunt c. r. ministeriu pentru cult si instructiune 1851. Olmütz, 1860.

- Istoria bisericei ortedocse resaritene universale, dela intemeierea ei pana in zilele noastre, compusa si aeum autaia oara data la lumina numai ea manuscript. Olmütz, 1860. Két kötet.

- Compendiu de dreptulu canonicu alu unei santei sobornicesci si apostolesci biserici. Olmütz, 1868.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org


Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal.
Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

articol: Augustin Păunoiu – ziarullumina.ro

28 iunie 2008

Cea importanta personalitătate ecleziastica pe care a dat-o Biserica Ortodoxă din Transilvania. Andrei Şaguna este mitropolitul care a reuşit, în păstorirea sa, să împlinească gândurile românilor dornici de libertate religioasă, afirmare socială şi naţională. Pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, care suferea, de mai bine de 100 de ani, din cauza uniaţiei, figura marelui ierarh transilvănean a fost una providenţială. Despre opera sa misionară şi despre activitatea culturală pe care depus-o în folosul românilor de dincolo de munţi, ne-a vorbit părintele Mihai Săsăujan, conferenţiar la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

- Cine a fost Andrei Şaguna? Care sunt datele biografice esenţiale ale marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna al Transilvaniei a fost unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru viaţa bisericească a vremii lui, a căror efecte pozitive se resimt până azi.

S-a născut la 20 ianuarie 1808 în Miskolţ, în nord-estul Ungariei. A făcut studiile gimnaziale la Miskolţ şi Pesta şi cele superioare de Filosofie şi Drept la Universitatea din Pesta (1826-1829). În anul 1829 s-a înscris la cursurile de Teologie, la Seminarul ortodox din Vârşeţ.

După terminarea studiilor teologice, în anul 1833, a intrat în monahism, la Mănăstirea Hopovo, primind numele Andrei şi fiind hirotonit ierodiacon. Între anii 1834-1838 a trecut prin toate treptele ierarhice, până la preot, şi cele onorifice, până la protosinghel. În anul 1842 a fost făcut arhimandrit la mănăstirea Hopovo, urmând ca în anul 1845 să fie numit stareţ la Mănăstirea Covil. A activat ca profesor la seminariile teologice din Vârşeţ şi Carloviţ, fiind şi secretar al consistoriilor celor două eparhii.

În anul 1846 a fost numit vicar general al episcopiei Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. Peste doi ani a fost hirotonit la Carloviţ, ca episcop al aceleiaşi eparhii, moment când a afirmat cuvintele memorabile: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez.“

La 12/24 decembrie 1864 a fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei mitropolii a Transilvaniei, cu reşedinţa în Sibiu. A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, în Sibiu.

„Preotul servea satul ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic“

- Care a fost aportul mitropolitului Şaguna la ridicarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania la rangul de mitropolie?

Începând cu anul 1850, Andrei Şaguna a depus eforturi neobosite pentru reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a românilor din Transilvania, căutând să convingă cercurile conducătoare, politice şi bisericeşti, de existenţa vechii mitropolii ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701, precum şi de necesitatea separării Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbă. La hirotonia sa întru episcop, ierarhul Transilvaniei se angaja în sacra misiune de a reînvia „dieceza noastră transilvană în conformitate cu legea canonică, nevoile poporului şi spiritul vremii“. Eforturile sistematice desfăşurate timp de aproape 15 ani, s-au încheiat la 24 decembrie 1864, când împăratul Franz Joseph a aprobat reînfiinţarea mitropoliei şi l-a numit pe Şaguna în fruntea ei. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş, a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu, care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, sancţionat de autoritatea de stat în anul 1869, după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925.

- Ca mitropolit, Andrei Şaguna a desfăşurat activitatea sa pe multiple planuri. Prin ce s-a remarcat pe plan cultural personalitatea marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna a dus o muncă neobosită pentru slujirea poporului prin cultură. A încurajat înfiinţarea a sute de şcoli confesionale aflate sub conducerea Bisericii, prin care să se poată conserva, pe viitor, limba română şi credinţa ortodoxă. Preoţii parohi erau directori ai şcolii „poporale“ din parohia lor, protopopii „inspectori“ ai şcolilor din ,,tractul“ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) „inspector suprem“ al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 600 de şcoli „poporale“, un liceu cu 8 clase la Braşov, şi un gimnaziu cu 4 clase la Brad. La îndemnul lui, au fost scrise peste 25 de manuale şcolare de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu.

Cursurile de teologie de la Sibiu au fost ridicate la trei ani. Ziarul „Telegraful Român“ şi „Asociaţiunea Transilvană pentru cultura poporului român“ (ASTRA) îşi datorează, în mare parte, existenţa lui Şaguna. A scris numeroase pastorale, circulare şcolare şi predici. A tipărit o nouă ediţie a Bibliei cu ilustraţii, singura de acest fel (1856-1858). A întemeiat mai multe fonduri şi fundaţii din care s-au acordat ajutoare studenţilor, elevilor şi tinerilor meseriaşi lipsiţi de mijloace financiare. De la el ne-au rămas o monumentală lucrare de Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene Universale, în două volume, şi mai multe compendii de drept bisericesc. A editat cărţi de predici, de morală şi doctrină ortodoxă.

Preoţimea parohială a fost în centrul atenţiei sale, fiind convins că succesul întregului său program bisericesc, cultural şi politic depindea de forţa intelectuală şi morală a acesteia. Preotul servea satul, în acelaşi timp, ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic. El exercita, astfel, o influenţă decisivă asupra enoriaşilor.

Activismul politic, manieră de luptă agreată de Şaguna pentru drepturile românilor

- Românii nu se bucurau în Transilvania secolului al XIX-lea de drepturi depline în sfera politică şi socială. Cum s-a implicat mitropolitul Ardealului în obţinerea acestor drepturi?

Activitatea mitropolitului Şaguna în Transilvania s-a înscris într-o perioadă foarte frământată a secolului al XIX-lea, marcată de Revoluţia română din anii 1848-1849, regimul absolutist (1849-1859) şi înfiinţarea Austro-Ungariei (1867-1918). Liberalismul european al sec. al XIX-lea, un rezultat al gândirii enciclopediştilor francezi din sec. al XVIII-lea, transformat apoi, la sfârşitul aceluiaşi secol, de către Revoluţia Franceză, într-un sistem politico-filosofic, a generat şi a marcat profund şi mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina, provincii istorice aflate, în acel timp, în monarhia austriacă.

Andrei Şaguna a continuat tradiţia înaintaşilor săi de a fi în fruntea poporului român în lupta pentru drepturi politice, sociale şi naţionale. A participat, alături de episcopul unit Lemeni, la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848, în calitate de preşedinte, urmând să înceapă, alături de alţi reprezentanţi ai românilor, lungile demersuri la Innsbruck, Ölmutz şi Viena, pentru a prezenta împăraţilor Ferdinand (1835-1848) şi Franz Joseph (1848-1916) programul naţional politic al românilor. A rămas pe tot parcursul luptei revoluţionare credincios Casei de Habsburg, fiind convins că românii, cu experienţa şi resursele lor limitate, puteau să se apere de maghiarizare şi să-şi atingă aspiraţiile naţionale, numai cu ajutorul acesteia.

Loialitatea lui Şaguna faţă de Viena a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni politice ale ungurilor, saşilor şi secuilor din Transilvania. După anul 1867, el s-a pronunţat pentru activismul politic, considerându-l ca singura manieră de a lupta, pe mai departe, în parlamentul maghiar, pentru drepturile românilor.

„Bătrân maiestuos, care conducea ca de pe un scaun de rege“

- Andrei Şaguna a dat o nouă organizare Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Modelul şagunian a fost apoi transpus la nivel naţional. În ce consta acest model?

Statutul organic al mitropolitului Andrei Şaguna, aprobat la 19 octombrie 1868 de Congresul Naţional Bisericesc şi sancţionat de împăratul Austriei, Franz Josef, la 28 mai 1869, stabilea două principii fundamentale în organizarea Bisericii Ortodoxe române din Transilvania: autonomia bisericească faţă de stat şi sinodalitatea, ce viza colaborarea mirenilor cu clericii în exercitarea puterii bisericeşti.

A fost o reformă bisericească care a întâmpinat simpatii şi opoziţii chiar în timpul pregătirii ei. În proiectul său de constituţie, Şaguna îşi exprima dorinţa de a sensibiliza Biserica faţă de condiţiile sociale în schimbare şi faţă de nevoile credincioşilor. A asemănat Biserica unui organism care funcţionează şi creşte doar printr-o acţiune continuă şi armonioasă a tuturor părţilor ei constitutive. În timp ce a rezervat ierarhilor puteri legislative şi juridice, el a îngăduit laicilor o participare extinsă în diferite ramuri ale administraţiei bisericeşti, îndeosebi în cele ale educaţiei şi finanţelor. Nu a socotit o astfel de acţiune ca pe o concesie făcută teoriilor politice liberale predominante, ci mai degrabă ca pe o reînviorare a practicilor creştinismului primar. Totuşi, la toate nivelele conducerii bisericeşti, el aştepta nu laicii, ci clericii să preia conducerea. În cuvântarea de deschidere a sinodului din anul 1850, la care au participat în număr mare şi mirenii, arăta faptul că „sinodalitatea este sufletul ordinei bune în biserică“ şi se declara contra absolutismului ierarhic.

- Cum a fost perceput Andrei Şaguna în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor săi?

La moartea mitropolitului Şaguna, episcopul sas G.D. Teutsch din Sibiu scria că: „Şaguna a fost conducătorul intelectual – singurul cunoscut – al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele“. Nicolae Iorga îl numea „bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege“, fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.“ Ioan Lupaş scria despre marele ierarh, următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.“

articol preluat de pe: ziarullumina.ro

(Marius Vintila) Oktoberfest, române, din somnul cel de moarte!!

foto: oktoberfestromania.ro
articol: Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com

Marius Vintila - foto - facebook.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

5 septembrie 2015

Imi place berea. Dupa parerea mea nu exista nimic mai bun dupa un efort fizic serios, pe caldura, decat o bere foarte rece. Una. A doua nu mai are acelasi farmec, nici macar acelasi gust. De multe ori insa beau doua beri, sau chiar trei. Totusi, diferenta intre patru, cinci sau cincisprezece persoane sorbind o bere rece dupa efort fizic si 4000 de persoane band bere dupa alta bere, ragaind mici si carnati si pisandu-se pe un hectar patrat in jurul “locatiei” e ca diferenta dintre a sta la soare pe plaja pustie din Vama Veche a anului 1991 si a merge pe plaja din Mamaia la ora 12 intr-o sambata de iulie 2015. Pana la urma, veti spune, asta e strict o chestiune de gust. Daca insa “locatia” e curtea scolii unicului liceu cu profil de sport din Brasov, atunci lucrurile se schimba un pic. Fiindca, meine Damen und Herren, pine atz fenit la Oktoberfest !

Inca inaintea inceperii festivalului gazdele isi cer umile scuze cetatenilor care locuiesc in hectarul patrat mentionat pentru deranjul ce se va crea la orice ore intre 7 dimineata si 7 dimineata timp de doua saptamani sau chiar mai mult. Festivalul care isi face cunoscuta prezenta prin reclame uriase care portretizeaza gagici cu HALBE imense incadrand perechi de TZATZE imense, referire, probabil, la aspectul strict fizic pe care il presupune un eveniment ce are loc in incinta unui liceu de sport. Dupa culorile din fund, din funde sau din fundal, gagicile alea tin cu Universitatea Craiova. Sau cu landul Bavaria. Dar, aveti dreptate, asta e si ea o chestiune de gust.

Ce nu e o chestiune de gust este o hotarare de guvern, pe numarul ei 128/1994, care interzice in mod al naibii de explicit vanzarea de bauturi alcoolice in incinta unitatilor de invatamant, precum si in apropierea lor, indiferent de vacante, ore, anotimpuri sau coduri galbene de pipi la “locatie”. Si, meine Damen und Herren, berea e incadrata de codul fiscal in vigoare, la, genau, sectiunea beuturi alcoolice.

Stiiiu, stiu ! Sunt carcotas, chitibusar, cusurgiu, nu stiu sa ma bucur de o bauta colectiva etc., pe scurt, sunt un tip ingrozitor care nu are ce face decat sa comenteze cand ceva frumos si fin se desfasoara in orasul lui. Orasul lui, odinioara vestit pentru cele mai obiective culturale din Romania, Biserica Neagra si prima scoala in limba romana si care acum e la fel de vestit pentru halte doa obective, Paradisu’ Agvatic si Parc Aventura.

Dar stati ca m-am prins. E o competitie pentru ghinezbuc. Mai vestita decat prima scoala in limba romana va fi prima scoala cu profil de sport care gazduieste o parangelie (am ortografiat pe germana, sic!) cum e Oktoberfest.

Totusi, de ce acolo ? Din surse oficiale si neoficiale am aflat aceeasi chestie: ca organizatorii ar fi vrut sa organizeze treaba pe spatiul unde a fost Stadionul Municipal, la intrarea dinspre Bran, insa Primaria s-ar opune. Si nu le-ar da voie decat acolo la liceul de sport. Dar se pare ca nici acolo nu li se da autorizatie, pentru ca anul trecut, fiind sesizat de cetatenii de pe hectarul patrat patat de pisat din jurul “locatiei”, CJPC Brasov a venit si i-a gasit pe organizatori fara de autorizatie si cu o multime de nereguli (intre altele la o taraba niste placinte cu carne tocata erau depozitate la 26 de grade Celsius – incercati sa nu va ganditi la asta !!). Si desi CJPC este acronimul pentru Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului, denumire destul de infricosatoare, nu s-a putut face nimic pentru cetatenii de pe langa “locatie”.

Daca ma intrebati pe mine, va ofer urmatoarea varianta de functionare a mecanismului, care se supune principiului parcimoniei al lui Occam. Organizatorii si primaria merg pe burta impreuna la modul urmator:

“-Ma baieti, eu nu va pot da autorizatie sa functionati acolo ca e ilegal, dar mergeti fara si daca vin astia cu reclamatii oricum trebuie sa aiba voie de la primarie sa va inchida.

-Dar ce ne facem cu ISU (Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta) ca nici de la ei nu avem patalama? (in 2014, conform Mediafax, Oktoberfest nu avea nici autorizatie de la ISU).

-Ce urgente, ma baieti, ca daca e urgenta numaru unu’ faci pe casele de pe strada Cerbului, daca e numaru’ doi te duci pe aleea de sub Tampa … Muntele Tampa, ba! Si Doamne ajuta ca anu’ asta nici Iohannis nu mai vine ca anu’ trecut, ca deja l-am votat.”

Daca gresesc, sa imi fie cu pardon, dar imi imaginez ca sunt destul de aproape de adevar.

Gata. Iar nu m-am putut abtine sa spun ce stiu si ce am pe suflet, Oktoberfestpooper ce-mi sunt. Chestia e ca, pe barba lui Wotan, mi-ar placea sa traiesc intr-un loc unde nu se intampla din astea. Ca e rusine, pacat si e si ilegal. Si fiindca nu prea mai am chef sa plec pe undeva la varsta mea, trebuie sa fac cumva sa schimb trebile pe aici.

Acum chiar gata. Mai ales ca totusi nivelul de civilizatie al orasului care a nascut imnul national da clasa altor urbe, cum ar fi Targu Jiu, bunaoara. Acolo festivalul berii s-a tinut din nou pe heliportul (de 450 de mii de euro) care deserveste spitalul judetean, iar in caz de urgente helicopterul SMURD se roteste minute in sir ca boul pe deasupra tarabelor, ca vara trecuta. Olteni. Transforma bautul berii intr-o chestiune de sanatate si cand colo e o simpla treaba de educatie.

Hai PROST, dragi elevi !

articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com

Elevii Colegiului ”Andrei Şaguna“ din Braşov au câştigat 7 premii la un concurs organizat de NASA

foto – diacaf.com
articol – Mihaela Gradinaru – Mediafax

Elevii Colegiului ”Andrei Şaguna“ din Braşov au câştigat şapte premii la un concurs internaţional organizat de NASA, la care au participat, în total, peste 2.700 de echipe din întreaga lume, adolescenţii braşoveni fiind invitaţi să participe la Conferinţa Internaţională de la Toronto (Canada).

Elevii de clasa a VII-a de la Colegiul ”Andrei Şaguna“ din Braşov au participat la ediţia din acest an a Concursului internaţional organizat de NASA cu nouă proiecte, dintre care şapte au fost premiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aceasta este cea de-a doua participare a elevilor braşoveni la această competiţie internaţională.

Potrivit profesorului coordonator al elevilor, Carmen Tănăsescu, la concursul din acest an au participat, în total, 2.722 de echipe din întreaga lume.

Elevii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni, ei trebuind să găsească soluţii viabile pentru sustenabilitatea vieţii, de la date tehnice până la cele de convieţuire şi organizare socială.

”Dintre cele nouă proiecte realizate de elevi din clasa a VII-a, două au obţinut premiul al II-lea, unul a obţinut premiul al III-lea, iar patru au obţinut menţiuni. Cele trei echipe care au obţinut premii vor merge la Conferinţa Internaţională de la Toronto, care se va desfăşura în perioada 9-24 mai”, a spus Carmen Tănăsescu.

Cele mai apreciate proiecte ale elevilor braşoveni au fost instalaţia spaţială ”Spes-Elpida“ – care a fost gândită de elevi ca având o conducere bicefală, cu un conducător militar şi unul civil, însă ambii aflaţi sub tutela ONU. Un alt proiect este staţia ”CeLex AndRoSar“, care propune selectarea locuitorilor din toate categoriile sociale şi un stat centralizat, dar şi proiectul ”Coloumbus“, care a avut ca model Coloana Infinitului.

Anul trecut, opt elevi de clasa a XI-a de la Colegiul ”Andrei Şaguna“ au câştigat locul I cu un proiect de oraş spatial intitulat „Renaissance II”, iar un elev de clasa a VI-a de la acelaşi liceu, care a concurat cu elevi de clasa a VII-a, s-a clasat pe locul al II-lea cu proiectul individual „The God’s Kite” („Zmeul lui Dumnezeu”), care a constat în construirea machetei unui oraş în spaţiu.

Toţi cei nouă elevi premiaţi au participat la Conferinţa Internaţională pentru Dezvoltare Aerospaţială de la Los Angeles, California, unde au primit premiile de la reprezentanţii NASA, ei reuşind să ajungă în Statele Unite ale Americii prin sponsorizări, dar şi cu sprijin de la Ministerul Educaţiei.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro

Ministerul Sănătăţii dispune o nouă anchetă la Braşov, unde o ambulanţă transporta trei persoane pe o targă. Managerul SJU spune că şoferul, probabil, s-a grăbit

foto si articol – mediafax.ro

Ministerul Sănătăţii (MS) a dispus, marţi, o nouă anchetă la Spitalul „Tractorul” din Braşov, după ce a fost sesizat că o ambulanţă transporta la această unitate trei pacienţi pe aceeaşi targă. Managerul Spitalului, Adrian Albotă, spune că şoferul ambulanţei din care au coborât mai mulţi pacienţi, o bătrână fiind scoasă din portbagaj, „probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul”.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, Adrian Albotă, spune că şoferul ambulanţei din care au coborât în faţa Spitalului „Tractorul” mai mulţi pacienţi, o bătrână fiind scoasă din portbagaj, „probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul”.

Adrian Albotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, de care aparţine Spitalul „Tractorul”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şoferul ambulanţei Dacia Break, în care se aflau mai mulţi pacienţi care au fost aduşi la Spitalul „Tractorul”, va fi sancţionat.

„Astăzi (n.r. – marţi) a fost mai aglomerat ca de obicei şi ambulanţa nu a putut face toate transporturile solicitate şi atunci s-a apelat la o ambulanţă care a fost bună la viaţa ei. Şoferul probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul şi a luat mai mulţi pacienţi. Nu este nici normal, nici legal, prin urmare şoferul va intra în comisia de disciplină şi va fi sancţionat pentru neglijenţa sa“, a spus managerul Spitalului Judeţean Braşov.

Albotă a precizat că în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, pe lângă autosanitarele noi, există şi trei ambulanţe vechi, care ar trebui casate, dar care mai sunt folosite în situaţii limită sau în cazuri care nu sunt grave, cum ar fi transportul de medicamente sau al pacienţilor internaţi de la un spital la altul pentru diverse analize.

Marţi dimineaţă, jurnaliştii care se aflau în faţa Spitalului „Tractorul”, unde mai multe persoane veniseră să aprindă o lumânare şi să aducă flori pentru bătrâna de 82 de ani lăsată să plece din unitatea sanitară şi găsită moartă de frig pe un câmp, au observat cum dintr-o ambulanţă Dacia Break, veche şi ruginită, oprită în faţa spitalului au coborât mai multe persoane, o bătrână fiind scoasă din portbagaj.

Şoferul a adus pacientele la Spitalul „Tractorul” de la altă unitate medicală, pentru diverse investigaţii şi analize.

Ministerul Sănătăţii a dispus o anchetă în acest caz. „Din ambulanţă au coborât trei pacienţi, toţi trei fiind înghesuţi pe singura targă din maşină”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov să verifice din ce cauză s-a ajuns în situaţia ca mai mulţi bolnavi să fie transportaţi cu aceeaşi ambulanţă şi dacă exista autorizaţie.

Totodată, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a trimis corpul de control la Spitalul „Tractorul”, nemulţumit de rezultatul anchetei făcute de DSP Braşov în cazul bătrânei care a fost lăsată să plece din unitate şi a fost apoi găsită moartă de frig pe un câmp.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Femeia in varsta de 83 de ani, lasata sa plece dintr-un spital din Brasov doar in pijama si papuci, a murit de frig nestiuta de nimeni.

Iar medicul care o are de acum pe constiinta ascunde o poveste ireala. Si-a permis sa externeze un pacient confuz, aflat intr-o stare fragila, desi nu lucreaza in respectiva unitate sanitara. Pur si simplu, doctorul ii tinea locul unui amic care nu ajunsese la serviciu. Rudele batranei au cerut ajutorul politiei. Indiferent de verdict, certitudinea este ca intregul sistem medical se afla in stadiul terminal.

„Parea ca doarme, intinsa pe o parte in noroi. Capul si-l acoperise cu paturica cu care a plecat de acasa. Bluza de pijama era usor ridicata si ii vedeam burta goala pe pamantul inghetat. Si… Talpile goale! Pentru talpile goale in care te-au lasat sa pleci din spital, Bunico, o sa devii Motivul pentru care alti batrani nu vor mai muri!”

Este promisiunea pe care Crina Coliban, nepoate celei care a avut parte de acest final sfasietor, a facut-o public, pe pagina sa de socializare. Bunica ei, a fost lasata de medici si de asistente sa plece dintr-un spital doar in pijama. La Brasov era o zi de iarna pentru ca a nins recent.

„Daca traia, ar fi vrut sa afle de ce i-a dat drumul doamna aia in tricou si talpile goale? Pe strada, la minus 7 grade. Sa facem dreptate. Cred ca am o sansa sa nu mai moara si alti oameni in halul asta.”

Iar comisia care a investigat tot ce s-a intamplat cu pacienta in varsta de 81 de ani a ajuns in aceasta dupa-amiaza la o concluzie stupefianta: doctorita care a trimis-o acasa pe batrana NU este angajata a spitalului. In plus este reumatolog.

Situatia absolut incredibila a fost creata de medicul care era de garda dar nu a putut sa ajunga la munca. Asa ca si-a rugat o prietena sa ii tina locul. Cei din conducerea spitalului nu stiau absolut nimic.

Practic tot lantul slabiciunilor din sistemului sanitar romanesc la care se adauga nepasarea si nepricererea unor medici s-a pus in miscare.

Ioana Caloian in varsta de 83 de ani a ajuns la camera de garda a spitalului judetean Brasov cu un edem pulmonar acut la ora 23. Medicii de pe ambulanta au stabilizat-o. Batrana a petrecut urmatoarele ore la camera de garda asteptand sa fie consultata. Era insotita de rude. La ora 6, adica dupa 6 ore, i se pune diagnosticul de insuficienta respiratorie si se decide internarea.

Este transferata la spitalul Tractorul. Rudele Ioanei pleaca acasa sa ii aduca haine de schimb. In tot acest timp, medicul Grigore, care nu lucreaza in aceasta institutie sanitara si care are ca specializare reumatologia vede ca pacienta se simte ceva mai bine. Batrana profita de moment si cere externarea. Culmea este ca i se aproba. Ioana Calioan pleaca in pijama si papuci pe strada.

Autopsia a demonstrat ca femeia a murit de frig. Rudele au facut plangere la politie iar procurorii au inceput o ancheta pentru omor din culpa.

articol preluat de pe http://stirileprotv.ro

(Simona Suciu) Casa de 1.000 de euro – proiect unic în România al unui arhitect din Braşov. Locuinţa rezistă foarte bine la cutremure

Simona Suciu – adevarul.to

Arhitectul braşovean Bogdan Mureşan a proiectat mai multe locuinţe din baloţi de paie, al căror preţ este de doar 1000 de euro. Specialistul aduce în România un concept folosit deja la scară largă în America.

Obiceiul construirii caselor din paie datează încă din Paleolitic în zona Africii. Baloţii au început să fie folosiţi ca material de construcţie la scară largă începând cu anul 1850 în Nebraska (SUA) când s-a inventat presa de balotat. Există încă în picioare o casă construită în SUA acum 100 de ani. În Europa metoda a fost preluată de norvegieni şi nemţi. În ţările nordice sunt sute astfel de case.

Arhitectul braşovean a fost mereu interesat de soluţii ieftine şi durabile pentru construirea unei case. A vrut să facă astfel de case la Cristian, dar proprietarii au les până la urmă lemnul. Anul acesta va construi prima casă de 1000 de euro la Şoncuta Mare în Baia Mare. „Sunt interesat încă din perioada studiilor de proiectarea locuinţelor verzi. Am avut onoarea de a fi invitat de Harald Medboe şi Eirik Gram Frank doi prieteni norvegieni de la care am învăţat cum se contruieşte o astfel de casă din baloţi de paie. Dacă pentru occident un astfel de proiect are mai mult conotaţii ecologice, la noi ar putea deveni un proiect social datorită costurilor extrem de scăzute. Anul acesta o voi contrui pe prima la Baia Mare şi sper să am proiecte în curând şi la Braşov“, povesteşte Bogdan Mureşan.

Case rezistente

Casele din baloţi de paie nu sunt case din chirpici. Sunt case rezistente, solide şi eficiente energetic. „Toată lumea când aude de case din paie se gândeşte automat la povestea celor trei purceluşi. Lucrurile nu stau însă aşa. Casele din paie rezistă mai bine de la un cutremur decât cele din beton, deoarece sunt elastice. Baloţii reprezintă şi o izolaţie perfectă, deci nu mai este nevoie şi alte adaosuri. Singura problemă este apa în exces. Rezistă la o infiltraţie de 19% apă în interiorul zidurilor. De asemenea acest case nu ard, deşi toată lumea se gândeşte la pericolul de incendiu. Au fost făcute teste. Oamenii pot încerca să dea foc unui balot de paie legat şi vor vedea că nu arde“, mai spune arhitectul.

646x528

Cum se construieşte o casă din baloţi

Construcţia unei astfel de locuinţe este simplă, dar trebuie respectate nişte reguli de bază. ,,Iniţial, se face o fundaţie de pietre de 50 – 70 de centimetri. Fundaţia unei asemenea case poate fi zidită din pietre de râu, lipite între ele cu mortar. Urmează apoi o placă de beton armat. După ce se construieşte temelia şi baza casei în aceasta se fixează ţepuşe de lemn, care vor împiedica paiele să alunece, apoi se pun baloţii şi ulterior zidurile din baloţi sunt prinse între paleţi de lemn şi legate cel puţin cu sârmă. Însă, asamblarea casei se mai poate face cu ajutorul unor legături sau dispozitive metalice, cu şuruburi.

Cititi mai mult:http://adevarul.ro/locale/brasov/un-arhitect-brasovean-construieste-casade-1000-euro-romania-locuinta-minune-paie-rezistenta-lacutremur-nu-ia-foc-1_54e333f0448e03c0fdb3dad8/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Băsescu+la+TVR%3A+Moderatorul+nu+a+făcut+faţă+interlocutorului.+Întrebările+la+care+nu+a+răspuns+Băsescu&utm_content=Newsletter-180760-20150217

Secretul financiar pentru care Victor Ponta avea nevoie de un „pact pentru drumuri”: Preţul fabulos pe care îl vom plăti cu toţii pentru autostrada Comarnic-Braşov

Loredana VOICULESCU – gandul.info

Statul român ar urma să plătească concesionarului autostrăzii Comarnic-Braşov suma de 325,2 de milioane de euro anual, potrivit unor date făcute publice miercuri de CNADNR. Astfel, reiese că, în cei 26 de ani de concesiune, am urma să plătim în total 8,45 miliarde de euro pentru autostrada spre munte şi pentru speranţa că vom scăpa de cozile interminabile la fiecare plecare sau întoarcere din concediu pe Valea Prahovei.
CNADNR şi Ministerul Transporturilor au publicat miercuri date despre proiectul de concesiune Comarnic-Braşov (53 de kilometri), după ce premierul Victor Ponta a solicitat marţi, în conferinţa de presă susţinută în comun cu ministrul Ioan Rus la Ministerul Transporturilor, ca CNADNR „să pună pe site ce e cu Comarnic-Braşov”.

În document, se precizează că valoarea totală netă actualizată a plăţii de disponibilitate este de 2,73 miliarde de euro, aceasta fiind suma pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia pe o perioadă de patru ani şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov pe o perioadă de 26 de ani „sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi”.

disponibilitate

Ca urmare, în cei 26 de ani statul român ar plăti pentru concesionar o sumă de 8,45 de miliarde de euro pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii, cu 6 miliarde de euro mai mult decât dacă statul ar dispune azi de toţi cei 2,73 miliarde de euro.

Din plăţile de disponibilitate achitate de stat, se vor scădea încasările pe care concesionarul le va obţine din taxa de concesiune, se arată în documentul făcut public de CNADNR.

În condiţiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, şi 159,5 milioane euro pe kilometru.

Costul total de construcţie al autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare a asocierii Vinci – Strabag – Aktor, este de 1,82 miliarde euro fără TVA. Construcţia propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie şi proiectare de 109,7 milioane euro şi alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane euro.

Nazare: Comarnic-Braşov poate fi finanţată cu fonduri europene

Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor, a declarat pentru gândul că autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi construită cu fonduri europene, pentru că ruta se află pe reţeaua TEN-T globală (comprehensive), adică de importanţă secundară. „De ce să dăm 350 de milioane de euro anual pe Comarnic-Braşov când această autostradă se poate finanţa din fonduri europene, pentru că se află pe reţeaua TEN-T globală. Nu înţeleg ce explicaţie au putut găsi. Eu spun încă din toamna anului 2012 că pentru această autostradă sunt disponibili bani europeni”, a declarat pentru gândul Alexandru Nazare.

Boagiu: „Aici trebuie să vină imediat DNA-ul”

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a criticat preţul contractului de concesiune.

„M-am uitat pe date (publicate de CNADNR n.r.). Este cea mai mare mizerie pe care am văzut-o. Acum înţeleg de ce Ponta bate din picior că vrea acord politic pe Master Planul de Transport. Este mai scump decât Bechtel. Aici trebuie să vină imediat DNA-ul”, a declarat pentru gândul fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu.

Boagiu spune că autorităţile au trimis proiectul de concesiune pentru Comarnic-Braşov la Comisia Europeană. „Reprezentanţii CE au răspuns că nu sunt de acord, pentru că autorităţile vor depăşi astfel ţinta de deficit bugetar”, a arătat Boagiu.

Beneficiile autostrăzii: Salvarea a 10 vieţi omeneşti în fiecare an şi economisirea de 100 de minute per vehicul

Pe de altă parte, documentul explică avantajele autostrăzii spre munte. Salvarea a 10 vieţi omeneşti în fiecare an, economisirea de 100 de minute per vehicul, îmbunătăţirea calităţii aerului şi crearea de noi locuri de muncă sunt avantajele sociale ale construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov (53 kilometri).

Tot în document este inclus şi un tabel cu autostrăzile în concesiune din câteva ţări. Autostrada Comarnic-Braşov figurează a doua cea mai ieftină autostradă ce ar urma să fie construită în concesiune într-un clasament cu 10 autostrăzi din state precum Slovacia, Marea Britanie, Franţa, Spania şi Australia.

Costul autostrăzii Comarnic-Braşov este estimat în acest tabel la 34,5 milioane de euro per kilometru, mai mare decât în Marea Britanie – cu 32,4 milioane de euro per kilometru, dar mai mic decât în Slovacia, unde costul per kilometru ajunge la 73,17 milioane de euro, sau în Franţa – de 46,3 milioane de euro per kilometru.

Cea mai scumpă autostradă ce este construită în concesiune, potrivit exemplelor furnizate de CNADNR, este în Australia, unde o bucată de 10 kilometri din M5 East Motorway, contractată în 2001, cu un tunel de 3,8 kilometri, are un cost de 79,5 milioane de euro.

“Date fiind principalele particularităţi ale proiectului privind autostrada Comarnic – Brasov – proiect pe baza unui parteneriat public-privat, construcţie pe teren muntos şi proporţie ridicată a secţiunilor de autostradă executate în tuneluri sau pe poduri şi viaducte, s-a efectuat o analiză a costurilor altor proiecte de autostradă realizate în condiţii similare în Europa, pe baza informaţiilor disponibile public, pentru a determina comparabilitatea acestora”, se arată în datele puse la dispoziţie de CNADNR.

Cele mai recente proiecte demarate în regim PPP/concesiune de alte ţări din Sud-Estul Europei, în sectorul infrastructurii rutiere, sunt:

- Albania: autostrada Milot-Morine (licitaţia pentru selectarea concesionarului este în derulare)

- Bosnia & Hertegovina: autostrada Doboj-Vukosavlje (licitaţia pentru selectarea concesionarului este în derulare)

- Bulgaria: autostrada Trakia

- Croaţia: autostrada Istrian Y, Autostrada Zagreb-Macelj, Autostrada Zagreb-Gorican

- Macedonia: autostrada Corridor 8

- Montenegro: autostrada Bar-Boljare

- România: autostrada de Centura Sud a Municipiului Bucureşti (licitaţia pentru selectarea concesionarului este în derulare), autostrada Comarnic-Brasov.

- Serbia: autostrada Belgrade-Novi Sad, autostrada Horgos-Pozega.

Până în prezent, numai două proiecte de acest gen au fost construite şi se află în prezent în operare. Acest lucru este cauzat în principal de infrastructura rutieră învechită şi degradată, gradul relativ scăzut de proprietate asupra vehiculelor, volume scazute de trafic şi disponibilitate redusă de plată a taxelor de utilizare a drumurilor, precum şi economii naţionale de mică anvergură şi rating de ţară scăzut.

Tariful de concesiune care va fi plătit de un autoturism pentru întreaga autostradă este estimat că va fi de 7 lei cu TVA inclus şi va fi supus indexării.

Construcţia autostrăzii este estimată să dureze 36 de luni, iar perioada de operare este de 26 de ani de la data finalizării.

articol preluat de pe http://m.gandul.info/

Sanctuarul de urși de la Zărnești (Brașov), construit pentru salvarea animalelor ținute în captivitate (video)

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Rezervația de urși „Libearty” de la Zărnești, construită pentru salvarea urșilor ținuți în captivitate, este cea mai mare rezervație de tip sanctuar din Europa și a doua din lume, din punct de vedere al numărului de animale.

Înființată în 2005 și deschisă spre vizitare din 2008, sanctuarul „Libearty” este situat în pădurea de foioase de la intrarea în orașul Zărnești, la o distanță de doi km de DN73 A Râșnov — Zărnești — Sibiu.

Suprafața rezervației este de 69 de ha, teren pus la dispoziție de primăria Zărnești, și găzduiește în prezent 80 de urși salvați din captivitate, din diverse locuri din țară. Fondurile necesare pentru construirea sanctuarului, de 1,5 milioane de dolari, au fost obținute din donațiile făcute de iubitorii de animale din întreaga lume.

„Până în prezent nimeni nu a mai pus la dispoziția urșilor un teren atât de mare. Spre deosebire de alte sanctuare, cel de la Zărnești ajută urșii să se acomodeze în mediul lor natural, care-i ajută cel mai bine să uite de chinurile din captivitate. Pădurea de stejar este mediul natural al ursului și reușește astfel să treacă de traumele psihice din captivitate. În anul 2005 au fost aduși primii urși din Poiana Brașov, care au fost ținuți în cuști pe lângă diverse restaurante din stațiune. Putem spune că, în cei aproape zece ani de la înființarea sanctuarului ‘Libearty’, am rezolvat 90% din situația urșilor captivi din România, dar și a celor ținuți în condiții improprii în grădinile zoologice din țară. Cei care cred că această rezervație este o grădină zoologică își schimbă impresia după ce o vizitează și privesc cu alți ochi animalele sălbatice și, în special, urșii, iar pentru iubitorii de animale este o desfătare”, a declarat pentru AGERPRES Liviu Cioineag, managerul sanctuarului.

Fiecare urs adus în rezervație are o poveste impresionantă, toți fiind crescuți mai mulți ani în captivitate, cea mai mare parte a vieții în mizerie, foame și chin. Condițiile în rezervație sunt dintre cele mai bune, urșii având la dispoziție chiar și o piscină. Turiștii care vizitează acest loc unic în România au la dispoziție un trenuleț cu 24 de locuri care îi plimbă prin rezervație, iar de anul viitor va fi amenajat un nou traseu în partea de sud a sanctuarului, printr-un drum ce se va realiza pe lângă Țarcul II, dar se va putea ajunge și la Țarcul III, și va face legătura cu viitoarea tabără pentru copii și cu punctul de observație subteran.

De asemenea, pentru amatorii de fotografie există amenajat într-un copac din rezervație un punct de observație, de unde amatorii de fotografie pot surprinde imagini inedite.

Punctul de observație subteran va fi gata cel mai probabil anul viitor și va avea intrarea prin Țarcul urșilor, prin intermediul unui tunel unde va exista o porțiune cu geamuri securizate și unde poate veni ursul care va putea fi văzut foarte de aproape, fără ca omul să intre în contact direct cu animalul.

„În 2015 dorim să omologăm o tabără pentru copii. O să fie oarecum unică în România doar pentru faptul că va fi amenajată într-o rezervație de urși. Copiii vor sta într-un cort indian adevărat, confecționat de o familie de indieni care locuiește în Canada. În această tabără dorim să facem altfel de educație, fără telefon mobil sau tabletă. Mai avem în pregătire un centru de educație care asigură legătura cu mediul de afaceri, cu o sală de conferințe în care se pot organiza diverse întâlniri într-un mediu natural deosebit și unde chiar și elevii și studenții pot desfășura lecții sau diverse teme de cercetare. Tot aici, copiii vor putea învăța despre animalele sălbatice prin intermediul jocurilor. În viitorii patru-cinci ani vom putea vorbi mai mult despre educație în sanctuar și mai puțin despre turism. Chiar și vizitele făcute în prezent nu sunt niște vizite pur și simplu, pentru că există un ghid permanent, există un documentar despre sanctuar care este prezentat celor care vin să vadă urșii și multe povești și informații despre urs. Aceasta va fi, de fapt, menirea sanctuarului în viitorul apropiat, mai multă educație și mai puțin turism”, a explicat managerul sanctuarului.

În fiecare an în Rezervația de urși de la Zărnești vin pentru voluntariat, dar și pentru a studia comportamentul animalelor, studenți din SUA, Anglia, Franța, Australia și Rusia.

Mai multe organizații și fundații din Anglia, Germania și Franța sprijină funcționarea sanctuarului, dar există și posibilitatea iubitorilor de animale să adopte virtual un urs sau să redirecționeze 20% din impozitul pe venit pentru sanctuar.

Cel mai bătrân urs din rezervație este o ursoaică de 32 de ani, iar cel mai tânăr, un pui de zece luni, Pluto, salvat împreună cu mama lui de la Grădina zoologică din Reșița.

Potrivit lui Liviu Cioineag, mai există urși în captivitate la Arad, într-o fermă privată pentru care se încearcă salvarea lor prin intermediul justiției, iar în stațiunea Straja este un urs în captivitate, fiind considerat mascota stațiunii, însă proprietarul acestuia nu deține autorizație.

Rezervația de urși „Libearty” din Zărnești poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10,00-12,00, iar biletul costă 40 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Reporterii Realitatii la Sanctuarul de Ursi LiBEARty de la Zarnesti