Suedia recicleaza 99% din gunoi

Swedish-recycling-1-537x302

Daca in 2012 Suedia recicla 96% din deseuri, astazi procentul a devenit de aproape 100%, in conditiile in care Suedia importa anual circa 800.000 de tone de deseuri-204 din termoficarea acestei tari depinde de arderea deseurilor. secretul care a dus la atingerea unei tinte atat de mari tine de programele eficiente de prevenire, refolosire si reciclare, precum si de implicarea cetatenilor in respectarea lor.  In Suedia, doar 1% din gunoiul produs, respectiv 461 de kilograme, ajunge anul la groapa de gunoi.

Pentru a înţelege mai bine proporţiile reuşitei atinse de Suedia, ţară care a implementat cu succes programul Waste-to-energy (WTE), de folosire a deşeurilor pentru alimentarea cu energie, putem alege câţiva termen de comparaţie. Dacă Statele Unite reciclează numai 34% din gunoaie, România ar putea sta la celălalt pol faţă de Suedia: singurul procent de deşeuri pe care România reuşeşte să-l recicleze anual o plasează printre ultimele ţări din Europa, la capitolul reuşită în administrarea deşeurilor. Rata de reciclare de 50%, impusă iniţial de UE României pentru anul 2020, nu va mai putea fi atinsă, astfel încât guvernul va fi nevoit să modifice legislaţia în domeniu.

 

 

În ceea ce priveşte cazul Suediei, principala direcţie care face posibilă o astfel de performanţă este, înainte de toată, încercarea la nivel naţional de a nu produce gunoi. Deşeurile sunt incinerate în cele 32 de staţii WTE, care adună aproape tot gunoiul produs în ţară, plus cele 800.000 de tone importate din Marea Britanie, Italia şi Irlanda. Principiul acestui sistem de reciclare inteligentă arată că trei tone de gunoi conţin la fel de multă energie ca o tonă de combustibil. Astfel, 950.000 de gospodării suedeze sunt încălzite cu energia produsă prin această metodă, iar 260.000 de case îşi primesc toată energia în urma arderii gunoaielor. Pentru ca WTE să funcţioneze însă, este nevoie de un sistem foarte bine pus la punct de colectare selectivă a gunoaielor, astfel ca resturile alimentare, materialele reciclabile şi reziduurile periculoase, cum ar fi becurile sau bateriile, să fie separate din timp.

Şi Oslo, capitala Norvegiei, a ajuns în punctul de a importa gunoaie pentru a asigura necesarul centrelor de incinerare.  Sistemul norvegian de separare a deșeurilor e la rândul său foarte eficient, locuitorii alegând ce poate fi reciclat sau compostat. Fiecare locuință din Oslo pune deșeurile organice în pungi verzi, produsele din plastic în pungi albastre și sticla în altă parte. Pungile le sunt oferite gratuit în magazine.

articol preluat de pe http://totb.ro/