(Joi 6 octombrie 2016) ✝ Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniță Erotiida

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Toma este unul din Sfinții Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului. El este prăznuit în 6 octombrie și în 30 iunie la Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos

foto: doxologia.ro

 

✝ Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniță Erotiida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea de toți fericită”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Odighitria” de la Xenofont; Ap. Efeseni 1, 1-9; Ev. Marcu 7, 24-30

---

Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida

articol: basilica.ro

5 octombrie 2016

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Muceniță Erotiida.

 

Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în greacă, fiindu-i adăugat pe lângă numele său de Iuda, primit la tăierea împrejur. El L-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos, a crezut în El şi L-a urmat. Nu era un cărturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit şi curajos, care-L putea iubi până la moarte. Drept aceea, a şi fost el ales de Hristos şi numărat între cei doisprezece ucenici ai săi.

Sfântul Evanghelist Ioan aminteşte despre Toma spunând că, după moartea lui Lazăr, Apostolii Îl roagă pe Mântuitorul să nu se întoarcă în Iudeea, unde, cu puţin mai înainte, fusese ameninţat să fie ucis cu pietre, dar Apostolul Toma arătând ascultare şi dragoste jertfelnică pentru Domnul, zice: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” (Ioan 11, 16). De asemenea, în seara Cinei celei de Taină, când Iisus spune „Unde Mă duc Eu voi ştiţi; şi ştiţi şi calea”, Apostolul Toma întreabă: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?”, iar Iisus îi răspunde: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine!” (Ioan 14, 4-6). Aceeaşi Evanghelie vorbeşte, apoi, de îndoiala lui Toma, de a crede că Domnul a înviat din morţi cu trupul, după ce toţi ceilalţi Apostoli i-au spus că Domnul a fost văzut de ei toţi înviat şi că a vorbit cu ei. Toma, nefiind de faţă în ceasul acela, le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, îndoiala aceasta a lui Toma a dus la sporirea cu şi mai multă putere a credinţei în Învierea lui Hristos. Într-adevăr, după opt zile, ucenicii fiind adunaţi în acelaşi loc şi fiind şi Toma cu ei, S-a arătat iarăşi Domnul înviat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). În acest chip, cu şi mai mult temei, s-a propovăduit Învierea Domnului, că El, adică, nu cu alt trup, ci cu acelaşi trup al Său, cu care a pătimit şi a murit, cu acela a şi înviat, deschizând, astfel, lumii şi nouă tuturor, calea mântuirii şi a învierii.

După Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând la sorţi încotro să propovăduiască fiecare, Sfântului Toma i-a căzut sorţul să meargă în India. Şi, mâhnindu-se el că era trimis la nişte popoare atât de îndepărtate şi sălbatice, i S-a arătat Domnul în vedenie, întărindu-l să îndrăznească şi să nu se teamă, făgăduindu-i că va fi cu el.

În anul 37, la cererea regelui Avgar al V-lea al Edesei, Apostolul Toma a trimis acolo pe Sfântul Tadeu, întrucât el, alături de Apostolul Bartolomeu, a mers spre a evangheliza cetatea Ninivei, din Persia. Apoi, a rânduit Dumnezeu că împăratul indian Gundafor (Gondofares al IV-lea Sases), care stăpânea Imperiul indo-part (în Pakistan şi nord-vestul Indiei), vrând să zidească palate după modelul celor din lumea greco-romană, a trimis pe un negustor, Avan cu numele, ca să caute un meşter iscusit la aceasta. Atunci Domnul Iisus i-a poruncit lui Toma în vedenie să meargă cu Avan în India.

În drum spre India, Sfântul Toma a săvârşit o seamă de minuni, aducând multe suflete la Hristos. Ajungând la curtea împăratului Gundafor, acesta i-a dat mult aur ca să-i construiască palate măreţe, dar Apostolul a împărţit aurul la cei săraci, propovăduind zi de zi Evanghelia. După o vreme, împăratul, văzând că nu s-a zidit nimic, l-a întemniţat pe Apostol şi pe negustorul Avan, cu gând să-i dea la moarte. Dumnezeu a rânduit însă ca fratele împăratului să moară, iar sufletul lui să vadă palatul pe care Toma îl zidise în ceruri, prin milostenie. Apoi sufletul i s-a întors în trup şi a înviat. Atunci a aflat Gundafor că Toma i-a zidit cu adevărat un palat, dar nu pe pământ. Astfel au crezut în Hristos, ei şi mulţime de popor, fiind botezaţi în cetatea Taxila.

Sfântul Apostol Toma a fost adus apoi, în chip minunat, la Ierusalim, acolo unde se adunaseră toţi Apostolii pentru prohodirea Maicii Domnului. Din îngăduinţa lui Dumnezeu, Apostolul Toma a sosit cu trei zile mai târziu. El însă a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu pe când era ridicată la ceruri cu trupul, primind de la ea, spre încredinţare, cinstitul ei brâu. Ajuns la Ierusalim, Toma a cerut să fie deschis mormântul Preacuratei, care acum era gol, dovedind şi celorlalţi Apostoli mutarea la cer a Preasfintei Fecioare.

Întors în India, Sfântul Toma a mers şi în ţinuturile dinspre miazăzi, ajungând în anul 52 la Muziris, pe coasta de Malabar, săvârşind minuni şi botezând pe mulţi, rânduind preoţi şi întemeind biserici. De acolo a plecat spre coasta de răsărit a Indiei, unde a adus pe mulţi la Hristos, săraci şi bogaţi. Tradiţia creştinilor indieni arată că Apostolul a întreprins o călătorie misionară şi în China, de unde s-a întors la Mylapore, în sud-estul Indiei. În cele din urmă, în anul 70, împăratul Muzdie (Misdeu), mâniat pentru creştinarea soţiei şi a fiului său, a poruncit uciderea Sfântului Toma, în afara cetăţii. Astfel a primit Apostolul moarte martirică, fiind străpuns cu suliţele. Mormântul său de la Mylapore (lângă oraşul Chennai, în sud-estul Indiei) este până astăzi loc de pelerinaj. Cea mai mare parte a moaştelor sale au fost mutate la Edesa Mesopotamiei în anul 232. Astăzi capul Sfântului Toma se află în Mănăstirea ortodoxă din insula Patmos (Grecia), iar alte părţi din moaştele sale se păstrează în oraşul Ortona din Italia. În Biserica Ortodoxă pomenirea sa se face la 6 octombrie şi în prima duminică după Paşti.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Efeseni 1, 1-9

Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi, prin Fiul Său cel iubit; întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea; făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte.

 

Ev. Marcu 7, 24-30

În vremea aceea a venit Iisus în ţinutul Tirului şi al Sidonului şi, intrând într-o casă, dorea să nu ştie nimeni de El, dar n-a putut să rămână necunoscut. Căci, auzind despre El, o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Iar femeia era din neamul grecilor, din Fenicia Siriei. Ea îl ruga să scoată afară diavolul din fiica ei. Dar Iisus i-a zis: lasă să se sature întâi fiii; căci nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă, răspunzând, I-a zis: adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă, sub masă, din fărâmiturile fiilor. Atunci Iisus i-a spus: pentru acest cuvânt, du-te; a ieşit diavolul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar diavolul ieşise.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro

---

† Sf. Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 6 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul.

Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.

Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: “Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti”. Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: “Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare”. Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.

Si mirându-se toti câti erau acolo a cui sa fie mâna aceea, o oarecare femeie evreica ce cânta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: “Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada împreuna cu noi la masa; pentru ca eu cântând cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: “Mâna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de câini în viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se întelepteasca”. Si iata ca s-a înfaptuit cuvântul lui”. Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapânitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemând pe apostol, îi zise: “De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi”. Deci primind apostolul acesta bucuros, intra în camara cea de nunta, si întarind pe tineri spre curatenie, si convingându-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parându-i-se ca este Toma, îi zise: “N-ai iesit tu mai înainte decât toti? Dar cum iarasi ai venit?” Iar cel ce se aratase zise: “Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate îi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dânsul, lepadându-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor împaratiei Mele”. Si zicând aceasta s-a facut nevazut.

Deci, aceia pazind la sine cuvântul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa în care se culcau tinerii, si aflându-i sezând osebiti, s-au mâhnit, si întrebând pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: “Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire între noi pâna la sfârsit, ca sa ramânem nedespartiti la vremea cununiilor în camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat în asemanarea strainului. De aceasta tulburându-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit înselatorul acela, sa fie adus înainte, si trimitând cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla în chip vazut, iar în chip nevazut aratându-se noilor sai ucenici, îi întarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa îmblânzeasca mânia tatalui si socrului lor, si sa-i învredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost învatat de catre însisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste în India, au mers la el cu sârguinta si s-au desavârsit cu sfântul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.

Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împaratul Indiei, l-a întrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cârme si vâsle; iar la pietre, coloane, temple si case împaratesti. Atunci împaratul zise: “Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care îmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratându-i si locul. Însa apostolul zise: “Acum, împarate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie”. Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am facut în viata; si asa prea lesne îndupleca firea împaratului, mai ales ca lua în mâinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirându-se împaratul de istetimea apostolului, dându-i si de cheltuiala de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împarti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu împaratului case nefacute de mâna de om, în curtea celor întâi-nascuti. Deci trecând câtva timp, împaratului îi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicând sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curând. El iarasi luând aurul, îsi ridica mâinile si ochii catre cer, si zise: “Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca în multe feluri de chipuri stii si rânduiesti mântuirea fiecaruia; si aflându-se tot în acel gând, îl împarti tot la cei lipsiti. Deci în cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împaratului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împartit la saraci, si înca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dânsul, si nu manânca nimic”.

Împaratul umplându-se de nespusa mânie, a trimis si a adus pe apostol si l-a întrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzând a zis: “Ti-am zidit împarate palat foarte frumos, precum am învatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos”. Si împaratul zise: “Ia sa mergem sa-l vedem”. Iar apostolul zise: “Nu-ti va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar împaratului parându-i ca-l ia în râs, striga salbaticit: “Luati pe acest înselator si-l bagati într-o groapa, care va fi mai întunecoasa, împreuna cu negutatorul, care mi l-a adus”. Deci aflându-se la închisoare în legaturi apostolul, fratele împaratului cazând în multa inima rea, chemând pe împaratul îi zise: “Pentru mâhnirea ce ti s-a întâmplat de la acest înselator, îngreunându-ma la suflet, acum voi sa mor”; si vorbind amândoi asa, îi pieri firea si muri.

Atunci luându-i sufletul îngerul, si purtându-l pe la salasele Domnului îi arata frumusetea lor si-l întreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazând unul mai ales si osebit pe urma tuturor, îl arata pe acela îngerului, si se ruga a se salaslui în o parte a acelui palat; îngerul însa îi zise: “Nu vei putea sa te salasluiesti în acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul”. El îi zise: “Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dânsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi întoarce; ca el nu-i stie frumusetea.

Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind îi zise: “Stiu fara îndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din împaratia ta pentru mine, ca sa înviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da”. Împaratul zise: “Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate”, adeverindu-i cu juramânt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicând: “Daruieste-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?” Împaratul la aceasta ramase ca un mut; apoi întreba: “Eu sa am palate în cer? De unde?” “Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este închis în temnita”.

Atunci punând împaratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau în acest chip, zicându-i: “De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub împaratia mea, ar fi pacat a se calca juramântul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind însa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decât cele ce ai vazut”. Acestea zicând, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazând împaratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala mâniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le si arvuna împaratiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetati propovaduind si binecuvântând pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt.

 

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Erotiida.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a marturisit, împroscat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America.

Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a născut în 26 august 1797, în satul Anginsk, dioceza Irkutsk, în familia unui paracliser. Băiatul şi-a terminat studiile foarte devreme şi la vârsta de şapte ani citea Apostolul în biserică. În 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. În 1814, noul rector a considerat că ar fi mai bine să schimbe numele de familie ale unor studenţi. Astfel Ioan Popov a primit numele de Veniaminov în onoarea Arhiepiscopului Benjamin al Irkutsk (decedat în 8 iulie, 1814). În 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar în 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.

Activitatea misionară a viitorului apostol pentru America şi Siberia a început în 1823. Părintele Ioan a petrecut 45 de ani muncind la iluminarea populaţiei din Kamchatka, Insulele Aleutine, America de Nord, Yakutsk şi frontiera Khabarov, în condiţii vitrege, punîndu-şi chiar viaţa în pericol. Sf. Inochentie a botezat zece mii de oameni şi a construit biserici şi şcoli unde a predat personal liniile fundamentale ale vieţii creştine. Cunoştinţele muncii manuale şi îndemânarea l-au ajutat foarte mult în procesul misionar.

Părintele Ioan era un predicator înnăscut, călăuzindu-şi enoriaşii neîntrerupt, în timpul Sf. Liturghii, a diferitelor slujbe de pomenire sau de priveghere. În călătoriile sale numeroase, părintele a studiat limba, tradiţia şi obiceiurile popoarelor în mijlocul cărora se afla. Munca sa în domeniul geografiei, etnografiei şi lingvisticii a fost foarte apreciată în toată lumea. El a compus un alfabet şi o gramatică a limbii aleute traducînd Catehisme, Evanghelia şi multe ale rugăciuni în acea limbă. Una din cele mai reuşite lucrări este Drumul către Împărăţia Cerurilor (1833), tradusă în variate dialecte ale popoarelor din Siberia, tipărită în mai mult de 40 de ediţii. Datorită muncii Părintelui Ioan, poporul Yakut a putut auzi pentru prima dată în 1859 cuvântul lui Dumnezeu şi slujbele bisericeşti în limba sa.

În 29 noiembrie 1840, după moartea soţiei sale, părintele Ioan a fost tuns monah cu numele de Inochentie de către Sf. Filaret , Mitropolitul Moscovei, în cinstea Sf. Inochentie al Irkutsk. În 15 decembrie Arhimandritul Inochentie a fost sfinţit Episcop al Kamchatka şi al Insulelor Kurile şi Aleutine. În 21 aprilie 1850, episcopul Înochentie a fost promovat la rangul de arhiepiscop.

Din voia lui Dumnezeu, în 5 ianuarie 1868, Sf. Inochentie l-a succedat pe Mitropolitul Filaret la scaunul din Moscova. Prin Sf. Sinod, Mitropolitul Inochentie a consolidat eforturile misionare seculare ale Bisericii Ruse (deja în 1839 a propus un proiect pentru îmbunătăţirea organizării activităţii misionare).

Sub îndrumarea mitropolitului a fost înfiinţată Societatea Misionară iar Mănăstirea Sf. Acoperământ a fost reorganizată pentru activităţi misionare. În 1870 s-a înfiinţat Misiunea Spirituală Ortodoxă Japoneză condusă de Arhimandritul Nicolae Kasatkin (după care devenit Sf. Nicolae al Japoniei (prăznuit în 3 februarie), căruia sf. Inochentie i-a împărtăşit mare parte din experienţa sa misionară. Călăuzirea diocezei Moscovei de către Sf. Inochentie a fost de asemenea fructuoasă, prin eforturile sale construindu-se Biserica Sf. Acoperământ al Maicii Domnului în cadrul Academiei Spirituale din Moscova.

Sf. Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în sfânta zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sf. Duh al Sfintei Treimi -Lavra Sf. Serghie. Biserica Ortodoxă l-a canonizat pe Sf Inochentie în 6 octombrie 1977. Sfântul este prăznuit de trei ori în an: 31 martie, ziua morţii sale, în 5 octombrie (după Sinaxarul Ierarhilor Moscoviţi) şi 6 octombrie, ziua canonizării sale.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: .calendar-ortodox.ro

---

Maine, 7 octombrie, facem pomenirea,

✝ Sfântul Mare Mucenic Serghie; ✝ Sfântul Mare Mucenic Vah; Sfântul Mucenic Iulian, preotul; Sfântul Mucenic Chesarie, diaconul; Sfântul Mucenic Polihronie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov; Ap. Efeseni 1, 7-17; Ev. Marcu 8, 1-10

 

Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie

articol: basilica.ro

7 octombrie 2013

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 7 octombrie pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul (†  303- 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV).

 

Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah erau senatori romani, apropiați ai împăratului păgân Maximian (285- 305). Aceștia erau creștini în ascuns, de teama împăratului. La sărbătoarea păgână închinată zeului Jupiter, Maximian împreună cu cei de la curtea imperială au adus jertfă zeului, însă, Sfinții Serghie și Vah au refuzat. Recunoscând că sunt creștini au fost trimiși de către împărat la conducătorul orașului Refasa din Siria, pe nume Antioch, cu mențiunea că, dacă vor aduce jertfă idolilor, vor scăpa de chinuri și își vor primi funcțiile înapoi. Sfântul Vah a fost bătut de către ostași până când a trecut la Domnul, iar Serghie a fost încălțat cu încălțăminte de fier și a fost dus până în orașul Tetrapiraghia înaintea caretei lui Antioch, însă peste noapte îngerul Domnului i-a tămăduit rănile. Ajungând în cetatea Sur a fost supus supliciilor și a fost ucis prin decapitare.

În anul 431, episcopul Alexandru al Ieropolei a ridicat o biserică în cinstea lor, astăzi cea mai veche biserică din Cairo, lăcaș în care se află moaștele Sfinților Mucenici. O parte din moaștele Sfinților Serghie și Vah se află în Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova din data de 25 octombrie 1949. Capetele celor doi sfinți au fost aduse în țara noastră de către Sfântul Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești, și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Raclele sfintelor moaște au fost făcute din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeș, cu sprijinul creștinilor binevoitori din orașul Pitești, în anul 1867, ca semn de recunoștință pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni.

În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaște au fost aduse la Craiova și depuse în Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova, în timpul Înalt Preasfințitului Firmilian, mitropolitul Olteniei.

 

Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul (†  303-305)

Sfinții Mucenici au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Diaconul Chesarie a refuzat să aducă jertfă zeului Apollo și prin rugăciunile sale s-a dărâmat templul zeului. Atunci, consulul Leontie a crezut în Hristos și s-a botezat, fiind împărtășit de către preotul Iulian. Conducătorul Luxorie a aruncat în mare pe preotul Iulian și pe diaconul Chesarie, trecând astfel la Domnul.

 

Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV)

A fost fiul unui plugar pe nume Vardanie din Ganifavita. Fiind hirotonit diacon și apoi preot, a suferit moarte martirică în timp ce slujea Sfânta Liturghie, în timpul persecuției ariene după moartea împăratului Constantin cel Mare.

articol preluat de pe: basilica.ro

---

Ap. Efeseni 1, 7-17

Fraţilor, în Iisus Hristos, prin sângele Lui, avem răscumpărarea şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, întru toată înţelepciunea şi priceperea, făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El, întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale noi, cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos. Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale. Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii, nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere.

 

Ev. Marcu 8, 1-10

În vremea aceea, fiind foarte mult popor şi neavând ce mânca, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi le-a zis: milă-Mi este de popor, căci sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca; iar de le voi da drumul la casa lor nemâncaţi, au să leşine pe drum, pentru că unii dintre ei au venit de departe. Ucenicii Săi I-au răspuns: de unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie? El însă i-a întrebat: voi câte pâini aveţi? Iar ei I-au răspuns: şapte. Atunci El a poruncit poporului să şeadă jos pe pământ şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, ca să le împartă; şi ei le-au impărţit poporului. Având încă şi câţiva peştişori, a binecuvântat şi a zis să-i împartă şi pe aceştia. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat rămăşiţe de fărâmituri şapte coşuri. Iar cei care au mâncat erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Apoi a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi a venit în părţile Dalmanutei.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro