(Vlad Cubreacov) Scrisoare deschisă domnului James Petttit, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA la Chișinău

James Pettit - foto; facebook.com

James Pettit

foto; facebook.com
articol: Vlad Cubreacov

 

Scrisoare deschisă domnului James Petttit, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA la Chișinău

 

Vlad Cubreacov - foto: facebook.com

Vlad Cubreacov – foto: facebook.com

28 august 2016

 

Excelență,

Ați declarat textual, într-un interviu acordat recent (26 august 2016) postului public de televiziune, că: „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”.

foto: facebook.com

Am dori să considerăm că prin această declarație ați exprimat puncte de vedere strict personale, nu unele oficiale ale guvernului Statelor Unite ale Americii.

Declarația dumneavoastră abordează subiecte delicate, de mare sensibilitate culturală, istorică și politică pentru noi.

În opinia noastră aceste puncte de vedere sunt greșite, contrare evidențelor și adevărului.

În plus, considerăm asemenea puncte de vedere, exprimate fără acuratețea necesară, contrare intereselor Statelor Unite ale Americii în regiune. Ele sunt contrare și literei și spiritului Declarației de independență a Republicii Moldova, pe care, indiscutabil, le cunoașteți.

De asemenea, prin extrapolare, considerăm că, lansând declarația publică citată mai sus, ați reușit să aduceți atingere, prin ricoșeu, și intereselor legitime de unitate teritorială și suveranitate ale celor doi buni vecini ai Republicii Moldova – Ucraina și România.

foto: facebook.com

Federația Rusă a anexat Crimeea și ocupă teritorii vaste din estul Ucrainei prevalându-se tocmai de comunitatea istorică, etnolingvistică și culturală cu minoritarii ruși din aceste regiuni ale statului vecin. Comunitatea de limbă, cultură și istorie, de una singură, nu poate fi suficientă pentru dezmembrarea statelor și anexiunea lor teritorială, chiar dacă ea este fundamentală în cazul refacerii unității distruse a unor popoare multistatale, cum este și poporul român în ziua de astăzi, dacă modul de realizare a acestei unități este conform dreptului international și expresie a voinței populare, formulate într-un cadru liber și autentic democratic.

Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimonial istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.

cititi continuarea pe: cubreacov.wordpress.com