Putin promite amnistie fiscală pentru rușii care-și repatriază averile

41d5200b3d6d3d8a11bd-586x319

Președintele Rusiei Vladimir Putin a promis joi, în cadrul unui discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului, amnistie fiscală tuturor cetățenilor ruși care-și repatriază averile, în condițiile în care doar în 2014 capital în valoare de peste 125 de miliarde de dolari americani a fost scos din țară.

„Propun o amnistie totală pentru capitalurile care revin în Rusia. O să o facem acum, o singură dată. Cei care doresc trebuie să profite”, a declarat Vladimir Putin.

El a dat asigurări că toți cei care își vor repatria averile „se vor bucura de garanții juridice solide”, că „nu vor fi întrebați de unde provin capitalurile” și că „nu vor face obiectul unor anchete administrative”.

Criza economică în care a intrat Federația Rusă în 2014 din cauza conflictului din estul Ucrainei și a tensiunilor cu Occidentul îi determină pe cetățeni să-și scoată capitalul din această țară, transferându-l în state din Vest, mai stabile din punct de vedere economic.

Astfel, doar în 2014 din Federația Rusă a fost scos capital în valoare de aproximativ 125 de miliarde de dolari, potrivit ministrului rus al Economiei, Alexei Uliukaev. Acesta estimează că trendul va continua și în 2015, când peste 90 de miliarde de dolari ar urma să fie transferate în alte țări.
articol preluat de pe http://independent.md/